Accesiune. Decizia nr. 33/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 3553/292/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 33
RECURS
Ședința publică de la 29 ianuarie 2014
Tribunalul constituit din:
Președinte: S. L.
Judecător: V. M.
Judecător: F. M.
Grefier: O. S.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant C. I., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2579 din 02 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. R., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., județ Teleorman și T. C., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., având ca obiect – accesiune.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 22 ianuarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 29 ianuarie 2014, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 12 octombrie 2012 la Judecătoria Roșiori de Vede, reclamantul C. I. l-a chemat în judecată pe pârâtul T. R., în temeiul art. 580 și 581 din Noul Cod Civil, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat să opteze în conformitate cu art. 580 și 581 din noul cod civil între a-i achita reclamantului contravaloarea materialelor și a manoperei sau a cere obligarea reclamantului să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
În motivarea acțiunii formulate, reclamantul a arătat că lucrările autonome cu caracter durabil au fost efectuate cu bună credință, fiind necesare, pentru ca în lipsa lor imobilul se deteriora. Odată cu executarea lor a sporit și valoarea economică a imobilului vechi de peste 50 ani. A menționat că a realizat următoarele lucrări: a scos dușumea veche de peste 50 de ani, a turnat șapă, a montat parchet în 2 camere, a curățat pereții până la cărămidă, a gletuit, a montat plasă, a tencuit, a zugrăvit pereții până la cărămidă, a gletuit, a montat plasă, a tencuit, a zugrăvit pereții și tavanele in două camere, a scos 3 uși pe care le-a înlocuit cu uși moderne. Aceleași lucrări a efectuat și în verandă, cu deosebirea că jos s-a montat gresie și s-a înlocuit geamlâcul din scândură cu geam termopan, și s-a montat ușă nouă de exterior cu copertină. Toate aceste lucrări s-au efectuat cu materialele reclamantului, cumpărare de el, achitând și manopera.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 578, 580 și 581 din noul Cod civil.
În dovedire, reclamantul a depus un set de înscrisuri (filele 3 – 6), solicitând încuviințarea probelor cu martorii C. M. – M..
La data de 7 noiembrie 2012, pârâtul a depus note scrise calificate de instanță ca fiind o cerere precizatoare. A solicitat cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat că în anul 2010 pârâtul a efectuat lucrări în imobilul din .. 2 din Roșiorii de Vede cu materialele reclamantului, manopera fiind achitată de el. A susținut că lucrările au fost necesare având în vedere că în lipsa lor imobilul se deteriora și prin executarea lor a sporit și valoarea economică a imobilului. Pârâtul T. R. nu i-a achitat însă contravaloarea materialelor, a manoperei.
Reclamantul a mai depus la dosar un set de planșe fotografice (filele 13 – 16).
La termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare (fila 21), întemeiată pe art. 493 din Codul civil anterior, art. 580 alin. 1, art. 581 lit. a și b din noul Cod civil, solicitând de la pârâtul T. R. suma de 8000 lei reprezentând contravaloarea materialelor, a manoperei. A solicitat cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat că pe rolul instanței se află dosarul nr._, cu termen de judecată la 21 noiembrie 2012, ce are ca obiect revocare contract de donație al imobilului în care pârâtul T. R., în calitate de proprietar, a realizat lucrări de reparații cu materialele reclamantului.
A mai susținut că înțelegerea dintre părți a fost ca pârâtul să achite ratele la banca, unde familia reclamantului s-a împrumutat, pentru ca pârâtul să realizeze lucrările la imobil.
În dovedire, reclamantul a depus un set de înscrisuri (filele 22 – 25).
La data de 16 ianuarie 2013, reclamantul a depus la dosar o cerere (fila 40), solicitând ca instanța să se pronunțe prin încheiere asupra cererii de chemare în garanție a numitei T. C., în sensul dacă este sau nu este necesară introducerea în cauză.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 57 alin. 1, art. 59 alin. 1 și 2, art. 60 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, Legea nr. 146/1997, art. 11 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 16 ianuarie 2013 s-a dispus conceptarea și citarea în cauză, în calitate de pârâtă a numitei T. C., cu copie de pe cererea de chemare în judecată.
