Fond funciar. Decizia nr. 1037/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1037/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 1037/2013

Dosar nr._ - fond funciar –

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA C.

DECIZIA NR. 1037

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.04.2013

PREȘEDINTE: N. M.

JUDECĂTOR: G. D.

JUDECĂTOR: I. M.

GREFIER: T. A. C.

Pe rol, judecarea recursurilor formulate de intimații C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. R., împotriva sentinței civile nr.1086/18.10.2012, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr._, intimați fiind Ț. E., C. locală pentru aplicarea legilor de fond funciar C., R.- Direcția silvică S. și B. M..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2013, susținerile părților prezente în ședință, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 15.04.2013

După deliberare,

T RI B U N A L U L ,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin acțiunea formulată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei, la data de 16.05.2012 și înregistrată sub nr._, petenta Ț. E. a chemat în judecată pe intimații C. locală de fond funciar C., jud. S., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., Direcția S. S., C. R. și B. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea Hotărârii Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nr. 1420 din 14.06.2007, poziția nr. 7 din anexa 37-14, în ceea ce privește invalidarea cererii petentei înregistrată sub nr. 133 din 1.09.2005 de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 23,66 ha teren forestier în localitatea C., Județul S.; obligarea pârâtelor comisii de fond funciar să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 23.66 ha alături de comoștenitorii C. R. și B. M.; revizuirea sentinței civile nr. 1492/21.11.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei, pronunțată în dosarul nr._, în sensul de a fi declarată coproprietar alături de comoștenitorii C. R. și B. M. și modificarea titlului de proprietate eliberat în baza sentinței civile nr. 1492 din 21.11.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei, în sensul de a fi trecută coproprietar alături de C. R. și B. M., cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, petenta a arătat că a înregistrat la C. locală de fond funciar Cîrlibaba, în termen legal, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată cu nr. 133/01.09.2005.

Hotărârea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nr. 1420 din 14.06.2007, prin care a fost invalidată cererea petentei, a fost comunicată doar intimaților persoane fizice, care au contestat-o la Judecătoria Vatra Dornei.

Prin sentința nr. 1492/21.11.2007 Judecătoria Vatra Dornei a obligat comisiile de fond funciar să reconstituie dreptul de proprietate doar comoștenitorilor C. R. și B. M. care cu rea credință nu i-au comunicat și ei soluția Comisiei județene S., iar instanța de judecată nu a dispus, în virtutea rolului activ, introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor, deși petenta figura în documentația înaintată Comisiilor de fond funciar.

De asemenea, petenta a mai arătat că locuiește în Iași și, deși a făcut toate demersurile către comisia locală de fond funciar C., nu a intrat în posesia Hotărârii Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nr. 1420 din 14.06.2007 și nu a avut cunoștință nici de hotărârea judecătorească nr. 1492/2007 a Judecătoriei Vatra Dornei astfel încât consideră că este în termenul legal de contestare a acestora.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 53 și următoarele din Legea 18/1991, art. 24 din Legea 1/2000, art. 322 pct. 5 și 6 Cod procedură civilă.

S-au depus la dosar, în copie, confirmare primire poștală, sentința civilă nr. 1492 din 21.11.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei, Hotărârea nr. 1420/14.06.2007 a Comisiei Județene S., tabel nominal cuprinzând foștii proprietari și moștenitorii acestora.

Intimata C. județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu a formulat întâmpinare, însă, prin adresa 7284/5.06.2012, a înaintat la dosar întreaga documentație care a stat la baza emiterii hotărârii nr. 1420/ din 14 06 2007 privind cererea petentei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 4.06.2012, intimatul C. R. a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.

În motivarea acestei poziții procesuale, intimatul a arătat că a depus la C. locală C. cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 23,99 ha teren pădure, după autorul C. N. și Garofina, bunicii săi.

Prin Hotărârea nr. 1420/14.06.2007 C. Județeană S. i-a invalidat cererea întrucât nu a făcut dovada decesului autorilor săi.

Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termen legal, plângere la Judecătoria Vatra Dornei, care, prin sentința civilă 1492/21.11.2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 193/29.01.2008 a Tribunalului S., i-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 23,66 ha teren pădure.

Din extrasul Cf 209 a . rezultă că numita C. Garofina avea în proprietate suprafața de 100 ha teren pădure.

După C. Garofina, decedată la 5.02.1943, au rămas ca moștenitori C. N. – soț supraviețuitor și C. A.- fiu.

