Pretenţii. Sentința nr. 5395/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5395/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 440/2014
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 440
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Președinte: V. E. L.
Judecători: S. A.
C. L.
Grefier: R. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta M. S. prin primar, împotriva sentinței civile nr. 5395 din 7 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria S. (dosar nr._ ), pârât intimat fiind C. T. „P. M.”S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Instanța având în vedere lipsa părților lasă cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.
La a doua strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța având în vedere faptul că prin memoriul de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 07.03.2012, sub nr.18’_, reclamanta M. S. – prin P., în contradictoriu cu pârâtul C. T. P. M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la restituirea sumei de_ lei încasată necuvenit, cu titlu de cheltuieli de personal –indemnizație de conducere și a sumei de 1199 lei încasată necuvenit, cu titlu de spor de ecran.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, suma a cărei restituire o solicită reprezintă cheltuieli de personal virate în contul pârâtului la cererea acestuia în cursul anului 2010.
A arătat reclamanta că, urmare a controlului efectuat de către auditorii Curții de Conturi, prin Decizia nr. 46/68 din 22.11.2011 s-a reținut că sumele mai sus arătate au fost plătite de către ordonatorul principal de credite în mod nelegal unității școlare, astfel încât, s-a impus instituției recuperarea acestor sume.
Reclamanta a susținut că suma utilizată de ordonatorul terțiar de credite pentru plata sporului de ecran a fost determinată prin aplicarea la salariul de bază a unor procente cuprinse între 20% și 30% din salariul de bază în condițiile în care potrivit art. 8 alin.c din HG 281/1993 se reglementa un spor de până la 15% din salariul de bază.
Reclamanta a susținut că în cursul anului 2010 la unitatea școlară pârâtă s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar iar OG 4/2006 nu prevede pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. A mai precizat că persoanele care ocupă funcții de conducere specifice învățământului sunt prevăzute de anexele 4.2 și 4.4 din OG 15/2008.
În drept au fost invocate disp. art. 1341, 1635 și următoarele cod civil .
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S., excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că sporul de ecran a fost acordat în mod corect iar indemnizația de conducere a admnistratorului financiar III S – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit.a și c din OUG 191/2002 .
Pârâtul a mai susținut că prin adresa 448/25.01.2006 a ISJ S. și în baza hotărârii Consiliului de Administrație al ISJ S., pârâtul a fost încadrat în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite, iar persoana încadartă pe funcția de administrator financiar contabil sef avea o indemnizatie de conducere de 30%.
P. sentința civilă nr. 2440 din 24.05.2012 Judecătoria S. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S. și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului S., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului S. sub nr._ la data de 30.05.2012 .
P. sentința nr. 4031 din 17.05 2013, Tribunalul S. – Secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului S. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S., a constatat ivit conflictul negativ de competența și a trimis cauza la Curtea de Apel S., pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
P. sentința civilă nr. 185 din 10.06.2013, Curtea de Apel S. – Secția Civilă a admis sesizarea privind conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria S. și Tribunalul S. și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ la data de 25.07.2013 .
La solicitarea părților, instanța a administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
P. sentința civilă nr.5395 din 7 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria S. s-a respins acțiunea, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
P. prezenta acțiune reclamanta M. S. – prin P., în contradictoriu cu pârâtul C. T. P. M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la restituirea sumei_ lei încasată necuvenit, cu titlu de cheltuieli de personal –indemnizație de conducere și a sumei de 1199 lei încasată necuvenit, cu titlu de spor de ecran.
Pe fondul cauzei reclamantul și-a motivat acțiunea conform art. 1341, 1635 C.civ. privind plata nedatorată.
Instanța a reținut însă potrivit art.6 din N. C.civ. că în cauză sunt aplicabile dispozițiile C.civ. 1864, respectiv dispozițiile art. 992-993 C.civ.
P. art. 1092 cod civil se instituie principiul potrivit căruia plata ca operație juridică presupune existența unei obligații care trebuie stinsă. Dacă o asemenea obligație nu există și eventual s-a făcut o plată, ea nu este valabil săvârșită, făcându-se o plată nedatorată care trebuie restituită.
Plata nedatorată presupune potrivit dispozițiilor art. 992 și 993 C.civ executarea din eroare de către o persoană a unei obligații de care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.
Așadar condițiile plății nedatorate sunt prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Instanța a reținut că reclamanta și-a motivat prezenta acțiune raportat la decizia 46/68 din 22.11.2011 a Curții de Conturi S..
