Abţinere. Decizia nr. 289/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 289/2015
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.289
Ședința publică din data de 7 MAI 2015
Președinte: S. A.
Judecător: C. L.
Judecător: G.-P. V.
Grefier: S. E.-Ș.
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta Direcția S. S. și de către reclamanții B. P., A. P., Ț. L., M. M. și U. M., împotriva sentinței civile nr.1324 pronunțată la data de 16.12.2014 de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimați fiind pârâții C. Județeană pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor S., C. de F. F. B. și reclamanta C. V..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 20 aprilie 2015, susținerile celor prezenți fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, față de dispozițiile art.260 al.1 din vechiul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 27 aprilie 2015, apoi, avându-se în vedere că la 27.04.2015, unul dintre membrii completului de judecată, respectiv doamna judecător C. L. a participat la un curs de perfecționare profesională ce s-a desfășurat într-o altă localitate, pronunțarea a fost amânată pentru data de 4 mai 2015, apoi, mai având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, 7 mai 2015,
Deliberând,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 09.05.2012 sub nr._ la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, reclamanții B. C. P., A. P., Ț. L., M. M., C. V. și U. M. au chemat în judecată pe pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. de F. F. B. și Direcția S. S. solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună anularea parțială a Hotărârii nr. 74 din 28.03.2012, poziția nr. 12 din anexa 37-19 a Comisiei Județene S. și să reconstituie dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 40,50 ha teren cu vegetație forestieră.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 247/2005, reclamanții au arătat că prin cererile înregistrate sub numerele 471, 292, 293, 294, 295 și 295/2005 la C. Locală de F. F. B., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 60,50 ha pădure, care apare înregistrată în evidențele agricole ale comunei B., la nivelul anilor 1948-1952, potrivit adeverinței nr. 58/07.05.2012, după autorul lor B. P., că terenul respectiv nu a putut fi identificat din punct de vedere silvic, motivat de faptul că vechiul amplasament este ocupat de alte persoane fizice, puse în posesie prin aplicarea legilor fondului funciar, când obligativitatea vechiului amplasament nu era stipulată expres în norma legală.
Intimata Direcția S. S. a depus la data de 24.05.2012 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, invocând în esență faptul că reclamanții nu au depus la dosar un plan de situație care să fie suprapus pe harta silvică și să facă identificarea terenului și din punct de vedere al cadastrului forestier și nu au depus un proces-verbal de stabilire al vecinătăților, documente care sunt obligatorii pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
La data de 28.05.2012, pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că nu a fost formulată contestație împotriva măsurilor dispuse de C. locală de fond funciar și nu au fost depuse acte de stare civilă și documentația privind planul de situație referitor la suprafața de teren solicitată.
Prin întâmpinarea depusă la data de 07.08.2012, C. Locală de F. F. B. a arătat că este de acord cu acțiunea reclamanților și reconstituirea ca drept de proprietate pentru suprafața de 40,50 ha teren cu vegetație forestieră, fără amplasament, acesta fiind în totalitate ocupat.
Prin sentința civilă nr. 919 din data de 8 august 2012, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a admis cererea având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamanții B. P., A. P., Ț. L., M. M., C. V. și U. M. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. de F. F. B. și Direcția S. S., a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 74/28 martie 2012 poziția 12 din Anexa 37-19 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și a reconstituit reclamanților dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 40,50 ha teren cu vegetație forestieră în calitate de moștenitori după autorul B. P., fără amplasament.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S. și Direcția S. S., iar Tribunalul S. prin Decizia nr. 1894/15 octombrie 2012 a admis recursurile, a casat sentința civilă nr. 919/08 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și a trimis cauza spre rejudecare.
În motivarea deciziei s-a arătat că motivul de recurs invocat de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. referitor la neparcurgerea de către petenți a procedurii prealabile prevăzută de art.53 din Legea nr.18/1991 coroborat cu art.27 din HG nr.890/2005 în sensul că nu a analizat pretențiile petentului ci s-a pronunțat doar asupra propunerii Comisiei locale de fond funciar B. este neîntemeiat și nu poate fi reținut.
Astfel, potrivit art.53 din legea nr.18/1991, hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap.II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prevederile textului legal enunțat stabilesc cu claritate faptul că persoanele interesate pot face plângere la judecătorie împotriva hotărârilor comisiei județene date asupra măsurilor stabilite de comisiile locale fără a fi condiționat demersul de parcurgerea unei proceduri prealabile.
Au fost considerate întemeiate criticile recurentelor în sensul că nu s-a verificat întinderea suprafeței de teren pentru care se solicită reconstituirea și nu s-a identificat vechiul amplasament al acesteia, arătându-se că la fila 113 s-a depus copie după registrul agricol de la nivelul anilor 1948-1951 privindu-l pe B. P., dar mențiunile din registrul agricol sunt neclare, prezentând modificări evidente, astfel încât se impune consultarea originalului.
De asemenea având în vedere că reclamanții se prevalează în susținerea plângerii lor de extrase CF, s-a dispus ca în cauză să se efectueze o expertiză topo prin care să se stabilească întinderea suprafețelor de teren pădure avute în proprietate de B. P. și care au făcut obiectul deposedării, să se identifice vechiul amplasament al terenului solicitat, cu evidențierea suprafeței de teren cu vegetație forestieră deja reconstituite după B. P., în acest sens urmând a se solicita înscrisurile doveditoare de la C. Comunală de F. F. B., respectiv documentația care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate.
S-a constatat că la termenul din data de 28.06.2012, prima instanță le-a pus în vedere reclamanților să depună la dosar plan de identificare a terenului pe vechiul amplasament, proces-verbal de stabilire a vecinătăților, ulterior trecând la pronunțarea hotărârii fără a se mai insista în clarificarea acestor aspecte necesare soluționării cauzei față de dispozițiile art.6 alin.1-1ind.2 și art.24 alin.1 din Legea nr.1/2000, astfel că, întrucât prima instanță a dispus reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 40,50 ha teren cu vegetație forestieră după autorul B. P., fără a se verifica situația juridică actuală a vechiului amplasament, precum și dovezile privind întinderea și continuitatea proprietății, în baza art.312 alin.5 și a art.304 pct.9 Cod procedură civilă a fost admis recursul și s-a casat Sentința civilă nr. 919/8 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru suplimentarea probatoriului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței la data de 27.11.2012, în rejudecare fiind administrate probe, respectiv expertiză tehnică judiciară, au fost audiați martorii H. V. și M. D. și s-a verificat registrul agricol cu originalul prezentat de reprezentantul comunei B..
La data de 28.04.2014 reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Hotărârii nr. 74/28.03.2012 poziția nr. 12, anexa nr. 37-19 a Comisiei Județene S. și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 63,38 ha teren cu vegetație forestieră după autorul deposedat B. P., respectiv: pe vechiul amplasament deținut de B. P., suprafața totală de 96,674 mp compusă din suprafața de 39.755 mp situată la locul C., identic cu parte din ., u.a. 154, plan anexa 4; la locul Bentej, ./112 pădure de 6.600 mp, parcelă nou formată 274/112 pădure de 6.400 mp total = 13.000 mp; la locul Muncel .. 795/32 în suprafață de 38.919 mp și la locul Măgura disponibil suprafața de 5.000 mp.
