Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 393/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 393/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 5662/740/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 393
APEL
Ședința publică de la 24 septembrie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – C. Doinița
Judecător – D. M. Nuți
Grefier – T. S.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă ., cu sediul în A., ., județul Teleorman, cu sediul procesual ales în București, sector 5, ., . civile nr. 235 din 10 martie 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât I. I. domiciliat în comuna Peretu, ., având ca obiect – cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât I. I., personal, lipsind apelanta-reclamantă ..
Procedura de citare este îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 25 lei – taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._/2014.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta reclamantă solicită judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, pune in discuția părților competența in soluționarea cauzei.
Intimatul pârât apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial să soluționeze cauza de față.
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 Cod procedură civilă, stabilește că este competent material, general și teritorial, să soluționeze pricina de față.
Conform prevederilor art. 219 raportat la art. 482 Cod procedură civilă, s-a procedat la verificarea identității părților, constatându-se că s-a prezentat intimatul pârât I. I. CNP:_, lipsind apelanta-reclamantă ..
Intimatul-pârât, declară că nu mai are alte cereri de formulat, ori înscrisuri de depus la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Tribunalul, constată încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului.
Având cuvântul, intimatul-pârât I. I., solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 235 din 10 martie 2014, pronunțată de Judecătoria A..
Precizează că a plătit o parte din semințele achiziționate, insă cealaltă parte nu a achitat-o, semințele nefiind de calitate.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin.1 din Noul cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 25.11.2013, sub nr._, reclamanta S.C B. I. SRL A. a solicitat obligarea pârâtului I. I. la plata sumei de 1.545 lei reprezentând debit restant, a sumei de 491,3 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în baza angajamentului de plată, penalități de întârziere până la momentul efectuării plății, precum și la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în calitate de vânzător a încheiat cu pârâtul în calitate de cumpărător, angajamentul de plată nr. 26/29.03.2013 și procesul-verbal de predare-primire ce face parte integrantă din acesta.
A mai arătat că, potrivit art. 1 din contract, și-a îndeplinit obligația stabilită prin contract, livrând produsul către cumpărător, iar acesta s-a obligat să achite produsul livrat până la 31.05.2013, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Reclamanta a mai menționat că a comunicat pârâtul o notificare prin care i-a pus în vedere ca în termen de 7 zile de la primire să achite debitul restant, însă nu a primit niciunun răspuns.
În continuare, reclamanta a mai susținut că pârâtul îi datorează și penalități de 0,2 % pe zi de întârziere, în cuantum de 491,3 lei conform art. 4 din angajamentul de plată, iar creanța pe care o are împotriva acestuia este certă, lichidă și exigibilă, înscrisurile fiind acceptate de către debitor.
În drept, au fost invocate prevederile art.1025 N.C.proc.civ..
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând la dosar: angajament de plată nr. 26/29.03.2013 (fila 8), proces-verbal de predare-primire nr. 26/29.03.2013 (fila 9), notificare și dovadă comunicare (filele 10-11), calcul penalități (fila 13).
Pârâtul nu a răspuns instanței prin completarea formularului ce i-a fost comunicat.
Instanța a încuviințat și a administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 235 din 10 martie 2014 pronunțată de Judecătoria A. s-a admis în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de către reclamanta ., dispunându-se obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 1,545 lei reprezentând debit restant, precum și dobânda legală aferentă debitului principal, de la data de 31.05.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta invocă o creanță în valoare de 1.545 lei reprezentând rest din contravaloarea bunurilor furnizate pârâtului.
În dovedirea pretențiilor sale reclamanta a atașat angajamentul de plată nr. 26/29.03.2013 (fila 8), semnat de ambele părți, precum și procesul-verbal de predare-primire a bunurilor nr. 26/29.03.2013 (fila 9), semnat, de asemenea, de către părți.
Astfel, instanța a constatat că reclamanta, în calitate de vânzătoare, a livrat în mod efectiv pârâtului, în calitate de cumpărător, bunuri în valoare totală de 2.060 lei, iar pârâtul avea obligația, potrivit art. 3 din angajamentul de plată, să achite contravaloarea produselor până la data de 31.05.2013.
