Anulare act. Decizia nr. 155/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-10-2012 în dosarul nr. 155/2012
Dosar nr._ Contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 155
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 OCTOMBRIE 2012
PREȘEDINTE: V. O. D.
JUDECĂTOR: I. G.
JUDECĂTOR: H. L.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 294 din data de 15 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, formulată de către contestatorii P. V. și P. A., intimați fiind T. T., T. I. D. și M. S. – prin primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat I. M., pentru contestatori, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, de către contestatoare precizări și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,50 lei și că a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată.
Întrebat fiind cu privire la invocarea de către contestatori a contrarietății dintre sentința civilă nr. 293/3 februarie 2003 și decizia contestată, apărătorul acestora precizează că nu el a redactat contestația în anulare, iar aceasta este întemeiată pe disp. art. 318 Cod procedură civilă, contestația în anulare este formulată împotriva deciziei civile nr. 294/2011 a Tribunalului S. prin care s-a admis recursul formulat de către pârâți, s-a modificat în tot sentința și s-a respins acțiunea reclamantului și cererea de intervenție formulată de către intervenienți (contestatorii din prezenta cauză).
Arată că sentința civilă nr. 293/2003 a fost menționată ca argument în susținerea contestației în anulare, iar textul de lege nu distinge care parte poate formula calea de atac a contestației în anulare, nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Instanța constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare pentru temeiul de drept indicat, cu precizarea că părțile au fost de rea-credință întrucât au cunoscut că sunt litigii asupra terenului, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față, constată:
P. cererea adresată Judecătoriei S. sub nr._ la data de 06.06.2007, reclamantul M. S. prin primar a chemat în judecată pe pârâții T. T. și T. I. D. solicitând constarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.1657 din 07.09.1994 autentificat de B.N.P. L. C..
În motivarea cererii, a arătat că pârâtul T. T. i-a înstrăinat fiului său, T. I. D. suprafața de teren de 325 m.p. situată în intravilanul orașului S., . dobândită prin reconstituirea dreptului de proprietate potrivit titlului nr. 98/03.04.1993, titlu anulat în parte prin Decizia nr. 1862 din 28.11.1996, definitivă și irevocabilă pronunțată în dosarul nr. 483/1996 a Secției de C. Administrativ a Î.C.C.J. . menținându-l în limita a 0,0434ha, adică doar suprafața pe care T. T. are edificată casa și întrucât actul care a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate al vânzătorului a fost anulat, conform principiului „nimeni nu poate transmite mai mult decât are”, se impune anularea actului subsecvent, datorită legăturii sale cu primul.
A mai precizat că nu se poate reține buna credință a cumpărătorului atât timp cât cererea primarului de anulare a titlului de proprietate a fost înregistrată la data de 02.08.1994, iar contractul de vânzare cumpărare atacat a fost încheiat la 07.09.1994, adică la o lună diferență.
P. sentința civilă nr. 1336/10 martie 2008 Judecătoria S. a respins cererea ca neîntemeiată, iar recursul declarat de M. S. - prin primar a fost admis, s-a casat sentința civilă atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, dosarul fiind înregistrat sub nr._ din 15 octombrie 2008.
La data de 19 noiembrie 2008 s-a formulat de către P. V. și P. A. o cerere de intervenție în interesul reclamantului M. S. - prin primar motivat de faptul că sunt proprietari unei suprafețe de 700 m.p. teren învecinat cu cel ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._ din 07.09.1994, pârâții ocupând din acesta 230 m.p.
P. sentința civilă nr. 1675/26 martie 2010 Judecătoria S. a admis acțiunea, a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr._ autentificat la notariatul de Stat S. la data de 07.09.1994, a admis cererea de intervenție formulată în cauză de intervenienții PintilieValeriana și P. A. și a obligat pârâții să plătească intervenientei P. A. cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
P. titlul de proprietate nr.98 /09.04.1993 a fost reconstituit în favoarea pârâtului T. T. dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de teren de 1434 m.p., iar prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._ din 07.09.1994 de către B.N.P. L. C. acesta a înstrăinat fiului său, pârâtul T. I. D. suprafața de 325 m.p. teren construcții .
