Succesiune. Decizia nr. 96/2014. Tribunalul TELEORMAN

Cea de-a doua critică adusă instanței de apel în soluționarea motivului doi de apel, a vizat dezlegarea dată acestuia și care a avut la bază ideea dedusă de tribunal pe baza probatoriilor cauzei, în sensul că în mod greșit prima instanță a statuat asupra competenței sale teritoriale de soluționare a cauzei în contextul în care probatoriile administrate nu au stabilit, fără echivoc, ultimul domiciliu al defunctei.

Curtea a apreciat că și aceste critici sunt nefondate, la rândul său considerând că dezlegarea dată de instanța de fond excepției de necompetență teritorială este criticabilă întrucât, pe de o parte nu a avut la bază toate probatoriile de care aceasta dispunea în dosar, sprijinindu-și soluția doar pe o parte a acestora, iar, pe de altă parte, întrucât instanța nu a stăruit în lămurirea contradicțiilor care persistă în dosar în ceea ce privește data decesului și ultimul domiciliu al autoarei I. R..

4. Cu referire la motivul 3 de apel ce a susținut inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru motivul inexistenței unui certificat de deces al defunctei I. R., Curtea a reținut că rezolvarea acestei excepții este în strânsă legătură cu lămurirea problemelor menționate la punctul anterior, însă a considerat că și în ipoteza în care, pe baza altor probatorii decât actele de stare civilă, prima instanță ar stabili cu exactitate data decesului și ultimul domiciliu al defunctei I. R., soluționarea prezentei cauzei poate fi realizată și în lipsa unui certificat de deces, întrucât cauza și data deschiderii succesiunii unei persoane sunt determinate de faptul natural al morții acesteia, iar nu de cel al întocmirii actului său de deces.

Or, intervenirea decesului Radei I. nu a fost negată de nici una din părțile litigante, ci dimpotrivă, autoarele excepției de inadmisibilitate a acțiunii au făcut declarații pe proprie răspundere în care au menționat cu precizie amănunte legate de decesul autoarei lor, declarații pe care le-au folosit în fața autorităților publice spre a produce consecințe favorabile în privința cererilor lor de acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998.

Așadar, Curtea a apreciat că sub rezerva înlăturării contradicțiilor de la punctul anterior, inexistența unui certificat de deces al numitei I. R. nu s-ar putea opune soluționării în fond a litigiului.

Curtea, pentru argumentele arătate și în analiza criticii precedente de recurs, a considerat că puterea de lucru judecat a sentinței civile nr._/25.11.2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București este nerelevantă în dezlegarea excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, invocată de către cele două pârâte în calea de atac a apelului.

5. Cu referire la dezlegarea celui de-al patrulea motiv de apel ce a susținut excepția neacceptării succesiunii în termenul legal de 6 luni de la deschiderea acesteia, Curtea a avut în vedere caracterul nelegal, nejudicios în care prima instanță a soluționat această excepție, lipsa de rigoare și precizie în analiză, prin invocarea deopotrivă a mai multor argumente pentru care a reținut că reclamantul și ceilalți pârâți persoane fizice ar fi acceptat în termen succesiunea defunctei I. R.. Astfel, a reținut că reclamantul ar fi depus și el cerere de acordare de despăgubiri înăuntrul termenului dat de Legea nr.348/2006, ca și ceilalți pârâți, fără a arăta în concret care sunt cererile acestora și la ce se referă.

Pe de altă parte, a considerat că termenul de 6 luni a început să curgă de la data la care ceilalți moștenitori au aflat de Hotărârea nr.195/2006 a Prefecturii județului Teleorman, apreciind că termenul a fost respectat prin introducerea cererii principale și a celor reconvenționale.

Ca și instanța de apel, Curtea a apreciat că soluționarea corectă a acestei excepții trebuie să aibă în vedere caracterul reparator al Legii nr.9/1998 și al drepturilor pe care aceasta le generează în patrimoniul beneficiarilor săi, drepturi care nu au existat în patrimoniul autorilor succesibililor, la data deschiderii succesiunilor acestora.

