Revendicare imobiliară. Decizia nr. 37/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 37/2013
Dosar nr._ contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 37/2013
Ședința publică de la 08 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător V. O. D.
Judecător L. A.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea L. M. domiciliată în Rădăuți, ..24, CP_, jud. Suceava împotriva deciziei nr.2063/01.11.2012 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații L. C. domiciliat în Rădăuți, . A, CP_, jud. Suceava, C. M. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR RĂDĂUȚI (PRIN PRIMAR)- Rădăuți, Piața Unirii, nr.2, CP_, jud. Suceava, C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA SUCEAVA- Suceava, ., nr.36, CP_, Jud. Suceava și L. E. domiciliată în Rădăuți, . A, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei la amânări fără discuții se prezintă contestatoarea asistată de avocat M. M., intimatul L. C. asistat de apărător av. T. G.( care reprezintă și pe intimata lipsă, L. E.).
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, reprezentanta recurentei înmânează instanței delegația de reprezentare și dovada achitării taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar pe care instanța le anulează constatând contestația legal timbrată.
Reprezentanta recurentei arată că a solicitat amânarea cauzei în vederea depunerii unui înscris cu privire la suprafața de 86 mp teren prin care să facă dovada că aceasta nu a fost atribuită pentru constituirea dreptului de proprietate pentru L. .
Av. T. G. se opune amânării cauzei pe acest motiv arătând că cei 86 mp au fost atribuiți în urma unui schimb consimțit ulterior.
Instanța, respinge cererea de luare a cauzei la amânări fără discuții și lasă cauza la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei la ordine se prezintă contestatoarea asistată de avocat M. M., intimatul L. C. asistat de apărător av. T. G.( care reprezintă și pe intimata lipsă, L. E.) și reprezentantul intimatei C. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Rădăuți( prin primar), consilier juridic C. C..
Consilier juridic C. C. înmânează instanței delegația de reprezentare.
Instanța constată că prin Serviciul Registratură al Tribunalului Suceava a fost depusă întâmpinare de către intimații L. C. și L. E. și înmânează un exemplar contestatoarei, prin apărător pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Reprezentanta contestatoarei înmânează instanței plângerea penală a contestatoarei împotriva expertului C. V. M..
Instanța, în temeiul art.305 Cod procedură civilă încuviințează proba cu acest înscris și pune în vedere contestatoarei să depună la dosar copia plângerii penale prezentate.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare cu cheltuieli de judecată arătând că instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de recurs cu privire la sentința atacată. Astfel, în realitate L. nu deține în proprietate suprafața de teren. Cum contestatoarea nu are în proprietate o altă suprafață de teren în mod greșit a fost obligată să predea terenul intimaților. Mai mult nu a fost chemată în judecată C. Locală, aceasta în mod greșit prezentându-se în recurs.
Av. T. G. solicită respingerea contestației în anulare cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o înmânează instanței arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, instanța de recurs analizând toate motivele de recurs și practic în această cerere de contestație în anulare se reiterează motivele de recurs adăugându-se totodată alte motive de recurs. Referitor la cei 86 mp, apărătoarea intimaților arată că suprafața respectivă a fost dată de L. unei terțe persoane, cumpărată ulterior de fam L.. În prezent contestatoarea refuză să arate că a primit cei 86 mp prin compensare. Se contestă de asemenea cele trei rapoartele de expertiză care conchid că această suprafață de teren revine în urma schimbului, familiei L..
Consilier juridic C. C. solicită respingerea contestației ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 12.11.2012 sub nr._, contestatoarea L. M. domiciliată în mun. Rădăuți, ..24, jud. Suceava a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.2063/01.11.2012 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații L. C. domiciliat în Rădăuți, . A, CP_, jud. Suceava, C. M. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR RĂDĂUȚI (PRIN PRIMAR)- Rădăuți, Piața Unirii, nr.2, CP_, jud. Suceava, C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA SUCEAVA- Suceava, ., nr.36, CP_, Jud. Suceava și L. E. domiciliată în Rădăuți, . A, jud. Suceava.
În motivarea contestației aceasta a arătat că în fapt, prin decizia civilă nr. 1422 din 16.10.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosar nr._, s-a admis recursul formulat de aceasta, s-a casat sentința civilă nr. 56/16.02.2010 pronunțata de Judecătoria Rădăuți si s-a trimis cauza spre rejudecare.
