Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 340/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 340/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 340/2013
Dosar nr._ - despăgubiri – legea 221/2009 -
RO M ÂN I A
T. S.
S E C Ț I A C I V I L Ă
SENTINȚA NR. 340
Ședința publică din 12 FEBRUARIE 2013
Președinte: M. C.
Grefier: P. I.
M. Public a fost reprezentat de procuror J. P. L.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect despăgubiri – legea 221/2009 formulată de reclamantul S. I. domiciliat în ., jud. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. București – Direcția Generală a Finanțelor P. S. cu sediul în mun. S., .. 7, jud. S..
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când din lipsă de timp pentru deliberare, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru data 05 februarie 2013 și ulterior pentru 12 februarie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată:
P. cererea adresată Tribunalului S. la data de 28.05.2010, înregistrată sub nr._, reclamantul S. Gr. I. a chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P. solicitând acordarea de despăgubiri în valoare de 500.000 euro pentru condamnarea sa politică, drept compensare pentru bunurile confiscate și daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în noaptea de 23.10.1957 a fost arestat, bătut cu sălbăticie în fața familiei și dus, cu încă șapte persoane, la C-lung Moldovenesc, unde a stat timp de 5 zile într-o celulă fără apă și mâncare.
A fost dus la S., unde a stat într-un beci, apoi într-o celulă cu încă trei persoane, anchetat numai în timpul nopții și supus unor torturi fizice inimaginabile. Nu știa pentru ce a fost arestat, însă i se cerea mereu să recunoască faptul că a avut cunoștință de Revoluția din Ungaria din 1956 și că vor veni americanii și vor răsturna regimul democrat popular instalat în România.
A înțeles în final că se făcea „vinovat” de faptul că a luptat pe Frontul de Est împotriva URSS, decorat pentru fapte de vitejie în luptă și că a fost șoferul unui celebru general român în respectivul război.
După cele 6 luni a fost dus la B., judecat de T. M. Iași în dosarul nr. 81/1958 și condamnat la 3 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal și la 2 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea prevăzută de art. 15 lit. a din Decretul nr. 163/1950, având a executa pedeapsa cea mai mare. Totodată, s-a dispus confiscarea averii personale.
În recurs, i s-a majorat pedeapsa de la 3 la 5 ani închisoare corecțională.
D. urmare, i-au fost confiscate următoarele bunuri: 10 oi țurcane între 3 și 5 ani, un cal murg de circa 12 ani, o căruță nouă cu cal, osii de fier, vopsită galben cu roșu, casă cu etaj, în construcție, compusă din 2 camere (parter și etaj 1/1, din lemn cu tablă zincată), 4,93 lei teren arabil și fânaț, de pe raza comunei F., un grajd cu șură, construcție nouă din lemn, acoperit tablă zincată, de 16 x 7 = 112 mp, un aparat radio la baterie, marca ORION, cu 4 lămpi tip 5193, seria_, în stare bună.
Soția sa, S. Glicheria și tatăl său, S. G., au formulat contestație la executare, iar prin sentința civilă nr. 217 din 3 martie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Gura Humorului s-a dispus scoaterea de sub sechestru și restituirea a parte din bunurile confiscate.
Nu au fost restituite, rămânând în posesia statului, următoarele bunuri cu valorile la zi: un cal murg de 12 ani – 7000 lei, o căruță nouă cu cal și osie de fier – 10.000 lei, 1,93 ha teren – 100 000 lei.
Pentru recuperarea bunurilor confiscate familia sa a cheltuit suma de 10.000 lei; totalul daunelor produse prin natura aplicării sechestrului este de 177.000 lei.
A precizat că a executat integral pedeapsa aplicată, în perioada 23 octombrie 1947 – 21 octombrie 1962, în condiții în care doar printr-o minune a supraviețuit.
Întrucât i-au fost confiscate și medaliile și decorațiile obținute pe Frontul de Est – Bărbăție și Credință, Serviciul Credincios cu Spade, Virtutea Militară – nu a putut obține compensațiile bănești specifice care se acordă veteranilor de război.
A apreciat că drepturile materiale de care a fost lipsit sunt de 50.000 lei.
