Acţiune în constatare. Decizia nr. 165/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 937/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 165
RECURS
Ședința publică de la 8 martie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – D. A.
Judecător – S. L.
Judecător – V. M.
Grefier – O. S.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă M. A., cu domiciliul în A., .. 137, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 5648 din data de 01 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații pârâți M. A. – prin Primar, cu sediul în A., ., județul Teleorman, M. A. A. M., M. I. M., M. P. Ș. și M. F. V., toți cu domiciliul în A., .. 137, județul Teleorman, având ca obiect – acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta reclamantă M. A., prezentă personal și asistată de avocat M. Madelona M., iar intimații pârâți, au fost lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 100,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța ., nr._ din 05.02.2013 emisă de Primăria A. și 4,00 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Avocat M. Madelona M., depune la dosarul cauzei, împuternicire avocațială nr. 5/2013 și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri de depus, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Avocat M. Madelona M., pentru recurenta reclamantă M. A., având cuvântul, critică sentința civilă pronunțată de instanța de fond, sub următoarele aspecte:
Hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictoriu în sensul că s-a reținut acțiunea ca fiind neîntemeiată și neargumentată, întrucât nu exista o posesie utilă, continuă și sub nume de proprietar a imobilului, deși s-a dovedit că timp de 30 de ani, soțul reclamantei, părinții și bunicii acestuia au locuit acolo, astfel încât sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii, iar pe de altă parte instanța de fond a reținut că nu s-a invocat joncțiunea posesiilor, deși din acțiunea introductivă și cererea precizatoare rezultă clar că au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1860 Cod civil, dar acest aspect nu a fost avut în vederea de către instanță.
Totodată, apreciază că prima instanță a încălcat principiul disponibilității părților, întrucât, nu a avut în vedere întâmpinarea formulată în cauză, de către intimații pârâți.
Față de cele arătate, pe cale de consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și modificarea sentinței recurate, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ la data de 31.01.2012 (filele 2-3), astfel cum a fost precizată la datele de 15.05.2012 (filele 52, 53) și 26.06.2012 (fila 74), reclamanta M. A. a chemat în judecată pe pârâții: M. A., prin Primar, M. A. A. M., M. I. M., M. P. Ș. și M. F. V., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că este proprietarul de drept al imobilului -casă de locuit-situat în A., .. 137, județul Teleorman și al terenului aferent în suprafață totală de 200 m.p., având ca vecini: N-M. G.; S-B. V.; V-.-N. C., proprietate dobândită ca efect al uzucapiunii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deține imobilul identificat mai sus pe care l-a construit împreună cu soțul său M. V. (decedat la data de 19.08.2009, conform certificatului de deces nr. 2479 /20.08.2009) pe terenul dobândit de acesta prin uzucapiune de la bunicul său M. F..
A mai menționat reclamanta că atât pentru casa de locuit, cât și pentru terenul aferent curții de 200 m.p., a existat o posesie continuă, pe o perioadă mai mare de 10 ani, utilă și neafectată de vicii, posesie exercitată de reclamantă și soțul ei, cât și de autorii lor (părinții, respectiv bunicul soțului său).
Reclamanta a arătat că la data deschiderii succesiunii soțului său, M. V. (decedat la data de 19.08.2009), în masa succesorală rămasă de pe urma acestuia nu au fost menționate bunuri mobile și imobile (conform certificatului de moștenitor nr. 56/07.04.2011), asupra imobilului ce formează obiectul cauzei având un drept de posesie.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1846-1860 cod civil anterior.
Legal citați, pârâții M. A. A. M., M. I. M., M. P. Ș. și M. F. V. au formulat întâmpinare, înregistrată prin serviciul Registratură, la data de 26.06.2012 (filele 72, 73), în care au arătat că imobilul cu privire la care reclamanta solicită a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune a fost al bunicului lor M. F., părinții pârâților au locuit împreună cu aceștia, casa fiind construită, renovată și consolidată de aceștia din urmă. La momentul deschiderii succesiunii tatălui pârâților, M. V. avea asupra imobilului un drept de posesie.
Au menționat pârâții că înțeleg să nu primească nici-un bun din ce ar putea constitui masa succesorală rămasă de pe urma tatălui lor, respectiv să nu uzucapeze alături de reclamantă, în ceea ce privește imobilul și nu revendică dreptul de proprietate asupra casei și terenului.
Judecătoria A. prin sentința civilă nr. 5648 din 1.11.2012, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, întrucât aceasta nu a putut prescrie împotriva autorilor soțului său M. V., decedat la data de 19.08.2009, care au avut posesia imobilului din anul 1958 cum a menționat reclamanta în acțiune, locuind permanent în imobil, până la deces, sub nume de proprietari.
Reclamanta a stăpânit imobilul împreună cu soțul său M. V. la succesiunea căruia pârâții, în calitate de fii, au vocație succesorală potrivit certificatului de moștenitor nr. 56/2011 și în cazul unei proprietăți indivize, coproprietarii sunt presupuși că stăpânesc bunul împreună, motiv pentru care posesia lor, având un caracter echivoc, nu este aptă a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Caracterul echivoc poate fi înlăturat prin acte din care să rezulte intenția fermă a unuia dintre coindivizari de a se comporta ca proprietar exclusiv, or, în cauză, reclamanta nu a exercitat singură posesia asupra imobilului ci împreună cu soțul său și cu cei patru copii ai săi, pârâți în litigiu, cum a precizat în însăși cererea formulată. (fila 17).
