Pretenţii. Decizia nr. 187/2013. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 187/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 4626/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 187
RECURS
Ședința publică de la 15 martie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – F. M.
Judecător - C.-N. L.
Judecător - V. M.
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă . SRL, cu sediul în București, .. 31, ., ., împotriva sentinței civile nr. 6530 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL, cu sediul în ., având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, intimata reclamantă . SRL a fost reprezentată de avocat T. S., a lipsit recurenta pârâtă . SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederând că recurenta-pârâtă . SRL nu a timbrat recursul declarat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 858,5 lei și 5 lei timbru judiciar.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Avocat T. S. depune pentru intimata reclamantă . SRL împuternicirea avocațială nr._/2013 și având în vedere că recurenta nu a timbrat recursul declarat invocă excepția netimbrării recursului, iar pe fond, anularea recursului ca netimbrat.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului declarat de recurenta pârâtă.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele;
Prin cererea formulată la data de 08.06.2012 de către reclamanta . nr._ a solicitat obligarea pârâtei .” SRL la plata sumei de 6200 euro, reprezentând suma achitată în avans în baza contractului de prestări servicii nr. 1 din data de 02.03.2011.
În motivarea cererii, s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 1/02.03.2012 pentru suma de 10 000 Euro plus T.V.A., din care a fost achitată suma de 6200 Euro, pârâta neîndeplinindu-și obligația asumată. S-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria A. cu o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, însă s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reprezentanții societății pârâte, motivat de faptul că litigiul este unul de natură civilă. Deși administratorul societății pârâte a recunoscut obligația de restituire a sumei de 6200 Euro, declarația acestuia constituind un început de dovadă scrisă, suma nu a fost achitată și nici obligația contractuală îndeplinită.
În drept au fost invocate disp. art. 1350, art. 1381 Cod civil.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria A. din data de 17.05.2012 pronunțată în dosarul nr. 170/P/2012, Referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală.
La data de 12.11.2012, prin serviciul registratură al instanței, a fost depusă întâmpinare de către pârâta .” SRL, prin care se recunoaște în totalitate suma solicitată în acțiunea introductivă. Se arată faptul că ambele exemplare originale ale contractului nr. 1/02.03.2011 încheiat între părți au rămas în posesia pârâtei, fără a avea dovada faptului că reclamanta a acceptat condițiile contractuale. De asemenea, s-a făcut dovada doar a plății unei sume de 15.000 lei, într-o perioadă de peste 90 de zile, durată care depășește chiar și durata scrisă a contractului. Precizează totodată că prin Hot. Nr. 1/11.05.2010 a .” SRL, s-a dispus suspendarea temporară a activității societății pe o perioadă de 3 ani, începând cu 11.05.2010, hotărâre care a fost publicată în M.Of. nr. 2242/2010.
Pârâta a anexat întâmpinării, în copie, contractul de prestări servicii nr. 01 din 02 martie 2011.
Prin sentința civilă nr. 6530 din 13.12.2012 Judecătoria A. a admis cererea având ca obiect pretenții formulate de reclamanta . în . în contradictoriu cu pârâta .” SRL cu sediul în București, .. 31, .. 1, etj.2, ..
A obligat pârâta la plata sumei de 6.200 euro către reclamantă reprezentând avans achitat în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1 din 02 martie 2011., obligația urmând a va efectua în lei, la cursul pieții la data plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, pârâtă . SRL,care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și stabilirea sumelor reale de plată datorate reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 15 martie 2013, instanța din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului declarat de recurenta pârâtă.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că s-a pus în vedere recurentei să timbreze recursul cu suma de 858,5 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar ( dovada de comunicare de la fila 11, dosar recurs).
Întrucât recurenta nu s-a conformat acestei dispoziții, în baza art. 20 pct.3 din Legea nr.146/1997 – privind taxele judiciare de timbru și art.9 alin.3 din O.G. nr.32/1995 – privind timbrul judiciar, modificată și completată prin Legea 123/1997, urmează a fi admisă excepția invocată și pe cale de consecință recursul declarat, va fi anulat ca netimbrat.
În fine, soluționarea recursului pe baza excepției de procedură privind netimbrarea acestuia, face de prisos analizarea motivelor de recurs care privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-pârâtă . SRL, cu sediul în București, .. 31, ., ., împotriva sentinței civile nr. 6530 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL, cu sediul în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
F. M. C.-N. L. V. M. Ț. N.
Red. F.M./2.04.2013
Th.red. Ț.N/2 ex
3.04.2013
D.f._
Judecătoria A.
J.f. I. M.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 687/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 92/2013. Tribunalul... → |
---|