Anulare act. Decizia nr. 343/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 343/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 343/2015
DOSAR NR._ ANULARE ACT
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 343
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02 IUNIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE C. M.
JUDECĂTOR M. T.
JUDECĂTOR D. D.
GREFIER C. D. I.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta T. A. E., împotriva sentinței civile nr. 2530/06.06.2014 a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), în contradictoriu cu pârâții intimați T. V., . S. - reprez. prin K. O. și T. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: reclamanta recurentă, aceasta fiind asistată de av.A. L. D. și pârâtul intimat T. V., asistat de av. C. I., lipsă fiind pârâtul intimat T. G. (acesta fiind reprezentat de av. C. I.) și pârâta intimată . S. - reprez. prin K. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătoarea reclamantei recurente – av. A. L. D. depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 668 lei, respectiv chitanța nr._/28.05.2015, aceasta fiind anulată de către președintele completului de judecată, recursul fiind legal timbrat.
Părțile, prin apărători, întrebate fiind, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului și constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătoarea reclamantei recurente – av. A. L. D. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat (f. 3-6 dosar), modificarea în totalitate a sentinței civile atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5914 din data de 20.10.2010 de BNP Asociați I. L. și R. Laurian L. și a declarației autentificată prin încheierea nr. 5915/20.10.2010 a BNP Asociați I. L. și R. Laurian L. și a se dispune repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată din ambele instanțe.
Apărătoarea pârâților intimați T. V. și T. G. - av. C. I., solicită respingerea recursului ca nefondat conform întâmpinării depusă la dosar (f. 12-13), cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr. 3/12.01.2015 reprezentând onorariu avocat în cuantum de 1000 lei.
După deliberare ,
TRIBUNALUL ,
Asupra recursului de față, constată următoarele :
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ reclamanta T. A. E., în contradictoriu cu pârâții T. V., T. G. și . S. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5914 din 20.10.2010 de B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. și a declarației autentificată prin încheierea nr. 5915 din 20.10.2010 de B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L.; repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul T. G., căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 5489 din 29.11.2011 a Judecătoriei S., pronunțată în dosarul nr._ .
Anterior promovării acțiunii de divorț a formulat o acțiune de partaj bunuri comune care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei S., acțiune în care a solicitat și partajarea bunului comun dobândit în timpul căsătoriei - apartamentul nr. 19, compus din 3 camere de locuit și dependințe situate la tronsonul B de tip 3 B, etaj III, cu o suprafață construită de 92,05 m.p. și suprafața utilă de 76,65 m.p., împreună cu o cotă aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului; una boxă cu o suprafață de 5 m.p.; un loc de parcare nr. 9, cota parte indiviză din terenul aferent imobilului, acestea fiind situate în sat Șcheia, . I-A, ., pentru care soții au plătit un avans de 18.000 Euro și s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L., încheiat cu pârâta S.C. T. R. SRL prin asociat unic și administrator K. O.. După încheierea antecontractului au mai plătit împreună până la despărțirea în fapt și rate în sumă de 4199 Euro.
A arătat că a promovat acțiunea de partaj bunuri comune care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei S. anterior promovări acțiunii de divorț întrucât pârâtul T. G., în timpul căsătoriei, a încercat înstrăinarea unora dintre bunurile comune, existând chiar și o plângere penală formulată de aceasta în acest sens.
În dosarul având ca obiect partaj bunuri comune pârâtul T. G. a afirmat că antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L. prin care soții, au dobândit imobilul pentru care au plătit avans 18.000 Euro și rate în sumă de 4199 Euro, deci în total 22.199 Euro, a fost reziliat, depunând la dosar o declarație autentificată prin încheierea nr. 5915 din 20.10.2010 de B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. despre care ea nu a avut cunoștință, totodată arătând că noul proprietar este socrul său, T. V..
P. declarația autentificată sus menționată K. O. în calitate de asociat unic și administrator al S.C. T.-R. SRL în calitate de promitentă-vânzătoare și T. G., căsătorit, au fost de acord cu rezilierea antecontractului privind imobilul pentru care acesta din urmă și cu reclamanta plătise 22.199 Euro în timpul căsătoriei lor.
Până la momentul în care această declarație a fost depusă de pârâtul T. G. în dosar, nu a avut cunoștință, așa cum a arătat și anterior și de aceea a și solicitat să se pună în vedere pârâtului să facă dovada afirmației că a reziliat antecontractul, ea nu a avut cunoștință de această reziliere care s-a făcut evident pur formal și cu intenția vădită de a exclude bunul imobil care face obiectul antecontractului din masa bunurilor de împărțit.
De altfel, ea a promovat partajul de bunuri comune incluzând apartamentul care face obiectul antecontractului în masa bunurilor comune de partajat neavând cunoștință că pârâtul a reziliat antecontractul pentru că, dacă știa acest lucru, ar fi solicitat un drept de creanță întrucât nu a încasat și nu a primit niciun ban în urma acestei „declarații de reziliere" care a fost dată și încheiată în timp ce părțile, erau despărțite în fapt, iar „noul proprietar" al apartamentului – despre care spune în declarație că „a plătit" (!?) prețul de 22.199 Euro pe care îl achitase până atunci - este T. V. - tatăl pârâtului și fostul său socru.
Potrivit art. 35 din Codul Familiei: „Soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune dacă nu are consimțământul celuilalt soț".
Pentru a înlesni efectuarea diferitelor acte și operații ce sunt necesare a fi îndeplinite în timpul căsătoriei de către soți și pentru a da certitudine circuitului juridic civil, în interesul terților de bună-credință care ar trata cu soții, legea prevede existența unui mandat tacit reciproc. Potrivit acestui mandat, oricare dintre soți, exercitând singur drepturile de administrare, folosință și dispoziție asupra bunurilor comune, este prezumat că are și consimțământul celuilalt soț (art. 35 alin. (2) Cod familie.