La data de 13 septembrie 2013, reclamantul a formulat cerere precizatoare, având în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert D. M., solicitând obligarea pârâtei T. C. la contravaloarea îmbunătățirilor (materiale și manoperă) cât și la sporul de valoare al imobilului în urma efectuării lucrărilor. A solicitat ca pârâta să-i achite suma de_,15 lei reprezentând valoarea îmbunătățirilor (materiale și manoperă), sumă stabilită de expert în raportul de expertiză.
Ca urmare, a completat taxa judiciară de timbru cu suma de 464,14 lei.
A solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert, contravaloarea zilelor pe care martorii le-au pierdut cu ocazia audierii, întrucât pârâții nu au recunoscut pretențiile.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 493 Cod civil vechi, art. 580 alin. 1 și 2, art. 581 lit. a și b din noul Cod de procedură civilă, Legea 71/2011 art. 5 alin. 1 și 2.
Legal citați, pârâții T. R. și T. C. nu au formulat întâmpinare, dar s-au prezentat la termenul de judecată din 17 aprilie 2013 când au fost administrate probele cu interogatorii, încuviințate părților.
La solicitarea părților au fost audiați martorii: C. M. – M., T. F. și D. C. Jean.
În cauză s-a efectuat raport de expertiză de către expert D. M..
Prin sentința civilă nr. 2579 din 2 octombrie 2013, Judecătoria Roșiori de Vede, a respins cererea, așa cum a fost precizată la data de 13 septembrie 2013, având ca obiect accesiune, formulată de reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâții T. R. și T. C. și a obligat reclamantul să plătească pârâtei T. C. suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul prin cererea inițială a solicitat obligarea pârâtului T. R. la exercitarea dreptului de opțiune în ceea ce privește despăgubirea sa cu contravaloarea materialelor și a manoperei sau vânzarea imobilului către reclamant.
Prin cererea precizatoare din data de 21 noiembrie 2011 reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 8000 lei, reprezentând contravaloarea materialelor, a manoperei lucrărilor efectuate de pârât la nivelul proprietatea sa.
Ulterior, reclamantul a înțeles să o cheme în judecată pe pârâta T. C.-ca proprietar actual al imobilului-potrivit sentinței civile nr. 2930/28.11.2012 a Judecătoriei Roșiorii de Vede definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 113/15.02.2013 a Tribunalului Teleorman, solicitând de la aceasta suma de 8000 lei.
Cererea a fost din nou precizată și modificată la data de 13 septembrie 2013, majorând cuantumul sumei pretinse numai de la pârâta T. C. la 16.198,15 lei.
Cu privire la legea aplicabilă, instanța a reținut din probatoriul administrat în cauză că lucrările la imobil au fost realizate în urmă cu 5, respectiv 3 ani, astfel că sunt aplicabile prevederile vechiului Cod Civil, disp. art. 494 Cod civil, conform Legii 71/2011 și art. 6 din Noul Cod civil.
Coroborând răspunsurile la interogatoriu cu depozițiile martorilor și susținerile părților instanța a reținut că la imobilul aflat în prezent în proprietatea pârâtei T. C., fratele acesteia pârâtul T. R. împreună cu fosta soție C. Angelika (fiica reclamantului), în timpul căsătoriei lor, au realizat mai multe îmbunătățiri, fiind sprijiniți din punct de vedere financiar de către reclamant. Așa cum a recunoscut la interogatoriu pârâtul T. R., reclamantul a făcut un împrumut, a dat banii împrumutați celor doi soți T. pentru efectuarea lucrărilor, urmând ca aceștia din urmă să achite ratele, lucru care însă nu s-a întâmplat.
Este cert că reclamantul i-a împrumutat pe cei doi cu o sumă de bani, nerecuperată însă, aceasta reprezentând o datorie comună a soților T. R. și Angelika.
În perioada efectuării lucrărilor, proprietar al imobilului era pârâtul T. R. conform contractului de donație nr. 1388/10.07.1997 care a fost revocat, imobilul reintrând în patrimoniul pârâtei T. C.. Între această pârâtă și reclamant nu a existat nici un raport juridic.