A mai arătat intimatul că la 21.12.1945 a decedat C. A., iar suprafața de teren moștenită de la mama sa a fost administrată de soția supraviețuitoare V., întrucât copii defunctului, C. R. și N. și B. M., erau minori.

A mai arătat intimatul că petentei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 9 ha teren pădure în baza Legii 1/2000.

Ț. E. este fiica lui V. C. (fostă C.), a doua soție a lui C. A. – tatăl intimatului C. R..

În ceea ce privește revizuirea sentinței civile nr. 1492/2007, intimatul C. R. a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire cu motivarea că potrivit art. 324 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile sau, după caz, din ziua când partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată; în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 6 de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului sau celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, dau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacității, în aceste din urmă cazuri termenul fiind de 6 luni.

Astfel, intimatul a arătat că termenul de o lună în care petenta revizuientă avea posibilitatea să formuleze cererea a fost depășit.

În cauză nefiind date nici una din condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 și 6 Cod procedură civilă, iar sentința civilă 1492/2007 pronunțându-se în ședință publică, a considerat intimatul că acest înscris nu a fost niciodată ascuns și mai mult, petenta nu a justificat vocație succesorală după autorii C. N. și Garofina.

În ceea ce privește modificarea titlului de proprietate eliberat în baza sentinței civile nr. 1492/2007, intimatul a arătat că petenta nu a indicat temeiul de drept în baza căruia solicită această modificare, iar din procesul verbal de punere în posesie nr. 252/30.10.2008 emis de C. locală de fond funciar C. rezultă că suprafața de 23,66 ha teren pădure a fost reconstituit intimaților C. R. și B. M. după autorii C. N. și Garofina.

Referitor la cererea petentei de desființare a Hotărârii Comisiei Județene S., nr. 1420/2007 intimatul a arătat că înțelege să invoce excepția tardivității formulării plângerii, întrucât nu s-a respectat termenul de a formula contestație de 30 de zile de la comunicarea hotărârii sau de la data la care a luat cunoștință de hotărâre.

Astfel, din adresa nr. 30/28.03.2012 emisă de SCP A V. L. și L. M. rezultă că petenta avea cunoștință de hotărârea atacată, cu mult înainte de formularea cererii de chemare în judecată.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, cu martori și atașare dosar nr._ .

S-au solicitat relații de la C. județeană S. pentru a înainta la dosar copie după dovada trimiterii către petenta Ț. E., cu scrisoare recomandată, a Hotărârii nr. 1420/14.06.2007 poziția 7 din Anexa 37-14 și relații de la C. locală de fond funciar C. pentru a comunica dacă în baza hotărârii atacate nr. 1420/2007 au fost eliberate titluri de proprietate, iar în caz afirmativ să înainteze copii după acestea și să se precizeze dacă după autoarea C. Garofina au fost eliberate titluri de proprietate, iar în caz afirmativ să se înainteze copii după aceste titluri.

La termenul din 8.08.2012 instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere privind plângerea la legea de fond funciar de cererea de revizuire, față de care a ridicat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a revizuientei.

Astfel, în ceea ce privește capetele de cerere care au ca obiect desființarea Hotărârii Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nr. 1420 din 14.06.2007, poziția nr. 7 din anexa 37-14, în ceea ce privește invalidarea cererii petentei înregistrată sub nr. 133 din 1.09.2005 de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 23,66 ha teren forestier în localitatea C., Județul S., obligarea pârâtelor comisii de fond funciar să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 23.66 ha alături de comoștenitorii C. R. și B. M., modificarea titlului de proprietate eliberat în baza sentinței civile nr. 1492 din 21.11.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei, în sensul de a fi trecută coproprietar alături de C. R. și B. M. s-a format un nou dosar nr._ .

Prin sentința civilă nr. 782 din 8.08.2012, Judecătoria Vatra Dornei, față de cererea de revizuire, a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuientei și a respins cererea revizuientei Ț. E. în contradictoriu cu intimații ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În dosarul nou format nr._ s-au solicitat relații de la C. județeană S. pentru a înainta la prezenta cauză copie după dovada trimiterii către petenta Ț. E., cu scrisoare recomandată, a Hotărârii nr. 1420/14.06.2007 poziția 7 din Anexa 37-14 și relații de la C. locală de fond funciar C. pentru a comunica dacă în baza hotărârii atacate nr. 1420/2007 au fost eliberate titluri de proprietate, iar în caz afirmativ să înainteze copii după acestea și să se precizeze dacă după autoarea C. Garofina au fost eliberate titluri de proprietate, iar în caz afirmativ să se înainteze copii după aceste titluri.

