Uzucapiune. Decizia nr. 1548/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1548/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1548/2013

Dosar nr._ uzucapiune

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.1548

Ședința publică de la 11 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. S.

Judecător E. L. V.

Judecător L. C.

Grefier L. M. R.

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul M. V. D. – prin primar împotriva sentinței civile nr.1342 din 6.12.2012 pronunțată de Judecătoria V. D., județ Suceava, intimați fiind M. L., M. A..

Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței de judecată din data de 4 iunie 2013, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 11 iunie 2013.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra recursului de față, constată:

Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. D. la data de 29.06.2012 sub nr._ , reclamanții M. L., M. A. au chemat în judecată pe pârâtul M. V. D. prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamanta M. A. a dobândit, prin uzucapiune cu joncțiunea posesiei dreptul de proprietate asupra suprafeței de totale de 19.622 m.p teren curți-construcții, fânaț și pășune, situată în m. V. D., jud. Suceava, alcătuită din:

- trupul I în suprafață totală de 6.046 m.p., învecinat cu ., C. I., Statul Român, . T., compus din:

- suprafața de 1.481 m.p., teren curți-construcții, identică cu . nr. 1CC, și suprafața de 4.565 m.p., teren fânaț, identică cu . nr. 2F, ambele parcele nou-formate rezultând din comasarea și divizarea p.t. nr. 2530/5, înscrisă în C.F. electronică_ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. 5024) și p.t. nr. 2530/2, înscrisă în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3034), conform planului de situație întocmit de ing. C. G. și înregistrat sub nr. 4714 din 10.05.2011 de către O.C.P.I. Suceava;

- trupul II în suprafață totală de 13.576 m.p., învecinat cu ., Ș. M., Musei V., Țarcă P., Ocolul Silvic și Ș. E., compus din:

- suprafața de 6.947 m.p., teren pășune, identică cu . nr. 1P, rezultată din schimbarea configurației și a suprafețelor, apoi divizarea p.t. nr. 2449/1 și nr. 2449/6, ambele înscrise în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 4611),

- suprafața de 6.629 m.p., teren fânaț, identică cu . nr. 2P, rezultată din divizarea p.t. nr. 2462/1, înscrisă în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 4612), conform planului de situație întocmit de ing. C. G. și înregistrat sub nr. 4715 din 10.05.2011 de către O.C.P.I. Suceava;

Dispune înscrierea în CF pe numele reclamantei M. A. a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren descrise mai sus; să se constate că reclamanții au dobândit, prin edificare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor: casa de locuit, C1, bucătărie, C2, anexă, C3, anexă, C4, amplasate pe . 1CC din trupul I, conform planului de situație întocmit de ing. C. G. și înregistrat sub nr. 4714 din 10.05.2011 de către O.C.P.I. Suceava și să se dispună înscrierea în cartea funciară pe numele reclamanților, în cote egale, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor descrise mai sus.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat în esență că sunt căsătoriți din anul 1988, și locuiesc în m. V. D., la adresa indicată din . iar la aceeași adresă a locuit, împreună cu ei și mama reclamantei, B. M., în prezent decedată (decesul survenind la data de 10 ianuarie 2012).

Reclamanta M. A. arată că stăpânește în prezent suprafața totală de 19.622 m.p., teren împărțit în două trupuri, terenuri asupra cărora a exercitat o posesie utilă, publică, sub nume de proprietar, atât împreună cu mama sa B. M. cât și în nume propriu, după decesul acesteia.

Asupra terenului descris în petitul acțiunii, există evidență de rol agricol atât pe numele mamei reclamante cât și pe numele acesteia din urmă începând cu anul 1974 și până în prezent, astfel încât prin joncțiunea posesiilor reclamanta arată că sunt îndeplinite condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea extratabulară.

Pe . de 1.481 m.p., situată în primul trup de teren, cel din . că au edificat în timpul căsătoriei lor mai multe imobile construcții, identificate în planul de situație aferent: casă (C1), bucătărie (C2) și două anexe (C3 și C4), prin reconstruirea acestora din temelii, după demolarea unor construcții mai vechi care au aparținut inițial autoarei reclamantei, B. M..