Ca și în materia legilor fondului funciar ori a Legii nr.10/2001, repunerea în termenul de acceptare a succesiunii se realizează prin formularea de cereri de despăgubire în interiorul termenului prevăzut de legea specială, adresată autorității competente, iar nu prin formularea unei cereri de partaj.

În speța de față, termenul de formulare a cererilor de acordare de despăgubiri în baza Legii nr.9/1998, introdus suplimentar prin Legea nr.348/2006, s-a împlinit la 28.01.2008, iar nu la 28.02.2008, după cum eronat a stabilit prima instanță.

Prin urmare, pentru o corectă soluționare a excepției invocate, s-a considerat că se impune ca prima instanță să verifice, în raport cu fiecare dintre succesibilii Radei I. aflați în proces (cu excepția pârâtelor R. M. și P. D. care au formulat cereri de acordare de compensații ce au și fost soluționate) dacă au formulat, înăuntrul acestui termen special, cereri de acordare de despăgubiri, în temeiul Legii nr.9/1998, pentru bunurile ce au aparținut autoarei R. I. și care au fost cedate Statului bulgar în urma aplicării Tratatului de la C. (1940).

Curtea a subliniat necesitatea verificării precise a acestor date, întrucât o . probe ale cauzei evidențiază că unele dintre părțile litigiului, deși au formulat astfel de cereri, în temeiul Legii nr.9/1998, au urmărit pe calea lor acordarea de compensații pentru bunurile confiscate de Statul bulgar de la alți autori ai acestora, din înscrisurile aflate în vol.I al Judecătoriei Roșiorii de Vede, filele 216 – 218, rezultând că în septembrie 1940 dintre cei 5 copii al Radei I., doar J. (20 ani) și C. (18 ani) mai gospodăreau cu aceasta, restul putând fi ei înșiși deținători de bunuri imobiliare pe teritoriul Statului bulgar.

De asemenea, Curtea a mai semnalat că, nici prima instanță și nici cea de apel nu au manifestat interes în verificarea afirmației conținută în cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul I. T. a susținut că problema recuperării despăgubirilor de pe urma numitei I. R. a fost discutată la nivelul întregii familii, hotărându-se ca pârâtele P. D. și R. M. să se ocupe de formularea cererii, formarea dosarului la prefectură, în timp ce pârâtul I. I. și-a asumat sarcina procurării de acte doveditoare de la Arhivele Statului. În ciuda acestei înțelegeri – prin care, practic, reclamantul susține teza dării unui mandat verbal de către ceilalți descendenți ai Radei I. celor două pârâte - P. D. și R. M. au formulat cererea în nume personal și au înțeles să acționeze singure.

Verificarea acestui element al cauzei se impunea cu atât mai mult cu cât reclamantului și celorlalți pârâți li s-a opus de către chiar cele două pârâte, indicate ca mandatare ce și-au încălcat mandatul, excepția de neacceptare a succesiunii defunctei I. R., în rezolvarea căreia, după cum s-a argumentat anterior, este esențială stabilirea formulării unei cereri de acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998, de pe urma acestei autoare, înăuntrul termenului prevăzut de lege, cerere care poate fi formulată personal ori prin mandatar.

Cu ocazia rejudecării pricinii, s-a dispus ca prima instanță să urmărească elucidarea și acestui aspect al cauzei lăsat necercetat față de apărările ce s-au formulat până în prezent în cauză.

6. Cu privire la dezlegarea dată celui de-al cincilea motiv de apel prin care s-a criticat faptul că au fost recunoscute drepturi succesorale pârâților I. I. și M. L., descendenții lui I. C., în ciuda declarațiilor olografe depuse în mai multe rânduri de aceștia la dosar, prin care își exprimau voința de a renunța la judecată, Curtea nu a împărtășit punctul de vedere al tribunalului potrivit căruia, în acțiunile de partaj părțile au dublă calitate, fiind posibil, deci, de imaginat și o renunțare la judecată din partea pârâtului. În virtutea calității sale de coproprietar, pârâtul chemat în judecată într-o acțiune de partaj, poate cel mult să renunțe la însuși dreptul subiectiv, nu însă și la o cerere de chemare în judecată pe care nu a formulat-o și al cărei titular nu este.

