Cereri. Decizia nr. 536/2012. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 536/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 13-03-2012 în dosarul nr. 536/2012

Dosar nr._ - hotărâre care ține loc de act autentic-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 536

Ședința publică din 13 martie 2012

Președinte: F. G.

Judecători: N. M.

: G. D.

Grefier: P. L.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta B. F., domiciliată în comuna Mușenița, ., județul Suceava împotriva încheierii de ședință din 11.10.2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind pârâta P. mun. Rădăuți.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâții intimați.

Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.

Grefierul a expus referatul cauzei, după care:

Reclamanta recurentă a depus la dosar chitanțele fiscale nr. 688 și 689, în sumă de 4 lei, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și de 1 lei, cu care face dovada achitării timbrului judiciar.

Instanța rectifică citativul în sensul că are calitatea de intimată doar P. mun. Rădăuți.

Instanța, constatând că recursul a fost legal timbrat și se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Reclamanta recurentă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

T RI B U N A L U L ,

Asupra recursului de față, constată:

P. încheierea pronunțată la data de 11 octombrie 2011, Judecătoria Rădăuți a dispus suspendarea judecării cauzei, având ca „hotărâre care să țină loc de act autentic” în temeiul disp. art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că la termenul de judecată sus arătat nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, precizând că nu s-a putut prezenta în instanță datorită faptului că lucrează în administrație și nu totdeauna poate lipsi de la serviciu.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Legal citată intimata P. mun. Rădăuți nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând recursul sub aspectul motivelor invocate care în drept pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 c.p.c. tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, conform art.242 alin.1 pct.2 c.p.c. și alin.2 instanța este obligată să suspende judecata dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii.

Cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.

Or, în cauza de față, tribunalul reține că nici reclamanta recurentă și nici pârâta P. mun. Rădăuți nu au solicitat judecarea în lipsă astfel încât în mod legal instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor textului legal anterior menționat dispunând suspendarea judecății, norma având caracter imperativ.

P. urmare, față de considerentele anterior menționate, în baza art.312 c.p.c. tribunalul va respinge recursul ca nefundat, recurenta având posibilitatea solicitării redeschiderii judecății printr-o cerere formulată în condițiile art.245 c.p.c.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. F., domiciliată în comuna Mușenița, ., județul Suceava împotriva încheierii de ședință din 11.10.2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind pârâta P. mun. Rădăuți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2012.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

F. G. N. M. G. D. P. L.

Red. N.M.

Jud. P. R.

Tehnored. P.L./ 2 ex. – 12.04.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 536/2012. Tribunalul SUCEAVA