Rezoluţiune contract. Decizia nr. 150/2015. Tribunalul SUCEAVA

A obligat pe pârât să lase reclamantei, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 30 m.p. situată în intravilanul comunei Dărmănești identică cu parte din PF 198/1 din CF nr. 98 a localității Măriței, evidențiată în anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de expert Ș. M. (fila 185 dosar), pe aliniamentul 5-6-7-8-5.

A obligat pe pârât să ridice pe cheltuiala sa anexa din lemn cu fundație de beton și acoperiș din tablă edificată pe terenul evidențiat în anexa 1 a raportului de expertiză pe aliniamentul 5-6-7-8-5 (fila 185 dosar).

A dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți sub nr. 3646 din data de 06.08.2008.

A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 794 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Între Primăria comunei Dărmănești și pârâtul G. G. s-a încheiat contractul de închiriere nr. 3646/06.08.2008 (fila 33 dosar) pentru o perioadă de 25 de ani, în sensul că prima în calitate de proprietar s-a obligat să predea chiriașului-pârât o parcelă de 30 m.p. teren situată în intravilanul satului Măriței, . către buncărul de gunoi și proprietatea numitului M. V.. Pârâtul urma să preia . pentru a construi o magazie de lemne, obligându-se în același timp să nu-l folosească în alte scopuri, să nu-l înstrăineze, iar la expirarea contractului să-l predea la aceeași categorie de folosință.

Nemulțumit de amplasamentul pus la dispoziție de primărie, așa cum rezultă din întâmpinare, dar și din motivarea plângerii contravenționale ce a făcut obiectul dosarului nr._/314/2009 (fila 6 dosar), pârâtul a edificat anexa gospodărească cu destinația garaj pe un alt amplasament decât cel închiriat, amplasament care aparține domeniului privat al comunei Dărmănești.

Conform concluziilor raportului de expertiză specialitatea topo-cadastrală efectuat în cauză de expert Ș. M. (filele 181-190 dosar), amplasamentul actual al terenului pe care pârâtul și-a construit anexa din lemn și acoperiș din tablă nu coincide cu amplasamentul inițial stabilit conform contractului de închiriere încheiat între părți, astfel că s-a constatat că pârâtul ocupă o suprafață de 30 m.p. teren proprietatea Comunei Dărmănești, așa cum reiese din H.C.L. Dărmănești nr. 22/27.04.2012 și conform Extrasului de carte Funciară pentru Informare nr. cerere 6004/14.02.2014 eliberată de O.C.P.I. Suceava.

De altfel, pârâtul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 8000 lei pentru că a edificat construcția tip garaj fără a respecta amplasamentul stabilit prin contractul de închiriere, sancțiune ce i-a fost aplicată de Primăria comunei Dărmănești prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 1/17.11.2009, pentru încălcarea prevederilor art. 26 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991. Cu toate că petentul a formulat împotriva procesului verbal de contravenție plângerea contravențională ce a făcut obiectul dosarului nr._/314/2009 al Judecătoriei Suceava, instanța prin sentința civilă nr. 3304/22.06.2010 (rămasă definitivă prin respingerea recursului) a respins plângerea pârâtului ca nefondată, apreciind că într-adevăr acesta a edificat construcția în mod ilegal, pe un alt amplasament decât cel pus la dispoziție în baza contractului de închiriere, deși primăria îl notificase anterior să desființeze lucrările de construcție începute.

Față de situația de fapt reținută, este de necontestat faptul că pârâtul a construit pe terenul proprietatea comunei Dărmănești și a ocupat în acest fel o suprafață de teren situată în cu totul altă parte decât pe amplasamentul pus la dispoziție în baza contratului de închiriere nr. 3646/06.08.2008, aspect care rezultă din planul de situație anexa 1 a raportului de expertiză (fila 185 dosar), precum și din planul de încadrare în zonă întocmit de expertul Ș. M. (fila 186 dosar).

Contrar susținerilor pârâtului, reclamanta a făcut dovada că este proprietara terenului revendicat în baza H.C.L. nr. 22/27.04.2012 (necontestată), aceasta bucurându-se de toate prerogativele dreptului de proprietate prevăzute de art. 555 din Noul Cod Civil. Criticile pârâtului potrivit cărora, la data încheierii convenției de închiriere, situația juridică a terenului nu era încă lămurită, nu are nicio relevanță în cauză mai ales că acesta în mod intenționat, potrivit propriilor susțineri a ocupat o altă parcelă decât cea atribuită prin contract.

Întrucât în accepțiunea noului cod civil (art. 563), acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept, instanța constatând că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate, a admis capătul de cerere al acțiunii precizate la fila 45 dosar, în sensul că, a obligat pe pârât să lase Comunei Dărmănești în deplină proprietate și posesie, suprafața de 30 m.p. situată în intravilanul comunei Dărmănești identică cu parte din PF 198/1 din CF nr. 98 a localității Măriței, evidențiată în anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de expert Ș. M. (fila 185 dosar), pe aliniamentul 5-6-7-8-5.