Analizând condițiile plății nedatorate la acțiunea reclamantului, instanța a reținut că într-adevăr reclamantul a efectuat o plată către pârâtul C. T. P. M., respectiv suma de_ lei, cu titlu de cheltuieli de personal –indemnizație de conducere și a suma de 1199 lei, cu titlu de spor de ecran, fiind astfel dată condiția plății, plata nefiind contestată de pârâtă.
Însă, raportat la probele administrate în cauză instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că datoria pentru care s-a făcut plata nu a existat din punct de vedere juridic în raporturile dintre reclamant și pârât și nici a faptului că plata ar fi fost efectuată din eroare.
Astfel în ceea ce privește indemnizația achitată cu titlu de spor de ecran instanța a apreciat că sumele a căror restituire se solicită (plătite cu titlu de spor de ecran) au fost plătite de reclamant cu bază legală.
Potrivit art. 241 alin. 1 lit.c din Codul muncii coroborat cu art.11 a.in.1 lit.c din Legea nr. 130/1996 reglementează opozabilitatea clauzelor contractului colectiv de muncă (CCM) în favoarea salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, art. 13 din CCM unic la nivel de ramură stipulează că hotărârile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părți.
Nu în ultimul rând, conform art. 36 lit. d și art. 43 din CCM unic la nivel de ramură învățământ se pot acorda drepturi salariale suplimentare, respectiv un spor de 10-30% la salariul de bază pentru personalul muncitor care lucrează în condiții deosebite și speciale, iar potrivit art.41 din CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010 părțile contractante sunt de acord ca in perioada următoare sa acționeze pentru includerea unor sporuri in salariul de baza, care sa reprezinte retribuția pentru munca prestata si condițiile de la locul de munca, astfel încât salariul de baza sa aibă pondere majoritara in salariu. Sporurile minime ce se acorda in condițiile prezentului contract sunt: a) pentru condiții deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de baza.
P. Hotărârea nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul IȘJ S. s-a decis ca începând cu 1.05.2008 să se acorde un spor între 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile școlare de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator. Sporul urma să fie acordat în funcție de timpul petrecut la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățâmânt/inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens (f.20 verso).
Consiliul de administrație al pârâtei a decis, în baza cererilor formulate acordarea sporului de ecran mai multor persoane .
În favoarea beneficiarilor sporului de ecran au fost emise decizii nominale prin care se statua acordarea acestui spor salarial, decizii care s-au întemeiat pe concluziile Buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 298/01.10.2008 ale Autorității de Sănătate Publică S.. (f.21) Potrivit mențiunilor buletinelor amintite personalul din locurile de muncă: direcțiune, secretariat, contabilitate, laborator informatică, tehnician, laborator, lucrează în condiții de expunere la ecrane fluorescente, lumină vizibilă discontinuă și degajare de ozon de la tuburile catodice care suprasolicită acuitatea vizuală, putând favoriza apariția de tulburări neurologice și oftalmologice, recomandându-se acordarea de sporuri salariale.
Reclamantul a susținut că pârâtul C. T. P. M. a procedat la acordarea unor sporuri mai mari decât cele revăzute prin legislația în vigoare.
Instanța a reținut, însă, că dispozițiile HG. nr. 281/1993 la care face referire reclamantul (și care reglementează un spor de maxim 15%) trebuiesc interpretate în concordanță cu modificările legislative intervenite și anume prevederile Codului muncii adoptat în anul 2003, CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010 și CCM unic la nivel de ramură învățământ pentru aceeași perioadă.
Instanța a apreciat astfel că la data efectuării plății de 1199 lei cu titlu de cheltuieli de personal, datoria reclamantului de plată a acestei sume exista din punct de vedere juridic față de cele de mai sus. Mai mult, nu se poate reține eroarea reclamantului la efectuarea acestei plăți, având în vedere că această plată a fost efectuată pe baza solicitării pârâtei aprobată de reclamant în calitate de ordonator de credit. Din înscrisurile de la dosarul cauzei se constata ca nici un moment reclamantul nu a fost în eroare sub acest aspect, efectuând plata în totală cunoștință de cauză, cu titlu de spor de ecran.
De asemenea, instanța a apreciat că sumele a căror restituire se solicită, respectiv suma de_ lei încasată necuvenit, cu titlu de cheltuieli de personal – indemnizație de conducere, au fost plătite de reclamantă cu bază legală, indemnizația de conducere aferentă funcției de administrator patrimoniu-contabil șef fiind corect plătită, funcția fiind una de conducere și nu una de execuție.
