Validare poprire. Decizia nr. 550/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 550/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 550/2013

Dosar nr._ validare poprire

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 550/2013

Ședința publică de la 22 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. O. D.

Judecător L. A.

Judecător A. I. M.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-creditoare A. M. domiciliată în com. S., . împotriva sentinței civile nr.5325/15.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Suceava în contradictoriu cu intimatul-debitor P. ORAȘULUI S. - IN C. DE P. AL C. ORASENESTI-S., jud. Suceava, intimatul-terț poprit P. ORAȘULUI S. - P. P.- S.,jud. Suceava, și intimatul B. C. M.G. S.-Suceava, .,nr.37, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta asistată de av. B. O. și reprezentanta intimatului-debitor P. ORAȘULUI S. - IN C. DE P. AL C. ORASENESTI, consilier juridic B. C..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul Registratură al Tribunalului Suceava a fost depusă întâmpinare de către intimatul debitor P. ORAȘULUI S..

Instanța constată că recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pe care instanța le anulează constatând recursul legal timbrat.

Instanța înmânează duplicatul întâmpinării recurentei, prin apărător.

Av. B. O. solicită instanței solicită încuviințarea emiterii unei adrese către DGFP Suceava și către primăria de la domiciliul debitorului în vederea trimiterii unor relații cu privire la veniturile obținute de acesta.

Consilier juridic B. C. solicită respingerea probei solicitate.

Instanța respinge solicitarea recurentei prin apărător ca neutilă având în vedere limitele judecății în primă instanță.

Nemaifiind alte probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av. B. O. arată că se impune casarea sentinței civile cu trimitere spre rejudecare dat fiind omisiunea primei instanțe de a cerceta veniturile debitorului. În subsidiar solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul admiterii cererii de validare a popririi cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic B. C. solicită respingerea recursului ca nefondat arătând că nu există culpă din partea C. Locale de Fond Funciar S. și că nu au posibilitatea de a ajunge la un consens cu recurenta, negăsind înțelegere la aceasta.

Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

Recurenta A. M. depune concluzii scrise.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 17.07.2012, Biroul Individual executor Judecătoresc C. M.G. S., în contradictoriu cu terțul poprit P. Orașului S., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 12.706,47 lei, ca urmare a refuzului de a-și executa obligațiile prevăzute în mod imperativ de dispozițiile art. 456 alin.1 C.p.c.

Reclamantul a precizat că prin Decizia civilă nr. 243/29.01.2009 și încheierea din data de 05.03.2009 pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, învestită cu formulă executorie, s-a dispus plata către A. M. a sumei de 10.930 lei, la care s-au adăugat și cheltuielile de executare silită în sumă de 1.776,47 lei.

În baza cererii de executare silită formulate de către creditoare și a titlului executoriu, precum și a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit în temeiul disp. art. 371 ind.7 C.p.c. la data de 09.04.2010 și 08.02.2012 s-a emis somație prin care s-a pus în vedere debitorului P. Orașului S. – Președintele C. Orășenești să se conformeze celor cuprinse în titlul executoriu.

Întrucât debitorul a refuzat să achite debitul i-a fost comunicat instituției căreia acesta este subordonat o adresă prin care s-a solicitat înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care debitorul le are de încasat de la terțul poprit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă și ale O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei conform chitanței nr._ din data de 10.07.2012.(fila 3)

În dovedire, reclamantul a depus în copie înscrisuri.

La data de 20.09.2012, a fost depusă întâmpinare de către Orașul S. prin P., pentru terțul poprit, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În fapt s-a arătat că A. M. a refuzat în mod constant și nejustificat punerea în aplicare a decizie civile nr. 243/29.01.2009 și încheierea din data de 05.03.2009 pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, fapt care rezultă din toate procesele verbale încheiate.

Un alt aspect arătat îl constituie faptul că dispozițiile art. 5 lit. i din H.G. 890/2005 prevăd că punerea în posesie se realizează de către Comisiile locale, nefiind posibilă executarea silită prin intermediul executorului judecătoresc, prin urmare procedura executării silite demarată este ilegală.

S-a mai arătat că hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daunele cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, dat fiind caracterul incert și nelichid al acestora, în acest sens fiind și Decizia nr. XX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Creditoarea A. M. a mai solicitat punerea în aplicare a aceluiași titlu executoriu și în anul 2009, în dosarele de executare nr. 150/2009, 152/2009 și 152/2009 ale Biroului Executorului Judecătoresc Ț. C., care nu s-au finalizat cu punerea în posesie.

În drept au fost invocate prevederile art. 115-118 din Codul de procedură civilă.