Prin adresa nr. 3555/27.09.2012 C. locală de fond funciar C. a înaintat la dosar relațiile solicitate, iar C. Județeană S., prin adresa nr._/4.10.2012 a arătat că potrivit art. 27 din HG 890/2005 a comunicat hotărârea contestată în prezenta cauză Comisiei locale de fond funciar C., care avea obligația să o comunice sub semnătură persoanelor vizate.

La termenul din data de 18.10.2012, petenta, prin declarația dată în fața instanței a arătat că înțelege să renunțe la judecată cu privire la capătul de cerere prin care a solicitat modificarea titlului de proprietate.

Prin sentința civilă nr.1086/18.10.2012 Judecătoria Vatra Dornei a respins excepția tardivității plângerii, a luat act de renunțare la judecată cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat modificarea titlului de proprietate eliberat în baza sentinței civile nr. 1492/21.11.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei, a admis plângerea având ca obiect „fond funciar” privind pe petenta Ț. E. și intimații C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. locală pentru aplicarea legilor de fond funciar C., R.- Direcția silvică S., C. R. și B. M. și în consecință, a desființat în parte Hotărârea Comisiei județene S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 1420/14.06.2007, poziția nr. 7, Anexa 37-14, în ceea ce privește invalidarea cererii petentei Tibichi E., a obligat Comisiile de fond funciar S. și C., să reconstituie și petentei, alături de comoștenitorii C. R. și B. M., dreptul de proprietate asupra suprafeței de 23,66 ha teren, situat în UP V, ua 19 A%, B %, 21 C%, 70 %, 71 %, 93 și a obligat intimații, în solidar, să plătească petentei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată.

P. a hotărî astfel, instanța a reținut că în C. f. 209 a . este înscris dreptul de proprietate pentru Garofina a lui N. C., asupra mai multor suprafețe de teren pădure, identice cu parc. 4929/2 de 21 ha 4185 mp, parc. 4935/4 de 12 ha 3670 mp, parc. 5057 de 4 ha 3609 mp, și parc. 4929/3 de 7 ha 1863 mp, înscrierea efectuându-se în baza convenției de diviziune din 25.09.1923.

Din actele de stare civilă depuse la dosar a reieșit că proprietara tabulară Cosinchi Garofina a decedat la 5.02.1943, după care a rămas ca unic succesibil cu vocație succesorală, fiul C. A..

Soțul supraviețuitor al defunctei C. Garofina (C. N.) la momentul decesului acesteia (5.02.1943), nu avea calitatea de succesibil și ca atare nu justifica vocație succesorală întrucât aceste drepturi ale soțului supraviețuitor au fost reglementate cu un an mai târziu, prin Legea 319/1944.

Prin urmare, întreaga avere succesorală după proprietara tabulară Cosinchi Garofina a fost preluată de fiul acesteia, C. A., decedat la 21.12.1945, și după care au rămas ca moștenitori fiul din prima căsătorie cu C. M., respectiv intimatul din prezenta cauză, C. R., născut la 29.03.1938, fiica din a doua căsătorie a acestuia cu C. V., căsătoriți la 6.11.1943, C. Garofina, născută la 11.09.1947, și soția supraviețuitoare, C. V..

Art. 644 Cod civil, reglementează succesiunea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate.

În perioada naționalizării terenurilor și a preluării acestora la Stat, în anii 1948-1951, terenul de pădure înscris în CF 209 a . pentru proprietara tabulară C. Garofina se afla, conform art. 644 Cod civil, în proprietatea celor trei moștenitori după C. A., respectiv C. V., C. R. și C. Garofina.

Având în vedere că cei doi copii ai defunctului C. A. la nivelul anilor 1948 erau minori, averea lor era administrată de mama acestora, C. V., astfel încât, aceasta figura în evidențele de rol agricol ale . înscrisă cu 7,8 ha fânaț, 43 ha pășune, 20 ha pădure, 0,10 ha arabil (Adeverința 1077/5.12.1997 emisă de Primăria .> C. V. s-a recăsătorit la 18.06.1949 cu C. Epaminonda, căsătorie din care a rezultat fiica C. E., căsătorită Tibichi.

C. Garofina s-a recăsătorit cu B. C., decedat la 12.08.1998, căsătorie din care a rezultat fiica B. M., născută la 8.09.1963. După Cosinchi Garofina, decedată la 7.04.1999, a rămas ca unică moștenitoare fiica acesteia, B. M..