Mandatul tacit reciproc al soților nu există în cazul actelor de dispoziție cu privire la imobile. Nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție - bunuri comune - dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț (art. 35 alin (2) Cod familie). Această dispoziție se justifică prin importanța actelor de dispoziție amintite și prin efectul prejudiciabil ce-1 pot produce asupra bunurilor comune. Consimțământul expres poate fi dat personal, prin prezența soțului la întocmirea actului de dispoziție de către unul dintre soți.
În speță, la momentul contractării a existat mandatul tacit pentru achiziționarea apartamentului pentru că s-a adus un bun în patrimoniul comun, al familiei, pentru care a plătit avansul de 18.000 Euro si rate ulterioare în sumă de 4.199 Euro deci în total 22.199 Euro.
La momentul înstrăinării (rezilierii) fiind un act de dispoziție trebuia să existe consimțământul său expres, ceea ce în cauză nu este dat ea neavând nici măcar cunoștință de această reziliere/înstrăinare. Banii primiți în urma rezilierii, dacă i-a primit (întrucât are convingerea că nu i-a încasat de la tatăl său - care este și pensionar) i-a folosit pârâtul în scop propriu nu pentru ea și fiica lor de care era despărțit în fapt la data respectivă - motiv pentru care a și promovat acțiunea de partaj și apoi de divorț.
Deși, în dosarul de partaj, nu s-a depus și contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâtul T. V. a devenit noul proprietar al imobilului în cauză, informându-se la OCPI a aflat că acesta ar fi fost autentificat sub nr. 5914 din 20.10.2010 de același B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. - deci s-a vândut imobilul pentru care ei aveau antecontract (nr. 5914) anterior rezilierii antecontractului prin declarație (!) - nr. 5915.
Declarația de reziliere autentificată sub nr. 5915 din 20.10.2010 de B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. și rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L. sunt lovite de nulitate cu încălcarea disp. art. 35 alin. 2 Codul familiei, ea neconsimțind la aceasta.
De asemenea, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5914 din 20.10.2010 de același B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. prin care pârâtul T. V. a devenit proprietarul apartamentului în cauză este lovit de nulitate pentru cauză ilicită întrucât la momentul încheierii ambele părți cunoșteau că aceasta nu a consimțit la rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat chiar anterior și declarației de reziliere, scopul încheierii acestui contract fiind scoaterea apartamentului din masa bunurilor comune.
La data de 02.04.2013, pârâta . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
A arătat că pe data de 08.01.2009 domnul G. T. a încheiat împreună cu aceasta o convenție civilă denumită Antecontract de vânzare-cumpărare, convenție care a fost autentificată de notarul public I. L. sub nr. 58/08.01.2009.
Obiectul convenției a fost o promisiune a lui G. T. de a cumpăra de la aceasta un anume apartament și o obligație a lor de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, cu posibilitatea pentru G. T. de a se răzgândi și de a nu mai cumpăra apartamentul.
ART. 942 cod civil vechi « Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic. »
Având în vedere faptul că convenția denumită antecontract a fost încheiată între pârâtă și G. T. și ținând cont de faptul că prin convenție s-a reglementat și posibilitatea de răzgândire a cumpărătorului, ținând cont și de faptul că pârâta este comerciant și scopul activităților este de a obține profit, nu din penalități ci din vânzarea imobilelor pe care le construiește, pe 20.10.2010, la cererea lui G. T., a fost de acord să rezilieze antecontractul fără aplicarea dispoziției privitoare la daunele în caz de răzgândire, mai ales că G. T. s-a prezentat cu domnul V. T. persoană care urma să cumpere apartamentul ce făcuse obiectul antecontractului reziliat.
Având în vedere faptul că reclamanta nu a fost parte în antecontract, consideră că nu au avut nici un fel de obligații față de domnia sa. Faptul că soțul său nu a informat-o că a reziliat antecontractul este o problemă a lor.
În cererea introductivă, reclamanta afirmă (la pag. 2 alin 2) că prin antecontractul nr. 58/08.01.2009 a dobândit dreptul de proprietate asupra unui apartament. Consideră această alegație ca fiind insidioasă sau cel puțin retorică. După cum a arătat, mai înainte, antecontractul nr. 58/08.01.2009 a avut ca obiect o promisiune de vânzare-cumpărare cu posibilitatea răzgândirii promitentului cumpărător și în nici un caz transferul dreptului de proprietate asupra vreunui bun.
Reclamanta a afirmat că G. T. a reziliat antecontractul cu intenția de a exclude bunul imobil care face obiectul antecontractului din masa bunurilor de împărțit.
Nu cunoștea intențiile neexteriorizate ale lui G. T., însă, atât timp cât prin antecontract bunul nu a devenit proprietatea soților, ci a rămas proprietatea lor, consideră că intenția, chiar neexprimată a lui G. T. nu putea fi în sensul excluderii apartamentului din masa bunurilor de împărțit.
A arătat că problema reală a reclamantei, după cum de altfel recunoaște la pag. 2 alin 5 din cererea introductivă, este aceea că ea, în urma rezilierii antecontractului, nu a primit nici o sumă de bani de la G. T..
Faptul că reclamanta și soțul ei au creanțe bănești unul față de altul nu înseamnă că acest lucru se răsfrânge și asupra altor persoane.
Până la primirea cererii de chemare în judecată, nu a cunoscut problemele existente între reclamantă și soțul ei, deși reclamanta dacă avea interesul ar fi putut să notifice și să îi aducă la cunoștință despre eventualele diferende dintre ei. Mai mult, reclamanta putea lua chiar măsuri judiciare prin care să-și protejeze interesele.
În alineatele ultim și penultim din pag. 2 și alineatele 1,2 din pagina 3, din cererea introductivă, reclamanta invocă prevederi din codul familiei privitoare la drepturile de administrare și la drepturile de dispoziție privitoare la bunurile comune.