P. acțiunea inițială reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să ridice anexa-garaj construită în mod abuziv pe terenul în suprafață de 30 m.p. aparținând domeniului privat al Comunei Dărmănești. În acest context problematica dedusă judecății se referă la situația pârâtului-constructor pe terenul altei persoane, respectiv, dacă acesta a fost, sau nu, de bună-credință atunci când a edificat anexa pe un alt amplasament.

Potrivit art. 577 alin. 1 din noul Cod civil, construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări efectuat asupra unui imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel. Astfel, se poate concluziona că proprietarul terenului devine și proprietarul construcțiilor realizate pe terenul său chiar dacă acesta nu este autorul construcțiilor respective, ci o altă persoană, care a realizat construcțiile respective fără a avea acordul proprietarului terenului.

Legiuitorul a reglementat modalitatea sub care poate fi concretizată accesiunea imobiliară artificială în cazul în care lucrările au fost realizate de un constructor de bună-credință sau de rea-credință.

În cazul în care autorul lucrării este de rea-credință, proprietarul terenului are dreptul potrivit art. 582 alin. 1 lit. b Cod civil, să ceară instanței obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia.

Or, în speța de față, așa cum s-a arătat mai sus există suficiente elemente care să conducă la concluzia că pârâtul, la momentul edificării anexei-garaj, a fost un constructor de rea-credință, întrucât a ridicat edificiul pe un teren despre care știa că nu este identic cu . acest amplasament aparține domeniului privat al Comunei Dărmănești, refuzând demolarea lucrărilor începute deși a fost notificat în acest sens în repetate rânduri de proprietar.

Pentru aceste motive, instanța, în conformitate cu prevederile art. 582 alin. 1 și 2 din noul Cod civil, l-a obligat pe pârât să ridice pe cheltuiala sa anexa din lemn cu fundație de beton și acoperiș din tablă edificată pe terenul evidențiat în anexa 1 a raportului de expertiză pe aliniamentul 5-6-7-8-5 (fila 185 dosar).

Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la daune în sumă de 2000 lei pentru fiecare an, reprezentând lipsa de folosință a terenului, instanța constată că această cerere nu este probată. Astfel, simpla susținere a reclamantei potrivit căreia pârâtul a deținut fără drept terenul, prin edificarea abuzivă a anexei-garaj, nu este suficientă pentru a determina convingerea instanței că acțiunea în daune ar fi întemeiată.

Cât privește cererea de reziliere a contractului de închiriere încheiat între părți la data de 06.08.2008, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind noul Cod civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

În aceste condiții, întrucât contractul de închiriere contestat a fost încheiat anterior datei de 01.10.2011, când a intrat în vigoare noul Cod civil, în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.

Art. 942 din vechiul Cod civil, definește contractul ca fiind acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic. Efectul imediat al oricărui contract, implicit și al celui de locațiune, este acela de a da naștere unor drepturi și obligații pentru părțile sale. În conformitate cu art. 969 din același cod, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele putând fi revocate prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Cu alte cuvinte, contractul este legea părților, acestea fiind ținute să-l respecte întocmai potrivit adagiului latin pacta sunt servanda, contractele civile legal încheiate impunându-li-se autorilor lor întocmai ca legea, întrucât contractele juridice sunt obligatorii pentru părți, și nu facultative.

Potrivit art. 1020 din Codul civil de la 1864, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. Una din consecințele reciprocității obligațiilor din contractele sinalagmatice o constituie rezoluțiunea sau rezilierea, după cum este vorba de un contract de executare uno ictu ori de unul cu executare succesivă, pentru neexecutarea prevăzută de articolul sus citat. Rezoluțiunea sau rezilierea contractului pentru neexecutarea în întregime sau în parte a obligațiilor luate de către una din părți, întemeindu-se pe ideea de culpă, urmează să nu opereze de plin drept, ci se pronunță, la cererea părții de instanța judecătorească ce va aprecia condițiile și importanța neexecutării obligației. În principiu, debitorul este răspunzător pentru neexecutarea obligației sale, afară numai dacă ar dovedi că neexecutarea se datorează unor cauze exterioare care nu-i sunt imputabile. În materie de executare a contractului, prin culpă se înțelege orice neconformare a debitorului la corecta îndeplinire a obligației.

Or, prin contractul de închiriere nr. 3646/06.08.2008 (fila 33 dosar), pârâtul s-a obligat să preia . suprafață de 30 m.p. situată între buncărul de gunoi și M. V. pusă la dispoziție de primărie și a o folosi pentru construirea unei magazii de lemne, obligându-se totodată să achite anual chiria aferentă.

Așa cum s-a reținut mai sus, pârâtul nu a respectat clauzele contractuale de închiriere în sensul că, nemulțumit de amplasamentul pus la dispoziție, a construit anexa gospodărească pe un alt teren, proprietatea reclamantei, încălcând astfel prevederile contractuale, motiv pentru care este dată culpa sa, care are drept consecință desființarea contractului, sens în care instanța a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți sub nr. 3646 din data de 06.08.2008.

Fiind în culpă procesuală, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 794 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare d timbru aferente acțiunii admise și a onorariului de expert.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul G. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.

