Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 217/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 6532/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 217
RECURS
Ședința publică de la 20 iunie 2014
Tribunalul constituit din:
Președinte – S. L.
Judecător – D. M. Nuți
Judecător – V. M.
Grefier – I. M.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă S.C. L. C. S.R.L. cu sediul în A., ., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 178 din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-reclamanta Asociația Proprietarilor de Apartamente Condominiul nr. 22 A., cu sediul în A., ., . Teleorman având ca obiect – constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 06 iunie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 20 iunie 2014, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 18.09. 2012, reclamanta Asociația Proprietarilor de Apartamente Condominiul nr. 22 a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta S.C. ”L. C.„ S.R.L., să se dispună: în principal, constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. 72/28.05. 2004 și anularea acestuia, fiind încheiat de o persoană fără capacitate deplină de exercițiu, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 948 pct. 1 cod civil în vigoare la data încheierii contractului și ale Legii speciale nr. 114/1996 ; în subsidiar, rezilierea contractului de închiriere pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de către pârâtă prin contract și refuzul acesteia de a se prezenta în vederea stabilirii clauzelor contractuale privind durata contractului și prețul chiriei, în conformitate cu prevederile noului Cod civil, respectiv art. 1784 cu referire la art. 1659-1655 și Legea specială nr. 230/2007, evacuarea pârâtei și obligarea sa de a restitui spațiul în starea inițială în care se afla la data de 28.05. 2004; cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în baza contractului de închiriere nr. 72/28.05.2004 a închiriat pârâtei suprafața de 35 m.p. situată la parterul blocului G 103, teren ce reprezintă proprietatea indiviză a proprietarilor de apartamente din . C, situat la parterul dintre aceste două tronsoane ale blocului, termenul de închiriere fiind stabilit până la data de 01.06. 2014. Prin același contract, s-a stabilit chiria modică lunară de 12 euro pentru toată suprafața de 35 m.p., obligația pârâtei de a efectua plata chiriei între 1 și 10 ale lunii în curs dar și obligația de a nu întrerupe contactul până la termenul stabilit, clauză contrară prevederilor Codului civil și Legii 114/1996 în vigoare la data încheierii contractului .
Contractul a fost încheiat de fosta conducere a reclamantei și odată cu stabilirea noii conduceri și preluarea actelor de evidență contabilă, contracte etc. s-a constatat nelegalitatea contractului, atât sub aspectul naturii juridice cât și neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor prevăzute.
Contractul nu conține nicio clauză care să-i confere pârâtei dreptul de a aduce modificări structurale blocului G 103 prin spargerea zidului dintre scările B și C. Din coroborarea prevederilor contractuale cu prevederea înscrisă în cap. III art. 3 conform căreia termenul de închiriere este de la 01.06. 2004 până la 01.06. 2024, rezultă fără echivoc că natura juridică reală a acestui contract nu este de închiriere ci de concesiune așa cum este definit în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 219/1998, în vederea edificării unui depozit de mărfuri de către pârâtă.
De asemenea, contractul este nul absolut, întrucât a fost încheiat de o persoană lipsită de capacitate deplină de exercițiu, asociația neavând capacitatea de a încheia acte de dispoziție ci doar acte de administrare conform Legii 114/1996. Pârâta nu se poate prevala de dispozițiile noului Cod civil privind termenul de locațiune maxim de 49 de ani, întrucât legea aplicabilă contractului încheiat la data de 28.05.2004 este vechiul Cod civil completat cu prevederile Legii 114/1996 și Normele metodologice de punere în aplicare ale acestei aprobate prin H.G. 1275/07.12.2000 iar noul Cod civil deși prevede o perioadă de închiriere de maxim 49 de ani, stabilește incapacitatea celor care pot efectua acte de administrare să încheie contracte de închiriere pentru perioada maximă de 5 ani.
În subsidiar, reclamanta a arătat că pârâta a făcut subînchirierea spațiului fără acordul său și s-au efectuat diferite modificări structurale ale blocului G 103, încercarea sa de a încheia cu aceasta un nou contract în conformitate cu legile aplicabile nematerializându-se din vina pârâtei care a refuzat semnarea proiectului de contract de închiriere nr. 14/21.03. 2012. Anterior acestei date, 27.12. 2011, cu adresa nr. 187, reclamanta a adus la cunoștința pârâtei hotărârea adoptată de Comitetul executiv al asociației privind rezilierea contractului de închiriere nr. 72/2004 și posibilitatea încheierii unui nou contract în care prețul chiriei să fie stabilit la 10 euro pe m.p., ofertă neînsușită de pârâtă.
