Anulare act. Decizia nr. 573/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 573/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 5655/740/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 573
Ședința publică de la 10 noiembrie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - A. L. N.
Grefier - Bînciu E.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. V. România S.A. cu sediul social în București, ., ., cu sediul procesual ales la C.. Av. M. Kehayan în București, B-d. IC B., nr. 44bis, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1017 din 21 martie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. I. S., B. G., B. A., toți cu domiciliul în A., .,, ., ., având ca obiect – anulare act, restituire prestații.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile, intimatul-reclamant B. I. S. fiind reprezentat de avocat T. S., cf. împuternicirii avocațiale aflată la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-dosarul se află la al II-lea termen de judecată în apel, după procedura prealabilă;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza a fost amânată în vederea timbrării cererii de către apelanta-pârâtă;
- la data de 03.11.2014 apelanta a depus Ordinul de Plată nr._/24.10.2014 - dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 294,35 lei
Avocat T. S., depune chitanța reprezentând onorariu avocat și arată că nu are cereri prealabile de formulat și nici înscrisuri de depus.
Tribunalul, nemaifiind cereri prealabile de formulat sau înscrisuri de depus, deschide dezbaterile asupra fondului conform art. 392 Cod Procedură Civilă și acordă cuvântul.
Avocat T. S. solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond, pentru motivele invocate pe larg în întâmpinare.
Învederează că la momentul încheierii contractului nu a existat nicio negociere directă între apelantă și intimați. Contractul a fost printat și dat imediat acestora să-l semneze, fără a le da posibilitatea să-l citească. Contractul de credit încheiat cu Banca este unul de adeziune cu clauze standardizate, intimații neavând posibilitatea de a negocia în mod real, cu banca clauzele contractuale. La încheierea contractului a existat o lipsă a negocierii, clauzele sunt neclare și nu se specifică ce se face cu comisionul de risc, ce riscuri acoperă acest comision.
Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere susținerile părților, declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 22.11.2013 sub nr._ 72013 reclamanții B. I. S., B. G. și B. A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta . constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute de art. 5 lit.(a) din Convenția de credit nr._/30.11.2007 privitoare la comisionul de risc și a clauzei prevăzute la art. 1 lit.(b) din Actul adițional nr.2/15.10.2010 la contractul de credit privitoare la comisionul de administrare, precum și la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și respectiv de administrare, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra acestor sume până la plata efectivă de către pârâtă.
În motivare reclamanții au precizat că au încheiat convenția de credit prin care reclamantul B. I. S. a împrumutat suma de 33.000 CHF pe o perioadă de 84 luni, contract guvernat de dispozițiile Legii 193 /2000, potrivit cărora se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive încheiate cu consumatorii.
Reclamanții apreciază că respectivele clauze contestate încalcă dispozițiile Legii 193/2000, deoarece comisionul de risc, în cuantum de 0,22% (inițial) nu a fost definit în mod expres în respectivele clauze, nu se preciza prin prevederile contractuale ce anume risc se acoperea prin clauza privitoare la comisionul de risc, în condițiile în care reclamanții au constituit în favoarea băncii atât o garanție reală imobiliară (ipotecă) cât și o poliță de asigurare a imobilului adus în garanție.
Tot astfel, au susținut reclamanții că niciuna din clauzele contractului nu este menționat dacă sumele percepute cu titlu de comision de risc au o destinație clară privind restituirea acestora împrumutaților dacă nu s-ar produce riscul vizat, ceea ce în opinia reclamanților echivalează cu manieră de a percepe o dobândă mascată.
Privitor la comisionul de administrare reclamanții au susținut prin cererea introductivă că perceperea acestuia este nelegală în condițiile în care reclamanții nu au fost de acord cu modificarea condițiilor contractuale în sensul redenumirii comisionului de risc în comision de administrare . În acest sens, reclamanții au arătat că la data de 15.09.2010 au primit din partea băncii un Act adițional nr.1din 15.09.2010 la convenția de credit prin care li se aducea la cunoștință modificarea condițiilor contractuale, respectiv redenumirea comisionului de risc în comision de administrare, act cu care reclamanții nu au fost de acord, motivând aceasta cu adresa nr.1037/16.09.2010. În continuare, reclamantul arată în cererea introductivă că ulterior, în urma a nenumăratelor notificări efectuate de către pârâtă, a încheiat un alt Act adițional mr.2/din 15.10.2010 prin care comisionul de administrare a fost redus de la 0,22% la 0,11% fiind obligat să accepte această ofertă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1,art. 2, art. 4, art. 13 și respectiv art. 14 ale Legii 193/2000, art. 1350, art. 1357 și art. 1488 C.civ .
