Anulare act. Decizia nr. 927/2012. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 927/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-05-2012 în dosarul nr. 927/2012

Dosar nr._ Anulare act

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 927

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 3 MAI 2012

PREȘEDINTE: I. G.

JUDECĂTOR: T. A.-M.

JUDECĂTOR: V. O. D.

GREFIER: S. A.- M.

Pe rol, pronunțarea recursului declarat de către reclamanții S. A., S. D., S. (P.) A., C. A., S. C. și S. M., împotriva sentințe civile nr. 2981 din data de 20 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind pârâta S. O. D..

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 26 aprilie 2012, când pentru aceleiași considerente a amânat pronunțarea pentru azi, 3 mai 2012.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 28.01.2009, reclamantul S. V. a chemat-o în judecată pe pârâta S. D. O., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate fals înscrisul intitulat „proces - verbal nr. 104 din 24.03.1993 emis pe numele lui S. T. de către Consiliul Local al Comunei E. B., jud. Suceava „ și să dispună anularea acestui înscris fals, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

In motivare s-a arătat că prin hotărârea nr._ din 18.12.1992 emisă de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava i-a fost reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991 asupra suprafeței de 0,42 ha teren din satul Iaslovăț, situată în tarlaua „V. . N. a I., S. a V.L., drum comunal și pârâu, cu această suprafață de teren a fost pus în posesie la data de 30.03.1993, conform procesului verbal nr. 110 eliberat de Consiliul local al E. B., jud. Suceava și se identifică cu parcelele 2880/1 în suprafață de 3.700 m.p., 2880/3 în suprafață de 220 m.p. și 215/16 în suprafață de 280 m.p. înscrise în C.F. nr. 1721 a comunei cadastrale Iaslovăț.

Terenul în discuție este înscris în titlul de proprietate nr. 757 din 12.12.1995 emis după autorul său S. V. a L. (înscris cu aceste parcele de teren în C.F. 1323 a comunei cadastrale Iaslovăț), iar pârâta S. D. O., mandatară a numitului S. I., a falsificat procesul verbal nr. 104 din 24.03.1993 emis pe numele autorului acestuia S. T., pe care 1-a folosit în instanțele de judecată în mai multe cauze, urmând o cauză ilicită, respectiv excluderea acestei suprafețe de 0,42 ha teren din titlul de proprietate nr. 757/12.12.1995 emis după autorul său S. V. a L. și deposedarea sa de această suprafață de teren.

Aceasta a falsificat procesul verbal nr. 104 din 24.03.1993 prin adăugarea la finalul înscrisului mențiunile: „Cf 195, p.f. 112, p.f 2881, p.f. 2880/1, 3880/3, 215/1”, folosindu-l în instanțele de judecată în vederea producerii de efecte juridice prin inducerea în eroare a instanțelor de judecată cu privire la dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,42 ha teren situată în vatră .="Style8"> În drept, au fost invocate disp. art. 111 și 184 C.pr.civ.

Pârâta S. D. O. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr.3449/17.09.2007 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că terenul în litigiu, în suprafață de 0,52 ha, a aparținut lui S. V. al lui T., întabulat în cartea funciară la data de 29.07.1947, tot el l-a deținut până la preluarea în patrimoniul CAP-ului.

La data de 8.08.2009, a survenit decesul reclamantului, iar acțiunea a fost însușită de moștenitorii acestuia, anume S. A., S. D., S. C., P. A., C. A., S. M., în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv descendenți de gradul I.

P. sentința civilă nr.252 din 19.01.2010 Judecătoria Rădăuți a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.3449 din 17.09.2007 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ) s-a respins plângerea având ca obiect anulare proces-verbal de punere în posesie formulată de petentul S. V. în contradictoriu cu intimații S. I., prin mandatar S. O. D., Comisia Județeană de Fond Funciar Suceava și Comisia de Fond Funciar Iaslovăț.

Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr. 201/29.01.2008 a Tribunalului Suceava prin care s-a respins recursul formulat de petentul S. V..