A menționat reclamanta că la data de 01.08. 2012, cu adresa nr. 49 a invitat pârâta la conciliere directă pentru evitarea prezentului litigiu, invitație pe care aceasta a refuzat să o primească, așa cum este menționat de factorul poștal pe plicul recomandat și adresei nr. 350/2012 emisă de O.P.D.C. din cadrul Oficiului Județean de Poștă Teleorman.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 948 – 949, art. 1410 și următoarele vechiul Cod civil, Legea 114/1996 și Normele de aplicare, Legea 230/2007.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie, următoarele înscrisuri: tabele nominale cu proprietarii de apartamente de la scările B și C din . solicită anularea contractului nr. 72/2004, proces verbal încheiat în ședința Adunării Generale a Proprietarilor din data de 12.06. 2012, contract nr. 72/2004, adresa nr. 187/2011 și răspunsul pârâtei prin notificarea nr. 1/2012, adresa nr. 44/2012, proiectul contactului de închiriere nr. 14/2012, act adițional nr. 1/1010, adresa nr. 90/2010, adresa nr. 49/2012, cererea nr. 247/2012, adresa nr. 350/2012 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 20.12.2012, pârâta S.C.” L. C. „ S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, nulitatea acțiunii deoarece nu este semnată de reclamantă, contrar dispozițiilor art. 112 ( 6 ) Cod procedură civilă, ceea ce atrage nulitatea ei conform art. 133 Cod procedură civilă.
În motivare, pârâta a arătat că neefectuarea reparației ascensoarelor nu este condiționată de contract, lipsa banilor datorându-se cauzelor precizate în procesul verbal al adunării generale din 12.06. 2012 iar nu neplății chiriei, deoarece a achitat chiria în avans până la 30.03.2013 dar reclamanta a refuzat primirea ei iar organizarea unei licitații pentru teren nu este posibilă pe lângă existența contractului valabil încheiat care expiră la 01.06. 2024 și pentru că accesul în curtea interioară (unde este construit depozitul său) nu se poate face decât prin magazinul proprietatea pârâtei. Contractul este valabil încheiat, are ca termen 01.06. 2004 – 01.06. 2024 și nu există nicio clauză de nulitate a acestuia, astfel că susținerile reclamantei că natura juridică este de concesiune iar nu de închiriere nu au acoperire nici în fapt și nici în drept, Legea 219/1998 invocată nu are ca obiect terenuri proprietate particulară iar de altă parte, acea lege este și abrogată prin art. 305 din O.T.U. 34/2006.
Închirierea spațiului respectiv este valabilă, ea reprezintă voința coproprietarilor acelui teren, voință exprimată și prin semnarea tabelului anexat la contract și așa cum se precizează la cap. VIII, art. 11 din contract și în hotărârea adunării generale a reclamantei, hotărâre care nu a fost contestată. Reclamanta, în noua conducere, nu-și poate invoca incapacitatea civilă de a încheia acel contract deoarece el a fost semnat de conducerea asociației de la acea vreme, în baza împuternicirii date de Comitetul executiv al A.P.A. C. nr. 22, deci nu este un act de administrare în nume propriu ci reprezintă actul de voință al proprietarilor, care, potrivit art. 480 Cod civil pot dispune de bunurile lor, inclusiv sub forma închirierii.
Este evident în cauza de față că, cei care au hotărât închirierea sunt proprietarii terenului respectiv iar nu fosta conducere a asociației care a fost mandatată să semneze contractul în numele proprietarilor respectivi, astfel că nu se poate invoca incapacitatea acesteia conform art. 948 Cod civil, decurgând din semnarea unui contract de închiriere pentru o perioadă mai mare de 5 ani, astfel că nici art. 34 din Legea 114/1996 și art. 39 din H.G. 1275/2000 nu au aplicabilitate în această cauză și pentru că ele nu se referă la terenuri, nici ale Legii 230/2007 care privesc modul de înființare, organizare și funcționare a asociațiilor de proprietari, invocate de reclamantă în cuprinsul acțiunii.