Din punct de vedere tabular, terenul în litigiu, compus din două trupuri, provine din patru cărți funciare, după cum urmează:

Trupul I, în suprafață totală de 6.046 m.p., provine din ./5 din C.F. nr._ (nr. C.F. vechi 5024) a ., și din ./2 din C.F. nr._ (nr. C.F. Vechi 3034) a ., ambele având proprietar tabular Statul Român, înscris din 1980, respectiv din 1935 astfel încât pentru această suprafață de teren reclamanții au chemat în judecată ca pârât Statul Român, municipiul V. D., prin primar .

Trupul II, în suprafață totală de 13.576 m.p., provine din parcelele topo nr. 2449/6 și nr. 2449/1, înscrise în C.F. nr._ (nr. C.F. vechi 4611) a ., având ca proprietar tabular Statul Român (înscris din 1973), precum și din ./1, înscrisă în C.F. nr._ (nr. C.F. vechi 4612) a ., având ca proprietar tabular pe numitul Klinghofer I. M. (înscris în 1973). În legătură cu acest din urmă proprietar tabular, reclamanții au arătat că au făcut tot ce le-a stat în putință să afle date suplimentare privind situația acestuia, însă nu au reușit să afle care este situația stării civile a acestuia, însă de remarcat e faptul că titlul înscrierii sale în cartea funciară este identic cu cel al Statului Român (pentru parcelele limitrofe 2449/6 și 2449/1), fiind probabil vorba despre o ieșire din indiviziune (sentința civilă nr. 2929 din 21.12.1972), ceea ce duce la presupunerea că este posibil să fi fost o înscriere mai veche în cartea funciară a acestuia sau a autorilor săi.

Cu toate acestea, reclamanții arată că, începând cu 1974, terenurile au fost preluate și stăpânite de către autoarea reclamantei, numita B. M., fiind folosite, posedate și îngrijite de aceasta, împreună cu reclamanta M. A., care, în timpul căsătoriei cu reclamantul M. L. au edificat toate construcțiile ce formează în prezent gospodăria reclamanților.

De asemenea, reclamanții au precizat că terenurile sunt îngrădite de foarte mulți ani, limitele acestora fiind neschimbate, iar în decursul timpului nu au existat litigii sau conflicte cu terțe persoane .

În drept reclamanții au invocat disp. Decretului-Lege nr. 115/1938 și ale Legii nr. 7/1996,

S-a depus la dosar copii după: planurile de situație privind suprafața și configurația terenului din litigiu, adeverință de rol agricol privind evidența terenului din litigiu înscrisă începând cu anul 1974 pentru B. M., acte de stare civilă, copie certificat deces B. M., certificat de naștere reclamantă, certificat de căsătorie a părților.

Acțiunea a fost legal timbrată conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997 republicată.

P. întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul M. V. D. prin primar a arătat în esență că în ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune acțiunea este nefondată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art..28 din Decretul Lege nr.115/1938, câtă vreme prin Decizia nr. LXXXVI/2007 (86) a ICCJ s-a stabilit că pentru prescripțiile achizitive începute sub imperiul Decretului Lege nr.115/1938 și împlinite după . Legii nr.7/1996 acțiunile ce au ca obiect uzucapiune sunt guvernate de dispozițiile acestui Decret.

Astfel, în speță este incident art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 a căror condiții nu pot fi îndeplinite atâta timp cât în C F este înscris Statul român și împotriva acestuia nu se poate face dovada decesului de cel puțin 20 de ani.

Referitor la construcțiile c1, C 2, C 3, C 4, conform dispozițiilor care reglementează accesiunea imobiliară, se prezumă că acestea aparțin proprietarului terenului pe care sunt amplasate.

În conformitate cu prev. art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, pârâtul M. V. D. prin primar a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-au anexat la întâmpinare avizul Consiliului local V. D. – Comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, extras CF 6717/15.09.2010.

