Pretenţii. Decizia nr. 681/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 681/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 7353/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 681
RECURS
Ședința publică de la 11 octombrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte - C. Doinița
Judecător - F. M.
Judecător - A. L.-N.
Grefier - T. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S. SA, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2252 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât D. Stelică, cu domiciliul în A., ..113, ., județul Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul timbrat cu 25 lei - taxă judiciară de timbru achitată potrivit chitanței nr._/06.09.2013 și 0,50 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederând că recurenta-reclamantă S.C. A. S. SA, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare, recurenta-reclamantă ., solicitând judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
TRIBUNALUL
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A., sub numărul_, la data de 31.10.2012, reclamanta S.C. A. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul D. Stelică, solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1268,40 lei, din care: 1032,98 lei reprezentând debit neachitat aferent perioadei decembrie 2009 – august 2012; 235,42 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 61/25.07.2008 intervenit între reclamantă și Asociația de proprietari nr. 53 din care face parte pârâtul, a furnizat acesteia apă potabilă și a preluat apa uzată și meteorică, iar pentru plata serviciilor prestate a emis mai multe facturi fiscale.
A mai arătat că, potrivit contractului, pârâtul avea obligația de a achita facturile emise de reclamantă în termen de 15 zile de la emitere, întârzierea la plată atrăgând penalități de întârziere, iar aceasta nu și-a executat obligațiile contractuale.
Reclamanta a mai menționat că întrucât pârâtul nu a achitat în termenul contractual costul serviciilor de care a beneficiat, l-a notificat în conformitate cu prevederile art. 7201 Cod procedură civilă, solicitându-i să se prezinte la sediul societății reclamante în vederea concilierii directe și stingerii litigiului pe cale amiabilă, însă, nu a dat a dat curs invitației la conciliere directă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 109 și art. 112 Cod procedură civilă, art. 1169, art. 1165, art. 1469, art. 1516 și art.1522 din N.C.Civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: calcul debit și penalități(filele 5-7), factura fiscală . nr._(fila 8), invitație la procedura concilierii(fila 9), dovada comunicării invitației la conciliere(fila 24), precum și contractul nr. 61/25.07.2008(filele 10-23).
Pârâtul, deși citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru combaterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
La termenul din ședința publică din data de 25.04.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă, în temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt legale, pertinente, concludente și utile justei soluționări a cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2252 din 25 aprilie 2013, Judecătoria A. a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă la sumei de 1032,98 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare apă și canalizare, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere ca neîntemeiat și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 96,64 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar aferent capătului de cerere admis.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul nr. 61/25.07.2008(filele 10-23) încheiat între reclamanta S.C. ”A. S.” S.A. și Asociația de Proprietari nr. 53, din care face parte pârâtul, reclamanta a furnizat acesteia apă potabilă și a preluat apa uzată și meteorică, iar pentru plata serviciilor prestate a emis mai multe facturi fiscale.
Conform dispozițiilor contractuale, pârâtul urma să plătească facturile fiscale emise lunar de către reclamantă, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii (art. 15 alin. 1 teza finală din contract), iar, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, potrivit alin. 2 al art. 15 din contractul încheiat între părți.
În drept, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 30 alin (1) din Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006, potrivit cu care: ”furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv. Totodată, conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 asociația de proprietari poate intermedia servicii între furnizori și proprietarii consumatori, în acest caz, drepturile și obligațiile cu privire la serviciul furnizat aparțin, pe de o parte, furnizorului și de cealaltă parte, proprietarului.
Prin urmare, între asociația de proprietari și proprietar există un mandat legal cu reprezentare, asociația perfectând contractul de furnizare în numele și pe seama proprietarului, drepturile și obligațiile rezultate din contract născându-se direct în patrimoniul pârâtului.
Astfel, instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe prevederile contractului nr. 61/25.07.2008(filele 10-23) încheiat cu Asociația de Proprietari nr. 53 și care este opozabil pârâtului.
În raport de principiile de drept privitoare la succesiunea de legi civile în timp instanța a constatat că potrivit art. 6 alin 2 din Noul cod civil raportului juridic dintre părți îi sunt aplicabile prevederile Codului civil din 1984, întrucât contractul de furnizare a apei a fost încheiat sub imperiul vechii legi civile, lege care este aplicabilă contractului sub toate aspectele sale.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei o factură fiscală . nr._(fila 8) emisă pe numele pârâtului.
Analizând factura fiscală emisă de către reclamantă și reținând data contractului încheiat între părți, instanța a apreciat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
S-a mai reținut că întrucât contractul a fost încheiat la data de 25.07.2008, pentru perioada decembrie 2009 – august 2012 potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 241/2006, reclamanta era îndrituită să emită facturi fiscale și să perceapă penalități de întârziere.
