Grăniţuire. Decizia nr. 63/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 63/2013
Dosar nr._ Contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.63
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.03.2013
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR C. N. M.
JUDECĂTOR F. L.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de către formulată de către contestatoarea P. S., domiciliată în ., județul Suceava și prin mandatar C. G., domiciliat în sat. Milișăuți, ., județul Suceava, împotriva deciziei civile nr.571 pronunțată la data de 14.03.2012 de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimați fiind C. T. și C. L., ambii cu domiciliul în comuna Moldovița, ., județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns mandatarul contestatoarei, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța verificând actele și lucrările dosarului, constată că s-a depus prin serviciul registratură de către contestatoarea P. S. o cerere de amânare a judecății, prin care acesta solicită acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător.
Instanța respinge cererea de amânare a judecății ca neîntemeiată, motivat de faptul că, contestatoarea a formulat contestația la data de 15.06.2012, având timp suficient pentru a formula apărări, a-și angaja apărător, nefiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 156 al.1 Cod procedură civilă și văzând contestația în stare de judecată acordă cuvântul la dezbateri pe fondul acesteia.
Mandatarul contestatoarei solicită admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize topometrice.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T R I B U NA L U L,
Cu privire la contestația în anulare de față, reține următoarele :
P. acțiunea civilă adresată Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și înregistrată la 2 august 2005, reclamanta P. S. i-a chemat în judecată pe pârâții: C. T. și C. L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar dintre terenurile proprietatea lor, respectiv între parcelele 42/11 și 42/10 din C.F. 1656 și respectiv 1644 a comunei cad. Moldovița și să fie obligați pârâții la ridicarea construcțiilor amplasate pe linia de hotar.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că este proprietara unei suprafețe de 250 m.p. teren, conform titlului de proprietate 181 din 2 iulie 1993, intravilan pe care și-a edificat o gospodărie compusă din casă și anexe gospodărești.
S-a mai susținut că terenul i-a fost predat în folosință în anul 1980 în vederea edificării gospodăriei conform Deciziei nr. 1/1980 a fostului Consiliul Popular Moldovița, cu front la stradă de 12 ml, că se învecinează cu pârâții, iar aceștia i-au încălcat linia de hotar și au edificat pe aceasta o construcție, respectiv o temelie de beton cu fundație, a cărei ridicare o solicită, că au distrus un gard încălcându-i astfel proprietatea.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 584 și 494 din Codul civil.
P. sentința civilă nr. 435 din 4 aprilie 2006, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a admis, în parte, acțiunea și în acest sens a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul 6-7-8-9 conform planului de situație aflat la fila 65 din dosar, ce face parte din expertiza întocmită de către M. G. și a respins capătul de cerere referitor la demolarea construcțiilor gard și temelie ca nefondat.
Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat de către M. G. a reieșit că reclamanta deține în plus, fără documente justificative, suprafața de 103 m.p., în timp ce pârâții dețin în minus 15 m.p., că frontul la stradă pentru reclamantă este 12,46 m.p., cu 47 cm. în plus față de actele de proprietate și că temelia de la noua construcție edificată de pârâți se află la o distanță de 60 cm față de linia de hotar stabilită de expert, iar aceștia nu au încălcat, în nici un fel, linia de hotar dintre terenul lor și cel al reclamantei.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere s-a reținut că din probatoriul administrat a reieșit că noul gard este amplasat corect pe linia de hotar, iar temelia pentru construcție este pe terenul proprietatea pârâților, nu afectează linia de hotar și nici proprietatea reclamantei.
P. decizia civilă nr. 721 din data de 5 septembrie 2006, Tribunalul Suceava a admis apelul reclamantei, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de casare a reținut că potrivit constatărilor de la fața locului, cu ocazia cercetării locale s-a observat că proprietățile părților sunt despărțite de un gard din lemn edificat de pârâți, lângă poartă există un gard din beton despre care s-a afirmat că este pe vechiul hotar, gard ce este întrerupt de construcțiile edificate de pârâți și pentru care nu dețin autorizații de construcție, construcția fiind lipită pe o parte de garajul proprietatea reclamantei.
