Fond funciar. Decizia nr. 1464/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1464/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 1464/2014
Dosar nr._ fond funciar plângere Lg 18/1991
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1464/2014
Ședința publică de la
Completul compus din:
PREȘEDINTE: | G. D. |
JUDECĂTOR: | I. M. |
JUDECĂTOR: | I. G. |
GREFIER: | S. M. G. |
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta M. M. moștenitoare după M. I. a M. – decedat, împotriva sentinței civile nr. 1643 din 15 mai 2014 dată de judecătoria Rădăuți în dosar_ în contradictoriu cu intimații, C. C. pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor Ulma (prin primar), C. Județeană pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor S. și Direcția S. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat F. Gavriel pentru recurenta petentă M. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Avocat F. G. depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța nr. 114 din 14.10.2014 în valoare de 400 lei reprezentând onorariu avocat.
Nemaifiind alt cereri de formulat instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului, acordând cuvântul părților.
Avocat Filipiu G. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat prin cererea de recurs considerând sentința de fond ca fiind nelegală și netemeinică și solicită modificarea în totalitate a sentinței, admiterea plângerii și în consecință reconstituirea dreptului de proprietate al recurentei. A susținut că în mod nedrept a fost respinsă cererea pe motiv că petenta nu a indicat amplasamentul exact al terenului în cauză și a arătat că există o evidență de la Arhivele Statului care indică existența celor 8 hectare teren în .> A susținut că expertul a recunoscut că tabelele sunt vechi și sunt ambigue dar că tot acesta a constatat că prin intermediul lor se face dovada celor 7 hectare cerute de recurentă. A considerat că instanța a respins probele care confirmă că înaintașii recurentei au fost proprietarii și au deținut acea suprafață motivând pe faptul că expertul a susținut faptul că, pe tabelele cu proprietari, nu era indicat amplasamentul exact sau vecinătățile terenului.
A solicitat, pentru aceste motive admiterea recursului și reconstituirea dreptului la proprietate iar, în subsidiar, trimiterea cauze spre rejudecare la instanțe de fond.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 22.11.2012 pe rolul Judecătoriei Rădăuți, așa cum a fost completată, petentul M. I., în contradictoriu cu intimatele C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ulma, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și Direcția S. S., a solicitat desființarea hotărârii nr.606/17.07.2009 emisă de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza comunei Ulma, jud. S., în calitate de moștenitor al defunctului M. M..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza comunei Ulma, jud. S., teren ce a aparținut bunicii sale, M. I., decedată în anul 1941 și care a fost moștenită de tatăl sau, M. M..
A precizat petentul că a luat cunoștință de hotărârea comisiei județene abia la data de 22.10.2012, când a cerut comunicarea ei.
La data de 11.01.2014 a decedat petentul, plângerea fiind însușită de moștenitoarea legala M. M., în calitate de soție supraviețuitoare.
În întâmpinare, intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. a invocat excepția de inadmisibilitate a plângerii, considerând ca petentul nu a urmat procedura prev. de art.53 din Legea nr.18/1991.
În întâmpinare, intimata Direcția S. S. a invocat excepția de tardivitate a plângerii, întrucât petentul nu a formulat plângerea în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 53 al. 2 din Legea nr.18/1991. Pe fond, a solicitat respingerea plângerii, motivând că terenul pe amplasamentul solicitat nu a aparținut autorului petentului, în anul 1949 fiind preluat din administrarea Fondului Bisericesc Religionar Ortodox din Bucovina.
Legal citata, intimata C. comunala de fond funciar Ulma nu a formulat întâmpinare.
În cauza a formulat cerere de intervenție în nume propriu Ț. T., prin care a solicitat, în calitate de moștenitoare a defunctului M. M., reconstituirea dreptului de proprietate, alături de petent, pentru suprafața de 7 ha teren cu vegetație forestieră.
Prin încheierea de ședința din 1.03.2013, instanța a respins, ca inadmisibila, cererea de intervenție principala, în temeiul art.49 Cod procedura civila din anul 1865, întrucât persoana care a formulat cererea de intervenție nu a urmat procedura obligatorie prevăzuta de art. 8 si urm. din Legea nr. 18/1991, pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate. Totodată, a respins excepția de inadmisibilitate a plângerii, invocata de secund-intimata, întrucât, potrivit dispozițiilor art.27 al. 2 din HG nr.890/2005, comisia locala nu a comunicat solicitantului soluția dată cererii sale de reconstituire a dreptului de proprietate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de vreme ce acesta are domiciliul în alta localitate decât cea în care își are sediul comisia locala de fond funciar.