Curtea a apreciat că pentru o corectă și deplină lămurire a cauzei, cu celeritate, prima instanță ar trebui să disciplineze cursul procesului, ca și actele de procedură efectuate de părți în cauză, date fiind obligațiile ce îi revin, în temeiul dispozițiilor art.129 alin.4 și 5 Cod procedură civilă în ceea ce privește urmărirea cursului litigiului și respectarea legii în rezolvarea acestuia.

Curtea a mai motivat că într-un mod neprocedural, prima instanță a permis pârâților chemați în judecată de reclamant, dar care aveau aceleași interese procesuale ca și acesta, să formuleze cereri reconvenționale îndreptate împotriva altor pârâți (fie împotriva pârâtelor R. M. și P. D., fie împotriva pârâtei Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr.9/1998), în condițiile în care, potrivit art.119 Cod de procedură civilă, cererea reconvențională constituie acea formă procedurală prin care pârâtul chemat în judecată, dacă are la rându-i pretenții în legătură cu cererea reclamantului, le poate solicita pe această cale, spre a fi rezolvate deodată, prin aceeași hotărâre.

Desigur că, lămurirea cadrului procesual al cauzei în raport de normele Codului de procedură civilă permite primei instanțe să stabilească și măsura în care o renunțare la judecată din partea celor doi pârâți (recurenți) ar putea avea loc dacă aceștia își mențin intenția exprimată prin cererile olografe depuse la dosar (având în vedere că, în fața primei instanțe, ei au fost tratați ca titulari ai unei cereri reconvenționale).

Totuși, în lipsa manifestării de voință personale în acest sens în fața primei instanțe, ca și în lipsa unor declarații notariale ale acestor părți, prima instanță a procedat corect soluționând litigiul și în raport de drepturile cuvenite acestora.

7. Cu referire la motivul 6 de apel ce a susținut excepția de netimbrare a acțiunii, Curtea a reținut că, Tribunalul a apreciat în mod corect că aceasta este supusă regulilor timbrajului, de vreme ce dispozițiile speciale ale art.10 din Legea nr.9/1998 vizează scutirea de plata taxelor judiciare de timbru a cererilor având ca obiect acordarea compensațiilor în baza Legii nr.9/1998.

Cu toată confuzia pe care din neștiință ori cu intenție, părțile acestui dosar au creat-o, prin atragerea în proces a A.N.R.P., a Prefecturii Județului Teleorman, ori a Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr.9/1998, litigiul lor rămâne unul supus dreptului comun, prin care se urmărește ca și ceilalți descendenți ai autoarei I. R. să beneficieze de măsurile reparatorii acordate doar pârâtelor P. D. și R. M. pentru bunurile ce au aparținut acesteia și care au fost cedate statului bulgar în urma aplicării Tratatului de la C. din septembrie 1940, constituind așadar o acțiune de desocotire între moștenitori sau un partaj judiciar.

8. Cu referire la dezlegarea dată celui de-al șaptelea și al optelea motiv de apel, Curtea a precizat că nu împărtășește opinia instanței de apel și pe cea a apelantelor pârâte, care au invocat o greșită determinare a cadrului procesual al cauzei de către prima instanță, întrucât ar mai exista și alți descendenți ai Radei I., dar care nu au fost introduși în cauză (aspect ce ar atrage nulitatea hotărârii de partaj în temeiul art.797 Cod civil), cu referire la numitul I. V. ori la descendenții lui I. I. sau I. P..

Acceptând caracterul special al drepturilor și acțiunilor legate de aplicarea Legii nr.9/1998, decurgând din caracterul reparator al legii, atât instanțele de judecată, cât și părțile trebuie să aibă în vedere că în cazul acestora sunt posibile și modificări ale regulilor după care are loc devoluțiunea succesorală în cazul bunurilor ce fac obiectul acestor legi, aceasta tocmai întrucât – așa cum s-a lămurit deja în analiza motivului cinci de recurs – repunerea în termenul de acceptare a succesiunii are loc doar în beneficiul acelor succesibili care au formulat cereri de despăgubire în baza legii speciale, în interiorul termenului prevăzut de lege, același beneficiu nefiind recunoscut succesibililor care au rămas în pasivitate.