S-au reținut de către ambele instanțe că înscrisul a cărui anulare s-a solicitat reprezintă o copie xerox care nu este producătoare de efecte juridice, cu atât mai mult cu cât în cauză s-a invocat existența unui exemplar original aflat în arhiva Primăriei Milișăuți, care poate fi valorificat în instanță în vederea combaterii mențiunilor din copia invocată de reclamant, ca prezentând înscrieri false.

Împotriva sentinței sus-arătate reclamanții au declarat recurs, aducându-i critici pe aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor au reiterat toate cele susținute în acțiune, respectiv necesitatea de a se constata falsul procesului-verbal de punere în posesie nr.104 din 24.03.1993 emis pe numele lui S. T..

P. întâmpinare, intimata S. O. a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că potrivit sentinței civile nr.3449/2007 rămasă definitivă și irevocabilă s-a mai judecat cu reclamanții, tot cu privire la această copie a procesului verbal, iar autorul reclamanților nu a avut câștig de cauză.

P. decizia nr.1806/14.12.2010, Tribunalul Suceava a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr.252/19.01.2010, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele următoare:

Din rezoluția nr.2977/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a rezultat cu certitudine că procesul-verbal de punere în posesie cu nr.104 /1993, contestat în prezentul dosar, a fost falsificat de către numitul S. V. V., prin adăugirea numerelor parcelelor virane și funciare: CF 195 p.f.l 12, p.f. 2881, p.f.2880/1, 3880/3 și 215/1, susținere făcută constant și de reclamanți atât la instanța de fond cât și în recurs.

Potrivit art.129 pct.5 Cod procedură civilă: ,,Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele produse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.”

Astfel, prima instanță avea obligația să verifice dacă înscrisul declarat fals a produs consecințe juridice și în ce cauze și dacă a fost determinant pentru soluția dată în acele litigii, drept pentru care se impuneau clarificări atât din partea reclamanților în sensul precizării cu exactitate a numărului de dosar în care a fost utilizat înscrisul declarat fals, cât și atașarea acestor dosare.

Cauza a fost reînregistrată la data de 10.02.2011.

Pentru a respecta recomandările obligatorii ale instanței de recurs, prima instanță a solicitat reclamanților să precizeze dosarele în care a fost utilizat înscrisul declarat fals, sens în care au fost indicate dosarele nr.1774/1997, 3531/2002, 3583/1998,_, în privința cărora s-a dispus atașarea.

P. sentința civilă nr. 2981 din data de 20 septembrie 2011, Judecătoria Rădăuți a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea civilă promovată de reclamanții S. A., S. D., S. C., P. A., C. A., S. M., în contradictoriu cu pârâta S. O. D. (prin mandatar S. I.).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.3449/17.09.2007 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, a fost soluționată plângerea promovată de petentul S. V. împotriva intimaților S. I., Comisia comunală de fond funciar Iaslovăț și Comisia județeană de fond funciar Suceava, pentru anularea procesului-verbal de punere în posesie nr.104/24.03.1993 întocmit de secund-intimată pe numele lui S. T., cu motivarea că a fost falsificat de numita S. D. O., astfel că nu este dată excepția autorității de lucru judecat, în lipsa identității de părți, conform art.1201 Cod civil.

P. hotărârea sus-menționată, a fost respinsă plângerea, ca nefondată, cu motivarea că, solicitând anularea procesului-verbal de punere în posesie nr.104/1993, petentul a avut în vedere un exemplar al acestuia, depus în copie, care, fapt dovedit în mod indiscutabil, a fost falsificat prin înscrierea, ulterioară, a unor numere de parcele, însă, din punct de vedere juridic, analizând legalitatea procesului-verbal, instanța nu a putut avea în vedere decât forma originală a acestuia, ori, în forma în care a fost încheiat de Comisia comunală de fond funciar Milișăuți, fostă E. B., procesul-verbal atestă o operațiune juridică care a fost efectuată în realitate de comisia emitentă, cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente.