S-a mai precizat că, doar ca drept de proprietate; suprafața de 31.599 mp identică cu parte din . pădure, . u.a. 148; suprafața de 129.171 mp identic cu parte din . și parte din . pădure; suprafața de 58.954 mp identic cu ./31 pădure și parte din . pădure; suprafața de 109.881 mp identică cu . pădure; suprafața de 183.990 mp identică cu . pădure, 769/97, 795/32 pădure, 581/107 pădure, 769/44 pășune, 769/66 pășune, 769/81 pășune, 144/4 pășune, 274/21 pășune, 581/70 pășune, 145/5 pășune, 141/9 pășune, 141/10 pășune, 141/11 pășune, 142/3 pășune, 144/3 pășune și 769/91 pășune și suprafața de 23.905 mp identică cu parc. nr. 795/12, suprafața totală fiind de 537.140 mp.
Prin sentința civilă nr.1324/16.12.2014 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, s-a admis, în parte plângerea formulată de reclamanții B. P., A. P., Ț. L., M. M., C. V. și U. M. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană pentru stabilirea D. de P. Privată asupra Terenurilor S., C. de F. F. B. și Direcția S. S., cu precizările ulterioare.
S-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 74 din 28.03.2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. privind poziția 12 din Anexa 37-19 și s-a reconstituit petenților dreptul de proprietate pentru suprafața de 40,5 ha teren pădure pe raza comunei B., în calitate de moștenitori după B. P. (fără amplasament).
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea formulată inițial petenții au solicitat să se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 40,50 ha teren cu vegetație forestieră, după B. P., decedat la data de 24 iunie 1970, invocând în dovedirea cererii lor extras de carte funciară, evidențele de la rolul agricol, iar după depunerea raportului de expertiză motivat de concluziile expertului precizându-și plângerea în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 63,38 ha teren cu vegetație forestieră.
Petenții prin actele de stare civilă depuse la dosar, au făcut dovada că sunt moștenitorii lui B. P., conform arborelui genealogic, în calitate de nepoți.
Potrivit adeverinței nr. 58/07 mai 2012 emisă de primăria C. B. numitul B. P. figura înscris în registrul agricol al comunei B. din anul 1948 cu suprafața de 92,95 ha teren din care 53 ha pădure, iar la nivelul anului 1949 cu suprafața de 95 ha teren din care 60,50 teren pădure.
Totodată conform extraselor de carte funciară depuse la dosar P. B. figura înscris în obștea comunei B. la mai multe poziții cu diverse cote indivize din terenul înscris în obște, în baza unor înscrisuri din 1924-1925.
Potrivit mențiunilor din decizia de casare, instanța a confruntat copiile din registrul agricol de la nivelul anilor 1948-1951 privindu-l pe B. P. existente la dosarul cauzei, cu originalul registrului agricol prezentat în instanță de secretarul comunei B., constatând că acestea sunt conforme cu originalul.
În cauză s-a efectuat o expertiză topo cadastrală prin care s-a concluzionat că B. P. figura în registrul agricol în anul 1949 cu suprafața de 60,5 ha teren pădure, 28 ha pășune și izlaz și i-au fost retrocedate doar 20 ha. S-a precizat că B. P. ar fi deținut pe raza comunei B. teren cu vegetație forestieră dispus în mai multe trupuri la locul numit „C.” o suprafață de 39.755 mp la locul numit „Bentej” o suprafață de 44.599 mp, la locul „Făgeței” suprafața de 129.171 mp, la F. P. suprafața de 58.594 mp, la locul „P. Musteț” suprafața de 109.881 mp, la Măgura” suprafața de 388.990 mp, iar la locul numit „ Muncel” suprafața de 62.824 mp. De asemenea că din aceste suprafețe deținute de autorul petenților, ca amplasament liber mai este suprafața de 39.755 mp la locul numit „C.”, 13.000 mp la locul numit Bentej, 38.919 mp la locul Muncel și 5.000 mp la locul Măgura.
În urma obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză de către pârâtele Direcția S. S. și C. de F. F. B., s-a efectuat un supliment la expertiză în care expertul a susținut că deși suprafața de 58.594 mp apare înscrisă în tabelul Obștii B. pe Ș. a lui P. L., pe I. G. și pe familia G., a inclus acest teren întrucât părțile procesuale i-au comunicat că există acte pe care le vor prezenta în instanță privind cumpărarea acestui teren de către B. P., iar referitor la numărul curent 218, întrucât din relațiile Primăriei C. B. a rezultat că nu există date de stare civilă privind pe numita B. P., acesta a concluzionat că este vorba de o greșeală de înscriere fiind vorba de P. B. și nu B. P..
Prin urmare instanța de fond a admis obiecțiunile la expertiză, vizând aspectele de mai sus și a înlăturat aceste susțineri ale expertului care au fost făcute cu depășirea atribuțiilor, privind aceste suprafețe de teren, neexistând dovada acestor cumpărări sau a greșitei mențiuni în înscrierea de carte funciară.
De asemenea referitor la obiecțiunile privind identificarea suprafețelor disponibile despre care s-a arătat că expertul le-ar fi indicat în mod eronat, acesta a comunicat instanței că expertiza efectuată nu are nimic în comun cu planurile ce trebuie întocmite de reclamanți din care să rezulte suprafețele de teren liber și care să poată fi reconstituite și că în prezent își are aplicabilitatea Legea 165/2013 privind măsurile de finalizare a procesului de restituire.
Conform art. 6 din Legea 1/2000, la stabilirea prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere se va verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prev. la art.9 alin.5 din Legea 18/1991 republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora.
Art. 6 alin. 1 ind. 3 din același act normativ stabilește că în situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate, când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.
Potrivit declarației martorului H. V., numitul B. P. avea teren la locul numit Muncel, aproximativ 8-10 ha teren pădure și poiană care a fost luată la Stat cu ocazia naționalizării, la locul numit Măgura, deținea peste 40 ha teren păduri și poieni, care de asemenea, i-a fost luat la stat, iar la locul numit Pârâul Gropii, avea o suprafață de aproximativ 4 ha pădure.
Martorul M. D., vecin al terenului, fiind audiat în cauză, a declarat că B. P. avea la locul numit Măgura – Ciuha, o suprafață de 40-50 ha pădure și poieni care a fost trecut la Stat, la locul numit Muncel avea o suprafață de 7-8 ha teren pădure și poieni care de asemenea a fost luată la Stat.
În consecință, instanța de fond, coroborând înscrierile de carte funciară, cu situația existentă la nivelul naționalizării rezultată din registrele agricole de la Primăria B. din care apare că la nivelul anului 1949 B. P. figura cu o suprafață de 60,50 ha pădure (fila 6 dosar_ ), susținerile părților care inițial au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru diferența de 40,50 ha ce nu le-a fost reconstituită, coroborate și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, a constatat că numitul B. P. a fost proprietarul unui suprafețe de 60,50 ha teren pădure preluat la stat cu ocazia naționalizării.
