Pretenţii. Decizia nr. 314/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 314/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 581/292/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 314
Ședința publică de la 8 mai 2013
Tribunalul compus din:
Președinte - A. L. N.
Judecător - C. Doinița
Judecător - F. M.
Grefier - D. I. G.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă N. N. I., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 103 din data de 18 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . cu sediul în București, ., ., sector 1, având ca obiect - pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 26 aprilie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea cauzei la data de 7, respectiv 8 mai 2013, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 581/292 din 20 februarie 2012, pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede, reclamanta . Roșiorii de Vede a chemat în judecată pe pârâta N. N. I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să-i plătească suma de 9.460 lei, reprezentând cheltuieli de judecată prilejuite de judecarea cauzelor ce au format obiectul dosarului nr._, soluționat de Tribunalul Teleorman, și al dosarului nr._, soluționat de Curtea de Apel București, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pe rolul secției a VII-a civilă a Curții de Apel București a fost înregistrat dosarul nr._ (30/2010), prin care s-a declarat recurs de către recurenta-intimată . împotriva sentinței civile nr. 1957/07.12.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – contestatoare N. N. I..
A mai arătat că la termenul de judecată din data de 22.04.2010, Curtea de Apel București a admis recursul declarat și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Teleorman, iar pentru redactarea cererilor ce au făcut obiectul dosarului nr._ și pentru asistarea/reprezentarea reclamantei . s-a semnat contractul de asistență juridică nr._ cu Cabinetul de Avocatură F. T., pentru un onorariu de 4.760 lei, conform facturii și chitanței emise și depusă la dosar.
Reclamanta a mai menționat că la data de 21.06.2010, același cabinet de avocatură a mai încheiat un contract de asistare/reprezentare în dosarul nr._ al Curții de Apel București, pentru un onorariu de 4.700 lei, privind recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3280/21.10.2010, pronunțată de Tribunalul Teleorman, iar la data de 20.06.2011, Secția a VII-a civilă a Curtea de Apel București a pronunțat decizia civilă nr. 4110, prin care s-a constatat nul recursul formulat de pârâtă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1469 din Noul Cod Civil, art. 1 și art. 112 și următoarele Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 20 aprilie 2012 s-a prezentat pârâta care a depus întâmpinare și un set de înscrisuri, solicitând respingerea cererii formulate.
A motivat că la 15.09.2009, în urma unor divergențe pe care le-a avut cu soția administratorului societății reclamante, i-a fost emisă decizia de concediere nr. 5/15.09.2009, decizie pe care a contestat-o și care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Teleorman, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1957/7.12.2009, care a fost atacată cu recurs și înaintat dosarul Curții de Apel București, care a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
A mai arătat că din nou sentința pronunțată a fost atacată și înaintată Curții de Apel București, în niciuna dintre sentințele pronunțate nu s-a dispus plata vreunei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
Prin cererea completatoare, calificată de instanță ca o cerere precizatoare, din data de 25.05.2012, reclamanta a precizat că suma de 9.460 lei reprezintă cheltuieli de judecată prilejuite de judecarea recursului în dosarul nr._, în care Curtea de Apel București a pronunțat decizia civilă nr. 1866 R/22.04.2010, și de rejudecarea în fond, ca urmare a admiterii recursului, în dosarul nr._, în care Tribunalul Teleorman a pronunțat sentința civilă nr. 3280/21.10.2010.
Prin sentința civilă nr. 1535/22.06.2012, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.460 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarele civile nr._ și nr._, conform chitanțelor nr._/02.04.2010 și nr._/22.06.2010, precum și la cheltuieli de judecată în sumă de 2.001 lei.
Prin decizia civilă nr. 649 pronunțată de Tribunalul Teleorman în acest dosar, a fost admis recursul formulat de recurenta – pârâtă N. N. I., casată sentința civilă sus-menționată și trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
La termenul de judecată din 18.01.2013, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat aceleași aspecte ca și în primul ciclu procesual.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar.
Prin sentința civilă nr. 103 din 18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede a fost admisă cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, dispunându-se obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 9.460 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarele civile nr._ și nr._, conform chitanțelor nr._/02.04.2010 și nr._/22.06.2010, precum și la plata sumei de 2.001 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în cauza de față.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 1866 R/22.04.2010 (f. 42-43), pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a-VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale – în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de recurenta – intimată . împotriva sentinței civile nr. 1957/07.12.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu intimata – contestatoare N. N. Ionale, pârâta din cauza de față, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Verificându-se practicaua deciziei civile a Curții (f. 70-71), s-a reținut că reclamanta, recurenta – intimată în acea cauză, a avut angajat avocat, în baza contractului de asistență juridică nr._/24.03.2010 (f. 6), fiind reprezentată prin avocat I. N., conform împuternicirii avocațiale nr. 22/2010 (f. 46).
Prin sentința civilă nr. 3280/21.10.2010 (f. 36-37), pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Aministrativ Fiscal – în dosarul nr._, în rejudecare în fond, instanța a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea N. N. I., în contradictoriu cu intimata ..