În cauza civilă înregistrată sub nr.1774/1997 pe rolul Judecătoriei Rădăuți, soluționată prin sentința civilă nr.1718/17.03.1998 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, prin respingerea căilor de atac, petenții S. T., S. I., S. I. și P. G., în contradictoriu cu intimații S. V., S. V., S. I., decedată în cursul procedurii, cu moștenitorii I. M., A. M., Ioane T., S. V. și Comisia județeană de fond funciar Suceava, au solicitat desființarea hotărârii nr.664/1996 emisă de Comisia județeană de fond funciar Suceava și anularea titlului de proprietate nr.757/1995 emis după defunctul S. V. al lui L., în sensul excluderii suprafeței de 4200 mp teren situată în intravilan, la locul ,,G.”.

Pentru a pronunța o soluție favorabilă petenților, instanța de judecată a avut în vedere că atât prim-intimații, moștenitorii ai defunctului S. V. al lui T., cât și petenții au obținut reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, fiind puși în posesie pe același amplasament, vecinii din ambele procese-verbale de punere în posesie fiind aceiași, însă terenul a fost înscris anterior cooperativizării în cartea funciară pe numele tatălui petenților, care a figurat înscris și în registrul agricol din perioada 1956-1958, în timp ce intimatului S. V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâre a comisiei județene, fără ca terenul, anterior cooperativizării, să fie declarat în registrul agricol pe numele său sau al părinților săi, sau să fie înscris în cartea funciară, aceste argumente fiind reținute ca pertinente și de către instanța de apel, respectiv cea de recurs.

În cauza civilă înregistrată sub nr.3583/1998, soluționată prin sentința civilă nr.5919/25.11.1998 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, prin retragerea apelului de către petenți, S. T., S. I., S. I. și P. G., în contradictoriu cu intimații Comisia comunală de fond funciar Milișăuți, fostă E. B. și S. V. al lui V., au solicitat anularea procesului verbal de punere în posesie nr.110/30.03.1993 întocmit de prim-intimată cu privire la suprafața de 0,42 ha teren grădină în favoarea secund-intimatului, situată în vatra satului, obligarea prim-intimatei să-i pună în posesie cu suprafața de 0,52 ha teren grădină, situată în vatra satului și obligarea prim-intimatei la plata sumei de 500 lei cu titlu de amendă pentru fiecare zi de întârziere.

Plângerea a fost respinsă, cu argumentul că terenul în discuție a fost inclus în titlul de proprietate nr.757/1995, având ca autor comun defunctul S. V. al lui L., iar printre moștenitori se regăsește și intimatul S. V. al lui V., acest titlu făcând obiectul unei acțiuni în anulare în dosarul nr.1718/1997, soluționat în primă instanță prin sentința civilă nr.1718/1998, așa încât s-a apreciat că demersul petenților de a obține anularea procesului-verbal de punere în posesie a intimatului cu suprafața de 0,42 ha este lipsit de interes, câtă vreme ei au promovat o acțiune împotriva tuturor comoștenitorilor în vederea anulării titlului de proprietate, ceea ce în mod implicit presupune și pierderea posesie terenului.