Au fost depuse următoarele înscrisuri: adrese emise către creditoarea A. M. și dovezile de comunicare ale acestora din cursul anului 2009, procese-verbale emise în vederea punerii în posesie și întocmirii documentației necesare emiterii titlului de proprietate (f. 24-39), declarația creditoarei A. M. cu nr. de înregistrare 6594/10.08.2009 (f. 38), decizia nr. 1153/14.09.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, sentința civilă nr. 1102/3.03.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, decizia civilă nr. 878/09.06.2011 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, rezoluție nr. 726/P/2008 din data de 03.12.2009 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Suceava, rezoluție nr. 646/P/2009 din data de 30.11.2009 emisă de P. de pe lângă Tribunalul Suceava, proces-verbal emis în dosarele de executare nr. 150/2009, 152/2009 și 152/2009, sentința civilă nr. 637/09.02.2010 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .

La data de 24.10.2012 creditoarea a depus la dosar un înscris numit întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii. A atașat în copie Decizia civilă nr. 243/29.01.2009 și încheierea din data de 05.03.2009 pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr._

De asemenea, la solicitarea instanței, a fost depus la dosarul cauzei dosarul de executare nr. 139/E/2010 (f. 71-92).

La termenul din data de 01.11.2012, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

P. sentința civilă nr.5325/15.11.2012, prima instanță a respns cererea de validare a popririi formulată de reclamantul Biroul Individual Executor Judecătoresc C. M. G. S. și a desființat poprirea înființată la cererea creditoarei A. M. prin adresa nr. 139 E din data de 07.03.2012 în dosarul de executare nr. 139/E/2010 emisă de Biroul Individual Executor Judecătoresc C. M. G. S..

Pentru a hotărî astfel,prima instanță a reținut următoarele:

P. Decizia civilă nr. 243/29.01.2009 și încheierea din data de 05.03.2009 pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, debitorul P. Orașului S.- Președintele C. Orășenești de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost obligat la punerea în posesie a creditoarei A. M. cu suprafețe de teren din intravilanul și extravilanul satului Prelipca, sub sanțiunea aplicării de daune cominatorii de 10 lei/zi întârziere începând cu data pronunțării hotărârii și până la punerea efectivă în posesie.

Întrucât debitoarea nu și-a executat de bunăvoie obligația de plată, creditoarea a solicitat declanșarea executării silite, formându-se dosarul de executare nr. 139/E/2010, înregistrat la B.E.J. C. M.G. S..

În dosarul de executare nr. 139/E/2010 a fost emisă somația nr. 139 din 09.04.2010 (f. 8) prin care debitorului P. Orașului S.- Președintele C. Orășenești i s-a pus în vedere ca în termen de 5 zile să pună în executare Decizia civilă nr. 243/29.01.2009 și încheierea din data de 05.03.2009 pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, încuviințarea executării silite fiind pronunțată prin încheierea din data de 01.04.2010 a Judecătoriei Suceava în dosarul nr._ (f. 81).

Biroul Individual Executor Judecătoresc C. M.G. S. a emis în data de 08.02.2012 procesul-verbal prin care s-a stabilit cuantumul daunelor cominatorii calculate până la data 31.01.2012 și suma ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de executare, în total 12.706, 47 lei.

Pentru această sumă s-a emis în dosarul de executare nr. 139/E/2010 adresa de înființare a popririi nr. 139 E din 07.03.2012 (f. 89), terț poprit fiind P. Orașului S..

În drept, prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 456 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1; b) să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul popririlor prevăzute de art. 453 alin. 2. La cererea creditorului suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.

Conform art. 460 din Codul de procedură civilă, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 2.000.000 lei și 10.000.000 lei.

P. a invocat în dosarul de executare, astfel cum rezultă din adresa nr. 1883 din 19.03.2012 (f. 91) faptul că a intervenit perimarea, în temeiul art. 389 Cod de procedură civilă.

Prima instanță a reținut însă că, potrivit art. 454 alin.1 din Codul de procedură civilă, poprirea se înființează fără somație, iar potrivit art. 390 alin. 1, dispozițiile referitoare la perimarea executării silite, prevăzută de art. 389 codul de procedură civilă nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație, astfel încât executarea silită prin poprire nu se perimă.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că formele de executare sunt nelegale în ceea ce privește existența unui raport obligațional între terțul poprit P. Orașului S., astfel cum a fost stabilit de către executorul judecătoresc prin adresa de înființare a popririi nr. 139 E din 07.03.2012 și debitorul P. Orașului S. – în calitate de Președinte al C. Orășenești.

Prima instanță a subliniat că specific procedurii de validare a popririi este faptul că debitorul poprit trebuie să cumuleze calitatea de debitor al creditorului cu aceea de creditor al terțului poprit, poprirea putând fi validată împotriva terțului poprit doar în măsura în care există un raport obligațional între debitorul poprit și terțul popritor, în cadrul căruia acesta din urmă să aibă calitatea de debitor.

Cu alte cuvinte, interpretând dispozițiile art. 452 Cod procedură civilă, creditorul trebuie să facă dovada sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de către terțul poprit sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Or, în cauza dedusă judecății, s-a solicitat validarea popririi în contradictoriu cu terțul poprit P. Orașului S., astfel cum rezultă din adresa de înființare a popririi nr. 139 E din 07.03.2012 (f. 89).