P. decizia nr.1862 din 26.11.1996 a Curții Supreme de Justiție s-a dispus anularea titlului de proprietate nr.98 din 09.04.1993 pînă la limita suprafeței de 0,0434 ha, motivându-se că în mod greșit pârâtul Timiger T. a fost pus în posesie cu suprafața de 1.434 m.p. deși a fost proprietarul unei suprafețe de doar 434 m.p. conform registrului agricol.
Expertul C. D. în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză (f.82-93) concluzionează că suprafața de 325 m.p. ce a fost înstrăinată în baza contractului de vânzare cumpărare nr._ din 07.09.1994 nu include parte din suprafața de 434 m.p. din titlul de proprietate nr. 98 din 03.04.1993, așa cum a fost el modificat prin decizia civilă nr.1862/28.11.1996 a Curții Supreme de Justiție.
Părțile contractante, vânzător și cumpărător, știau, sau cu diligențe minime trebuiau să aibă cunoștință de faptul că terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr._/1994 este un bun litigios, cunoscând că la data de 02.08.1994 primarul se adresase instanței cu o cerere de anulare a titlului de proprietate în temeiul căruia s-a efectuat vînzarea. În această situație, instanța apreciază că este dată cauza ilicită a actului juridic, respectiv a contractului de vânzare cumpărare, întrucât părțile contractante cunoșteau că pe acel amplasament pârâtul Timiger T. a avut în proprietate o suprafață de 434 m.p. cu care figura înscris în registrul agricol din perioada anterioară colectivizării, iar diferența de 1.000 m.p. proprietatea Municipiului S. o solicitase în temeiul Legii nr. 42 /1990 republicată, atât înainte cît și după încheierea contractului (f.25).
Întrucât actul care a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate al vînzătorului T. T. a fost anulat, conform principiului „nimeni nu poate transmite mai mult decît are” reiese că anularea actului inițial atrage anularea actului subsecvent anterior datorită legăturii sale cu primul.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții T. T. și T. I. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
P. decizia civilă nr. 294/15 februarie 2011 Tribunalul S. a admis recursul formulat de pârâți, a modificat în tot sentința civilă atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantului M. S. - prin primar și cererea de intervenție formulată de intervenienții către P. V. și P. A., ca nefondate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în mod greșit prima instanță a reținut că părțile contractante vânzător și cumpărător știau sau cu diligențe minime trebuiau să aibă cunoștință de faptul că terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a cerut, este un bun litigios.
Astfel, litigiul la care s-a făcut referire s-a desfășurat între Primarul Municipiului S. în calitate de reclamant, pe de o parte și pârâtul Timiger T., pe de altă parte, fără participarea pârâtului Timiger I. D..
De asemenea, despre existența litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr.1664/1994 a Curții de Apel S. – Secția de contencios administrativ, prim-pârâtul a luat cunoștință de calitatea sa de parte în acest proces, la data de 10.09.1994, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (fil.15 dosar), iar contractul de vânzare-cumpărare nr._ a fost încheiat între cei doi pârâți, la data de 7.09.1994, deci anterior încunoștințării sale de existența litigiului.
Acest act de procedură nu-i este opozabil pârâtului Timiger I. D., el fiind străin de raportul juridic sus arătat, la data încheierii actului acesta bazându-se pe un act de proprietate valabil al vânzătorului și având credința că, contractează cu adevăratul proprietar.
În lipsa oricăror alte dovezi că ilicitarea cauzei actului juridic în litigiu a fost cunoscută de către secund-pârât, fără temei prima instanță a înlăturat buna sa credință, prezumată de lege și a invalidat actul de înstrăinare ca fiind nul absolut.
Practica judiciară este unanimă în a considera că anularea titlului de proprietate al transmițătorului cu titlu oneros al unui bun nu atrage invalidarea actului în ceea ce-l privește pe subdobânditor, în cazul în care acesta este de bună credință, aceasta din urmă prezumându-se și putând fi înlăturată doar prin proba contrară, probă care nu a fost făcută, în speță.
În ceea ce privește cererea de intervenție, formulată de intervenienții P. V. și P. A., aceasta a fost admisă de către prima instanță, ca o consecință a admiterii cererii principală, așa cum s-a reținut în considerente .
În cazul intervenției accesorii în favoarea reclamantului, soluția ce va fi dată acestei cereri depinde de soluția dată cererii de chemare în judecată.
Cum, în recurs, cererea principală a fost respinsă ca nefondată, soarta cererii de intervenție accesorie a fost aceeași.