În motivarea hotărârii s-a reținut ca pentru lămurirea situației juridice dintre părți nu s-a răspuns la obiecțiunile formulate de ea (fila 113) referitor la faptul ca expertul a identificat o alta . s-a ținut cont de toate planurile de situație ce au stat la baza emiterii titlului de proprietate si a imobilului recepționat cu nr. 5368/2001, nici de expertiza T. efectuată în dosarul de revendicare în care părțile s-au mai judecat.
Tot instanța de recurs a reținut ca in expertiza întocmita de T. s-au concluzionat aspecte legate de modalitatea de intabulare a reclamantului, de configurația si dimensiunile terenului, de faptul ca ea in calitate de pârâtă deține mai puțin teren decât cele din actele de proprietate.
In acest sens, a arătat că referitor la terenul in litigiu s-au efectuat trei expertize de ing. T. M. (ds._ ) exp. C. V. (ds._ ) și expertiza întocmita de exp. C. D. (ds_ având ca obiect revizuire) între care există contradicții, în special în ceea ce privește configurația terenului.
Expertul C. V. prin suplimentul depus nu a răspuns motivelor de casare. Prin suplimentul raportului de expertiza nu s-a făcut altceva decât s-au luat în derâdere obiecțiunile formulate și s-au adus jigniri apărătorului paratei (alin. 2 si 3 din pag. 2 a Suplimentului de expertiza). Faptul ca nu s-a răspuns la obiecțiunile de la fila 113 rezultă chiar din afirmația acestuia „eu nu am ce să rețin prea multe din obiecțiunile formulate". Din Raportul de expertiza întocmit de ing. T. M. (din ds. 4715/2005 prin care nu s-a măsurat și identificat terenul său întrucât nu s-a dispus prin obiectivele instanței) s-a stabilit că suprafața de 752 mp pentru care le-a fost constituit dreptul de proprietate fraților L. A. si Luceascu C. este cea reprezentata de ing. N. si nu cea cu care s-au intabulat ulterior în baza planului întocmit de ing. Teleaga I. ce include parcelele 2292/2, 2292/4, 603/3, 603/4 si 1885 din CF 9578 si CF 302 Radauti.
Conform suprapunerii dintre acest plan de situație si măsurătorile efectuate de expert în teren s-a constatat ca reclamanților li se mai cuvine o suprafața de 14 mp.
Tot in raportul de expertiza s-a stabilit că la nivelul anului 1991 ea avea în posesie 909 mp față de 1065mp cu cât este intabulata in CF 3824 Radauti.
Prin raportul de expertiza întocmit de Exp. C. D. (ds._ ) s-a concluzionat că suprafața sa de 1065 mp este afectata de construcția noua a reclamantului L. cu suprafața de 7 mp. (Casa nou construita a lui L. are o extindere in coltul NE spre L., cu dimensiunile 3,03 m lungime si 0,66 m latime, care ocupă suprafața de 2 mp, colorată cu ciclamen, aceasta fiind inclusa in suprafața totala de 71,69 mp construită, aceasta porțiune fiind in litigiu; lățimea de 0,66 m excede limitei zidului rămas din vechea casă demolată; totodată proiecția streșinei casei noi, indica în plan cu linie punctată roșie, ocupa suprafața de 7 mp care a fost inclusă în e 1030 mp deținută de L. în prezent.
În acest raport s-a stabilit ca ea are în posesie suprafața de 1030 mp și nu 1065 mp cu cât este înscrisă in CF 3824 Radauti (. 603/1).
De asemenea, prin Sentința civila nr. 359 din 25.01.2010 a Judecătoriei Radauti (ds_ ), rămasa definitivă prin Decizia 977/15.06.2010 a Tribunalului Suceava, s-a respins acțiunea civila având ca obiect rectificarea tabulară în sensul includerii suprafeței de 14 mp., formulata de L. C..