Din relațiile primite de la Primăria C. B., a rezultat că până în prezent după B. P. s-a reconstituit suprafața de 20 ha teren pădure în baza legilor fondului funciar (fila 35 dosar nr._ ).
În consecință, a rezultat că reclamanții sunt îndreptățiți la diferența de 40,5 ha teren pădure, instanța de fond precizând că sub acest aspect, ultima hotărâre pronunțată în cauză nu a fost contestată de reclamanți care nu au recurat-o, rejudecarea cauzei fiind ca urmare a recursurilor formulate de pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S. și Direcția S. S..
Potrivit art. 24 din Legea l/2000 cu modificările și completările ulterioare reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice sau juridice sau după caz moștenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente, în cazul în care acestea sunt libere, fie pe alte terenuri situate în apropierea vechiului amplasament. De asemenea legea prevede și alte moduri alternative pentru repararea prejudiciilor cauzate prin măsurile abuzive luate de regimul comunist, respectiv acordarea de teren alăturat sau de despăgubiri, cu atât mai mult cu cât anterior apariției Legii 247/2005 punerea în posesie nu s-a făcut întotdeauna pe vechiul amplasament, iar în cauză a rezultat din relațiile de la Comisa Comunală B. că terenurile sunt ocupate și formează obiectul actelor de proprietate eliberate în favoarea altor persoane, de aceea și expertul a justificat acest răspuns pe dispozițiile Legii nr. 165/2013.
În consecință, întrucât reclamanții au făcut dovada că autorul lor a deținut suprafața de 60,5 ha teren cu vegetație forestieră, din care până în prezent li s-au reconstituit suprafața de 20 ha teren pădure, instanța de fond, în temeiul art. 53 din Legea 18/1991, a art.24 din Legea 1/2000 a admis în parte plângerea, așa cum a fost precizată și a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 74 din 28.03.2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. privind poziția 12 din Anexa 37-19 și a reconstituit petenților dreptul de proprietate pentru suprafața de 40,5 ha teren pădure pe raza comunei B., în calitate de moștenitori după B. P. (fără amplasament).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta Direcția S. S. și reclamanții B. P., A. P., Ț. L., M. M. și U. M..
Prin recursul său, pârâta Direcția S. S. a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, a arătat că prin sentința recurată instanța de fond a admis plângerea petenților și a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 40,5 ha teren cu vegetație forestieră în calitate de moștenitori după autorul deposedat B. P..
În justificarea soluției sale instanța de fond a reținut că, din coroborarea înscrisurilor de carte funciară cu situația existentă la nivelul naționalizării rezultată din Registrele agricole de la Primăria B., petenții fac dovada dreptului de proprietate al autorului său pentru suprafața de 60,5 ha teren pădure din care anterior le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentre 20 ha, astfel că sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 40,5 ha.
Direcția S. S. a arătat că această reținere a instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât operațiunea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră necesită analizarea unui număr de trei elemente:
a.Calitatea persoanei care solicită, prin cerere, reconstituirea dreptului de
proprietate;
b.Documentele depuse, prin care se face dovada dreptului de proprietate al
autorului după care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate și a preluării la stat a terenului solicitat;
c.Identificarea vechiului amplasament al fostei proprietăți, iar în cazul
terenurilor forestiere identificarea acestuia în amenajamentul silvic.
a.în ceea ce privește primul element, întrucât nu a avut la dispoziție întreaga
documentație depusă la dosarul de reconstituire, nu a putut exprima un punct de
vedere asupra faptului dacă petenții au sau nu calitatea de moștenitori ai autorului
după care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, dar a considerat, recurenta, că
soluția instanței este temeinică și legală sub acest aspect.
b.în ceea ce privește al doilea element, instanța de fond a apreciat că petenții
fac dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de teren solicitată având în
vedere faptul că autorul lor provenea înscris în registrul agricol din anul 1949 cu
suprafața de 60,5 ha teren cu vegetație forestieră.
Față de această reținere a instanței a arătat faptul că în afară de registrul agricol proprietarii de păduri mai erau înscriși în Tabloul pădurilor.
Din analiza Tabloului pădurilor de pe raza . autorul petenților nu figura ca proprietar de păduri, nici el și nici alte persoane cu numele „B.”.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul solicitat de petenți se suprapune peste mai multe parcele funciare care provin din divizarea obștii B., respectiv parcelele: 769/97, 795/32/ 581/107, 769/44, 769/66, 769/81, 144/4, 274/21, 581/70, 145/5, 141,9, 141/10,141/11, 144/3 și 769/91 care ulterior divizării au trecut în proprietatea lui P. a Măriei B..
Din același raport de expertiză rezultă că terenul solicitat de petenți se suprapune peste alte parcele, respectiv:
-parcelele 21/44, 581/76, 571/7 și 580/2 proprietar, I. a lui M. B.;
- parcelele 581/105, 5814/88, proprietari P. a lui E. a lui I. Biscanu cu cota câte ½ părți fiecare;
- parcelele 19/14 și 21/10, proprietate a lui P. a Măriei B. cu cota de 1/5 părți și E. a lui P. B. cu cota de 4/5 părți;
-parcelele 142/1 și 143/2, proprietari P. a Eudichia a lui Ioacob B.;
-parcelele 3458/46 și 3923/49 din C.F. 2382 F. Moldovei, proprietar P. a M. B.,
în care apar ca proprietari, fie în totalitate fie cu anumite cote, autorul petenților sau alte persoane cu numele B. pentru care petenții nu fac dovada dreptului de proprietate, fără ca expertul să precizeze titlul în baza căruia a fost făcută înscrierea în cartea funciară și dacă la momentul naționalizării acestea se mai aflau în proprietatea acestora.
În Tabloul pădurilor Obștea B. figurează înscrisă cu suprafața de 1061,41 ha pădure.
În consecință, recurenta consideră că singurele documente prin care autorul petenților face dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de teren solicitată în vederea reconstituirii dreptului de proprietate sunt Registrul agricol și Tabloul pădurilor în care figurează ca proprietar de pădure_Obștea B., acesta din urmă sub rezerva că autorul petenților figura cu drepturi de pădure în cadrul obștii B..
Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, "Consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate".
În consecință ambele înscrisuri prin care petenții fac dovada dreptului de proprietate al autorului lor au valoare declarativă, aspect din care apreciază, recurenta, că se impune a se verifica dacă autorul petenților avea drepturi în Obștea B., iar în caz că da, la divizarea acesteia ce suprafață i-a revenit în proprietate, data divizării Obștii B., documentele de proprietate în baza căruia autorul petenților a fost înscris cu suprafața de 60,5 ha pădure în registrul agricol.
c) In ceea ce privește al treilea element, recurenta apreciază că după stabilirea suprafețelor de pădure la care sunt îndreptățiți la reconstituire petenții, se impune a se face o suprapunere a acestor parcele funciare peste harta silvică și a se stabili dacă terenurile la data de 01.01.1990 erau în fond forestier proprietate publică a statului și dacă în prezent sunt libere sau ocupate fiind puse în posesie altor persoane cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar.