Potrivit notificării depuse la dosar (fila 10), comunicată pârâtului, instanța a constatat că pârâtul nu a achitat un rest de 1.545 lei din contravaloarea produselor până la termenul prevăzut în contract, astfel că suma datorată este exigibilă.
Aceasta se coroborează cu poziția procesuală a pârâtului, care nu a formulat apărări, nu a depus formular de răspuns, deși a primit personal citația.
Prin urmare, instanța de fond, a admis capătul principal de cerere, privind obligarea pârâtului la plata debitului principal, în cuantum de 1.545 lei.
În privința penalităților de întârziere solicitate de către reclamantă, instanța a apreciat că, deși angajamentele de plată au fost asumate în integralitate prin semnătură de către debitor, nu se poate face abstracție de faptul că acestea reprezintă contracte de adeziune, cu clauze preformulate de către creditoare, nenegociate direct cu consumatorul, ceea ce atrage incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Conform art. 4 alin. (1) din acest act normativ, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, instanța a constatat că art. 4 din contract reglementează dreptul prestatorului de a percepe penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume, fără ca o clauză penală similară să fie stipulată în favoarea consumatorului, în cazul în care prestatorul nu își îndeplinește el însuși, în termenul contractual stabilit, propriile obligații.
De aceea, s-a considerat că trebuie avute în vedere mențiunile cuprinse la litera i) din lista exemplificativă a clauzelor abuzive, care se referă la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de către consumator, în raport cu pagubele suferite de către comerciant, dar și cele prevăzute la litera r), care se referă la permisiunea pentru comerciant de a obține unele sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
Sub acest aspect, s-a observat că penalitatea impusă de creditoare se află într-o disproporție evidentă cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, iar nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr.193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat.
A mai motivat instanța de fond că întrucât legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr.93/13, privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile înterindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure o eficacitate reală a interdicției stipulării unor clauze abuzive în contracte încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, și anume acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumator, în cuprinsul unor „condiții generale” impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13, presupune ca instanța națională să poată verifica, din oficiu, dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero,C-240/98).
Pentru aceste considerente, instanța de fond a procedat la reducerea nivelului penalităților datorate de către debitor, conform nivelului dobânzii calculate potrivit OG nr. 13/2011, prin raportare la numărul de zile pentru care acestea sunt datorate (conform fișei de calcul – fila 13), pârâtul fiind obligat și la plata dobânzii legale aferente debitului principal, de la data scadenței – 31.05.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
Având în vedere temeiul cererii indicat de reclamantă – procedura cererii de valoare redusă, potrivit art. 1.030 alin. (3) N.C.proc.civ., hotărârea fiind executorie de drept, instanța de fond nu a acordat un termen de plată, astfel cum a solicitat reclamanta.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond, în baza art. 453 N. C.pr.civ., a admis cererea având ca obiect cheltuieli de judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, reclamanta, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, schimbarea hotărârii, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
A motivat că hotărârea a încalcat normele de drept material aplicabile în cauză și este bazată pe greșita interpretare a acestora și a probelor administrate în cauză, în ce privește soluționarea capătului de cerere privind penalitățile de întârziere.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, a menționat că nu se putea reține caracterul abuziv al clauzei privind penalitățile de întârziere de 0,2% în raport de acordul de voință al părților, prestațiile asumate și conduita contractuală, acestea fiind în concordanță cu dispozițiile art.1 din OG nr. 13/2011 potrivit cărora, părțile sunt libere să stabiliească în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume d ebani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
Apelanta a mai susținut că instanța a plecat în mod greșit de la premiza că debitorul se află într-o poziție dezavantajoasă față de ea, întrucât ar avea un nivel mai scăzut de cunoștințe, ceea ce ar fi dus la acceptarea clauzelor contractuale și că respectiva convenție nu a fost negociată, deși intimatul a avut posibilitatea să accepte sau nu încheierea ei.
Apelanta nu a indicat temeiul în drept al cererii de apel.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare, însă, fiind prezent la termenul de judecată din 24.09.2014 a menționat că a plătit o parte din c/v mărfii livrate, restul nefiind de calitate.
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va admite apelul declarat, în limitele care vor arătate, pentru considerentele care vor succede.