Împotriva acestei decizii la data de 3 februarie 2012, intervenienții accesorii P. V. și P. A. au formulat contestație în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului S. sub nr._ din aceeași dată.
În motivare, au arătat că instanța nu a analizat vecinătățile din actul lor de vânzare-cumpărare, iar prin rămânerea acestuia valabil se nesocotește sentința civilă nr. 293/3 februarie 2003 a Judecătoriei S., definitivă și irevocabilă prin care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul P. V. și au fost obligați pârâții T. I. D., T. T. și C. M. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 230 mp teren situat în mun. S., identică cu parte din p.f. 2341 din CF 2204 a localității Burdujeni și să-și ridice construcțiile edificate pe acest teren, constând într-o baracă demontabilă, un gard și un trotuar betonat.
Or, în condițiile impuse de decizia Tribunalului S. nr. 294/15 februarie 2011, irevocabilă, T. revine pe teren, fapt de natură să redeschidă conflictul dintre părți.
Dacă în ceea ce privește proprietatea terenului de 1000 mp din titlul de proprietate nr. 98/3 aprilie 1993, pârâtul T. T. prezent la Curtea Supremă de Justiție la 28 noiembrie 1996 nu a făcut nici un fel de obiecțiuni exprese referitoare la proprietatea terenului, în ceea ce privește ”buna credință” a cumpărătorilor, aceștia au uzat de toate căile de atac prevăzute de lege împotriva sentinței civile nr. 293/3 februarie 2003 a Judecătoriei S..
În continuare, critică decizia contestată arătând că au depus la dosar toate actele ce dovedesc contrariul celor reținute de instanța de recurs în considerentele deciziei pronunțate.
În drept, au fost invocate disp. art. 318 Cod procedură civilă.
În dovedire au fost depuse la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare, sentința civilă nr. 293/3 februarie 2003 a Judecătoriei S., proces verbal predare bunuri imobile, proces verbal de constatare, procură judiciară, decizia civilă nr. 2872/5 noiembrie 2003 a Curții de Apel S., sentința civilă nr. 633/1 martie 2004 a Judecătoriei S., adresa nr. R/3584/26 aprilie 1994 emisă de Poliția Mun. S., adresele nr. 8795/1994 și nr._/4.3/18 iulie 1994 ale Primăriei Mun. S., adresa nr._/30 iunie 1994 emisă de Prefectura Județului S., decizia civilă nr. 1787/16 septembrie 2008 a Tribunalului S., proces verbal din 12 octombrie 1999, adresa nr._/1999 și adresa nr. P/_ din data de 29 octombrie 1999 emisă de Poliția mun. S. – Biroul Poliției de Ordine Publică
Intimații nu au formulat întâmpinare
În vederea soluționării contestației în anulare a fost atașat spre consultare dosarul nr._ .
Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 al. 1 Cod procedură civilă ”Hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
Fiind o cale de retractare a unei hotărâri irevocabile, iar nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres și limitativ de textul de lege sus citat fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ori a unor chestiuni de drept material substanțial sau procedural, aspecte pe care instanța le-a analizat și asupra cărora s-a pronunțat, greșeli de judecată ce nu pot fi invocate în cadrul contestației în anulare.
A admite contrariul, și a da posibilitatea părții să se plângă în fața instanței care a pronunțat decizia contestată, înseamnă a deschide calea recursului la recurs, lucru ce nu este posibil.
Constatând că motivele invocate de contestatori ca temei al admiterii contestației în anulare, nu se încadrează în disp. art. 318 Cod procedură civilă ce a fost invocat, deoarece vizează reținerea unei situații de fapt de către instanța de recurs și apreciere a probelor administrate pe care contestatorii le critică, în baza art. 320 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondată prezenta contestație în anulare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 294 din data de 15 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, formulată de către contestatorii P. V., domiciliat în S., ., nr. 2 și P. A., domiciliată în S., .. 56, ., . T. T., domiciliat în S., ., T. I. D., domiciliat în S., Calea Burdujeni, nr. 8, ., . S. – prin primar, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 15 octombrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. O. D. I. G. H. L.
Grefier,
S. A. – M.
Red. I.G.
Judecător fond C. N. M.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./19.11.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1880/2012. Tribunalul SUCEAVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2247/2012.... → |
|---|