C. V. a decedat la 14.09.1999, iar succesiunea după aceasta a fost acceptată în mod expres conform prevederilor art. 689 Cod civil, de către soțul supraviețuitor C. Epaminonda, fiica Tibichi (C. ) E. și nepoata de fiică predecedată, C. Garofin, B. M..

Față de cele reținute, în accepțiunea prevederilor art. 24 din Legea 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor speciale de fond funciar se face, la cerere, de către sau după autorul proprietar deposedat.

Astfel, în baza Legii de fond funciar 1/2000, după autoarea deposedată C. V., fostă C., s-a reconstituit la cerere, dreptul de proprietate, în limitele prevăzute de acest act normativ, asupra suprafeței de suprafața de 9 ha terne pădure, sens în care s-a emis titlul de proprietate 308/20.01.2004 pentru fiica acesteia Tibichi E. și nepoata de fiică, B. M..

În baza Legii 247/2005, în termen legal, Tibichi E. a formulat la C. locală de fond funciar C., cererea înregistrată sub nr. 133/1.09.2005 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de peste 70 ha teren forestier după autoarea sa, C. V., fostă C., prima soție a defunctului C. A., decedat la 21.12.1945, fiul proprietarei tabulare C. Garofina, decedată la 5.02.1943, și înscrisă cu dreptul de proprietate asupra mai multor parcele de teren pădure în CF 209 a ..

În baza aceluiași act normativ, Legea 247/2005, au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de teren pădure înscris în CF 209 a ., pentru proprietara tabulară Garofina a lui N. C., C. R., B. M. și C. Epaminonda.

Din măsurătorile efectuate în teren, conform prevederilor art. 27 din Legea 18/91 republicată, a rezultat că diferența de teren pădure solicitat de către petenți în baza Legii nr. 247/2005, raportat la vechiul amplasament este în întindere de 23,66 ha, și se află în amenajamentele silvice, UP V Valea Stânei, ua 19 A%, B %, 21 C%, 70 %, 71 %, 93 provenind din parc. 4929/2, 4929/3, 4929/4, 4929/5, 4929/6 din CF 209 a ..

În acest sens, s-a întocmit conform art. 27 din HG 890/2005, tabelul nominal în care cererea petenților menționați figura la poziția 7 din anexa 37 cu propunerea Comisiei locale de fond funciar de validare a cererii și, de asemenea, s-a întocmit procesul verbal de stabilire și recunoaștere a vecinătăților, avizat de reprezentanții Direcției silvice S., membrii comisiei de fond funciar, măsurătorul topometru.

În conformitate cu prevederile art. 51 din Legea 18/1991 la solicitarea Comisiei locale de fond funciar C., C. județeană S. prin Hotărârea nr. 1420/14.06.2007, în soluționarea propunerilor formulate de C. locală de fond funciar C., a invalidat cererea petenților Tibichi E., C. R., B. M. și C. Epaminonda privind poziția nr. 7 din anexa 37-14.

La art. 2 din Hotărârea sus menționată s-a menționat în mod imperativ comunicarea soluției, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire către C. locală.

Împotriva hotărârii Comisiei Județene S. nr. 1420/14.06.2007, în conformitate cu prevederile art. 58 din Legea 18/1991 au formulat plângere la instanța de judecată doar petenții C. R. și B. M., iar prin hotărârea nr. 1492/21.11.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia 193/21.01.2008 a Tribunalului S., plângerea acestora a fost admisă și li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 23,66 ha teren pădure.

Petenta Tibichi E. a arătat că hotărârea Comisiei Județene S. nr. 1420/14.06.2007, nu i-a fost comunicată, în conformitate cu prevederile art. 53 din Legea 18/1991, iar co-moștenitorii B. M. și C. R., cu rea credință, nu i-au adus la cunoștință despre invalidarea cererii și despre faptul că s-au adresat cu plângere la instanța de judecată.

Potrivit prevederilor art. 53 din Legea 18/1991, hotărârile Comisiei județene date asupra măsurilor stabilite de comisiile locale, se comunică celor interesați, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În soluționarea excepției tardivității formulării plângerii de către petenta Ț. E. împotriva hotărârii Comisiei Județene S. nr. 1420/14.06.2007, ridicată de intimatul C. R., din documentația înaintată la dosar, a rezultat că, C. județeană S., în conformitate cu prevederile art. 27 pct. 7 din HG 890/2005, a înaintat Hotărârea contestată Comisiei locale de fond funciar C..

