Fond funciar. Decizia nr. 840/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 840/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-04-2012 în dosarul nr. 840/2012
Dosar nr._ Fond funciar
R OM Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 840
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 APRILIE 2012
PREȘEDINTE I. GEORGETAÂ
JUDECĂTOR T. A. M.
JUDECĂTOR V. O. D.
GREFIER S. A.-M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către intervenienții în nume propriu M. C., M. F., M. V. și N. V., împotriva sentinței civile nr. 1215 din data de 18 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimați fiind reclamanta P. A. și pârâții C. C. de aplicare a L. fondului funciar Bogdănești, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, M. A., M. G. – decedat, M. I. (I.), P. M., M. E. și C. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat R. S., ce substitie pe avocat T. V., pentru intervenienții în nume propriu recurenți, avocat P. M., pentru reclamanta intimată și pârâta intimată P. M..
Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, de către apărătorul reclamantei intimate cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, cerere ce a rămas fără obiect având în vedere prezența apărătorului în instanță și, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a reclamantei de a formula acțiunea pentru anularea titlului de proprietate, pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei privind reconstituirea dreptului de proprietate, excepția lipsei calității juridice procesuale active de a solicita anularea titlului de proprietate, excepții invocate de către intervenienții în nume propriu recurenți în recurs și acordă cuvântul și pe fondul cauzei.
Apărătorul recurenților solicită admiterea excepțiilor și admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii, motivat de faptul că în mod greșit s-a reconstituit dreptul de proprietate și s-a modificat titlul de proprietate, întrucât documentația ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate cuprinde terenurile evidențiate în RA din anii 1959-1962 pe numele M. A., iar autorul reclamantei nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cu cheltuieli de judecată.
Avocat P. M., în ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei de a formula acțiune pentru anularea titlului de proprietate, arată că acțiunea este în modificare titlu de proprietate, reclamanta solicitând includerea sa la moștenitori, aceasta făcând dovada calității de moștenitor prin formularea cererii, motiv pentru care solicită respingerea excepției.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei privind reconstituirea dreptului de proprietate, precizează că reclamanta poate formula acțiunea direct la instanță, fără a parcurge etapa administrativă, având în vedere că cererile nu sunt soluționate într-un termen rezonabil de către comisii, motiv pentru care solicită respingerea și a acestei excepții.
În ceea ce privește excepția lipsei calității juridice procesuale active de a solicita anularea titlului de proprietate solicită respingerea acesteia, motivat de faptul că această solicitare ține de interesul legitim actual și născut.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu precizarea că cererea autorului reclamantei intimate nu a fost contestată de către comisia comunală și nici de către pârâți, astfel că aceasta are valoare probantă până la înscrierea în fals, fiind un act legal, fără cheltuieli de judecată
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr._ în data de 27 octombrie 2010 reclamanta P. A. a chemat în judecată pe pârâții: M. G., P. M., C. C. de fond funciar Bogdănești, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, solicitând modificarea titlului de proprietate nr. 335/3.09.1993 emis pe numele defunctei M. A., în sensul includerii sale la rubrica „moștenitorii defunctului” și a includerii suprafeței de 0,44 ha teren situat în intravilanul satului Bogdănești, între vecinii: N. A., M. A., drum și O. V..
În motivare a arătat că este moștenitoarea defunctei M. A., alături de prim-pârâți, în calitate de fiică a acesteia.
La apariția legilor fondului funciar, în calitate de moștenitoare a defunctei a depus separat de pârâți o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut defunctei sale mame.
De asemenea, conform adeverinței de proprietate nr. 2955/13.10.1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate și pentru suprafața de 0,44 ha teren intravilan sus-menționată, nefiind înscrisă în titlul de proprietate.
Astfel, întrucât titlul de proprietate nu a fost emis pe numele tuturor moștenitorilor așa cum prevăd disp. art. 13 din Legea nr. 18/1991 republicată și întrucât nu au fost înscrise toate suprafețele de teren solicitate și reconstituite, titlul de proprietate nr. 335/3.09.1993 apare ca emis eronat, motiv pentru care pe baza probelor ce se vor administra, a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Și-a întemeiat cererea pe prev. L. nr. 18/1991 republicată și modificată.