Criteriile de normare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobate prin notificarea MEN- Direcția Generală a Finanțelor nr._/28.12.1999, prevăd că fiecare școală cu clasele I-VIII, liceu, grup școlar va avea un post de contabil șef pentru fiece ordonator sw credite, funcție ce nu este condiționată de existența unui birou, serviciu, sau compartiment în subordine..
Funcția de administrator financiar - patrimoniu se utilizează începând cu 24.09.2004, o dată cu . OUG 68/2004 în aplicarea Ordinului MEC 4847 bis/01.01.2004 privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea funcției didactice auxiliare de administrator financiar( patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile de specialitate prevăzute de cap.I lit.a și c din anexa V/1 și cu unele funcții cuprinse în anexa V/2 la OUG 191/2002.
În reglementarea acestei metodologii, funcția de administrator financiar (patrimoniu) este o funcție didactică auxiliară în cadrul instituțiilor și unităților de învățământ, al unităților conexe și al unităților subordonate MEC, pentru activitățile care cuprind atribuții și sarcini cu specific financiar contabil, normare salarizare, investiții, reparații, aprovizionare și administrare. Este o funcție de conducere, echivalentă cu funcția de consilier, expert grad I, inginer, economist grad I A.
Art. 2 și 3 din Ordonanța 11/2007, reglementează modul de calcul al salariului personalului didactic auxiliar, ct normativ cu aplicabilitate și în anul 2009. Pentru anul 2009, pentru funcția de administrator financiar patrimoniu, se utilizează funcția didactică auxiliară din grila-anexa 3 din OG 15/2008, modif. prin OUG 151/2008, la care se calculează indemnizația de conducere în procentul stabilit, cu respectarea anexei VI/1a la OG 10/2008.
Potrivit Legii 330/2009, Anexa II/1.3, funcția de contabil-șef (administrator financiar) este o funcție de conducere în cadrul învățământului preuniversitar, cu indemnizație de conducere, funcția având inclusă în salariul de bază indemnizația de contabil șef.
Astfel, instanța a reținut că indemnizația de conducere a admnistratorului financiar III S – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit.a și c din OUG 191/2002 .
Potrivit adresei nr. 448/25.01.2006 a Inspectoratului Județean S. și în baza hotărârii Consiliului de Administrație al ISJ S., pârâtul a fost încadrat în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite, iar persoana încadrată pe funcția de administrator financiar contabil sef avea o indemnizatie de conducere de 30% (f.30).
Potrivit adresei 812 din 21.10.2010 emisă de ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, funcția de administrator financiar a fost introdusă în legislația salarizării personalului din învățământ din anul 2004 prin OUG 68/2004, fiind echivalentă cu funcția de economist, contabil, referent, consilier, inginer prin Ordinul Ministrului 4847 bis/ 2004.
Instanța a mai reținut că prin Statutul de personal emis și aprobat de Inspectoratul Școlar Județean S. este inclusă și funcția de contabil șef, pârâta având decizie pentru contabil șef .
Trebuie amintit și faptul că OUG 4/2006 invocată de reclamantă nu mai era în vigoare la 01.01.2010.
Instanța a apreciat astfel că la data efectuării plății de_ lei cu titlu de cheltuieli de personal, datoria reclamantei de plată a acestei sume exista din punct de vedere juridic având în vedere cele de mai sus. Mai mult, nu se poate reține eroarea reclamantei la efectuarea acestei plăți, având în vedere că această plată a fost efectuată pe baza solicitării pârâtei aprobată de reclamantă în calitate de ordonator de credit. Din înscrisurile de la dosarul cauzei se constata ca niciun moment reclamanta nu a fost in eroare sub acest aspect, efectuând plata in totala cunoștință de cauză, cu titlu de cheltuieli de personal.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta M. S. prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs depuse la fil.3-5 dosar, a arătat următoarele:
Potrivit prevederilor dispozițiilor art. 992,993 vechiul Cod Civil, plata nedatorată presupune executarea din eroare de către o persoană a unei obligații de care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Mai mult, se impune, în cadrul acestei instituții de drept, ca cel care a făcut plata să fi fost în eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Ori, în privința sumei de bani a cărei restituire o solicită, aceste condiții legale mai sus enunțate sunt pe deplin îndeplinite. Astfel, lunar, unitatea școlară a remis către instituția noastră necesarul pentru achitarea "cheltuielilor de personal", rară a face precizări dacă în cuprinsul acestor sume se cuprind sau nu sporuri ori indemnizații stabilite unilateral, la nivelul conducerii unității.