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri: convenția de credit nr._/30.11.2007, Act adițional nr.1/15.09.2010, Notificare emisă de reclamanți nr.1037/16.09.200, notificări, Actul adițional nr.2/15.10.2010 al convenției, Contract de garanție imobiliară, practică judiciară.
La data de 23.12.2013 pârâta a formulat întâmpinare(fila 56) prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, apreciind că respectivele clauze contractuale nu sunt abuzive în sensul Legii nr.193/2000.
În argumentarea susținerilor cuprinse în întâmpinare, pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile în prezența cărora o clauză trebuie considerată abuzivă, apreciind că pe baza criteriilor cuprinse în dispozițiile art.1-4 alin 1-4 din Legea nr.193/2000 și a excepțiilor stabilite prin art. 4 alin 6 din aceeași lege, clauzele contractuale încheiate cu reclamanții nu pot fi calificate ca abuzive.
În contextul acestor criterii, pârâta a subliniat prin întâmpinare că respectivele clauze au fost negociate pe parcursul perioadei de aproximativ 3 săptămâni înainte de semnarea contractului, reclamanții alegând oferta pârâtei prin compararea cu ofertele celorlalte bănci. Tot astfel, pârâta consideră că prin stipularea clauzelor nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, neputând fi cuprinse în această noțiune împrejurări legate de fluctuațiile cursului valutar, pierderii locului de muncă al împrumutaților, pierderii sau diminuării veniturilor acestora, etc, toate acestea fiind ulterioare semnării convenției. Totodată, pârâta prin întâmpinare a învederat că și condiția caracterului inteligibil și clar al formei clauzei este îndeplinită în cauză, cu atât mai mult cu cât reclamanții prin profesia deținută au avut posibilitatea de a înțelege conținutul contractului iar perceperea comisionului de risc a fost adusă la cunoștiința clienților prin ofertă publică și transparentă.
În drept întâmpinarea fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin 5, art. 16 și art. 44 din Constituția României, art. 2lit.m din Legea 363/2007, cauzele Langgguth (29.06.1995, cauza C-456/93), cauza Springenheide (16.07.1998, cauza C210/_ și Darbo (04 aprilie 2000, C-465/98), Directiva nr.87/102/CE și ulterior Directiva 2008/48/CE, art. 3 alin 1 lit. g din Normele BNR nr.17/18.12.2003, art. 126 alin 1 din OUG 99/2006, art. 1, art. 4 alin 5 lit.b și art. 4 alin 6 din Legea nr.193/2000, lit. b din Anexa Legii nr.193/2000.
În susținerea întâmpinării au fost depuse, în copie, înscrisuri:cerere de credit, cereri de rescadențare și/sau restructurare, formulare client,, adrese emise către reclamant, convenții cu alți clienți.
La data de 17.01.2014 reclamanții au depus răspuns la întâmpinarea pârâtei în care au reiterat argumentele din cererea introductivă și solicitarea de a se admite acțiunea astfel cum a fost formulată.
La termenul de judecată din data de 14.03.2014 reclamantul B. I. (titularul cererii de restituire prestații) și-a precizat cererea accesorie privind restituire prestații sub aspectul obiectului învederând că sumele solicitate sunt de 2035, 43 CHF reprezentând comision de risc și respectiv 599,55 CHF comision de administrare calculat până la data 28.02.2014 și solicitând obligarea pârâtei la restituirea și a sumelor ce vor fi încasate ulterior până la rămânerea definitivă a hotărârii. Pârâta, prin apărător a arătat că nu contestă cuantumul acestor sume și modul cum au fost calculate de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 1017/_ Judecătoria A. a admis cererea principală având ca obiect anulare act formulată de reclamanții B. I. S., B. G., și B. A., în contradictoriu cu pârâta ., ; a constatat caracterul abuziv al clauzei privitoare la comisionul de risc prevăzute în art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/30.11.2007 și al clauzei privitoare la comisionul de administrare prevăzute în art. 5.1. lit.b din contract astfel cum a fost modificat prin art. 1 din Actul adițional nr. 2/15.10.2010 la convenția de credit nr. nr._/30.11.2007 și a declarat nulitatea absolută a acestor clauze ; a admis în parte cererea accesorie având ca obiect restituire prestații formulată de reclamantul B. I. S. și a obligat pârâta, la restituirea către reclamant a sumei de 2035,43 CHF, la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând comision de risc perceput reclamantului precum și a sumei de 599,55 CHF, la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând comision de administrare perceput reclamanților în perioada 15.10._14 ;a obligat pârâta la plata către reclamantul B. I. S. a dobânzii legale penalizatoare, calculate asupra sumelor de 2035,43 CHF și respectiv 599,55 CHF, de la data perceperii fiecărei rate și până la data plății efective de către pârâtă; a luat act că părțile își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ca îndeplinite condițiile privitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei privitoare la comisionul de risc prevăzute în art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/30.11.2007 și al clauzei privitoare la comisionul de administrare prevăzute în art. 5.1. lit.b din contract astfel cum a fost modificat prin art. 1 din Actul adițional nr. 2/15.10.2010 la convenția de credit nr. nr._/30.11.2007.