Prin întâmpinarea depusă la fila 16 dosar, pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a solicitat ca judecarea cauzei să se facă și în contradictoriu cu C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bogdănești, comisie care cunoaște situația juridică a terenului ce face obiectul litigiului de față.
S-a arătat că titlul de proprietate este actul autentic cel mai important prin care se finalizează activitatea comisiilor locale și comisiilor județene de aplicare a L. fondului funciar, iar titlul de proprietate se emite de către C. județeană pe baza documentației înaintate de către comisiile locale, după operațiunea de validare, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie și schițele terenurilor.
În cauză au formulat cerere de intervenție în nume propriu, intervenienții: N. V., M. C., M. F. și M. V..
Intervenienții au cerut în principal nulitatea cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că aceasta nu a fost formulată în contradictoriu cu toți moștenitorii defunctei, ci în contradictoriu cu doar doi dintre aceștia, respectiv M. G. și P. M..
Pe fond au solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată motivat de faptul că aceasta nu face dovada reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren incluse pe titlul de proprietate a cărei modificare a solicitat-o.
Or, în cauză, intervenienții au susținut că titlul de proprietate respectă întocmai mențiunile din actele premergătoare (proces verbal de punere în posesie, registru agricol), iar atâta timp cât actele provizorii emise de C. comunală nu au fost contestate de reclamantă sau de autorul său după procedura L. 18/1991, titlul de proprietate emis pe numele moștenitorilor defunctei M. C. A. era valabil.
Reclamanta a fost de acord cu admiterea în principiu a cererii de intervenție și de introducere în cauză a intervenienților, întrucât au calitate de moștenitori ai defunctei M. C. A. și a solicitat prin cererea de la fila 40 dosar introducerea în cauză a numitului M. I., moștenitor al defunctului M. I. și a numitei M. A. ca moștenitori ai defunctului M. N..
Reclamanta a formulat ulterior cerere completatoare prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate prin reprezentare, după defuncta M. A..
A arătat că prin cererea introductivă a solicitat modificarea titlului de proprietate nr. 335/3.09.1993 emis pe numele moștenitorilor defunctei, în sensul includerii la rubrica „moștenitorii defunctului” alături de celelalte părți și includerea suprafeței de 0,44 ha teren intravilan la locul „Praxia”.
Această solicitare a fost motivată de faptul că autorul său a formulat în termen legal cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut defunctei M. A., întrucât au trecut timp de 20 de ani de la depunerea cererii de reconstituire de către autorul său, comisia comunală nu a procedat la soluționarea acesteia.
Ulterior, la termenul din data de 11 mai 2011 reclamanta, prin apărător, a renunțat la capătul de cerere privind includerea suprafeței de 0,44 ha teren pe titlul de proprietate.
M. A., M. G., M. I. și P. M. nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1215 din data de 18 mai 2011, Judecătoria Fălticeni a admis, așa cum a fost precizată acțiunea formulată de reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâții P. M., M. G., M. A., M. I., C. C. de fond funciar Bogdănești, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și cu intervenienții: N. V., M. C., M. F. și M. V..
A reconstituit în favoarea reclamantei dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,20 ha teren în indiviziune cu ceilalți moștenitori ai defunctei M. C. A..
A modificat titlul de proprietate nr. 335/3.05.1993 emis pe numele moștenitorilor defunctei M. C. A. în sensul înscrierii pe acesta a reclamantei, în calitate de moștenitoare după defunctul M. T. (fiu al autoarei M. C. A.) și a respins cererea de intervenție în interes propriu.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit actelor de stare civilă atașate la dosarul cauzei – filele 25, 26 reclamanta P. A. este fiica defunctului M. T. (decedat), fiu al defunctei M. A. – autoarea titularilor dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2,2 ha teren situat pe raza comunei Bogdănești și Boroaia, jud. Suceava, suprafață reconstituită prin titlul de proprietate nr. 335/1993 contestat în prezenta cauză.