S-au administrat probe, fiind audiați la propunerea reclamanților martorii Ș. E., Țarcă P..

P. sentința civilă nr.1342 din 6.12.2012 Judecătoria V. D. a admis acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul M. V. D. prin primar; a constatat că reclamanta M. A. a dobândit, prin uzucapiune cu joncțiunea posesiei dreptul de proprietate asupra suprafeței de totale de 19.622 m.p teren curți-construcții, fânaț și pășune, situată în m. V. D., jud. Suceava, alcătuită din:

 trupul I în suprafață totală de 6.046 m.p., învecinat cu ., C. I., Statul Român, . T., compus din:

- suprafața de 1.481 m.p., teren curți-construcții, identică cu . nr. 1CC, și suprafața de 4.565 m.p., teren fânaț, identică cu . nr. 2F, ambele parcele nou-formate rezultând din comasarea și divizarea p.t. nr. 2530/5, înscrisă în C.F. electronică_ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. 5024) și p.t. nr. 2530/2, înscrisă în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3034), conform planului de situație întocmit de ing. C. G. și înregistrat sub nr. 4714 din 10.05.2011 de către O.C.P.I. Suceava;

- trupul II în suprafață totală de 13.576 m.p., învecinat cu ., Ș. M., Musei V., Țarcă P., Ocolul Silvic și Ș. E., compus din:

- suprafața de 6.947 m.p., teren pășune, identică cu . nr. 1P, rezultată din schimbarea configurației și a suprafețelor, apoi divizarea p.t. nr. 2449/1 și nr. 2449/6, ambele înscrise în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 4611),

- suprafața de 6.629 m.p., teren fânaț, identică cu . nr. 2P, rezultată din divizarea p.t. nr. 2462/1, înscrisă în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 4612), conform planului de situație întocmit de ing. C. G. și înregistrat sub nr. 4715 din 10.05.2011 de către O.C.P.I. Suceava;

Dispune înscrierea în CF pe numele reclamantei M. A. a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren descrise mai sus; a constatat că reclamanții au dobândit, prin edificare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor: casa de locuit, C1, bucătărie, C2, anexă, C3, anexă, C4, amplasate pe . 1CC din trupul I, conform planului de situație întocmit de ing. C. G. și înregistrat sub nr. 4714 din 10.05.2011 de către O.C.P.I. Suceava; a dispus înscrierea în cartea funciară pe numele reclamanților, în cote egale, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor descrise mai sus.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 76, 82, 91, din Legea 71/2011, instituțiile referitoare la înscrierile în CF, rectificarea înscrierilor în CF, uzucapiuni imobiliare, moșteniri sunt supuse dispozițiilor legilor în vigoare la data când au avut loc actele și faptele juridice încheiate, sau după caz săvârșite, la data când a început posesia și la data deschiderii moștenirii .

De asemenea, prin Decizia nr. LXXXVI/2007 (86) ICCJ a stabilit că pentru prescripțiile achizitive începute sub imperiul Decretului Lege nr.115/1938 și împlinite după . Legii nr.7/1996 acțiunile ce au ca obiect uzucapiune sunt guvernate de dispozițiile acestui Decret.

În speță, terenul pentru care se solicită dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune se află în zonă de carte funciară, iar posesia utilă a autoarei reclamantei M. A., și respectiv a reclamantei a început din anul 1974, înainte de . noului Cod civil, astfel încât actele normative aplicabile în speță sunt cele reglementate de Codul civil de la 1864, respectiv Decretul Lege nr. 115/1938.

P. întregul probatoriu administrat în cauză, s-a dovedit că autoarea reclamantei, B. M. și, reclamanta au exercitat asupra suprafeței totale de 19.622 dispusă în două trupuri descrise în petitul acțiunii, – care sunt îngrădite pe toate laturile și s-au păstrat aceleași aliniamente - o posesie utilă în înțelesul prev. art. 1847 Cod civil, (publică, continuă, nestingherită, sub nume de proprietar) de peste 20 de ani, iar terenul nu face parte din domeniul public.