A mai arătat pârâta că, cererea formulată în subsidiar, de reziliere a contractului de închiriere nu poate fi admisă, deoarece nu a încălcat ori nerespectat obligațiile contractuale, nu a săvârșit niciuna din faptele invocate la pct. II din acțiune: a achitat chiria, chiar în avans până la 30.03. 2013 dar reclamanta a refuzat să o încaseze, astfel că nu-și poate invoca propria culpă în caz de neplată, art. 4 cap. V din contract prevede dreptul reclamantei de a percepe penalizare de 1 % pentru fiecare zi de întârziere ori, dacă nu ar fi plătit la termen, reclamanta ar fi penalizat-o.
Pârâta a menționat că nu a subînchiriat terenul respectiv, toată investiția de peste 10.000 euro pe care a făcut-o pentru construirea depozitului pentru care a închiriat terenul respectiv – depozit necesar activității comerciale pe care o desfășoară – a realizat-o cu obținerea și respectarea tuturor documentațiilor, avizelor și autorizațiilor necesare și nu a adus modificări bunului închiriat. De asemenea a respectat toate obligațiile de la art. 6 cap. VI din contract – depozitul de mărfuri industriale nu deversează apă menajeră ori dejecții și nu a interzis reclamantei verificarea modului de folosire a terenului închiriat.
În condițiile în care, potrivit art. 5 pct. 5 cap. VI din contract, locatorul are obligația să nu întrerupă contractul înainte de termenul stabilit iar potrivit art. 11 cap. VIII, contractul este irevocabil pe toată durata derulării acestuia, nu avea nicio obligație să negocieze, rezilieze contractul conform dorinței noii conduceri a reclamantei și nici Legea 230/2007 invocată nu prevede o asemenea obligație de modificare a contractelor încheiate ori de câte ori se schimbă conducerea asociației, astfel că refuzul pârâtei de a încheia un nou contract nu constituie motiv legal ori contractual de reziliere .
Pârâta invocă, care ar fi poziția reclamantei, conform art. 494 Cod civil, față de depozitul construit pe acel teren pentru care a investi, de bună credință fiind, pe baza acelui contract, peste 10.000 euro și față de pagubele cauzate datorită stagnării activității comerciale a societății provenind din lipsa spațiului de depozitate a fondului de marfă, deoarece, în cazul în care s-ar ajunge la anularea contractului, pârâta are un drept de retenție asupra terenului, în calitate de constructor de bună credință, pentru valoarea de circulație a depozitului și a acelor despăgubiri .
În susținere, pârâta a depus în copie: contract de închiriere nr. 72/28.05. 2014, tabel nominal cu proprietarii care o hotărât închirierea terenului, facturi și extrasele de cont ce fac dovada plății chiriei în avans până la data de 30.03. 2013 memoriu tehnic, scenariu de siguranță la foc, certificat de urbanism nr. 269/2004, schiță, referat nr. 24/2007, aviz sanitar de construire nr. 2473/2004, aviz de prevenire și stingere a incendiilor nr._/2004, referat Grupul de Pompieri „AL. G.„, contract de consultanță ( filele 49 – 75).
La data de 23.01.2013, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de pârâtă.
În motivare, s-a arătat că, contractul nu reprezintă actul de voință al proprietarilor întrucât clauzele contractuale inserate în cuprinsul acestuia, respectiv durata contractului, prețul lunar al chiriei, obiectul contractului și obligațiile părților nu au fost aduse la cunoștința proprietarilor și nici nu au constituit obiectul unei hotărâri adoptată de Adunarea Generală a Proprietarilor. Întrucât proprietari în cotă indiviză ai terenului sunt proprietarii apartamentelor din blocul G 103, scările B și C iar obiectul contractului constă în schimbarea destinației terenului prin construirea unui depozit, era imperios necesar ca pârâta să obțină acordul tuturor proprietarilor în formă autentică iar mandatul dat de Adunarea Generală președintelui asociației, trebuie să fie unul expres în care să se stabilească competența acestuia în limitele hotărârii adoptate de Adunarea generală ( art. 22 lit. j,k din Statutul asociației aprobat prin sentința civilă nr. 2511/1998, art. 52 alin. 1 din Legea 50/1991, Legea 50/1991 react. – Anexa nr. 1 privind conținutul cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, lit. A pct. 2.5.6. teza a II a).
A mai arătat reclamanta că stabilirea în contract a unei perioade de închiriere mai mare de 5 ani reprezintă un act de dispoziție ce excede prevederilor Legii 114/1996, pentru care asociația în calitate de administrator nu avea capacitate de exercițiu. Terenul în suprafață de 35 m.p. se află în proprietatea indiviză a proprietarilor de apartamente situate în scările B și C ale blocului G 103, regimul juridic al dreptului de folosință comună fiind reglementat de Legea 114/1996, Legea 230/2007, completate cu prevederile Codului civil.