Prin încheierea de ședința din 19.04.2013, instanța a respins excepția de tardivitate a plângerii, întrucât nu s-a făcut dovada comunicării hotărârii nr. 606/2009, conform art. 53 al. 2 din Legea nr.18/1991.
În vederea soluționării cauzei, s-au administrat probele cu înscrisuri, relații de la Direcția Județeană S. a Arhivelor Statului, expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură și s-a depus documentația care a stat la baza hotărârii contestate.
Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 1643/2014, a respins plângerea formulată de petentul M. I., decedat in cursul procedurii, însușită de moștenitoarea M. M., în contradictoriu cu intimatele C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ulma (prin primar), C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., și Direcția S. S..
P. a hotărî astfel, instanța a reținut că plângerea promovată, așa cum a fost completata, nu este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin hotărârea nr. 606/17.07.2009, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. a validat propunerea Comisiei comunale de fond funciar Ulma de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de petent.
Instanța a constatat că petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7 ha teren pădure, pe raza comunei Ulma, .. 2049/22.08.2005, înregistrată la Primăria comunei Ulma - în calitate de moștenitor al defunctei M. (Marococu) I., bunica paternă, autor care, în Tabloul proprietarilor de păduri particulare aparținând de fostul județ Rădăuți întocmit de Ocolul silvic Rădăuți în anul 1946, figura înscris, la poziția nr.105, cu suprafața de 8 ha teren pădure, în pădurea Nisipitu, în perimetrul comunei Brodina, potrivit extrasului nr.1076/13.04.2006 eliberat de Direcția Județeană S. a Arhivelor Statului.
A arătat că în raportul de expertiză întocmit de expert Clinovschi F., raportat la înscrisul doveditor al proprietății de care s-a prevalat petentul, terenul pretins a fost identificat în . IV Nisipitu, în prezent aflată în administrarea Direcției Silvice S., prin Ocolul Silvic Falcău, unitățile amenajistice 132 C integral si 132B parțial, . silvice edițiile 1932 - 1941, 1942 - 1951 si 1952 - 1960, nu face parte din trupul de pădure Nisipitul, ci din trupul de pădure Tinosu. În baza hărții amenajamentului silvic din anul 1942, pe care sunt operate mișcările de suprafață și modificările de după naționalizare, respectiv situația de până la 1958, amplasamentul parcelei 132 nu a aparținut vreodată unei persoane fizice sau juridice de drept privat, ci era sub administrația Fondului Religionar Ortodox din Bucovina, instituție de drept public.
Astfel, având în vedere și Legea nr.1/2000, care, prin art. 2 al. 1, instituie principiul restituirii în natură a dreptului de proprietate pe fostul amplasament, dispozițiile art.24 al. l din Lege, de asemeni minuta din data de 10.03.2010 a Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a statuat că în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate sa impus stabilirea situației juridice actuale a vechiului amplasament, în acest mod verificându-se dovezile privind continuitatea proprietății și eventualele reconstituiri în favoarea altor persoane, cum amplasamentul terenului pentru care sa solicitat reconstituirea, așa cum a fost identificat, nu a reprezentat proprietatea autorului petentului, instanța a constatat că hotărârea comisiei județene este temeinică și legală, prin urmare a respins plângerea.
Prin cererea de recurs înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 18.07.2014, recurenta a criticat sentința civilă nr. 1643 din data de 15 mai 2014, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în sensul de a i se reconstitui dreptul la proprietate cu privire la suprafața de 7 ha teren cu vegetație forestieră.
În subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și retrimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru ca, după administrarea de noi probe, în special proba cu înscrisurile de care s-a prevalat Fondul Bisericesc Ortodox în cauzele în care această instituție este parte, înscrisuri legate de terenuri cu vegetație forestieră situate în zona de litigiu, precum și hotărârile ce s-au pronunțat în respectivele cauze și după o judecare unitară, să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că, în mod nedrept, instanța de fond a respins plângerea formulată în conformitate cu prevederile Legii 18/1991 pe simplul considerent că amplasamentul pe care l-am indicat pentru suprafața de 7 ha teren cu vegetație forestieră ar fi aparținut Fondului Bisericesc și nu autoarei defunctului ei soț (deși susține că din depozițiile persoanelor audiate în cauza de față sub prestare de jurământ a rezultat că Fondul Bisericesc nu a avut niciodată pământ în zona din litigiu) fără să se poată contesta îndreptățirea soțului ei la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7 ha pădure mai sus menționate.
A mai susținut că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că până la momentul deliberării în Favoarea Fondului Bisericesc nu s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la vreo anumită suprafață de teren cu vegetație forestieră situată în zona de litigiu ( și a susținut că probabil datorită faptului că Fondul Bisericesc nu a avut cum să facă dovada dreptului de proprietate și cu privire la anumite suprafețe de pădure care să se fi situat la locul litigiului) și că acea pădure se află în proprietatea Statului Român care a confiscat-o în mod abuziv înainte de anul 1950, fiind administrată de Ocolul Silvic Brodina.
A considerat că în acea manieră nu se poate vorbi despre respectarea acelui principiu numit „restitutiom in integrum” atât de trâmbițat de toate guvernele care s-au perindat la conducerea țării în toți anii scurși de la revoluție, pentru că, efectiv, și acum, după 24 ani de zile, se încalcă în mod grav drepturile fundamentale ale cetățenilor (în special dreptul său la proprietate, dreptul de a avea parte de un proces echitabil, etc.), fiind încălcate în același timp și angajamentele României față de Uniunea Europeană în această materie.
Mai consideră că în mod nefondat instanța de fond a susținut că nu ar fi făcut dovada continuității posesiei, sau dovada preluării abuzive a terenurilor de către vechea orânduire comunistă, a omis să constate că acest lucru este de o notorietate indiscutabilă, dar cel mai grav, a omis celelalte probe pe care le-a propus în cauză, în speță Certificatul Arhivelor Statului ( care susține că atestă fără echivoc și în mod implicit nu numai dreptul de proprietate - prin însuși denumirea „Tabelului cu proprietarii de păduri” din anul 1942 ci și posesia asupra terenului din litigiu, pe care în mod indubitabil autoarea defunctului său soț a exercitat-o asupra acestuia ( a susținut că posesia este unul din atributele esențiale ale dreptului la proprietate dovedit prin deplin prin tabelul respectiv) și a susținut că acel tabel nu poate fi contestat de nici o instituție a Statului Român.
A mai susținut că în mod nelegal și nefondat la instanța de fond i-au fost înlăturare și dovezile testimoniale, deși acestea nu numai că reprezintă unul din mijloacele de probă prevăzute în codul de procedură civilă, ci sunt și stipulate în mod expres în normele de aplicare a Legii nr. 18/1991 modificată și completată, ca fiind una dintre probele determinante în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.
A considerat că prin martorii audiați în cauză a făcut pe deplin dovada că numita Marocica I. ( bunica paternă a defunctului ei soț) a fost proprietara unei suprafețe de 8 ha de teren cu vegetație forestieră, a faptului că ea a deținut înainte de naționalizare respectiva suprafață și că i-a fost expropriată în mod abuziv de către autoritățile de la acea vreme, precum și faptul că în ultima perioadă a vieții sale, aceasta a locuit în .> A susținut că nu numai din dispozițiile martorilor reiese că Fondul Bisericesc nu a avut pădure în zona de litigiu ci și din concluziile expertului judiciar rezultă într-o oarecare măsură acest lucru, (datorită faptului că vechile evidențe au rămas în Ucraina, iar cele care mai sunt la îndemâna autorităților sunt ambigui, nedoveditoare) dar și mai mult, se recunoaște faptul că proprietarii persoane fizice au fost cei deposedați în mod abuziv de suprafețele de pădure chiar din vecinătatea parcelei 132 din U.P. IV Nisipitu din litigiu.
A mai arătat că soluția primei instanțe echivalează efectiv cu o nouă confiscare abuzivă a pădurii la care consideră că este îndreptățită, motiv pentru care a solicitat în principal admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii primei instanțe și reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la o suprafață de 7 ha teren cu vegetație forestieră de pe raza Ocolului Silvic Brodina, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și retrimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului cu înscrisurile menționate mai sus, pentru a se pronunța o hotărâre legală și temeinnică, conform adevărului.