Aspectul litigios care se ridică în speță privește posibilitatea aplicării art.28 din Decretul Lege nr.115/1938, în situația în care suprafața de teren de 6046 mp apare înscris în cărțile funciare pentru Statul român.

În ceea ce privește modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către Stat, în CF inițial 5024, 3034 a . este menționat Decretul nr._ și actul nr. 79/22/7 de expropriere.

În CF 4611, V. D., dreptul de proprietate s-a stabilit pentru statul român în baza sentinței civile nr. 2929/21.12.1972 .

Astfel, pârâtul M. V. D., prin P. prin întâmpinare a invocat imposibilitatea îndeplinirii condiției de exercitare a posesiei de către reclamantă și autoarea sa B. M., pe o perioadă de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular prev.de art.28 din Legea 115/1938, întrucât statul nu moare.

Față de aceste aspecte, prevederile art.1845 cod civil stabilesc că domeniul privat la statului este supus acelorași prescripții ca și proprietățile particularilor, reglementare care se regăsește și în prevederile art.41 al.2 din Constituția României, potrivit cărora „proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular.

Dintr-un alt punct de vedere este important de menționat faptul că instituția uzucapiunii ca mod original de dobândire a proprietății este reglementată în dreptul comun art.1890 cod civil ca o sancțiune împotriva proprietarului pasiv, care a permis altuia o perioadă îndelungată de timp să se manifeste față de bunul imobil ca adevărat proprietar.

In speță, prin depozițiile martorilor audiați și înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit că reclamanta și autoarea sa B. M. începând cu anul 1974 și-au înscris terenul la rolul agricol și au plătit impozitul aferent pe toată durata posesiei de peste 30 de ani, astfel încât contrar susținerilor pârâtului Municipiului V. D., prin P., instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1846 - 1847 cod civil, respectiv posesia publică, nestingherită, neîntreruptă și sub nume de proprietar.

De asemenea, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile art.28 din Decretul Lege nr.115/1938, care au preluat uzucapiunea ca modalitate de dobândire a proprietății din dreptul comun, fiind dovedită pasivitatea proprietarului tabular pe o durată de peste 20 de ani, perioadă în care reclamanta și autoarea sa au plătit impozit pentru teren și s-au manifestat față de acesta ca adevărate proprietare.

A admite un alt punct de vedere ar însemna implicit a accepta o discriminare între domeniul privat al statului și proprietatea privată a persoanelor fizice ceea ce contravine, dispozițiilor imperative stabilite prin art.1845 cod civil și art.41 alin.2 din Constituție și în același timp s-ar institui o inechitate inadmisibilă în accepțiunea dispozițiilor art. 1 din Protocolul I din CEDO.

De asemenea, în speță, o dovadă certă a faptului că reclamanta și autoarea ei s-au manifestat față de terenul din litigiu în suprafață totală de 19.622 mp ca adevărate proprietare, este dată și de împrejurarea că pe acest teren împreună cu reclamantul și-au edificat gospodăria formată din casă și anexe, imobile înscrise în evidența de rol agricol și pentru care s-a achitat impozit, taxă care nu este percepută decât proprietarilor.

Așa fiind, instanța constată că acțiunea este întemeiată și în conformitate cu prev. art. 1846, 1847 Cod civil, art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, și art. 111 Cod procedură civilă, urmează să o admită, sens în care se va constata că reclamanta M. A. a dobândit prin uzucapiune cu joncțiunea posesiei dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 19.622 mp teren dispusă în două trupuri identificate în petitul acțiunii și prin edificare împreună cu reclamantul, dreptul de proprietate asupra construcțiilor C 1, C 2, C 3, C 4, casă, bucătărie, anexe, amplasate pe . 1 CC din suprafața de 6046 mp teren.

