Evacuare. Decizia nr. 104/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 2015/292/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 104
-APEL-
Ședința publică de la 31 martie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - F. M.
Grefier - Bînciu E.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant M. Roșiori de Vede reprezentat prin primar, cu sediul în Roșiori de Vede, ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 3011 din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimat-pârât S.C. „A. P.” S.R.L. cu sediul în Roșiori de Vede, ., județ Teleorman, având ca obiect – evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile, apelantul-reclamant M. Roșiori de Vede fiind reprezentat de avocat L. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 Cod Procedură Civilă.
Avocat L. F. depune împuternicire avocațială nr._/31.03.2014 și chitanța nr._ reprezentând onorariu avocat și arată că nu mai are cereri de formulat și nici înscrisuri de depus decât cele aflate la dosar.
Tribunalul, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și luând act că nu mai sunt cereri de formulat sau înscrisuri de depus, deschide dezbaterile asupra fondului.
Avocat L. F., pentru apelantul-reclamant, solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat în scris, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Învederează că instanța de fond a admis excepția nelegalității HCL nr. 49/2001 și a respins cerea de chemare în judecată, fără a cerceta fondul procesului. Motivul a fost că intimata-pârâtă nu a fost despăgubită pentru rezilierea contractului de concesiune înainte de termen de către apelantul-reclamant. Prin sentința civilă nr. 341/2012 Tribunalul Teleorman nu a acordat intimatei-pârâte nicio despăgubire, deși în cauză a fost efectuat un raport de expertiză prin care se stabilesc despăgubirile, astfel că apelanta nu avea cum să acorde aceste despăgubiri și nici nu avea cum să le stabilească dacă instanța de judecată, chiar și în urma unui raport de expertiză nu a acordat societății . nicio despăgubire. La dosar nu au fost depuse înscrisuri care au stat la baza adoptării hotărârii și pentru a face dovada dacă Hotărârea Consiliul Local este nelegală sau nu instanța de fond trebuia să solicite aceste înscrisuri și apoi să hotărască. Tribunalul Teleorman, prin decizia pronunțată a respins capătul de cerere privind acordarea unui drept de retenție în favoarea societății . fond prin respingerea cererii apelantei-reclamante practic acordă un drept de retenție intimatei-pârâte, contrar deciziei pronunțate de Tribunalul Teleorman .
Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosarul cauzei.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere susținerile apelantului-reclamant, prin avocat, declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiori de Vede, la nr._ din 22.05.2013, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din spațiul comercial situat în .. 3-5, jud.Teleorman, în suprafață de 60 m.p. și terenul aferent acestuia, pe care în prezent îl folosește fără drept, contractul de concesiune nr. 73/ 15 august 2003 fiind încetat prin denunțare unilaterală, urmând a restitui autorităților administrației publice locale, bunurile de retur pe care le deține și să-și ridice bunurile proprii și pe cele de preluare, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că la data de 15 august 2003 a încheiat cu societatea pârâtă, contractul de concesiune nr. 73, având ca obiect cedarea – preluarea în concesiune a spațiului comercial situat în .. 3-5 din Roșiorii de Vede, în suprafață de 60 m.p. și a terenului aferent acestuia, pentru desfășurarea de activități economice, pe o perioadă de 25 de ani. Ulterior, prin hotărârea nr. 49/ 29.04.2011 adoptată de Consiliul Local al mun.Roșiorii de Vede, s-a dispus încetarea, la data de 01.05.2011 a contractelor de concesiune, având ca obiect folosința unor spații comerciale, aparținând domeniului public al municipiului, situate pe .. 3-5, deci și a acestui contract de concesiune, în temeiul art. 9 lit.b din contract, respectiv în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului.
Hotărârea menționată mai sus a fost atacată la instanța de contencios administrativ, de către societatea pârâtă, privitor la art. 2,3,4,5 iar prin sentința nr. 341/ 13 aprilie 2012, instanța a respins cererea, ca nefondată, aceasta neînțelegând să conteste și art. 1 privitor la încetarea contractelor de concesiune încheiate între părți, atacând cu totul alte articole, sentința devenind irevocabilă, prin anularea recursului formulat de pârâtă, ca netimbrat.
