Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 489/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 489/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 489/2014

Dosar nr._ Acordare personalitate juridică

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 489

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 23 MAI 2014

PREȘEDINTE: V. O. D.

JUDECĂTOR: A. I. M.

GREFIER: S. A.- M.

Pe rol, judecarea apelului declarat de către petenta Asociația „G.” V., împotriva încheierii camerei de consiliu nr. 17 bis CC din data de 16 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă avocat L. C., pentru petenta recurentă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că prezenta cauză se judecă în cameră de consiliu, față de disp. art. 11 al. 4 din OG nr. 26/2000 și pune în discuție calificarea căii de atac.

Apărătorul petentei arată că prezenta cale de atac este recursul și nu apelul.

Instanța califică prezenta cale de atac ca fiind apel și nu recurs, față de disp. art. 466 al. 1 din noul Cod de procedură civilă („hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”) coroborate cu disp. art. 7 din Legea nr. 76/2012 („ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară”).

Apărătorul petentei apelante arată că nu mai are de formulat cereri de probe și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Instanța constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile pe fondul cauzei.

Apărătorul petentei apelante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu precizarea că asociația are ca scop nobil stimularea învățământului, aceasta nu se subordonează Ministerului Educației și nu este prima asociație de acest gen, astfel că în mod greșit prima instanță a respins cererea, fără cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

P. cererea înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 10 ianuarie 2014 reclamanta Asociația G. V. prin reprezentant V. C., a solicitat instanței a dispune înscrierea acesteia în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

P. încheierea camerei de consiliu nr. 17 bis din data de 16 ianuarie 2014, Judecătoria Rădăuți a respins cererea având ca obiect înscriere asociație formulată de reclamanta Asociația G. V. prin reprezentant V. C..

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că la data de 10 ianuarie 2014 reclamanta Asociația G. V. prin reprezentant V. C., a solicitat instanței a dispune înscrierea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

În susținerea cererii reclamanta a atașat:

- Actul constitutiv autentificat de B.N.P. M. A. cu nr. 2170 din 30 decembrie 2013;

- Statutul autentificat de B.N.P. M. A. cu nr. 2171 din 30 decembrie 2013;

- dovada disponibilității de denumire nr._ din 09.12.2013;

- dovada patrimoniului în sumă de 1.000 lei depus în cont la Banca Transilvania Rădăuți;

- dovada sediului constând în Contract de comodat și Adeverința nr._ din 30.12.2013 eliberată de Primăria orașului Vicovu de Sus;

- acte de stare civilă ale membrilor fondatori;

- Proces verbal încheiat cu ocazia desfășurări ședinței de constituire a asociației.

Conform art. 1 din OG 26/2000 cu privire la asociați și fundații, asociațiile și fundațiile constituie persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Pentru înscrierea asociației în Registrul asociaților și fundațiilor este necesară, conform art. 8 din OUG 26/2000 verificarea documentelor necesare, respectiv actul constitutiv, statutul, acte doveditoare ale sediului și dovada disponibilității denumirii.

Instanța, constatând în urma verificări legalității în contextul sus - menționat, că obiectivul nr. 1 al asociației l-a reprezentat înființarea, finanțarea și administrarea de unități de învățământ preșcolar și școlar, a apreciat că asociația nu se poate substitui instituțiilor prevăzute de lege care sunt abilitate să avizeze funcționarea unităților de învățământ particular, astfel că cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, calificat de către instanță ca fiind apel, reclamanta prin care a arătat următoarele:

Respingerea solicitării de înscriere a Asociației G. V., pe motiv ca aceasta (reclamanta) "nu se poate substitui instituțiilor prevăzute de lege care sunt abilitate sa avizeze funcționarea unităților de învățământ particular", a considerat ca a fost o motivare incorecta si netemeinică.

Deși chiar prima instanța a constatat ca: "... obiectivul nr. 1 al asociației îl reprezintă înființarea, finanțarea si administrarea de unități de învățământ preșcolar si școlar” de unde s-a ajuns la concluzia avizării funcționarii unor astfel de unități de învățământ, chiar nu a înțeles.

Atât timp cat prin 60 alin.(1) si următoarele, coroborat cu art.61 din Legea nr. 1 din 2011 a Educației naționale, se prevede posibilitatea de a se organiza in învățământ particular, la toate nivelurile: "Art. 60: (1) învățământul particular și confesional se organizează conform principiului nonprofit în unități de învățământ preuniversitar, la toate nivelurile și formele, conform legislației în vigoare.

