Cereri. Sentința nr. 903/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 903/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 903/2014
Dosar nr._ Alte cereri-obligația de a face
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.903
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA_ 2014
PREȘEDINTE I. G.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „ alte cereri-obligația de a face” formulată de reclamanta C. M., domiciliată în comuna Mănăstirea Humorului, ..9,județul Suceava în contradictoriu cu pârâta A. S. și Rădăuților-Mănăstirea Umor cu sediul în ..3,județul Suceava
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de av. N. L. și av .D. C. pentru pârâtă.
Procedura de citare cu părțile,legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată că s-a depus prin serviciul arhivă de către pârâtă note de ședință la care anexează copia încheieri de ședință pronunțată de Judecătoria Gura Humorului la data de 09.04.2014 în dosar nr._ și a sentinței civile nr.441/11.04.2014.
Instanța pune în discuția părților excepția de necompetență materială a Tribunalului Suceava în soluționarea prezentei cauze, invocată de pârâtă prin întâmpinare și declinarea acestei competențe în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Av. D. C. solicită admiterea excepției pentru motivele expuse în întâmpinare și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Gura Humorului.
Av.N. L. pentru reclamantă pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată întrucât în speță nu sunt date dispozițiile legale invocate de pârâtă respectiv art.94 al.1 lit”h” Cod procedură civilă, solicitând a se avea în vedere disp. art.95 pct.1 Cod procedură civilă cu precizarea că obiectul acțiunii de față este diferit de cel al celorlalte cereri soluționate de Judecătoria Gura Humorului .
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra excepției de necompetență materială a instanței, reține următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 12.03.2014 și înregistrată sub nr._ reclamanta Corlâțan M. în contradictoriu cu pârâta A. S. ȘI RĂDĂUȚILOR- MĂNĂSTIREA H., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
-să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-și exprima acordul notarial necesar emiterii în favoarea mea a autorizației de construcție pentru edificarea unei pensiuni agroturistice pe suprafața de 1541 mp teren situat în intravilanul corn. Mănăstirea Humorului, identic cu . cadastral_ din CF_ a UAT Mănăstirea Humorului;
-să se suplinească acordul pârâtei în vederea obținerii autorizației de construcție pentru imobilul individualizat anterior;
-să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale,reclamanta a arătat că este proprietara suprafeței de 1541 mp teren situată în intravilanul corn. Mănăstirea Humorului, identică cu parcelă Al a imobilului cadastral_ din CF_ a UAT Mănăstirea Humorului, suprafață pe care am dobândit-o prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1483/2011, cu care figurez înscrisă în cartea funciară și care se învecinează cu imobilul proprietatea pârâtei, respectiv cu obiectivul monahal și turistic Mănăstirea Humorului.
Ulterior dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului individualizat anterior am demarat demersurile necesare în vederea edificării pe terenul astfel dobândit a unei construcții cu destinația de pensiune turistică. în acest scop, a solicitat și a obținut certificatele de urbanism nr. 56/2011, 1/2012, 39/2013, a întocmit documentația tehnică a construcției proiectate, precum și proiectul planului urbanistic de detaliu ( PUD), a obținut avizul nr. 265/U/2011 al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național referitor la planul urbanistic de detaliu, avizul nr. 21/U/2012 al aceluiași Minister referitor la planul urbanistic zonal, avizul nr. 413/2012 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului referitor la documentația tehnică întocmită, avizul nr. 39/2012 al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național referitor la lucrările propuse a se realiza, avizul nr. 43b/2012 al Ordinului Arhitecților din România referitor la studiul de fezabilitate.
De asemenea, în scopul asigurării fondurilor necesare pentru realizarea construcției proiectate, a încheiat cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit contractul de finanțare nr. C313M_/2013, contract prin care mi s-a acordat un ajutor financiar nerambursabil din fonduri europene și cofinanțare națională în limita unui plafon maxim de 116.151 euro.
Documentația necesară în vederea obținerii autorizației de construcție pentru imobilul proiectat nu a putut fi finalizată motivat de faptul că prin certificatul de urbanism nr. 39/2013 emiterea autorizației a fost condiționată de obținerea prealabilă a acordului vecinilor.
D. fiind faptul că imobilul proprietatea pârâtei se învecinează cu terenul destinat edificării viitoarei construcții, a solicitat acesteia să se prezinte la un notar public în vederea exprimării acordului în formă autentică, așa cum impun disp. art. 27 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 republicată, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței, cu modificările și completările ulterioare.
