Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 183/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 183/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 183/2015

Dosar nr._ Constatare nulitate act juridic

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 183/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.03.2015

PREȘEDINTE I. G.

JUDECĂTOR I. M.

JUDECĂTOR G. P. V.

GREFIER S. M. G.

Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâtul H. V., domiciliat în V., nr. 959, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 665 din data de 15 februarie 2012 și a încheierii de ședință din data de 1 februarie 2012, pronunțate de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind reclamanta ..

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, dat fiind faptul că a rămas în nelucrare o perioadă de mai mult de un an de zile.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra excepției de față constată următoarele:

P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 10.09.2008, reclamanta . chemat în judecată pe pârâtul H. V., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea nulității absolute a antecontractului vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.03.1992 de pârât cu numitul llisoi G.; obligarea acestuia să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 87 m.p., în valoare de 1000 lei, teren situat în intravilanul localității V., identic cu p.f. nr.41/13 din C.F. nr. 4751 a Comunei cadastrale V., rectificarea intabulării pârâtului;obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul ce face obiectul prezentului dosar, în mărime de 87 m.p., identic cu p.f. nr. 41/13 din C.F. nr. 4751 a Comunei cadastrale V., face parte din domeniul public cu destinația drum și se regăsește în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei V. publicat în Monitorul Oficial nr. 642 bis/30.09.2002, la poziția 99. S-au invocat prevederile art. 120 alin.(l) din 215/2001 - republicată prin care se statuează că " Aparțin domeniului public de interes local sau județean bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public " precum și prevederile alin (2), potrivit cărora „Bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile", astfel că posesia asupra terenului și implicit intabularea pârâtului sunt nelegale. S-au invocat, disp. art. 136, alin. (4) teza I din Constituție care prevăd că "Bunurile proprietate publica sunt inalienabile".

Cu privire la modul în care paratul a dobândit posesia și s-a intabulat pe terenul ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a arătat că în momentul reconstituirii dreptului de proprietate, numitului llisoi G. - în prezent decedat - i-a fost eliberat acestuia Titlul de proprietate nr. 825/1995, titlu în care figura și . la locul numit "Robutu", în suprafață de 0,99 ha. Ulterior, în cadrul unei acțiuni judecătorești formulată de moștenitorul numitului llisoi G., respectiv llisoi N., în dosarul 590/2004 al Judecătoriei Rădăuți, prin sentința civila nr. 740/17.03.2004 s-a admis acțiunea acestuia și a fost anulat parțial titlul de proprietate nr. 825/1995 pentru o suprafață de 0,18 ha, motivat de faptul că această suprafață de teren are destinația de drum și deservește trecerea pentru mai mulți cetățeni din localitate. Pentru aceasta suprafața de teren Comisia locala i-a atribuit o altă suprafață de 0,18 ha teren pe un alt amplasament, și ulterior pentru a exista concordanță între situația juridică a terenului înscris în acte si cea faptică i-a fost eliberat un alt titlu de proprietate, respectiv titlul nr. 2434/2004. s-a mai arătat că pârâtul H. V. s-a intabulat pe ..f. nr.41/13 din C.F. nr. 4751 a Comunei cadastrale V. în baza sentinței civile nr. 1626/30.05.2005 a Judecătoriei Rădăuți, care a avut ca obiect executare antecontract vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.03.1992 de acesta cu numitul llisoi G. și că numitul llisoi N., cel care a formulat acțiunea de anulare de titlu a fost parte în acest proces, însă nu a prezentat instanței situația reală a terenului. S-a mai precizat că acțiunea pentru validarea antecontractului de vânzare-cumpărare a fost ulterioară celei de anulare titlu de proprietate, prevederile art. 11 alin. l din Legea nr. 213/1998 dispunând că „Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile..."și că "Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. l privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută".

În ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere, reclamanta a arătat că înscrierile din cartea funciara trebuie să oglindească situația juridică reală și exactă a drepturilor privitoare la imobile, în speță, înscrierea pârâtului în cartea funciara nefiind corespunzătoare realității, actul pe bază căruia s-a făcut intabularea, respectiv sentința civila nr. 1626/30.05.2005 având la baza un act (antecontractul de vânzare cumpărare) lovit de nulitate absolută.