(2) Criteriile, standardele și indicatorii de performanță pe care trebuie să le îndeplinească unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional sunt identice cu cele pe care trebuie să le îndeplinească unitățile de învățământ de stat

(3) Jurisprudența Decizia nr. 4726/2009 la 29.10.2009 Unitățile particulare de învățământ sunt unități libere, deschise, autonome atât din punct de vedere organizatoric, cât și economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituție.

(4) Autorizarea de funcționare provizorie, acreditarea și evaluarea periodică a unităților de învățământ preuniversitar particular și confesional sunt realizate de către Agenția Română de asigurare a Calității în învățământul Preuniversitar, conform legislației în vigoare.

(5) Unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional acreditate sunt sprijinite de stat, condițiile fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(6) Statul sprijină și coordonează învățământul particular și confesional, în condițiile legii, respectând în întregime drepturile acestuia.

(7) Directorii unităților de învățământ particular sunt numiți de conducerea persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competență. Actul de numire se aduce la cunoștința inspectoratului școlar pe raza căruia își desfășoară activitatea unitatea respectivă.

Art. 61. 4 D.(ă) ca temei legal pentru Ordinul nr. 5625/2012 preambul 1 la 30.10.2012, D.(ă) ca temei legai pentru Ordinul nr. 6239/2012 preambul 1 la 30.01.2013, D.(ă) ca temei legal pentru Ordinul nr. 6564/2011 preambul 1 la 27.12.2011, D.(ă) ca temei legal pentru Ordinul nr. 3283/2012 preambul 1 la 24.02.2012 .

(1) Rețeaua școlară este formată din totalitatea unităților de învățământ acreditate, respectiv autorizate provizoriu.

(2) Rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar se organizează de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor școlare. Pentru învățământul special liceal și special postliceal, rețeaua școlară se organizează de către consiliul județean, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, cu consultarea partenerilor sociali și cu avizul conform al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

(7) Unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de tip, nivel, formă, filieră și profil sunt supuse acreditării si evaluării periodice, conform legii.

(8) Pentru a asigura calitatea învățământului, la propunerea autorităților administrației publice locale sau din proprie inițiativă, inspectoratele școlare pot solicita Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ridicarea acreditării/autorizării unei unități de învățământ cu personalitate juridică sau a unei structuri a acesteia în conformitate cu prevederile legale. În situația în care Agenția Română pentru Asigurarea Calității în învățământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP, retrage acreditarea/autorizația de funcționare, pentru neîndeplinirea condițiilor legale, unei unități de învățământ, aceasta își încetează activitatea.

Autoritățile administrației publice locale realizează alocarea elevilor altor unități școlare, cu respectarea interesului copiilor și asigurarea logisticii necesare".

Iar, art.96 si următoarele din aceeași Lege 1 din 2011, prevede modalitatea de organizare a unităților de învățământ particular, avizul si acreditarea fiind date de fostul Consiliul Național de Evaluare si Acreditare, actualul ARACIP, a considerat ca pentru înființarea Asociației nu era necesar acest aviz, acesta fiind obligatoriu mai departe după înființarea Asociației, pentru înființarea propriu-zisa a unităților de învățământ:

Art. 96:

(1) Unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administrație, de directori și de directori adjuncți, după caz. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinți și cu autoritățile administrației publice locale.

(5) în învățământul particular și confesional, în componența consiliului de administrație sunt incluși reprezentanți ai fondatorilor. Conducerea consiliului de administrație este asigurată de persoana desemnată de fondatori. În unitățile pentru învățământul general obligatoriu, consiliul de administrație cuprinde și un reprezentant al consiliului local.

Art. 97.1 D.(ă) ca temei legal pentru Ordinul nr. 6239/2012 preambul 1 la 30.01.2013

(1) Directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ.

(3) Structurile și funcțiile de conducere ale unităților de învățământ particular și confesional, atribuțiile, modul de constituire, precum și durata mandatelor sunt stabilite prin regulamentele de organizare și funcționare a acestora, în concordanță cu prevederile legale.

(4) Directorul unității de învățământ particular și confesional exercită conducerea executivă, în strictă conformitate cu responsabilitățile și atribuțiile conferite de lege, cu hotărârile consiliului de administrație al unității de învățământ și cu respectarea prevederilor regulamentului de organizare și funcționare a acesteia.

