Fond funciar. Decizia nr. 1880/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1880/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-10-2012 în dosarul nr. 1880/2012
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1880/2012
Ședința publică de la 11 Octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător L. A.
Judecător D. C. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului având ca obiect fond funciar declarat de recurent T. G. (la Cabinet de avocat "B. L.") domiciliat în oraș Solca, ., CP_, județ Suceava împotriva sentinței civile nr.2909 pronunțată la data de 29 iunie 2012 în dosar nr._ al Judecătoriei Rădăuți în contradictoriu cu intimații pârâți N. P. a I., domiciliat în oarș Cajvana, CP_, jud. Suceava, C. ORĂȘENEASCĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CAJVANA (PRIN PRIMAR), cu sediul înoraș Cajvana, CP_, jud. Suceava, C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ., nr.36, CP_, județ Suceava.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.10.2012, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 11.10.2012.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 7.02.2012 PE ROLUL Judecătoriei Rădăuți, reclamantul T. G. i-a chemat în judecată pe pârâții N. P. a I., C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana (prin primar) și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea parțială a titlului de proprietate nr.2096/10.12.2003 cu privire la suprafața de 300 mp identic cu p.f. 2944/1 care i-a fost reconstituită prin decizia nr.1730/2008, să-i lase liberă posesia acestei suprafețe de teren, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, suprafața de 300 mp identic cu p.f. nr.2944/1 din CF 831 a . situată în intravilanul or. Cajvana și se învecinează cu: Drum, N. P., Tomascu G. și Parău. A deținut terenul din anul 1991 și până în 2004 când au început probleme cu N. P.. În anul 1997 a construit o casă cu anexe gospodărești așa cum reiese din planul de situație depus la dosar, teren care se află la stradă, având o lățime de 23,7 m și cu un metru în spatele casei.
S-a mai arătat de reclamant că, după obținerea titlului de proprietate nr.2096/10.12.2003, respectiv în anul 2004, acesta a intrat abuziv pe terenul său, sens în care s-a adresat instanței de judecată, iar prin decizia nr.1730/2008 a Tribunalului Suceava i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 300 mp identic cu p.f. nr.2944/1 din CF a .>
Reclamantul a mai arătat că, în urma verificării documentației care a stat la baza titlului de proprietate a cărui anulare parțială o solicită, reiese clar că pârâtul N. P. nu a avut teren pe acest amplasament, ci suprafața de 34 ari cu care figurează înscris în registrul agricol pe alt amplasament, iar în urma expertizei efectuate în dosarul nr._, expertul tehnic judiciar a identificat suprafața de teren cu care pârâtul este pus în posesie rezultând faptul că acesta deține în momentul de față două suprafețe de teren în locuri diferite, iar în registrul agricol figurează cu o singură suprafață de teren, titlul de proprietate fiind eliberat fără respectarea Legii nr.18/1991, pârâtul construind în anul 2004 o casă cu anexe gospodărești, o parte din acestea aflându-se pe terenul său așa cum reiese din planul de situație atașat.
În vederea soluționării cauzei, prima instanță a constatat depuse la dosar înscrisuri, respectiv titlul de proprietate nr.2096/10.12.2003, documentația ce a stat la baza titlului de proprietate, raport de expertiză tehnică judiciară, decizia civilă nr.416/23.02.2012 a Tribunalului Suceava.
Prima instanță a dispus și a fost atașat dosarul de fond nr._ al Judecătoriei Rădăuți.
Pârâtele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana au depus întâmpinări la dosar arătând că la baza emiterii titlurilor de proprietate stau documentațiile primite de la comisiile teritoriale în subordine, în drept invocându-se disp. art.36 din HGR nr.890/2005.
C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana a solicitat respingerea atât a acțiunii de anulare a titlului de proprietate, cât și a capătului de cerere cu privire la revendicare, impunându-se ca reclamantul să facă precizare expresă a cărui caz de nulitate înțelege să-l invoce, în condițiile în care textul art.III din Legea nr.169/2007 cu modif. și compl. ulterioare, vizează extrem de multe situații care nu sunt precizate în acțiune și nu reies din motivarea acestuia.
Referitor la revendicarea suprafeței de 300 mp teren solicitată de reclamant, identică cu p.f. 2944/1, pârâtă a arătat că, urmează a se verifica calitatea de proprietar a reclamantului, în raport de dispozițiile noului Cod civil, cu modificările introduse privind înscrierile în CF care sunt constitutive de drepturi, iar pe de altă parte s-a arătat că nu are posesia acestuia teren
La termenul de judecată din data de 29 iunie 2012, reclamantul prin avocatul său a înțeles să-și restrângă acțiunea cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv revendicarea terenului.
În considerente, prima instanță a reținut că:
Prin sentința civilă nr.401/28.01.2008 a Judecătoriei Rădăuți a fost respinsă plângerea formulată de petentul T. G. împotriva hotărârii nr.2443/11.08.2006 împotriva acelorași pârâte.