Afirmă instanța de fond în motivare a sentinței că nu au făcut dovada erorii în care s-au aflat la momentul plății. Ori, atât în cererea introductivă cât și în Decizia Curții de Conturi depusă la dosarul cauzei se arată clar că plata acestor sporuri și indemnizații a fost stabilită unilateral de către unitatea școlară fără Încuviințarea sau măcar notificarea prealabilă a ordonatorului principal de credite.
Mecanismul de finanțare a unităților de învățământ din fonduri de la bugetul local poate fi lesne înțeles având în vedere că punctul de plecare îl reprezintă solicitarea unității școlare de acordare, lunară, a fondurilor necesare cheltuielilor de personal, solicitarea pe care unitatea administrativ teritorială o îndeplinește prin emiterea dispozițiilor de finanțarea. Suma ce face obiectul acțiunii a fost achitată unității școlare pe parcursul întregului an, eșalonat, în funcție de cuantumul sporuri lor și Îndemnizațiilor achitate de unitatea de învățământ. Cu alte cuvinte, solicitarea unității școlare de suplimentarea a fondurilor nu a fost susținută cu referat sau alt înscris care să motiveze această suplimentare sau să exemplifice utilizarea sumelor în scopul achitării de sporuri sau indemnizații.
Între instituția lor și unitatea școlară este obligația legală a municipalității de a finanța unitatea de învățământ. În cadrul îndeplinirii acestei obligații legale, M. S. a virat către unitatea școlară sumele necesare achitării cheltuielilor de personal. Dar, făcând plata în baza cererilor unității școlare, municipalitate a achitat în plus către aceasta, din eroare, suma de_ lei, sumă pe care unitate a școlară a folosit-o în scopul unor plăți suplimentare, respectiv sporuri și indemnizații.
A arătat instanței de fond că suma utilizată de ordonatorul terți ar de credite pentru plata sporului de ecran aceasta a fost determinată prin aplicarea la salariul de bază a unor procente cuprinse între 20% - 30% din salariul de bază. Ori, art. 8 alin. c din HG nr. 281/17.06.1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, reglementează un spor de "până la 15% din salariul de bază". P. urmare, acordând un spor de ecran în cuantum de 20%-30% din salariul de bază, ordonatorii terțiari de credite au încălcat dispozițiile art. 8 lin. C din HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, act normativ în vigoare în anul 2010, care prevede un spor de până 15% din salariul de bază, pentru condițiile grele de muncă, și, de asemenea art. 14 din legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că "Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugete și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
În ceea ce privește natura indemnizației de conducere achitată de unitate a școlară, în Decizia Curții de Conturi se arată clar că această sumă a fost solicitată de către unitate a școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare. În concret, în cursul anului 2010 la C. T. P. M. S. s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar. Ori, OG nr. 4/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ, salarizate potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - în vigoare la momentul anului 2009, nu prevede pentru funcția de administrator financiar îndemnizație de conducere. Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și îndemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr. 4.2 și 4.4. din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ. Potrivit acestor reglementări, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, funcțiile de conducere care pot beneficia de indemnizația de conducere sunt cele de director, director adjunct și secretar. Funcția de administrator financiar nu este cuprinsă în categoria funcțiilor de conducere, pentru a beneficia de îndemnizația de conducere.
Pentru considerentele de mai sus, în condițiile în care, din eroare, s-a făcut plata unei. sume de bani către unitatea școlară fără temei legal, consideră că cererea lor de restituire apare ca îndreptățită, motiv pentru care solicită admiterea prezentului recurs și, pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, a invocat art. 3041 Cod procedură Civilă.
Potrivit prevederilor art. 242 Cod Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Pârâta intimată, deși legal citată, nu a delegat un reprezentant în instanță și nici n-a depus întâmpinare la dosar pentru a-și preciza poziția față de recursul declarat.
Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Tribunalul constată următoarele:
Prezenta acțiune are ca obiect cererea promovată de reclamantul recurent M. S. prin P., și se solicită obligarea pârâtei intimate la restituirea sumei de 10.372 lei încasată necuvenit în cursul anului 2010, cu titlu de cheltuieli de personal - îndemnizație de conducere și a sumei de 1199 lei încasată necuvenit cu titlu de spor de ecran, temeiul de drept al acțiunii fiind art. 992 – 993 din Codul civil de la 1864, sub imperiul căruia au luat naștere raporturile juridice deduse judecății.
