Termen de graţie/eşalonare plată obligaţie. Decizia nr. 860/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 860/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 22643/109/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 860
-RECURS-
Ședința publică de la 6 decembrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte - T. I.
Judecător - E. E.
Judecător - D. L.
Grefier - D. I. G.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul-debitor I. T. de Muncă Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2579 din data de 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-creditor N. C. A., cu domiciliul ales la avocat P. A. D., cu sediul procesual în A., ., ., având ca obiect – termen de grație/eșalonare plată obligație.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, intimatul creditor N. C. A. fiind reprezentat de avocat P. A. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că recurentul-debitor I. T. de Muncă Teleorman a depus la dosar un set de înscrisuri.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Apărătorul ales al intimatului arată că nu mai are cereri prealabile de formulat și nici probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat P. A. D. pentru intimatul-creditor N. C. A. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Arată că pe rolul Judecătoriei A. au mai existat și alte cauze între aceleași părți, respectiv dosarul nr._ și dosarul nr._, iar ambele decizii pronunțate în aceste dosare rețin că în cauză nu sunt incidente dispozițiile OUG 71/2009.
Precizează că în prezenta cauză este vorba de drepturi salariale cuvenite și neridicate lunar, și nu de drepturi salariale suplimentare.
Totodată arată că intimatul-creditor N. C. A. a fost lipsit de aceste drepturi salariale, drepturi care nu intră sub incidența OUG 71/2009 și pentru care nu se impune eșalonarea.
Față de aceste considerente solicită respingerea recursului formulat de recurentul-debitor I. T. de Muncă Teleorman ca nefondat.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată la data de 05.10.2012 sub nr._ pe rolul Tribunalului Argeș, debitorul I. T. de Muncă Teleorman a solicitat plata eșalonată a obligațiilor de plată stabilite în sarcina acestuia prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 594/30.05.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, precum și suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.
În motivarea cererii s-a arătat că debitorul a procedat de bună voie la punerea în executare a sentinței civile nr. 594/30.05.2011, a procedat la calcularea drepturilor salariale ce îi reveneau creditorului N. C. A. și a solicitat prin adresa nr._/22.12.2011 Inspecției Muncii, ordonatorul secundar de credite, să ia măsurile necesare suplimentării bugetului de cheltuieli cu suma de 46.446 lei.
Debitorul a invocat faptul că achitarea drepturilor salariale se realizează potrivit procedurii de executare prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, acesta achitând suma de 5000 lei cu titlu de daune morale, precum și suma de 523 lei reprezentând plata parțială a celor 5% din totalul debitului.
De asemenea, s-a susținut că executarea silită începută de B.E.J. Raportoru G. în dosarul de executare nr. 883/2012 prin poprirea conturilor debitorului, este nelegală, încălcând prevederile O.U.G. 71/2009 și O.G. 22/2002. Continuarea executării silite ar pune instituția în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea, producându-se pagube iminente atât bugetului de stat, cât și angajatorilor din întregul județ.
În drept au fost invocate disp. art. 6 din O.G. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare, art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare.
În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea în lipsă.
În susținerea cererii s-au depus în copie adresele nr. DE/169/20.02.2012, nr. 323/DE/30.03.2012, nr. 3565/29.03.2012, nr. 960/DE/26.09.2012, nr. 512/SLCA/9270/ 24.09.2012.
Prin încheierea de ședință din data de 30.10.2012 s-a dispus atașarea dosarului de fond nr._ al Tribunalului Argeș, precum și dosarul de executare nr. 883/2012 al executorului judecătoresc Raportoru G..
Prin sentința civilă nr. 431/13.11.2012, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub același număr, iar în ședința publică din data de 14.05.2013 s-a depus de către debitor un set de înscrisuri pentru a face dovada achitării parțiale a debitului, respectiv ordinele de plată pentru valoarea totală de 7140 lei.