În motivare a arătat că inițial acțiunea a fost promovată la 12.10.2011 de Primăria Dărmănești prin primar, el pârâtul arătând în întâmpinare că Primăria nu are calitatea procesuală activă, solicitându-se obligarea sa la ridicarea anexei - garaj edificate abuziv, pe un act amplasament decât cel atribuit conform Contractului de închiriere nr. 3646/6.08.2008, teren care aparține domeniului privat al Comunei Dărmănești, să plătească suma de 2000 lei daune rezultate din folosința terenului, pentru fiecare an începând din 2008 și rezilierea contractului de închiriere.

Ulterior, după ce cauza a fost suspendată întrucât s-a pus în vedere reclamantei să facă precizări aceasta, la 9.05.2012, practic după 7 luni, formulează așa zise precizări care în realitate reprezintă un nou capăt de cerere, respectiv revendicare, instanța având obligația ca în conformitate cu prevederile art. 132 Cod procedură civilă 1865 și sub art. 204 Noul Cod de procedură civilă, să constate tardivitatea completării acțiunii cu un nou capăt de cerere.

În această situație, admiterea capătului de cerere cu privire la revendicare formulat prin cererea din 3.05.2012 aflată la fila 45 dosar, nu putea fi admis întrucât a fost formulat tardiv.

De altfel, acest capăt de cerere a fost formulat de . de Primăria Dărmănești - reclamanta în acțiunea inițială, ceea ce duce la concluzia că așa zisa „precizare" este de fapt o cerere formulată de o „nouă reclamantă" care nu putea avea această calitate, atâta timp cât nu s-a solicitat expres că în realitate acțiunea inițială a fost promovată de . de Primărie.

Un alt motiv de nelegalitate al sentinței recurate vizează faptul că instanța de fond a dispus obligarea sa, a pârâtului la ridicarea anexei - garaj edificată de el abuziv pe terenul proprietatea reclamantei. Atât la atribuirea terenului prin contractul de închiriere cât și la edificarea anexei, reclamanta nu era proprietara terenului, ea dobândind terenul conform H.C.L. 22 din 27.04.2012, practic la 4 ani după încheierea contractului 3646 din 6.08.2008.

Instanța a motivat admiterea acestui capăt de cerere pe prevederile art. 577 al. 1 și 582 al. 1 lit. b, Noul Cod civil, deși reclamanta și-a motivat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, nefăcând nici o precizare cu privire la accesiunea și respectiv la reaua credință a constructorului care construiește pe terenul unui terț.

În această situație, instanța a schimbat temeiul de drept, practic pronunțându-se cu privire la un capăt de cerere nemotivat de pârât pe dreptul de accesiune ci pe răspunderea civilă delictuală, ceea ce este o cu totul altă instituție.

Este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 22 Cod procedură civilă instanța (judecătorul) dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, dar au obligația să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, dar nu poate depăși limitele investirii. în cauza de față nu s-a pus în discuție această nouă calificare, practic s-a dat ceea ce nu s-a cerut, hotărârea cuprinzând motive străine pricinii așa cum a fost ea formulată.

Un alt motiv de nelegalitate al sentinței recurate vizează rezilierea contractului de închiriere încheiat, așa cum reține instanța în dispozitivul sentinței, între părți, sub nr. 3646 din 6.08.2008. Este a se vedea, din copia contractului nr. 3646 din 6.08.2008 că părți în acest contract sunt - pârâtul și Primăria Dărmănești, așa încât reclamanta - . calitatea de a solicita rezilierea acestui contract întrucât nu a fost, așa cum a arătat, parte în contract, iar la data încheierii contractului nu era proprietara terenului în litigiu, ea devenind proprietară conform H.C.L. 22 la 27.04.2012. La încheierea contractului nu a convenit cu reclamanta cu privire la obligațiile ce îi revin și la sancțiunea rezilierii acestui contract în caz de nerespectare a clauzelor contractuale.

În contract se prevede că i se atribuie, de către Primărie, suprafața de 30 m.p. situată în intravilanul comunei Dărmănești în vederea edificării unui garaj - magazie.

Și de această dată motivarea instanței de fond excede motivării date de reclamantă, instanța motivând în aceleași condiții că și la capătul de cerere privind revendicarea, pe temeiuri de drept pe care nu le-a invocat reclamanta, așa încât motivările hotărârii sunt străine pricinii.

Practic, instanța motivează că potrivit art. 1020 Cod civil 1864, condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice în cazul în care una din părți nu îndeplinește angajamentul său și că el pârâtul este răspunzător de neexecutarea obligațiilor contractuale. Practic nu a încheiat contractul cu reclamanta, iar așa cum rezultă din contract, obligația sa era să achite anual taxa stabilită pentru închiriere, iar terenul i-a fost atribuit în vederea edificării unei magazii, fără ca în contract să fie prevăzută vreo clauză cu privire la termenul de edificare al construcției.