Deosebit de aceasta s-a susținut că, din planșele depuse la dosar, se poate observa existența unor dale de beton în curtea reclamantei, ce sunt tăiate în linie oblică de la colțul casei pârâților până la garajul reclamantei, de un gard amplasat în interiorul curții acesteia.
Totodată s-a susținut că din planurile de situație întocmite de pârâți cu prilejul demolării construcției vechi rezultă vechea linie de hotar în raport cu casa acestora, linie pe care s-a mutat gardul, nemaiaflându-se la aceiași distanță.
De asemenea, s-a arătat că din toate planșele foto depuse la dosar se poate observa punctul de hotar din spatele parcelei virane, din capătul opus liniei de drum, precum și streașina construcției demolată de pârâți, aflată pe linia de hotar, iar prin expertiza efectuată nu s-a ținut seama de toate aceste aspecte, iar expertul a răspuns, în mod evaziv, la obiectivele stabilite de instanță, încât se impune efectuarea unei noi expertize topometrice.
P. sentința civilă nr. 935 din 15 mai 2008, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în rejudecare a admis acțiunea, a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantei identic cu . terenul proprietatea pârâților identic cu . aliniamentul A-B conform planșei nr. 3 ce însoțește raportul de expertiză întocmit de inginer S. E., pârâții au fost obligați să-și ridice construcțiile edificate pe această linie de hotar ( gard și temelie ) și în urma compensării cheltuielilor de judecată pârâții au fost obligați să-i plătească reclamantei suma de 1.600 lei cu acest titlu.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este proprietara unei suprafețe de 250 m.p. teren intravilan pe care sunt amplasate construcțiile: casă și anexe gospodărești, teren ce i-a fost reconstituit prin titlul de proprietate nr. 181 din 2 iulie 1993.
Atât terenul reclamantei cât și cel al pârâților le-a fost dat părților în anul 1980 conform deciziei nr.1/1980 emisă de fostul Consiliu Popular al comunei Moldovița în vederea edificării construcțiilor, terenul având un front, la șosea de 12 m.l. pentru fiecare parte.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a reieșit că hotarul dintre parcelele 42/11 și 42/10 a fost modificat propunându-se o linie de hotar ce poate fi linia ce unește punctele A și B a limitelor de proprietate ce sunt evidențiate în planșa a 3 ce însoțește raportul de expertiză întocmit de inginerul S. E..
Aceiași expertiză a mai concluzionat și faptul că edificarea noilor construcții de către pârâți s-a făcut pe linia de hotar, împrejurări de fapt care au fost evidențiate atât de martorii reclamantei ce au fost audiați în prezenta cauză cât și prin planurile de situație depuse la dosar.
De altfel cu ocazia soluționării apelului s-a efectuat o cercetare locală la 6 iulie 2006 ( proces verbal aflat la fila 27 din dosarul Tribunalului ) prin care se menționează că nu a fost respectată linia de hotar dintre proprietățile părților arătându-se că situația din teren este cea identică cu cea prezentată în planul de situație aflat la fila 5 din dosarul de fond.
S-a mai reținut că susținerile pârâților în sensul că linia de hotar a fost stabilită arbitrar de către expertul S. E. nu pot fi primite de către instanță, întrucât numai parcelele au fost numerotate arbitral cu număr 1 și 2 nu și linia de hotar dintre ele.
În același timp s-a concluzionat că potrivit art. 584 din Codul Civil, orice proprietar poate cere obligarea vecinului său la grănițuirea proprietății lipită cu a sa.
P. decizia nr. 1825 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Suceava a fost admis recursul declarat de pârâți, casată sentința civilă nr. 935/2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Din conținutul acestei decizii reiese că pârâții – recurenți au susținut constant că expertiza efectuată de către S. E. nu a ținut seama de realitatea stabilită prin planul parcelar întocmit ambilor părți la atribuirea terenurilor, plan, potrivit căruia reclamanta avea un front la stradă de 12,5 m. și o lungime a parcelei de aproximativ 20 m.
Cum această situație a fost recunoscută chiar și de reclamanta – intimată s-a apreciat că se impunea completarea probatoriului cauzei, prin suplimentarea expertizei, care să măsoare și să identifice cadastral și tabular loturile atribuite reclamantei și pârâților.