Critica apelantei împotriva sentinței instanței de fond vizează modul de soluționare a capătului de cerere privind penalitățile de întârziere, referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei respective.
În cauză, din convenția părților, denumită ,,angajament de plată” 29.03.2013 (fila 8 dosar fond) ,,precum și procesul-verbal de predare-primire a bunurilor nr. 26/29.03.2013 (fila 9 dosar fond), semnate către acestea, reclamanta, în calitate de vânzătoare, a livrat în mod efectiv pârâtului, în calitate de cumpărător, bunuri în valoare totală de 2.060 lei, iar pârâtul avea obligația, potrivit art. 3 din angajamentul de plată, să achite contravaloarea produselor până la data de 31.05.2013.
La art. 4 din angajamentul de plată, s-a stipulat clauza potrivit căreia, în cazul în care pârâtul nu achită valoarea produselor livrate până la data de 31.05.2013, vânzătoarea are dreptul să calculeze penalități de întârziere de 0,2%/zi.
Potrivit art. 4 alin.5 din Legea nr. 193/2000, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, toți factorii care au determinat încheierea contractului, alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Analizând dispozițiile din convenția părților privind penalitățile de întârziere, în raport de criteriile prevăzute la art. 4 alin.5 din Legea nr. 193/2000, se apreciază că respectiva clauză nu are caracter abuziv.
Sub acest aspect, se observă că, bunurile care fac obiectul convenției sunt pentru uz agricol, acestea au fost livrate pârâtului la momentul semnării amgajamentului de plată, valoarea loe este relativ mică, s-a prevăzut un termen de plată de circa 2 luni, după care s-au calculat penalități de întârziere.
În același timp, se apreciază că toate clauzele din contract sunt clar formulate, nefiind nevoie de cunontințe de apecialitate pentru a putea fi înțelese, astfel că, motivarea instanței de fond potrivit căreia cumpărătorul deține un nivel mai scăzut de cunoștințe, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora, nu este justificată.
De asemenea, se reține că intimatul pârât a avut libertatea de a încheia sau nu convenția, ale cărei clauze sunt fără echivoc, iar în raport de natura produselor, care sunt comercializate pe piață de o multitudine de comercianți putea să le cumpere de la reclamantă sau alt furnizor.
Totodată, instanța de apel, consideră că nu se putea stabilii asupra caracterului abuziv al a clauzei privind penalitățile de întârziere, nici din perspectiva faptului că în convenția părților nu este prevăzută o clauză similară cu privire la comerciant, întrucât acesta a livrat produsele integral la data semnării angajamentului de plată, fiind preluate de cumpărător pe bază de proces-verbal, cu mențiunea că produsele respective, îndeplinesc condițiile calitative normale ale produsului.
Intimatul a susținut că nu a achitat integral valoarea produselor livrate întrucât acestea nu au corespuns calitativ, însă, acesta nu a declarat apel, astfel încât, critica sa este fără efect în ce privește legalitatea sentinței.
Față de considerentele expuse, în baza art.480 alin.2 C. proc. civ., se va admite apelul declarat, se va schimba în parte sentința instanței de fond, în sensul că se dispune obligarea intimatului pârât la plata penalităților de întârziere de 491,03 lei calculate până la data introducerii acțiunii, precum și la acordarea acestora în continuare, până la achitarea debitului, în locul dobânzii legale.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, și instanța de apel, apreciind că nu se poate stabili un termen de plată, cererea reclamantei fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1025 C. proc. civ. și nu pe cele privind procedura ordonanței de plată.
În baza art. 453 C. proc.civ., intimatul pârât va fi obligat la plata sumei 25 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă ., cu sediul în A., ., județul Teleorman, cu sediul procesual ales în București, sector 5, ., ., . civile nr. 235 din 10 martie 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât I. I. domiciliat în comuna Peretu, ..
Schimbă sentința apelantă în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 491, 3 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data achitării debitului.
Obligă intimatul la plata sumei de 25 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.
Președinte,Judecător,Grefier,
C. DoinițaDobrin M.-NuțiTatu S.
Red.thred.C.D.
Ex.4/26.09.2014.
D.f._
J.f.D. A. R.
Judecătoria A.
.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 486/2014.... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 421/2014. Tribunalul... → |
|---|