Practic, el nu a încălcat nici o clauză contractuală, întrucât edificarea unei construcții pe un teren ce nu i-a fost atribuit, a atras sancțiuni contravenționale și răspundere civilă, dar în nici un caz nu poate fi considerată o cauză rezolutorie pentru un contract a căror obligații au fost îndeplinite de el (plata anuală a contravalorii închirierii). Mai mult decât atât, dispunându-se demolarea construcției edificată pe un alt teren și lăsarea în proprietate și posesie a acelui teren era normal și legal să-i rămână terenul care i-a fost atribuit prin contract și pentru care și-a îndeplinit obligațiile. Purtarea sa abuzivă, așa cum se reține de instanță cu privire la edificarea unei construcții pe un teren al reclamantei nu poate constitui temei pentru rezilierea contractului de închiriere pentru care și-a îndeplinit obligațiile asumate.

De altfel, cu privire la acest teren, situația nu este nici în prezent lămurită, iar neadmiterea în principiu a cererii de intervenție a proprietarului terenului cu motivarea că se încearcă tergiversarea cauzei este nelegală și l-a prejudiciat de posibilitatea administrării tuturor probelor pentru stabilirea adevărului.

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare și prin reprezentant în instanță a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

P. decizia civilă nr.378 din data de 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția I Civilă, în dosarul nr._ , s-a respins ca nefondat recursul declarat de către recurentul pârât G. G. domiciliat în Dărmănești, sat Măriței, ., ., jud Suceava, prin av. Ostaficiuc A. cu sediul în ..29, . împotriva sentinței civile nr.317/21.01.2015 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata . D. C.- ..

Pentru a decide astfel, tribunalul, examinând recursul ce se subsumează prevederilor art. 304 pct. 5, 9, art. 304¹ din vechiul cod de procedură civilă prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor formulate, a reținut următoarele:

Se invocă tardivitatea completării acțiunii, în ceea ce privește capătul de cerere de revendicare, formulat abia la 9.05.2012 ( f.45, judecătorie). Tardivitatea acestui nou capăt de cerere ar rezulta din prevederile art.132 vechiul Cod de procedură civilă și art.204 noul Cod de procedură civilă.

De observat, în primul rând, că față de data introducerii acțiunii, sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă. În acest sens, a se vedea dispozițiile art.24, art.25 alin.1 din noul Cod de procedură civilă.

Prevederile art.132 din vechiul cod de procedură civilă, care reglementează modificarea acțiunii atrag doar nulitatea relativă, ca sancțiune pentru nerespectarea acestora. Conform art.108 vechiul cod de procedură civilă, aceasta trebuie invocată la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate. În speță, nu a avut loc o asemenea opoziție. Pârâtul a formulat întâmpinare după această completare a acțiunii ( f.80 și următoarele, judecătorie), în care nu a invocat nici un impediment față de această completare.

Greșit a arătat recurentul că acțiunea a fost formulată de o reclamantă, iar completarea acesteia de o „nouă reclamantă”. Atât acțiunea inițială, cât și completarea acesteia au fost formulate de ..

Recurentul contestă dreptul de proprietate al reclamantei intimate la data edificării construcției și la data încheierii contractului de închiriere.

De esență, este că la data soluționării prezentului litigiu reclamanta face dovada dreptului său de proprietate. Conform concluziilor raportului de expertiză specialitatea topo-cadastrală efectuat în cauză de expert Ș. M. (filele 181-190 dosar), amplasamentul actual al terenului pe care pârâtul și-a construit anexa din lemn și acoperiș din tablă nu coincide cu amplasamentul inițial stabilit conform contractului de închiriere încheiat între părți, astfel că s-a constatat că pârâtul ocupă o suprafață de 30 m.p. teren proprietatea Comunei Dărmănești, așa cum reiese din H.C.L. Dărmănești nr. 22/27.04.2012 și conform Extrasului de carte Funciară pentru Informare nr. cerere 6004/14.02.2014 eliberată de O.C.P.I. Suceava.

Rezultă că reclamanta intimată este proprietara terenului în litigiu astfel că trebuie să i se asigure plenitudinea prerogativelor legale asupra bunului, soluție prevăzută atât de dispozițiile vechiului cod civil ( art.480), cât și de cele ale noului cod civil ( art.563, indicat și de prima instanță).

Temeiul de drept al acțiunii privește răspunderea civilă delictuală, răspunderea contractuală și rezilierea contractelor, conform articolelor de lege indicate expres în acțiune.

Dispozițiile legale reținute de prima instanță, pentru obligarea pârâtului la ridicarea construcției, art.577 alin.1, 582 alin.1 și 2 noul Cod civil, se subsumează răspunderii delictuale.

După ce a stabilit că terenul în litigiu, pe care se află anexa reclamată, aparține reclamantei, prima instanță a verificat dacă suntem în prezența unui constructor de bună-credință sau de rea credință, soluțiile legale fiind diferite sub aspectul demolării.

Prima instanță a constatat că pârâtul a fost un constructor de rea-credință, întrucât nu a respectat amplasamentul acordat prin contractul de închiriere. A se vedea și dosarul având ca obiect plângere contravențională.

