Pretenţii. Decizia nr. 1321/2012. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1321/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-06-2012 în dosarul nr. 1321/2012

Dosar nr._ Pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1321

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18 IUNIE 2012

PREȘEDINTE T. A. M.

JUDECĂTOR V. O. D.

JUDECĂTOR I. G.

GREFIER S. A.-M.

Pe rol, judecarea recursului formulat de către pârâtul F. V., împotriva sentinței civile nr. 1947 pronunțată la data de 19 septembrie 2011 de Judecătoria F. în dosar nr._, intimată fiind reclamanta Asociația L. a P. „S.” nr. 13 F..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pârâtul recurent și administratorul reclamantei intimate, C. C..

Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare de către reclamanta intimată.

Pârâtul recurent depune la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1696/21 iunie 2011 de BNP Asociații M. A. și Ș. A., bilet de externare și precizează că nu mai are locuință, este bolnav și nu are de unde plăti cheltuielile de întreținere.

Părțile, luând pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Pârâtul recurent solicită admiterea recursului conform celor arătate în memoriul de recurs.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate, motivat de faptul că petentul recurent încă mai locuiește în imobil.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresata Judecătoriei F. si înregistrata sub nr._/2011, reclamanta Asociația L. a P. „S.” nr.13 F.,a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F. V., obligarea acestuia la plata sumei de 1061,10 lei, reprezentand cote de intretinere aferente perioadei mai 2010- aprilie 2011 si a sumei de 1061,10 lei, reprezentand penalitati de intarziere, in total suma de 2122,20 lei.

In motivare a arătat ca paratul in calitate de proprietar al apartamentului nr. 1, B1.9, . Localitatea Falticeni, . a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna mai 2010 si pana in prezent, cuantumul total al acestora ridicandu-se la suma de 1061,10 lei la care se adauga penalitati de intarziere 1061,10 lei, in total suma de 2122,20 lei.

La cotele de intretinere lunare au fost calculate penalitati de 0,20% pe zi de intarziere dupa trecerea unui termen de 30 de zile de la data fixata pentru plata aferenta, conform art. 49 aliniatul 1,2 si 3 din 06-07-2007 publicata in Monitorul Oficial Partea 1 nr. 490 din 23-07-2007 si aprobata de Adunarea Generala a P. din 15 mai 2008.

In drept și-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 112,113, si 114 din Codul de Procedra Civila.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de acțiunea reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1947 din data de 19 septembrie 2011, Judecătoria F. a admis cererea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta Asociația L. de proprietari „S.” nr. 13 F., în contradictoriu cu paratul F. V. și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1061,10 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și suma de 1061,10 lei, reprezentand penalitati de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociației de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar conform listei de plată a cheltuielilor, asociației de proprietari în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv celor aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar conform art. 50 alin. 1 din aceeași lege, în caz de neplată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar vinovat de acest lucru.

Potrivit art.969 alin 1 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele trebuiesc executate cu bună - credință si, potrivit art.970 alin 2 Cod civil, părțile au obligația executării nu numai a prevederilor expres stipulate în conținutul contractului, dar și a tuturor urmărilor pe care echitatea, obiceiul sau legea le dau obligației după natura sa.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei datorate instanța a apreciat că aceasta este legală și temeinică în condițiile în care partea contractantă care și-a îndeplinit cu bună credință obligațiile are dreptul la recuperarea integrală a debitului, lipsa de folosință a sumei datorate creându-i un prejudiciu materializat în cuantumul dobânzii legale solicitate.

În speță, așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, pârâtul este membru al asociației de proprietari reclamante, deținând în proprietate un apartament pe . nu a achitat debitele către asociație, conform listei de plată a cheltuielilor (fila 5 dosar) în cuantum total de 1061,10 lei.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul prevederilor legale invocate, instanța a admis cererea așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul prin care a solicitat admiterea acestuia, pentru următoarele motive:

Sentința recurată este netemeinică și nelegală pe motiv că suma de 1061,10 lei cu titlu de cote de întreținere aferente perioadei mai 2010-aprilie 2011 nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Mai mult, instanța de fond a acordat în favoarea reclamantei penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, acest procent nefiind prevăzut în Statutul Asociației de Proprietari.