Ca urmare a adoptării hotărârii nr. 49/ 29.04.2011, art. 1 își produce efectele, acesta nefiind suspendat sau anulat printr-o hotărâre judecătorească, societatea pârâtă era obligată să predea pe bază de proces-verbal, spațiul comercial ce face obiectul contractului de concesiune, lăsându-l liber de orice sarcini, precum și de a plăti integral debitul datorat. Întrucât societatea pârâtă a refuzat predarea spațiului concesionat, a fost chemată la conciliere directă, în data de 28.03.2013, prezentându-se M. G., reprezentantul societății, care a refuzat predarea spațiului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 866, 868, 869, 870, 871 și următoarele Cod civil, art. 1 HCL nr. 49/ 29.04.2011.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri ( f. 8-26, f. 31-3 ) și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și judecarea cauzei, în lipsă.
La data de 27.06.2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, solicitând suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București și, în subsidiar, respingerea cererii principale, ca nelegală și netemeinică, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale de excepție, pârâta a arătat că privind imobilul în litigiu, reclamantul nu a depus nicio dovadă care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului sus menționat, neexistând la dosarul cauzei extras de Carte Funciară asupra imobilului, din înscrisurile depuse de reclamant, rezultând doar calitatea acestuia de concedent, care nu poate fi asimilată calității de proprietar, dovadă care revine reclamantului.
În ceea ce privește suspendarea dosarului de față, până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București, pârâta arată că a formulat o acțiune pentru anularea hotărârii nr. 49/2011 a Consiliului Local Roșiorii de Vede, ca netemeinică și nelegală, solicitând și suspendarea acestei hotărâri, obligarea intimaților la plata despăgubirilor provizorii în cuantum de 35.600 lei, ca și acordarea unui drept de retenție, până la achitarea efectivă și integrală a despăgubirilor solicitate, urmând a fi majorate, conform expertizelor contabile și tehnice.
Potrivit Legii nr. 554/2004, Tribunalul București, a dispus suspendarea hotărârii nr. 49/ 29.04.2011 iar în urma efectuării expertizei contabile, cuantumul despăgubirilor solicitate, a fost substanțial majorat, fiind însă respins capătul de cerere privind obligarea intimaților la plata despăgubirilor majorate, și, mai mult, nu li s-a învederat să achite diferența de timbraj corespunzător și nici cuantumul acesteia.
Pe rolul Tribunalului Teleorman- Secția de contencios administrativ și fiscal s-a înregistrat contestația în anulare formulată în dosarul nr._, formându-se dosarul cu nr._, solicitând suspendarea cauzei de față până la soluționarea acestui din urmă dosar.
Pe fond, pârâta a arătat că solicitarea privind evacuarea sa din imobilul descris în acțiune, nu este justificată, având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile contractuale izvorâte din contractul de concesiune, mai mult, și-a achitat lunar redevența la valoarea și în modul stabilit de contractul de concesiune, exploatând eficace, în regim de continuitate și permanență, bunul de face obiectul concesiunii.
De altfel, nu se poate dispune evacuarea din imobilul litigios, cât timp contractul de concesiune îți produce pe deplin efectele juridice, reclamanta încasând lunar redevența. Actului administrativ- Hotărârea nr. 49 a Consiliului Local Roșiorii de Vede, îi lipsesc elementele caracteristice care constituie manifestările de voință ale administrației, ca acte juridice specifice acesteia, astfel că simpla voință manifestată a Municipiului Roșiorii de Vede prin Primar, lipsită de un temei legal, ca și de un interes național, urmează să fie anulată în dosarul nr._ de către Tribunalul Teleorman, lipsa acestor elemente, esențiale oricărui act administrativ, atrăgând inexistența actului și, implicit, inopozabilitatea actului administrativ.
În cauză, efectele juridice ale actului administrativ sunt ilicite și au la bază intenția direct de evacuare a sa din spațiul concesionat timp de 25 de ani, fără ca această evacuare să fi fost justificată și fără ca în speță să existe o dovadă a existenței unui interes național, în acest sens.
Atât intenția autorului actului administrativ atacat cât și efectele urmărite și produce, trebuie să fie în concordanță cu legea, întrucât legalitatea constituie o caracteristică esențială pentru existența actului juridic, în special a celui administrativ. În speță, intenția autorului actului administrativ atacat nu este în concordanță cu efectele pe care legea le recunoaște acestei categorii de acte.
Hotărârea nr. 49 a Consiliului Local Roșiorii de Vede dispune încetarea în mod unilateral și ilegal a contractului de concesiune, fără să facă referire la existența vreunui interes național sau local care să impună încetarea acestui contract și, pe cale de consecință, evacuarea și, mai mult, această evacuare este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta, dacă s-ar justifica, ar trebui să se facă cu o despăgubire justă și prealabilă, conform normelor Legii 219/1998.
