Pretenţii. Decizia nr. 312/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 842/740/2013*
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 312
-RECURS-
Ședința publică de la 21 noiembrie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - R. G.
Judecător - E. E. E.
Grefier - Bînciu E.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul-pârât B. R. F., cu domiciliul în A., ., nr. 109, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 853 din 10 martie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.-Ț. Asigurări S.A. cu sediul social în București, .. 80-84, cu sediul procesual ales în A., ., . Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile, recurentul-pârât B. R. F. fiind reprezentat de avocat I. C., cf. împuternicirii avocațiale aflată la dosar fila 14.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul a depus la data de 31.10.2014 chitanța ., nr._/22.10.2014 reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 186 lei.
Tribunalul, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și luând act că nu mai sunt cereri de formulat sau înscrisuri de depus, deschide dezbaterile asupra fondului.
Avocat I. C., având cuvântul pentru recurent, învederează că prejudiciul reținut în sarcina recurentului în cuantum de 4576,06 lei este compus din cele două plăți efectuate în data de 28.05.2009 și 15.05.2009. Suma de 59,95 lei achitată ulterior excede prejudiciului pretins recurentului, sens în care nu poate fi apreciată ca fiind plata cu valoare de întrerupere a prescripției dreptului material la acțiune de 3 ani. Instanța de fond în mod eronat a reținut data la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă ca fiind plata din anul 2010. Data de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă este momentul la care intimata a realizat plata către persoana păgubită, întrucât de la acest moment s-a născut dreptul de creanță al intimatei împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului, respectiv ultima plată având caracter de întrerupere a termenului de 3 ani de prescripție ca fiind 28.05.2009. Față de data introducerii cererii de chemare în judecată, acțiunea este introdusă peste termenul de 3 ani.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere susținerile recurentului, prin avocat, declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la data de 31.01.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei A., reclamanta S.C. Allianz-Țiriac Asigurări S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. R. F., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să îl oblige pe acesta la plata sumei de 4576,06 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, de la data introducerii prezentei cereri și până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 16.02.2009, pârâtul a condus sub influența băuturilor alcoolice, autovehiculul Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ asigurat RCA la reclamantă și a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost avariat vehiculul marca Volvo S40 cu număr de înmatriculare_, proprietatea Kino Studio S.R.L..
Reclamanta susține că autovehiculul avariat a fost reparat în baza contractului RCA, iar reclamanta a achitat despăgubirile aferente acestor reparații.
S-a susținut că în urma acestei plăți, reclamanta se poate îndrepta contra celor răspunzători de producerea pagubei, conform art. 58 din Legea nr.136/1995.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, art.969-970 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 377,08 lei, potrivit art.2 lit.c din Legea nr.146/1997, și cu timbru judiciar de 3 lei, conform art.3 alin.2 din OG nr.32/1995.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, actele din dosarul de daună nr. CC_.
De asemenea, instanța a dispus atașarea dosarului penal nr. 197/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Pârâtul B. R. F. a formulat întâmpinare la data de 29.04.2013 (fila 46) prin care a invocat excepțiile prematurității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Prin sent. civ. nr. 2674/27.05.2013, prima instanță de fond a respins excepțiile prematurității cererii și a lipei calității procesuale pasive a pârâtului ca neîntemeiate.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a promovat recurs, prin care a precizat că temeiul cererii sale este art. 58 pct. b) ale Legii nr. 136/1995
Prin Decizia civilă nr. 856/6.12.2013, Tribunalul Teleorman a admis recursul declarat de recurenta reclamantă-Alianz-Ț. Asigurări SA, sentința fiind casată și trimisă spre rejudecare la prima instanță.
S-a reținut că termenul de prescripție aplicabil în speță este cel de 3 ani și nu cel de 2 ani, cum în mod eronat a reținut prima instanță de fond.
Dosarul a fost înregistrat din nou pe rolul Judecătoriei A., sub nr._, la data de 16.01.2014.
