Fond funciar. Decizia nr. 826/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 826/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 826/2013
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 826/2013
Ședința publică de la 22 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător A. I. M.
Judecător V. O. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții B. C. domiciliată în Dornești, nr.957, CP_, jud. Suceava și R. G. domiciliat în Dornești, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.3589/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații C. C. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DORNEȘTI (PRIN PRIMAR)-Dornești, CP_, jud. Suceava și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA-.,nr.36, CP_, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții asistați de av. F. G., lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul Registratură al Tribunalului Suceava a fost depusă întâmpinare de către intimatul C. C. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DORNEȘTI (PRIN PRIMAR).
Av.F. G. înmânează instanței delegația de reprezentare arătând că a luat cunoștință de întâmpinarea depusă la dosar de intimat și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le depune le depune în instanță învederând că autorii recurenților provin din Frătăuții Noi și s-au mutat în Dornești.
Instanța, în temeiul art.305 și 167 vechiul Cod de procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenți, prin apărător.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. F. G. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile și în rejudecare respingerea cererii formulată de petenta C. C. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DORNEȘTI (PRIN PRIMAR), ca nefondată, fără cheltuieli de judecată. Conform filei 6 dosar fond, petenta C. Locală Dornești s-a adresat OCPI Suceava pentru a solicita doar un punct de vedere referitor la posesie, iar OCPI Suceava a răspuns că acea punere în posesie trebuie efectuată pentru că există acea hotărâre definitivă și irevocabilă. De asemenea acesta arată că la fila 25 dosar se află recunoașterea Comisiei Locale în sensul că terenul nu este identic. Cu atât mai mult instanța de fond nu a analizat culpa reclamantei.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rădăuți sub nr._ din 5 iunie 2012, astfel cum a fost completată, petenta C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dornești, în contradictoriu cu intimatele B. C.,R. G. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, a solicitat instanței anularea adeverinței de proprietate nr.986 din 20 ianuarie 1991.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că adeverința de proprietate nr.986 din 20 ianuarie 1991 este întocmită și eliberată în mod eronat și nelegal, pentru suprafața de 0,91 ha teren,care nu este validată de C. Județeană Suceava, în anexa nr.2A,poziția nr.58, cum este prevăzut de fapt, în această anexă și la această poziție fiind înscrisă o altă persoană pe nume Franiuc S.,căruia îi este validată suprafața de 1,71 ha. fiindu-i eliberată adeverința.Astfel, se află în imposibilitatea de a proceda la punerea în posesie cu privire la teren și a întocmi documentația în vederea eliberării titlului de proprietate.
În drept,plîngerea a fost întemeiată pe disp.art.953,954 și 961 C.civil și art.58 din L.19/1991.
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, iar instanța este competentă să o soluționeze.
Prin întâmpinare, intimații B. C. și R. G. au solicitat respingerea plîngerii, aflîndu-se din anul 1991 în posesia acestui teren,arătînd că Tribunalul Suceava a pronunțat decizia civilă nr.583 din 7 aprilie 2011,prin care petenta a fost obligată să elibereze titlul de proprietate cu privire la suprafața de 0,40 ha teren.
Intimata C. Județeană Suceava nu a formulat întîmpinare.
În vederea soluționării cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.3589/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, prima instanță a admis plângerea, și în consecință: a anulat adeverința de proprietate nr.986 din 20 ianuarie 1991 eliberată de petentă.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Petenta a eliberat adeverința de proprietate nr.986 din 20 ianuarie 1991,defunctei R. E., cu privire la suprafața de 0,91 ha teren, menționîndu-.se că este prevăzută în tabelul anexă nr.2A la poziția 58,fără a fi precizat numărul hotărîrii Comisiei Județene de validare a dreptului de proprietate.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, în tabelul anexă 2A ,la poziția 58, figurează numitul Franiuc S., cu suprafața de 1,71 ha teren, iar în adresa nr.6387 din 17 septembrie 2012, eliberată de petentă, rezultă că defuncta R. E. nu a depus cerere de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate la C. comunală Dornești, conform legilor fondului funciar, și de asemenea aceasta nu figurează în registrul agricol din anii 1959-1963 și nici în registrul de înscriere în C.A.P., deoarece aceasta a venit din . s-a stabilit în ..
Potrivit art.5 din HG 890/2005 comisiile locale au și urătoarele atribuții „h) înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, precum și divergențele produse și consemnate la nivelul acestor comisii; i) pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin;”
Analizând textele de lege mai sus expuse, în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, există obligativitatea validării suprafețelor de teren de către comisiile județene,or în cauză, așa cum s-a arătat, nu a fost urmată procedura prealabilă, care începe cu înregistrarea cererii de reconstituirea dreptului de proprietate șu ulterior validarea suprafeței de teren solicitată, adeverința de proprietate fiind eliberată cu încălcarea dispozițiilor legale, mai sus arătate.