A apreciat contestatoarea că exista contradicție între încheierile date de instanța de fond si dispozitivul hotărârii întrucât prin încheierea din 04.11.2009 s-a respins cererea de completare a obiectivelor solicitate privind identificarea suprafeței de 86 mp identic cu pv 5572. Or, expertul a identificat si măsurat această . sa și a apreciat ca acest schimb s-a făcut în favoarea reclamantului L.. Reținând acest schimb în favoarea reclamantului L. a fost obligată prin hotărâre să predea în deplina proprietate și posesie suprafața de 30 mp. Suprafața de 86 mp ce face obiectul sentinței civile 4232/1999 a Judecătoriei Rădăuți a fost data in compensare pentru lipsa de teren ce se datorează faptului ca drumul a fost extins pentru L. privind constituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991. Așa cum rezulta din expertiza efectuată de T., la nivelul anului 1991 avea în posesie 990 mp în loc de 1065 mp.
De asemenea, reclamantul a înțeles sa se judece în contradictoriu și cu C. locala si C. județeană de fond funciar dar aceste pârâte nu mai apar în dispozitivul hotărârii.
Reclamantul a solicitat revendicarea unei suprafețe de 10 mp dar a fost obligată să predea o suprafața de 30 mp.
În drept a invocat dispozițiile art.318 teza a II-a Cod procedură civilă.
Legal citați intimații L. C. și L. E. au formulat întâmpinare (filele 12-13 dosar) prin care au solicitat respingerea contestației ca nefondată.
În susținerea apărărilor aceștia au arătat că instanța de control judiciar a analizat recursul sub toate aspectele prevăzute de disp.art.304 C.p.c. și l-a respins ca nefondat.
Atât în recurs cât și pe calea contestației în anulare se susțin aspecte, referitoare la fondul cauzei, care sunt contrare hotărârilor judecătorești deja pronunțate.
Au mai arătat că cele trei rapoarte de expertiză confirmă că ei sunt îndreptățiți la terenul ocupat de L. M., aspect avut în vedere și de Tribunal când a respins recursul acesteia.
Tot cu rea credință, contestatoarea a mai arătat că ei au revendicat doar 10 mp, nu 30 mp, astfel că instanța a acordat mai mult decât am cerut.
Dar, potrivit petitului acțiunii, se poate observa că ei au revendicat 30-40 mp, iar în urma administrării probelor, instanța de fond a dispus cu privire la 30 mp.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Așa cum rezultă din conținutul contestației, contestatoarea nu a arătat în concret care motiv de modificare sau de casare nu a fost cercetat de către instanța de recurs, indicând doar formal prevederile art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, în realitate nemulțumirile sale vizând modul în care instanța a stabilit soluția de fapt în urma aprecierii probatoriului.
În acest sens, contestatoarea a criticat raportul de expertiză întocmit de către expert C. V. pe care s-a întemeiat soluția, arătând că expertul nu a răspuns la obiecțiunile sale, conține erori în ceea ce privește configurația terenurilor, venind în contradicție cu alte două expertize întocmite de către expert T. M. ( dosar_ ) și de către expert C. D. (dosar_ ).
Or, ceea ce impută contestatoarea instanței de recurs este o pretinsă greșeală de judecată, care nu poate fi cenzurată pe calea contestației în anulare, altminteri s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiași recurs.
Contestația în anulare poate fi exercitată în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art.317 și art.318 Cod procedură civilă,iar nu pentru că judecata nu ar fi fost bine făcută, neputându-se invoca așadar apărări de fond împotriva unei hotărâri irevocabile.
P. considerentele învederate, în baza art.320 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă contestatoarea va fi obligată la plata către intimații L. C. și L. E. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței nr._ ( fila 24 dosar)
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea L. M. domiciliată în Rădăuți, ..24, CP_, jud. Suceava împotriva deciziei nr.2063/01.11.2012 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații L. C. domiciliat în Rădăuți, . A, CP_, jud. Suceava, C. M. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR RĂDĂUȚI (PRIN PRIMAR)- Rădăuți, Piața Unirii, nr.2, CP_, jud. Suceava, C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA SUCEAVA- Suceava, ., nr.36, CP_, Jud. Suceava și L. E. domiciliată în Rădăuți, . A, jud. Suceava, ca nefondată.
Obligă contestatoarea la plata către intimații L. C. și L. E. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. L. A. L. A.
Red V.O.D
Tehnored.L.A.
2 ex./ 20.02.2013
| ← Cereri. Decizia nr. 442/2013. Tribunalul SUCEAVA | Validare poprire. Decizia nr. 550/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