Consideră că reclamanta face o confuzie vădită și insidioasă, atunci când vorbește despre antecontract ca despre un act translativ de proprietate și despre apartament ca fiind un bun comun.
După cum a mai arătat, antecontractul are ca obiect promisiuni ale părților, iar potrivit actelor și voinței semnatarilor, apartamentul nu a intrat niciodată în proprietatea reclamantei ori a lui G. T..
Faptul că G. T., în urma rezilierii antecontractului, nu a dat nici o sumă de bani reclamantei și fiicei lui, spune ceva despre caracterului acestuia, însă nu poate constitui un motiv de nulitate a unor contracte autentice.
Reclamanta a invocat în sprijinul cererii sale și o ordine suspectă a încheierilor de autentificare a declarației de reziliere și contractului de vânzare-cumpărare.
A arătat că interesul ei de comerciant, a fost în a încheia simultan actele denumite: declarație (actul de reziliere a antecontractului) și contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului pentru a elimina orice posibilitate de pierdere a societății.
A fost de acord cu rezilierea antecontractului, fără aplicarea de penalități în condiția în care G. T. le găsește un alt cumpărător pentru acel apartament. Astfel, au decis împreună ca declarația de reziliere, amiabilă a antecontractului să fie făcută simultan cu contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului și cu primirea avansului.
Se poate lesne observa că numerele încheierilor de identificare au fost scrise olograf de secretara notarului public și sunt consecutive, ordinea lor neputând constitui un indiciu de fraudă, întrucât actele au fost semnate simultan, iar numerele sunt unice pentru fiecare act în parte.
Reclamanta a invocat ca motiv de nulitate a declarației de reziliere încălcarea art. 35 alin. 2 din Codul familiei, întrucât ea nu a consimțit la acea declarație.
ART. 35 Codul familiei: Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț.
Antecontractul fiind un act semnat între pârâtă și G. T., putea fi modificat de ea și acesta, întrucât prin act nu se înstrăinau bunuri imobile.
P. antecontractul semnat de G. T., nici acesta și nici reclamanta nu au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului, prin antecontract, G. T. doar a promis că va cumpăra un apartament, mai mult și-a rezervat dreptul de a se răzgândi, adică de a nu mai cumpăra apartamentul.
După cum a arătat, rezilierea antecontractului a fost făcută de către părțile antecontractului, reclamanta nefiind parte în antecontract, nu a fost necesar să-și exprime consimțământul în acest sens, lucru care a fost verificat de notarul public și a fost considerat legal.
G. T., ca parte în antecontract putea să solicite rezilierea, putea să notifice că s-a răzgândit și nu mai cumpără apartamentul și să solicite banii înapoi, putea pur și simplu să nu dea curs promisiunii de cumpărare. Nefiind parte în antecontract, reclamanta nu putea să facă nici unul din aceste lucruri. Reclamanta putea însă să-și ia măsuri asigurătorii, sau chiar putea veni la ei să le comunice diferendul dintre ea și soțul său și cel mai probabil ei ar fi ajutat-o.
La data de 22 martie 2013, pârâtul T. G. a formulat întâmpinare în care a arătat că acțiunea dedusă judecății nu este motivată în drept ceea ce îl împiedică să o combată, făcând trimitere la textele de lege de care înțelege să se prevaleze.
A solicitat anularea cererii ca netimbrată, în condițiile în care se solicită și repunerea părților în situația anterioară.
A invocat din perspectiva apărărilor făcute în acțiunea ce face obiectul procesului de partaj (dosar nr.l_ ) ce se consuma între fiul său ( terț pârâtul) si reclamanta, excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni.
În motivare a arătat faptul că, este real că ei, foștii soți, au intenționat achiziționarea acestui apartament, ce face obiectul prezentei spețe, încheind cu acest prilej un antecontract de vânzare cumpărare nr. 58/8.01.2009 la Biroul Notarului Public I. L..
A arătat că semnatarii acestei promisiuni au fost el, terț pârâtul și secund parata .. În acest, context declară faptul că promisiunea de vânzare a rămas lipsita de efect după rezilierea antecontractului. Aceasta s-a realizat după ce din discuțiile insistente cu reclamanta, aceasta si-a manifestat dorința de a construi o casa. Aceasta este rațiunea pentru care a procedat în maniera descrisa primind acceptul ei nemijlocit. Despre intenția lor, au vorbit cu tatăl său (prim paratul)care la sugestia surorii sale Sfichi Ximena, a achiziționat, cu banii acesteia apartamentul, pentru ea.
În sprijinul admiterii excepției lipsei de interes, a învederat faptul ca pe rolul Judecătoriei S. se afla spre soluționare o acțiune de partaj bunuri comune si ca din masa ce urmează a fi împărțită face parte si acest imobil. La lecturarea precizărilor din acțiunea de partaj(fila 18 din dosar nr.l_ ) constata faptul ca reclamanta nu si-a manifestat niciodată intenția sa ocupe sau sa primească in lot acest bun. Mai mult decât atât, aceasta propune, ca maniera de partaj sa-i fie atribuite în lot toate bunurile (apartamentul din discuție si suprafața de 489 m.p.) ocazie cu care sa fie obligat la sultă.
A mai arătat că soluționarea prezentei pricini, nu schimbă cu nimic situația dosarului de partaj, pentru unicul considerent ca acest bun nu este solicitat în natura( în lot) de reclamanta.
În speță, partajul care urmează a fi soluționat separat si nemijlocit (nu s-a solicitat suspendarea lui) cercetează atât împrejurarea daca acest bun aparține sau nu patrimoniului comun al nostru părților dar si împrejurarea cuantumului sultei (după scăderea datoriei comune care grevează patrimoniul).
La data de 22 martie 2013, pârâtul V. a formulat întâmpinare în care a arătat că acțiunea dedusă judecății nu este motivată în drept ceea ce îl împiedică să o combată, făcând trimitere la textele de lege de care înțelege să se prevaleze.
