Fond funciar. Decizia nr. 259/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 259/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 259/2014

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 259

Ședința publică din data de 20 MARTIE 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. N.

JUDECĂTOR: G. F. F.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului formulat de petenta C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ., nr.36, județul Suceava împotriva Încheierii din data de 04 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. _, în contradictoriu cu intimații C. M. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR RĂDĂUȚI (P. PRIMAR), cu sediul în mun. Rădăuți, ..2, județul Suceava, STAȚIUNEA DE C. D. P. CREȘTEREA B. A.,cu sediul în mun. A., ..32, județul A., C. MUNICIPALA A. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. A., Bulevardul Revoluției, nr.75, județul A., C. JUDEȚEANĂ A. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. A., Bulevardul Revoluției, nr.75, județul A., STAȚIUNEA DE C. D. A. S., cu sediul în ., C. LOCALA S. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în ., C. LOCALA T. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în comuna Trifești, ., C. LOCALA DULCESTI DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în comuna Dulcești, ., C. JUDEȚEANĂ N. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. Piatra N., ., nr.27, județul N., STAȚIUNEA DE C. D. P. C. T. S., cu sediul în mun. T. S., ..55, județul C., C. LOCALA T. S. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. T. S., ., nr.24, județul C., C. JUDEȚEANĂ C. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. S. G., ..4, județul C., STAȚIUNEA DE C. D. P. L. B., cu sediul în mun. B., ., județul B., C. LOCALA B. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. B., ..153, județul B., C. JUDEȚEANĂ B. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. B., Bulevardul N. B., nr.48, județul B., STAȚIUNEA DE C. D. P. V. ȘI V. B., cu sediul în mun. B., ..2, județul A., C. LOCALA A. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. A., ..1, județul A., C. JUDEȚEANĂ A. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. A. I., .. B., nr.1, județul A., S. R. – P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, sector 5, . și petenta A. DE ȘTIINȚE A. ȘI S. „G. I.-ȘIȘEȘTI” BUCUREȘTI (P. PREȘEDINTE G. S., cu sediul în București, sector 1, Bulevardul Mărăști, nr.61, având ca obiect fond funciar - plângere LG 18/1991.

Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13 MARTIE 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, avându-se în vedere lipsa părților și pentru a le da acestora posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 20 MARTIE 2014.

După deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub nr._ din 26.04.2013, petenta A. DE ȘTIINȚE A. ȘI S. „G. I.-ȘIȘEȘTI” BUCUREȘTI (P. PREȘEDINTE G. S. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimații C. M. P. S. D. De P. Privată Asupra Terenurilor Rădăuți (P. Primar), C. Județeană P. S. D. De P. Privată Asupra Terenurilor Suceava, Stațiunea De C. D. P. Creșterea B. A., C. Municipala A. De A. A L. F. Funciar, C. Județeană A. De A. A L. F. Funciar, Stațiunea De C. D. A. S., C. Locala S. De A. A L. F. Funciar, C. Locala T. De A. A L. F. Funciar, C. Locala Dulcesti De A. A L. F. Funciar, C. Județeană N. De A. A L. F. Funciar, Stațiunea De C. D. P. C. T. S., C. Locala T. S. De A. A L. F. Funciar, C. Județeană C. De A. A L. F. Funciar, Stațiunea De C. D. P. L. B., C. Locala B. De A. A L. F. Funciar, C. Județeană B. De A. A L. F. Funciar, Stațiunea De C. D. P. V. Și Vinificație B., C. Locala A. De A. A L. F. Funciar, C. Județeană A. De A. A L. F. Funciar, având ca obiect Fond Funciar - Plângere Lg 18/1991, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtelor C. L. P. S. D. De P. Privată Asupra Terenurilor Rădăuți (P. Primar), C. Județeană P. S. D. De P. Privată Asupra Terenurilor Suceava, la soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de subscrisa A. DE ȘTIINȚE A. ȘI S. „G. I.-ȘIȘEȘTI” BUCUREȘTI (P. PREȘEDINTE G. S.) în temeiul dispozițiilor art. II din Legea nr.72/2011 pentru suprafața de 1044,0748 ha, suprafață ce a aparținut autorului Institutul Național Zootehnic în cadrul Stațiunii Experimentale Zootehnice Rădăuți, în sensul reconstituirii dreptului său de proprietate, în compensare, în perimetrul Stațiunii de C. D. pentru Creșterea B. A., Stațiunii de C. D. Agricolă S., Stațiunii de C. D. pentru Legumicultură B., Stațiunii de C. D. pentru cultura cartofului T. S., Stațiunii de cercetare D. pentru Viticultură și Vinificație B..