În cauza civilă înregistrată sub nr.3531/2002, soluționată prin sentința civilă nr.2972/2.10.2002 a Judecătoriei Rădăuți, așa cum a fost schimbată, în parte, prin decizia civilă nr.1229/18.06.2003 a Tribunalului Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului, ca nefondat, S. T., S. I. și S. O. i-au chemat în judecată pe pârâții S. V. și S. D., pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1568/19.03.1998 de notar B. C., radierea dreptului de proprietate al pârâților din CF nr.1721 Iaslovăț, cu privire la parcelele nr.2880/1 în suprafață de 3700 mp, nr.2880/3 în suprafață de 220 mp și nr._ în suprafață de 280 mp și desființarea construcțiilor edificate pe terenul în suprafață de 0,42 ha ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Acțiunea a fost admisă, în totalitate, reținându-se că titlul de proprietate nr.757/1995 eliberat pe numele lui S. V. al lui L. a fost anulat, în sensul excluderii suprafeței de 4200 mp, care se identifică cu p.f. 2880/1, în suprafață de 3700 mp, p.f. 2880/3, în suprafață de 220 mp și p.f. 215/16, în suprafață de 280 mp, situația tabulară a acestor parcele rezultând inclusiv din adresa nr.3196/2003 CF a Biroului de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Rădăuți, comunicată instanței de apel la data de 14.05.2003, prin sentința civilă nr.1718/17.03.1998 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, ori la două zile de la data pronunțării hotărârii în primă instanță S. V. a vândut fiicei sale, S. D. terenul, cu care s-a înscris în cartea funciară, vânzarea fiind nulă atât pentru lipsa calității de proprietar în persoana vânzătorului, dar și pentru fraudă la lege, ambele părți contractante cunoscând că terenul este în litigiu și totuși, cu rea-credință, au încheiat convenția. S-a mai reținut că de vreme ce actul în baza căruia s-a efectuat intabularea pe numele cumpărătorului nu a fost valabil încheiat urmează să fie radiată înscrierea din cartea funciară, de asemenea s-a dispus desființarea construcțiilor pârâților edificate pe terenul în suprafață de 0,42 ha care face obiectul contractului vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1568/19.03.1998.

Cât privește cauza civilă înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Rădăuți, având ca obiect ,,Autorizare obligație de a face”, promovată de S. O. și S. I., împotriva lui S. D. și a moștenitorilor defunctului S. V., anume S. A., S. C., P. A., C. A., S. M., soluționată prin încheierea nr.126/15.02.2010, irevocabilă, s-a reținut că există în titlu executoriu, anume decizia civilă nr.1229/18.06.2003 a Tribunalului Suceava, acesta conține o obligație de a face, respectiv obligația pârâților de a demola construcțiile, ori aceasta nu a fost îndeplinită de bună voie de către debitori în termen de 10 zile de la comunicarea somației.

Astfel, din verificările efectuate în cauzele enumerate a rezultat, fără echivoc, faptul că înscrisul declarat fals nu a produs consecințe juridice, nu a influențat în nici un fel obținerea soluțiilor în cauzele mai sus prezentate, ci pretențiile deduse judecății au fost soluționate în mod nefavorabil reclamanților din prezenta cauză având în vedere că la data preluării terenului în litigiu în patrimoniul cooperativei agricole de producție, proprietar înscris în Cartea funciară nr.1323 Iaslovăț (din anul 1947 până în anul 1994, când s-au dezlipit cele trei parcele cu nr.2880/1, 2880/3 și 215/16 și s-au transcris în CF 1721 pentru S. V. și apoi pentru S. D.) a fost S. V. al lui T., ascendentul de gradul I al lui S. T., S. I. și S. I., drept pentru care acțiunea promovată de reclamanți pentru desființarea unei copii xerox după procesul-verbal de punere în posesie nr.104/1993 este nefondată.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs reclamanții prin care au solicitat admiterea acestuia și anularea procesului verbal de punere în posesie nr. 104/93 pe care l-au falsificat grosolan prin modificarea cifrei în loc de 042-_ și adăugirea numerelor din CF_.

În motivare au arătat că această grădină o dețin moștenitorii de la def. S. V. V. care în anul_ la căsătorie a primit zestre de la tatăl său, S. V. L., continuitatea de la bunicul S. L. a P. pe care locuiesc din anul 1959. În anul 1962 a predat în CAP, în anul 1991 au revendicat la Legea nr. 18/1991.

În anul 1960 au demolat casa veche rămasă de la tatăl său și au construit una nouă, lucrând această grădină în jurul casei în continuare până în prezent.

Numitul S. I. fiind văr cu S. V. V. aflând de boala acestuia a falsificat procesul verbal de punere în posesie nr. 104/93, a dat în judecată pe S. V. a L., anulându-i titlul de proprietate nr. 757 care nu este al soțului său și fiind același nbumne a anulat contractul lui S. D. care l-a îngrijit pe tatăl său de boală și l-a înmormântat, câștigând demolarea construcțiilor construite de tatăl său decedat la 73 de ani în data de 8 august 2009.

