Cereri. Decizia nr. 838/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 838/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 838/2013
Dosar nr._ - alte cereri -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 838
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.03.2013
PREȘEDINTE: I. M.
JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: T. A. C.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta-petentă . N. G., cu sediul în com. Grănicești, ., jud. Suceava, împotriva încheierii de ședință din 4 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._, intimată fiind ȘCOALA G. „M. S.” GRĂNICEȘTI, cu sediul în Grănicești, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra cauzei.
După deliberare,
T RI B U N A L U L ,
Asupra recursului de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 28.12.2012, petenta ., a chemat în judecată pârâta Școala G. „M. S.” Grănicești și a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 5878 lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul comunei.
În motivare a invocat următoarele:
În fapt, prin raportul de audit financiar efectuat de Primăria Grănicești, în perioada 01.08 – 02.09.2011, s-a constatat că d-na Gherasa Sextilia în calitate de director și d-na Clem R., în calitate de contabil la școala sus-menționată, au dispus acordarea unui spor de ecran în procent de 25%, în perioada mai 2008-decembrie 2009, cu 10% mai mult decât cel cuvenit, încălcând prevederile art.8 lit. c) din H.G. nr. 281/1993, art. 43 din Contractul colectiv pe ramură, art.24 din Contractul la nivel național, Hot. nr.2/14.04.2008 a Comisiei de paritate la nivelul I.S.J. Suceava, precum și a Buletinului de determinare prin expertizare la locul de muncă nr. 155 din 21.03.2008, emis de Autoritatea de Sănătate Publică Suceava.
În drept, a invocat dispozițiile art.1531 și următoarele Cod civil.
În dovedire a anexat Raportul de audit financiar și decizia nr. 37/60 din 29 septembrie 2011 ale Curții de Conturi - Camera de Conturi Suceava(filele 4 -14 ds.fond).
P. încheierea din 4 februarie 2013, Judecătoria Rădăuți a suspendat judecata, în temeiul art. 242, alin.(1), pct.2 Cod procedură civilă, având în vedere lipsa nejustificată a reprezentanților părților.
Împotriva încheierii sus-menționate, a formulat recurs petenta . N. G., solicitând instanței admiterea recursului și repunerea pe rol a cauzei, invocând următoarele motive:
În fapt, a formulat cerere de chemare în judecată a Școala G. „M. S.” Grănicești, prin director Gherasa Sextilia, pentru pretenții în sumă de 5878 lei, din care 4610 lei reprezentând spor de ecran încasat nelegal și 1268 lei obligațiile angajatorului față de bugetul consolidat al statului, suma cu care a fost prejudiciat bugetul local al comunei Grănicești. A arătat că aceste sume au fost aprobate prin dispoziția directorului de școală, școala fiind ordonator terțiar de credite.
Referitor la neprezentarea la termenul din data de 4 februarie 2013, a precizat s-a datorat condițiilor meteo nefavorabile și că, prin cererea depusă la dosar(f.3 ds. fond), a solicitat judecarea și în lipsă.
Intimata, Școala G. „M. S.” Grănicești, deși legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu a delegat un reprezentant în instanță pentru a-i susține interesele.
Analizând recursul formulat sub aspectul motivelor invocate, care în drept pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 c.p.c. tribunalul apreciază că acesta este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, conform art.242 c.p.c. instanța va suspenda judecata: 1. când amândouă părțile o cer; 2. dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii.
Cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.
Or, în cauza de față, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată formulată reclamanta – recurentă a solicita judecarea cauzei și în lipsa părților.
P. urmare, tribunalul apreciază că fără temei legal judecătoria a dispus suspendarea judecății.
Față de considerentele anterior arătate, în baza art.312 c.p.c. tribunalul va admite cererea de recurs, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași judecătorie pentru continuarea judecății.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-petentă . N. G., cu sediul în com. Grănicești, ., jud. Suceava, împotriva încheierii de ședință din 4 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._, intimată fiind ȘCOALA G. „M. S.” GRĂNICEȘTI, cu sediul în Grănicești, jud. Suceava.
Casează încheierea recurată și trimite cauza la aceeași judecătorie pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. M. N. M. G. D.
Grefier,
T. A. C.
Red. N.M.
Tehnored.T.A.C.
Ex.2- 24.04.2013
Judecător fond: B. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 826/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 824/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