P. sentința civilă nr. 475 din 24 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost respinsă acțiunea civilă având ca obiect „grănițuire” introdusă de reclamanta P. S. prin mandatar C. G. în contradictoriu cu pârâții C. T. și C. L. și obligată reclamanta să le plătească pârâților suma de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că proprietățile celor două părți sunt îngrădite, iar limita de hotar dintre ele nu a fost modificată, în raport de loturile ce le-au fost atribuite acestora, prin deciziile fostului Consiliu Popular al comunei Moldovița.
Așa fiind și cum limita hotarului este deja delimitată prin gard, s-a apreciat că nu se impune pronunțarea unei hotărâri care să stabilească o altă situație.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere invocat de reclamantă s-a reținut că noua construcție edificată cu destinația „Muzeul de ouă încondeiate” a fost ridicată pe același amplasament pe care fusese edificată vechea construcție ( demolată ) și față de care reclamanta nu a avut obiecții, astfel că nu se poate reține că pârâții și-ar fi ridicat construcția pe terenul reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. S., prin mandatar C. G., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că expertiza efectuată de exp. B. M. C. nu este concludentă și conformă cu aspectele din teren, că pe parcursul expertizei s-au făcut afirmații care nu au fost justificate de probe, că deși a insistat în proba cu cercetare locală, instanța i-a respins solicitarea, la fel cum a făcut și cu cererea de a se administra proba cu interogatoriul pârâților.
A mai arătat recurenta că instanța nu a manifestat un rol activ conform prevederilor art. 129 Cod procedură civilă, că nu s-a pronunțat pe cel de-al treilea capăt de cerere privind indicarea locului de plecare a celei de a treia linii de hotar, traseul și locul de unire cu altă linie de hotar.
A solicitat recurenta să se revină la calculul cheltuielilor de judecată, arătând că la plata onorariului expertului a achitat suma de 700 lei, iar avocatul reclamanților nu justifică onorariul solicitat.
P. decizia nr. 571 din 14 martie 2012 a Tribunalului Suceava s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. S. și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâții –intimați ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
P. Decizia nr. 1/1980 din data de 10 ianuarie 1980 a Biroului Executiv al fostului Consiliul Popular al comunei Moldovița, jud. Suceava, reclamantei P. S.( fostă Secman) i s-a atribuit în folosință suprafața de 250 mp teren din proprietatea statului apt pentru construcție identic cu . provenită prin divizarea parcelei nr. 42/1 din cartea funciară nr. 1643 a comunei cadastrale Moldovița pentru construirea unei locuințe proprietate individuală.
P. autorizația nr. 3/90 din data de 23 iulie 1980 eliberată de fostul Birou Executiv al fostului Consiliu Popular al municipiului Suceava, reclamantei P. S. i s-a autorizat construirea unei locuințe proprietate personală și anexe gospodărești (f.7-ds. inițial).
Ulterior, prin titlul de proprietate nr. 181 din data de 2 iulie 1993 eliberat de Comisia județeană Suceava, reclamantei-recurente P. S. i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 250 mp teren situat pe raza satului Moldovița, ., cu vecinii: N - C. T, E - Drum comunal, S -T. V. și V-Medviciuc M.
P. Decizia nr. 14/1979 din data de 26 iulie 1979 a Biroului Executiv al fostului Consiliul Popular al comunei Moldovița, jud. Suceava, pârâtului-intimat C. G. T. i s-a atribuit în folosință suprafața de 250 mp teren identică cu . virană din cartea funciară nr. 1643 a comunei cadastrale Moldovița pentru construirea unei locuințe proprietate individuală.
Ulterior, prin titlul de proprietate nr. 559 din data de 6 noiembrie 1996 eliberat de Comisia județeană Suceava, pârâtului-intimat C. T. i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 640 mp teren situat în intravilanul satului Moldovița, ., cu vecinii: N - N. V., E - Drum comunal, S - P. S. și V - Medviciuc M.
După cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. 1644 a comunei cadastrale Moldovița, pe această suprafață de teren, soții C. T. și C. L. au edificat o clădire cu casă și anexe gospodărești, în baza autorizației nr. 8/414 din data de 19 septembrie 1979 eliberată de fostul Consiliu Popular al comunei Moldovița, jud. Suceava.
Din raportul de expertiză întocmit de expertul B. C. M. rezultă că reclamanta-recurentă P. S. deține o suprafață de 348, 78 mp din care 250 mp sunt dobândiți în baza Deciziei nr. 1/1980 din data de 10 ianuarie 1980 a Biroului Executiv al fostului Consiliul Popular al comunei Moldovița, jud. Suceava și pentru care i s-a constituit ulterior dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 181 din data de 2 iulie 1993 eliberat de Comisia județeană Suceava iar restul suprafeței de 99 mp teren sunt deținuți fără acte de proprietate.
Tot din raportul de expertiză întocmit de expertul B. C. M. și depus la f. 76ds. fond rezultă că pârâtul C. T. deține o suprafață de 702, 61 mp din care 250 mp sunt dobândiți în folosință pentru construcția unei locuințe proprietate personală iar restul suprafeței de teren de aproximativ 453 mp este deținută de pârâții-intimați astfel: 390 mp în baza titlului de proprietate nr. 559/1996, 40 mp conform convenției din 7 iulie 2001 și o suprafață de aproximativ 23 mp fără acte.
După cum rezultă din dispozițiile art. 584 cod civil (în vigoare la data nașterii situației juridice ce face obiectul prezentului dosar), orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, cheltuielile grănițuirii fiind suportate în mod egal.
Așadar, prin operația grănițuirii, se urmărește determinarea prin semne exterioare a hotarului dintre cele două fonduri vecine ce aparțin unor titulari diferiți.
Acțiunea în grănițuire are un caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, deoarece prin exercitarea ei nu se tinde la crearea unui nou hotar, ci la reconstituirea și marcarea adevăratului hotar.
După cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, în raport de planurile de situație depuse de părți la dosar, hotarul dintre cele două proprietăți este în linie dreaptă iar în completările ulterioare la raportul de expertiză s-a arătat faptul că, considerând că limita de proprietate dintre vecinul T. V. și reclamanta P. S. a rămas neschimbată și ținând cont de vechile amplasamente ale celor două loturi atribuite de către fostul Consiliu Popular al comunei Moldovița, așa cum sunt prezentate în planul de situație întocmit la data de 1 iunie 1980, de domnul tehnician Sfarghiu (un dreptunghi cu lungimea de 21 m și lățimea de 12 metri), linia de hotar existentă dintre cele două proprietăți, la epoca atribuirii inițiale a loturilor este cea prezentată în Anexa nr. 5 a raportului de expertiză(f. 150-ds. nr._ ).
Din completarea nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expertul B. C. M. rezultă că linia de hotar o reprezintă streașina construcției demolate de către pârâți precum și punctul de hotar în spatele parcelei virane( care este reprezentat de un stâlp de gard de molid) și că linia de hotar dintre cele două terenuri aflate în litigiu nu corespunde cu linia de hotar arătată de reclamanta P. S. (fostă Ș.) sau de pârâtul C. T. (f.139-ds. nr._ -fond).
Tot în raportul de expertiză întocmit în cauză s-a arătat că în urma verificărilor făcute de autoritățile locale cu prilejul emiterii certificatului de urbanism și a autorizației de construire pentru imobilul construit în legătură cu care se pretinde încălcarea hotarului, s-a constatat că eliberarea certificatului de urbanism și a Autorizației de construcție s-a făcut pe baza unor verificări în teren, din care a rezultat că această construcție a fost edificată în limitele de hotar ale terenului pentru care i s-a constituit dreptul de proprietate lui C. T., după cum rezultă din Adresa nr. 6782 din data de 8 septembrie 2008 a Primăriei comunei Moldovița, jud. Suceava(f.28-ds._ ).