A solicitat anularea cererii ca netimbrată, în condițiile în care se solicită și repunerea părților în situația anterioară.
A invocat din perspectiva apărărilor făcute în acțiunea ce face obiectul procesului de partaj (dosar nr.l_ ) ce se consuma între fiul său ( terț pârâtul) si reclamanta, excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni.
În motivare a arătat faptul că a aflat din discuțiile purtate cu fiul său că acesta a intenționat să achiziționeze în perioada mariajului un apartament, după care atât el cat si reclamanta s-au răzgândit (la insistentele acestea care dorea sa se edifice o casa de locuit).In acest context ,a discutat cu fiica sa Sfichi Ximena despre situația in care se aflau soții, aceea de-a renunța la acest apartament, la sugestia si cu banii primiți de la aceasta a achiziționat apartamentul pentru ea.
La achiziționarea apartamentului, nu a avut cunoștință de situația juridică a acestui imobil dar nici de relațiile si voința reclamantei si a fiului său (decât din povestirile acestuia din urmă). Așa se face că, la rezilierea înțelegerii dintre proprietara (secund pârâta) și fiul său n-au fost impedimente, cum de altfel n-au fost nici la încheierea contractului dintre proprietara cu dânsul.
A aflat ulterior, că pe rolul Judecătoriei S., se află spre soluționare o acțiune de partaj bunuri comune si ca din masa ce urmează a fi împărțită face parte si acest imobil, dobândit de el cu bună credință. Din discuțiile purtate cu fiul său a înțeles ca reclamanta, nu si-a manifestat niciodată intenția sa ocupe sau sa primească în lot acest bun. Mai mult, aceasta propune ca maniera de partaj,ca apartamentul sa-i fie atribuit in lot paratului,care sa fie obligat la sultă.
La data de 19.06.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinările formulate de pârâții T. G. și T. V. în ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii, arătând că acesta îl constituie art. 966, 968 rap. la 948 Cod civil și art. 35 din Codul Familiei.
De altfel, în cererea de chemare în judecată a arătat că potrivit art. 35 din Codul Familiei „Soții administrează și folosesc împreuna bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț", precum și faptul că în cauză este dată nulitatea pentru cauză ilicită.
Referitor la excepția netimbrării arată că în cauză a formulat cerere de ajutor public judiciar.
Excepția lipsei sale de interes nu este dată întrucât așa cum a arătat bunul imobil care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate a solicitat-o a fi constatată face parte din masa bunurilor comune ce este partajată în dosarul nr._ al Judecătoriei S. - suspendat în prezent.
În acest dosar ce are ca obiect partaj bunuri comune pârâtul T. G. a afirmat că antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L. prin care soții, au dobândit imobilul pentru care au plătit avans 18.000 Euro și rate în sumă de 4199 Euro, deci în total 22.199 Euro, a fost reziliat, depunând la dosar o declarație autentificată prin încheierea nr. 5915 din 20.10.2010 de B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. despre care aceasta nu a avut cunoștință, totodată arătând că noul proprietar este socrul său, T. V..
P. declarația autentificată sus menționată K. O. în calitate de asociat unic și administrator al S.C. T.-R. SRL în calitate de promitentă-vânzătoare și T. G., căsătorit, au fost de acord cu rezilierea antecontractului privind imobilul pentru care aceasta din urmă și cu reclamanta plătiseră 22.199 Euro în timpul căsătoriei lor. Până la momentul în care această declarație a fost depusă de pârâtul T. G. în dosar, nu a avut cunoștință de această reziliere care s-a făcut evident pur formal și cu intenția vădită de a exclude bunul imobil care face obiectul antecontractului din masa bunurilor de împărțit.
De altfel, ea a promovat partajul de bunuri comune incluzând apartamentul care face obiectul antecontractului în masa bunurilor comune de partajat neavând cunoștință că pârâtul a reziliat antecontractul pentru că, dacă știa acest lucru, ar fi solicitat de la început un drept de creanță întrucât nu a încasat și nu am primit niciun ban în urma acestei „declarații de reziliere" care a fost dată și încheiată în timp ce părțile, erau despărțite în fapt, iar „noul proprietar" al apartamentului - despre care se spune în declarație că „a plătit" (!?) prețul de 22.199 Euro pe care îl achitase până atunci - este T. V. - tatăl pârâtului și fostul său socru! Potrivit art. 35 din Codul Familiei: „Soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț".
Pentru a înlesni efectuarea diferitelor acte și operații ce sunt necesare a fi îndeplinite în timpul căsătoriei de către soți și pentru a da certitudine circuitului juridic civil, în interesul terților de bună-credință care ar trata cu soții, legea prevede existența unui mandat tacit reciproc. Potrivit acestui mandat, oricare dintre soți, exercitând singur drepturile de administrare, folosință și dispoziție asupra bunurilor comune, este prezumat că are și consimțământul celuilalt soț (art. 35 alin. (2) Cod familie).
Mandatul tacit reciproc al soților nu există în cazul actelor de dispoziție cu privire la imobile. Nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție - bunuri comune - dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț (art. 35alin. (2) Cod familie). Această dispoziție se justifică prin importanța actelor de dispoziție amintite și prin efectul prejudiciabil ce-1 pot produce asupra bunurilor comune. Consimțământul expres poate fi dat personal, prin prezența soțului la întocmirea actului de dispoziție de către unul dintre soți.
Ori, în speță, la momentul contractării a existat mandatul tacit pentru achiziționarea apartamentului pentru că au adus un bun în patrimoniul lor comun, al familiei, pentru care au plătit avansul de 18.000 Euro și rate ulterioare în sumă de 4.199 Euro deci în total 22.199 Euro.