Având în vedere motivele de fapt invocate, a solicitat admiterea recursului formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 punctele 8 - 9, și art. 3041 Cod Procedură Civilă.
Prin recursul lor, reclamanții B. P., A. P., Ț. L., M. M. și U. M., au arătat că, în fapt, prin cererea înregistrata la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, au contestat hotărârea nr. 74/23,03.2012 a Comisiei Județene S. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și, conform precizării obiectului ei în al doilea ciclu procesual, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 63.38 ha cu vegetație forestiera din care pe vechiul amplasament_ mp și, doar ca drept de proprietate suprafața de 537.140 mp.
Prin sentința recurată, instanța a admis în parte plângerea, a anulat parțial hotărârea nr. 74/28.03.2012 a Comisiei Județene S. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind poziția 12 din Anexa 37 - 19 și li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 40,5 ha teren pădure, pe raza comunei B., fără amplasament.
S-a reținut faptul că din expertiza topo-cadastrală a rezultat că antecesorul lor - B. P., a avut în rol 60,5 ha pădure, 28 ha pășune și islaz, că 20 ha le-au fost deja retrocedate și că din tot terenul, ca amplasament liber mai există suprafața de 39.755 mp la locul „C.", 13.000 mp la locui „Bentej", 38.919 mp la locul „Muncel" și 5.000 mp la locul „Măgura", restul fiind restituit altor persoane.
Obiecțiunile pârâtelor făcute la suplimentul de expertiză au fost admise și suprafața de teren de 58.594 mp înlăturată întrucât nu au făcut dovada cumpărării acesteia și nici a greșitei mențiuni în CF a proprietarului tabular B. P. în loc de P. B., cum este corect.
Consideră recurenții că sentința este nelegală și netemeinică.
Au depus în copie, un număr de 13 contracte autentice de cumpărare prin care B. P. a dobândit suprafața de teren de 58.594 mp identificată prin suplimentul la expertiză.
În ce privește menționarea în CF a numitei B. P., cu adeverința eliberată de Primăria comunei B., aflată la dosar, recurenții arată că au făcut dovada că în . o asemenea persoană.
Din toate probele administrate în cauză - acte, declarații de martori,, raport de expertiză, rezultă că antecesorul recurenților B. P. a avut în proprietate suprafața totală de 92,95 ha teren pădure (poz. 110, nr. de-inventar 45) și 60,50 ha pădure (poz. 121 nr. de inventar 45) din care le-a fost retrocedată suprafața de 20 ha teren pădure.
Din diferența rămasă, mai există pe vechiul amplasament suprafețele de 39.755 mp la ,C.", 13.000 mp la „Bentej", 38.919 mp la „Muncel" și 5.000 mp la „Măgura" în total 96.674 mp ce le pot fi restituite efectiv, pentru restul de 53,7126 ha doar dreptul de proprietate trebuie reconstituit, fără amplasament.
Față de modificarea acțiunii, susținută de probele administrate și de actele de cumpărare pe care le-au anexat, consideră, recurenții, că au făcut dovada că autorul lor a avut în proprietate 88,5 ha teren pădure și pășune împădurită, preluata de stat, că din acest teren doar 20 ha le-au fost retrocedate, că pentru suprafața de 96.674 mp amplasamentul vechi este liber în prezent și că pentru suprafața de 53,7126 ha li se poate recunoaște dreptul de proprietate, fără amplasament
Ca urmare, au solicitat admiterea recursului, schimbarea sentinței, admiterea în totalitate a plângerii așa cum a fost modificată și precizată și, anulând parțial hotărârea nr. 74/28.03.2012 a Comisiei Județene S. pentru Legea nr, 18/1991, poziția 12 din Anexa 37-19, să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 63,3800 ha din care 96.674 mp pe vechiul amplasament liber (39.755 mp la „C.", 13.000 mp la „Bentej", 38.919 mp la „Muncel" și 5.000 mp la „Măgura") și pentru 53,7126 ha doar ca drept de proprietate, fără amplasament.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul pârâtei este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor atașate pricinii, din petitul cererii de chemare în judecată și din precizările ulterioare, ale acesteia (f.117-119 dosar fond) petenții B. P., A. P., Ț. L., M. M., C. V. și U. M. au solicitat anularea Hotărârii Comisiei Județene S. nr.74 din 28.03.2012 poziția nr.12, anexa 37-19 și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 63,38 ha teren cu vegetație forestieră după autorul deposedat B. P..
Au motivat că prin cererile înregistrate sub numerele 471, 292, 293, 294, 295 și 296 depuse în anul 2005 la Primăria . de F. F., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 60,50 ha teren pădure, suprafață care apare înregistrată în evidențele agricole ale . anilor 1948-1952, conform adeverinței nr.58/7.05.2012, că terenul respectiv nu a putut fi identificat din punct de vedere silvic, din cauza faptului că vechiul lor amplasament este ocupat de alte persoane fizice, puse în posesie prin aplicarea legilor de fond funciar, că prin hotărârea susmenționată li s-a respins cererea de retrocedare, dar că fac dovada dreptului de proprietate, aspect care rezultă din documentele eliberate de Primăria . vocației succesorale, în calitate de nepoți ai autorului B. P. deposedat conform actelor de stare civilă înaintate la dosarul de retrocedare.
Potrivit art.24 al.1 din Legea nr.1/2000 modificată prin Legea nr.247/2005, „Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice și juridice sau, după caz moștenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente”.
Potrivit art.6 al.1 din aceeași lege, „la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din aceeași lege.”.
În dovedirea pretențiilor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul de 60,50 ha din litigiu, petenții recurenți au înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri, sens în care au depus la dosar adeverința nr.58/BIF din 7.05.2012 a Primăriei . de carte funciară pentru CF nr.554 (f.42,43,44,45,46,47-48, 55-57 dosar fond); acte de stare civilă (f.68-72, 94-112, 236-238, 279-280 ds fond); arbore genealogic (f.93 dosar fond); copia registrului agricol al . 1948-1951, copia Registrului pe categorii de folosință a terenurilor din aceeași perioadă (f.113-114), expertiza (f.95-97, 106-110, 147-160, 288-300 ds. F.); contracte de vânzare-cumpărare din perioada 1923-1928 (f.120, 124-146 ds fond), certificat tabular (f.123 ds fond); convențiunea asupra divizării terenurilor composesoratului de pădure B. din 19.12.1925 (f.242-255 ds fond) și de declarațiile martorilor H. V. (f.325) și M. D. (f.323).
În considerarea prevederilor mai sus enunțate, urmare a examinării întregului probatoriu administrat în dosar, tribunalul reține că acesta nu confirmă pretențiile petenților de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 60,50 ha teren pădure după autorul B. P., aceștia nefiind îndreptățiți la retrocedarea terenului în litigiu.