Sub aspect probatoriu, în temeiul art. 167 V.C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 853/_ Judecătoria A. a respins excepția prescripției de 3 ani a dreptului material la acțiune, invocatã de pârât, ca neîntemeiatã ; a admis cererea de chemare în judecatã având ca obiect pretenții, formulatã de cãtre reclamanta S.C. A.-Ț. Asigurãri S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. R. F. ; a obligat pârâtul sã plãteascã reclamantei suma de 4.576,06 lei reprezentând contravaloare despãgubire achitatã, precum și dobânda legalã aferentã acestei sume, calculatã de la data de 31.01.2013 și pânã la achitarea integralã a debitului ; a obligat pârâtul la plata cãtre reclamantã a cheltuielilor de judecatã ocazionate de prezenta cerere, în cuantum de 380,08 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu referire la excepția prescripției de 3 ani a dreptului material la acțiune invocată de pârât, caracterul neîntemeiat al acesteia .
A apreciat că, reclamanta nu putea să solicite pârâtului plata despăgubirii achitate în cauză, atâta timp cât prejudiciul pe care urma să îl acopere nu era cunoscut.
Astfel, a constatat că ultima tranșă din despăgubire a fost achitată la data de 06.04.2010, conform extrasului de cont nr. 57/06.04.2010 pentru suma de 59,95 lei (fila 30), astfel că de la această dată a început să curgă prescripția dreptului material la acțiune pentru recuperarea unei sume totale de 4.576,06 lei, la care se adaugă debitul accesoriu.
Având în vedere că acțiunea a fost introdusă de reclamantă la data de 31.01.2013, instanța de fond a constatat că, introducerea cererii a avut loc în cursul termenului de prescripție de 3 ani, aplicabil în cauză.
Privitor la fondul cauzei a apreciat că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995, respectiv asigurătorul A.-Ț. Asigurări S.A. a făcut dovada extraselor de cont privind plata sumei de 4.576,06 lei drept contravaloare a prejudiciului achitat în dosarul de daună nr. CC_, sumă pe care urmează a o recupera de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, pârâtul B. R. F..
Prin urmare, a admis acest capăt de cerere, și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4.576,06 lei reprezentând contravaloare despãgubire achitatã.
De asemenea, a reținut că, la momentul introducerii cererii, erau incidente în cauză dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, astfel că a obligat pârâtul și la plata dobânzii legale, ca accesoriu al debitului principal.
Având în vedere faptul că răspunderea ce operează în cauza de față este una delictuală, în baza articolelor 998-999 C.civ. anterior, debitorul fiind de drept pus în întârziere, dobânda legală poate fi percepută de la introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a solicitat reclamanta, dată la care creanța era certă, lichidă și exigibilă pentru asigurător – 31.01.2013, a obligat pârâtul și la plata dobânzii legale aferentă debitului principal de 4.576,06 lei, până la achitarea efectivă și integrală a debitului restant, conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ.,și reținând culpa procesuală a pârâtului, care a căzut în pretenții, fapt ce a determinat declanșarea litigiului, a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 380,08 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru (377,08 lei) și timbru judiciar (3 lei).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurentul – pârât B. R. F., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a invocat următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției de 3 ani a dreptului material la acțiune întrucât, data la care a început să curgă termenul de prescripție este momentul la care intimata reclamantă a realizat plata către persoana păgubită, astfel că de la acest moment s-a născut dreptul de creanță al intimatei împotriva celui răspunzâtor de producerea accidentului, ultima plată având caracter de întrerupere a termenului de prescripție de 3 ani, respectiv_ .
Prin urmare a apreciat că, față de data introducerii cererii de chemare în judecată ,_ acțiunea este introdusă peste termenul de 3 ani.
În mod greșit prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 58/din legea nr. 136/1995, deoarece nu se face vinovat de de vreo faptă care să atragă obligarea sa la plata smei de bani solicitate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304/1 C. .
Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat.
În cursul cercetării judecătorești a recursului nu au fost administrate probe noi.
În ceea ce privește recursul declarat, Tribunalul constată în virtutea rolului său activ impus de art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă și art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, că motivele concrete formulate de recurentul pârât, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Astfel, motivul de recurs prin care se critică sentința instanței de fond pe considerentul că, judecătorul fondului, în mod greșit a respins excepția prescripției de 3 ani a dreptului material la acțiune invocată de pârât, se constată nefondat.
