Uzucapiune. Sentința nr. 320/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 320/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 180/2013

Dosar nr._ uzucapiune

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 180/2013

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător D. D.

Judecător M. T.

Grefier L. S. Ș.

Pe rol, judecarea recursului declarat de către recurenta D. S. împotriva sentinței civile nr.320/22.03.2012 pronunțată de Judecătoria V. D. în dosarul nr._, reclamanți intimați fiind B. N. și B. I., iar pârât intimat M. V. D. P. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că prin serviciul arhivă s-a depus de către recurentă dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar aferente recursului precum și cerere de judecare a cauzei în lipsă conform art. 242 al.2 Cod pr. civilă.

Instanța, analizând și verificând actele și lucrările dosarului, constatând probatoriul administrat în cauză ca fiind epuizat și recursul în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra acestuia.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

INSTANȚA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 320 din 22 martie 2012, Judecătoria V. D. a admis acțiunea formulată de reclamanții B. N., B. I. în contradictoriu cu pârâtul M. V. D. prin primar și în consecință:

A constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 7524 mp teren fânaț și pășune împreună cu construcțiile C 1 – casă de locuit, C 2 – grajd, dispuse în două trupuri, identice cu:

- suprafața de 6952 mp parc. 1 F, 2 F, 3 F, 4 F divizate din parc. 1722, 1711/2, 1716/1, 1721, 1724 din Cf 16, 10, 26 a .;

- suprafața de 572 mp teren parc. 1 C C, 2 F, divizate idn parc. 1780/5, din CF 2770 a ..

A dispus înscrierea în CF pe numele reclamanților în cote egale, a dreptului de proprietate asupra terenului și construcțiilor descrise mai sus, identificate prin planurile de situație vizate de OCPI sub nr._/2011,_/18.11.2011.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a exercitat asupra suprafeței de 7524 mp teren dispus în două trupuri – îngrădit pe toate laturile și cu păstrarea acelorași aliniamente - o posesie utilă în înțelesul prev. art. 1847 Cod civil, de peste 20 de ani, de la moartea proprietarilor tabulari, astfel încât sunt îndeplinite condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea extratabulară reglementată de art. 28 din Legea 115/1938.

Împotriva sentinței a formulat recurs D. S., în motivarea căruia a arătat că parte din suprafața de teren în discuție este înscrisă în CM nr. 163/1985 emis după defuncta C. V. ai cărei moștenitori sunt recurenta și B. V., iar între moștenitori nu a avut loc un partaj, operațiune care era prioritară față de constatarea uzucapiunii.

Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul constată recursul inadmisibil.

Astfel cadrul procesual inclusiv în privința părților se stabilește în primă instanță.

Recursul, fiind o etapă a fazei judecății, nu reprezintă un proces distinct de cel declanșat prin cererea de chemare în judecată, ci o continuare a acestuia, astfel că el vizează persoanele care au avut calitatea de parte în fața primei instanțe.

Ori, în speță recurenta nu a fost parte la judecata în fond, astfel că recursul pronunțat de aceasta apare ca inadmisibil și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta D. S. împotriva sentinței civile nr.320/22.03.2012 pronunțată de Judecătoria V. D. în dosarul nr._, reclamanți intimați fiind B. N. și B. I., iar pârât intimat M. V. D. P. P..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2013

Președinte,

C. M.

Judecător,

D. D.

Judecător,

M. T.

Grefier,

L. S. Ș.

Pt. grefier aflat în CM semerază prim grefier

Red. M.C.

Jud. M. F.

Tehnored. P.L./ 2 ex. – 25.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 320/2013. Tribunalul SUCEAVA