Potrivit art. 27 pct. 7 teza a II-a din HG 890/2005, raportat la art. 53 din Legea 18/1991 C. locală de fond funciar C. avea obligația de a comunica petentei sub semnătură, hotărârea 1420/14.06.2007.

Potrivit art. 27 pct. 8 din același act normativ, de la data comunicării sub semnătură persoanele nemulțumite pot face plângere împotriva hotărârii comisiei județene la judecătorie în termen de 30 de zile.

Astfel, contrar susținerilor intimatului C. R., art. 27 pct. 8 din HG 890/2005, nu cuprinde și sintagma „sau de la luarea la cunoștință”, astfel încât termenul de 30 de zile se va socoti doar de la data comunicării sub semnătură a Hotărârii Comisiei județene .

Din adresa comisiei locale de fond funciar C. nr. 2725/25.07.2012 – fila 137 dosar - a rezultat că hotărârea Comisiei Județene S. nr. 1420/14.06.2007 nu a fost comunicată petentei sub semnătură, în condițiile imperative prevăzute de art. 27 pct. 8 și art. din HG 890/2005 și art. 53 alin. 1 din Legea 18/1991.

La solicitarea expresă a petentei, prin apărător, C. locală de fond funciar C. a comunicat Hotărârea Comisiei Județene S. nr. 1420/14.06.2007, cu scrisoare recomandată, pentru care s-a confirmat primirea la data de 6.04.2012.

Plângerea petentei împotriva Hotărârii Comisiei Județene S. nr. 1420/14.06.2007 și cererea de revizuire a sentinței civile nr. 1492/21.11.2007 a fost înregistrată la instanță la data de 16.05.2012, în dosarul_, în care s-a dispus, la termenul din 8.08.2012, disjungerea petitelor referitoare la legile de fond funciar și s-a format dosarul nr._ .

Astfel, plângerea petentei a fost formulată în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată, art. 27 pct. 8 din HG 890/2005, de la comunicarea sub semnătură a hotărârii, motiv pentru care instanța, conform art. 137 Cod procedură civilă, a respins excepția tardivității formulării plângerii ridicată de intimatul C. R..

În conformitate cu prevederile art. 246 Cod procedură civilă, instanța a lua act de renunțare la judecată a petentei cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat modificarea titlului de proprietate eliberat în baza sentinței civile nr. 1492/21.11.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei.

Pe fondul cauzei, potrivit art. 6 alin. 1.1 din Legea 1/2000, modificat prin Legea 247/2005, titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii 18/91 și existența liberă a vechilor amplasamente, fac dovada absolută a proprietății.

Față de întreaga situație de fapt reținută, instanța a constatat că plângerea petentei este întemeiată și a admis-o ca atare, fiind dovedită conform art. 13 din Legea 18/91 republicată, atât vocația ei succesorală, alături de B. M., după C. V., fostă C., cât și calitatea de autor proprietar deposedat a acesteia, moștenitoare după Cosinchi A., decedat înainte de preluarea terenurilor la stat în 1945, fiul al proprietarei tabulare C. Garofina, decedată în 1943, de la care s-a preluat la stat suprafața de 23,66 ha pădure, situată în amenajamentul silvic UPV Valea Stînii, ua. 19 A%, B%, 21 C%, 70 %, 71 %, 93 corespunzătoare parcelelor 4929/2, 4929/3, 4929/4, 4929/5, 4929/6 din CF 209 a ..

Potrivit art. 25 din Legea 1/2000 republicată, reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie a titularilor în cazul terenurilor forestiere precum și eliberarea titlurilor de proprietate, se fac de Comisiile locale și respectiv Comisiile județene, în condițiile și cu procedura stabilite de Legea 18/1991 și HG 890/2005.

S. cotelor succesorale pe care le justifică petenta și intimații persoane fizice, asupra suprafeței de 23,66 ha teren situat în UP V, ua 19 A%, B %, 21 C%, 70 %, 71 %, 93, conform prevederilor art. 13 pct. 3 din Legea 18/1991, excedând cadrului procesual, instanța a considerat că părțile au la îndemână, după emiterea titlului de proprietate, posibilitatea de a investi instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile de drept comun .