P. încheierea din data de 04 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ , s-a respins cererea de chemare în judecată a Statului R. – reprezentat prin M. Finanțelor P., cu sediul în sector 5, București, ., formulată de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., cu sediul în mun. S. G., .. 4, J. C., ca inadmisibilă.

P. a dispune astfel, instanța de fond a constatat în temeiul art.69 raportat la art.64 Cod procedură civilă, constată că cererea de chemare în judecată a Statului R. formulată de intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. nu este admisibilă întrucât S. R. nu este în măsură să pretindă aceleași drepturi ca și petenta printr-o cerere separată, prin Legea nr.45/2009 fiind reglementat dreptul petentei de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au fost atribuite instituțiilor și unităților de cercetare, din rezerva de stat, în aplicarea prevederilor Legii nr.187/1945.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a promovat apel C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., în temeiul disp. art. 466 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă, solicitând admiterea apelului declarat împotriva încheierii din data de 04.12.2013, pronunțată de către Judecătoria Rădăuți în dosarul civil nr._, pe care o consideră nelegală și netemeinică, și, drept consecință, în aplicarea prevederilor art. 480 alin. (2) din Noului Cod pr. civ., a solicitat anularea ori, după caz, schimbarea în tot sau în parte a încheierii apelate prin care s-a respins cererea de chemare în judecată a Statului R. - reprezentat Ministerului Finanțelor P., cu sediul în București, sector 5, ..

Arătă că referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane, în persoana Statului R. reprezentat de M. Finanțelor P., își motivează în drept solicitarea pe incidența dispozițiilor art. 68-70 din NCPC raportate la prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 prin care se statuează calitatea Ministerului Finanțelor P. de reprezentant al Statului în litigiile privitoare la dreptul de administrare asupra terenurilor.

Apreciază că aplicabilitatea art. 68 din NCPC raportate la prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 este atrasă atât în condițiile în care suprafața revendicată prin compensare este situată în domeniul public al Statului și se află în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare copârâte, în speță S.C.D.C Tg. S., cât și în condițiile în care Decizia nr. 23/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție (publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 791 din_ ) statuează procedura de dezafectare a terenurilor din domeniul public al Statului.

În fapt arată că petenta reclamantă A. de Științe A. și S. "G. I. Șișești" (A.S.A.S.), în calitate de continuatoare și unic succesor în drepturi a Institutului Național Zootehnic (I.N.Z.), fapt statuat prin dispozițiile art. 3, alin. (2) din Legea nr. 45/2009 cu modificările și completările ulterioare, a notificat în termen legal (07.11.2011) copârâta C. locală Rădăuți pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, solicitând în temeiul prevederilor art. II din Legea nr. 72/2011 reconstituirea dreptului de proprietate corespunzător suprafeței de 1044,0748 ha teren ce a aparținut patrimoniului I.N.Z., autor al petentei, în cadrul Stațiunii Experimentale Zootehnice Rădăuți.

P. cererea precizatoare formulată pentru termenul din 25.09.2013 susnumita petentă reclamantă solicită lărgirea cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a altor persoane, printre care Stațiunea de C., D. pentru C. T. S. cu sediul în mun. T. S., .. 55, jud. C., respectiv C. locală T. S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu sediul în mun. T. S., Piața G. A., nr. 24, jud. C., C. județeană C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ș.a, pentru ca în contradictoriu cu acestea să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate prin compensare în favoarea susnumitei petente corespunzător suprafeței însumate de 1044,0748 ha aflate în perimetrele copârâtelor Stațiunea de C. D. pentru Creșterea B. A., Stațiunea de C. D. Agricolă S., Stațiunea de C. D. pentru L. B., Stațiunea de C. D. pentru C. T. S. și Stațiunea de C. D. pentru Viticultură și Vinificație B..

În ceea ce privește Stațiunea de C., D. pentru C. T. S., se solicită reconstituirea dreptului de proprietate prin compensare corespunzător suprafeței de 331,89 ha situate în perimetrul acesteia.

în drept arătă că deoarece terenul pentru care s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate aparține domeniului public, interesul Statului R. reiese fără echivoc. Aceasta cu atât mai mult cu cât apreciază că în cauză se impune activarea procedurii de dezafectare din domeniul public al Statului, urmată de trecerea în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale a terenului solicitat aflat în administrarea S.C.D.C. T. S. (instituție prevăzută de art. 9 alin. (1) și art. 9 alin. (11) din Legea nr. 1/2000).