Referitor la apărările inserate la pct. II din întâmpinare, reclamanta a solicitat ca pârâta să depună la dosar: autorizația de construire și documentația care a stat la baza eliberării acestei autorizații inclusiv proiectul tehnic avizat de Inspectoratul pentru calitatea în construcții și proiectul pentru desființare / modificare construcții.
În cursul cercetării judecătorești s-au administrat următoarele probe: proba cu înscrisuri, interogatoriu, s-au audiat martorii P. I. I. I., S. C., I. M. și s-a efectuat expertiză în specialitatea construcții.
Prin sentința civilă nr. 178/_ Judecătoria A. a admis în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA PROPRIETARILOR DE APARTAMENTE C. NR. 22 A. în contradictoriu cu pârâta .; a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 72/28.05.2004 încheiat între părți, având ca obiect spațiul de 35 mp (real măsurat 43,7 mp) situat între tronsoanele B și C ale Blocului G103 din municipiul A., județul Teleorman; a dispus evacuarea pârâtei din acest imobil și restituirea spațiului în starea în care se afla la 28.05.2004; a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere 72/28.05.2004 încheiat între părți; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 862 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, cu privire la contractul de închiriere nr. 72/_ încheiat între părți, că nu se poate constata nulitatea în privința acestuia, întrucât: terenul închiriat este al persoanelor care fac parte din asociație, iar pentru închiriere reprezentantul de atunci al asociației a avut acordul proprietarilor; - contractul respectiv, chiar dacă este încheiat pe o perioadă mai mare de 5 ani nu este un act de dispoziție, ci tot unul de administrare; - nu există nici o dispoziție legală care să interzică închirierea unui spațiu pe o perioadă mai mare de 5 ani .
Capătul de cerere având ca obiect rezilierea contractului de închiriere nr. 72/28.05. 2004 l-a apreciat ca întemeiat în raport de dispozițiile art. 969-970 și art. 1082 Cod Civil reținând că se impune rezilierea contractului de închiriere pentru următoarele fapt culpabile ale pârâtei S.C.” L. C. „ S.R.L.: neplata chiriei o perioadă de timp – septembrie – decembrie 2011; subînchirierea unei părți din spațiul ce formează obiectul contractului către S.C.” Vasta 94 „ S.R.L. fără acordul locatorului; efectuarea de modificări structurale ale blocului G 103 prin spargerea zidului dintre scările B și C, zid de rezistență, fără avizele legale; deversarea apei menajere și a dejecțiilor în coloana de scurgere a blocului G 103 fără acordul locatorului; refuzul pârâtei de a permite locatorului accesul în depozit pentru a verifica modul de folosire a spațiului închiriat, drept prevăzut de locator la cap. VI alin. 2 din contract.
Apreciind că pârâta nu mai deține nici un titlu pentru a ocupa spațiul respectiv, pe cale de consecință, a dispus și evacuarea acesteia din spațiul respectiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurentul pârât L. C. „ S.R.L. solicitând, admiterea recursului .
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că, prima instanță în mod greșit a reținut, în considerentele hotărârii că, nu a achitat chiria în perioada septembrie decembrie 2011, în condițiile în care s-a făcut dovada că în cea perioadă intimata reclamantă a refuzat plata chiriei .
De asemenea neîntemeiat s-a reținut de către prima instanță că ½ din spațiul deținut ar fi fost subînchiriat către . în condițiile în care nu s-a făcut dovada unui contract de subînchiriere .
Nesusținute sunt și considerentele cu privire la faptul că au fost aduse modificări structurale ale blocului G103, în condițiile în care raportul de expertiză nu concluzionează în acest sens.
În ceea ce privește recursul declarat, Tribunalul constată în virtutea rolului său activ impus de art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă și art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, că motivele concrete formulate de intimatul recurent, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul constată că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:
Motivul de recurs prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că prima instanță în mod greșit a admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere și, pe cale de consecință, evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, probatoriile administrate conducând la o cu totul altă situație de fapt, se constată fondat.
Potrivit art. 969-970 Cod Civil „Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante; ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Convențiile trebuie executate cu bună-credință; ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa.”
Art. 1082 din același act normativ prevede că „Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate ca nu este rea-credință din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza străină, care nu-i poate fi imputată.”