În baza art. 53, 58 din Legea 18/91 instanța a desființat în parte hotărârea Comisiei județene S. nr. 1420/14.06.2007 în ceea ce privește poziția nr. 7 anexa 37-14 și a obligat C. locală de fond funciar C. și C. județeană S. să reconstituie și petentei, alături de comoștenitorii C. R. și B. M. dreptul de proprietate asupra suprafeței de 23,66 ha teren situat în UP V, ua 19 A%, B %, 21 C%, 70 %, 71 %, 93 .

În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat intimații, în solidar, să plătească petentei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată, justificate cu plată onorariu avocat conform chitanțelor depuse la dosar.

Împotriva sentinței civile nr. 1086/18.10.2012 au formulat recurs intimata C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și intimatul C. R..

Prin cererea de recurs formulată în cauză intimata C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, respingerea cererii, invocând în motivare că instanța nu a analizat sau a analizat superficial situația de fapt, admiterea acțiunii datorându-se omisiunii de a cerceta înscrisurile depuse la dosar fără a se avea în vedere s.c. nr. 1492/21.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă și irevocabilă prin d.c. nr. 193/29.01.2008 a Tribunalului S. și care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Într-adevăr, Ț. E. nu este parte în dosarul nr._, dar obiectul dedus judecății a fost „plângere formulată în baza legilor fondului funciar, prin care s-a solicitat modificarea în parte a HCJ nr. 1420/14.06.2007- poziția nr.7 din anexa nr. 37-14”

Arată că nu i se poate reține nici o culpă Comisiei județene în acest caz, atât timp cât prin sentința nr. 1492/21.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constituit în favoarea petenților C. R. și B. M. dreptul de proprietate pentru suprafața de 23,66 ha teren cu vegetație forestieră.

Precizează că în mod greșit instanța a obligat C. județeană la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 51 și ale art. 52 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisiile județene, au în limita competenței lor și prin derogare de la codul de procedură civilă calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională, competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale.

Din interpretarea prevederilor art. 3 alin 2 din Legea nr. 169/1997 rezultă că este exclusă răspunderea procesuală în sensul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, a comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă și următoarele, prevederile Legilor fondului funciar și regulamentele de aplicare a acestora, iar în baza art. 242 alin. ultim a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin cererea de recurs formulată în cauză, intimatul C. R. a reiterat excepția privind tardivitatea plângerii formulată de reclamantă, arătând că, din însăși maniera de formulare a cererii, redactată de apărătorul reclamantei, cu număr de înregistrare 30 din 28 martie 2012 și adresată Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 C., reiese că reclamanta avea cunoștință de modul de soluționare a cererii sale privind reconstituirea dreptului de proprietate cât și cu privire la pronunțarea sentinței civile nr. 1492/2007 a Judecătoriei Vatra Dornei. În acest sens, a subliniat faptul că nu poate fi calculat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 27 din H.G. nr. 890/2005 prin raportare la o cerere pe care reclamanta a înțeles, prin neglijență, să o adreseze autorităților după trecerea a 5 ani de zile de la data emiterii de către C. Județeană S. a Hotărârii nr. 1420 din 14 iunie 2007.

Prin sentința civilă nr. 1492/2007 a Judecătoriei Vatra Dornei a fost stabilit dreptul de proprietate în favoarea sa, a fost pus în posesie cu terenul respectiv, astfel încât, neglijența reclamantei de a-și urmări rezolvarea cererii sale se impune a fi sancționată cu tardivitatea plângerii.

Pe fondul cauzei, a formulat următoarele critici:

Reclamanta nu a prezentat în plângerea formulată, după care dintre autorii decedați solicită reconstituirea dreptului de proprietate. Nefăcând aceste precizări, iar părțile din proces având susțineri diferite cu privire la acest aspect, instanța nu a verificat acest aspect și nici nu a lămurit după cine se solicită reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, intimatul, a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate se face prin raportare la averea avută de autorii săi, C. Garofina, decedată în 1943, și C. N., decedat în 1957, situație pe care a prezentat-o și în dosarul nr._ finalizat prin sentința civilă nr. 1492/2007 a Judecătoriei Vatra Dornei, prin care, desființându-se Hotărârea nr. 1420/2007 a Comisiei Județene S., i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin recunoașterea calității mele de moștenitor după cei doi defuncți.

Diferit de această susținere, reclamanta, nefăcând precizări exprese în acest sens, ar fi solicitat recunoașterea dreptului de proprietate în calitate de moștenitoare a mamei sale C. V., decedată în 1999, căsătorită C..