Din practicaua sentinței civile a Tribunalului (f. 35), s-a reținut că reclamanta, intimată în acea cauză, a avut angajat avocat, în baza contractului de asistență juridică nr._/21.06.2010 (f. 75), fiind reprezentată prin avocat F. T., conform împuternicirii avocațiale nr. 78/2010 (f. 69).
Din contractele de asistență juridică sus-menționate, instanța a mai reținut că, pentru reclamanta ., s-a angajat să-i acorde asistență juridică și să o reprezinte la Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, în dosarele civile nr._ și nr._, Cabinet Individual de Avocatură F. T..
În baza acelor contracte, Cabinet Individual de Avocatură F. T. a emis facturile fiscale nr._/02.04.2010, în valoare de 4.760 lei, și nr._/22.06.2010, în valoare de 4.700 lei, cu titlul de onorariu avocat, achitate prin chitanțele nr._/02.04.2010, respectiv nr._/22.06.2010 (f. 7 și 77).
Având în vedere aceste considerente, instanța a reținut că potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă, jurisprudența în materie statuând că pot fi solicitate cheltuielile de judecată și pe calea unei acțiunii în pretenții, separată de cauza în care au fost efectuate cheltuielile respective.
Astfel, reținând că în recursul soluționat în dosarul nr._ și rejudecarea în fond în dosarul nr._, pârâta a căzut în pretenții, aflându-se în culpă procesuală, iar reclamanta nu a cerut și nu a obținut cheltuielile de judecată la care era îndreptățită, optând să le solicite pe cale separată – prin prezenta acțiune – judecătoria a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.460 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarele civile nr._ și nr._, conform chitanțelor nr._/02.04.2010 și nr._/22.06.2010.
Cu privire la apărarea pârâtei, conform căreia reclamanta nu mai poate cere aceste sume pe cale separată, deoarece nu și-a rezervat în mod expres acest drept în cadrul proceselor respective, instanța a arătat că nu poate fi primită, deoarece dreptul de creanță al reclamantei împotriva pârâtei nu este condiționat de o declarație în acest sens în cursul procesului în care se efectuează cheltuielile de judecată și nici nu încetează să mai existe dacă nu au fost cerute atunci.
Totodată, în baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâta aflându-se în culpă procesuală în prezentul dosar, ca urmare a admiterii acțiunii, instanța a obligat-o să plătească reclamantei și suma de 2.001 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat (f. 49).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că în mod greșit, instanța de fond i-a respins cererea prin care a solicitat atașarea dosarelor nr._ și_, fiind important pentru a dovedi că reclamanta nu a depus nici o chitanță, factură sau contract de asistență juridică prin care să solicite cheltuieli de judecată și nici nu s-a făcut nici o mențiune cu privire la recuperarea acestor cheltuieli pe cale separată.
Recurenta a mai susținut că mențiunea privind recuperarea cheltuielilor pe cale separată este obligatorie în ce privește recuperarea ulterioară a acestor cheltuieli.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate.
La data de 18 martie 2013, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat.
Verificând legalitatea hotărârii atacate, în raport de criticile și apărările formulate, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge ca nefondat recursul declarat, pentru considerentele care vor succede.
În ce privește critica recurentei potrivit căreia, instanța de fond i-a respins în mod greșit cererea de atașare a dosarelor nr._ și_, se apreciază că este neîntemeiată.
Astfel, se constată că la dosarul cauzei au fost depuse hotărârile pronunțate în dosarele nr._ și_, din practicaua acestora rezultând că reclamanta a beneficiat de asistență juridică.
De asemenea, la dosarul cauzei au fost anexate și contractele de asistență juridică încheiate de reclamantă nr._/24.03.2010 (f. 6) și nr._/21.06.2010 (f. 75), precum și facturile fiscale nr._/02.04.2010, în valoare de 4.760 lei, și nr._/22.06.2010, în valoare de 4.700 lei, cu titlul de onorariu avocat, achitate prin chitanțele nr._/02.04.2010, respectiv nr._/22.06.2010 (f. 7 și 77).
În raport de aceste înscrisuri, instanța de fond, în mod just a apreciat că atașarea dosarelor nr._ și_ este inutilă.
Recurenta a mai susținut că mențiunea privind recuperarea cheltuielilor pe cale separată era obligatorie în ce privește recuperarea ulterioară a acestor cheltuieli.
Nici această critică nu este întemeiată.
Instanța de fond a reținut în mod corect că dreptul de creanță al reclamantei împotriva pârâtei nu este condiționat de o declarație în acest sens în cursul procesului în care se efectuează cheltuielile de judecată și nici nu încetează să mai existe dacă nu au fost cerute atunci.
Prin urmare, susținerea pârâtei este fără temei juridic.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
În baza art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă va fi obligată la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către recurentă, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă N. N. I., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 103 din data de 18 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . cu sediul în București, ., ., sector 1.
Obligă recurenta la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. L. N. C. Doinița F. M. D. I. G.
Red.th.red. CD 2 ex. /14.05.2013
D.f._ Jud. Roșiorii de Vede
J.f. S. D. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 892/2013. Tribunalul TELEORMAN | Obligaţie de a face. Decizia nr. 787/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