Potrivit art. 992 Cod civil, cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.
Art. 993 Cod civil prevede că acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
În cadrul procesual stabilit de către reclamant în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond a procedat la o analiză a condițiilor impuse de textele de lege menționate, conchizând în conformitate cu doctrina și practica în materie, că art. 992 și 993 trebuie interpretate și aplicate prin raportare la art. 1092 Cod civil de la 1864, care constituie concretizarea practică a principiului în conformitate cu care “orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.
Din coroborarea textelor de lege, tribunalul constată că judecătorul fondului în mod corect a reținut că plata nedatorată poate fi asimilată cu executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia, cu consecința nașterii unui raport juridic în considerarea căruia plătitorul devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății este debitorul aceleiași obligații, din raționamentul urmat rezultând fără echivoc, condițiile plății nedatorate, astfel: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Raportând aceste împrejurări la susținerile recurentului reclamant, tribunalul constată că, prin criticile susținute în motivele de recurs, practic, se invocă propria culpă a recurentului, atunci când a arătat că a emis dispozițiile privind finanțarea unității școlare la solicitarea acesteia, în condițiile în care C. T. „P. M.”S. nu a făcut precizări privind natura sumelor cu titlu de cheltuieli de personal, în sensul că aceasta nu a arătat că sumele solicitate includ sporuri ori indemnizații stabilite de unitatea școlară.
În legătură cu această împrejurare, este de observat că instanța de fond, prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză, a concluzionat în mod temeinic și legal, că reclamantul a efectuat o plată către pârâta C. T. „P. M.”S., în sumă de 10.372 lei cu titlu de cheltuieli de personal și în sumă de 1199 lei cu titlu de spor de ecran, fiind astfel dată condiția plății, împrejurare necontestată de nicio parte.
În ceea ce privește însă, inexistența datoriei din punct de vedere juridic, în sarcina reclamantului recurent, o asemenea împrejurare nu rezultă din probele administrate în cauză, după cum nu rezultă nici faptul că plata a fost făcută din eroare, în condițiile în care această operațiune juridică a avut o bază legală, respectiv Hotărârea nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul I.Ș.J. S., prin care s-a decis ca începând cu 1.05.2008 să se acorde un spor între 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile școlare de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator, sporul urmând să fie acordat în funcție de timpul petrecut la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ/inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens.
Nu în ultimul rând, trebuie de precizat că Decizia nr. 46/68 din 22 noiembrie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi S. deși menționează acordarea, de către ordonatorii terțiari de credite, respectiv de către C. T. „P. M.”S., sporului de ecran, a indemnizației de conducere pentru administratorul financiar și alte drepturi salariale, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere, nu concretizează cuantumul acestei sume, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu cuantifică în mod cert, care este suma plătită cu titlu de spor de ecran, care este suma plătită cu titlu de indemnizație de conducere, nu concretizează care sunt „alte drepturi salariale”, cu precizarea că niciunul din aceste elemente nu este arătată în mod cert, nici de către recurentul reclamant nici în acțiune, și nici prin motivele de recurs.
De asemenea, nu se menționează nici persoanele care ar fi beneficiat de asemenea sume, pretențiile fiind susținute la modul generic.
În atare împrejurări, nu se poate vorbi despre o interpretare eronată a dispozițiilor legale invocate de către reclamantul recurent, după cum nu se poate susține nici greșita aplicare a legii, în condițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
P. urmare, instanța de fond temeinic și legal a reținut că în speță, s-a demonstrat doar efectuarea unei plăți, nu și faptul că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare, tribunalul înlăturând criticile aduse prin recursul formulat, ca nesusținute.
Față de cele ce preced, în considerarea art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul formulat de reclamantul M. S. – P. P. I. L., ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. S. prin primar, cu sediul în mun.S., ..5 A, jud.S., împotriva sentinței civile nr. 5395 din 7 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria S. (dosar nr._ ), pârât intimat fiind C. T. „P. M.”S., cu sediul în mun.S., ..15, jud.S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 18 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. E. L. S. A. C. L. R. M.
Red.C.L.
Jud.C. A.
Tehnored.R.M.
2 ex.12.03.2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 24/2014. Tribunalul SUCEAVA | Expropriere. Sentința nr. 393/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