Tot în această adresă se arată că în zona respectivă au fost atribuite de fostul Consiliu Popular al comunei Moldovița, jud. Suceava 8 loturi de casă în folosință pe durata existenței construcțiilor. Odată cu adoptarea Legii nr. 18/1991 la cererile formulate de cei 8 proprietari de construcții, comisia comunală a propus constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 250 mp iar cu această ocazie, comisia a avut în vedere planurile de lotizare întocmite la scara 1: 500, conform cărora fiecare lot are un front la stradă de 12 mp liniari și o lungime de 21 mp iar nici unul din loturile constituite nu a avut un front la stradă de 12, 5 m.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul B. C. M. rezultă că în conformitate cu decizia nr. 1/1980 și planul de situație privind construcția unei construcții cu destinația de locuință, întocmit în data de 22 aprilie 1980 de tehnicianul Sfarghiu, lotul reclamantei-recurente P. (fostă Secman) S. este de formă dreptunghiulară iar în planul de situație privind construcția unei construcții cu destinația de locuință, întocmit în data de 12 aprilie 1980 de același tehnician Sfarghiu pentru beneficiarul T. V., sunt menționate dimensiunile de 12 m pentru lățime și de 21 m pentru lungime aferente suprafeței în formă de dreptunghi deținută de reclamanta-recurentă P. S. (f.86-ds nr._ -fond).
P. rezoluția nr. 701/P/2005 din data de 22 august 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung-Moldovenesc s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâții C. T. și C. L. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 Cod penal, având în vedere că din cercetările efectuate de organele de cercetare penală s-a stabilit că gardul despre care reclamanta-recurentă spunea că a fost distrus de către pârâții-intimați, a căzut ca urmare a deteriorării în timp de fenomene naturale, datorită putrezirii, fără nici o intervenție din partea acestora(f.36-ds. nr. 2354/2005) iar plângerea împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă prin Sentința penală nr. 11 din data de 10 ianuarie 2006 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc (dosar nr. 3322/2005)(f.88-nr. 2354/2005).
În ceea ce privește susținerile reclamantei-recurente din cererea de chemare în judecată că pârâții-intimați ar fi executat lucrări de construcție-anexă gospodărească, fără a poseda autorizația de construcție și ar fi fost sancționați contravențional, tribunalul a reținut că acțiunea Primăriei comunei Moldovița, jud. Suceava prin care aceasta solicita obligarea pârâtului-intimat C. T. la sistarea oricărei lucrări de construire și să se dispună . construcția reprezentată de anexa gospodărească, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1138 din data de 21 septembrie 2006 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc (dosar nr. 2022/2006), ca nefondată(f.10-ds._ -fond), hotărârea rămânând irevocabilă.
P. această hotărâre, s-a reținut că pârâtul a făcut toate demersurile necesare pentru a obține actele necesare edificării imobilului, inclusiv autorizația de construire, și în acest sens i-a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 20 din data de 10 mai 2005, iar acest act nu ar fi putut fi eliberat dacă pârâtul nu ar fi prezentat documentația constând în acte cu efecte juridice valabile.
Din probele administrate în cauză rezultă că proprietățile părților sunt deja îngrădite iar limita de hotar dintre ele nu a fost modificată în raport de loturile ce le-au fost atribuite acestora prin Deciziile fostului Consiliu Popular al comunei Moldovița, jud. Suceava, iar din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că linia de hotar o reprezintă streașina construcției demolate de către pârâți precum și punctul de hotar în spatele parcelei virane( care este reprezentat de un stâlp de gard de molid) și că linia de hotar dintre cele două terenuri aflate în litigiu nu corespunde cu linia de hotar arătată de reclamanta P. S.( fostă Ș.) sau de pârâtul C. T.(f.139-ds. nr._ -fond).
Având în vedere că proprietățile părților sunt deja delimitate printr-un gard și că linia de hotar dintre cele două terenuri aflate în litigiu nu corespunde cu linia de hotar arătată de reclamanta P. S.( fostă Ș.) sau de pârâtul C. T.(f.139-ds. nr._ -fond) și cum acțiunea în grănițuire are un caracter declarativ iar nu constitutiv de drepturi, deoarece prin exercitarea ei nu se tinde la crearea unui nou hotar, ci la reconstituirea și marcarea adevăratului hotar, în mod corect a respins instanța de fond acțiunea în grănițuire ca neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor, tribunalul a reținut că, după cum rezultă din dispozițiile art. 494 al. 1 Cod civil ( în vigoare la data nașterii situației juridice ce face obiectul prezentului dosar), ,,Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice”.