Această procedură este statuată ca obligatorie atât de Legea nr. 213/1998, cât și de Decizia nr. 23/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 791 din_ ) prin care se admite recursul în interesul legii promovat de către Procurorul general în materia reconstituirii dreptului de proprietate pe terenuri situate în perimetrul stațiunilor de cercetare si aflate în proprietate publică a statului.

Pe cale de consecință, a solicitat admiterea apelului declarat împotriva încheierii din data de 04.12.2013, pronunțată de către Judecătoria Rădăuți în dosarul civil nr._, pe care o considerăm nelegală și netemeinică, și, drept consecință, în aplicarea prevederilor art. 480 alin. (2) din Noului Cod pr. civ., solicitând anularea ori, după caz, schimbarea în tot sau în parte a încheierii apelate prin care s-a respins cererea de chemare în judecată a Statului R. reprezentat Ministerului Finanțelor P., cu sediul în București, sector 5, ..

În conformitate cu art. 411, alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Intimata A. DE ȘTIINȚE A. ȘI S. „G. I.-ȘIȘEȘTI” BUCUREȘTI a formulat întâmpinare la apelul promovat în cauză prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, având în vedere următoarele motive:

Apelanta C. Județeană C. de aplicare a legilor fondului funciar a formulat cerere de chemare in judecata a altor persoane, respectiv a Statului R. prin M. Finanțelor P., cerere întemeiată pe dispozițiile art.68-70 C.proc.civ, respectiv „Oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoana care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca si reclamantul".

În mod corect a apreciat că instanța de fond a respins ca inadmisibila cererea formulată de pârâta C. Județeană C. de aplicare a legilor fondului funciar, raportat la temeiul de drept invocat.

Astfel, arată că cererea ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuți, constituie obligația de-a face, respectiv obligarea comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar la soluționarea cererii noastre de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1044,0748 ha, suprafața deținuta in proprietate de autorul nostru Institutul N. Zootehnic, cerere întemeiata pe dispozițiile art.II din Legea nr.72/2011.

În mod evident S. R. nu putea sa pretindă aceleași drepturi ca si subscrisa reclamanta, instituția noastră fiind unic continuator al Institutului N. Zootehnic, astfel ca cererea de chemare in judecata a altor persoane apare ca inadmisibila.

Mai mult este de reținut ca la formularea cererii, parata a avut in vedere dispozițiile Art.12 alin (5) din Legea nr.213/1998, coroborate cu Decizia RIL nr.23/2011 a ICCJ, terenul solicitat spre reconstituire fiind domeniu public al statului.

Posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe suprafețe de teren domeniu public al statului a fost recunoscuta de întreaga legislație din materia fondului funciar, respectiv prin Art.5 alin (2) din Legea nr. 18/1991 „Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public. "

Potrivit dispozițiilor art.6 alin (3) din Legea nr.45/2009 modificată și completată „Terenurile cu destinație agricolă retrocedate ASAS, conform prevederilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății si justiției, precum si unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi, vor fi atribuite comasat de către comisiile județene de aplicare a legilor fondului funciar din actualele terenuri administrate de către Agenția Domeniilor Statului și/sau de către unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare reorganizate sau nereorganizate, după caz, la propunerea ASAS, pe raza oricărei unități administrativ-teritoriale."

Art.31 alin (3) din același act normativ prevede ca „Terenurile date în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public și de utilitate publică sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică și din administrarea unităților de cercetare-dezvoltare din agricultură și silvicultură decât prin lege, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3), precum si terenurile necesare realizării programelor de investiții de interes național în domeniul transporturilor, a căror dare în administrare se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările si completările ulterioare."

P. urmare, atâta timp cat exista texte de lege speciale care prevăd posibilitatea pentru ASAS sa-i fie reconstituit dreptul de proprietate, in compensare, comasat, in perimetrul administrat de unitățile de cercetare dezvoltare, pe raza oricărui județ, apreciem ca nu exista nici un „pericol" ca domeniul public al statului sa fie diminuat in mod ilegal.