Totodată instanța a constatat din adresa emisă de către Primăria Municipiului A. (f. 36) că pârâtul este proprietarul apartamentului din A. .. 113, ., județul Teleorman și prin urmare avea obligația de plată a contravalorii apei utilizate, dat fiind faptul că potrivit anexei 1 din contractul nr. 61/25.07.2008(filele 10-23), serviciile furnizate de reclamantă s-au desfășurat și în favoarea blocului 113.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata penalităților, instanța a reținut că reclamanta solicită suma de 235,42 lei în temeiul art. 15 alin. 2 din contractul încheiat între părți. Această clauză contractuală este preluată din art. 30 alin. 4 din Legea nr. 241/2006. Dispoziția contractuală face trimitere la dobânda datorată pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Potrivit art. 120 alin. 7 din Codul de Procedură Fiscală, nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
În acest cadru, instanța a avut în vedere cauza C-243/08 Pannon GSM pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia instanța națională este obligată să analizeze caracterul abuziv al clauzelor din contractele cu consumatorii, chiar dacă nici un dintre părți nu a invocat acest caracter.
Astfel, în analiza capătului principal de cerere, instanța a ajuns la concluzia că prezentul contract este încheiat între furnizorul-reclamant și consumatorul-pârât, prin mandatarul Asociația de proprietari nr. 53. Având în vedere că drepturile și obligațiile se nasc în patrimoniul pârâtului, persoană fizică care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, contractului nr. 61/25.07.2008(filele 10-23) îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000, sub acest aspect.
În ceea ce privește dispozițiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, instanța a apreciat că penalitățile de întârziere sunt preluate în dispozițiile contractuale din prevederile art. 30 alin. 4 din Legea nr. 241/2006. Având în vedere că art. 15 alin. 2 din Contract este o preluare identică a dispozițiilor legale, instanța trebuie să analizeze în ce măsura acest aspect obstrucționează verificarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale din contract.
Altfel spus, faptul că legea prevede una dintre clauzele inserate în contract nu exclude în mod automat controlul instanței asupra întregului complex de drepturi și obligații, instanța putând statua dacă din coroborarea clauzelor contractuale rezultă că este creat un dezechilibru semnificativ pentru consumator. De asemenea, potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 241/2006 furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv, prin urmare chiar legiuitorul trimite la principiul consensualismului în această materie.
Totodată, având în vedere că actul juridic încheiat între părți constituie un contract standard preformulat, instanța a considerat că acesta nu a fost negociat direct cu consumatorul.
În analiza caracterului abuziv al drepturilor profesionistului, instanța a avut în vedere poziția defavorabilă în care se află consumatorul, respectiv acesta este obligat să încheie contractul de furnizare al apei cu operatorul care a furnizează servicii de apă și canalizare în zona în care își are situată locuința. Astfel, acesta este în imposibilitate de a încheia un contract de furnizare cu un alt profesionist care să ofere condiții contractuale mai favorabile decât reclamantul din prezenta cauză.
Sub un alt aspect, instanța a mai avut în vedere și dispozițiile lit. r din Anexa la Legea 193/2000, care declară abuzive, acele clauze care permit profesionistului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către profesionist.
De asemenea, instanța a reținut că dacă prin contract este prevăzut drept ul profesionistului de a cere penalități de întârziere, evaluate convențional, în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere același lucru nu este prevăzut și pentru consumator în cazul în care profesionistul nu își execută obligațiile. Astfel din capitolul VII art. 24 și 25 coroborat cu art. 8.3 al contractului rezultă că profesionistul este obligat să acorde o reducerea consumatorului în cuantum de 30% din valoarea unei facturi.
De asemenea, art. 24 din contract prevede că utilizatorul beneficiază de o reducere a valorii facturii în concordanță cu gradul de neasigurare al serviciului și durata cât acesta nu a putut fi asigurat. Astfel, indiferent care este prejudiciul care a fost creat în patrimoniul consumatorului, acesta din urmă nu va putea depăși contravaloarea a 30% dintr-o factură lunară. Această clauză este abuzivă și din perspectiva lit. h din Anexa la Legea 193/2000 care prevede că este abuzivă o clauză contractuală restrânge dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care profesionistul nu își îndeplinește obligațiile contractuale.
Prin urmare, prejudiciul consumatorului în cazul neexecutării obligațiilor profesionistului nu este prevăzut într-o modalitate echivalentă cu prejudiciul suferit de profesionist în cazul neîndeplinirii obligației de către consumator. Mai mult, pe lângă disproporția vădită între cele două prejudicii, cel suferit de către consumator este limitat la 30% din valoarea unei facturi.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că deși cuantumul penalităților este legal, din coroborarea clauzelor contractuale, modul în care a fost prevăzut dreptul profesionistului de a obține penalități, cu limitarea dreptului corelativ al consumatorului de a obține despăgubiri în cazul neîndeplinirii obligațiilor profesionistul precum și disproporția vădită între modul de evaluare al celor două prejudicii, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta ., care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sub un prim aspect, recurenta a susținut că motivarea hotărârii instanței de fond este contradictorie, cuprinzând și motive străine de natura pricinii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a arătat că suma solicitată cu titlu de penalități nu este vădit disproporționată în raport de debitul principal pe care îl are de achitat pârâtul, nu depășește valoarea acestui debit și nu reprezintă altceva decât devalorizarea sumelor neachitate la timp de către intimat, precum și celelalte cheltuieli pe care societatea le face în desfășurarea activității sale, legate de achiziția de materiale, consumul de electricitate, plata salariilor etc.