Prin urmare, solicitarea de evacuare este inadmisibilă și conform admiterii excepției prematurității acesteia, în lipsa unei despăguburi juste și prealabile. Încetarea de îndată a acestui contract, a mai arătat pârâta, i-ar crea prejudicii incomensurabile, legate atât de pierderea spațiului concesionat cât și de pierderea despăgubirilor la care este îndreptățită.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. Legii 219/1998, Codul de procedură civilă, Legea 554/2004.
În dovedire, pârâta a depus la dosar un set de înscrisuri ( f. 47- 60) și a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri precum și a altor probe ce ar reieși din dezbateri.
La data de 12.07.2013, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale active a sa, ca nefondată, între ea și pârâtă fiind încheiat contractul de concesiune nr. 73/ 15.08.2013, având ca obiect cedarea- preluarea în concesiune a spațiului comercial situat în Roșiorii de Vede, .. 3-5, jud.Teleorman, în suprafață de 60 m.p.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietatea publică precizează că ,, fac obiectul contractelor de concesiune bunurile care sunt proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale potrivit Constituției și reglementărilor legale privind proprietatea publică ,,. Astfel, acest contract de concesiune încheiat între părți, nu ar fi putut lua ființă dacă bunul concesionat nu ar aparține domeniului public al mun. Roșiorii de Vede.
Din certificatul eliberat de OCPI Teleorman rezultă că imobilul boxe, situat în Roșiori de Vede, .. 3-5, aparține domeniului public al mun.Roșiorii de Vede, iar faptul că nu deține carte funciară, nu este o condiție esențială a dreptului de proprietate.
Solicită respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei, întrucât scopul contestației în anulare ce formează obiectul dosarului nr._, nu este altul decât tergiversarea judecății, fiind introduse și alte contestații în anulare, care au fost respinse de instanța de contencios. Atât pârâta cât și celelalte societăți care au concesionat aceste spații comerciale, încearcă din răsputeri, să amâne eliberarea acestora, prin introducerea unor contestații în anulare sau cereri de repunere în termenul de recurs, cu scopul clar de tergiversare.
Nu are nicio legătură faptul că pârâta a introdus la tribunal contestație în anulare, față de obiectul prezentei cauze- evacuare, fiind posibil ca între timp, să fi fost și soluționată contestația în anulare, neexistând vreun motiv de admisibilitate.
Pe fond, reclamantul consideră că respectivul contract de concesiune nu mai poate produce efecte juridice, din moment ce el a încetat prin adoptarea HCL nr. 49/2011, pârâta desfășurându-și în continuare, activitatea în acel spațiu, fără drept, având suficient timp pentru a-și căuta un alt spațiu. Judecătoria Roșiorii de Vede nu poate analiza nelegalitatea Hotărârii Consiliului Local nr. 49/2011, aceasta fiind analizată de Tribunalul Teleorman.
În drept, reclamantul a invocat disp. art. 201 alin.2 Cod procedură civilă iar în dovedire a depus la dosar înscrisurile de la filele 66- 78.
Prin încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2013, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantului, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, reținând că piețele sunt în domeniul public al localităților iar contractul de concesiune în litigiu, a fost încheiat chiar între părți, pârâta recunoscându-i calitatea de proprietar.
Prin sentința civilă nr. 3011 din 19 noiembrie 2013 Judecătoria Roșiori de Vede, a admis excepția de nelegalitate invocată de pârâtă.
A constatat nelegalitatea Hotărârii nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede.
A respins, ca neîntemeiată ,cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. ROȘIORII DE VEDE PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, având ca obiect evacuare.
A respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de părți pentru cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între părți a fost încheiat contractul de concesiune nr. 73 /15.08.2013, prin care reclamantul a concesionat spațiul comercial situat în ..3-5, în suprafață de 60 mp. și a terenul aferent, corespunzător amplasamentului nr. 1 din planul de situație, bunuri aflate în domeniul public al reclamantului, în favoarea pârâtei, pe o perioadă de 25 de ani începând, cu data de 15 august 2003.
Prin Hotărârea nr. 49/29.04.2011, Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede, la art. 1 a constatat, în temeiul art. 9 lit. b din contracte, încetarea la data de 01.05.2011 a mai multor contracte de concesiune, inclusiv contractul de concesiune nr. 73 /15.08.2013 încheiat cu pârâta.