Pârâtul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 8000 lei pentru că a edificat construcția tip garaj fără a respecta amplasamentul stabilit prin contractul de închiriere, sancțiune ce i-a fost aplicată de Primăria comunei Dărmănești prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 1/17.11.2009, pentru încălcarea prevederilor art. 26 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991. Cu toate că petentul a formulat împotriva procesului verbal de contravenție plângerea contravențională ce a făcut obiectul dosarului nr._/314/2009 al Judecătoriei Suceava, instanța prin sentința civilă nr. 3304/22.06.2010 (rămasă definitivă prin respingerea recursului) a respins plângerea pârâtului ca nefondată, apreciind că într-adevăr acesta a edificat construcția în mod ilegal, pe un alt amplasament decât cel pus la dispoziție în baza contractului de închiriere, deși primăria îl notificase anterior să desființeze lucrările de construcție începute.

Astfel, rezultă pentru pârâtul recurent, calitatea de constructor de rea-credință, ceea ce semnifică faptul că a edificat construcția în litigiu cu rea credință pe terenul reclamantei, nejustificând niciun drept. O asemenea conduită semnifică săvârșirea unei fapte ilicite, ceea ce atrage răspunderea delictuală a pârâtului. Deci, dispozițiile legale reținute de prima instanță contestate de recurent, se coroborează cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, invocate de reclamantă. Practic, dispozițiile legale reținute de prima instanță constituie aplicarea răspunderii civile delictuale în situația constructorului de rea-credință, care edifică ilegal o construcție pe terenul altcuiva.

Deci, toate aceste dispoziții legale converg, se coroborează, astfel că nu se poate reține că prima instanță a schimbat temeiul de drept al acțiunii, că a dat ceea ce nu s-a cerut. Argumentația primei instanțe se subsumează, particularizează condițiile răspunderii civile delictuale pentru situația edificării unei construcții cu rea credință, aceasta fiind situația de fapt dedusă judecății în prezenta speță.

Corect s-a admis și cererea pentru rezilierea contractului de închiriere.

Acesta a fost semnat de primar, care este reprezentantul legal al reclamantei. Cele două noțiuni-. Dărmănești sunt similare, văzând că atât acțiunea, cât și contractul de închiriere au fost semnate de primar, nu se poate reține că reclamanta nu a fost parte contractuală în contractul de închiriere.

Dreptul de proprietate al reclamantei a fost analizat, pe larg, mai sus.

Nu se poate reține că prima instanță a schimbat temeiul de drept al acțiunii, în privința acestui capăt de cerere.

Aceasta a făcut aplicarea prevederilor art.1020 vechiul Cod civil, ce privesc rezoluțiunea/rezilierea. Reclamanta a invocat în acțiune tot dispozițiile legale ce reglementează rezoluțiunea, rezilierea, prevăzute de noul cod civil, reglementările fiind similare.

Corect a reținut prima instanță aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează rezilierea, față de neexecutarea, în parte, culpabilă, a obligațiilor contractuale, din partea pârâtului. Acesta avea obligația nu doar să plătească chiria, ci și să preia . 30 mp, descrisă în contract, și să o amenajeze ca magazie de lemne. Pârâtul nu și-a îndeplinit, în mod culpabil, această obligație. Mai mult, cu rea-credință, a ocupat un alt teren, menținând construcția, în ciuda avertismentelor repetate ale primăriei, astfel cum s-a reținut în dosarul având ca obiect plângere contravențională.

Chiar dacă nu s-a prevăzut, în contract, termenul de edificare a construcției, văzând că aceasta a fost executată deja, cu rea-credință, pe alt teren, rezultă cert încălcarea dispozițiilor contractuale de către recurentă. Demolarea respectivei construcții întărește ideea de comportament abuziv, de rea-credință și de încălcare a clauzelor contractuale. Este dată neîndeplinirea obligațiilor contractuale, din partea pârâtului, astfel cum s-a arătat mai sus.

Recurentul mai critică neadmiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu. Intervenientul în interes propriu emite pretenții proprii, iar pârâtul nu are interes să invoce o astfel de intervenție, din moment ce aceasta nu s-a făcut în interesul, sprijinul său.

Nu se poate reține că recurentul a fost prejudiciat sub aspectul probatoriului. La ultimul termen de judecată, acesta, prin apărător a arătat că nu mai are alte cereri de formulat. De altfel, nu s-a arătat ce alte probe a cerut în fața instanței și i-au fost refuzate. Probele ce ar fi putut fi cerute de intervenient îl privesc pe acesta, nefiind o intervenție în interesul pârâtului.

În consecință, în baza art.312 alin.1 vechiul cod de procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.

Față de soluția dată fondului cauzei, nu se justifică nici acordarea cheltuielilor de judecată față de recurent, conform art.274 vechiul cod de procedură civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul G. G., solicitând desființarea deciziei civile nr. 378, pronunțată în ședință publică la data de 19 iunie 2015, de către Tribunalul Suceava, Secția Civilă, iar în rejudecare, desființarea în totalitate a Sentinței civile nr.317 din 21.01.2015, a Judecătoriei Suceava, decizie pe care o consideră nelegală și netemeinică, dată ca urmare a greșitei aplicări a legii și a neanalizării tuturor probelor dosarului și în fond, respingerea acțiunii reclamantului, pentru următoarele motive:

În fapt a considerat că prima instanță a fost imparțială în analizarea tuturor probelor dosarului dând o aplicare greșită a legii, iar instanța de recurs a omis să analizeze întreg probatoriul administrat în cauză, dând eficiență doar probelor ce ar pleda ipotetic în favoarea pârâtei.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.