Titlul de proprietate menționat evidențiază ca moștenitori ai defunctei M. A. pe M. G., P. M., M. I. (în prezent decedat) al cărui succesor este pârâtul M. ilie (I.), M. N., în prezent decedat, al cărui succesori sunt intervenienții. N. V., M. C., M. F. și M. V..
Potrivit documentației înaintate de C. C. de fond funciar Bogdănești, titlul de proprietate nr. 335/1993a cuprinde terenuri evidențiate în rolul agricol din anii 1959-1962 pe numele M. C. A., iar ca titulari pe M. N., M. I., M. G. și P. M. care au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în anul 1991, cerere înregistrată sub nr. 1922/20.03.1991 (fila 48 dosar).
Potrivit înscrisului de la fila 19 dosar, a rezultat că și autorul reclamantei – M. T. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,20 ha tern ce a aparținut defunctei M. A., cerere înregistrată sub același nr. și la aceeași dată.
Cu toate acestea, autorul reclamantei nu figurează printre moștenitorii defunctei M. A., deși, la fel ca și ceilalți moștenitori ai defunctei a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în termen legal, comisia local de fond funciar nesoluționând cererea autorului reclamantei.
Este adevărat că procedura instituită prin Legea nr. 18/1991 este una specială, cu caracter obligatoriu, subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, însă nesoluționarea cererii de către comisia locală deschide posibilitatea celui îndreptățit de a se adresa instanței, pentru apărarea drepturilor sale subiective.
Chiar dacă prin dispozițiile procedurii speciale nu este prevăzut un termen înlăuntrul căreia comisia locală să procedeze la soluționarea cererii, se apreciază că acest lucru trebuie să se realizeze într-un termen rezonabil astfel încât să nu se ajungă la crearea unor prejudicii pentru cei interesați.
În cazul de față, în condițiile în care până în prezent comisia locală nu a răspuns cererii formulate de autorul reclamantei, raportat și la data înregistrării acesteia, instanța a apreciat că în mod justificat reclamanta s-a adresat în mod direct instanței de judecată, fiind necesară analiza temeinică pretențiilor acesteia, respectând astfel principiul liberului acces la justiție.
Prin urmare, instanța în conformitate cu prev. art. 53 și urm. din legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările ulterioare, rap. la art. III lit. „a” din Legea nr. 169/1997 modificată, a admis acțiunea așa cum a fost precizată, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafața de 2,20 ha teren în indiviziune cu ceilalți moștenitori ai defunctei M. C. A. și ca urmare a modificat titlul de proprietate nr. 335/3.05.1993 în sensul înscrierii pe acesta a reclamantei, în calitate de moștenitoare după defunctul M. T. (fiu al autoarei M. C. A.).
Subscriind acelorași considerente, instanța a respins ca nefondată cererea de intervenție.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs intervenienții în nume propriu M. C., M. F., M. V. și N. V., pentru următoarele motive:
Prin acțiunea formulată reclamanta P. A. a chemat în judecată pârâții M. G., P. M., C. C. de fond funciar Bogdănești, C. Județeană Suceava și ulterior și moștenitorii defuncților M. N. și M. I. solicitând modificarea titlului de proprietate nr. 335/03.05.1993 emis pe numele defunctei M. A. în sensul includerii sale la rubrica „moștenitorii defunctului" și a includerii suprafeței de 0,44 ha teren situat în intravilanul satului Bogdănești între vecinii N. A., M. A., drum și O. V..
Ulterior, la termenul din 11 mai 2011 reclamanta, prin apărător, a renunțat la capătul de cerere privind includerea suprafeței de 0,44 ha teren pe titlul de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 1215/18 mai 2011 instanța de fond a admis acțiunea așa cum a fost precizată, reconstituind reclamantei dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,20 ha teren în indiviziune cu ceilalți moștenitori ai defunctei M. C. A., dispunând modificarea titlului de proprietate nr. 335/03.05.1993 în sensul includerii reclamantei, în calitate de moștenitoare după defunctul M. T..