Recurenta a mai motivat că instanța de fond a avut în vedere considerente străine de natura pricinii atunci când a ajuns la concluzia că în cuprinsul contractului încheiat există clauze abuzive.
Contractul dintre părți reprezintă legea părților, plata penalităților de întârziere decurgând din acest contract, motiv pentru care, nu poate fi considerată o clauză abuzivă.
S-a mai arătat în sentința pronunțată că, această clauză abuzivă limitează dreptul consumatorului de a obține despăgubiri, în cazul neîndeplinirii obligațiilor profesionistului precum și faptul că, există o disproporție vădită între modul de evaluare a celor două prejudicii.
Deși vorbește despre un dezechilibru, instanța nu își întemeiază argumentele pe probe concludente. Nu rezultă că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile de a presta serviciile arătate în contract. Mai mult, s-a solicitat obligarea intimatului la plata sumelor restante și a penalităților aferente tocmai din cauza faptului că acesta și-a îndeplinit obligațiile.
Nu se poate pune problema existenței unor clauze abuzive ce l-ar defavoriza pe intimat în condițiile în care penalitățile solicitate nu fac altceva decât să acopere prejudiciul cauzat prin neplata serviciului prestat., atitudinea intimatului fiind cea care creează un dezechilibru în activitatea recurentei, dezechilibru care nu poate fi acoperit decât cu cheltuieli suplimentare.
Pentru motivele arătate, recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunțată și cu aplicarea greșită a legii, neavând aplicabilitate dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.civ.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecarea recursului pentru a formula eventuale apărări.
Verificând legalitatea hotărârii atacate în raport de motivele formulate, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va admite recursul declarat, pentru considerentele care vor succede.
Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța este obligată să analizeze caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate cu consumatorii, chiar dacă niciuna dintre părți nu a invocat acest caracter.
De asemenea, potrivit literei r din anexa la Legea 193/2000, sunt considerate abuzive acele clauze care permit profesionistului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării contractului de către consumator, fără să prevadă existența unor compensații echivalente și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către profesionist.
Din contractul încheiat între părți, anume art. 24 și 25, rezultă cu claritate faptul că și în ipoteza în care profesionistul nu execută contractul încheiat cu consumatorul, are obligația să îl despăgubească pe acesta din urmă cu contravaloarea prejudiciului suferit.
Astfel, art. 24 din contract prevede faptul că, în cazul nerespectării de către operator a dispozițiilor art. 7.4 și 7.6 (să asigure continuitatea serviciului de alimentare cu apă rece la parametri fizici și calitativi prevăzuți de legislația în vigoare și să preia apele uzate la parametri prevăzuți de legislația în vigoare), utilizatorul beneficiază de o reducere a facturii în concordanță cu gradul de neasigurare a serviciului și de durata cât acesta nu a putut fi asigurat .
Potrivit art. 25 din contract, în cazul nerespectării prevederilor art. 7.9, 7.10, 7.11 și 7.12( de a lua măsuri pentru remedierea defecțiunilor apărute la instalațiile sale; pentru întreruperile care depășesc 24 ore să asigure cu mijloace tehnice proprii, nevoile de apă ale utilizatorului; să evacueze pe cheltuiala sa apa pătrunsă în curți, case, subsoluri, din cauza defecțiunilor la sistemul de alimentare cu apă și canalizare;să exploateze, să întrețină și să repare contoarele instalate la branșamentul fiecărui utilizator ), operatorul va fi obligat la despăgubiri care să acopere prejudiciul cauzat.
Așadar, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale față de consumatori, operatorul este obligat la despăgubiri care să acopere integral prejudiciul cauzat, astfel încât nu există o disproporție între sancțiunile pe care fiecare parte trebuie să le suporte ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale.
Obligarea profesionistului la repararea integrală a prejudiciului, are în vedere inclusiv acoperirea acelui prejudiciu cauzat de întârzieri în prestarea serviciilor de furnizare a apei, astfel că, nu este creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pentru motivele arătate, instanța de recurs apreciază că, prin interpretarea greșită a legii, instanța de fond a considerat drept abuzivă clauza contractuală care prevede obligarea consumatorului la plata penalităților de întârziere, în caz de neplată la termen a cheltuielilor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1-3 C.proc. civ. rap . la art. 304 pct. 9 C.proc. civ., se va admite recursul declarat, se va modifica sentința pronunțată, în sensul că, va fi admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din contract și art. 30 alin. 4 din Legea 241/2006, urmând a fi obligat să plătească reclamantei suma de 235,42 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S. SA, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2252 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât D. Stelică, cu domiciliul în A., ..113, ., județul Teleorman.
Modifică sentința în sensul că obligă pe pârât și la 235,42 lei penalități de întârziere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe intimat la 25 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2013.
Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,
C. DoinițaFifoiu MarinelaArsenie L.-NicoletaTatu S.
Reh.thred.C.D.
2 ex./14.10.2013
D.f._
J.f.B. A. L.
Judecătoria A.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 140/2013.... | Termen de graţie/eşalonare plată obligaţie. Decizia nr.... → |
|---|