Astfel, a arătat că la atribuirea terenului prin contractul nr. 3646/ 06.08.2008, (încheiat cu Primăria comunei Dărmănești, reprezentată prin primar), pentru construirea magaziei, cât și la edificarea acesteia, Primăria comunei Dărmănești, nu era proprietara terenului, ea dobândind terenul conform H.C.L. al comunei Dărmănești, nr.22/27ț04?2012, (pe . patru ani după încheierea contractului 3640/06.08.2008. Terenul respectiv făcea parte din p.f. 198/1. C.f. 98, a comunei Dărmănești și era proprietatea lui B. M. și B. I., soți, bun comun, iar în prezent este proprietatea lui B. D. V., domiciliat în Negrești Oaș, județul Satu M.

P. decizia recurată instanța nu a considerat în culpă Primăria Dărmănești, pentru săvârșirea faptei de neglijență în serviciu, deoarece după încheierea contractului nr. 3646 din 06.08.2008, și înainte de eliberarea Certificatului de Urbanism nr. 79/21.08.2008, nu a respectat prevederea contractuală stipulată în unul din aliniatele acestuia, respectiv, Primăria comunei Dărmănești, reprezentată prin primar C. D., nu a făcut o delimitare în teren a locului prin bornare, nu a prezentat situația juridică a terenului, dovedită printr-un extract de carte funciară, cu o schiță cadastrală, ocazie cu care trebuia încheiat un proces verbal de predare primire a terenului, semnat de către primar sau împuterniciții acestuia și chiriaș. P. neprezentarea situației juridice reale a parcelei de teren, aceasta nu putea face obiectul închirierii sau concesiunii deoarece nu se afla în administrarea Consiliului local Dărmănești, ca teren liber de construcții, caz în care a fost revendicat de proprietarul legal, (prevederile art. 14 din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor în construcții).

Instanța nu a considerat în culpă Primăria Dărmănești, reprezentată prin primar C. D., pentru săvârșirea faptei de abuz în serviciu și abuz de putere deoarece Autorizația de Construire nr. 4 se eliberează la data de 20.02.2009, când magazia era construită pe noul amplasament de șase luni de zile. Cu toate că la eliberarea Autorizației de Construire nr. 4, a prezentat un Plan de amplasare în zonă cu noul amplasament, pe autorizație este specificat abuziv: „Conform contract de închiriere nr. 3646/06.08.2008". Aici se pune întrebarea: „Dacă nu a respectat amplasamentul indicat în contract, atunci de ce a fost lăsat să construiască magazia, nu a fost somat și apoi amendat pentru nerespectarea amplasamentului conform contractului, respectiv înainte de eliberarea autorizației de construire dar totuși i se eliberează autorizația de construire după șase luni de zile de la construirea magaziei".

După cincisprezece luni de la construirea magaziei și nouă luni de la eliberarea Autorizației de construire, în data de 17.11.2009, domnul primar îi încheie Procesul verbal de contravenție nr.1, pe motiv că: „Beneficiarul autorizației de construire a ridicat o construcție fără a respecta amplasamentul conform contractului de închiriere" fiind amendat cu 8.000 lei.

În data de 12.10.2011, . primar, deschide la Judecătoria Suceava, Dosarul nr._, pentru a fi obligat să demoleze acea magazie. După mai multe amânări solicitate de pârâtă, în data de 27.02..2013, Judecătoria Suceava, „Acordă termenul solicitat de apărătoarea reclamantei și pune în vedere acesteia să depună la dosar, cu cel puțin două zile înainte de următorul termen de judecată, Hotărârea Consiliului local nr. 22/27.04.2012, a Primăriei comunei Dărmănești și o schiță lizibilă privind amplasamentul terenului în litigiu". La termenul din 10.04.2013 „Conform art. 155/1, Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei". In data de 09.04.2014. domnul primar redeschide procesul, prezentând cu această ocazie Hotărârea Consiliului Local al comunei Dărmănești nr. 22 din 27.04.2012, „pentru completarea și modificarea Hotărârilor nr. 4/2009, 52/2011 și 7/2012, privind inventarul terenurilor din domeniul privat" și un Extract de Carte Funciară din data de 14.02.2014, pentru suprafața măsurată de 3749 mp. format din o parte a pf. 193 din CF. 528 și parte din pf. 198/1 din CF. 98 a comunei cadastrale Măritei.

P. Hotărârea Consiliului Local al comunei Dărmănești nr. 22/27.04.2012 - pentru completarea și modificarea Hotărârilor nr.4/2009, 52/2011 și 7/2012, privind inventarul din domeniul privat, care este luată de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, ca Act administrativ nr. hotărâre nr. 22/27.04.2012, anexă nr. la HCL nr. 22 din 27.04.2012 și fără a exista un Plan Urbanistic Zonal cu o schiță lizibilă a terenului propus cu amplasarea în zonă și cu vecinătăți, intabulează suprafața măsurată de 3749 mp. format din o parte a pf. 193 din CF. 528 și aproape 1100 mp. din pf. 198/1 din CF. 98 a comunei cadastrale Măritei, suprafață intabulată dublu din proprietatea lui B. D. V.. Nici în această situație instanța nu consideră în culpă . primar și O.C.P.I. Suceava, pentru săvârșirea faptei de tulburare de posesie a unui teren neîngrădit, prin ocuparea în parte, fără drept prin desființarea și strămutarea semnelor de hotar a proprietății lui B. D. V.. Acest abuz a fost făcut și prin săvârșirea faptei de fals material în înscrisuri materiale și fals intelectual de către cele două instituții.

