Pretenţii. Decizia nr. 400/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 400/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 4270/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 400
RECURS
Ședința publică de la 31 mai 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - D. A.
Judecător - S. L.
Grefier - D. E.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă ., cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1408 din data de 18 martie 2013 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât C. N., domiciliat în A., ., ., având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 41,9 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, și că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cererea de recurs conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod Procedură Civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că recurenta-reclamantă . a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. (2) C., tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A., sub numărul_, la data de 28 mai 2012, reclamanta S.C. A. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul C. N., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta și pe baza probelor administrate, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4180,66 lei, din care: 3270,43 lei reprezentând debit neachitat aferent perioadei martie 2009 - martie 2012; 910,23 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 55/25.07.2008 intervenit între reclamantă și Asociația de proprietari nr. 40 din care face parte pârâtul, a furnizat acesteia apă potabilă și a preluat apa uzată și meteorică, iar pentru plata serviciilor prestate a emis mai multe facturi fiscale.
S-a arătat de către reclamantă faptul că, potrivit contractului, pârâtul avea obligația de a achita facturile emise de reclamantă în termen de 15 zile de la emitere, întârzierea la plată atrăgând penalități de întârziere, iar aceasta nu și-a executat obligațiile contractuale.
Întrucât pârâtul nu a achitat în termenul contractual costul serviciilor de care a beneficiat, arată reclamanta, a fost notificată în conformitate cu prevederile art. 40201 Cod procedură civilă și i s-a solicitat să se prezinte la sediul societății reclamante în vederea concilierii directe și stingerii litigiului pe cale amiabilă.
Reclamanta a mai arătat faptul că pârâtul nu a dat a dat curs invitației la conciliere directă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 109 și art. 112 Cod procedură civilă, art. 1164, art 1165, art 1516 și art 1522 din N.C.Civ.
Reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: calcul debit și penalități, factura fiscală, invitație la procedura, dovada comunicării invitației la conciliere, precum și contractul nr. 55/25.07.2008 (filele 9-15).
Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 345,45 lei și timbru judiciar de 3 lei (fila 20).
Pârâtul nu a depus întâmpinare și s-a prezentat în fața instanței pentru a-și prezenta apărările.
La termenul din ședința publică din data de 04.02.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă și pârâtă, în temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt legale, pertinente, concludente și utile justei soluționări a cauzei.
Având în vedere fișa de abonat depusă de către reclamantă (f. 5) și art. 12 din Decretul nr. 1640/1958, instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la facturile emise în perioada aprilie 2009 – mai 2009 și a reținut cauza spre soluționare atât asupra excepției invocate cât și asupra fondului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că între părți s- a încheiat contractul nr. 55 din data de 25.07. 2008 și potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 241 /2006, reclamanta era îndrituită să emită facturi fiscale și să perceapă penalități de întârziere.
D. fiind că serviciile furnizate de reclamantă s –au desfășurat și în favoarea blocului în care locuiește pârâtul, acesta avea obligația de plată a contravalorii apei utilizate, astfel încât, prin sentința civilă nr. 1408 / 18. 03. 2013, Judecătoria A. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la facturile emise pe datele de 4.05.2009, 2.04.2009, invocată din oficiu de către instanță.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă cu privire la obligarea pârâtului la plata sumei de 516,76 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare apă și canalizare pentru perioada aprilie 2009- mai 2009 inclusiv penalitățile aferente, ca fiind prescrisă.
A admis în parte cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul C. N..
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2798,21 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare apă și canalizare.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere a fost respins, ca neîntemeiat, instanța reținând că deși cuantumul penalităților este legal, din coroborarea clauzelor contractuale, modul în care a fost prevăzut dreptul profesionistului de a obține penalități, cu limitarea dreptului corelativ al consumatorului de a obține despăgubiri în cazul neîndeplinirii obligațiilor profesionistului, precum și disproporția vădită între modul de evaluare al celor două prejudicii, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Clauza contractuală privind plata penalităților de întârziere prevăzute de art. 15 alin. 2 din contractul încheiat între părți, este preluată din art. 30 alin.4 din Legea 241 /2006, instanța este obligată să analizeze caracterul abuziv al clauzelor din contractele cu consumatorii, chiar dacă nici una dintre părți nu a invocat acest caracter, potrivit cauzei C -243 /08 Pannon GSM pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și din perspectiva art. 24 din contract și lit. h din Anexa la Legea nr. 193/2000, clauza privind plata penalităților de întârziere este abuzivă și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere a fost respins, ca neîntemeiat.
Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligată la plata sumei de 237,86 lei reprezentând taxa de timbru judiciar aferent capătului de cerere admis, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta . solicitând modificarea acesteia în sensul obligării pârâtului și la plata penalităților de întârziere, prevăzute de art. 15 alin. 2 din contractul încheiat între părți.
Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea intimatului - pârât la plata penalităților de întârziere, pentru motive străine de natura pricinii, contradictorii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Astfel, deși reține că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage plata penalităților de întârziere potrivit art. 15 alin. 2 din contractul încheiat între părți, instanța a respins acest capăt de cerere, invocând disproporția dintre debit și penalități.
Suma ce reprezintă penalități nu este vădit disproporționată în raport cu debitul, nu depășește acest debit și nu reprezintă decât devalorizarea sumelor neachitate la timp de către intimatul pârât, cât și celelalte cheltuieli pe care societatea le face în desfășurarea activității sale (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă)
Clauza privind plata penalităților nu poate fi interpretată ca o clauză abuzivă, ce ar defavoriza pe intimatul - pârât, în condițiile în care penalitățile au drept scop acoperirea prejudiciului ce s –ar cauza reclamantei prin neplata serviciului prestat.
Activitatea intimatului-pârât creează un dezechilibru în activitatea reclamantei, ce nu poate fi acoperit decât cu cheltuieli suplimentare, acesta fiind temeiul penalităților prevăzute în contract ( art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă ).
Pe de altă parte, hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care nu – și au aplicabilitate dispozițiile Legii 193 /2000 privind existența unor clauze abuzive ( art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă ).
În consecință, recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.
În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, recurenta - reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Deși legal citat, intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare.
Recursul este întemeiat.
Recurenta - reclamantă . a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul respingerii greșite a capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere, reținând instanța că această clauză este abuzivă din perspectiva lit.h din Anexa la Legea 193 /2000 și art. 24 din contractul încheiat între reclamantă și asociația de proprietari din care face parte pârâtul.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193 /2000 „ O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților „, iar în Anexa 1 la lege, care conține lista clauzelor considerate ca fiind abuzive, la lit. h) invocată de instanța de fond, este exemplificată ca fiind clauză abuzivă, orice clauză care restrânge sau anulează drepturile consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care comerciantul nu își îndeplinește obligațiile contractuale.
Instanța reține că între recurenta - reclamantă și Asociația de proprietari Condominiul nr. 40 din care face parte și pârâtul, s –a încheiat contractul de furnizare/ prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 55 din data de 25 . 07 . 2008 prin care recurenta-reclamantă s –a obligat să furnizeze / presteze serviciile de alimentare cu apă potabilă ( și / sau industrială) și de canalizare, în condițiile prevăzute în contract (art. 2 alin (1) și să factureze și să încaseze lunar contravaloarea acestor servicii(art.6 pct. 6. 1 ), neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrăgând după sine, penalități de întârziere (art. 15 alin.2).
Prevederea stipulată de părți în contract în art. 15 alin ( 2 ), constituie o garanție în favoarea societății în calitate de operator, cu regim de clauză penală și reprezintă o adevărată cauză juridică pentru perfectarea contractului, în acest sens fiind incidente dispozițiile art. 1270 alin ( 1 ) din Codul civil care consacră principiul forței obligatorii a contractului și art. 1538 alin ( 1 ) cod civil care definește clauza penală ca fiind „ aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale”.
Prin urmare, greșit a reținut instanța de fond că prevederea art. 15 alin. (2) din contractul nr. 55/2008 încheiat între părți reprezintă o clauză abuzivă, această prevedere constituie o garanție în favoarea societății prestatoare de servicii pentru respectarea de către intimatul-pârât a obligațiilor contractuale cu regim de clauză penală și în temeiul textului citat, intimatul - pârât C. N., va fi obligat și la plata penalităților de întârziere în sumă de 910,23 lei, potrivit modului de calcul întocmit de recurenta - reclamantă (f. 5 dosar fond ), necontestat de către intimatul- pârât la instanța de fond.
În sensul celor dispuse, tribunalul va admite recursul declarat de recurenta- reclamantă și va modifica, în parte, sentința recurată, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin (3) Cod procedură civilă vechi, în vigoare la data introducerii acțiunii( art. 25 din Noul Cod de procedură civilă ).
Intimatul pârât va fi obligat și la plata către recurenta - reclamantă a sumei de 51 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat recurenta-reclamantă ., cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1408 din data de 18.03. 2013 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât C. N., domiciliat în municipiul A., ., etaj 1, ..
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pe pârât și la plata sumei de 910,23 lei penalități de întârziere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimatul pârât la plata către recurenta reclamantă a sumei de 51 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 31.05. 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. M. Diojdesu A. S. L. D. E.
Red. VM.- 10.06. 2013
Thred PS.- 11.06. 2013 – 2 ex
Df.-_ Jud. A.
Jf.- V. H. D. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 889/2013. Tribunalul TELEORMAN | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... → |
|---|