Tribunalul reține că, prin hotărârea atacată, instanța de fond, în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, și astfel a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de recurentul pârât .
Domeniul de aplicare al prescripție extinctive îl formează numai acele drepturi subiective civile ale căror acțiuni sunt prescriptibile extinctiv.
Drepturile de creanță sunt ocrotite prin acțiuni personale, numite în practică acțiuni „în pretenții”, fie că se întemeiază pe un contract civil, fie pe un fapt juridic, purtând denumiri diferite.
Potrivit dispozițiilor articolului 1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
În speță, corect a apreciat prima instanță că nu operează dispozițiile articolului 1 din Decretul nr.167/1958, motivat de faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este unul patrimonial, iar dreptul material de a cere restituirea, este supus prescripției extinctive de 3 ani, termen care însă nu s-a împlinit întrucât, ultima tranșă din despăgubire a fost achitată la data de 06.04.2010, conform extrasului de cont nr. 57/06.04.2010 pentru suma de 59,95 lei (fila 30 dosar fond ), astfel că de la această dată a început să curgă prescripția dreptului material la acțiune pentru recuperarea sumei totale de 4.576,06 lei, la care se adaugă debitul accesoriu.
Reținând că, acțiunea a fost introdusă de intimata reclamantă la data de 31.01.2013, în mod corect a apreciat instanța de fond că introducerea cererii a avut loc în cursul termenului de prescripție de 3 ani, aplicabil în cauză, în raport de dispozițiile articolului 1 din Decretul nr.167/1958 .
Pe cale de consecință, în cauză nu a operat prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune .
Cu referire la motivul invocat de recurentul pârât în sensul că, prima instanță a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 58/din legea nr. 136/1995, deoarece nu se face vinovat de de vreo faptă care să atragă obligarea sa la plata vreunei sume de bani, se constată de asemenea nefondat.
Din actele dosarului penal nr. 197/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, unde a fost reținută situația de fapt, din declarațiile de pârât, date în calitate de învinuit, în cursul urmăririi penale (filele 12-14 dosar P. ), declarații în cuprinsul cărora, recurentul pârât a recunoscut că a efectuat o manevră de întoarcere în urma căreia, din cauza luminozității slabe, a acroșat auto marca Volvo S40 cu nr._ ce era parcat regulamentar, provocând astfel avarierea ambelor autoturisme, Tribunalul reține că, în mod corect prima instanță a a apreciat pe baza materialului probator existent, că recurentul pârât este persoana responsabilă exclusiv de producerea impactului între cele două autovehicule.
Potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995 a asigurărilor, ,,Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.’’
Cu extrasele de cont nr. 101/28.05.2009 pentru suma de 2.467,48 lei (beneficiar – Auto Mit Cony), nr. 92/15.05.2009 pentru suma de 2.108 lei (beneficiar – Augsburg International), nr. 57/06.04.2010 pentru suma de 59,95 lei (beneficiar – Augsburg International) (filele 30-45), Tribunalul constată că intimata reclamantă în calitate de asigurător a făcut dovada privind plata sumei de 4.576,06 lei drept contravaloare a prejudiciului achitat în dosarul de daună nr. CC_, sumă pe care urmează a o recupera de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, respectiv recurentul pârât B. R. F..
Pentru considerentele expuse, Tribunalul apreciază că recursul declarat de recurentul pârât este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor articolului 312 Cod procedură civilă să îl respingă .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. R. F., cu domiciliul în A., ., nr. 109, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 853 din 10 martie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.-Ț. Asigurări S.A. cu sediul social în București, .. 80-84, cu sediul procesual ales în A., ., . Teleorman
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. M. R. G. E. E. E. Bînciu E.
Red. th. red. VM /12.12.2014/2 ex.
Dosar fond._
Jud. A.
J.f. A. R. D.
| ← Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 21-03-2014,... | Validare poprire. Decizia nr. 230/2014. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