Prin decizia civilă nr.1298/2.06.2008 a Tribunalului Suceava a fost admis recursul declarat de T. G. împotriva sentinței civile nr.401/28.01.2008 a Judecătoriei Rădăuți, a modificat sentința civilă arătată, a admis plângerea, a desființat hotărârea comisiei județene nr.2443/11.08.2006 și a reconstituit petentului dreptul de proprietate și pentru suprafața de 300 mp teren, identic cu parte din p.f. 2944/1 din CF 1831 Cajvana.
Din adresa nr.493/23.01.2012 emisă de Primăria orașului Cajvana, instanța reține că C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana a efectuat lucrări de punere în posesie cu terenul în suprafață de 300 mp, conform deciziei civile nr.1298/2.06.2008 a Tribunalului Suceava, însă terenul indicat se află situat sub construcțiile anexe și aferente acestora aparținând pârâtului N. P., posesor al titlului de proprietate nr.2096/10.12.2003, comisia locală fiind astfel pusă în imposibilitate de a-l pune în posesie pe reclamantul T. G..
Prima instanța a mai constatat că, la baza eliberării titlului de proprietate nr.2096/10.12.2003 eliberat pe numele pârâtului N. P. stau copia după registrul agricol din anii 1959-1962, anexa 3, aprobată de comisia locală și comisia județeană de fond funciar și fișa proces-verbal întocmită pe numele N. I. și E..
De asemenea, s-a reținut imposibilitatea punerii în posesie a reclamantului cu privire la suprafața de 300 mp, identică cu p.f nr.2944/1, reconstituiți prin decizia civilă nr.1298/2.06.2008 a Tribunalului Suceava.
Prin decizia civilă nr.416/23.02.2012 a Tribunalului Suceava, a fost admis recursul declarat de C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana împotriva sentinței civile nr.360/21.01.2011 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul nr._, intimat fiind T. G., a fost modificată sentința civilă și s-a respins plângerea petentului T. G., ca nefondată, ce a avut ca obiect stabilirea dreptului de proprietate privată, prin care s-a solicitat punerea în posesie a petentului, cu suprafața de 300 mp, identică cu parte din p.f. 2944/1 din CF 831 Cajvana.
Față de considerentele arătate, instanța a apreciat că titlul de proprietate nr.2096/10.12.2003 a fost dat cu respectarea prevederilor legale, nejustificându-se anulare a acestuia și nefiind alte cauze de nulitate, instanța a respins acțiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, nr.2909/29.06.2012 a Judecătoriei Rădăuți a declarat recurs recurentul-reclamant, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, acesta a arătat că acțiunea de anulare parțială a titlului de proprietate al pârâtului, având ca temei art.3 alin 1 lit.c din Legea nr.247/2005 „reconstituirea dreptului de proprietate în intravilanul localităților pe terenurile revendicate de foștii proprietare a fost respinsă în mod greșit. Concluzia la care a ajuns prima instanță, în sensul că titlul pârâtului a fost emis în condițiile legale se bazează doar pe argumentele invocate de pârât prin întâmpinare și pe punctul de vedere al Comisiei Locale care a procedat în mod nelegal și abuziv, eliberând pârâtului titlul de proprietate pentru o suprafață la care nu avea dreptul, fiind revendicat de fostul proprietar în speță reclamantul. Atât C. Locală cât și prima instanță au ignorat raportul de expertiză din care rezultă că terenul în litigiu nu este ocupat de construcții . imposibilitatea punerii în posesie a reclamantului se datorează faptului că titlul pârâtului nu a fost încă anulat și nu faptul că terenul ar fi ocupat de construcțiile acestuia.
Cert este că pârâtul a avut terenul, conform registrului agricol,într-un singur trup pe alt amplasament și a obținut două parcele din care una pe vechiul amplasament și una la locul în litigiu, așa cum rezultă din același raport de expertiză.
Acesta a mai arătat că reclamantul a avut întreaga suprafață de 0,52 Ha în registrul agricol din 1962 dovedind dreptul de proprietate cu extras CF. C. Locală i-a reconstituit inițial dreptul de proprietate pentru 0,49 ha, conform registrului agricol din anii 1958-1959, diferența de 0,03 ha fiind reconstituită conform deciziei civile nr.1298/2008 a Tribunalului Suceava. În motivarea soluției pronunțate,instanța nu face nici o referire la argumentele invocate de reclamant, ceea ce poate echivala cu o necercetare a fondului cauzei.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Legal citat, intimatul Negrușeru P. s-a prezentat în fața instanței și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Deși legal citați, ceilalți intimați nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul, întemeiat de parte pe dispozițiile art.304 pct 7,8 și 9 Cod procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței recurate și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:
La baza titlului de proprietate contestat se află testamentul autentificat sub nr.50/1948(fila 26, prima instanță), care face vorbire de suprafața de 26 prăjini arătura, situată în . Crucii și învecinat cu I. L., C. T.,drumul și pârâul.
Că dovada dreptului de proprietate în persoana autorului pârâtului se face cu acest testament rezultă și din relațiile depuse C. Locală de Fond Funciar Cajvana, în dosarul atașat, nr._ ( fila 18).