La termenul din 18.06.2014, Judecătoria Suceava amână cauza și solicită O.C.P.I. să înainteze în copie certificată întreaga documentație care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară cu privire la terenul" revendicat identic cu pf. 193 din C.F. 528 a comunei Măritei. Pune în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii Consiliului local nr.22 din 27.04.2012. Nici unul din aceste două documente solicitate nu au fost depuse la dosar. Aceste două documente erau vitale pentru a demonstra că . de închiriere era proprietate privată. Tot atunci instanța admite efectuarea unei expertize tehnice de specialitate topografice, dar expertul desemnat, la obiectivul nr. 1 nu întocmește un plan topografic de amplasare în zonă cu vecinătățile terenului în cauză, în schimb specifică: „Acest teren se identifică cu parte din p.f. 198/1 din C.F._ a localității Dărmănești, provenită din conversia cărții funciare de pe hârtie nr. 98 Măritei proprietar tabular fiind M. a lui D. H.". încă o dovadă că . inițial era proprietate privată.

La aflarea veștii că i-a fost violată proprietatea privată prin intabularea a parte din pf. 168/1, domnul B. D. V., proprietar de drept a parcelei sus amintite, înaintează instanței o cerere de intervenție. De altfel, cu privire la acest teren situația nu este nici în prezent lămurită, iar neadmiterea în principiu a cererii de intervenție a proprietarului terenului cu motivarea că se încearcă tergiversarea cauzei, este nelegală și l-a prejudiciat de posibilitatea administrării tuturor probelor pentru stabilirea adevărului.

În concluzie, dorește să demonstreze prin acte oficiale că . prin Contractul de închiriere nr. 3646/06.08.2008, nu era proprietatea comunei Dărmănești, ci era proprietate privată, documente tratate cu superficialitate de ambele instanțe.

Pentru verificarea motivului de contestație invocat, a solicitat atașarea la prezenta cauză a dosarului în care s-a pronunțat hotărârea atacată, iar pentru a demonstra temeinicia celor arătate mai sus a anexat copii de pe următoarele înscrisuri: Contract de închiriere nr. 3646/06.08.2008; Plan de situație din 17.09.1994 și Extras de carte funciară din 28.09.2000 unde se poate vedea clar că p.f. 198/1 din c.f. 98, p.f. 471 din c.f.2204 și p.f. 193 din c.f. 528, iar apoi c.f._, . conversia c.f.2204 - Hatna au fost proprietatea lui H. D., apoi în temeiul contractului de întreținere nr._ din 20.10.1994, terenul este trecut în posesia lui B. M. și B. I.; Titlu de proprietate nr. 392/03.08.1994, pe numele H. D., Extras de carte funciară din 16.03.2011 și Extras de carte funciară din 28.07.2014 pe numele B. M. și B. I. în care se regăsește p.f. 198/1, care a fost eliberat după data de 14.02.2014, dată când a fost eliberat Extrasul de carte funciară pe numele comunei Dărmănești; Extras de carte funciară din 10.02.2011, proprietar . trecută p.f. 193 din c.f. cu numărul 528, dar nu este trecută nicăieri p.f. 198/1 din c.f. 98; Planul de situație care a stat la baza emiterii Autorizației de construire nr. 4/20.02.2009 unde se poate vedea pozată magazia pe noul amplasament; Plan de situație cu situația reală din teren, unde se poate vedea clar . abuziv de către primărie, de care trebuia să țină cont expertul și să fie evidențiat în raportul de expertiză, pentru a se putea concluziona delimitarea între proprietatea primăriei și proprietatea lui B. în momentul întocmirii contractului de închiriere, a eliberării autorizației de construire și a întocmirii procesului verbal de contravenție; Hotărârea Consiliului local al comunei Dărmănești nr. 22 din 27.04.2012, pentru completarea și modificarea Hotărârilor nr.4/2009, 52/2011 și 7/2012, privind inventarul terenurilor din domeniul privat și Extras de carte funciară din data de 14.02.2014 pe numele . de 3749 mp.

Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare promovate de către G. G. ca fiind inadmisibilă, respectiv ca neîntemeiată - în subsidiar.

Contestația în anulare este inadmisibilă nefiind întemeiată pe vreunul dintre cazurile prevăzute de codul de procedură civilă din 1865.

Din dezvoltarea motivelor pe care se întemeiază contestația în anulare nu se poate desprinde nici un motiv de contestație în anulare, din cele prevăzute de către disp. art. 317-319 C. proc. civ. 1865.

Principalele motive invocate de către contestator, în esență, se referă la modul în care instanța de fond și instanța de recurs au apreciat probatoriul, modul în care acestea au dezlegat fondul, se pune la îndoială obiectivitatea instanțelor în administrarea probatoriului și în cele din urmă se reclamă respingerea cererii de intervenție accesorie ca motive de contestație în anulare.