Astfel, în ceea ce privește copia Registrului Agricol al . nivelul anilor 1948-1951 (f.113 dosar), înscris potrivit cu care autorul petenților, B. P., figurează evidențiat în registrul agricol al comunei la nivelul anului 1948 cu suprafața totală de 79 ha teren, din care 40,50 ha pădure, este a se constata că această probă nu dovedește îndreptățirea petenților la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren pădure solicitată prin acțiune, întrucât, mențiunile din registrul agricol sunt neclare și prezintă modificări evidente.
Această situație de fapt a fost constatată irevocabil și prin decizia civilă nr.1894 din 15.10.2012 a Tribunalului S., în considerentele căreia instanța de recurs a motivat că „la fila 113 s-a depus o copie după registrul agricol de la nivelul anilor 1948-1951 privindu-l pe B. P., dar mențiunile din registrul agricol sunt neclare, prezentând modificări evidente”.
În același context, este a se observa apoi, că aceste mențiuni privitoare la întinderea dreptului de proprietate pentru diferite suprafețe de teren de la nivelul anului 1948, sunt în evidentă contradicție cu copia registrului pe categorii de folosință a terenurilor aparținând aceluiași autor B. P., în aceeași perioadă a anului 1948.
Astfel, dacă potrivit registrului agricol (f.113) autorul petenților figura evidențiat la nivelul anului 1948 cu suprafața totală de 79,3 ha teren din care 40,50 ha teren pădure, potrivit înscrisului depus la fila următoare (114 dosar fond) tot în anul 1948, B. P. este înscris la aceeași comună cu o suprafață totală de 92,25 ha teren, din care 53 ha teren pădure.
Date fiind aceste contradicții, mențiunile neclare și modificările evidente din evidențele comunei, cum potrivit încheierii de ședință din 29.04.2013 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, originalul registrului agricol prezentat în instanță este conform cu copia registrului agricol existent la fila 113 dosar, respectiv prezintă aceleași neclarități și modificări, instanța de recurs apreciază că acest înscris nu este în măsură să confirme solicitările petenților din acțiune.
În dovedirea pretențiilor, petenții recurenți au mai depus și adeverința nr.58/BTF din 7 mai 2012 a Primăriei . acesteia, rezultă că înscrisul a fost eliberat pe baza registrului agricol al . nivelul anului 1948. Cum această adeverință a primăriei din localitate a fost întocmită în baza aceluiași registru agricol din perioada 1948-1951, despre care s-a făcut vorbire mai sus, în considerarea acelorași motivații se apreciază că nici acest înscris nu este în măsură să facă dovada dreptului de proprietate al autorului petenților pentru terenul solicitat, înscrisul fiind infirmat, de altfel, de restul probelor ce s-au administrat în dosar.
Au mai fost anexate cererii mai multe extrase de carte funciară ce se regăsesc la filele 42-48, 55-57 dosar, or, din verificarea acestora, reiese că în perioada 1923-1925 nu autorul petenților, ci Obștea B. era înscrisă în CF nr.554 a . părți indivize din parcele de teren având categoria pădure și fânaț, în baza unor contracte de vânzare cumpărare încheiate de numitul B. P., în perioada anilor 1923-1925.
Adevărat că la filele 120, 128, 130, 134, 136, 137, 138, 141, 143 și 145 dosar se regăsesc depuse mai multe contracte de vânzare cumpărare încheiate de autorul petenților pentru diferite imobile din anii 1923-1928, însă, nici aceste înscrisuri nu au format convingerea instanței în îndreptățirea petenților la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 60,50 ha teren.
Astfel, la fila 120 dosar fond, s-a depus copia contractului de vânzare-cumpărare din data de 2.11.1925, ce corespunde extrasului de carte funciară de la fila 43 dosar primul ciclu procesual. Or, verificând conținutul acestuia, reiese că în anul 1925, numiții V. Michailiuc și M. a lui V. Michailiuc, au înstrăinat autorilor petenților, respectiv defunctului P. B., mai multe drepturi de servitute, respectiv 2/345 părți a corpurilor tabulare nr.554 B. și 2382 din F. Moldovei, 2/3 din 1/343 părți din aceleași cărți funciare.
Apoi, la fila 127, s-a depus copia contractului de vânzare cumpărare încheiat la 24.07.1928; din lecturarea acestuia rezultă că numiții G. a M. V. și M. a G. V. ca proprietari și S. F. și E. a S. F. ca uzufructuari au vândut lui P. B., loturile nr.274/11, 274/12, 628, 629, 630, 626/2 și 143/5 ce fac parte din corp.tab.fasc.nr.341 din B. în suprafață de 2 ha 07 ari 86 m.p. cu hurta.
Cum potrivit precizărilor petenților de la fila 25 dosar fond, terenul din litigiu este înscris în cartea funciară nr.554 B., iar cel înstrăinat mai sus, face parte din corpul tabular nr.341 B., e de necontestat că, acest act de vânzare cumpărare nu privește terenul cu privire la care se judecă părțile, situație în care va fi înlăturat de instanța de recurs.
S-au mai prevalat petenții și de contractul de vânzare cumpărare din 9.05.1928 (f.134 dosar fond) și de contractul încheiat la data de 31.05.1926 (f.145 ds.fond).
Nici aceste acte de vânzare cumpărare nu sunt în măsură să le dovedească pretențiile, câtă vreme nu privesc cartea funciară nr.554 a comunei cadastrale B., ci au în vedere cumpărarea de către P. B. a unei parcele de clădire, a unei parcele funciare 241/2 situată „În groapa” de 64,96 m.p. și a unui teren de 108 prăjini dar care face parte din plasa nr.582 B., deci nicidecum din cartea funciară 554.
În ceea privește actele de vânzare din 3.11.1924 (f.136 dosar) din 10.08.1925 (fila 128 dosar), din 23.10.1923 (fila 130 dosar), din 19.05.1924 (f.137 dosar), din 01.07.1924 (f.141 dosar) și cel din 3.07.1923 (fila 143 dosar), din lecturarea conținutului acestora rezultă că B. P., a cumpărat în diferite perioade de timp mai multe părți de teren (1/343, ¼ din 1/343, ½ din 1/343 etc. din corpul tabular nr.554 a comunei cadastrale B. și din corpul 2382 a comunei cadastrale F. Moldovei), terenuri ce se regăseau în acel moment în cadrul Obștii B..
Cu privire la aceste acte de vânzare cumpărare, instanța constată că reclamanții nu au probat care este întinderea acestor terenuri și cât reprezintă un astfel de drept ce a fost cumpărat în cadrul Obștii, situație în care, urmează a le analiza prin coroborarea și cu celelalte probe ce s-au administrat în cauză, respectiv cu înscrisurile depuse în dosar, înscrisuri constând în convenția de divizare a Obștii B. din anul 1925 (f.242 dosar fond) și extrasul de la Arhivele Naționale ale Statului pentru proprietățile cu suprafețe mai mari de 50 ha, de la nivelul anului 1938 ce se regăsește depus la filele 121, 122 dosar.
