Pretenţii. Sentința nr. 2269/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 2269/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1537/2013

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1537

Ședința publică din 11 iunie 2013

Președinte: G. D.

Judecători: I. M.

: N. M.

Grefier: D. E. M.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul B. I. C. împotriva sentinței civile nr. 2269 din 06 mai 2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimați fiind reclamanții S. de urgență Sfântul I. cel N. de la S., C. G. C. și chematul în garanție R. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.

Grefierul a expus referatul cauzei, după care, instanța – din oficiu – a invocat excepția perimării recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

După deliberare,

T RI B U N A L U L ,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență „Sfântul I. cel N.” S., în contradictoriu cu pârâții C. G. C. și B. C. și chematul în garanție R. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să îi oblige la plata sumei de 2599,77 RON

În motivare, reclamantul a arătat că partea vătămată R. G. a fost internat la S. Județean de Urgență „Sfântul I. cel N.” S. ca urmare a unui accident rutier beneficiind de îngrijiri medicale, medicamente, investigații paraclinice în vederea vindecării. De asemenea, reclamantul a subliniat că în ciuda demersurilor efectuate nu s–a putut obține achitarea sumei de către pârâți.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998 cod civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, reclamantul a chemat în garanție pe numitul R. G. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2599,77 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare f. 5 din dosar și a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Cererea este scutită de taxă de timbru.

Legal citat, pârâtul C. G. C. nu a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Legal citat, pârâtul B. I. C. s-a prezentat în instanță și a arătat că nu are de ce să plătească cheltuielile de spitalizare întrucât este nevinovat.

Legal citat, chematul în garanție R. G. s-a prezentat în instanță și a solicitat ca cheltuielile de spitalizare să le plătească doar pârâtul C. G. C..

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse la dosar: notificări (fila 6,7,8), foaie de observație clinică generală (fila 15-21).

Totodată, din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 1840/P/2009.

Prin sentința civilă nr. 2269 din 06 mai 2011, Judecătoria S. a admis cererea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență „Sfântul I. cel N.” S., în contradictoriu cu pârâții C. G. C. și B. C., a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 2599,77 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare efectuate pentru numitul R. G., a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul S. Județean de Urgență „Sfântul I. cel N.” S. în contradictoriu cu numitul R. G., domiciliat în localitatea Ilișești, jud. S. și a luat act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că partea vătămată R. G. a fost victima unei agresiuni a căror autori sunt pârâții. Astfel, în data de 10.05.2009, pârâții C. G. C. și B. I. C. l-au lovit pe numitul R. G., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 58-59 zile de îngrijiri medicale.

Săvârșirea faptei de către pârâți, astfel cum a fost descrisă, rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză. Astfel, numitul R. G. a arătat în declarația dată în cadrul urmăririi penale că în data de 02.06.2009, că în seara zilei de 10.05.2009, a fost lovit cu obiecte contondente de către C. G. C. și B. I., în urma cărora a necesitat circa 58-59 zile de îngrijiri medicale. Totodată, persoana vătămată a precizat că cei care i-au cauzat leziuni se numesc C. G.-C. și B. I. C., iar împotriva lor a formulat plângere la P. care s-a soluționat prin retragerea plângerii.

Față de cele arătate, instanța a apreciat că autorii agresiunii prin care s-a produs vătămarea numitului R. G. sunt pârâții, iar aceștia au acționat cu vinovăție în săvârșirea faptei.

Totodată, instanța a reținut că în urma agresiunii, partea vătămată a fost internată la S. Județean, în perioada 11.05 – 20.05.2009, necesitând pentru vindecare circa 58-59 zile de îngrijiri medicale. Leziunile au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale ale căror costuri s-au ridicat, potrivit devizului depus la dosarul cauzei, la suma de 2599,77 lei (f.16).

Or, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, sume ce vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale, care se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate.

Ca urmare, pârâții autori ai vătămării, sunt ținuți să răspundă nu numai de eventualul prejudiciu cauzat direct părții vătămate, dar și oricărui alt terț, precum, în cauză, S. Județean care acordat îngrijiri medicale părții vătămate, pentru sumele reprezentând echivalentul acestora. Instanța subliniază că, dacă este adevărat că partea vătămată și-a retras plângerea penală, acest act de dispoziție al său poate avea efect în ce privește acțiunea penală, determinând stingerea acesteia prin pronunțarea unei soluții de încetare a urmăririi penale. În ce privește acțiunea civilă, însă, efectele actului de dispoziție al părții se întind numai cu privire la acțiunea civilă pe care ar fi putut-o exercita partea vătămată, dar nu și în ce privește despăgubirea și acțiunea civilă promovată de către oricare alt terț păgubit, precum reclamantul.

Pentru aceste motive, instanța, apreciind că pârâții sunt autorii incidentului în care a fost implicată partea vătămată, că aceștia au acționat cu vinovăție la săvârșirea faptei, și ca urmare a faptei lor, s-a cauzat reclamantului un prejudiciu constând în echivalentul îngrijirilor medicale acordate părții vătămate, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 2599,77 lei.

În ceea ce privește cererea reclamantului de chemare în garanție a părții vătămate, R. G., instanța a respins-o ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere natura juridică a cererii formulate, respectiv o cerere incidentală a cărei soartă depinde de cea a cererii principale. Luând în considerare că cererea principală a fost admisă, reclamantul obținând, ceea ce a solicitat, respectiv obligarea pârâților la plată, pe cale de consecință cererea de chemare în garanție va fi respinsă.

În virtutea principiului disponibilității care guvernează dreptul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 2269 din 06 mai 2011 a Judecătoriei S. a declarat recursul pârâtul B. I. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea de ședință din 29 noiembrie 2011, în temeiul art.242 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă tribunalul a suspendat judecata cauzei.

La termenul de astăzi, 11 iunie 2013, din oficiu, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția perimării recursului.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

In consecință, cum în speță sunt întrunite dispozițiile legale menționate, tribunalul urmează a constata perimată cererea de recurs formulată de pârâtul B. I. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Constată perimată cererea de recurs formulată de pârâtul B. I. C., cu domiciliul în localitatea Ilișești, jud. S. împotriva sentinței civile nr. 2269 din 06 mai 2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimați fiind reclamanții S. de urgență Sfântul I. cel N. de la S., cu sediul în municipiul S., . nr.21, județul S., C. G. C., cu domiciliul în localitatea Ilișești, jud. S. și chematul în garanție R. G., domiciliat în localitatea Ilișești, jud. S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

G. D. I. M. N. M. D. E. M.

Red. I.M.

Jud. C. L.I.

Tehnored. D.E.M./2 ex./13.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2269/2013. Tribunalul SUCEAVA