Lămurirea acestei chestiuni este esențială pentru rezolvarea litigiului, întrucât, părțile au susțineri diferite cu privire la modurile de transmitere în timp a drepturilor de proprietate asupra terenurilor și cu privire la calitatea de ,.persoane deposedate" în sensul legii. Nefiind lămurită această problemă esențială, consideră că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe, pentru ca prin administrarea de probe concludente, instanța să stabilească cu certitudine, prin raportare la care autori deposedați se solicită reconstituirea dreptului de proprietate.

Prin cererea pe care a adresat-o Comisiei Locale de fond funciar, cererea reclamantei fiind diferită de a sa, a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acest teren urmează a se face prin raportare la defuncții C. Garofina, decedată în 1943, și C. N., decedat în 1957.

Cu ocazia diverselor litigii pe care le-a avut pe rolul instanțelor: sentința civilă nr. 1492/2007 a Judecătoriei Vatra Dornei, dar și decizia Curții de Apel S. nr. 187/2004 - aceasta din urmă, opozabilă reclamantei, a susținut că la decesul bunicii sale, C. Garofina, s-a încheiat un partaj voluntar asupra averii sale, în baza căruia, cele 42 ha teren pădure proprietatea sa, au revenit: 15 ha teren pădure - bunicului său, C. N. (soț) - cu care s-a și înscris în registrul agricol (a se vedea adeverința nr. 107 din 22 decembrie 1997 - eliberată de Primăria comunei B., județul S.), iar restul a revenit tatălui său - C. A. (decedat în 1945). Existența partajului voluntar invocat mai sus a fost reținut în hotărârile judecătorești mai sus menționate, una fiind și opozabilă reclamantei.

Ulterior, la decesul tatălui său, C. A., întrucât cei doi copii rezultați din căsătoria cu C. M., decedată, respectiv intimatul, și C. N. erau minori, averea a fost administrată de cea de-a doua soție a tatălui său, C. V., recăsătorită C..

Raportat la drepturile legale succesorale pe care moștenitorii lui C. A. puteau să le aibă, arată faptul că, soția supraviețuitoare, C. V., nu putea dobândi mai mult de 1/4 din averea soțului său. venind în concurs cu copiii din prima căsătorie a soțului său, respectiv intimatul și fratele său care culegeau 3/4 părți, între moștenitori neputând interveni un partaj voluntar, întrucât erau la acea dată minori.

Prin urmare, reclamanta, ca fiică a defunctei C. V., nu poate să aibă mai multe drepturi decât autoarea sa, respectiv aproximativ 7 ha teren pădure, corespunzătoare cotei sale succesorale de 1/4 părți din averea defunctului soț, C. A., drept ce i-a fost recunoscut deja prin emiterea titlului de proprietate nr. 308/2004 pe numele reclamantei, pentru 9 ha teren pădure, în baza Legii nr. 1/2000, plus încă 1 ha teren pădure reconstituit în - baza Legii nr1/2000 deci, oricum, cu mult peste suprafața la care ar fi avut dreptul autoarea sa.

De altfel, prin decizia nr. 187/2004 a Curții de Apel S. s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanta nu are dreptul asupra averii lui C. A. cel mult, aceasta având dreptul la reconstituire prin raportare la C. V., căsătorită C..

A subliniat importanța stabilirii de către instanță a autorilor după care se face reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât, succesiunea în timp a proprietății este diferită, în opinia fiecăreia dintre părți.

P. considerentele arătate, ce țin de întinderea drepturilor pe care le-a avut autoarea reclamantei, C. V., în limita cotei de 1/4 asupra averii soțului său, C. A., respectiv aproximativ 7 ha teren, drept pe care reclamanta și 1-a reconstituit deja în limita cu mult depășită de 10 ha teren pădure, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și în fond, respingerea acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Intimata Ț. E., prin avocat, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză și menținerea sentinței civile nr. 1086/18.10.2012 ca fiind legală și temeinică.

Examinând recursul formulat de intimata C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sub aspectul motivelor invocate, care în drept pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 cod procedură civilă, tribunalul apreciază că acesta este întemeiat doar sub aspectul cheltuielilor de judecată, pentru considerentele ce se vor detalia.

Instanța de fond a obligat intimații, în solidar, să plătească petentei cheltuieli de judecată în sumă de 1.200 lei, reprezentând onorariu avocat, sumă justificată cu chitanța depusă la dosar.