În baza art. 20,21 din Legea 7/1996, se va dispune înscrierea în CF pe numele reclamantei M. A. a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren descrise în petitul acțiunii și pe numele reclamanților a dreptului de proprietate asupra construcțiilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând anularea acestei sentințe în ceea ce privește suprafața de 6046 m.p. formată din suprafața de 1481 m.p. identică cu . CC și suprafața de 4564 m.p. identică cu . F, ce a rezultat din comasarea și divizarea PT nr.2530/5 înscrisă în CF electronică nr._ a ., provenită din conversia pe hârtie a CF nr.5024 și PT nr.2530/2 înscrisă în CF electronică nr._ a ., provenită din conversia pe hârtie a CF 3034 precum și suprafața de 6947 m.p. identică cu . rezultată din schimbarea configurației și a suprafețelor și divizarea PT nr.2449/1 și 2449/6, ambele înscrise în CF electronică nr._ a ., provenită din conversia pe hârtie a CF nr.4611, suprafețe care au ca proprietar Statul Român.

Consideră pârâtul că fiind vorba de un imobil aflat într-o zonă cu regim de carte funciară nu se aplică dispozițiile Codului civil așa cum ÎCCJ a statuat prin Decizia nr.86 din 10.12.2007 iar potrivit art.28 din decretul Lege nr.115/1938 cel care a posedat un bun nemișcător în condițiile legii timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va pitea cere înscrierea dreptului uzucapat, ori în cauză, proprietar este Statul român, astfel că nu se poate vorbi de uzucapiune.

Mai mult decât atât, arată recurentul că M. V. D. se află situat într-o zonă cu regim de carte funciară, în zona de aplicare a Decretului Lege nr.115/1938, act normativ care va rămâne în vigoare până la finalizarea lucrărilor de cadastru general și a registrelor de publicitate imobiliară pe întreg teritoriul administrativ al acestei instituții așa cum este prevăzut în legea cadastrului și publicității imobiliare nr.7/1996, astfel că pentru imobilele situate în zona cu regim de carte funciară, dispozițiile codului civil nu se aplică.

În drept s-au invocat dispozițiile art.299, 304 pct.9 cod procedură civilă.

Intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât criticile aduse se bazează pe decizia nr.86 din 10.12.2007 pronunțată de ÎCCJ care este total discriminatorie și neconstituțională încălcând dispozițiile art.16 alin.1 și art.44 alin.2 din Constituția României, creând o discriminare între domeniul privat al statului și proprietatea privată a persoanelor fizice instituind o inechitate inadmisibilă în accepțiunea dispozițiilor art.1 din protocolul 1 din CEDO cum bine a argumentat instanța de fond. De asemenea această decizie este discriminatorie propunând soluții diferite în cazul uzucapiunii împotriva statului român în funcție de zona unde este situat terenul, respectiv dacă terenul este situat într-o zonă cu regim de carte funciară sau înafara acestei zone. Astfel, mai arată că uzucapiunea autoarei intimatei M. A., numita B. M. a început în timpul când era în vigoare Decretul Lege nr.115/1938, nu se încadra în nici unul din cazurile prevăzute la art.27,28, ca atare în cazul de față sunt aplicabile condițiile și termenele prevăzute de codul civil. pe de altă parte mai arată că din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu că intimata și autoarea sa s-au manifestat față de terenurile în litigiu ca adevărate proprietare, fiind înscrise din anul 1974 în registrul agricol cu aceste imobile pentru care au achitat impozite și edificând o gospodărie.

Recursul este întemeiat.

Examinând sentința atacată în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele invocate ce se subscriu dispozițiilor art.304 pct.9 și 3041 cod procedură civilă, și în raport cu considerentele deciziei și probele administrate, tribunalul constată următoarele:

Analizând întregul probatoriu administrat în cauză, rezultă că parcelele de teren în suprafață de 6046 m.p. și respectiv 6947 m.p. au ca proprietar tabular Statul Rămân.

Astfel, terenul în suprafață de 6046 m.p. este format din suprafața de 1481 m.p. identică cu . CC și suprafața de 4564 m.p. identică cu . F, ce a rezultat din comasarea și divizarea PT nr.2530/5 înscrisă în CF electronică nr._ a ., provenită din conversia pe hârtie a CF nr.5024 și PT nr.2530/2 înscrisă în CF electronică nr._ a ., provenită din conversia pe hârtie a CF 3034.