Cu ocazia cercetării judecătorești instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2579 din 21 mai 2013, Judecătoria A. a respins cererea formulată de către debitorul I. T. de Muncă Teleorman, în contradictoriu cu creditorul N. C. – A., având ca obiect acordare termen grație/eșalonare plată și suspendarea executării silite, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 594/30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă în dosarul nr._, a fost anulată decizia nr. 106/2009 și s-a dispus reintegrarea intimatului N. C. A. în funcția avută anterior emiterii deciziei și a fost obligat debitorul I.T.M. Teleorman să-i plătească acestuia toate drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit, începând cu data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă, indexate conform indicelui de inflație și 5.000 lei daune morale .
La cererea creditorului N. C. A. s-a început executarea silită, formându-se dosarul de executare nr. 883/2012 la Biroul Executorului Judecătoresc Raportoru G.. În acest dosar, executorul judecătoresc, prin procesul verbal din data de 24.08. 2012 a stabilit și cheltuieli de executare în sumă de 6.625, 91 lei și a dispus înființarea popririi pe conturile debitorului I.T.M. TELEORMAN pe care le deține la Trezoreria A..
Potrivit art. 1, alin. 1 și 2 din OUG 71/2009 „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”
Interpretarea acestui text de lege trebuie făcută potrivit dispozițiilor obligatorii din Decizia 1/2012 la recursul în interesul legii formulat de Procurorul General și Decizia Curții Constituționale nr. 355/2011.
Astfel, prin Decizia 1/2012 „Înalta Curte de Casație si Justiție – Completul competent să judece recursul in interesul legii constata că numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanțe, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) si (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2010, cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului si cu jurisprudența Curții de la Strasbourg”.
În Decizia 355/2011 Curtea Constituțională a arătat că „ținând cont de intenția legiuitorului, este evident că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar nu vizează ipoteza art. 78 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, ci ipoteza unor drepturi salariale suplimentare obținute prin legi speciale.
Persoanele care au câștigat în instanță drepturi salariale ca urmare a concedierii, după ce instanța de judecată a stabilit că aceasta a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, așa cum este prevăzut în art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, se află în altă situație juridică decât cea vizată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Potrivit prevederilor invocate din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiteri actului de concediere.
Potrivit principiului de drept quod nullum est, nullum producit effectum, consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității constau, pe de o parte, în lipsirea actului de efectele contrarii normelor ce ar fi trebuit avute în vedere la încheierea sa și, pe de altă parte, în restabilirea legalității.
Or, restabilirea legalității, ca efect al nulității, implică restabilirea situației anterioare. Aceasta presupune ca persoana în cauză, ca urmare a anulării concedierii, să ajungă la situația de a-și recupera toate drepturile de care a fost deposedată prin actul nelegal al angajatorului, respectiv să își recupereze statutul de salariat, funcția sau postul, locul de muncă, să primească salariul retroactiv cu titlu de despăgubiri și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.”
Pe de altă parte este evident faptul că O.U.G. nr. 71/2009 este aplicabilă drepturilor salariale recâștigate în fața instanțelor judecătorești ca urmare a reduceri acestor drepturi. Astfel, potrivit proiectului actului normativ mai sus menționat, principalul motiv care a determinat necesitatea dispozițiilor legale pentru eșalonarea executării sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, a fost numărul foarte mare de hotărâri pronunțate într-un interval de timp scurt, afectând semnificativ bugetul statului.
În ce privește aplicabilitatea art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, examinând textul de lege prin prisma considerentelor expuse anterior instanța a constatat că este inadmisibilă cererea debitorului de a se acorda un termen judecătoresc de grație/eșalonare pe acest temei de drept, având în vedere că respectivele dispoziții pot fi invocate doar pe calea unei contestații la executare, fiind vorba de termene stabilite prin lege și de suspendarea de drept a executării silite.