Chiar decizia RIL nr.23/2011 a ICCJ pe care parata o invoca in susținerea cererii stabilește pașii care trebuie urmați in vederea reconstituirii dreptului de proprietate in perimetrul unor astfel de stațiuni sau institute de cercetare dezvoltare, respectiv:

„Reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri situate în perimetrul stațiunilor de cercetare presupune următoarele premise:

- trecerea terenurilor în discuție din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se situează;

- delimitarea terenului în sole compacte, conform ari. 9 și 12 din Legea nr. 1/2000;

- terenul ce face obiectul retrocedării să nu fie indispensabil cercetării, astfel cum rezultă din interpretarea disp. art. 10 din H.G. nr. 890/2005;

- lipsa terenului disponibil administrat de alte instituții și autorități publice din județul respectiv sau din județele învecinate se impune ca o condiție negativă ce rezultă din interpretarea disp. art. 10 alin. (7) din regulamentul aprobat prin H.G. 890/2005 și se impune a fi îndeplinită numai în situația în care reconstituirea nu se realizează pe fostul amplasament al proprietarului deposedat, ci pe un altul."

Decizia în interesul legii nr. 23/17.10.2011 a ICCJ are în cauză o relevanță deosebită, întrucât în motivarea acesteia este pe larg explicată procedura de urmat în situația în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe un alt amplasament, în perimetrul stațiunilor de cercetare, astfel:

„Operațiunea de delimitare a terenurilor supuse retrocedării trebuie să fíe anterioară atât operațiunii de validare prin hotărâre a comisiei județene, cât si celei de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a Guvernului, deoarece numai procedând astfel se poate cunoaște cu exactitate întinderea si caracteristicile suprafeței ce se solicită a fi inclusă în circuitul civil general."

Astfel ca terenurile pentru care urmează a fi reconstituit dreptul de proprietate al ASAS pot fi scoase din domeniul public in temeiul dispozițiilor Art.31 alin (3) si alin (5) din Legea nr.45/2009 coroborat cu dispozițiile Legii nr.213/1998.

Mai mult, este de reținut ca reconstituirea speciala in favoarea ASAS nu va schimba cu nimic afectațiunea specială a acestor suprafețe de teren, potrivit Art.6 alin (21) „Terenurile aflate în proprietatea ASAS, redobândite de către ASAS în temeiul aplicării legilor fondului funciar, precum si clădirile situate pe acestea au destinație exclusivă pentru activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare si multiplicarea materialului biologic în domeniul agricol fiind inalienabile și insesizabile. înstrăinarea sau schimbarea destinației acestor bunuri imobile se face numai prin lese."

In situația in care cererea de chemare in judecata a altor persoane ar fi admisibilă atunci ar însemna ca în toate dosarele privind soluționarea cererilor de reconstituire sa fie chemat S. R. in calitate de titular al dreptului de proprietate publica, ceea ce ar fi inadmisibil.

Apreciază că cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtă nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.68 C.proc.civ, respectiv S. R. nu poate pretinde aceleași drepturi ca si subscrisa.

Față de cele arătate consideră încheierea atacată ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care a solicitat respingerea apelului formulat ca neîntemeiat.

În drept s-ai invocat dispozițiile art.205 C.proc.civ.

De asemenea C. L. T. S. DE A. A L. F. FUNCIAR a formulat întâmpinare la apelul promovat în cauză prin care în conformitate cu prevederile art.205 și urm. din Legea nr.134/2010 privind Noul Cod de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, a precizat că este de acord cu cerere de apel și nu are obiecții.

În fapt, a arătat că a fost chemată în judecată prin cererea precizatoare a reclamantei împreună cu alte Comisii locale și județene - prin care s-a lărgit cadrul procesual în prezenta cauză - prin care reclamantul solicită acordarea în compensare a unei suprafețe de 331.89 Ha aflată în perimetrul Stațiunii de C. D. pentru C. T. S.. în condițiile dispozițiilor art.6 alin.(3) din Legea nr.45/2009, modificată.

C. L. T. S. nu are calitate procesuală pasivă, atâta timp cât terenul în cauză se află în proprietatea Statului român și în administrarea Stațiunii de C. D. pentru C. T. S., calitatea procesuală pasivă având însuși S. R..

Astfel potrivit art.3 pct.37 din Hotărârea de Guvern nr.18/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor P., S. R., ca subiect de drepturi și obligații este reprezentat de M. Finanțelor în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

Conform prevederilor art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998 în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor statul este reprezentat de M. de Finanțe. M. Finanțelor poate delega în teritoriu Direcțiile Finanțelor P. Județene, ca organe subordonate, să facă apărările necesare în litigii având ca obiect imobile revendicate de foștii proprietari sau moștenitorii acestora, în toate aceste cazuri dând acestora mandat special de reprezentare (a se vedea și practica judiciară, Decizia nr. 1760/6 mai 2003 al ICCJ în dosarul nr.5493/2002).