A apreciat că, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută întrucât interesul ocrotit prin dispozițiile Legii 193/2000 este unul general, acela de a proteja consumatorii, persoane fizice sau grupuri de persoane fizice ce acționează în scopuri personale, împotriva clauzelor abuzive inserate în contracte de comercianți, profesioniști care acționează în cadrul activității lor comerciale, industriale sau de producție.
Întrucât titularul cererii de restituire a prestațiilor este doar reclamantul B. I., acesta fiind singurul care, în calitatea sa de debitor principal, a achitat ratele de credit., în privința restituirii prestațiilor, a apreciat că, doar acesta este îndreptățit la restituirea sumei de 2035,43 CHF, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând comision de risc plătit pârâtei în temeiul clauzei abuzive anulate.
Cu privire la cererea reclamantului de a obliga pârâta la restituirea sumelor care vor fi achitate de către reclamanți cu titlu de comision de administrare ulterior datei pronunțării prezentei sentințe, prima instanță a respins cererea, cu motivarea că instanța nu poate obliga pârâta la restituirea unei sume care nu a fost încă încasată, nefiind îndeplinită condiția caracterului cert al prejudiciului viitor produs reclamanților prin perceperea ulterioară a comisionului de administrare.
În temeiul art. 1535 alin 1 C.civ raportat la art. 3 din OG nr.13/2011 a apreciat că reclamanții au dreptul la dobânda legală penalizatoare asupra sumelor ce fac obiectul restituirii, dobândă care, a stabilit, a fi calculată de la data la care a fost percepută fiecare rată și până la momentul la care sumele de 3298,84 CHF și respectiv 3410 CHF vor fi efectiv achitate de către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul pârât . în termenul legal, solicitând admiterea admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii .
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că, în mod greșit, prima instanță, a apreciat caracterul abuziv al clauzei privitoare la comisionul de risc prevăzute în art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/30.11.2007 și al clauzei privitoare la comisionul de administrare prevăzute în art. 5.1. lit.b din contract astfel cum a fost modificat prin art. 1 din Actul adițional nr. 2/15.10.2010 la convenția de credit nr. nr._/30.11.2007 declarând nulitatea absolută a acestor clauze, în condițiile în care, reținerea caracterului abuziv al unei clauze contractuale poate fi dispusă doar în măsura îndeplinirii cumulative a condițiilor privind: lipsă negociere, clauze neclare, dezechilibru semnificativ., condiții ce nu sunt îndeplinite, pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legii nr. 193/2000 .
Cererea de apel a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 466 C. .
Prin întâmpinarea formulată de intimatul reclamant B. S. I. acesta a solicitat respingerea apelului.
În cursul cercetării judecătorești a apelului a fost administrată proba cu înscrisuri filele 28-140.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește clauza privitoare la comisionul de risc prevăzute în art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/30.11.2007 și clauza privitoare la comisionul de administrare prevăzute în art. 5.1. lit.b din contract astfel cum a fost modificat prin art. 1 din Actul adițional nr. 2/15.10.2010 la convenția de credit nr. nr._/30.11.2007, Tribunalul apreciază că acestea au caracter abuziv.
Legea 193/2000 transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către cumpărător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”.