Legal citat, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active, iar în ce privește fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii.

La termenul de judecată din 11 decembrie 2008 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a autorității de lucru judecat.

Reclamanta are calitate procesuală activă invocând dreptul său de proprietate asupra pf. 41/13 din CF 4751 V., drept dobândit prin trecerea acestei parcele în domeniul public.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, nici aceasta nu este întemeiată, între părți existând o acțiune privind radierea intabulării pârâtului respinsă prin sentința civilă nr. 3933/2007 a Judecătoriei Rădăuți, însă nu este dată tripla identitate, cauza fiind diferită în acțiunea de față.

În vederea soluționării cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri și s-a dispus efectuarea unei expertize cadastrale

P. sentința civilă nr. 665 din 15 februarie 2012, Judecătoria Rădăuți a admis în parte acțiunea având ca obiect constatare nulitate act juridic revendicare și rectificare intabulare, formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul H. V.., domiciliat în ., jud. Suceava.

Pentru a hotărî astfel instanța a constatat că între pârât și numitul Ilisoi G., s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare la data de 25.03.1992, prin care i s-a promis pârâtului vânzarea suprafeței de 10 ari teren, acesta achitând suma de 20.000 lei.

În cauză nu s-au invocat motive de nulitate absolută a actului juridic civil, susținându-se că promitentului vânzător i-a fost eliberat inițial un titlu de proprietate care apoi a fost anulat parțial, fiind eliberat alt titlu, din care a fost exclusă suprafața cu destinația de drum. Având în vedere că antecontractul reprezintă o promisiune de vânzare pentru viitor, și motivul invocat de reclamantă reprezintă o cauză de nulitate absolută, instanța a respins acest capăt de cerere.

Cu privire la revendicarea terenului, ambele părți s-au prevalat de titlul de proprietate, reclamanta invocând faptul că ., având destinația de drum, iar pârâtul a invocat sentința civilă nr. 1626/2005 a Judecătoriei Rădăuți, prin care s-a validat antecontractul de vânzare-cumpărare.

Procedând la analiza titlurilor invocate de către părți, instanța urează a da eficiență titlului reclamantei. Astfel, din inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei V., face parte și drumul pietruit de la nr. 673 la 680 trecut în domeniul public prin OG 43/1997.

Inițial, la reconstituirea dreptului de proprietate conform legii 18/1991, numitului Ilisoi G., promitent vânzător față de pârât, i s-a eliberat TP nr. 825/1995, în care în intravilan, la locul numit Robuțu era înscrisă suprafața de 0,99 ha. Acest titlu însă a fost anulat prin sentința civilă nr. 740/2004 pentru o suprafață de 0,18 ha motivat de faptul că suprafața respectivă avea destinația drum și deservea trecerea mai multor cetățeni.

Ulterior, s-a eliberat un nou titlu 2434/2004 din care a fost exclusă suprafața cu destinație drum.

Terenul revendicat a fost identificat în cadrul celor două expertize cadastrale efectuate în cauză de către experții O. F. și C. V., care au constatat că suprafața de teren trecută în inventarul bunurilor care aparține domeniului public a comunei V., înscrisă în anexa nr. 96 la poziția nr. 99 din inventar, este identic cu pf. 41/13, înscris în CF 475 /1 V., suprafață deținută în prezent de către pârât.

Chiar dacă pârâtul a obținut prin hotărâre judecătorească validarea vânzării cumpărării terenului de la promitentul vânzător Ilisoi G., hotărârea s-a pronunțat după anularea titlului de proprietate emis inițial în favoarea promitentului vânzător.

Instanța a dispus radierea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului cu privire la terenul revendicat de reclamantă, având în vedere că înscrierea nu este corespunzătoare realității, terenul făcând în prezent parte din domeniul public și având destinația de drum.

