Expropriere. Sentința nr. 107/2016. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 107/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 107/2016

DOSAR NR._ EXPROPRIERE

ROMÂNIA

T. S.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 107

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26 IANUARIE 2016

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE D. D.

GREFIER C. D. I.

Din partea Parchetului de pe lângă T. S. – procuror A. L.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „expropriere” formulată de contestatorii B. C. (decedat) și urmat de moștenitorii: B. V., B. I. și I. C. E., în contradictoriu cu intimații S. R. prin Compania Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA București și ..

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința de judecată din data de 14.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 21.01.2016, iar apoi, pentru astăzi 26.01.2016.

După deliberare ,

T. ,

Asupra acțiunii civile de față, constată :

P. cererea adresată acestei instanțe la data de 29.01.2014, reclamanții B. C. și B. V. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat Patraș F. din S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. – reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de A. și Drumuri Naționale din România au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 228/29.02.2012 și 213/13.02.2012 dată de către Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordarea a Despăgubirilor . să se verifice temeinicia acestora cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu este de acord, acestea fiind calculate la un preț mult inferior față de prețul de piață, să se dispună anularea parțială a hotărârilor sub aspectul despăgubirilor acordate și obligarea expropriatorului S. R. reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de A. și Drumuri Naționale din România S.A la plata acestora raportat la prețul de piață a imobilelor expropriate de 40 euro pe mp, în sumă de 61.600 euro. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației a arătat următoarele:

P. Hotărârile nr.228/29.02.2012 și 213/13.02.2012 s-a dispus exproprierea suprafețelor de 418 mp identică cu parcela nr._ respectiv 1122 mp identică cu parcela_ a Comunei Cadastrale Șcheia.

Au susținut că au fost de acord cu exproprierea suprafețelor menționate înțelegând interesul local și general în realizarea obiectivului de investiții stradale „Varianta de ocolire S.” urmând a fi despăgubiți în condițiile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994. potrivit legii despăgubirea urma să fie justă, în sensul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuia să se ia în considerare nivelul prețurilor de vânzare ale imobilelor de același fel din unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele provocate de lucrările efectuate asupra restului de teren ce face parte din aceeași parcelă cu terenul expropriat.

În mod legitim, fiind convocați la sediul comisiei și-au arătat dezacordul cu suma stabilită cu titlu de despăgubire în condițiile în care terenurile din zona respectivă se vindeau la data exproprierii cu suma de 20-30 euro/mp, astfel încât se impune obligarea intimatei la plata sumei de 61.600 euro cu titlu de despăgubire pentru imobilele expropriate și cheltuieli de judecată.

În drept a invocat Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.

În probatoriu au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și expertiză de evaluare a terenului expropriat.

În procedura premergătoare primului termen de judecată, pârâtul a formulat întâmpinare, în care a susținut următoarele.

P. hotărârea nr. 213/13.02.2012 s-a dispus plata despăgubirilor cuvenite reclamantului B. C. pentru suprafața de teren expropriată conform HG 743/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin HG 614/2011, în anexa acestei din urmă hotărâri reclamanții figurând înscris la poziția nr.290 cu suprafața de 1122 mp teren, identică cu parcela nr._, pentru care s-a acordat cu titlul de despăgubire suma de 1385 lei iar prin Hotărârea nr.228/29.02.2012 s-a dispus către reclamanții B. C. și V. plata despăgubirilor pentru suprafața de 418 mp teren identică cu parcela_ pentru care s-a acordat suma de 516 lei.

Intimata a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al d-nei Patraș F., avocat ala celor doi reclamanți motivat de faptul că aceasta nu figurează în tabloul avocaților al baroului Iași ci în Baroul Constituțional Iași, astfel că acțiunea este nulă nefiind semnată de cei doi reclamanți.

De asemenea, s-a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei B. V. în ceea ce privește despăgubirea aferentă imobilului expropriat prin hotărârea nr.213/13.02.2012 deoarece terenul supus exproprierii a fost dobândit prin moștenire de către reclamantul B. C. de la defuncta L. V., având caracterul de bun propriu.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta a fost stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute de Legea nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.

Astfel, potrivit art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din lege sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77 ind. 1 alin. 5 din Codul fiscal.

Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu dispozițiile legale sus menționate, prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C. C., valoarea terenului expropriat a fost stabilită la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici S. pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza .> Consideră pârâtul că nu este întemeiată pretenția reclamanților privind plata unei despăgubiri în sumă de 40 euro/mp dat fiind faptul că, potrivit raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă, terenul în cauză este situat în extravilanul corn. Șcheia, la locul numit "Dealul Vechi", are destinația de teren arabil, nu beneficiază decât de racord la rețeaua de energie electrică, celelalte utilități ( respectiv rețelele de apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune) fiind inexistente, iar distanța față de mijloacele de transport în comun și de unitățile comerciale din zonă este de peste 1000 m, în timp ce distanța față de cartierele rezidențiale este de cca 1 km. Față de elementele de individualizare sus menționate și față de faptul că la data exproprierii piața imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind reduse iar prețurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate în anii 2008-2009, apreciem că despăgubirea solicitată de reclamant este nejustificată.