De asemenea, a precizat că ulterior eliberării nu a putut găsi un loc de muncă pe măsura pregătirii sale, a fost permanent supravegheat de organele de securitate, atât el cât și familia sa, iar fiica sa nu a fost primită la liceu, fiind nevoită să-și schimbe numele (fiind înfiată de altă familie). D. urmare, solicită obligarea Statului R. la plata de daune morale și materiale în sumă totală de 500.000 euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
P. sentința civilă nr. 2443 din 29 noiembrie 2011 T. S. a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 117.000 lei, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate. Totodată, a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul, prin Direcția Generală a Finanțelor P. S., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor a arătat că prima instanță a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, care se referă doar la bunuri imobile confiscate și pentru care nu s-au obținut măsuri reparatorii în condițiile Legii 10/2001 sau Legii 247/2005, suma de 100.000 lei despăgubiri materiale a fost acordată nejustificat, deoarece nu s-a dovedit că suprafața de 1,93 ha ar fi fost confiscată din proprietatea reclamantului și nerestituită. Bunurile confiscate sunt enumerate în procesul verbal de sechestru din 15 ianuarie 1958, în care figurează suprafața de 3 ha teren. P. sentința civilă nr. 217/3 martie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Gura Humorului s-a admis în parte contestația la executare formulată de soția și tatăl reclamantului și s-a dispus scoaterea de sub sechestru a bunurilor. La pagina 2 din hotărâre, paragraful 4 se regăsesc considerentele instanței de judecată privind terenul, anume că suprafața confiscată a fost de 3 ha, din care unul arabil și restul fânaț și că aceasta aparținea tatălui reclamantului, S. G.. Singura mențiune privind totalul suprafeței de 4,93 ha se regăsește în inventarul întocmit de executorul judecătoresc. De asemenea, nu s-a administrat vreo probă concludentă din care să rezulte valoarea actuală reală a bunurilor.
P. decizia civilă nr. 1262 din 02 mai 2012, Curtea de Apel S. a admis recursul declarat de pârât, a casată parțial sentința atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii privind acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii suprafeței de 1,93 ha teren, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
În motivare Curtea de Apel S. a reținut următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat cererea de despăgubiri pentru suprafața de 1,93 ha teren confiscată și nerestituită pe înscrisurile depuse la dosar, anexă la cererea de chemare în judecată (filele 5-22 dosar fond).
Din aceste înscrisuri rezultă următoarele: prin sentința penală nr. 121/22 martie 1958 a Tribunalului M. Iași reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interdicție corecțională, cu confiscarea totală a averii personale (fila 9 dosar fond); conform procesului verbal încheiat la 24 noiembrie 1947 (fila 14 dosar fond), conținând opisul averii reclamantului, acesta era proprietarul a 3 ha fânaț și 1 ha teren arabil (pct. 1 și 2 din procesul verbal); conform procesului verbal de sechestru încheiat la 15 ianuarie 1958 (fila 13 dosar), a fost confiscată și predată în custodia soției reclamantului, S. Glicheria, suprafața de 3 ha teren, din care „1 ha arabil și restul fânaț” (pct. 4); în lista cuprinzând bunurile confiscate prin sentința penală, nedatată, (fila 11 dosar fond), la pct. 5 figurează suprafața de „4,93 ha teren arabil și fânaț care se află pe raza comunei cadastrale F.”; în înscrisul depus la fila 12 dosar fond în copie, care nu conține date privind instituția emitentă și data întocmirii/eliberării, figurează la rubrica „averea deținutului la data arestării” suprafața de 2 ha teren și casă, la rubrica „averea soției în prezent” – 1, ½ ha”, la rubrica „averea părinților în trecut” – 0,34 ha, iar la rubrica „averea părinților în prezent” – 3 ha și una casă”; din sentința civilă nr. 217/3 martie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Gura Humorului – Regiunea S. (filele 16-18 dosar fond), rezultă că a fost admisă în parte contestația la executare formulată de tatăl și soția reclamantului, vizând procesul verbal de sechestru încheiat la 15 ianuarie 1958 și procesul verbal din 2 decembrie 1958 al executorului judecătoresc, dispunându-se scoaterea de sub sechestru a 3 ha teren din care 1 arabil și restul fânaț, identificate prin expertiza efectuată în cauză la 2 martie 1959, cu motivarea că aceasta constituie proprietatea lui S. G. (tatăl reclamantului). În considerentele sentinței (fila 17 dosar), instanța de judecată a reținut că bunurile cu privire la care a dispus scoaterea de sub sechestru, inclusiv suprafața de 3 ha teren, sunt proprietatea contestatorului, „... debitorul neprovenind înscris cu nici un fel de avere imobiliară”.
Martorii audiați la prima instanță la propunerea reclamantului (filele 50 și 51 dosar) au declarat că „după arestarea acestuia i-au fost confiscate o . bunuri”, printre care și „….un teren de aproximativ 2 ha”, în valoare de cca. 100.000 lei noi și că, „după restituire a rămas cu aproximativ 2 ha teren, situat aproape de . că o parte este pădure”.