Prin adresa nr. 2098 din 16 octombrie 2013 pârâta refuzat în mod explicit să își exprime acordul solicitat, invocând faptul că imobilul proiectat s-ar afla în zona de protecție a monumentului istoric Mănăstirea Humorului, că potrivit art. 59 din Legea nr. 422/2001 ar exista o interdicție de construire pe o rază de 200 m în jurul monumentului istoric și că proiectul viitoarei construcții ar nesocoti dispozițiile Legii nr. 5/2000 privind protecția monumentelor istorice.
Refuzul pârâtei de a-și exprima acordul autentic în vederea obținerii autorizației de construcție este nejustificat și îmbracă forma unui abuz de drept,în aceste condiții impunându-se suplinirea acordului prin hotărâre judecătorească.
Sub un prim aspect, învederează faptul că terenul destinat edificării construcției proiectate nu se află în zona de protecție a monumentului istoric, astfel cum a fost ea delimitată prin documentațiile de urbanism și că pentru amplasamentul în discuție nu există interdicția legală de a construi, așa cum fără temei pretinde pârâta.
Astfel, în lista monumentelor istorice întocmită de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național figurează înscris obiectivul Mănăstirea Humorului, cod 292 SV II-a-A05570 compus din Biserica Adormirea Maicii Domnului și Sf. G. ( cod SVII-m-A-_), din ruinele casei mănăstirești ( cod SVIIm_A-_), din turn clopotniță ( cod SV-II-m-A_) și din turn V. L. ( cod SV II-m-A_).
In raport de amplasamentul monumentului istoric înscris pe lista întocmită de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și de planul urbanistic general aprobat prin HCL 21/2001,HCL 21/2011 ,prin avizul nr. 21/U/2012 al acestui minister a fost avizat planul urbanistic zonal (PUZ) pentru zona protejată a monumentului în baza documentației ce cuprinde memoriul general, studii de fundamentare, propuneri de reabilitare a zonei protejate, elemente de dezvoltare locală, studiu istoric, studiu etnografic al locuințelor tradiționale, regulament de urbanism cu precizarea punctelor caracteristice ale limitelor zonei protejate și planșe, documentație înregistrată sub nr. 4735/2011.
De asemenea, prin avizul nr. 265/U/2011, emis în temeiul art. 26 pct. 10,11 din Legea nr. 422/2001 republicată, a fost avizat planul urbanistic de detaliu pentru construcția nouă cu destinația de pensiune propusă a fi edificată în satul Mănăstirea Humorului, ..n, iar potrivit acestui aviz, construcția nouă urmează a fi amplasată la o distanță de 73.20 ml față de biserica mănăstirii.
Potrivit proiectului planului urbanistic de detaliu pentru care a fost emis avizul nr. 265/U/2011 și planșelor A01-A05 anexe la acest proiect, amplasamentul construcției propuse nu se încadrează în zona de protecție grad "0" a monumentului istoric, (zonă în care sunt permise numai lucrări de conservare, restaurare și punere în valoare a monumentului, fiind interzise orice alte intervenții cu excepția celor pentru construcțiile atestate atestate arheologic), ci se încadrează în zona în care sunt posibile intervenții de construire cu anumite restricții și servituți referitoare la caracterul amenajărilor, destinație, gabarit, regim de înălțime, restricții care au fost avute în vedere la întocmirea proiectului construcției, ce urmează a fi amplasată la o distanță de minim 73.20 m monumentul istoric.
În ceea ce privește dispozițiile art. 59 din Legea nr. 422/2001 republicată, invocate de pârâtă în motivarea refuzului său, potrivit acestui text de lege până la instituirea zonei de protecție a fiecărui monument istoric potrivit art. 9 se consideră zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de 100 m în localități urbane, 200 m în localități rurale, 500 m înafara localităților, măsurată de la limita exterioară de jur împrejurul monumentului istoric. Rezultă astfel că aria la care face referire textul art. 59 din Legea nr. 422/2001 republicată este delimitată doar temporar, respectiv până la instituirea zonei de protecție potrivit art. 9, text care definește zona de protecție ca fiind suprafața delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu (...), în care se instituie servituți de utilitate publică și de construire pentru păstrarea și valorificarea bunurilor de patrimoniu, această zonă fiind stabilită prin acte normative specifice, precum și prin documentații de amenajare a teritoriului sau urbanism, în baza unor studii de specialitate.
În cauză, prin avizul 21/U/2012 emis de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a fost avizat planul urbanistic zonal (PUZ) zonă protejată pentru monumentul istoric Mănăstirea H. așa încât, din moment ce zona de protecție a fost delimitată prin documentația PUZ astfel avizată în conformitate cu disp. art. 9, 26 din Legea nr. 422/2001, dispozițiile art. 59 din același act normativ referitoare la delimitarea temporară a zonei de protecție nu mai sunt aplicabile.