Din verificările efectuate reiese că, deși inițial, reclamanta a investit instanța cu mai multe capete de cerere, ulterior a renunțat la unul dintre acestea, astfel încât se apreciază că instanța de fond a acordat cheltuielile avansate pentru acțiunea integrală, fără a proceda la reducerea acestora proporțional cu solicitările analizate, așa cum impun prevederile art. 274 alin. 3 cod procedură civilă. De asemenea, se constată că recurenta C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este în culpă procesuală, astfel încât, în mod corect a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată, în solidar cu ceilalți intimați, instanța de fond aplicând dispozițiile art. 274 alin. 1 cod procedură civilă.

Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurentul C. R. prin care a reiterat excepția privind tardivitatea plângerii formulată de reclamantă, se constată că, așa cum s-a reținut de prima instanță, hotărârea Comisiei Județene S. nr. 1420/14.06.2007, nu i-a fost comunicată petentei, în conformitate cu prevederile art. 53 din Legea 18/1991, iar co-moștenitorii B. M. și C. R., cu rea credință, nu i-au adus la cunoștință despre invalidarea cererii și despre faptul că s-au adresat cu plângere la instanța de judecată.

Potrivit prevederilor art. 53 din Legea 18/1991, hotărârile Comisiei județene date asupra măsurilor stabilite de comisiile locale, se comunică celor interesați, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ori din documentația înaintată la dosar, a rezultat că, C. județeană S., în conformitate cu prevederile art. 27 pct. 7 din HG 890/2005, a înaintat Hotărârea contestată Comisiei locale de fond funciar C., care avea obligația de a comunica petentei sub semnătură, hotărârea 1420/14.06.2007, însă din adresa comisiei locale de fond funciar C. nr. 2725/25.07.2012 de la fila 137 dosar reiese că hotărârea nr. 1420/14.06.2007 nu a fost comunicată petentei sub semnătură, în condițiile imperative prevăzute de art. 27 pct. 8 și art. din HG 890/2005 și art. 53 alin. 1 din Legea 18/1991.

Plângerea petentei împotriva Hotărârii Comisiei Județene S. nr. 1420/14.06.2007 și cererea de revizuire a sentinței civile nr. 1492/21.11.2007 a fost înregistrată la instanță la data de 16.05.2012, în dosarul_, în care s-a dispus, la termenul din 8.08.2012, disjungerea petitelor referitoare la legile de fond funciar și s-a format dosarul nr._, apreciindu-se că plângerea a fost formulată în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată, art. 27 pct. 8 din HG 890/2005, de la comunicarea sub semnătură a hotărârii.

Susținerile recurentului că reclamanta nu a prezentat în plângerea formulată, după care dintre autorii decedați solicită reconstituirea dreptului de proprietate nu pot fi reținute, pretențiile deduse judecății fiind expuse coerent și explicit în cererea inițială și în precizările ulterioare, fiind analizate detaliat în hotărârea atacată.

Recurenții C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. R. au invocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1492/21.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 193/29.01.2008 a Tribunalului S., precizând, însă, că Ț. E. nu a fost parte în dosarul nr._, dar obiectul dedus judecății a fost „plângere formulată în baza legilor fondului funciar”. În cauza menționată s-a analizat hotărârea nr. 1023 din 19.12.2002 emisă de C. județeană S. care privea suprafața de 9 ha pădure, iar în aceste împrejurări nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, cât timp prezentul litigiu vizează o altă suprafață de teren.

P. considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1,2, 3 din vechiul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de intimatul C. R., ca nefondat, va admite recursul declarat de intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., va modifica în parte sentința, în sensul că obligă intimații la plata către petentă a sumei de 800 lei, în loc de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, va menține restul dispozițiilor sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 274 alin. 3 cod procedură civilă, obligă recurentul C. R. la plata către intimata Ț. E. a sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli de judecată din recurs.

P. aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimatul C. R., domiciliat în . ca nefondat.

Admite recursul declarat de intimata C. județeană pt. stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S..

Modifică în parte sentința, în sensul că obligă intimații la plata către petentă a sumei de 800 lei(în loc de 1200 lei)cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menține restul dispozițiilor sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Obligă recurentul C. R. la plata către intimata Ț. E., cu domiciliul procesual ales la sediul Societății de Avocați V. L. și L. M., din Iași, ., parter jud. Iași a sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. M. G. D. I. M.

GREFIER

T. A. C.

Red.: I.M.

Tehnored. T.A.C./Ex.2

Judecător fond: F. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1037/2013. Tribunalul SUCEAVA