Așa cum rezultă din Convențiunea asupra divizării terenurilor atât neîmpădurite cât și cele împădurite ale composesoratului de pădure B., încheiat la 19.12.1925 (f.242-255 dosar) și filele 167.172 anexate raportului de expertiză, la divizarea Obștii B., autorilor petenților, respectiv defunctului B. P. i-au revenit următoarele suprafețe de teren:
1. din B.:
poziția 32: 796/110 pădure; 769/97, 795/32, 581/107 pădure; 769/44, 769/66, 769/81, 144/4, 274/21, 581/70, 145/5, 141/9, 141/10, 141/11, 142/3, 144/3, 769/91 pășune;
poziția 211: P. a M. B. cu 1/5 părți și E. a lui P. B. cu 4/5 părți ./10 pădure.
2. din F. Moldovei: poziția 34: 3458/46, 3923/49 pădure.
Tribunalul reține că doar o parte din aceste terenuri erau împădurite în anul 1925 an în care s-a realizat divizarea, respectiv parcelele 796/110, 769/97, 795/32, 581/107 din B. (poziția 32), parcelele 19/14 și 21/10 (poziția 211) și parcelele 3458/46 și 3923/49 (poziția 34) F. Moldovei, însă întinderea acestor parcele nu a fost probată de petenți în nici o modalitate, iar susținerile lor, potrivit cu care, terenul de pădure ar fi reprezentat de cele 60,50 ha nu pot fi primite de instanța de control, fără o argumentare precisă.
În acest sens, instanța are în vedere extrasul nr.532/c din 23.07.2013 a Arhivelor Naționale ale Statului Român, depus la fila 122 dosar, chiar de petenta M. M. (f.121).
Potrivit acestui act, la nivelul anului 1938, în evidențele Primăriei B. „Plasa M.” județul Câmpulung Bucovina, era înscris, în tabloul de proprietari cu suprafețe mai mari de 50 ha arabile, silvice, viticole și pomicole, numitul B. P. a I, acesta având în proprietate ½ teren arabil, 9 ha silvic (păduri) și 80 ha (fînețe și izlaz, respectiv bălți, prundișuri, râpi), totalul fiind de 89,50 ha.
Cum potrivit acestor evidențe autorul petenților figura înregistrat în calitate de proprietar la nivelul anului 1938, anterior naționalizării, cu o suprafață totală de 89,50 ha, din care doar 9 ha teren pădure, motivațiile acestora că sunt îndreptățiți la reconstituirea pentru o suprafață mai mare de teren pădure se impun a fi respinse și în considerarea acestor argumente, ținându-se seama și de faptul că până în prezent, după același autor petenții au mai beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 20 ha pădure prin titlurile de proprietate nr.466/4.07.2003, nr.477/2.12.2003 și nr.455/20.02.2003.
Se are în vedere în acest sens, faptul că prin Legea naționalizării cu nr.119/11.06.1948, Statul Român a naționalizat toate resursele solului și subsolului care nu se găseau în proprietatea sa la data intrării în vigoare a Constituției Republicii Populare Române din 1948 și toate întreprinderile individuale, a societăților de orice fel, asociațiilor particulare industriale, bancare, de asigurări miniere, de transporturi și telecomunicații, nu și terenurile din categoria islazurilor, fânețelor, prundișurilor, bălților etc., fiind de notorietate că naționalizarea a privit doar pădurile foștilor proprietari.
Cum ulterior divizării Obștii B. (f.25) și anterior naționalizării, respectiv în anul 1938, autorul petenților avea în proprietate potrivit înscrisului de la fila 122, depus la dosar chiar de aceștia, doar o suprafață de 9 ha pădure, diferența de până la 89,5 ha, constituind-o teren arabil ½ ha și pășuni, fânețe și alte terenuri, e de necontestat că de la acest autor, P. I.B., au fost naționalizate doar cele 9 ha teren pădure, islazurile și fânețele rămânându-i în proprietate și în stăpânire.
În această situație, evident că sunt nejustificate pretențiile petenților de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață mult mai mare de 60,50 ha teren.
Că lucrurile stau astfel, rezultă și din declarațiile martorilor propuși de petenți și audiați la instanța de fond (f.323). Astfel, martorul M. D., a arătat că și el deține o suprafață de 3 ha poiană la locul numit „Muncel”, că aceasta este situată în mijlocul pădurii și că n-a fost luată la stat, el având-o moștenire, că terenul lui se învecinează cu cel care a aparținut lui B. P..
În dovedirea îndreptățirii la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul pădure, petenții au mai anexat și un alt înscris constând în certificatul tabular cu nr.358 din 18.04.1959 (.123 dosar fond).
Examinând acest act, instanța reține că certificatul sus-menționat face referire la mai multe proprietăți ale soților E. și P. a lui I. B., pe care aceștia le-au avut în anul 1959, deci ulterior naționalizării pădurilor, dar și faptul că proprietățile privesc parcele de teren de categoria curți construcții, arabil, fânețe și pășuni, parcele ce sunt situate în alte cărți funciare decât cea cu nr.554 din litigiu.
Prin urmare, se apreciază că nici acest înscris nu prezintă relevanță în cauză sub aspect probatoriu.
Conform îndrumărilor deciziei instanței de recurs cu nr.1894 din 15.10.2012 a Tribunalului S., după casare s-a administrat proba cu expertiză tehnică judiciară, pentru stabilirea întinderii suprafețelor de teren pădure avute în proprietate de B. P. și care au făcut obiectul deposedării și pentru identificarea vechiului amplasament al terenului solicitat cu evidențierea suprafețelor de teren cu vegetație forestieră deja reconstituită acestui autor.
Concluziile acestei expertize și a suplimentului la raportul de expertiză, nu au format însă convingerea instanței în îndreptățirea petenților la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de pădure din litigiu.
Față de întregul ansamblu probator al cauzei, față de înscrisurile depuse la dosar și întrucât expertul nu și-a argumentat pe baza actelor și verificărilor cadastrale, științific și convingător concluziile, instanța de recurs urmează a le înlătura, ele neprezentând caracter de certitudine.
În acest sens este a se reține că din interpretarea dispozițiilor art.167 și urm.din Codul de procedură civilă, rezultă că instanța nu este legată de concluziile expertizei, ele constituind numai elemente de convingere lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe.
Prin urmare, în lipsa unei argumentări solide a expertului privind situația juridică a fiecărei parcele de teren din cele solicitate a fi retrocedate cu prezentarea continuității și evoluției în timp de la . B. P. și până la naționalizare și ulterior acestui moment, prin raportarea la toate înscrisurile anexate pricinii, în lipsa indicării întinderii fiecărei parcele funciare din cele care alcătuiesc cartea funciară nr.554 B. și a întinderii suprafeței de pădure din Obștea B., se concluzionează, de către tribunal, că această probă nu este în măsură să confirme susținerile petenților recurenți.
Astfel cum rezultă din înscrisurile de la f.25 dosar fond și din conținutul suplimentului la raportul de expertiză (f.310), identificarea și măsurarea terenurilor a fost realizată la sugestiile petenților, expertul identificând și alte terenuri care nu au aparținut autorului lor P. B., la divizarea Obștei B. din anul 1925, în considerarea faptului că părțile procesuale i-au comunicat că există acte pe care le vor prezenta în instanță ulterior.