Consideră că în mod greșit instanța de fond a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,20 ha teren în indiviziune cu ceilalți moștenitori ai defunctei M. C. A. și a modificat titlul de proprietate pentru următoarele motive:
In fapt, titlul de proprietate a cărui modificare se solicită menționează ca moștenitori ai defunctei M. A. pe M. G., P. M., M. I. (decedat) și M. N. (decedat).
Așa cum rezultă din documentația înaintată de C. C. de fond funciar Bogdănești, titlul de proprietate nr. 335/1993 a cuprins terenurile evidențiate în rolul agricol din anii 1959-1962 pe numele M. C. A., iar ca titulari pe M. N., M. I., M. G. și P. M. care au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în anul 1991, cerere înregistrată sub nr. 1922/20.03.1991. De altfel, la solicitarea instanței de fond, Comisia comunală de fond funciar Bogdănești a trimis documentația ce a stat la baza emiterii titlul sus-menționat și așa cum rezultă din înscrisurile înaintate doar cei patru moștenitori rezultă că au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, la dosar nefiind depusă și cererea pretins formulată de defunctul M. T..
Or, titlul de proprietate a fost eliberat în conformitate cu actele premergătoare, acte ce nu au fost contestate, titlul fiind întocmit cu respectarea prevederilor L. nr. 18/1991 și corespunzând întocmai cu actele primare de reconstituire atât în privința întinderii dreptului de proprietate, cât și calității de beneficiari ai pârâților.
Pe de altă parte, reclamantei sau autorului acesteia nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate, astfel încât să dovedească că i s-a recunoscut dreptul de proprietate în condițiile L. nr. 18/1991.
Instanța de judecată nu poate dispune reconstituirea dreptului de proprietate, fără ca în prealabil să fi fost urmată procedura în fața Comisiei locale și a Comisiei județene.
Lipsa aceste proceduri prealabile, inexistența unei hotărâri a Comisiei județene atrage respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Această respingere a capătului de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate are ca efect și respingerea capătului de cerere privind modificarea titlului de proprietate pe excepția lipsei calității procesuale active.
Chiar și în ipoteza în care s-ar reține că M. T. a formulat într-adevăr cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, reconstituirea se face numai cu respectarea procedurii administrative prevăzută de lege numai pe numele petentului decedat, moștenitorii urmând să-și valorifice drepturile lor succesorale potrivit dreptului comun, nu prin eliberarea unui nou titlu pe numele lor. Mai mult, reclamanta P. A. nu este singura moștenitoare a defunctului M. T..
Reclamanta P. A. a depus la dosar note de concluzii prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală.
În motivare a arătat că în mod legal și corect Judecătoria Fălticeni a dispus reconstituirea dreptului său de proprietate în indiviziune cu recurentele pentru suprafața de 2,20 ha teren și în consecință includerea pe titlul de proprietate nr.335/30.09.1993 emis pe numele autorului M. C. A..
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, în termen legal autorul său, M. T., a depus cererea de reconstituire drept de proprietate cu nr. 1922/20.03.1991 după M. C.A., cerere nesoluționată până la pronunțarea sentinței primei instanțe.
Dată fiind perioada mare de timp, respctiv de 20 ani de la data depunerii cererii de reconstituire și până la promovarea cererii de chemare în judecată, instanța în mod corect a procedat la analiza temeiniciei pretențiilor sale pe fond, respectând astfel principiul liberului acces la justiție admițând cererea completatoare a acțiunii, întrucât cererea de reconstituire nu a fost soluționată de către C. C. în termen rezonabil.
Practica judiciara națională a statuat că în situația în care o asemenea cerere nu este soluționată în termen rezonabil, este deschisă posibilitatea celui îndreptățit de a se adresa instanței pentru apărarea drepturilor sale chiar dacă procedura de reconstituire este una specială, cu caracter obligatoriu, (dec.788/2007-Trib. Cluj).