La momentul înstrăinării (rezilierii) fiind un act de dispoziție trebuia să existe consimțământul său expres, ceea ce în cauză nu este dat ea neavând nici măcar cunoștință de această reziliere/înstrăinare. Banii primiți în urma rezilierii, dacă i-a primit (întrucât am convingerea că nu i-a încasat de la tatăl său — care este și pensionar) i-a folosit pârâtul în scop propriu nu pentru ea și fiica lor de care era despărțit în fapt la data respectivă - motiv pentru care a și promovat acțiunea de partaj și apoi de divorț.
Pentru considerentele expuse, a apreciat că justifică interes în promovarea acțiunii.
La data de 19.06.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta ..
A arătat că potrivit art. 35 din Codul Familiei: „Soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, niciunul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț".
Pentru a înlesni efectuarea diferitelor acte și operații ce sunt necesare a fi îndeplinite în timpul căsătoriei de către soți și pentru a da certitudine circuitului juridic civil, în interesul terților de bună-credință care ar trata cu soții, legea prevede existența unui mandat tacit reciproc. Potrivit acestui mandat, oricare dintre soți, exercitând singur drepturile de administrare, folosință și dispoziție asupra bunurilor comune, este prezumat că are și consimțământul celuilalt soț (art. 35 alin. (2) Cod familie).
Mandatul tacit reciproc al soților nu există în cazul actelor de dispoziție cu privire la imobile. Niciunul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție - bunuri comune - dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț (art. 35 alin. (2) Cod familie). Această dispoziție se justifică prin importanța actelor de dispoziție amintite și prin efectul prejudiciabil ce-l pot produce asupra bunurilor comune. Consimțământul expres poate fi dat personal, prin prezența soțului la întocmirea actului de dispoziție de către unul dintre soți.
Ori, în speță, la momentul contractării a existat mandatul tacit pentru achiziționarea apartamentului pentru că au adus un bun în patrimoniul nostru comun, al familiei, pentru care au plătit avansul de 18.000 Euro și rate ulterioare în sumă de 4.199 Euro deci în total 22.199 Euro.
La momentul înstrăinării (rezilierii) fiind un act de dispoziție trebuia să existe consimțământul său expres, ceea ce în cauză nu este dat ea neavând nici măcar cunoștință de această reziliere/înstrăinare. Banii primiți în urma rezilierii, dacă i-a primit (întrucât am convingerea că nu i-a încasat de la tatăl său - care este și pensionar) i-a folosit pârâtul în scop propriu - motiv pentru care a și promovat acțiunea de partaj și apoi de divorț.
Pârâta prin administrator cunoștea situația, știa că este soția numitului T. G. întrucât în nenumărate rânduri a discutat cu reprezentantul societății despre situația lucrărilor la apartamentul care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate a solicitat a fi constatată.
Declarația de reziliere autentificată sub nr. 5915 din 20.10.2010 de B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. și rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L. sunt lovite de nulitate cu încălcarea disp. art. 35 alin. 2 Codul familiei, ea neconsimțind la aceasta.
De asemenea contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5914 din 20.10.2010 de același B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. prin care pârâtul T. V. a devenit proprietarul apartamentului în cauză este lovit de nulitate pentru cauză ilicită întrucât la momentul încheierii ambele părți cunoșteau că ea nu a consimțit la rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare fiind încheiat chiar anterior declarației de reziliere, scopul încheierii acestui contract fiind scoaterea apartamentului din masa bunurilor comune.
Pentru toate motivele expuse, a solicitat respingerea apărărilor pârâtei ca nefondate.
Instanța de fond a administrat în cursul judecății proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii P. C. și Z. G. L., declarațiile acestora fiind atașate la dosar la filele 129-131 și proba cu interogatoriul reclamantei și al pârâtului T. V..
P. încheierea din data de 15 noiembrie 2013, instanța de fond a respins excepția lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinare ca neîntemeiată.
P. sentința civilă nr. . 2530/06.06.2014, Judecătoria S. a respins cererea având ca obiect anulare act formulată de reclamanta T. A. E., în contradictoriu cu pârâții T. V., T. G. și ., ca neîntemeiată, obligând reclamanta la plata sumei de 1200 lei către pârâții T. G. și T. V., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 08.01.2009, s-a încheiat între pârâtul T. G., în calitate de promitent cumpărător și pârâta S.C. T. R. SRL prin asociat unic și administrator K. O., în calitate de promitentă vânzătoare, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L. având ca obiect apartamentul nr. 19, compus din 3 camere de locuit și dependințe situate la tronsonul B de tip 3 B, etaj III, cu o suprafață construită de 92,05 m.p. și suprafața utilă de 76,65 m.p., împreună cu o cotă aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului; o boxă cu o suprafață de 5 m.p.; un loc de parcare nr. 9, cota parte indiviză din terenul aferent imobilului, acestea fiind situate în sat Șcheia, . I-A, ., pentru care s-a achitat un avans de 18.000 Euro.
P. declarația autentificată prin încheierea nr. 5915 din 20.10.2010 de B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L., K. O. în calitate de asociat unic și administrator al S.C. T.-R. SRL în calitate de promitentă-vânzătoare și T. G., căsătorit, în calitate de promitent-cumpărător, au fost de acord cu rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L., privind imobilul pentru care se plătise 22.199 Euro, sumă care a fost restituită de către noul cumpărător al imobilului, respectiv T. V. către pârâtul T. G..
De asemenea, în aceeași zi, 20.10.2010, ca urmare a rezilierii antecontractului indicat mai sus, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5914 din 20.10.2010 de același B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. prin care pârâtul T. V., în calitate de cumpărător a devenit proprietarul imobilului ce a făcut obiectul aceluiași antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L..
Potrivit art. 35 C Fam, în favoarea soților operează prezumția mandatului tacit reciproc pentru exercitarea drepturilor asupra bunurilor comune, excepție făcând numai actele de dispoziție pentru înstrăinarea unui imobil din patrimoniul comun, acte care nu se pot îndeplini de către un soț decât cu consimțământul expres al celuilalt soț.
Astfel, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nu poate greva un imobil ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț.