Totodată, ca urmare a dispozițiilor art. 1 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011, articolele 2, 3, 4, 5, 6 și 7 din Hotărâre au prevăzut condițiile de aplicare și executare a prevederilor art. 1.
Prin sentința civilă nr. 341 din 13 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de pârâtă, prin care a solicitat anularea art.2-5 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede, obligarea municipiului Roșiorii de Vede la plata despăgubirilor provizorii estimate la 16.760 lei, privind contravaloarea îmbunătățirilor la spațiul ce a făcut obiectul concesiunii și acordarea unui drept de retenție asupra acestui spațiu comercial.
Instanța a constatat că art. 1- 7 din din Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede nu au fost anulate de către instanța de contencios administrative prin sentința civilă nr. 341 din 13 aprilie 2012.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede, instanța a reținut că, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
A.. 2 al aceluiași articol prevede că instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
Conform art. 4 alin. 3 din Legea 554/2004, în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
Instanța a constatat că Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede produce efecte juridice cu privire la persoane determinate – părțile din contractele de concesiune menționate, astfel încât reprezintă un act administrativ cu caracter individual, care poate fi supus controlului instanței prin intermediul excepției de nelegalitate în condițiile art. 4 din Legea 554/2004.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că admiterea excepției de nelegalitate nu afectează validitatea actului, ci actul declarat nelegal devine inopozabil părții împotriva căreia a fost invocat, rămânând inoperant în cadrul litigiului respectiv. (Decizia nr. 1080 din 28 februarie 2012 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect excepția de nelegalitate a unui act administrativ)
Potrivit art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, legea aplicabilă litigiului având în vedere data încheierii contractului încheiat între părți, contractele de concesiune încetează în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului.
De asemenea, potrivit art. 9 alin. 1 lit. b din contractul de concesiune nr. 80/15.08.2013, părțile au stabilit că poate înceta contractul dintre ele în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului.
Astfel, s-a recunoscut posibilitatea concedentului, ca în cazul în care interesul național sau local o impune, să dispună denunțarea unilaterală a contractului de concesiune, însă această denunțare unilaterală este condiționată de plata către concesionar a unei despăgubiri juste și prealabile.
Așadar, legalitatea și efectele juridice ale denunțării unilaterale a contractului de concesiune sunt subordonate plății către concesionar, înainte ca denunțarea să aibă loc, a unei juste despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin încetarea prematură a contractului.
Pentru ca denunțarea unilaterală a contractului de concesiune să fie una legală și să producă efecte juridice, concedentul trebuia să îi achite în prealabil concesionarului o despăgubire justă, plată ce trebuia să aibă loc înainte de efectuarea denunțării unilaterale prin art. 1 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede.
În aceste condiții, instanța a constatat că art. 1 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede este nelegal întrucât denunțarea unilaterală a contractului de concesiune nr. 80/15.08.2013 s-a efectuat cu încălcarea flagrantă a art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, în sensul că denunțarea a avut loc în lipsa plății către concesionar a unei juste și prealabile despăgubiri.
Dreptul la despăgubirea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, nu are legătură cu un eventual drept la despăgubiri izvorât din faptul efectuării de către concesionar a unor lucrări de modernizare a spațiilor comerciale primite în concesiune, despăgubiri la care se referă art. 5 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011.
Instanța reține că despăgubirea justă și prealabilă la care se referă art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, este recunoscută în favoarea concesionarului pentru a se asigura repararea prejudiciului evident suferit de către acesta prin încetarea contractului înainte de termenul stabilit (25 de ani).
Așadar, dreptul la o justă și prealabilă despăgubire pe care îl are concesionarul împotriva concedentului, reprezintă o încercare de restabilire a echilibrului contractual dintre părți și de atenuare a efectelor negative a excepției de la principiile irevocabilității și forței obligatorii a contractelor, excepție incidentă în materia contractelor de concesiune.
Totodată, dreptul la o justă și prealabilă despăgubire pe care îl are concesionarul împotriva concedentului, reprezintă în aceeași măsură și o garanție recunoscută concesionarului împotriva unei eventuale denunțări unilaterale abuzive provenită din partea concedentului.