Referitor la cererea de acordare a unui termen de grație și suspendarea executării silite începute, întemeiată pe disp. art. 6 din O.G. nr. 22/2002, instanța a constatat că este nefondată pentru următoarele considerente:
În cauza de fața, instanța a reținut că sumele ce fac obiectul debitului reprezintă drepturi salariale cuvenite și neîncasate ale creditorului N. C. A., sume acordate prin titlul executoriu, respectiv sentința civilă nr. 594/30.05.2011, ca urmare a anulării deciziei nr. 106/2009 prin care s-a dispus concedierea abuzivă a acestuia. Așadar, este vorba despre despăgubiri echitabile pentru acoperirea prejudiciului material, drepturi bănești de care debitorul a fost lipsit prin concedierea nelegală, nu de drepturi salariale suplimentare obținute prin instanță.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, intervenția statului în faza de executare a hotărârii poate avea forma unei întârzieri rezonabile a plății, măsura nu trebuie să aibă însă un caracter excesiv (Matheus c. Franței). Este admisibilă o amânare sau chiar o eșalonare pe o perioadă determinată a executării unei hotărâri judecătorești prin raportare la condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității debitoare (cauza PK c. Ucrainei). Or, în cauza de fată I.T.M. Teleorman nu a făcut dovada lipsei de fonduri, deși această probă îi incumba, cu atât mai mult cu cât disp. art. 156 Codul muncii consacră prioritatea plății creanțelor salariale, înaintea altor datorii.
De asemenea, potrivit jurisprudenței CEDO, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte din proces, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă – în sensul de executorie – și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia din părți.
În cauzele S. c. României, Metaxas c. Greciei, Karahalios c. Greciei, Curtea Europeană a statuat că nu este oportun să se ceară unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță contra statului, să nu recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.
Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil nu acoperă numai procedura până la pronunțarea unei hotărâri ci până la executarea acesteia, iar, pe de altă parte, instituie obligația statului și administrației de a se plia unei hotărâri pronunțate contra lor. Curtea a subliniat faptul că administrația constituie un element al statului, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției.
Pe cale de consecință, dacă administrația refuză să execute o hotărâre judecătorească sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile prevăzute de art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
Potrivit art. 6 alin. 1 si 4 din OG nr. 22/2002, în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plata în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de gratie sau/si stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective. Instanța sesizată, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă si irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plata a sumei datorate.
În prezenta cauză, în raport de evaluarea nemijlocită, directă și circumstanțele speței, acordarea unui termen de grație judecătoresc și eșalonarea plății, care să prelungească executarea sumelor în raport de bugetul debitorului, pentru o perioadă de aproximativ 5 ani de la data pronunțării hotărârii judecătorești de executat nu poate fi conformă cu dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului și cu jurisprudența Curții de la Strasbourg.
Cu privire la motivele temeinice, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada existenței acestor motive. Deși s-a invocat faptul că executarea silită ar paraliza activitatea instituției debitoare, producându-se pagube iminente, nu au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte situația bugetară a debitorului și lipsa fondurilor.
Instanța a reținut că, fată de suma pentru care s-a început executarea silită, respectiv 47 963,91 lei, achitată parțial, nu se poate susține că executarea integrală a sentinței civile nr. 594/30.05.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, ar produce consecințe negative pentru bugetul de stat sau ar avea ca efect blocaje în funcționarea instituției publice, nefiind vorba de o imposibilitate obiectivă de a asigura sumele suplimentare pentru executarea hotărârii judecătorești.
Mai mult decât atât, titlul este executoriu din mai 2011, timp îndestulător pentru a se obține suplimentarea fondurilor necesare în vederea executării hotărârii judecătorești, fără a fi perturbată în vreun fel activitatea instituției debitoare.
Pe de altă parte, instanța a avut în vedere și interesele creditorului, care nu trebuie minimalizate, acesta fiind îndreptățit la o justă și echitabilă despăgubire pentru concedierea ce s-a dovedit a fi nelegală în mod definitiv și irevocabil, precum și la executarea hotărârii judecătorești prin care i s-a recunoscut acest fapt.
Prin urmare, cererea de acordare a termenului de gratie apare ca neîntemeiată, astfel că și capătul accesoriu privind suspendarea executării silite este neîntemeiat, ceea ce a condus atât la respingerea cererii privind acordarea termenului de grație, cât și a celei referitoare la suspendarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitiva si irevocabila a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plata a sumei datorate.
Împotriva sentinței menționate, în termen legal a declarat recurs recurentul-debitor ITM Teleorman – A., criticând-o pentru netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Greșit a reținut instanța că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71 /2009, în acest sens fiind adresa nr._/1A/29.03.2012 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, adresa nr. 323/DE /30.03.2012 și nr. 960/DE/26.09. 2012.