În concret, în planul de situație de la fila 152 dosar fond, anexat raportului de expertiză, la locul „F. P.”, expertul a identificat și măsurat o suprafață de_ m.p. teren identificat cu ., 3923/31 pădure, parte din . divizarea Obștei B., arătând că acestea privesc terenurile cu care la nr.curent 34 apare înscris P. M. B. și concluzionând că terenul lui B. P. a fost ocupat prin punerea în posesie cu legile proprietății a altor persoane respectiv: Lesenciu M. - 4 ha; H. M. - 0,26 ha; C. V. - 0,5 ha; G. Ș. - 0,3 ha.
Această concluzie a expertului nu prezintă caracter de certitudine. Așa cum reiese din Convențiunea de divizare a Obștei B. din 1925 (f.242 dosar), la divizarea Obștii, la poziția nr.34 din . a M. B. apare ca proprietar pentru alte parcele de pădure, respectiv pentru parcelele 3458/46 și 3923/49, nicidecum pentru parcelele evidențiate de expert în acest plan.
Apoi, la fila 153 dosar fond, în planul de situație anexa 2, expertul identifică o suprafață de_ m.p. ca făcând parte din . și . P., ambele înscrise la numărul curent 211 din divizarea Obștei B., arătând în final că și acest teren este ocupat prin punerea în posesie a altor persoane.
Adevărat că potrivit Convențiunii de divizare a Obștii de la fila 242, la poziția 211 apare evidențiat și autorul petenților cu parcelele de pădure 19/4 și 21/10, însă astfel cum reiese din convenție, P. B. este înregistrat doar cu o cotă de 1/5 din aceste parcele, diferența de 4/5 constituind proprietatea Eudochiei a lui P. B., după care nu s-a cerut reconstituirea.
Pe de altă parte, expertul nu a indicat întinderea fiecărei parcele din cele susmenționate și situația ei juridică, evoluția în timp de la operațiunea de divizare a Obștii și nici întinderea cotei părți cuvenite autorului P. B..
Cum potrivit extrasului Arhivelor Naționale, în anul 1938, ulterior acestei divizări, autorul petentului avea în proprietate doar 9 ha teren pădure, cum în acest plan au fost identificate și alte parcele în afara celor de la poziția 211 din Convenție, în considerarea tuturor celor de mai sus, instanța va înlătura concluziile notei planului de situație de la fila 153.
La fila 154 dosar, în planul de situație anexat a fost identificată și măsurată o suprafață totală de_ m.p. teren din locul numit Bentej, aflat potrivit expertului în administrarea Ocolului Silvic B..
Este a se observa că acest teren nu a constituit anterior naționalizării proprietatea defunctului lor B. P., petenții nedepunând nici un fel de acte de proprietate în acest sens.
Expertul a arătat că acest teren de_ m.p. din Bentej se identifică cu terenul înscris la nr.218 din divizarea Obștii B. pentru P. a E. a lui I. B..
Verificând convenția de divizare a Obștii B., rezultă că la poziția 218 apare înscrisă P. a E. a lui I. B. și nu P. a lui E. a lui I. B..
Or, după această persoană P. a E. a lui I. B., petenții nu au cerut reconstituirea dreptului de proprietate și nici nu au probat vreun grad de rudenie cu aceasta.
Mai mult, această persoană este evidențiată în convenția de diviziune din 1925 cu parcelele 142/1 și 143/2 pășune, or expertul a identificat cu totul alte parcele, respectiv parcelele 274/112, 274/113 pădure.
Prin urmare, se va înlătura și această identificare a parcelei de_ m.p. teren, concluziile expertului de la fila 154 dosar nefiind în măsură să suțină și să confirme pretențiile recurenților petenți de retrocedare a acestui teren.
S-a mai identificat la fila 155 dosar o parcelă de_ m.p. teren pădure identică cu parte din . în planul de situație de la fila 155 dosar – anexa 4.
Așa cum rezultă din convenția de divizare a Obștei B., această parcelă apare înscrisă cu ocazia divizării Obștei, la poziția nr.32 avându-l ca proprietar pe P. a M. B., însă la categoria pășune și nicidecum la categoria păduri.
Cum potrivit Legii nr.119/1948 s-a procedat doar la naționalizarea pădurilor, cum potrivit declarațiilor martorilor din dosar și susținerilor Comisiei Comunale (f.304-305) este de notorietate că pășunile și fânețele nu și-au schimbat destinația și au continuat să fie folosite de moștenitorii autorului, necontestat că acest teren excede dispozițiilor Legii nr.1/2000, astfel că nu poate face obiectul retrocedării. Faptul că s-ar afla în posesia petenților rezultă și din nota ce însoțește planul anexa nr.4, în care expertul nu mai indică punerea în posesie a altor persoane cu această suprafață.
Apoi, la fila 156 dosar fond, expertul a identificat și măsurat în planul anexă nr.5 la locul numit Muncel o suprafață de_ m.p. teren, ca fiind identic cu . pădure.
Astfel cum reiese din conținutul lucrării, aceeași parcelă cu nr.795/32 pădure a fost identificată în 2 locații, respectiv la pct.VI din raport la locul numit Măgura și la pct.VII din raport, la locul numit Muncel.
Având în vedere această situație și întrucât expertul nu a argumentat științific și indicat întinderea acestei parcele cu nr.795/32, situația juridică a acestui teren prin raportare la evidențele cadastrale, dat fiind faptul și certificatul extras de la fila 122 dosar fond cu situația și întinderea pădurilor avute în proprietate de autorul petenților P. B. la nivelul anului 1938, instanța de recurs nu va primi nici aceste susțineri din expertiză.
În fine, la fila 157, în planul de situație anexa 6, expertul a făcut referire la parcela de_ m.p. de la locul numit Măgura, ca făcând parte din parcelele înscrise la nr.curent 32 din divizarea Obștii B. pe numele lui P. a M. B., teren ce este ocupat, potrivit constatărilor expertului, prin punerea în posesie a altor proprietari.
Cu referire la acest teren, tribunalul constată că expertul a procedat la identificarea altor parcele funciare față de cele care au format obiectul diviziunii Obștii din 1925.
Este a se vedea în acest sens, că la divizarea Obștii B. (poz.32), autorului petenților P. a M. B. i-au revenit 4 parcele de teren pădure, respectiv parcelele 796/110, 769/97, 795/32 și 581/107.
Or, potrivit planului de situație sus-amintit, expertul a identificat și măsurat alte parcele funciare, respectiv cele numerotate cu 769/1, 769/30 și 796/1, parcele ce nu au constituit proprietatea acestui autor.
Așa fiind, cum nici pentru acest teren expertul nu și-a argumentat științific concluziile, în lipsa unei argumentări solide a expertului privind fiecare parcelă de teren solicitată spre retrocedare, față de toate înscrisurile depuse la dosar, tribunalul constată că expertiza tehnică judiciară nu prezintă concluzii cu caracter de certitudine pentru a fi luată în considerare de instanță, urmând a se înlătura.