După cum rezultă din Autorizația de desființare nr. 2 din data de 14 iunie 2005 eliberată de Primăria comunei Moldovița, jud. Suceava, pârâtului C. T. i s-a eliberat această autorizație pentru desființarea unei anexe gospodărești(f.24-ds. nr.2354/2005) iar din completarea nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în rejudecare de expertul B. C. se arată că toate părțile au fost de acord că actualul stâlp de beton ce separă proprietățile părților nu este semn de hotar, ci a fost pus în interiorul curții pârâților-intimați, iar toate părțile au fost de acord asupra limitei din spate( un stâlp de gard gros ce se află pe hotar) (f.198-ds. nr._ -fond).
De asemenea, din suplimentele ulterioare la acest raport de expertiză tehnică judiciară rezultă că muzeul cu ouă încondeiate a fost construit pe aceeași temelie cu cea a magaziei demolate iar într-o fotografie depusă de către părți la dosar se observă că vechiul gard care delimita cele două proprietăți era coliniar cu temelia magaziei demolate. Tot în completările la acest raport de expertiză se reține că acoperișul garajului reclamantei P. S. este decupat în formă de dreptunghi( cu dimensiunile de aproximativ 30 cm/70 cm) în partea din față-stânga, iar atunci când reclamanta-recurentă a edificat garajul, acoperișul construcției pârâților cu destinația magazie ce fost demolată ulterior, exista(f.142-ds. nr._ -ds. fond).
P. urmare, cum noua construcție este edificată pe vechiul amplasament al construcției demolate pentru care pârâții posedau autorizație de desființare, nu se poate spune că intimații și-ar fi edificat noua construcție pe terenul proprietatea reclamantei, astfel încât și acest capăt de cerere a fost respins în mod corect ca nefondat.
În ceea ce privește criticile din motivele de recurs referitoare la faptul că expertiza tehnică judiciară este confuză și că instanța a respins în mod nejustificat mai multe obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară, tribunalul a reținut că prin încheierile de ședință din data de 7 iulie 2010(f.17-ds. nr._ ) și 24 noiembrie 2010(f.181), instanța de fond a dispus efectuarea unor completări la raportul de expertiză întocmit inițial în funcție de toate obiecțiunile părților depuse în mod succesiv la f. 112,121,172, 178 și 183, fără a le cenzura iar expertul a răspuns în mod detaliat la toate obiecțiunile părților prin cele două completări la raportul de expertiză, astfel încât critica recurentei este neîntemeiată.
În plus, din analiza actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă că reclamanta-recurentă, care a beneficiat de asistență juridică, ar fi solicitat administrarea probei cu o nouă expertiză la primul termen după depunerea lucrării, așa cum prevăd dispozițiile art. 212 al. 2 Cod pr. civilă. Dimpotrivă, din actele și lucrările dosarului rezultă că la fiecare termen solicita doar completarea raportului de expertiză, iar cererea sa de efectuarea a unei noi expertize a fost formulată de abia prin notele de concluzii scrise din data de 23 martie 2011(după închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei), astfel încât solicitarea sa de administrare unei noi probe cu expertiză în recurs și critica sa la adresa instanței de fond referitoare la faptul că i-a respins în mod neîntemeiat cereri de probe, apare neîntemeiată.