Față de apărările sus menționate, consideră că nu este justificată nici pretenția reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată.

În dovedire a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

P. hotărârea nr. 228/29.02.2012 s-a dispus plata despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafața de teren expropriată conform HG 743/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin HG 614/2011, în anexa acestei din urmă hotărâri reclamanții figurând înscriși la poziția nr.287 cu suprafața de 418 mp teren, identică cu parcela nr._ din C.F. 4449, pentru care s-a acordat cu titlul de despăgubire suma de 516 lei iar prin hotărârea nr.213/13.02.2012 s-a dispus plata către reclamantul B. C. a sumei de 1385 lei pentru exproprierea suprafeței de 1122 mp teren identică cu parcela nr._, reclamantul figurând înscris la poziția nr.290.

P. încheierea de ședință din data de 16 mai 2014 (fila 149) instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. V. doar în ceea ce privește contestația împotriva Hotărârii nr.213/13.02.2012 pentru considerentele menționate la acea dată, iar prin încheierea din data de 13.06.2014 (fila 166) s-a respins și excepția lipsei calității de reprezentant a avocatei reclamanților invocată prin întâmpinare, instanța reținând în acest sens dispozițiile art.1 alin.2,3 din Legea nr.51/1995 precum și considerentele Deciziei nr.129/2014 a Curții Constituționale.

Imobilele au fost expropriate conform HG nr. 614/2011 pentru modificarea și completarea HG nr. 743/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire S.” (poziția 296 din anexa la această hotărâre).

La stabilirea despăgubirilor, expropriatorul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite sau actualizate de camerele notarilor publici.

Criteriul sus-menționat nu poate fi însă primit, observându-se că el vizează faza administrativă necontencioasă a stabilirii despăgubirilor și este prevăzut în vederea stabilirii estimative a sumelor care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului „Varianta de ocolire S.”.

De asemenea, expertizele notariale nu reflectă valoarea de piață a imobilelor expropriate, valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor prin prisma dispozițiilor legale în materie.

Astfel, potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. 3 din lege, acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.

P. Decizia nr. 9760/02.XII.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București s-a stabilit că „sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială prevăzută de art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate”.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 264), la data întocmirii raportului pentru terenul expropriat în suprafață de 1122 mp s-a stabilit o valoare de piață de 8,80 euro/mp, iar pentru suprafața de 418 mp o valoare de 10,31 euro/mp, concluziile expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format comisia de evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Față de Decizia nr. 380/26.05.2015 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 în cauză s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză în care a fost stabilită valoarea despăgubirilor la data exproprierii.

Conform acestui supliment (fila 374), s-a constatat că valoarea de piață unitară a terenului expropriat cu nr. cadastral_ în suprafață de 1.122 mp este de 9,83 E/mp iar a suprafeței de 418 mp cu nr. cadastral_ este de 9,53 E/mp, sume ce au fost însușite de către reclamanții din prezenta cauză.

Ca atare, funcție de acest supliment tribunalul va admite contestația, va desființa în parte cele două hotărâri date de către Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordarea a Despăgubirilor . obliga expropriatorul S. R. prin C.N.A.D.N.R. să plătească reclamantei suma de 11.029 euro respectiv 17.084 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafețelor expropriate.

Conform art.453 din Noul cod de procedură civilă, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și onorariu experți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite contestația având ca obiect „expropriere” formulată de contestatorii B. C. (decedat) și urmat de moștenitorii: B. V. din . de la C.. av. Patraș F. – S., ., ., ., B. I., .. 246, jud. S. și I. C. E., .. 810, jud. S., în contradictoriu cu intimații S. R. prin Compania Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA București – sector 1, .. 38 și . cu sediul în ..

Modifică în parte Hotărârea 228/29.02.2012 și Hotărârea 213/13.02.2012 emise de către Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordarea a Despăgubirilor .> Obligă S. R. prin C.N.A.D.N.R. să plătească contestatorilor B. V., B. I. și I. C. E. (moștenitorii defunctului B. C.), cu titlu de despăgubiri, suma de 3984 Euro (echivalentul în lei la data plății) pentru exproprierea suprafeței de 418 mp teren, identic cu parcela nr._ și suma de 11.029 Euro (echivalentul în lei la data plății) pentru exproprierea suprafeței de 1122 mp teren identic cu parcela nr._.

Obligă intimatul S. R. prin C.N.A.D.N.R. să plătească contestatorilor B. V., B. I. și I. C. E. (moștenitorii defunctului B. C.), suma de 2890 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26.01.2016.

Președinte, Grefier ,

D. D. C. D. I.

RED. D.D.

TEHNORED. I.C.D.

9 EX. – 18.02.2016

. EX. CONTESTATORILOR

2 EX. INTIMAȚILOR

1 EX. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Expropriere. Sentința nr. 107/2016. Tribunalul SUCEAVA