Faptul că prin sentința civilă nr.341 din 13 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ rămasă definitivă și irevocabilă, s-a respins ca nefondată cererea prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata de despăgubiri constând în contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la spațiul comercial nu înseamnă că reclamanta a fost scutită de obligația prevăzută art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998, privind plata către concesionar a unei despăgubiri juste și prealabile.
În speță, nu s-a făcut dovada plății de către reclamant a unei juste despăgubiri, pârâtei, înainte de adoptarea hotărârii prin care s-a constatat încetarea contractului de concesiune nr. 73/ 2003 și nici din cuprinsul acestei hotărâri, nu rezultă acest lucru.
Instanța a constatat astfel că Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede prin care s-a denunțat unilateral contractul de concesiune, mai precis art. 1 ( celelalte articole fiind adoptate doar în ceea ce privește executarea hotărârii privind încetarea de drept a contractului), este nelegală întrucât a fost dispusă cu încălcarea flagrantă a art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, în sensul că denunțarea a avut loc în lipsa plății către concesionar a unei juste și prealabile despăgubiri.
În consecință, instanța a admis excepția de nelegalitate invocată de pârâtă, astfel încât va soluționa cauza, fără a ține seama de Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede.
Rezultă că hotărârea HCL nr. 49 din 29.04.2011, nu este opozabilă pârâtei, căreia nu i s-a achitat o justă și prealabilă despăgubire, astfel încât contractul de concesiune nr. 73/2003, produce efecte juridice între părți, și în prezent, în condițiile stabilite prin clauzele contractuale.
Astfel, nu există niciun motiv pentru a se dispune evacuarea pârâtei din imobilul concesionat și nici pentru obligarea acesteia de a restitui bunurile de retur ori de a-și ridica bunurile proprii și de preluare, de vreme ce contractul de concesiune este în continuare valabil între părți.
Instanța a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de părți pentru cheltuieli de judecată, în cazul reclamantei, întrucât a căzut în pretenții iar în cazul pârâtei deoarece nu a făcut dovada niciunei cheltuieli efectuate cu ocazia judecării prezentei cauze.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelantul – reclamant M. Roșiori de Vede-prin acesta criticând sentința ca fiind netemeinică și nelegală.
A motivat apelantul – reclamant că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin invocarea din oficiu, și admiterea excepției de nelegalitate a hotărârii nr. 49 /2011.
Sub acest aspect a susținut că judecătoria nu era competentă să stabilească dacă o hotărâre a Consiliului local este legală sau nu, competența aparținând instanței de contencios administrativ.
De asemenea, a motivat că hotărârea primei instanțe este dată cu ignorarea dispozițiilor art. 31 alin (1) din Legea nr. 219/1998, în cauză făcându-se dovada notificării prealabile a concesionarului cât și a motivelor excepționale legate de interesul local care a impus rezilierea contractului de concesiune.
În dezvoltarea acestei critici, a arătat că prin contract, părțile de comun acord, au prevăzut încetarea acestuia în cazul în care interesul național sau local o impune, astfel că, art. 1 din HCL nr. 49/2011 privind încetarea contractului de concesiune, își produce efectele.
A mai arătat că, un argument, în plus, că art. 1 din HCL nr. 49 /2011 a rămas valabil îl constituie faptul că prin sentința civilă nr. 341 /13 aprilie 2012 a Tribunalului Teleorman s –a dispus anularea parțială a hotărârii, mai puțin art.1 din actul administrativ.
Sub același aspect a susținut că a făcut dovada interesului local în rezilierea contractului de concesiune, cu HCL nr.145 /30. 10. 2007 prin care s –a adaptat proiectul de modernizare a pieții unde se afla amplasat spațiul comercial.
A mai motivat că neacordarea despăgubirii urmare a rezilierii unilaterale a contractului de concesiune a fost consecința sentinței civile nr. 341 /13.04.2012 prin care s –a respins cererea privind plata despăgubirilor.
În fine, a motivat că întrucât prin sentința civilă nr. 341 / 13.04. 2012 intimatei - pârâte nu i s –a acordat un drept de retenție, aceasta deține spațiul comercial, fără titlu.
Intimata – pârâtă . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Apelantul – reclamant nu a depus concluzii scrise.
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii, față de criticile formulate,constată apelul nefondat .
În ce privește critica potrivit căreia prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pe motiv că nu era competentă să soluționeze excepția de nelegalitate a actului administrativ, aceasta este nefondată.
Astfel, sintagma „ depășirea atribuțiilor puterii judecătorești „ presupune incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor alte organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.