În fața Tribunalului, apărătoarea recurentului a arătat că nu contestă dreptul de proprietate al pârâtului-intimat ci doar amplasamentul acordat.
Din procesul-verbal de punere în posesie ( fila 23, primă instanță),verso, rezultă că . în regiunea D. Crucii, având ca vecini: L. I., T. G., pârâu, uliță.
Din compararea testamentului cu punerea în posesie rezultă că s-a respectat vechiul amplasament, fiind vorba de aceeași regiune, Dealul Crucii, iar trei dintre vecinii trecuți în testament se regăsesc și la punerea în posesie.
Expertiza topografică efectuată în dosarul atașat,_ ( fila 91 și următoarele) nu este relevantă în cauză, întrucât face referire, în ceea ce privește titlul contestat în prezenta cauză, doar la terenurile înscrise în registrul agricol, fără a face nicio referire la testamentul arătat mai sus, care constituie dovada dreptului de proprietate și a amplasamentului, în prezenta cauză.
Reclamantul recurent a formulat cererea de reconstituire abia în 2005( fila 22, dosar_ ), iar titlul contestat a fost emis anterior, în anul 2003.
Conform art. II din Legea 169/1997, completată conform dispozițiilor Legii 247/2005, dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare a prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor legii fondului funciar nr.18/1991, la data întocmirii lor. Astfel,nu se pot compara drepturile de proprietate ale părților, fiind vorba de cereri de reconstituire formulate la legi diferite, ci se verifică dacă titlul contestat a respectat dispozițiile legale în vigoare, la data emiterii lui. În speță, nu se contestă încălcarea acestora, dreptul de proprietate și amplasamentul justificându-se cu testamentul arătat mai sus.
De altfel, reclamantul-recurent a invocat în speță, inclusiv în cererea de recurs, cazul de nulitate absolută a titlului de proprietate prevăzut de art.III, alin 1,lit c Legea nr.169/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005: sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art.23 din lege.
În speță nu se poate reține acest caz de nulitate, întrucât terenul în litigiu nu era revendicat de reclamant la data reconstituirii și emiterii titlului de proprietate în favoarea autorului pârâtului, căci cererea de reconstituire a reclamantului a fost formulată abia în 2005,pe când titlul contestat a fost emis în 2003.
Corect a reținut prima instanță că titlul pârâtului a fost emis legal, analizând obiectiv probele, anume documentația care a sta la baza emiterii titlului, de reținut în special testamentul arătat mai sus, care îl îndreptățește pe pârât la terenul în litigiu, revendicat de reclamant abia în 2005., prin formularea cererii de reconstituire.
Nu interesează existența și inexistența unor construcții ale pârâtului, ci se analizează dreptul de proprietate asupra terenului, drept pe care acesta îl justifică cu testamentul autorului său.
Mențiunile din registrul agricol sunt nerelevante, fiind vorba de un teren nedeclarat în registrul agricol, nici de reclamant, nici de pârât, dar care se regăsește în testamentul de mai sus, care constituie probă a dreptului de proprietate pentru reconstituire, conform art.11 alin.1 din Legea 18/1991.
Amplasamentul acordat pârâtului este corect, conform mențiunilor din testament.
S-a arătat deja că expertiza invocată de reclamantul recurent este nerelevantă, întrucât se referă doar la registrul agricol, nu și la testamentul autentificat.
Recurentul invocă, ca dovadă a dreptului de proprietate, extrasul CF, însă nu se compară dovezile de proprietate ale părților, cererile de reconstituire fiind formulate la legi diferite, ci doar se analizează dacă titlul pârâtului respectă dispozițiile legale în vigoare la data eliberării lui.
Decizia civilă nr.1298/2008, a Tribunalului Suceava, de reconstituire a dreptului de proprietate pentru reclamant nu a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtul, deci nu poate fi reținută împotriva acestuia.
Nu se poate reține că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, aceasta făcând referire la decizia de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, la problematica amplasamentului, concluzionând corect că titlul contestat a fost dat cu respectarea prevederilor legale.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată din recurs intimatului, acesta nefăcând dovada existenței și a cuantumului acestora.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul având ca obiect fond funciar declarat de recurent T. G. (la Cabinet de avocat "B. L.") domiciliat în oraș Solca, ., CP_, județ Suceava împotriva sentinței civile nr.2909 pronunțată la data de 29 iunie 2012 în dosar nr._ al Judecătoriei Rădăuți în contradictoriu cu intimații pârâți N. P. a I., domiciliat în oarș Cajvana, CP_, jud. Suceava, C. ORĂȘENEASCĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CAJVANA (PRIN PRIMAR), cu sediul înoraș Cajvana, CP_, jud. Suceava, C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ., nr.36, CP_, județ Suceava ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.10.2012
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. L. A. D. C. D. L. A.
Red.A.I.M.
Tehnored.L.A.
Ex.2/ 14.11..2012
| ← Rectificare carte funciară. Hotărâre din 11-10-2012,... | Anulare act. Decizia nr. 155/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








