Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 688/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 688/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 688/2013

Dosar nr._ - încuviințare executare silită-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 688

Ședința publică din 12 martie 2013

Președinte: G. D.

Judecători: I. M.

Judecători: N. M.

Grefier: P. L.

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Școala G. B. – la executor Judecătoresc C. MG SARMIS, județul Suceava împotriva încheierii din 29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimat fiind debitorul U. C., domiciliat în ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns debitorul intimat, lipsă fiind creditorul recurent.

Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.

Grefierul a expus referatul cauzei, în cadrul căruia, a învederat că la dosar, prin serviciul registratură a fost depusă chitanță fiscală de către creditoarea recurentă, cu care a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în sumă de 5 lei, timbru judiciar mobil în valoare de 0,3 lei.

Întrebat fiind debitorul intimat a precizat că nu mai are de formulat alte cereri prealabile, sens în care, instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Debitorul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

T RI B U N A L U L ,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni, înregistrată sub nr._, creditoarea (creditorul) ȘCOALA G. B., a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc - C. M.G. Sarmis, executarea silită a Biroul Executorului Judecătoresc - C. M.G. Sarmis, s-a adresat instanței noastre cu prezenta cerere de încuviințare a executării silite în dosarul de executare cu nr.105/E/2013, atașând cererea de executare silită a creditoarei și titlul executoriu.

Prin încheierea pronunțată în cameră de consiliu la data de 29 ianuarie 2013, Judecătoria Fălticeni a respins cererea, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 374 Cod procedură civilă hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie.

Analizând înscrisurile atașate, constatând că prin cererea formulată în cauză s-a solicitat încuviințarea executării silite a unui contract de arendare, având în vedere că acesta nu constituie titlu executoriu, aceasta a fost respinsă respinsă.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs creditoarea, arătând următoarele:

Potrivit alin. 5 art 6 din legea nr. 16/1994 „Contractele de arendare încheiate în scris și înregistrate la consiliul local constituie titluri executorii pentru plata arendei la termenele și în modalitățile stabilite în contract”. Acest aspect este reținut și în art. 6 alin. 4 din contractul de arendă nr. 242/07.05.2010, încheiat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 16/1994.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată următoarele:

Prima instanță a respins cererea de încuviințare a executării silite a contractului de arendare nr. 242/07.05.2010 pe motiv că acesta nu constituie titlu executoriu.

Această motivare a instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât art. 6 alin. 5 din Legea nr. 16/1994 prevede că: „Contractele de arendare încheiate în scris și înregistrate la consiliul local constituie titluri executorii pentru plata arendei la termenele și în modalitățile stabilite în contract”.

Or, contractul de arendare a cărui încuviințare a executării silite se solicită îndeplinește condițiile prevăzute de textul de lege anterior citat, în sensul că este încheiat în formă scrisă, este înregistrat la Consiliul local al orașului Dolhasca, iar obligația de plată a arendei reprezintă o creanță certă, lichidă și devenită scadentă la data de 5 aprilie a anului în curs, așa cum rezultă din prevederile art. 6 alin. 2 și 3 din contractul de arendare.

În consecință, motivele de recurs sunt întemeiate, astfel încât, conform art. 312 al. 1 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi admis și încheierea modificată în totalitate, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite a contractului de arendare nr. 242/07.05.2010.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Admite recursul declarat de creditoarea Școala G. B. – la Executor Judecătoresc C. MG SARMIS, județul Suceava împotriva încheierii din 29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimat fiind debitorul U. C., domiciliat în ..

Modifică în tot încheierea.

Admite cererea de încuviințare executare silită formulată de creditoarea Școala G. B. – la Executor Judecătoresc C. MG SARMIS, județul Suceava împotriva încheierii din 29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimat fiind debitorul U. C., domiciliat în ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier, G. D. I. M. N. M. P. L.

Red. G.D.

J.. fond: C. I.

Tehnored. P.L./ 2 ex. – 19.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 688/2013. Tribunalul SUCEAVA