Prin urmare, reglementarea analizată asigură protecția consumatorilor angajați în raporturi juridice generate de contracte standardizate încheiate cu profesioniști, acestea având un conținut prestabilit și care se încheie în mod curent prin aderarea consumatorului la clauzele impuse, de regulă, fără o negociere directă a acestora.
Art. 4 din Legea 193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților
Ca atare, rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții: (1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; (2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.(3) clauza a fost formulată într-o manieră clară și inteligibilă
În privința caracterului nenegociat al clauzelor contractuale instanța are în vedere, în primul rând, dispozițiile legale din legislația specială internă (art. 4 alineatele 2 și 3 din Legea 193/2000) potrivit cărora o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Prin urmare, prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară.
Apelantul – pârât a invocat caracterul negociat al clauzei privitoare la comisionul de risc atât sub aspectul existenței acestui tip de comision cât și cu privire la cuantumul acestuia .
Analizând susținerile apelantului pârât, din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, Tribunalul reține ca nefiind negociată cu intimații pârâți clauza privitoare la comisionul de risc .
Astfel,potrivit art. 4 alin 2 ‟O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate…„
În rațiunea acestui text, esențială pentru criteriul privind negocierea clauzei este dovada asupra posibilității consumatorului de a influența natura ei, fiind greu de admis, că intimații reclamanți ar fi putut pe baza negocierii să influențeze natura clauzei prevăzute de art. 7.4 din contract.
Prin urmare, lipsa unei informări corespunzătoare, informare care nu poate fi limitată la oferirea posibilității clientului de a citi contractul, îi pune pe intimații reclamanți în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor.
Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art.5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.
În acest sens sunt și prevederile art. 3 pct. 2 din Directiva 93/13/CEE prin care se prevede că se consideră întotdeauna că o clauza nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul cauzei.
Pe cale de consecință Tribunalul reține că în cauză apelanta pârâtă nu a probat caracterul negociat al clauzei prevăzute de art. 7.4 din contract, în sensul că intimații reclamanți au fost corect și detaliat informați asupra faptului că, în pofida caracterului preformulat, standardizat al contractului, aceștia aveau posibilitatea de a negocia și influența conținutul acestei clauze sub aspectul naturii clauzei și a cuantumului penalităților ce urmau a fi percepute .
În privința condițiilor privind dezechilibrul contractual în detrimentul consumatorului, Tribunalul reține că acesta presupune alterarea armoniei contractuale care este dată, în special, de echivalența și reciprocitatea drepturilor și obligațiilor contractuale .
În analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum natura, întinderea și conținutul drepturilor sau obligațiilor părților, valoarea la care acestea se raportează, precum și existența clauzelor prin care nu se acordă aceleași drepturi ambelor părți contractante.
În cauză, dezechilibrul contractual rezidă în faptul că intimaților reclamanți le este impusă o obligație – de a suporta anumite riscuri – lipsită de o obligație corelativă în sarcina apelantului pârât, aceștia fiind ținuți să achite comisionul de risc fără a beneficia de o contraprestație .
Nici condiția caracterului de clauză clară, inserată la art. 5 lit. a din convenția de credit nr._/_ privitoare la comisionul de risc și la art. 5 lit. b din actul adițional nr. 1/_ la contractul de credit, nu este îndeplinită în cauză., prin raportare la dispozițiile art. lit. b din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, conform cărora consumatorii au dreptul de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, în așa manieră încât decizia pe care o adoptă să corespundă nevoilor lor.
În cauză, modalitatea de redactate a clauzei privitoare la comisionul de risc și administrare nu satisface aceste cerințe, intimații reclamanți neavând pregătirea necesară pentru a putea înțelege funcția și destinația comisionului de risc și de administrare.
Față de aceste considerente, Tribunalul, potrivit art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - pârât, menținând soluția instanței de fond în privința caracterului abuziv al clauzelor privitoare la comisionul de risc și de administrare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. V. România S.A. cu sediul social în București, ., ., cu sediul procesual ales la C.. Av. M. Kehayan în București, B-d. IC B., nr. 44bis, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1017 din 21 martie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. I. S., B. G., B. A., toți cu domiciliul în A., .,, ., ..
Obligă apelanta la plata către intimați a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. M. A. L. N. Bînciu E.
Red. th.red.V.M/10.12.2014/6 ex.
Dosar fond:_
J.f. V. B.
Jud. A.
. ./2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 259/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 235/2014. Tribunalul... → |
|---|