Din aceleași considerente, prima instanță nu poate ține seama nici de decizia nr.583 din 7 aprilie 2011 a Tribunalului Suceava, secția civilă, în prezenta cauză analizând valabilitate emiterii acestui act premergător și apreciind că adeverința în discuție nu poate produce efectele prevăzute de dispozițiile legilor fondului funciar.
Prin prisma acestor considerente, prima instanță a anulat adeverința de proprietate nr.986 din 20 ianuarie 1991.
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții Bouraș C. și R. G., pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, au arătat că instanța a luat în considerare în mod exclusiv doar argumentele Comisiei Locale Dornești coroborate cu declarația intimatei Bouraș C. care a susținut că nu cunoaște dacă autoarea sa a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și, în mod superficial și subiectiv așa cum se arată în motivarea hotărârii, a dispus anularea adeverinței de proprietate.
De altfel, C. Locală nu a justificat în niciun fel în ce condiții a fost eliberată adeverința de proprietate, eventuala culpă a intimaților nefiind imputabilă acestora, având în vedere că posesia asupra terenului este exercitată din anul 1991 și până în prezent.
Pe aceste considerente, instanța, prezumând faptul că nu exista cerere la baza eliberării adeverinței și dispunând anularea acesteia, creează un grav precedent pentru litigii viitoare ce privesc situații asemănătoare. Mai mult decât atât, instanța creează o situație cu prejudicii ireversibile pentru intimați, întrucât aceștia nu mai au posibilitatea de a formula o eventuală nouă cerere în termen legal.
Având în vedere cele menționate mai sus, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, reținerea cauzei spre rejudecare, schimbarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond urmând să se dispună respingerea plângerii formulate de către C. Locală Dornești de aplicare a Lg.nr.18/1991.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Legal citată, intimata C. locală Dornești a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În apărare, a arătat că prima instanță a analizat și a constatat în mod corect că se impune anularea Adeverinței nr.986/21.01.1991 emisă numitei R. E. pentru suprafața de 0,91 ha deoarece adeverința nu este validată, în baza acesteia nu poate fi întocmită documentația necesară eliberării titlului de proprietate și produce efecte juridice, fără temei legal.
De asemenea, prima instanță, a reținut în mod corect, că autoarea adeverinței nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de la .> Defuncta R. E. autoarea adeverinței nr.986/21.01.1991, nu provine înscrisă în Registrul Agricol din anii 1959-1963, nici în registrul de înscriere în CAP deoarece în timpul colectivizării locuia în Frătăuții Vechi iar în . stabilit după colectivizare, astfel justificându-se motivul pentru care nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la .> Deși legal citată, cealaltă intimată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.
S-au depus două înscrisuri: file rol agricol ( f.12,13 ).
Examinând recursul, ce se subsumează prevederilor art.304 pct.9, 3041 vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței recurate și a criticilor invocate, Tribunalul reține următoarele:
Corect prima instanță a anulat adeverința, nerezultând formularea unei cereri de reconstituire. Inexistența acesteia nu a fost contestată de recurenți. Conform legislației fondului funciar, procedura de reconstituire debutează cu formularea cererii de reconstituire, conform art.8 alin. 3, art.9 alin 3 Legea 18/1991, în absența acesteia nejustificându-se validarea reconstituirii și formalitățile subsecvente.
Mai mult în speță, adeverința contestată nu este susținută de validarea prealabilă, întrucât în anexa specifică apare o altă persoană, Franiuc (f.5, judecătorie), la poziția 58, nu autoarea recurenților.
Față de această probă, recurenții trebuiau să contraprobeze existența cererii de reconstituire a autorului lor și validarea acesteia, dovadă ce nu a fost produsă.
Rezultă că prima instanță a analizat corect și complet cauza, pronunțând o soluție legală și temeinică.
Prima instanță nu a reținut culpa recurenților ca motiv pentru anularea adeverinței, ci aspectele reținute mai sus.
Reclamanta C. Locală Dornești a arătat, în motivarea acțiunii, împrejurările emiterii nelegale a adeverinței, reținute și de prima instanță.
Simpla posesie nu justifică menținerea adeverinței, în lipsa cererii de reconstituire și a validării, aceasta fiind o simplă situație de fapt.
Soluția primei instanțe fiind legală și temeinică nu se poate reține crearea unui „grav precedent”.
Neformularea unei noi cereri de reconstituire în termenul legal nu este imputabilă primei instanțe, ci recurenților, obligația formulării acesteia revenind petenților, conform art.8,9 Legea 18/1991 ( a se vedea și dispozițiile ulterioare de completare).
În consecință, în baza art.312 alin.1 vechiul Cod de procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții B. C. domiciliată în Dornești, nr.957, CP_, jud. Suceava și R. G. domiciliat în Dornești, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.3589/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații C. C. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DORNEȘTI (PRIN PRIMAR)-Dornești, CP_, jud. Suceava și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA-.,nr.36, CP_, jud. Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
L. A. A. I. M. V. O. D. L. A.
Red A.I.M
Jud.fond L. V.
Tehnored.L.A.
2 ex./ 03.04.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 569/2013. Tribunalul SUCEAVA | Cereri. Decizia nr. 838/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