S-a mai reținut că reclamanta-recurentă nu a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâților și nici administrarea probei cu cercetarea la fața locului în rejudecarea după casarea cu trimitere în dosarul nr._, deși a beneficiat de asistență juridică calificată, singura solicitare ca instanța ,,să vină la fața locului” fiind cea din notele de concluzii scrise din data de 22 martie 2011(f.212), după închiderea dezbaterilor asupra fondului, lucru care nu este posibil, astfel încât critica sa din motivele de recurs este neîntemeiată și cu privire la acest aspect. În plus, după cum rezultă din dispozițiile art. 129 al. 51 Cod pr. civilă, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, astfel încât critica recurentei că prima instanță nu a dat dovadă de rol active nu a fost primită, având în vedere că omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii, nu poate constitui motiv de apel sau de recurs.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind ,,indicarea locului de plecare a celei de a treia linii de hotar, traseul și locul de unire cu altă linie de hotar”, din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond nu rezultă că reclamanta-recurentă și-ar fi modificat cererea de chemare în judecată cu acest capăt de cerere, astfel încât instanța de fond nu s-a pronunțat decât asupra obiectului cererii de chemare în judecată în limitele învestirii sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 129 al. 6 Cod pr. civilă, critica recurentei apărând și sub acest aspect, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește critica referitoare la modalitatea în care au fost stabilite cheltuielile de judecată, tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 al.1 și 2 Cod pr. civilă potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată iar judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.
Cum reclamanta-recurentă a căzut în pretenții, se află în culpă procesuală, astfel încât ea este obligată să plătească cheltuielile de judecată pe care partea care a câștigat, va dovedi că le-a făcut.
Or, în cauză, pârâții-intimați au făcut cheltuieli de judecată în cuantum de 3411 lei cu plata onorariului pentru expertizele efectuate în cauză, așa cum rezultă din chitanțele de la f. 45 și 72-ds. nr._ (recurs inițial) și f. 166-ds. nr._ -ds. fond, pe care reclamanta-recurentă este obligată să le achite, având în vedere că instanța nu poate să reducă onorariul expertului, neavând importanță că reclamanta-recurentă a achitat și ea onorariu pentru diferitele expertize dispuse în cauză.
După cum s-a arătat în doctrina și practica judiciară, partea care a pierdut procesul va suporta atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat, fiind obligată să îi restituie acesteia cheltuielile avansate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată cu onorariul avocatului, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 274 al.3 Cod pr. civilă permit judecătorului să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
A reținut că în cauză, cheltuielile de judecată efectuate de pârâții intimați cu plata onorariului avocaților în toate ciclurile procesuale până în recurs, se ridică la suma totală de 1800 lei, după cum rezultă din chitanțele de la f. 97-ds. nr. 2354/2005, f.151-ds. nr._ -ds. fond și f.30 - ds. nr._ -ds. recurs, din care instanța de fond nu a acordat decât 1089 lei, cuantum pe care instanța îl consideră justificat față de valoarea și complexitatea pricinii și față de munca prestată de avocați în raport de dificultatea, amploarea și durata cazului, dacă se ține cont de faptul că litigiul a durat mai mulți ani, la diferite instanțe, parcurgând mai multe cicluri procesuale și a fost administrat un probatoriu complex.
P. urmare, și acest motiv de recurs a fost apreciat ca fiind neîntemeiat.
În ceea ce privește critica din motivele de recurs referitoare la faptul că expertul nu a precizat iar instanța nu s-a interesat cum se explică faptul că picătura de apă de pe streașina construcțiilor cade în interiorul garajului reclamantei, tribunalul nu a primit acest motiv de recurs, atâta timp cât instanța de fond nu a fost învestită cu o acțiune confesorie pentru apărarea servituții picăturilor de streașină reglementată de dispozițiile art. 615 din vechiul Cod civil( în vigoare la data nașterii situației juridice ce face obiectul prezentului dosar), astfel încât în mod corect instanța de fond s-a preocupat doar de examinarea acțiunii formulate de reclamantă.
Cum situația de fapt stabilită de prima instanță în urma probatoriului administrat în cauză este una corectă iar hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, motivele de recurs invocate s-au dovedit neîntemeiate, iar tribunalul nu a găsit alte motive de nelegalitate de ordine publică pe care să le pună în discuția părților, recursul declarat în cauză fiind respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al.1 Cod pr. civilă.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs formulate de pârâții-intimați prin întâmpinare, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 274 al.1 și 2 Cod pr. civilă( care sunt aplicabile și în judecarea căii de atac a recursului, date fiind dispozițiile art. 316 Cod pr. civilă) prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.