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 150 și urm Noul C. Proc. Civ. art.3 pct.37 din Hotărârea de Guvern nr.18/2001, art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, solicitând judecata chiar și în lipsă de la dezbateri conf.art.223 alin.3 și art.411 alin.1 pct.2 din Noul C.pr.civ.

De asemenea C. M. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR RĂDĂUȚI a formulat întâmpinare potrivit disp. art.205 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, la apelul promovat în cauză prin care au precizat faptul că sunt de acord cu apelul declarat de C. Județeană C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în sensul introducerii în cauză și a statului R. reprezentat prin M. Finanțelor P., pentru opozabilitate.

Este de reținut că s-a solicitat5 judecarea cauzei și în lipsă potrivit disp. art.411 din Noul Cod de procedură civilă, respectiv art.242 alin.2 din Cod Procedură Civilă.

Examinând încheierea apelată prin prisma motivelor de apel invocate de către apelantă, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că apelul este nefondat.

Corect a reținut instanța de fond că în speță, cererea de chemare în judecată a Statului R., formulată de către intimata C. funciară pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor C., nu este admisibilă.

Astfel, chemarea în judecată a altei persoane este o cerere de intervenție forțată prin care una din părțile inițiale solicită introducerea în proces a unui terț care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, în eventualitatea în care acesta ar promova o acțiune separată.

De asemenea, partea care formulează cererea de chemare în judecată a terțului trebuie să se prevaleze de un interes propriu, cum este de exemplu cel vizând preîntâmpinarea declanșării unui litigiu în viitor și obținerea într-un singur proces a unei hotărâri judecătorești opozabilă tuturor părților care ar putea invoca aceleași drepturi împotriva sa sau care ar putea

contesta dreptul reclamantei.

Întrucât cel chemat în judecată în mod forțat, respectiv S. R. nu este în măsură să pretindă aceleași drepturi ca și petenta A. de Științe A. și S. „G. I.-Șișești” București, printr-o cerere separată, prevederile Legii nr.45/2009 reglementând în mod clar categoriile de persoane care sunt îndrituite să formuleze cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în mod just instanța de fond a interpretat prev. art. 69 C.pr.civ., respingând ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a Statului R. prin reprezentanții săi legali.

Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 C.pr.civ, apelul va fi respins ca nefondat, iar încheierea atacată va fi menținută ca fiind temeinică și legală.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge apelul formulat de petenta C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ., nr.36, județul Suceava împotriva Încheierii din data de 04 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. _, în contradictoriu cu intimații C. M. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR RĂDĂUȚI (P. PRIMAR), cu sediul în mun. Rădăuți, ..2, județul Suceava, STAȚIUNEA DE C. D. P. CREȘTEREA B. A.,cu sediul în mun. A., ..32, județul A., C. MUNICIPALA A. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. A., Bulevardul Revoluției, nr.75, județul A., C. JUDEȚEANĂ A. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. A., Bulevardul Revoluției, nr.75, județul A., STAȚIUNEA DE C. D. A. S., cu sediul în ., C. LOCALA S. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în ., C. LOCALA T. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în comuna Trifești, ., C. LOCALA DULCESTI DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în comuna Dulcești, ., C. JUDEȚEANĂ N. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. Piatra N., ., nr.27, județul N., STAȚIUNEA DE C. D. P. C. T. S., cu sediul în mun. T. S., ..55, județul C., C. LOCALA T. S. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. T. S., ., nr.24, județul C., C. JUDEȚEANĂ C. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. S. G., ..4, județul C., STAȚIUNEA DE C. D. P. L. B., cu sediul în mun. B., ., județul B., C. LOCALA B. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. B., ..153, județul B., C. JUDEȚEANĂ B. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. B., Bulevardul N. B., nr.48, județul B., STAȚIUNEA DE C. D. P. V. ȘI V. B., cu sediul în mun. B., ..2, județul A., C. LOCALA A. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. A., ..1, județul A., C. JUDEȚEANĂ A. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în mun. A. I., .. B., nr.1, județul A., S. R. – P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, sector 5, . și petenta A. DE ȘTIINȚE A. ȘI S. „G. I.-ȘIȘEȘTI” BUCUREȘTI (P. PREȘEDINTE G. S., cu sediul în București, sector 1, Bulevardul Mărăști, nr.61, având ca obiect fond funciar - plângere LG 18/1991, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 MARTIE 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

C. M. G. F. Ș. L.

N. F. G.

Red. C.M.N.

Jud. fond. P. G.

Tehnored. Ș.L.G./ Ex.2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 259/2014. Tribunalul SUCEAVA