În cauza de față, reclamanta contestă că și-ar fi dat consimțământul la rezilierea antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L. arătând că nu a avut cunoștință de acestă reziliere care a fost făcută pur formal. În consecință, reclamanta arată că sunt încălcate dispozițiile art. 35 alin.2 C.Fam, la momentul înstrăinării, respectiv rezilierii, fiind un act de dispoziție trebuia să existe consimțământul expres al acesteia, ceea ce în cauză nu este dat.
Art. 35 C.Fam, reglementând prezumția mandatului tacit al soților în exercitarea drepturilor de administrare, folosire și dispoziție asupra bunurilor comune, precizează în alin.2 teza a II a, ca excepție de la prezumția mandatului tacit că în ceea ce privește înstrăinarea sau grevarea unui imobil care face parte din bunurile comune, acestea nu se pot efectua decât cu consimțământul expres al fiecărui soț.
Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că excepția prevăzută la art. 35 C.Fam, se referă doar la înstrăinarea imobilelor, deci la acte prin care se transmite dreptul de proprietate iar nu la antecontractele cu semnificația unei promisiuni de vânzare-cumpărare care nu au efect translativ de proprietate, ci creează doar obligații personale pentru părțile contractante, în sensul de a întreprinde ceea ce este necesar pentru a realiza, în viitor actul legal de transmitere a dreptului de proprietate.
P. urmare, instanța de fond a constatat că în cauză prin antecontractul încheiat cu pârâta S.C. T. R. SRL prin asociat unic și administrator K. O. și autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L., nici pârâtul T. G. și nici reclamanta nu au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului, prin antecontract, părțile doar au promis că vor cumpăra apartamentul, având însă dreptul de a se răzgândi.
Promisiunea de vânzare sau de cumpărare dă naștere la un drept de creanță, una dintre părți fiind obligată față de cealaltă parte să vândă în viitor un anumit bun, iar cealaltă parte să cumpere bunul la un preț stabilit.
Prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat ca un prim capăt de cerere să se constate că rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L. este lovită de nulitate prin încălcarea disp. art. 35 alin. 2 Codul familiei, arătând că nu a consimțit la aceasta.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a reținut că asemenea convenții, nu diminuează patrimoniul comun și în consecință, valabilitatea lor nu este condiționată de existența consimțământului expres al ambilor soți.
Pentru motivele indicate mai sus, instanța de fond a reținut că nu se află în cazul încălcării dispozițiilor art. 35 alin.2 C. Fam și, în consecință, a respins ca neîntemeiată solicitarea de constatare a nulității declarației de reziliere a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L., pentru încălcarea acestor dispoziții legale.
Prima instanță a constatat că, potrivit art. 35 alin.1 C.Fam, soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun, tot astfel, de ele. Deci, pentru a înlesni exercitarea de către soți a actelor de administrare, folosință și cu excepțiile arătate, de dispoziție asupra bunurilor comune, precum și pentru a se da asigurări terților cu care soții ar intra în raporturi juridice în cadrul circuitului civil, legiuitorul a instituit prezumția mandatului tacit reciproc.
Fiind o prezumție relativă, soțul care nu a avut cunoștință despre acel act, are posibilitatea, prin orice mijloace de probă, să înlăture prezumția mandatului tacit prin dovedirea faptului că operațiunea s-a făcut fără știrea sa.
În acest sens, instanța de fond, la solicitarea reclamantei, a procedat la audierea martorului P. C., din declarația căruia a reieșit faptul că reclamanta a aflat de înstrăinarea apartamentului la începutul anului 2011; instanța reținând în continuare că, împrejurările relatate nu sunt percepute personal de martor, ci cunoscute prin intermediul reclamantei, procesul de redare a evenimentelor fiind alterat prin perceperea informațiilor în mod indirect, motiv pentru care nu a avut în vedere această declarație în ansamblul probator.
Instanța de fond a procedat și la audierea martorului Z. G. L., care a arătat că reclamanta dorea să-și construiască o casă, având deja achiziționat un teren, motiv pentru care soții au reziliat contractul. Instanța reține că cele declarate de martoră se coroborează și cu cele arătate de reclamanta cu ocazia administrării interogatoriului care arată la întrebarea nr.3 că este adevărat că a făcut un proiect pentru a construi o casă la Moara; că apartamentul a fost cumpărat de pârâtul T. V., având bani de la fiica sa. Aceste aspecte, coroborându-se și cu chitanțele depuse la dosar din care reiese faptul că numita Ximena Sfichi, fiica pârâtului T. V., a trimis acestuia sume de bani lunar. (f.132-137 ds.fd.).
În această situație, instanța de fond a reținut că prezumția mandatului tacit nu a fost înlăturată, reclamanta nefăcând dovada celor susținute în cuprinsul cererii de chemare în judecată potrivit disp. art. 129 C.Civ.
A mai reținut prima instanță că reclamanta a solicitat și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5914 din 20.10.2010 de același B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L. prin care pârâtul T. V. a devenit proprietarul apartamentului, pentru cauză ilicită întrucât la momentul încheierii ambele părți cunoșteau că ea nu a consimțit la rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, instanța de fond a reținut că nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, una din cauzele de nulitate fiind și cea a cauzei ilicite, pentru care reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5914 din 20.10.2010 de B.N.P. Asociați I. L. și R. Laurian L..
În aprecierea existentei unei cauze ilicite ori imorale s-a impus a fi avută în vedere și intenția părților la momentul contractării.
În acest sens, instanța de fond a reținut că în apărare, reclamanta a arătat că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ambele părți cunoșteau că ea nu a consimțit anterior la desființarea antecontractului de vânzare-cumpărare și prin urmare, s-a urmărit scoaterea acestui bun din patrimoniul părților pentru a nu mai putea fi supus partajului.