In concluzie, a solicitat admiterea recursului si pe cale de consecința, casarea încheierii și trimiterea dosarul înapoi instanței de fond pentru a dispune înregistrarea Asociației Gămăliei V. in Registrul asociaților si fundațiilor de pe lângă Judecătoria Radauti.

Examinând apelul, conform art. 479 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor încheierii apelate și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:

Prima instanță, raportându-se la obiectivul nr. 1 al asociației l-a reprezentat înființarea, finanțarea și administrarea de unități de învățământ preșcolar și școlar, a apreciat că asociația nu se poate substitui instituțiilor prevăzute de lege care sunt abilitate să avizeze funcționarea unităților de învățământ particular, astfel că cererea a fost respinsă.

Acreditarea unităților de învățământ particulare a fost corect reținută de prima instanță.

Astfel, conform art. 60 al. 4 din Legea nr. 1/2011 „autorizarea de funcționare provizorie, acreditarea și evaluarea periodică a unităților de învățământ preuniversitar particular și confesional sunt realizate de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, conform legislației în vigoare”. Conform art. 61 al. 1, 7 din Legea nr. 1/2011 (1) Rețeaua școlară este formată din totalitatea unităților de învățământ acreditate, respectiv autorizate provizoriu; (7) Unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de tip, nivel, formă, filieră și profil sunt supuse acreditării și evaluării periodice, conform legii”.

Aceste dispoziții legale au fost invocate chiar de apelantă.

Conform OUG nr. 75/2005, art. 29 al. 4, art. 30 „acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:

a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat;

Procedura de autorizare de funcționare provizorie cuprinde următoarele activități:

a) furnizorul de educație elaborează un raport de evaluare internă, pe baza prevederilor art. 10, pentru fiecare nivel de învățământ, tip de program de studiu și de calificare;

b) raportul de evaluare internă se depune la departamentul de acreditare al agenției de asigurare a calității împreună cu o cerere de declanșare a procedurii de evaluare externă și de autorizare de funcționare provizorie;

c) departamentul de acreditare numește o comisie de experți în evaluare și acreditare, care analizează raportul de evaluare internă, verifică prin vizite la instituția solicitantă îndeplinirea standardelor pe domeniile și criteriile prevăzute la art. 10 și elaborează propriul raport de evaluare;

d) departamentul de acreditare al agenției de asigurare a calității validează raportul experților prin verificarea respectării metodologiei de evaluare externă, iar agenția propune Ministerului Educației și Cercetării acordarea sau, după caz, neacordarea autorizației de funcționare provizorie;

e) pentru furnizorii de educație de nivel preuniversitar, autorizația de funcționare provizorie se acordă pe baza avizului favorabil al ARACIP, prin ordin al ministrului educației și cercetării;

f) pentru furnizorii de educație de învățământ superior, autorizația de funcționare provizorie se acordă pe baza avizului favorabil al ARACIS și al Ministerului Educației și Cercetării, prin hotărâre a Guvernului”.

Prima instanță nu a reținut ca obiect al asociației avizarea funcționării unor unități de învățământ preșcolar și școlar, cum greșit arată apelanta.

Aceasta invocă o . texte de lege, relevante fiind doar cele privind autorizarea/acreditarea unităților de învățământ, față de cele arătate mai sus.

Petenta nu a invocat în fața primei instanțe că va solicita ulterior avizarea, la înființarea propriu-zisă a unităților de învățământ. P. prezentul memoriu de apel s-a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare judecătoriei, nu s-a solicitat judecarea fondului cauzei de către instanța de apel, care deci, nu poate lua în considerare această apărare, conform art. 476 al. 3 teza I din noul Cod de procedură civilă, art. 477 al. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă.

Fiind o procedură necontencioasă, petenta poate formula o nouă cerere, în care să supună atenției primei instanțe acest aspect.

În consecință, în baza art. 480 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de către petenta Asociația „G.” V. – prin V. C. – ., .. 62, jud. Suceava, împotriva încheierii camerei de consiliu nr. 17 bis CC din data de 16 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Dată în ședința camerei de consiliu.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. O. D. A. I. M. S. A.-M.

Red. A.I.M.

Judecător fond G. R.

Tehnored. S.A.M.

3 ex./16.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 489/2014. Tribunalul SUCEAVA