Prima instanță a arătat că potrivit prevederilor Legii nr. 215 din 23 aprilie 2001, Legea administrației publice locale P. constituie exclusiv o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului (art. 77), neavând personalitate juridică.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001 persoanele juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu sunt unitățile administrativ-teritoriale. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

P. urmare, având în vedere că P. Orașului S. nu are patrimoniu propriu, nu este subiect juridic de drept fiscal, titulară a codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare, aceasta nu poate efectua plăți.

Prima instanță nu a putut reține că în dosarul de executare nr. 139/E/2010 existența unui raport obligațional între P. Orașului S.- Președintele C. Orășenești și P. Orașului S., terț poprit, în virtutea căruia aceasta din urmă datorează celui dintâi ori îi va datora în viitor o sumă de bani.

În considerarea faptului că nici organul de executare și nici creditoarea nu au indicat existența altor raporturi obligaționale între debitorul poprit și terțul poprit în virtutea căreia terțul poprit să datoreze în prezent sau în viitor sume de bani debitorului, prima instanță a constatat nelegalitatea formelor de executare sub acest aspect.

Având în vedere considerentele anterioare, prima instanță a respins cererea de validare a popririi, ca neîntemeiată și a desființat poprirea înființată adresa de înființare a popririi nr. 139 E din 07.03.2012 din dosarul de executare nr. 139/E/2010 emisă de Biroul Individual Executor Judecătoresc C. M.G.S..

Prima instanță a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a formulat recurs creditoarea, pentru nelegalitate.

În motivare, a arătat că în mod greșit s-a respins cererea de validare a popririi, ca fiind neîntemeiată,motivat de faptul că debitorul P. orașului S., în calitate de președinte al comisiei orășenești,nu poate fi executat silit. În acest context, în momentul în care comisia orășenească de aplicare a Legii 18/1991 nu își îndeplinește atribuțiile, cu toate că este obligată prin sentință judecătorească să o pună în posesie,nu există niciun instrument prin care să răspundă pecuniar. Care este sensul atunci a inserării în dispozitivul hotărârii judecătorești a obligării comisiei prin primar să achite daunele cominatorii și cheltuielile de judecată.

A mai arătat că, consideră ea, Orașul S.,prin primar,în calitate de ordonator de credite,poate fi obligat să achite un debit derivând dintr-o sentință judecătorească având în vedere că primarul reprezintă această entitate juridică, financiar contabilă și în același timp are și prerogative în calitate de președinte al C. de Aplicare a Legii 18/1991, care în legal are alocat un buget distinct. Comisia reprezintă organismul de punere în aplicare a Legii 18/1991, condusă de primar în calitate de președinte, comisie ce aparține primăriei, cu buget alocat conform legii.

În drept, a invocat prevederile art.304 pct.9,10 Vechiul Cod de procedură civilă.

Legal citat,intimatul P. Comunei S. a formulat întâmpinare,în care a solicitat respingerea recursului, ca nefundat.

În apărare, a depus la dosar înscrisuri.

Deși legal citat,intimatul B. C. S. nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul, ce se subsumează prevederilor art.304 pct.9 Vechiul Cod procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței recurate și a criticilor invocate, Tribunalul reține următoarele:

În mod corect,prima instanță a reținut că terțul poprit P. Orașului S. nu are personalitate juridică, aceasta revenind unității teritoriale administrative,conform art.21 alin.1 Legea 215/2001.

Chiar recurenta arată în cererea de recurs că Orașul S.,prin primar,în calitate de ordonator de credite,poate fi obligat să achite debitul în speță, deci unitatea teritorial-administrativă.

Toate celelalte aspecte învederate în cererea de recurs( atribuțiile comisiei locale, ale primarului, ca președinte al acesteia,bugetul comisiei locale de fond funciar, etc…) țin de fondul cauzei și nu vor mai fi analizate față de lipsa personalității juridice a terțului poprit, ce constituie practic o excepție care face de prisos cercetarea altor aspecte.

În consecință,în baza art.312 alin.1 Vechiul Cod de procedură civilă,Tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-creditoare A. M. domiciliată în com. S., . împotriva sentinței civile nr.5325/15.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Suceava în contradictoriu cu intimatul-debitor P. ORAȘULUI S. - IN C. DE P. AL C. ORASENESTI-S., jud. Suceava, intimatul-terț poprit P. ORAȘULUI S. - P. P.- S.,jud. Suceava, și intimatul B. C. M.G. S.-Suceava, .,nr.37, ., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2013

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

V. O. D. L. A. A. I. M. L. A.

Pt.jud. aflat în CM

Semnează Președintele inst.

Red A.I.M

Jud.fond C. M. D.

Tehnored.L.A.

2 ex./05.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 550/2013. Tribunalul SUCEAVA