În ceea ce privește dispozițiile art. 10 din Legea nr. 5/2000 invocate de asemenea de pârâtă, acestea se referă la instituirea unei zone de protecție a monumentelor istorice pe o distanță de 200 m de la limita exterioară a terenurilor aferente monumentelor istorice, dar, la fel ca și disp. art. 59 din Legea nr. 422/2001, ele sunt aplicabile, așa cum se menționează explicit în cuprinsul reglementării, până la delimitarea prin studii de specialitate a zonelor de protecție a valorilor de patrimoniu cultural. Cum în speță zona de protecție a monumentului istoric Mănăstirea Humorului a fost delimitată prin planul urbanistic zonal avizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cu avizul 21/U/2012, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 5/2000 numai sunt aplicabile în speță.
Sub un al doilea aspect, delimitarea zonei de protecție a monumentului istoric nu implică interdicția absolută de a construi, ci instituie doar servituți de utilitate publică și de construire pentru păstrarea și valorificarea bunurilor de patrimoniu, această concluzie fiind confirmată de disp. art. 24 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora intervențiile care se efectuează asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice dar care se află în zona de protecție a unor astfel de monumente sau în zone construite protejate se autorizează în baza avizului emis de Ministerul Culturii sau, după caz. al serviciilor publice deconcertate ale Ministerului Culturii și a celorlalte avize, potrivit dispozițiilor legale. Din cuprinsul acestei reglementări rezultă fără echivoc că în zona de protecție a monumentelor istorice sunt posibile inclusiv intervenții de construire, cu singura condiție a avizării prealabile a acestora de către Ministerul Culturii și cu respectarea documentațiilor urbanistice care instituie servituți de utilitate publică în zona respectivă
Față de cele arătate anterior, refuzul pârâtei de a-și exprima acordul notarial în vederea eliberării autorizației de construcție solicitată de ea nu are temei legal și este nejustificat, impunându-se a fi cenzurat.
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 6 din Ordinul nr. 839/2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței, refuzul nejustificat al vecinilor de a-și da acordul se constată de către instanța de judecată competentă, hotărârea acesteia urmând să fie acceptată de către emitentul autorizației de construcție/desființare în locul acordului vecinilor.
Textul de lege sus menționat permite instanței de judecată să cenzureze refuzul de exprimare a acordului la care se referă disp. art. 27 alin. 1 din Ordinul nr. 839/2009 și să suplinească acest acord în cazul în care proprietarul vecin uzează în mod abuziv și nejustificat de dreptul de a i se solicita acordul pentru edificarea unei construcții în vecinătatea imobilului său, această posibilitate fiind justificată prin prisma obligației legale a titularului oricărui drept de a uza de dreptul său cu bună credință, conform finalității recunoscute de lege.
Pe de altă parte, refuzul pârâtei de exprimare a acordului solicitat materializează un abuz de drept în accepțiunea art. 15 din codul civil.
Potrivit acestei reglementări, nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar cerințelor bunei credințe.
În speță, pârâta și-a exercitat în mod abuziv și cu rea credință dreptul de a-și exprima acordul pentru edificarea construcției proiectate de mine, aducând astfel o importantă vătămare dreptului meu de proprietate prin îngrădirea prerogativelor folosinței și dispoziției de bunul ce formează obiectul acestui drept.
Astfel, potrivit art. 555 cod civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu în limitele stabilite de lege. Din această reglementare rezultă implicit obligația negativă ce incumbă oricărei persoane de a nu face nimic de natură să aducă atingere exercițiului atributelor dreptului de proprietate al altuia ori în speță prin refuzul nejustificat al pârâtei de a-și exprima acordul solicitat se urmărește, în mod evident, împiedicarea exercitării de către mine a atributelor dispoziției și folosinței asupra imobilului în litigiu, atribute care îmi conferă facultatea de a-și utiliza bunul în mod cât mai eficient și corespunzător propriilor sale interese și nevoi, evident cu respectarea limitelor determinate de lege.
Având în vedere faptul că, potrivit argumentelor expuse anterior, refuzul pârâtei de a-și exprima acordul necesar pentru obținerea autorizației de construcție solicitate de mine nu are temei legal și nu urmărește ocrotirea unui drept sau interes legitim al acesteia, dar și faptul că intenția mea de a edifica o construcție pe terenul ce îmi aparține nu este de natură să producă pârâtei vreun prejudiciu, fapt confirmat de întreaga documentație întocmită și avizată conform cerințelor impuse prin certificatul de urbanism, se impune a se constata că acest refuz este nejustificat și a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care să fie suplinit acordul pârâtei în vederea obținerii autorizației de construcție.