Ca atare, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu înseamnă soluționarea cauzei cu încălcarea normelor de competență materială a Judecătoriei, cum susține apelantul – reclamant.
Pe de altă parte, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/ 2004, reținând că Hotărârea nr.49/29.04. 2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiori de Vede este un act administrativ cu caracter individual a cărui legalitate poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Cum apelantul – reclamant și – a întemeiat acțiunea inclusiv pe art. 1 din Hotărârea nr. 49 /29.04. 2011, în mod corect prima instanță a invocat, din oficiu, excepția de nelegalitate a acestui act administrativ.
Totodată, cum s –a reținut și prin sentința apelată, admiterea excepției de nelegalitate nu afectează validitatea actului administrativ, consecința fiind inopozabilitatea actului față de partea împotriva căreia a fost invocat, în speță, intimata- pârâtă.
De asemenea, nefondată este și critica potrivit căreia sentința este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 31 alin(1 ) din Legea nr. 219 /1998.
Astfel, având a analiza excepția invocată din oficiu, prima instanță a reținut că Hotărârea nr. 49 /29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiori de Vede este nelegală întrucât denunțarea unilaterală a contractului de concesiune s –a făcut cu încălcarea art. 9 alin(1) lit. b din contract și art. 35 alin(1) lit. b din Legea nr. 219/ 1998 și anume, fără plata către concesionar a unei juste și prealabile despăgubiri.
Or, în aceste condiții, nu se mai justifica analizarea cerințelor prevăzute de art. 31 alin(1) din Legea nr.219 /1998, privind notificarea prealabilă a concesionarului, respectiv, a motivelor de modificare a contractului.
Cum apelanta - reclamantă a solicitat evacuarea intimatei – pârâte din imobil, în temeiul art.1 din Hotărârea nr. 49 /29.04.2011, constatată nelegală, urmare a admiterii excepției de nelegalitate potrivit art. 4 din Legea nr. 554 /2004, analizarea clauzelor contractuale sub aspectul încetării contractului, respectiv, a existenței interesului în rezilierea contractului, sunt de prisos, față de soluția dată excepției de nelegalitate a actului.
Este adevărat că prin sentința civilă nr. 341/13.04.2012 a Tribunalului Teleorman (f. 114- 117 Dosar fond ), nu s –a dispus și anularea art. 1 din Hotărârea nr. 49 /29.04. 2011 (instanța nefiind investită cu un astfel de capăt de cerere ) însă acest articol este inopozabil intimatei – pârâte, consecință a admiterii excepției de nelegalitate și nu mai poate constitui temei pentru evacuarea acesteia.
Privitor la plata despăgubirilor, cum a reținut și prima instanță, acestea trebuie să fie juste și prealabile măsurii denunțării contractului, față de prevederile art. 9 alin ( 1) lit. b din contractul încheiat între părți (f. 8-12 Dosar fond) și art. 35 alin (1) lit. b din Legea nr. 219/1998.
Despăgubirile menționate mai sus au scopul acoperirii prejudiciului suferit de concesionar urmare a denunțării unilaterale și înainte de termen a contractului și sunt diferite de despăgubirile pretinse în dosarul nr. 3082 /87/2011 ( în care a fost pronunțată sentința nr. 341 /13. 04. 2012 ) în care intimata – pârâtă a invocat prejudiciul rezultat din investițiile efectuate și care au fost analizate prin sentința de mai sus, prin raportare la art. 5 din Hotărârea nr. 49 / 29.04. 2011.
În fine, împrejurarea că prin sentința civilă nr. 341 /13.04. 2012 s –a respins capătul de cerere privind acordarea unui drept de retenție asupra imobilului intimatei- pârâte, nu înseamnă că aceasta ocupă imobilul fără titlu, atâta timp cât contractul de concesiune este în ființă și își produce efectele.
Ca atare, pentru considerentele de mai sus, conform art. 480 alin (1) Cod Procedură Civilă, se va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant M. Roșiori de Vede reprezentat prin primar, cu sediul în Roșiori de Vede, ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 3011 din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimat-pârât S.C. „A. P.” S.R.L. cu sediul în Roșiori de Vede, ., județ Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 31.03.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. M. F. M. Bînciu E.
Red. FM- 8.04. 2014
Thred PS.- 11.04. 2014 – 4 ex
Df.- 2015 /292/2013 Jud Roșiori de Vede
Jf.- L. F. D.
.>
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 259/2014. Tribunalul... → |
|---|