Terenul de 6947 m.p. se identifică cu . rezultată din schimbarea configurației și a suprafețelor și divizarea PT nr.2449/1 și 2449/6, ambele înscrise în CF.

Aceste suprafețe de teren sunt amplasate într-o zonă cu regim de carte funciară iar potrivit dispozițiilor art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cel care a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

În speță, nu sunt incidente dispozițiile legale sus menționate întrucât terenul pentru care se solicită uzucapiunea are ca proprietar tabular Statul Român.

P. urmare în mod nelegal instanța de fond a constatat că reclamanta M. A. a dobândit prin uzucapiune cu joncțiunea posesiei dreptul de proprietate asupra celor două parcele de teren în suprafață de 6046 m.p. și respectiv 6947 m.p. Aceste imobile se află situate în regim de carte funciară iar dispozițiile codului civil sunt inaplicabile, așa cum a statuat ÎCCCJ prin Decizia nr.86 din 10.12.2007.

Față de aceste aspecte tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 cod procedură civilă va admite recursul și modificând în parte sentința civilă nr.1342 din 6.12.2012, va admite în parte acțiunea în sensul că va respinge capetele de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor și de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară asupra trupului I în suprafață totală de 6.046 m.p., învecinat cu ., C. I., Statul Român, . T., compus din suprafața de 1.481 m.p., teren curți-construcții, identică cu . nr. 1CC, și suprafața de 4.565 m.p., teren fânaț, identică cu . nr. 2F, ambele parcele nou-formate rezultând din comasarea și divizarea p.t. nr. 2530/5, înscrisă în C.F. electronică_ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. 5024) și p.t. nr. 2530/2, înscrisă în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3034), conform planului de situație întocmit de ing. C. G. și înregistrat sub nr. 4714 din 10.05.2011 de către O.C.P.I. Suceava și asupra suprafeței de 6.947 m.p teren pășune din trupul II, identică cu . nr. 1P, rezultată din schimbarea configurației și a suprafețelor, apoi divizarea p.t. nr. 2449/1 și nr. 2449/6, ambele înscrise în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 4611), ca neîntemeiate.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul M. V. D. – prin primar împotriva sentinței civile nr.1342 din 6.12.2012 pronunțată de Judecătoria V. D., județ Suceava, intimați fiind M. L., M. A. ambii din V. D., ., județ Suceava.

Modifică în parte sentința civilă nr. 1342 din data de 6 decembrie 2012 a Judecătoriei V. D., jud. Suceava( dosar nr._ ), în sensul că:

Admite acțiunea în parte.

Respinge capetele de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor și de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară asupra trupului I în suprafață totală de 6.046 m.p., învecinat cu ., C. I., Statul Român, . T., compus din suprafața de 1.481 m.p., teren curți-construcții, identică cu . nr. 1CC, și suprafața de 4.565 m.p., teren fânaț, identică cu . nr. 2F, ambele parcele nou-formate rezultând din comasarea și divizarea p.t. nr. 2530/5, înscrisă în C.F. electronică_ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. 5024) și p.t. nr. 2530/2, înscrisă în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3034), conform planului de situație întocmit de ing. C. G. și înregistrat sub nr. 4714 din 10.05.2011 de către O.C.P.I. Suceava și asupra suprafeței de 6.947 m.p teren pășune din trupul II, identică cu . nr. 1P, rezultată din schimbarea configurației și a suprafețelor, apoi divizarea p.t. nr. 2449/1 și nr. 2449/6, ambele înscrise în C.F. electronică nr._ a . (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 4611), ca neîntemeiate.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2013.

Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,

S. AuricaVizitiu E. L. C. L. L. R.

Red.S.A.

Jud. fond M. F.

Tehnored.R.L., 2 ex., 19.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 1548/2013. Tribunalul SUCEAVA