Ca o consecință a reconstituirii dreptului de proprietate,în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind includerea reclamantei pe titlul de proprietate a cărui modificare a solicitat-o, alături de ceilalți moștenitori ai defunctei M. C.A..
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Ceilalți intimați, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Recursul este fondat.
Reclamanta a invocat în susținerea cererii dedusă judecății faptul că autorul său, M. T. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după M. A., cerere înregistrată la Primăria .. 1922 din 20 martie 1991 (f. 24 dosar).
În fața instanței de recurs, la termenul din 23 ianuarie 2012 s-a învederat faptul că reclamanta nu este în posesia originalului cererii, iar la primărie a fost găsită doar o copie a acesteia.
Din relațiile solicitate Primăriei . cu adresele nr. 86 din 14 ianuarie 2012, respectiv nr. 243 din 1 februarie 2012 rezultă că cererea de reconstituire nr. 1922 din 20 martie 1991 aflată la arhiva acestei instituții este cea formulată de moștenitorii ce figurează pe titlul de proprietate nr. 335 fin 3 septembrie 1993, nefiind depusă nici o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate de M. T., în calitate de moștenitor după def. M. A..
În aceste condiții, instanța apreciază că nu poate fi avut în vedere la soluționarea cauzei înscrisul depus în copie de către reclamantă.
Câr despre susținerea acesteia în sensul cu înscrisul nu poate fi înlăturat atâta vreme cât nu s-a formulat o plângere pentru fals și nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care să se constate incidența unui eventual fals, aceasta nu poate fi reținută.
Potrivit art. 139 al. 1 Cod procedură civilă „partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris”.
Ca urmare, instanța constată că, în lipsa unei cereri de reconstituire formulate de autorul său, reclamanta nu justifică una din condițiile de exercițiu al acțiunii civile, respectiv interesul, neexistând nici un folos practic al demersului judiciar inițiat de reclamantă pentru reconstituirea dreptului de proprietate și pe cale de consecință nici pentru anularea titlului de proprietate nr. 335/3 septembrie 1993.
Față de cele expuse mai sus, în baza disp. art. 312 al. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de intervenienții în nume propriu și se va modifica în totalitate sentința atacată, în sensul că se va respinge acțiunea astfel cum a fost precizată, ca lipsită de interes, admițându-se cererea de intervenție în nume propriu.
Văzând și prev. art. 274 al. 1 Cod procedură civilă,
P. aceste motive,
În numele L.,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către intervenienții în nume propriu M. C., domiciliată în G., .-2s, ., M. F., domiciliată în București, ., ., ., M. V., domiciliat în ., jud. G. și N. V., domiciliată în G., ., . civile nr. 1215 din data de 18 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimați fiind reclamanta P. A., domiciliată în Bogdănești, jud. Suceava și pârâții C. C. de aplicare a L. fondului funciar Bogdănești, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, M. A., domiciliată în Suceava, .. 3, ., . – decedat, M. I. (I.), domiciliat în Rădăuți, . Zadik nr. 21, ., P. M., domiciliată în Bogdănești, jud. Suceava, M. E., domiciliată în Fălticeni, ., ., jud. Suceava și C. N., domiciliată în Gura Humorului, ., jud. Suceava.
Modifică în totalitate sentința civilă nr.1215 din 18 mai 2011 a Judecătoriei Fălticeni, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâții: P. M., M. G., M. A., M. I., C. C. de fond funciar Bogdănești, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și cu intervenienții: N. V., M. C., M. F. și M. V., astfel cum a fost precizată, ca lipsită de interes.
Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții în nume propriu M. C., M. F., M. V. și N. V.
Obligă pe intimata reclamantă să le plătească recurenților intervenienți în nume propriu suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată de la instanța de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2012.
Președinte, Judecător Judecător,
I. G. T. A. M. V. O. D.
Grefier,
S. A. - M.
Red. T.A.M.
Judecător fond M. L. I.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./29.06.2012
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1321/2012. Tribunalul SUCEAVA | Drepturi băneşti. Sentința nr. 1101/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