Astfel, instanța a procedat la luarea interogatoriului pârâtului T. V., care a arătat că la data încheierii declarației autentificate la biroul notarial la data de 20.10.2010 sub numărul 5915, nu a participat și reclamanta T. A. E., care nu a dat nici o declarație de reziliere a antecontractului de vânzare-cumpărare.
Instanța de fond a mai reținut că în ceea ce privește antecontractul de vânzare cumpărare invocat de către reclamantă, acesta nu constituie un act juridic care să ducă la transferul dreptului de proprietate. Astfel, întrucât vânzătorul nu a vândut, iar cumpărătorul nu a cumpărat, ci ambii s-au obligat doar să încheie contractul, deși s-au înțeles asupra lucrului și a supra prețului, vânzarea-cumpărarea nu poate fi considerată încheiată, fapt pentru care bunul nu s-a aflat niciodată in patrimoniul părților. Pentru toate aceste motive, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, apărarea reclamantei, cu privire la faptul că părțile au urmărit scoaterea imobilului din patrimoniul comun al părților.
În ceea ce privește apărarea reclamantei în sensul că pârâții T. V. și S.C. T. R. SRL, au fost de rea-credință, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, cunoscând faptul că reclamanta nu își dăduse acordul cu privire la rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare, instanța a reținut următoarele:
Fiind o prezumție relativă, soțul care nu a avut cunoștință despre acel act, are posibilitatea, prin orice mijloace de probă, să înlăture acea prezumție. În situația în care la aceasta se adaugă și reaua-credință a dobânditorului, în sensul că a încheiat convenția deși a cunoscut că soțul vânzătorului nu și-a dat consimțământul, actul juridic încheiat în aceste condiții, este afectat fundamental și poate fi anulat la cererea soțului care nu a participat la convenție.
Cu toate acestea, în cauză, prima instanță a reținut că nu se află în prezența înstrăinării unui bun al soților care să ducă la diminuarea patrimoniului comun al acestora, așa cum s-a reținut mai sus și prin urmare, nefăcându-se dovada lipsei mandatului tacit al reclamantei, la rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare, nu se poate reține nici existența unei cauze ilicite, la care să fi participat și părțile contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că bunul imobil, înstrăinat și dobândit de pârâtul T. V., la momentul cumpărării era liber de orice sarcină.
Instanța de fond a înlăturat, ca neîntemeiată, și apărarea reclamantei în sensul că dovada cauzei ilicite reiese și din faptul că rezilierea a fost autentificată ulterior autentificării contractului de vânzare-cumpărare așa cum rezultă din numerele de înregistrare a acestor încheieri. În acest sens, instanța a reținut că este vorba de o simplă eroare la ordinea numerotării încheierilor, atâta timp cât ele au numere consecutive și au fost încheiate la aceeași dată.
Având în vedere, soluțiile expuse mai sus, instanța de fond a respins ca neîntemeiată și solicitarea de repunere a părților în situația anterioară.
Instanța de fond a mai reținut că, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte, rezultând că, temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Față de împrejurarea că reclamanta a căzut în pretenții, aceasta va suporta cheltuielile de judecată, deoarece a avut culpă procesuală în ocazionarea acestora, iar cererea sa, în sensul acordării acelorași cheltuieli, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. În consecință, instanța de fond a obligat reclamanta la plata sumei de 1200 lei către pârâții T. G. și T. V. cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanțelor nr. 173 din 19.03.2013 și nr. 258 din 18.09.2013 depuse la dosar.
Împotriva sentinței civile mai sus-menționate, a formulat recurs reclamanta T. A. E., în motivarea căruia a arătat că, în mod greșit instanța a apreciat că nu este vorba de înstrăinarea bunului care să ducă la diminuarea patrimoniului soților, nefăcându-se dovada lipsei mandatului tacit al reclamantei la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare și nu se poate reține existența unei cauze ilicite la care să fi participat părțile contractului de vânzare-cumpărare.
În dezvoltarea motivelor, recurenta a reiterat susținerile formulate în fața primei instanțe, în sensul că:
A fost căsătorită cu pârâtul T. G., căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 5489 din 29.11.2011 a Judecătoriei S., pronunțată în dosar nr._ . Anterior promovării acțiunii de divorț, recurenta a formulat, la data de 23.02.2011 o acțiune de partaj bunuri comune, care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei S., acțiune în care a solicitat partajarea bunului comun dobândit în timpul căsătoriei – apartamentul nr. 19 compus din 3 camere de locuit și dependințe situate în tronsonul B de tip B, etaj III, cu o suprafață construită de 92,05 mp și suprafața utilă de 76,65 mp, împreună cu o cotă aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului: o boxă cu o suprafață de 5mp; un loc de parcare (nr. 9), cota parte indiviză din terenul aferent imobilului, acestea fiind situate în . I-A, ., pentru care, aceștia au plătit un avans de 18.000 euro și s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de B.N.P. I. L., încheiat cu ., prin asociat unic, și administrator K. O.. După încheierea antecontractului, aceștia au mai plătit împreună rate până la despărțirea în fapt în sumă de 4199 euro.
Acțiunea de partaj a fost intentată de recurentă anterior introducerii acțiunii de divorț, întrucât pârâtul, în timpul căsătoriei a încercat înstrăinarea unora dintre bunurile comune, existând chiar și o plângere penală formulată de aceasta în acest sens.
În dosarul ce are ca obiect partaj bunuri comune, pârâtul a afirmat că, antecontractul de vânzare-cumpărare, a fost reziliat prin încheierea nr. 5915 din 20.10.2010 de BNP Asociați I. L. și R. Laurian L., despre care aceasta nu a avut cunoștință. Totodată, prin respectiva încheiere, era arătat ca nou proprietar, tatăl pârâtului, fostul socru al acesteia, T. V.. Cu alte cuvinte, aceasta a aflat de rezilierea antecontractului și de încheierea unui nou contract cu privire la apartamentul pentru care a plătit în avans și rate lunare în timpul căsătoriei în timpul procesului de partaj, altfel nici nu ar fi introdus în masa partajabilă acel bun.