Or, fiindcă motivele unei căi de atac extraordinare precum contestația la executare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, consideră că nu poate fi primit niciunul dintre motivele invocate de către contestator.

Pe cale de consecință, a considerat că este clar că sancțiunea legală pentru exercitarea unei căi de atac extraordinare pentru alte motive decât cele permise de lege este respingerea ca inadmisibilă a cererii.

Motivele invocate în susținerea contestației în anulare sunt neîntemeiate.

Contestatorul are calitatea de constructor de rea-credință esențială fiind ridicarea construcției in afara amplasamentului prevăzut în contractul de închiriere.

Contrar susținerilor contestatorului, intimata a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, în baza HCL nr. 22/27.04.2012, aceasta bucurându-se de toate prerogativele dreptului de proprietate prevăzute de art. 555 NCC, fiind irelevante susținerile contestatorului precum că la data încheierii convenției de închiriere situația juridică a terenului nu era certă din moment ce obiectul acțiunii îl constituie o acțiune în revendicarea proprietății ocupate abuziv de contestator.

Pe de altă parte, contractul de închiriere a fost semnat de reprezentantul legal al Comunei Dărmănești, ceea ce justifica din punct de vedere procesual calitatea activă în cererea de rezoluțiune a contractului de împrumut, fapt reținut de ambele instanțe însă contestat de autorul contestației în anulare.

Nu poate fi contestată nici temeinicia cererii de rezoluțiune, din moment ce neexecutarea obligației sinalagmatice, într-un mod însemnat, constituie, prin ea însăși, un motiv suficient de puternic pentru a justifica rezoluțiunea. Cu atât mai mult, prin amplasarea anexei pe alt amplasament este certă neexecutarea, fiindcă respectarea întocmai a amplasamentului predefinit este o condiție esențială de îndeplinire întocmai a obligației contractuale asumate de către contestator, fapt ce estompează orice alte critici invocate, în replică, de către acesta, față de intimată.

Nici critica referitoare la respingerea cererii de intervenție în interes propriu nu poate să fie reținută spre examinare pe motiv de lipsă a interesului contestatorului de a ataca o hotărâre de respingere a cererii prin care se cere un drept concurent celui pe care însuși contestatorul îl revendică.

În drept, intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 317-319 C. proc. civ.

În demonstrarea argumentelor invocate a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.

Contestatorul prin cererea formulată invocă incidența prevederilor art. 318 C.proc.civ.

Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

P. urmare, în ipoteza reglementată de art. 318 alin.1 C.p.c., contestația în anulare poate viza doar greșeli materiale ale instanței de recurs sau, după caz, omisiunea aceleiași instanțe de a cerceta unul dintre motivele de modificare sau casare invocate în cadrul cererii de recurs.

Prevederea cuprinsă în art. 318 Cod procedură civilă potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrată sau pe cale de excepții procedurale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În ce privește erorile materiale la care se referă textul art. 318 C.proc.civ. acestea trebuie să aibă legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, fiind greșeli de fapt involuntare, care au determinat o soluție eronată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale așa cum se invocă în prezenta contestație.

Ori în cauză nu există nici o greșeală materială în sensul dispozițiilor art.318 C.proc.civ. adică o greșeală evidentă și care să fie săvârșită de instanța de judecată ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date importante din dosarul cauzei.

Invocarea de către contestator a lipsei de obiectivitate a instanței de recurs care ar fi nesocotit probele din dosar nu se încadrează in motivul contestației în anulare specială prev. de art.318 C.proc.civ., fiind practic critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii pronunțate în recurs care nu pot fi primite în cadrul contestației in anulare, pentru a nu deschide calea unui recurs la recurs, această cale extraordinară de retractare fiind creată de lege pentru remedierea unor greșeli materiale, iar nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.

În cazul în care contestația în anulare privește omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motivele de casare care au format obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșeli de apreciere a probelor sau a aplicării legii.

Analizând decizia civilă atacată, precum și cererea de recurs promovată în cadrul dosarului nr._, Tribunalul constată că instanța de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs, neavând obligația de a analiza fiecare argument în parte, ci fiecare motiv de casare, putând grupa în acest sens argumentele părților, obligație pe care și-a îndeplinit-o în cauza supusă controlului judiciar.

Astfel, motivarea în fapt a contestației în anulare se referă la chestiuni de fond, de judecată, contestatorul aducând critici atât sentinței primei instanțe cât și deciziei din recurs, prezenta contestație apărând ca un recurs la recurs, fiind inadmisibil a se repune în discuție probleme de fond ce au fost verificate de către instanța de recurs.

Întrucât criticile contestatorului se referă la greșeli de judecată iar instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate, nefiind dat nici unul din motivele invocate de contestator, tribunalul va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G. G., domiciliat în sat Măriței, ., etaj 2, ., județul Suceava împotriva deciziei civile nr.378 din data de 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția I Civilă, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în ., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 NOIEMBRIE 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. M. F. L. G. F.

N. F.

GREFIER,

Ș. L.

G.

Red. F.L.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.4./09.12.2015