Prin urmare, constatând că nu s-a făcut dovada posesiei utile, continue, neîntrerupte, netulburate, publice și exclusive în termenul de prescripție de 30 de ani și nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1877 și 1890 Cod Civil anterior, instanța a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs recurenta-reclamantă M. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele următoare:
1.-Hotărârea cuprinde motive contradictorii. Astfel, se apreciază că acțiunea este neîntemeiată întrucât posesia nu este utilă, continuă și sub nume de proprietar, reclamanta neputând prescrie împotriva părinților soțului său M. V., și pe de altă parte, se reține faptul că reclamanta nu a invocat joncțiunea posesiilor, deși acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1860 Cod Civil, menționând că a dobândit dreptul de proprietate alături de soțul său și împreună cu părinții acestuia.
A mai precizat recurenta-reclamantă că imobilul a fost folosit neîntrerupt împreună cu soțul său și fiii lor.
2.-Prin hotărâre a fost încălcat principiul disponibilității părților, instanța ignorând întâmpinarea formulată în cauză de către pârâți, prin care au arătat că imobilul a fost dobândit de la bunicul lor, că la data deschiderii succesiunii tatălui lor, nu a fost menționat în masa succesorală și de asemenea, pârâții au precizat că nu invocă nici un drept de proprietate asupra casei și terenului ce formează obiectul cauzei.
3.-Motivarea hotărârii este insuficientă în sensul aprecierii probelor administrate în cauză, instanța reținând greșit că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847-1890 Cod Civil anterior, deși din probe a reieșit fără echivoc faptul că a locuit împreună cu soțul săi și cu părinții acestuia, decedați în prezent, timp de 30 de ani.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod Procedură Civilă.
Recursul este nefondat.
Recurenta-reclamantă M. A. a solicitat prin acțiunea formulată și modificată ulterior, să se constate că a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra casei de locuit situată în A., .. 137, jud. Teleorman și a terenului aferent în suprafață totală de 200 mp, deși din probele administrate în cauză,rezultă că în imobilul respectiv a locuit împreună cu soțul său M. V. și părinții acestuia, iar după decesul acestora, în imobil au locuit pârâții, în calitate de fii, care au vocație la succesiunea tatălui lor, M. V., așa cum reiese din certificatul de calitate nr. 56/7.07.2011 eliberat de BNP E. I. în dosarul succesoral nr. 56.
Pentru a putea prescrie împotriva autorilor soțului său, recurenta-reclamantă trebuia să exercite asupra imobilului o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, conform art. 1847 Cod Civil în vigoare la data formulării acțiunii, în timp ce recurenta-reclamantă a exercitat posesia asupra unui bun indiviz, stăpânit alături de soțul său și autorii acestuia, iar după decesul soțului, alături de fiii lor, pârâții din prezenta cauză, aceștia din urmă având calitatea de moștenitori ai defunctului M. V..
Stăpânirea de către unul dintre moștenitori a unui bun succesoral, nu duce la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate decât dacă a intervenit o manifestare de voință a moștenitorului care să demonstreze că a înțeles să transforme posesia comună în posesie exclusivă, or recurenta-reclamantă nu a făcut această dovadă, stăpânind imobilul împreună cu ceilalți moștenitori.
Prin urmare, posesia exercitată de recurenta-reclamantă, nu s-a caracterizat prin continuitate, publicitate și nici nu a fost exclusivă timp de 30 de ani, de natură a determina dobândirea proprietății asupra imobilului, în acest sens fiind și sentința recurată.
Recurenta-reclamantă a invocat joncțiunea posesiilor, prin motivele de recurs, arătând că a stăpânit imobilul alături de soțul său M. V. și împreună cu părinții acestuia, iar după decesul soțului, împreună cu fiii lor, pârâții din dosar, însă nu s-a făcut dovada adevăratului proprietar împotriva căruia a curs prescripția de 30 de ani și nici a joncțiunii posesiilor, iar posesia s-a exercitat asupra unui bun succesoral, indiviz, care nu este de natură să ducă la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului.
A mai invocat recurenta-reclamantă încălcarea principiului disponibilității părților, dat fiind că prin întâmpinare, pârâții au precizat că în eventualitatea dezbaterii succesiunii tatălui lor, nu revendică dreptul de proprietate asupra casei și terenului ce fac obiectul cauzei.
Principiul disponibilității în procesul civil, lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care înțelege să își dispute obiectul procesului.
Analizând posesia exercitată de recurenta-reclamantă în contextul în care imobilul asupra căruia se invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, a fost deținut atât de către soțul recurentei-reclamante, autorii acestuia din urmă și în cele din urmă, de pârâți în calitate de fii, nu echivalează cu încălcarea principiului disponibilității, cum greșit au pretins pârâții prin întâmpinare, aceștia având posibilitatea ca în eventualitatea dezbaterii succesiunii tatălui lor, să renunțe la atribuirea cotelor părți ce li se cuvin din imobil.
Instanța a pronunțat sentința în raport de probele administrate în cauză, reținând corect că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.1846 și următoarele cod civil,astfel încât recursul este nefondat și sub acest aspect.
Pentru considerentele ce preced, tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă M. A., în conformitate cu art. 312 alin. (1) Cod Procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă M. A., cu domiciliul în A., .. 137, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 5648 din data de 01 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații pârâți M. A. – prin Primar, cu sediul în A., ., județul Teleorman, M. A. A. M., M. I. M., M. P. Ș. și M. F. V., toți cu domiciliul în A., .. 137, județul Teleorman.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică, astăzi 8.03. 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. A. S. L. V. M. O. S.
Red. DA. – 22.03. 2013
Thred PS.- 26.03.2013 – 2 ex
Df . – 937/ 740 / 2012 Jud A.
Jf.- P. D. A.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 164/2013. Tribunalul TELEORMAN | Pretenţii. Decizia nr. 327/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