Așa fiind, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în temeiul art. 453 cod procedură civilă solicit și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 27 alin. 6 din Ordinul nr. 839/2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței, art. 15, art. 555 cod civil, art.9, 24, 26,59 din Legea nr. 422/2001 republicată, art. 95 pct. 1 și art. 453 cod procedură civilă.
Pârâta A. S. ȘI RĂDĂUȚILOR-MĂNĂSTIREA H., a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunea reclamantei C. M., în principal pe cale de excepție și în subsidiar, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că prin cererea cu care s-a investit instanța, reclamanta a solicitat să se constate refuzul ( perfect justificat al Mănăstirii), privind acordul de vecinătate, solicitat pentru eliberarea autorizației de construcție, precum și suplinirea acestui acord de către instanță.
Acțiunea reclamantei se impune a fi respinsă, motivat de următoarele aspecte:
În primul rând, invocăm excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava în soluționarea prezentei cauze, pe care solicită a o admite și a se trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Gura Humorului.
Excepția ridicată este dată în condițiile art. 94 al. 1 lit. h din NCPC, potrivit căruia „ cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani ..” sunt de competența judecătoriei.
In acest sens s-a pronunțat Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr._, unde noi avem calitatea de reclamantă, pentru „ obligația de a nu face”, reținându-se că fondul raporturilor juridice dintre părți este de competenta judecătoriei, cauza fiind trimisă la Judecătoria Gura Humorului și înregistrată la această instanță sub nr._, fiind în curs de soluționare.
In cauză este dată și excepția inadmisibilității acțiunii, în ceea ce privește primul capăt de cerere, în raport de dispozițiile art. 35 NCPC (cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului).
Pe fondul cauzei, arătă următoarele:
Folosindu-se de înscrisuri care nu cuprind date reale, reclamantei i-au fost emise mai multe acte administrative (Avizele nr. 265/U/2011 și 21/U/2012 emise de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național însă acestea au fost atacate în instanța de contencios administrativ, în dosarul nr._, urmând ca ICCJ să se pronunțe cu privire la recursul promovat în această cauză.
Refuzul, privind edificarea acestei pensiuni în zona de protecție a Monumentului Istoric UNESCO, este temeinic justificat si bazat pe RESPECTAREA dispozițiilor leș ale în vigoare, de către M..
Astfel, Complexul Monahal MĂNĂSTIREA H. face parte din categoria monumentelor istorice înscrise în LISTA DE PATRIMONIU MONDIAL UNESCO, precum și din lista VALORILOR DE PATRIMONIU CULTURAL DE INTERES MONDIAL-MONUMENTE ISTORICE DE VALOARE MONDIALĂ EXCEPȚIONALĂ, conform anexei nr. 3 la Legea nr. 5 din 6 martie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național-zone protejate.
Protejarea monumentelor istorice, cum este și cel menționat anterior, se realizează în temeiul Legii nr. 422 din 18 iulie 2001, republicată, care reglementează regimul juridic al acestora.
Potrivit art. 9 al. 1 din acest act normativ, pentru fiecare monument istoric se instituie „zona de protecție, delimitată pe bază de repere topografice, geografice sau urbanistice... iar potrivit art. 59, din aceeași lege, „până la instituirea zonei de protecție a fiecărui monument istoric potrivit art. 9 se consideră zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de 100 m în localitățile urbane, 200 m în localitățile rurale și 500 m în afara localităților, măsurată de la limita exterioară, de jur - împrejurul monumentului istoric”.
In mod eronat reclamanta susține faptul că, pensiunea nu va fi construită în zona de protecție a monumentului istoric, aducând ca argument documentația de urbanism cu privire Ia amplasamentul în discuție.
Dar planurile de situație, de care se prevalează reclamanta, cuprind date care nu corespund realității, configurația perimetrului de protecție a Mănăstirii din PUG -planșa A01 este corectă, iar planșa A02 nu mai este la fel. Astfel se explică de ce s-au folosit planuri de situație întocmite de o altă persoană, care se folosește de numele domnului arhitect Olaș D. G. și a semnat în numele acestuia, după cum reiese din declarația autentică nr. 1548 din 28 octombrie 2013, potrivit căreia „ nu am cunoștință de acest proiect și nu l-am semnat personal”.