Această stare de fapt rezultă și din poziția procesuală adoptată de celelalte părți litigante care au adus numeroase critici lucrării de expertiză prin obiecțiunile formulate și susținute la filele 239-241, 276-277 dosar și 304-305 dosar, inclusiv obiecțiunile formulate de pârâta Consiliul Local de F. F. B., care deși a recunoscut pretențiile petenților a învederat instanței că identificarea terenurilor s-a realizat potrivit spuselor părților și nu potrivit înscrisurilor doveditoare ale proprietății lor, că expertiza efectuată nu are nimic în comun cu planurile ce trebuie întocmite de reclamanți și că expertul a enunțat o . parcele silvice drept corespondent celor cadastrale, fără a avea în vedere că acestea sunt ocupate și fără a indica exact parcelele de pășune și izlaz care ar fi împădurite și trecute sub bornă silvică.
Prin urmare, în considerarea și argumentarea tuturor celor de mai sus, instanța conchide că petenții nu au probat că autorul lor P. a M. B. ar fi fost anterior naționalizării proprietarul unei suprafețe de peste 80 ha teren pădure, teren cu privire la care ei ar fi fost îndreptățiți la reconstituire.
Din contră, extrasul emis de Arhivele Naționale ale Statului Român (f.122 dosar fond), depus de petenți (f.121) relevă o altă situație de fapt, respectiv că în anul 1938 autorul lor a avut în proprietate doar o suprafață de 9 ha teren pădure.
Cum până în prezent, prin titlurile de proprietate nr.466/4.07.2003, nr.477/2.12.2003 și nr.455/20.02.2003, aceștia au beneficiat deja de reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 20 ha teren pădure după același autor, e fără putință de tăgadă, că nu mai sunt îndreptățiți a solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 60,50 ha teren pădure.
Instanța mai are în vedere și faptul că înscrisul de la fila 122 privitor la situația terenurilor avute în proprietate la nivelul anului 1938, se coroborează cu toate celelalte acte din dosar dar și cu declarațiile celor doi martori propuși de petenți și audiați în instanță (f.323,325).
Declarațiile acestora evident că sunt contradictorii sub aspectul întinderii dreptului de proprietate pentru terenurile pădure ce au constituit proprietatea defunctului P. B., niciunul din cei doi nefiind în măsură să indice, exact denumirea și întinderea fiecărei suprafețe de pădure deținute de acest autor anterior naționalizării, situația ei juridică și care sunt vecinătățile lor.
Acestea vin însă să susțină extrasul despre care s-a făcut mai sus vorbire și potrivit cu care B. P. ar fi avut în proprietate în anul 1938, o suprafață totală de 89,5 ha teren, din care 0,5 ha arabil, doar 9 ha pădure și 80 ha pășuni, fînețe și alte terenuri.
Astfel, martorul M. D., arată că l-a cunoscut pe B. P. și a păscut animale când era mic, pe terenurile sale.
Apoi, martorul H. V. a relatat că știe că la locul Măgura, B. P. deținea peste 40 ha teren pădure și poieni, pentru că acolo văra cam 30-35 de vite.
Potrivit acestor declarații, defunctul avea în proprietate un număr mare de animale ceea ce presupune că întreținerea lor necesita deținerea în proprietate a unei întinderi mari de pășuni și fânețe; se conchide așadar, că extrasul sus arătat din care rezultă deținerea în proprietate de către autorul petenților a unei suprafețe de aproximativ 80 ha pășuni, fânețe și alte terenuri, se completează și cu restul probatoriului, respectiv cu proba testimonială ce s-a administrat în cauză.
Din aceleași declarații reiese că poienile nu au fost luate la stat, aspect reliefat instanței și de C. Comunală de F. F. B., care, în notele de concluziile de la filele 303-305 dosar a arătat că din datele pe care le dețin la nivelul acestei instituții rezultă că pășunea și islazul nu și-au schimbat destinația, în prezent fiind deținute de către moștenitorii autorului.
În considerarea tuturor celor arătate, cum nici una din probele ce s-au administrat în dosar nu confirmă susținerile petenților, de îndreptățire a reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenul de pădure din litigiu, în baza dispozițiilor art.312 Cod proc.civilă, Tribunalul urmează să admită recursul pârâtei Direcția S. S., să schimbe în tot sentința civilă recurată și să respingă plângerea ca nefondată.
Cu referire la recursul formulat în cauză de petenți, instanța constată că toate criticile acestora privitoare la schimbarea parțială a sentinței și reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 63,38 ha pădure sunt nefondate, urmând, prin urmare, a se înlătura de instanța de control judiciar.
După cum rezultă din prevederile art.9 al.3 din Legea nr.18/1991 cererea de retrocedare se depune la Primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților, în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, regula de principiu fiind aceea că instanțele judecătorești nu se pot substitui organelor care, potrivit legii, au competența de a emite actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv comisiile și organele administrației abilitate în acest sens.
Ca atare, din interpretarea acestor prevederi rezultă că Legea 18/1991 instituie o procedură specială în materia reconstituirii/constituirii dreptului, cel îndrituit trebuind să urmeze această procedură pentru a-și readuce dreptul în patrimoniu în cazul reconstituirii și numai apoi să uzeze de atributele ce i le conferă.
În speță, astfel cum rezultă din copia înscrisurilor depuse la filele 58, 60,62,64,66 dosar, copia tabelului anexa 37/19 f.36 dosar fond și a hotărârii nr.74/28.03.2012 (f.7 și 8 dosar fond), obiect al reconstituirii dreptului de proprietate l-a constituit doar suprafața de 53 ha teren după autorul P. a M. B..
Câtă vreme pentru diferența de teren de până la 63,38 ha pădure, petenții recurenți nu au urmat procedura specială instituită imperativ de prevederile sus arătate, e evident și de necontestat că nu pot solicita direct în instanță reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența de peste 10 ha teren, aspect de altfel reținut în mod just de prima instanță.
În contextul celor de mai sus, în baza prevederilor art.312 Cod proc.civilă, tribunalul urmează să modifice sentința civilă recurată, să admită recursul Direcției Silvice S., să modifice în totalitate această sentință, în sensul respingerii ca nefondate a plângerii și să respingă ca nefondat, recursul petenților.
P. aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul reclamanților B. P. domiciliat în ., A. P. domiciliat în Bistrița, ., .. . Năsăud, Ț. L. domiciliat în B., ., nr. 36, jud. B., M. M. domiciliată în ., jud. S. și U. M. domiciliat în mun. C-lung Moldovenesc, ., nr. 3, jud. S., împotriva sentinței civile nr.1324 pronunțată la data de 16.12.2014 de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimați fiind pârâții C. Județeană pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor S., C. de F. F. B. și reclamanta C. V..
Admite recursul pârâtei Direcția S. S..
Modifică în totalitate sentința civilă nr.1324/16.12.2014 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în sensul că:
Respinge ca nefondată plângerea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 7 mai 2015.
Președinte, Judecător, JudecătorGrefier,
S. A. C. L. G.-P. ValentinaSveduneac E. Ș.
Red.CL.
Tehnored.SEȘ
2ex/ 28 mai 2015
| ← Cereri. Decizia nr. 88/2015. Tribunalul SUCEAVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
