Contestaţie la executare. Decizia nr. 235/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 235/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 22-08-2014 în dosarul nr. 256/335/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 235
RECURS
Ședința publică de la 22 august 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – G. P.
Judecător – S. L.
Judecător – D. M.-Nuți
Grefier – T. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul-contestator T. D. I. D., domiciliat în comuna Sîrbeni, . împotriva sentinței civile nr. 883 din 15 mai 2013, pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., județ Teleorman, având ca obiect - contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul a fost repus pe rol, in vederea perimării, iar recurentul-contestator a formulat cerere de amânare a cauzei, pentru lipsă de apărare.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială în conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, raportat la art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, constată că este legal investit în soluționarea cauzei. Respinge cererea de amânare formulată de recurentul-contestator T. D. I. D., nefiind întrunite disp. art. 156 alin.(1) Cod procedură civilă.
Invocă, din oficiu, excepția perimării recursului declarat de recurentul-contestator T. D. I. D. și rămâne in pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei V., sub nr._ /07.02.2013, contestatorul T. D. I.-D., a solicitat ca în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, să se dispună anularea titlului executoriu nr._ și a somației nr.34/_ /_, emise de Administrația Finanțelor Publice V.,precum și suspendarea executării silite până la soluționarea cauzei.
În motivarea contestației contestatorul a susținut ,în esență, că nu a realizat venituri din activități independente în perioada menționată în actele executorii, în titlul executor nu este precizat debitorul și terțul poprit și nu a fost înștiințat pe cale amiabilă cu privire la obligațiile sale fiscale.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus, în copie titlul executoriu și somația contestate precum și actul său de identitate.
La data de 08.04.2013 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a arătat că actele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, solicitând respingerea contestației.
Pe baza probelor administrate, Judecătoria V., prin sentința civilă nr. 883 din 15 mai 2013, a respins cererea de suspendare a executării silite pentru neplata cauțiunii .
A respins acțiunea civilă, având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită, formulată de contestatorul T. D. I. D., domiciliat în comuna Sîrbeni, ., în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs recurentul-contestator T. D. I. D..
La termenul de judecată 22 august 2014, instanța, a invocat din oficiu excepția perimării recursului, excepție care va fi admisă, pentru considerentele care vor succede.
La data de 19 iulie 2013, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 242 alin.(1) pct. 2 Cod Procedură Civilă.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă:” orice cerere de chemare in judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept …”, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Întrucât, de la data suspendării judecării cauzei – 19 iulie 2013, părțile nu au mai stăruit în continuarea activității procesuale, fiind astfel întrunite cerințele textului legal menționat, se va constata din oficiu perimarea recursului declarat de recurentul-contestator T. D. I. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată, din oficiu, perimat recursul declarat de declarat de recurentul-contestator T. D. I. D., domiciliat în comuna Sîrbeni, ., împotriva sentinței civile nr. 883 din 15 mai 2013, pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., județ Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 august 2014.
Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,
G. PetricăSîrbu LeliaDobrin M.-NuțiTatu S.
Red. DMN – 27.08.2014
Thred.T.S. 2 ex./28.08.2014
D.f._
J.f.N. A.-V.
Judecătoria V.
| ← Anulare act. Decizia nr. 573/2014. Tribunalul TELEORMAN | Contestaţie la executare. Decizia nr. 225/2014. Tribunalul... → |
|---|