Pârâții-intimați au solicitat cheltuieli de judecată, dar nu au dovedit cu chitanțe sau alte documente justificative efectuarea acestor cheltuieli în recurs, astfel încât cererea lor a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei civile nr.571 pronunțată la data de 14.03.2012 de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ a formulat contestație în anulare contestatoarea P. S. în contradictoriu cu intimații C. T. și C. L., prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 15.06.2012 și înregistrată sub nr._ .
În motivare contestatoarea a arătat că prin recursul formulat a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize tehnice care să lămurească situația proprietăților ei și a pârâților, însă deși a solicitat și în fața instanței de fond precum și în recurs efectuarea unei contra expertize această solicitare a fost respinsă.
Consideră că doar prin întocmirea unei contra expertize se poate soluționa și afla adevărul privind linia de hotar, prin indicarea locului de plecare a celei de a treia linii de hotar, traseul și locul de unire cu altă linie de hotar.
Deoarece în fața instanței de recurs nu se putea permite efectuarea unei contra expertize s-a respins această solicitare.
Așadar chiar dacă a solicitat și în fața instanței de recurs întocmirea unei alte expertize, instanța a respins această solicitare deoarece avea nevoie de verificări de fapt.
În drept au fost invocate dispozițiile art.317-321 C.proc.civ.
Intimatul C. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele legale limitativ prevăzute de art. 317 și 318 din Codul de procedură civilă.
Față de cele reținute și motivele de contestație în anulare invocate prevăzute de art. 318 C.proc.civ., Tribunalul constată prezenta contestație în anulare ca nefondată din următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prevederea cuprinsă în art. 318 Cod procedură civilă potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrată sau pe cale de excepții procedurale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
P. urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Contestatoarea prin cererea formulată se referă la primul motiv de contestație în anulare prev. de art. 318 C.proc.civ.
Astfel, contestatoarea critică faptul că instanța de recurs a respins solicitarea sa de întocmire a unei contra expertize, care ar fi fost necesară pentru corecta soluționare a cauzei.
Așa cum rezultă din considerentele deciziei contestate, recurenta nu a solicitat administrarea probei cu o nouă expertiză la primul termen după depunerea lucrării, așa cum prevăd dispozițiile art. 212 al. 2 Cod pr. civilă, iar la solicitarea acesteia s-a dispus completarea raportului de expertiză, cererea sa de efectuarea a unei noi expertize fiind formulată prin notele de concluzii depuse după închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel încât solicitarea sa de administrare unei noi probe cu expertiză în recurs și critica sa la adresa instanței de fond referitoare la faptul că i-a respins în mod neîntemeiat cereri de probe, a fost apreciată ca neîntemeiată.
Tribunalul consideră că aceste critici față de soluția instanței de recurs nu constituie eroare materială în înțelesul art. 318 C.proc.civ. și ca atare nu se încadrează în cazurile de contestație în anulare specială, deoarece echivalează cu rejudecarea recursului.
Se constată că în motivarea deciziei contestate s-a argumentat de către instanța de recurs criticile referitoare la administrarea probei cu expertiză, precum și respingerea acestei probe solicitată în fața instanței de control judiciar.
Astfel, consideră că este inadmisibil a se repune în discuție probleme de fond ce au fost soluționate de către instanța de recurs, această cale extraordinară de retractare fiind creată de lege pentru remedierea unor greșeli materiale, iar nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.
De asemenea, din analiza deciziei contestate, precum și a motivelor de recurs invocate raportate la dispozițiile legale sus enunțate, constată că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate de contestatoare și a avut în vedere toate criticile formulate de aceasta.
De altfel, instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate.
În consecință, va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea P. S..
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de către contestatoarea P. S., domiciliată în ., județul Suceava, prin mandatar C. G., domiciliat în sat. Milișăuți, ., județul Suceava, împotriva deciziei civile nr.571 pronunțată la data de 14.03.2012 de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimați fiind C. T. și C. L., ambii cu domiciliul în comuna Moldovița, ., județul Suceava, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. G. C. N. M. F. L.
Grefier,
S. A.
Red.F.L/Tehnored SA/2ex./Jud.recurs V. E. L.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1826/2013. Tribunalul SUCEAVA | Validare poprire. Decizia nr. 86/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