S. V. V. fiind din anul 2002 internat în mai multe spitale nu s-a prezentat la procese din motive financiare, pensia fiind mică de la șantier, numiții S. au vrut să o scoată cu tot cu copii și să le ia moștenirea soțului ei cu care a conviețuit 53 de ani și având 5 copii pe care i-a lăsat în casa lui.

Întrucât prin decizia 1806 al Tribunalului Suceava s-a dovedit falsul acestui proces verbal nr. 104/93, solicită anularea lui pentru a putea revizui decizia nr. 1229 supusă demolării construcțiilor.

Pârâta intimată nu a depus la dosar întâmpinare.

La termenul de judecată din 24 aprilie 2012 reclamata S. A. a formulat o . precizări prin care a arătat în esență următoarele:

Procesul verbal nr. 104/93 al numitului S. a fost eliberat cu 0,42 ari grădină cu vecinii M. I., B. T., B. G., S. V. cu schița atașată.

Pârâta a modificat în loc de 0,42 – deasupra scriind 52,67 și a mai falsificat și cu numerele funciare din cadastru 2880/1, 2880/3, 215/16 care în nici un proces verbal de punere în posesie comisia nu înscria numerele.

În baza acestui act a anulat titlul de proprietate nr. 757 care nu aparține soțului său, ci lui S. V. a L. cu nr. 757 cu alți moștenitori.

Deci soțul său este S. V. V. și are titlul proprietate cu nr. 695. Deci nelegal a fost anulat fiicei sale S. D. contractul de vânzare cumpărare care l-a îngrijit și înmormântat pe tatăl său.

Deci fapta este dovedită prin rezoluțiile parchetului și prin decizia nr. 1806 a Tribunalului Suceava falsificarea acelui proces verbal de punere în posesie nr. 104/93 și pe care solicită să fie anulat pentru a i se reveni valabil contractul fiicei și revizuirea altor decizii prin care au fost amendați pe nedrept.

Atât S. A., cât și fii săi nu sunt moștenitorii lui S. V. a L. din titlul nr. 757, ci sunt moștenitorii lui S. V. a V..

Solicită admiterea acțiunii, anularea procesului verbal de punere în posesie nr. 104/93, cu cheltuieli de judecată 500 lei reprezentând onorariu avocat.

P. alte precizări depuse la același termen reclamanta S. A. a arătat în esență că prin decizia nr. 1806/14 decembrie 2010 li s-a admis recursul, instanța d fond a hotărât irevocabil falsul procesului verbal nr. 104/93, dosarul care a fost retrimis la Judecătoria Rădăuți, dosar care nu a fost judecat corect, pe ea personal nu a audiat-o la fond. Chiar la începutul sentinței a falsificat numărul hotărârii Prefecturii unde a susținut în loc de_ a menționat_.

Titlul de proprietate din dosarul nr. 1774 cu nr. 757 este al proprietarului S. V. a L. cu moștenitorii săi. Acest titlu nu aparține luzi S. V. a V. inducând instanța în eroare, a anulat acel titlu, iar fiind că soțul său avea același nume i s-as anulat contractul fiicei sale, S. D., da aceasta nu apare moștenitoare după S. V. a L., ci moștenitoare după S. V. a V. .

În prezent fiica sa nu mai are grijă de ea din cauză că i s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare făcut de soțul său înainte de a deceda.

Numiții S. au fost puși în posesie, dar cu altă grădină de 0,42 ari vatră . vândut-o, una cu vecinii M. I.-M. V. de 0,42 ari și una de 0,52 ari vecini S. M. V. și G. M..

Poate dovedi cu acte de la Primăria .> Judecătorul a invocat toate cele introduse în sentință copiate din decizia Tribunalului.

Recursul este nefondat.

P. acțiunea de față reclamantul S. V. (în prezent decedat) a chemat-o în judecată pe pârâta S. D. O., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să constate fals înscrisul intitulat proces-verbal de punere în posesie nr. 104/24 martie 1993 emis pe numele S. T. de către Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 E. B..