Din interpretarea textelor de lege menționate se reține că, instanța poate proceda la desființarea unui contract dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce îi revin; neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația. De asemenea, constituie motiv de desființare a unui contract săvârșirea unor fapte sau acte juridice pe care legea sau convenția părților stipula a nu se face.
Urmare probatoriilor administrate, înscrisuri, interogatorii, martori, expertiză, prima instanță în mod greșit a apreciat că se impune rezilierea contractului de închiriere nr. 72/_ pentru fapte culpabile ale pârâtei S.C.” L. C. „ S.R.L., reținând: neplata chiriei o perioadă de timp – septembrie – decembrie 2011; subînchirierea unei părți din spațiul ce formează obiectul contractului către S.C.” Vasta 94 „ S.R.L. fără acordul locatorului; efectuarea de modificări structurale ale blocului G 103 prin spargerea zidului dintre scările B și C, zid de rezistență, fără avizele legale; deversarea apei menajere și a dejecțiilor în coloana de scurgere a blocului G 103 fără acordul locatorului; refuzul pârâtei de a permite locatorului accesul în depozit pentru a verifica modul de folosire a spațiului închiriat, drept prevăzut de locator la cap. VI alin. 2 din contract .
În baza contractului de închiriere încheiat între părți, în aceste calități, de locator-locatar, pârâta datora locatorului chiria pentru perioada sept.-dec. 2011, stabilite la nivelul 10 USD lunar și plătibile între zilele de 1 și 10 ale lunii .
Pe fondul existenței demersurilor, ineficiente de altfel, în sensul obținerii renegocierii termenilor contractului de închiriere nr. 12/12.02.2001 - adresa nr. 187/_ , instanța constată că neplata chiriei pentru perioada sept. 2011-dec. 2011 nu poate fi imputabilă, în mod exclusiv recurentei pârâte, din analiza actelor cauzei, putându-se desprinde ideea unei situații tensionate între părți, generate de nemulțumirea actualei conduceri a asociației intimatei reclamante față de condițiile contractului derulat cu pârâta .
În acest context, deși recurentei pârâte i-a fost comunicată intenția intimatei reclamante de reziliere a contractului, invocând motivul neplății chiriei - dresa nr. 187/27.12.2011 - instanța reține că pârâta a notificat reclamanta, prin notificarea nr. 1 /_ – fila 17 dosar fond - în sensul emiterii chitanțelor pentru plata chiriei aferente lunilor restante, ori motivul refuzului emiterii unor astfel de înscrisuri, aspecte de natură a pune la îndoială veridicitatea apărărilor reclamantei, a cărei conduită ar fi putut, în mod rezonabil, determina un mod defectuos de executare a obligațiilor cocontractantului său, recurenta pârâtă în cauză.
Reținând că recurenta pârâtă a depus diligențele necesare respectării obligațiilor contractuale, în considerarea principiilor obligativității și relativității efectelor contractelor prevăzute de art. 969 si 973 C. Civ. 1864 (aplicabil, conform art. 3 Legea nr. 71/2011), raportat la disp. art. 24 lit. b) din Legea nr. 114/1996 modificată, că la dosarul cauzei nu există dovezi care să ateste subînchirierea a ½ din spațiu către . raportul de expertiză efectuat în cauză, nu cuprinde concluzii care să evidențieze efectuarea de modificări structurale ale blocului G 103 prin spargerea zidului dintre scările B și C, zid de rezistență, fără avizele legale, ci dimpotrivă concluziile raportului sunt în sensul că nu au fost efectuarea de modificări Tribunalul, în baza art. 312 C.pr.civ, va admite recursul declarat, va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul că va respinge capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 72/_ și capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din imobil .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. L. C. S.R.L. cu sediul în A., ., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 178 din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-reclamanta Asociația Proprietarilor de Apartamente Condominiul nr. 22 A., cu sediul în A., ., ., parter, județ Teleorman.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că: respinge capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 72/28.05.2004 încheiat între părți și capătul de cerere privind evacuarea pârâtului din imobil.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. L. D. M. Nuți V. M., I. M.
Pt. Judecător V. M.,
aflat în CO, se semnează de
Președinte
Red. V.M.- 18. 07. 2014
Thred I.M.- 01.08.2014 – 2 ex
Df.-_ Jud. A.
Jf.- D. M. G.
| ← Evacuare. Decizia nr. 412/2014. Tribunalul TELEORMAN | Fond funciar. Decizia nr. 242/2014. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