Față de cele constatate, instanța a admis acțiunea în parte, a obligat pârâtul să-i predea reclamantei suprafața de 87 m.p. teren identic cu pf 41/13 din CF 4751 V. și a radia înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului cu privire la pf 41/13 din CF 4751 V..

În baza disp. art. 274 C.pr.civ, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 3558 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul H. V., solicitând, în esență, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe fondul cauzei, respingerea cauzei ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond a respins excepția de nelegalitate, fără nici o motivare, prin încheierea de ședință din 01.02.2012. A susținut că excepția de nelegalitate invocată de el este admisibilă arătând că terenul în cauză nu a trecut în domeniul public prin nici o modalitate prevăzută de art. 7 din Legea nr. 213/1998, el fiind singurul proprietar tabular al acestuia. Pe fondul cauzei a arătat că el este proprietarul terenului în litigiu începând cu data de 25.03.1992, că trecerea în domeniul public s-a făcut pur fictiv iar considerentele și părerile experților care nu au lucrat în regim de Carte Funciară nu pot fi reținute.

P. întâmpinarea depusă intimata, ., a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate arătând, în esență că primul motiv de recurs vizând excepția invocată este nefondat, iar în ceea ce privește fondul cauzei, arătând că suprafața de teren are ca destinație drum și servește mai multor cetățeni din localitate, că pentru această suprafață, în cadrul unei acțiuni judecătorești formulată de moștenitorul lui Ilisoi G. (de la care a cumpărat terenul recurentul) s-a admis acțiunea și a fost anulat parțial titlul de proprietate nr. 825/1995 și ulterior s-a emis un nou titlu de proprietate cu nr. 2434/2004. Tot intimata a arătat că recurentul s-a întabulat pe suprafața în litigiu pe baza sentinței civile nr. 1626/30.05.2005 a Judecătoriei Rădăuți, acțiune care a fost ulterioară celei de anulare titlu de proprietate.

La termenul din 11 septembrie 2012 părțile au precizat că există posibilitatea să ajungă la o înțelegere pe cale amiabilă și au solicitat amânarea cauzei; ulterior apărătoarea intimatei a formulat cerere de suspendare a cauzei iar instanța, prin încheierea din 9 octombrie 2012, în temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 1 a dispus suspendarea judecării recursului.

La data de 08.10.2013, recurentul a solicitat repunerea pe rol a cauzei, iar termenul din 26.11.2013 părțile au învederat că înțeleg să stingă litigiul pe cale amiabilă.

Intimata a depus o nouă cerere de suspendare a cauzei, iar la termenul din 14.01.2014 instanța a suspendat judecarea recursului în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

La data de 10.02.2015, serviciul arhivă – registratură al Tribunalului Suceava a constatat că de la data de 14.01.2014 nu s-a făcut nici un act de procedură în dosar și, în baza art. 249 Codul de procedură civilă, a propus punerea pe rol în vederea perimării.

La termenul de astăzi, din oficiu, instanța a invocat excepția perimării recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține cu privire la excepția invocată, că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Din dispozițiile art. 298 Cod procedură civilă reiese că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu, iar dispozițiile art. 316 Cod procedură civilă stabilesc că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu,

Conform dispozițiilor art. 248 al. 1 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 14 ianuarie 2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă la solicitarea părților, iar prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, fără a se mai îndeplini vreun act de procedură în vederea judecării pricinii de către partea care justifică un interes, iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.

P. urmare, în temeiul art. 252 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, excepție de procedură absolută și peremptorie și, în temeiul art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, va constata perimat recursul.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite excepția perimării cererii de recurs formulată de către pârâtul H. V., domiciliat în V., nr. 959, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 665 din data de 15 februarie 2012 și a încheierii de ședință din data de 1 februarie 2012 pronunțate de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind reclamanta ..

Constată perimat recursul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10.03.2015

Președinte,

Judecător,

Judecător,

I. G.

I. M.

G. P. V.

Grefier,

S. M. G.

Red. jud.: I.M./Jud. fond: R. P.

2 ex.:/17.03.2015/Tehnored.: SMG

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 183/2015. Tribunalul SUCEAVA