P. declarația autentificată mai sus-menționată, K. O., în calitate de asociat unic și administrator al ., în calitate de promitentă-vânzătoare și T. G., căsătorit, au fost de acord cu rezilierea antecontractului privind imobilul pentru care acesta din urmă și cu reclamanta plătiseră 22.199 Euro în timpul căsătoriei.
Până la momentul până la care această declarație a fost depusă de pârâtul T. G. la dosar, aceasta a susținut că nu a știut de această reziliere, tocmai de aceea a și solicitat ca în dosarul de partaj să i se pună în vedere pârâtului să facă dovada afirmației că a reziliat antecontractul și a aflat de această reziliere în momentul în care a fost depusă la dosar de către pârât încheierea de reziliere care, în opinia recurentei este pur formală și cu intenția vădită de a exclude bunul imobil care face obiectul antecontractului din masa bunurilor de împărțit, pârâtul locuind efectiv în acel apartament.
De altfel, reclamanta recurentă a promovat acțiunea de partaj bunuri comune incluzând apartamentul care face obiectul antecontractului în masa bunurilor comune de partajat neavând cunoștință de faptul că pârâtul a reziliat antecontractul pentru că, dacă ar fi știut, ar fi solicitat un drept de creanță întrucât nu a încasat și nu a primit nici un ban în urma acestei declarații de reziliere care a fost dată și încheiată în timp ce părțile erau despărțite în fapt, iar „noul proprietar” al apartamentului – despre care se spune în declarație că a plătit prețul de 21.199 euro pe care îl achitase până atunci, este – T. V., tatăl pârâtului și fostul socru al reclamantei.
A mai menționat reclamanta recurentă că nu există mandatul tacit reciproc al soților în cazul actelor de dispoziție cu privire la imobile, nici unul dintre soți neputând înstrăina și nici greva un teren sau o construcție - bunuri comune – dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț (art. 35 al. 2 C.fam.), consimțământul expres putut fi dat personal, prin prezența soțului la întocmirea actului de dispoziție de către unul dintre soți.
A arătat reclamanta recurentă că, în speță, la momentul contractării a existat mandatul tacit pentru achiziționarea apartamentului pentru că au adus un bun în patrimoniul lor comun, al familiei, pentru care au plătit un avan de 18.000 euro și rate ulterioare în sumă de 4.199 euro, în total 22.199 euro.
A precizat recurenta că la momentul înstrăinării (rezilierii), fiind un act de dispoziție, trebuia să existe consimțământul ei expres, ceea ce în cauză nu este dat, ea neavând nici măcar cunoștință de această reziliere/înstrăinare; Că banii primiți în urma rezilierii au fost folosiți de pârât în scop propriu și nu pentru ea sau fiica lor, întrucât la acea dată erau despărțiți în fapt, motiv pentru care a promovat acțiunea de partaj și apoi de divorț.
A mai arătat recurenta că, deși în dosarul de partaj nu a fost depus și contractul de vânzare-cumpărare, prin care pârâtul T. V. a devenit noul proprietar al imobilului în cauză, ea, informându-se la OPCI a aflat că, contractul ar fi fost autentificat sub nr. 5914/20.10.2010 de același BNP Asociați I. L. și R. Laurian L., deci a fost vândut imobilul pentru care ei, soții, aveau antecontract (nr. 5914) anterior rezilierii antecontractului prin declarație – nr. 5915.
A subliniat recurenta că declarația de reziliere autentificată sub nr. 5915/20.10.2010 de BNP Asociați I. L. și R. Laurian L. și rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 08.01.2009 de BNP Asociați I. L. sunt lovite de nulitate, cu încălcarea disp. art. 35 al. 2 C.fam., ea, recurenta, neconsimțind acest lucru.
De asemenea, a mai subliniat recurenta că, respectivul contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 5914 din 20.10.2010 de același birou notarial, prin care pârâtul T. V. a devenit proprietarul apartamentului în cauză este lovit de nulitate pentru cauză ilicită, întrucât la momentul încheierii ambele părți cunoșteau că recurenta nu a consimțit la rezilierea antecontractului, este încheiat chiar anterior declarației de reziliere, scopul încheierii acestui contract fiind scoaterea apartamentului din masa bunurilor comune.
Pârâții intimați T. V. și T. G., prin întâmpinarea depusă la dosar ( f. 12-13) au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată recursul nefondat.
Așa cum a reținut și prima instanță, în ceea ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare, acesta nu este un act translativ de proprietate, ci o promisiune bilaterală care dă naștere la un drept de creanță, astfel că, pentru desființarea lui nu se impunea consimțământul reclamantei.
Așa fiind, nu se poate reține nulitatea declarației de reziliere, în cauză nefiind incidente prevederile art. 35 alineat 2 Codul Familiei.
Nu pot fi reținute nici motivele de nulitate în ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5914 din 20.10.2010, neputându-se reține cauza ilicită, în condițiile în care, anterior nu a fost vorba de un act translativ de proprietate în favoarea reclamantei.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefundat.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ,
ÎN NUMELE LEGII ,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T. A. E., domiciliată în mun. S., .. 29, .. B, ., împotriva sentinței civile nr. 2530/06.06.2014 a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), în contradictoriu cu pârâții intimați T. V., domiciliat în mun. S., ., ., ., . S. - reprez. prin K. O. - cu sediul în mun. S., ., ., . și T. G., domiciliat în localitatea Șcheia, . I-A, ..
Obligă recurenta T. A. E. să plătească intimaților T. V. și T. G. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 02.06.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. M. T. D. D.
Pt. judecător în C.O.
semnează președinte inst.
Grefier,
C. D. I.
Pt. grefier în C.O. semnează prim grefier
RED. M.C.
JUD. C. M.
TEHNORED. V.C.
2 EX. – 26.08.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 792/2015. Tribunalul SUCEAVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 494/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