Decizia nr. 355/2011 a Curții Constituționale și decizia nr. 1/2012 la recursul in interesul legii formulat de Procurorul General conferă instanțelor libertatea de a aprecia aplicabilitatea prevederilor OUG 71/ 2009 cu modificările și completările ulterioare speței deduse judecății.
Cum OUG nr. 71 /2009 nu face distincție cu privire la proveniența și categoria din care fac parte drepturile salariale, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, distincția drepturi salariale suplimentare obținute prin legi speciale și drepturi salariale obținute prin hotărâri judecătorești de anulare a unor decizii de concediere nu este legală și temeinică.
Astfel cum s-a arătat anterior, I. T. de Muncă Teleorman a procedat de bunăvoie la punerea in executare a sentinței civile nr. 594/30.05.2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, in dosarul nr._, N. C. A. a fost reintegrat in funcție, i-au fost achitate daunele morale, precum și o parte din drepturile salariale, astfel că este neconform realității a se considera că titlul executoriu a rămas fără efect.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s –a pronunțat in sensul că plata eșalonată a unor drepturi salariale câștigate in instanță nu aduce atingere art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului .
Față de motivele invocate recurentul contestator a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii cum a fost formulată.
În drept recursul a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Sumele cuvenite intimatului creditor N. C. A., au fost stabilite prin sentința civilă nr. 594/30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă în dosarul nr._, prin care a fost anulată decizia nr. 106/2009 emisă de ITM Teleorman și s –a dispus reintegrarea intimatului în funcția deținută anterior emiterii deciziei, ITM fiind obligat să – i plătească intimatului toate drepturile salariale ce i s –ar fi cuvenit, începând cu data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă, indexate conform indicelui de inflație, precum și daune morale în sumă de 5000 lei.
La cererea creditorului N. C. – A. s –a început executarea silită împotriva contestatorului ITM, formându-se dosarul de executare nr. 883/2012 al B. R. G., întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1 alin(1) din OUG nr. 71 /2009.
Sumele stabilite prin titlul executoriu menționat, sunt obținute în urma reintegrării intimatului creditor pe funcția deținută anterior, în timp ce OUG nr. 71 /2009 se aplică exclusiv drepturilor salariale suplimentare obținute în instanță și stabilite prin legi speciale.
În acest sens este și Decizia nr. 355/2011 a Curții Constituționale în care se menționează că: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar nu vizează ipoteza art. 78 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, ci ipoteza unor drepturi salariale suplimentare obținute prin legi speciale.
Persoanele care au câștigat în instanță drepturi salariale ca urmare a concedierii, după ce instanța de judecată a stabilit că aceasta a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, așa cum este prevăzut în art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, se află în altă situație juridică decât cea vizată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Restabilirea legalității, ca efect al nulității, implică restabilirea situației anterioare și aceasta presupune ca persoana în cauză, ca urmare a anulării concedierii, să ajungă la situația de a-și recupera toate drepturile de care a fost deposedată prin actul nelegal al angajatorului, respectiv să își recupereze statutul de salariat, funcția sau postul, locul de muncă, să primească salariul retroactiv cu titlu de despăgubiri și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Față de natura drepturilor bănești cuvenite intimatului, corect a apreciat instanța de fond că nu sunt incidente în cauză dispozițiilor OUG nr. 71 /2009 și pentru motivele ce preced, tribunalul urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-debitor ITM Teleorman, în conformitate cu art. 312 alin(1) Vechiul Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-debitor I. T. de Muncă Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2579 din data de 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-creditor N. C. A., cu domiciliul ales la avocat P. A. D., cu sediul procesual în A., ., ., ..
Respinge ca rămasă fără obiect cererea privind suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 6 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
T. I. E. E. D. L. D. I. G.
Red. T.I./06.01.2014
Th.red. C.A. 2 ex./08.01.2014
D.f._
J.f. P. E. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 681/2013. Tribunalul TELEORMAN | Pretenţii. Decizia nr. 854/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