Într-un prim ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 1806/14 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava s-a dispus rejudecarea cauzei, apreciind că prima instanță nu a clarificat toate aspectele invocate de către reclamant, în sensul că nu a verificat dacă înscrisul defăimat ca fals a produs consecințe juridice în cauzele în care părțile s-au mai judecat, dacă a fost sau nu determinant pentru soluția dată în acele litigii.

În rejudecare, respectând recomandările instanței de recurs, prima instanță a solicitat recurenților (ce au preluat calitatea procesuală a autorului lor S. V.) să precizeze dosarele în care a fost utilizat înscrisul declarat fals, sens în care au fost indicate dosarele nr. 1774/1997, nr. 3531/2002, nr. 3583/1998 și nr._, ale Judecătoriei Rădăuți, ce au fost atașate la prezenta cauză.

Examinând fiecare dosar în parte, prima instanță a reținut în mod corect că înscrisul fals nu a influențat în niciun mod soluția pronunțată.

Astfel, în cauza civilă înregistrată sub nr.1774/1997 pe rolul Judecătoriei Rădăuți, soluționată prin sentința civilă nr.1718/17.03.1998 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, prin respingerea căilor de atac, petenții S. T., S. I., S. I. și P. G., în contradictoriu cu intimații S. V., S. V., S. I., decedată în cursul procedurii, cu moștenitorii I. M., A. M., Ioane T., S. V. și Comisia județeană de fond funciar Suceava, au solicitat desființarea hotărârii nr.664/1996 emisă de Comisia județeană de fond funciar Suceava și anularea titlului de proprietate nr.757/1995 emis după defunctul S. V. al lui L., în sensul excluderii suprafeței de 4200 mp teren situată în intravilan, la locul ,,G.”.

Pentru a pronunța o soluție favorabilă petenților, instanța de judecată a avut în vedere că atât prim-intimații, moștenitorii ai defunctului S. V. al lui T., cât și petenții au obținut reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, fiind puși în posesie pe același amplasament, vecinii din ambele procese-verbale de punere în posesie fiind aceiași, însă terenul a fost înscris anterior cooperativizării în cartea funciară pe numele tatălui petenților, care a figurat înscris și în registrul agricol din perioada 1956-1958, în timp ce intimatului S. V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâre a comisiei județene, fără ca terenul, anterior cooperativizării, să fie declarat în registrul agricol pe numele său sau al părinților săi, sau să fie înscris în cartea funciară, aceste argumente fiind reținute ca pertinente și de către instanța de apel, respectiv cea de recurs.

În cauza civilă înregistrată sub nr.3583/1998, soluționată prin sentința civilă nr.5919/25.11.1998 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, prin retragerea apelului de către petenți, S. T., S. I., S. I. și P. G., în contradictoriu cu intimații Comisia comunală de fond funciar Milișăuți, fostă E. B. și S. V. al lui V., au solicitat anularea procesului verbal de punere în posesie nr.110/30.03.1993 întocmit de prim-intimată cu privire la suprafața de 0,42 ha teren grădină în favoarea secund-intimatului, situată în vatra satului, obligarea prim-intimatei să-i pună în posesie cu suprafața de 0,52 ha teren grădină, situată în vatra satului și obligarea prim-intimatei la plata sumei de 500 lei cu titlu de amendă pentru fiecare zi de întârziere.

Plângerea a fost respinsă, cu argumentul că terenul în discuție a fost inclus în titlul de proprietate nr.757/1995, având ca autor comun defunctul S. V. al lui L., iar printre moștenitori se regăsește și intimatul S. V. al lui V., acest titlu făcând obiectul unei acțiuni în anulare în dosarul nr.1718/1997, soluționat în primă instanță prin sentința civilă nr.1718/1998, așa încât s-a apreciat că demersul petenților de a obține anularea procesului-verbal de punere în posesie a intimatului cu suprafața de 0,42 ha este lipsit de interes, câtă vreme ei au promovat o acțiune împotriva tuturor comoștenitorilor în vederea anulării titlului de proprietate, ceea ce în mod implicit presupune și pierderea posesie terenului.

