Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 238/2014. Tribunalul TELEORMAN

Sentința nr. 238/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 65/87/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 238

Ședința publică din data de 14 aprilie 2014

Tribunalul constituit din:

Președinte - A. L. N.

Grefier - C. A.

&&&

Pe rol, judecarea acțiunii civile formulată de petentul P. I. prin procurator D. M., cu domiciliul în comuna Pietroșani, . Teleorman, având ca obiect - exequator.

Cauza a fost luată fără citarea părților, conform art. 1101 al. 2 NCPC.

Acțiunea timbrată legal cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei conform chitanței nr._/21.02.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 131 rap. la art. 483 NCPC, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 4 NCPC și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL:

Deliberând, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 ianuarie 2014 sub nr._, petentul P. I. prin procurator D. M. a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a sentinței civile nr._/2013 pronunțată de tribunalul de Primă Instanță nr. 10 din Valladolid - Spania, la data de 08.04.2013 și publicată la aceeași dată.

În motivarea cererii se arată că a solicitat instanțelor judecătorești competente din Spania, admiterea cererii de tutelă și custodie, în contradictoriu cu numita C. Vandana, pentru fiul lor născut la data de 07.02.2010.

Tribunalul de Primă Instanță nr. 10 din Valladolid – Spania a admis cererea, stabilind ca măsură definitivă atribuirea tatălui a exercițiului unic al autorității părintești.

Cererea s–a judecat și s-a publicat la data de 8 aprilie 2013.

În dovedirea cererii a depus înscrisuri.

În drept, au fost invocate disp. art. 1094, 1095, 1098, 1099, 1101 Cod Procedură Civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

Conform art. 21 alin. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială, orice parte interesată poate solicita pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a hotărârii pronunțate în alt stat membru.

Cum în cauză, urmând procedura prevăzută din secțiunea 2 din Regulament și în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 2, neidentificându-se nici unul din motivele de respingere prevăzute de art. 22, 23, 24 din Regulament, tribunalul va admite cererea și va dispune recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de exequator formulată de petentul P. I. prin procurator D. M., cu domiciliul în comuna Pietroșani, . Teleorman.

Recunoaște hotărârea judecătorească nr._/2013 pronunțată la data de 08.04.2013 și publicată la aceeași dată de Tribunalul de Primă Instanță nr. 10 din Valladolid, Spania

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Teleorman.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2014.

.

Președinte, Grefier,

A. L. N. C. A.

Red. th.red. A.LN.

3 ex./25.04.2014

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 238/2014. Tribunalul TELEORMAN