În contextul arătat mai sus, nu se poate reține că reclamantul a construit cu materialele sale pe terenul pârâtei.
Oricum, în practica judecătorească s-a decis în privința domeniului de aplicare a art. 494 Cod civil anterior, că el cuprinde numai situațiile în care un terț (în speță reclamantul) ridică pe terenul altuia construcții noi, nu și atunci când lucrările efectuate reprezintă reparații sau îmbunătățiri aduse imobilului (decizia nr. 1335/1956 a Tribunalului Suprem).
Pârâta T. C. a fost străină de orice înțelegere intervenită între reclamant pe de o parte și pârâtul T. R. și fosta soție, pe de altă parte. Numai aceștia sunt ținuți să restituie suma de bani împrumutată de la reclamant, intenția reală a acestuia fiind în sensul de a-i ajuta financiar și nu de a construi efectiv pe terenul pârâtului T. R..
Față de ultima modificare a acțiunii din 13 septembrie 2012, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei T. C. la plata sumei de 16.198,15 lei (rezultată în urma expertizării valorilor îmbunătățirilor), instanța față de considerentele expuse, a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile legale ce reglementează accesiunea, și a respinso ca nefondată.
În fine, în baza art. 274 Cod Procedură Civilă l – a obligat pe reclamant să plătească pârâtei T. C. suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelantul – reclamant C. I., acesta solicitând schimbarea, în tot, a sentinței și urmare a rejudecării cauzei, stabilirea căruia dintre cei doi proprietari – pârâți T. R. și T. C., îi revine obligația de plată a sumei de 16.198, 15 lei reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei.
În ședința publică din data de 22 ianuarie 2014, tribunalul a calificat calea de atac drept recurs, așa încât, față de prevederile art. 84 Cod procedură civilă, calea de atac declarată de reclamant, va fi analizată ca recurs.
Astfel, a motivat recurentul – reclamant că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în fondul pricinii, fără a analiza susținerile din cererile sale și fără a le supune dezbaterii pârâților.
A arătat că, în mod greșit prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 494 Cod civil Vechi.
În dovedirea recursului, recurentul - reclamant a depus înscrisuri .
De asemenea, recurentul reclamant a depus concluzii scrise (f.42- 43, 47, 67, 73-74).
La rândul său, și intimata pârâtă T. C. a depus concluzii scrise (f.75- 77 ) prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii, constată recursul întemeiat.
În cauză, între dispozitivul sentinței recurate și considerentele acesteia există contradicție.
Astfel, prin dispozitiv, acțiunea, cum a fost precizată la data de 13 septembrie 2013, a fost respinsă față de ambii pârâți, în timp ce în considerente, aceasta este analizată numai față de intimata – pârâtă T. C..
Or, în aceste condiții, prima instanță nu a lămurit cadrul procesual privind pârâții din proces, neputându-se stabili cu certitudine ce a hotărât, sub acest aspect.
Pe de altă parte, dispozitivul sentinței este incomplet, prima instanță limitându-se la a respinge acțiunea, fără a rezulta însă, dacă soluția a fost urmarea analizării fondului pricinii sau a unor aspecte ce exced fondul.
Ca atare, reținând contradicția dintre considerentele și dispozitivul sentinței, tribunalul apreciază că prima instanță nu a făcut o cercetare reală a fondului pricinii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin (3) și (5) Cod Procedură Civilă.
În consecință, se va admite recursul, se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, prima instanță, cu ocazia rejudecării, urmând a avea în vedere celelalte critici din recurs.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant C. I., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2579 din 02 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. R., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., județ Teleorman și T. C., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., ., județ Teleorman.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29. 01. 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. L. V. M. F. M. O. S.
Red. SL.- 28.02. 2014
Thred. PS.- 7.03. 2014 – 2 ex
Df.-_ Judecătoria Roșiori de Vede
Jf.- P. M. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 820/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 762/2014. Tribunalul... → |
|---|