În cauza civilă înregistrată sub nr.3531/2002, soluționată prin sentința civilă nr.2972/2.10.2002 a Judecătoriei Rădăuți, așa cum a fost schimbată, în parte, prin decizia civilă nr.1229/18.06.2003 a Tribunalului Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului, ca nefondat, S. T., S. I. și S. O. i-au chemat în judecată pe pârâții S. V. și S. D., pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1568/19.03.1998 de notar B. C., radierea dreptului de proprietate al pârâților din CF nr.1721 Iaslovăț, cu privire la parcelele nr.2880/1 în suprafață de 3700 mp, nr.2880/3 în suprafață de 220 mp și nr._ în suprafață de 280 mp și desființarea construcțiilor edificate pe terenul în suprafață de 0,42 ha ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Acțiunea a fost admisă, în totalitate, reținându-se că titlul de proprietate nr.757/1995 eliberat pe numele lui S. V. al lui L. a fost anulat, în sensul excluderii suprafeței de 4200 mp, care se identifică cu p.f. 2880/1, în suprafață de 3700 mp, p.f. 2880/3, în suprafață de 220 mp și p.f. 215/16, în suprafață de 280 mp, situația tabulară a acestor parcele rezultând inclusiv din adresa nr.3196/2003 CF a Biroului de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Rădăuți, comunicată instanței de apel la data de 14.05.2003, prin sentința civilă nr.1718/17.03.1998 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, ori la două zile de la data pronunțării hotărârii în primă instanță S. V. a vândut fiicei sale, S. D. terenul, cu care s-a înscris în cartea funciară, vânzarea fiind nulă atât pentru lipsa calității de proprietar în persoana vânzătorului, dar și pentru fraudă la lege, ambele părți contractante cunoscând că terenul este în litigiu și totuși, cu rea-credință, au încheiat convenția. S-a mai reținut că de vreme ce actul în baza căruia s-a efectuat intabularea pe numele cumpărătorului nu a fost valabil încheiat urmează să fie radiată înscrierea din cartea funciară, de asemenea s-a dispus desființarea construcțiilor pârâților edificate pe terenul în suprafață de 0,42 ha care face obiectul contractului vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1568/19.03.1998.

Cât privește cauza civilă înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Rădăuți, având ca obiect ,,Autorizare obligație de a face”, promovată de S. O. și S. I., împotriva lui S. D. și a moștenitorilor defunctului S. V., anume S. A., S. C., P. A., C. A., S. M., soluționată prin încheierea nr.126/15.02.2010, irevocabilă, s-a reținut că există în titlu executoriu, anume decizia civilă nr.1229/18.06.2003 a Tribunalului Suceava, acesta conține o obligație de a face, respectiv obligația pârâților de a demola construcțiile, ori aceasta nu a fost îndeplinită de bună voie de către debitori în termen de 10 zile de la comunicarea somației.

P. urmare, în condițiile în care instanța de fond a judecat pricina în limitele trasate de prima instanță de control judiciar, limite obligatorii prev. de art. 315 Cod procedură civilă, stabilind că înscrisul fals nu a produs consecințe juridice în litigiile anterior menționate, singura soluție care se impune este respingerea recursului ca nefondat, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către reclamanții S. A., domiciliată mîn ., jud. Suceava, S. D., domiciliată în ., S. (P.) A., domiciliată în ., ., C. A., domiciliată în ., jud. Suceava, S. C., domiciliată în Suceava, ., ., . M., domiciliat în Iaslovăț, .. 824, jud. Suceava, împotriva sentințe civile nr. 2981 din data de 20 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind pârâta S. O. D. – prin mandatar S. I. – Iaslovăț nr. 587, jud. Suceava, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

I. G. T. A. M. V. O. D.

Grefier,

S. A. – M.

Red. V.O.D.

Judecător fond P. G.

Tehnored. S.A.M.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 927/2012. Tribunalul SUCEAVA