Recurenta nu și-a motivat în drept cererea.
Nici unul dinte pârâții intimați nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Primăria comunei Ulma sub nr. 2049/22.08.2005, petentul M. I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7 ha teren pădure, pe raza comunei Ulma, . de extrasul nr. 1076/13.04.2006 eliberat de Direcția județeană S. a Arhivelor Statului, conform căruia autoarea M. I., bunica paternă, figura în tabloul proprietarilor de păduri particulare aparținând de fostul județ Rădăuți, Întocmit de Ocolul Silvic Rădăuți în anul 1946, cu suprafața de 8 ha teren pădure, în pădurea Nisipitu, în perimetrul comunei Brodina, fiind înscrisă la poziția nr. 105.
Sub un prim aspect, tribunalul reține că reclamanta recurentă nu a reușit să dovedească, cu probele administrate în cauză, că . - p. 132 din U.P. IV Nisipitu, aflată în administrarea Direcției Silvice S., prin Ocolul Silvic Falcău – corespunde cu vechiul amplasament al pădurii indicate în Tabloul proprietarilor de păduri particulare din localitățile aparținând de fostul județ Rădăuți, întocmit la data de 14.03.1946 de Ocolul Silvic Rădăuți.
Aceasta în condițiile în care, în înscrisul doveditor al proprietății invocat de reclamantă figurează 8 ha pădure, aparținând pădurii Nisipitu, din perimetrul comunei Brodina, iar ..P. IV Nisipitu indicată de reclamantă este situată pe raza comunei Ulma și, potrivit amenajamentelor silvice edițiile 1932-1941,1942-1951 și 1951-1960, nu face parte din trupul de pădure Nisipitu, ci din trupul de pădure Tinosu – conform răspunsului la obiectivul nr. 1, din raportul de expertiză.
De altfel, acest aspect a fost subliniat și de expertul desemnat în cauză, care a arătat că în înscrisul de care se prevalează reclamanta nu este precizat amplasamentul terenului, iar parcelele nr. 132 din U.P. IV Nisipitu a fost identificată în teren doar ca urmare a indicării acesteia de către petentul M. I. a M. și luând în considerare raportul de expertiză topo – cadastrală întocmit de D. B., acesta din urmă procedând la identificarea terenului tot în conformitate cu indicațiile succesorilor în drepturi ai autoarei M. I..
Pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, amplasamentul parcelei 132 - indicată de petent – nu a aparținut vreodată unei persoane fizice sau juridice de drept privat, ci a fost sub administrația Fondului Regional Ortodox din Bucovina, instituție de drept public, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Clinovschi F., ce a avut la bază harta amenajamentului silvic din anul 1942, pe care sunt operate mișcările de suprafață și modificările de după naționalizare, respectiv situația de până la 1958.
În ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că instanța de fond nu ar fi ținut cont de probele testimoniale administrate în cauză, din care rezultă că autoarea petentului a fost proprietara suprafeței de pădure în litigiu, tribunalul apreciază că aceste susțineri nu sunt conforme realității, întrucât în cauza dedusă judecății, în fața primei instanțe, petentul nici nu a solicitat încuviințarea probei cu martori.
În consecință, motivele de recurs invocate nefiind întemeiate, potrivit art. 312 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de reclamanta M. M., moștenitoare după M. I. a M. - decedat, domiciliată în com. Ulma, .. 223, județul S., CNP_ împotriva sentinței civile nr. 1643 din 15 mai 2014 dată de judecătoria Rădăuți în dosar_ în contradictoriu cu intimații C. C. pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor Ulma (prin primar) cu sediu în comuna Ulma, ., C. Județeană pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor S. cu sediul în mun. S., ., nr. 36, J. S. și Direcția S. S., cu sediul în S., .. 6, județ. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14.10.2014
Președinte | Judecător | Judecător | Grefier |
G. D. | I. M. | I. G. | S. M. G. |
Red. Jud. G.D.
2 ex./22.10.2014
Tehnored. S.M.G.
| ← Fond funciar. Hotărâre din 14-10-2014, Tribunalul SUCEAVA | Expropriere. Sentința nr. 2192/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