Prima instanță și-a motivat hotărâre pe disp. art. 969 Cod civil, text de lege referitor la convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, însă la dosarul cauzei nu este depusă nicio convenție încheiată între părți.

Sentința recurată este nelegală și netemeinică atât sub aspectul motivării atât în fapt, cât și în drept.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă.

Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele motive:

În baza Statutului asociației, asociația are prevăzut calcularea de penalizări pentru neplata la termen a cotelor de întreținere, iar pârâtul a semnat acordul de asociere din cadrul asociației.

Recursul este fondat.

Pârâtul a criticat soluția primei instanțe sub toate aspectele, apreciind că suma stabilită cu titlu de cote de întreținere aferentă perioadei mai 2010- aprilie 2011 n-ar reprezenta o creanță certă, lichidă și exigibilă, că penalitățile de întârziere în procent de 0,2%/zi n-ar fi fost prevăzute în statutul asociației și că între părți n-ar fi existat vreo convenție care să facă posibilă aplicarea de către prima instanță a art. 969 din vechiul Cod civil.

Însă toate aceste aspecte nu pot fi verificate de către instanța de control judiciar deoarece la dosar nu au fost depuse listele de plată aferente perioadei reclamate, înscrisuri absolut necesare în vederea stabilirii întinderii și exigibilității creanței pretinse atât cu titlu de cheltuieli de întreținere, cât cu titlu de penalități.

Omisiunea depunerii listelor de plată echivalează cu necercetarea fondului de către prima instanță, a cărei soluție în mod evident nu are corespondent în actele și lucrările dosarului, întemeindu-se exclusiv pe susținerile din cererea introductivă, considerente pentru care, în baza art. 312 al. 5 Cod procedură civilă tribunalul va admite recursul, va casa sentința civilă și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul formulat de către pârâtul F. V., domiciliat în F., .. 9, ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1947 pronunțată la data de 19 septembrie 2011 de Judecătoria F. în dosar nr._, intimată fiind reclamanta Asociația L. a P. „S.” nr. 13 F., cu sediul în F., ., .. Suceava.

Casează sentința civilă nr.1947/19.09.2011 a Judecătoriei F. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18.06.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

T. A. M. V. O. D. I. G.

Grefier,

S. A.-M.

Red. V.O.D.

Judecător fond R. M.

Tehnored. S.A.M.

2 ex./5.07.2012

I. Caracteristica cererii în raport

de care s-a admis recursul – Pretenții

II. Soluția în recurs – Admite recursul. Casează sentința civilă nr.1947/19.09.2011 a Judecătoriei F. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

FIȘA ÎN CIVIL

Judecătoria F. Decizia nr. 1321/18.06.2012

Sentința nr. 1947/11 Dosar nr._

Judecător: R. M. Complet: T. A. M.

V. O. D.

I. G.

Pârâtul a criticat soluția primei instanțe sub toate aspectele, apreciind că suma stabilită cu titlu de cote de întreținere aferentă perioadei mai 2010- aprilie 2011 n-ar reprezenta o creanță certă, lichidă și exigibilă, că penalitățile de întârziere în procent de 0,2%/zi n-ar fi fost prevăzute în statutul asociației și că între părți n-ar fi existat vreo convenție care să facă posibilă aplicarea de către prima instanță a art. 969 din vechiul Cod civil.

Însă toate aceste aspecte nu pot fi verificate de către instanța de control judiciar deoarece la dosar nu au fost depuse listele de plată aferente perioadei reclamate, înscrisuri absolut necesare în vederea stabilirii întinderii și exigibilității creanței pretinse atât cu titlu de cheltuieli de întreținere, cât cu titlu de penalități.

Omisiunea depunerii listelor de plată echivalează cu necercetarea fondului de către prima instanță, a cărei soluție în mod evident nu are corespondent în actele și lucrările dosarului, întemeindu-se exclusiv pe susținerile din cererea introductivă, considerente pentru care, în baza art. 312 al. 5 Cod procedură civilă tribunalul va admite recursul, va casa sentința civilă și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1321/2012. Tribunalul SUCEAVA