Potrivit art. 10 al. 2 din Legea 5/2000 text de lege, până la delimitarea prin studii de specialitate a zonelor de protecție a valorilor de patrimoniu, se instituie zone de protecție a monumentelor istorice, iar distantele sunt măsurate de la limita exterioară a terenurilor aferente monumentelor istorice.
In speță, pensiunea se dorește a fi amplasată la mai puțin de 10 m.l de la limita de vecinătate, adică în perimetrul zonei de protecție și nu la o distanță de 200 ml față de limita exterioară a terenului aferent monumentului istoric, așa cum prevede legea.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 10 din legea 5/2000 și art. 59 din Legea 422/2001 sunt și în prezent în vigoare, deci aplicabile, iar reclamanta susține contrariul. In acest caz, aceasta să ne indice care este textul de lege care abrogă cele două articole, din Legea 422/2001.
Zona de protecție a monumentului istoric nu a fost delimitată, în condițiile art. 5 din Legea 5/2000, în baza unor studii de specialitate, a unor documentații de urbanism și regulamente aferente.
Motivat de aceste aspecte, până la delimitarea zonei de protecție, sunt incidente prevederile art. 10 din Legea 5/2000, iar distanța clară de 200 m.l. trebuie respectată de către reclamantă, indiferent de avantajele materiale pe care le poate obține.
In cauză nu este vorba despre un abuz de drept, sau a unui refuz nejustificat, poziția lor fermă vizează protejarea monumentului istoric și RESPECTAREA prevederilor legale, a căror importanță nu poate fi trecută cu vederea, nici de către instanță.
Capătul de cerere, prin care reclamanta a solicitat suplinirea acordului de vecinătate de către instanță, presupune încălcarea legislației în vigoare..! Vă rugăm să aveți în vedere acest aspect solicitat de reclamantă și să dispuneți în concordantă cu dispozițiile legale mai sus indicate.
Distinct de cele mai sus arătate, se impune a se avea în vedere și următoarele aspecte:
Pensiunea pe care reclamanta dorește să o edifice în imediata apropiere a Monumentului Istoric Unesco și Complexului Monahal Mănăstirea H., în mod cert împiedică desfășurarea normală a serviciilor liturgice și activității religioase, iar conservarea și punerea în valoare a monumentului istoric va fi și ea afectată.
Sub un alt aspect, nu trebuie subestimată valoarea acestui monument, a cărui importanță a dus la încadrarea lui în PATRIMONIUL MONDIAL și la edictarea legislației de protejare Legea 422/2001) și nu în ultimul rând, identificarea localității Mănăstirea Humorului cu numele Mănăstirii.
Față de toate aceste aspecte, solicită respingerea acțiuni reclamantei, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 205 cod proc. civ., Legea 5/2000, Legea 422/2001.
Examinând excepția de necompetență materială a instanței în soluționarea prezentului litigiu, tribunalul apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată reclamanta a solicitat instanței să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-și exprima acordul notarial necesar emiterii în favoarea sa a autorizației de construcție pentru edificarea unei pensiuni agroturistice pe suprafața de 1541 mp teren situat în intravilanul corn. Mănăstirea Humorului, identic cu . cadastral_ din CF_ a UAT Mănăstirea Humorului și să suplinească acordul pârâtei în vederea obținerii autorizației de construcție pentru imobilul individualizat anterior( obligație de a face neevaluabilă în bani) .
Cum obiectul litigiului îl constituie o obligație de a face, neevaluabilă în bani, sub aspectul competenței materiale a instanței, sunt aplicabile disp. art.94 al.1 pct.1 lit.”h” din Noul cod de procedură civilă potrivit cărora „ Judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe” .
Fiind vorba de o competență de ordine publică( art.129 al.2 pct.2 NCPC), invocată de partea adversă în termenul prev. de art. 130 al.2 NCPC, tribunalul în baza art. 132 al.1 și 3 NCPC, va admite excepția de necompetență materială a instanței și va declina această competență în favoarea Judecătoriei Gura Humorului, județul Suceava în a cărei jurisdicție se află sediul pârâtei Mănăstirea Humorului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a instanței.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „ alte cereri-obligația de a face” formulată de reclamanta C. M., domiciliată în comuna Mănăstirea Humorului, ..9,județul Suceava în contradictoriu cu pârâta A. S. și Rădăuților-Mănăstirea Umor cu sediul în comuna Mănăstirea Humorului, ..3,județul Suceava, în favoarea judecătoriei Gura Humorului,județul Suceava, căreia i se va trimite și dosarul.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 23.05.2014.
Președinte Grefier
I. G. S. A.
Red.IG
Tehnored.SA/2ex/6.06.2014
| ← Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 489/2014.... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 850/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