La solicitarea instanței, în recurs, reclamantul a depus la dosarul cauzei copia filelor din registrul agricol al comunei pe anii 1956-1958, din care rezultă că în perioada respectivă figura înscris în evidențele agricole cu o suprafață totală de 5,63 ha teren, din care 1,04 ha pe raza altor comune, astfel: 1,04 ha arabil Păltinoasa, 1,00 ha arabil vatra satului, 3,53 ha fânaț „Obște” și 0,06 ha curți+clădiri.
La termenul de judecată din 20.03.2012, reclamantul, la solicitarea instanței, a precizat că diferența de teren confiscată și nerestituită, de 1,93 ha, se află în zona Bucșoița, la locul numit „La Tîrlă”, că în prezent este deținut de rudele sale și că nu a formulat cereri de restituire a acestuia după 1990.
În condițiile date, în raport de considerentele sentinței civile nr. 217/3.03.1959, din care rezultă că la momentul condamnării reclamantul nu avea în proprietate suprafețe de teren, cele stăpânite aparținând tatălui său, de inadvertențele din înscrisurile menționate cu privire la totalul suprafeței de teren preluate de la acesta, ca și de precizările făcute în recurs, sentința primei instanțe apare a fi rezultatul unei insuficiente cercetări a fondului pricinii.
A stabilit Curtea de Apel S. că, se impune completarea probatoriului pentru a se stabili fără echivoc dacă suprafața de 1,93 ha teren în discuție a constituit proprietatea personală a reclamantului, dacă aceasta a fost preluată de stat în împrejurările date la nivelul anului 1957-1958 și nerestituită, regimul juridic al acesteia în prezent, respectiv după anul 1990 (anume, cine o deține și în ce temei) și, nu în ultimul rând, locul situării și categoria de folosință, doar astfel putând fi determinată valoarea actuală a acestuia.
În rejudecare, tribunalul a solicitat de la C.N.S.A.S. București să înainteze lista cu bunurile confiscate reclamantului odată cu condamnarea dispusă prin sentința nr. 121/22.03.1958 pronunțată în dosarul nr. 81/1958 al Tribunalului M. Iași și de la Primăria orașului F. să comunice situația juridică a terenului în suprafață de 1,93 ha din zona Bucșoița, la locul numit La Târlă pentru perioada 1957 – 1958, dacă acesta a fost preluat în mod abuziv de către stat, și de la cine; totodată să precizeze situația juridică a acestui teren din prezent, respectiv după anul 1990 (anume, cine o deține, în ce temei), precum și denumirea locului actual unde este situat, categoria de folosință și dacă este posibil, valoarea acestuia
Urmare a acestor solicitări, instituțiile sus-menționate au înaintat instanței înscrisuri, din analiza cărora se constată că acestea nu sunt noi, ci se regăsesc la dosar încă din primul ciclu procesual.
La termenul din 29 ianuarie 2013, față de înscrisurile înaintate de Primăria orașului F., reclamantul – prin apărător a arătat că nu solicită acordarea de despăgubiri pentru o suprafață concretă, ci este vorba de diferența matematică de 1,93 ha, dintre suprafața de 4,93 care se regăsește în inventarul bunurilor confiscate (fila 11 dosar fond și filele 13 – 15 dosar recurs) și suprafața de 3 ha teren care i-a fost restituită.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma acestei cereri, tribunalul constată acțiunea nefondată.
Astfel, înscrisul invocat de reclamant, inventarul bunurilor confiscate, nedatat, a fost avut în vedere de instanța de recurs, reținându-se că există inadvertențe între acesta și restul documentației depuse la dosar și că se impune suplimentarea probatoriului în vederea stabilirii situației juridice a suprafeței de 1,93 ha teren.
Contrar susținerilor din recurs, în fața acestei instanțe, reclamantul a arătat că suprafața solicitată nu este identificabilă, motiv pentru care a și specificat că nu se impune efectuarea unei expertize, fiind vorba de o diferență rămasă nerestituită, rezultată în urma calculului matematic.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Ori, în speță reclamantul nu a fost în măsură să facă dovada că anterior condamnării a fost proprietar și al suprafeței de 1,93 ha teren, că aceasta i-a fost confiscată și că nu i-a fost restituită, să localizeze această suprafață și să înlăture contradicțiile și inadvertențele existente în înscrisurile depuse ca suport probatoriu și astfel să permită tribunalului să suplimenteze probatoriul conform indicațiilor instanței de recurs.
În consecință, tribunalul va respinge acțiunea ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea având ca obiect despăgubiri – legea 221/2009 formulată de reclamantul S. I. domiciliat în ., jud. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. București – Direcția Generală a Finanțelor P. S. cu sediul în mun. S., .. 7, jud. S., ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
Președinte, Grefier,
M. C. P. I.
Red. M.C.
Tehnored. I.P./5 ex./06.03.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 329/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 404/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