Prin urmare, în stabilirea cadrului procesual corect al cauzei, Curtea a învederat că prima instanță trebuie să manifeste preocupare doar în identificarea succesibililor Radei I. care au înțeles să formuleze cereri de despăgubiri, în temeiul Legii nr.9/1998, de pe urma acesteia, personal sau prin mandatar, înăuntrul termenului special al acestei legi, iar nu și pentru identificarea altor posibili succesibili, dar care au rămas în pasivitate, nemanifestând interes pentru recuperarea compensațiilor legale.

În rejudecarea la aceeași primă instanță, Judecătoria Roșiorii de Vede, reținându-se soluțiile pronunțate de Tribunalul Teleorman - în apel și de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie – în recurs, pârâtele P. D. și R. M., prin cererea depusă la 19.06.2013 (f.63), au invocat excepțiile: 1) lipsa calității procesuale pasive a ANRP, Instituția P. Municipiului București – Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și Instituția P. județului Teleorman –Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998; 2) excepția inadmisibilității; 3) excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe; 4) excepția neacceptării succesiunii.

Întrucât pârâtul I. I., domiciliat în ., a decedat la data de 24.03.2013 (conform certificatului de deces . nr._ eliberat la 25.03.2013 de Primăria comunei C. – (fila 23) au fost introduși în cauză copiii acestuia, I. T. și P. (fostă I.) L. ( f.22).

În completarea probatoriului administrat, având în vedere îndrumarea dată de Curtea de Apel în decizia pronunțată în recurs, pârâtele P. D. și R. M. au depus înscrisuri, reclamantul și pârâții M. L. și I. I., decedat, prin succesori, au depus înscrisuri, au solicitat audierea martorilor F. E. și B. N., au solicitat, prin intermediul instanței, relații la Primăria comunei N., județul Teleorman, în sensul comunicării dacă pe raza localității, în perioada 1940-1953 a locuit I. R., fiica lui M. și I., refugiată din Cadrilater; dacă a avut BI . nr._; dacă a decedat în anul 1953, deces înregistrat la nr.25; dacă a mai locuit pe raza localității Ș. R. în aceeași perioadă, cu aceiași părinți.

Cu adresa nr.824 din 27 august 2013 Primăria comunei N. a comunicat că în evidențele instituției publice nu sunt documente care să cuprindă evidența persoanelor care au locuit în perioada1940-1953.

Prin sentința civilă nr. 2687 din 10 octombrie 2013 Judecătoria Roșiorii de Vede, în rejudecare, a admis în parte cererea formulată de reclamantul I. T., astfel cum a fost precizată la data de 11 iulie 2011.

A declarat deschisă succesiunea defunctei I. (Ș.) R., decedată la 17 aprilie1953, cu ultim domiciliu în ., de pe urma căreia au rămas moștenitori legali acceptanți reclamantul I. T., pârâtul I. I., decedat pe parcursul soluționării cauzei la data de 21 februarie 2010, reprezentat prin succesor I. R., ambii în calitate de nepoți din partea fiului defunctei, respectiv I. V.(decedat la 16.08.1989), și pârâtele P. D. și R. M., în calitate de nepoate din partea fiicei defunctei, respectiv V. J. (decedată la 30 mai 1991), toți cu cote succesorale egale de câte ¼ fiecare.

A constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din suma de 207.380,18 lei acordată cu titlul de compensații, în temeiul Legii nr.9/1998, modificată prin Legea nr.97/2005 și Legea nr.348/2006, prin Hotărârea nr.195 din 09.11.2005 a Instituției P. județului Teleorman – Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998, validată prin Ordinul nr.6248 din 09.10.2006 emis de Cancelaria Primului Ministru, actualizată la 277.431,49 lei până în mai 2011, cu indicele prețurilor de consum fixat de Institutul Național de S., conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil V. V. la prima judecată în fond, corespunzător cotei succesorale de câte ¼ fiecărei părți revenindu-i suma de câte 51.845,045 lei actualizată la 69.357,87 lei ( în mai 2011).

A dispus ieșirea părților din indiviziune și a obligat pe pârâtele P. D. și R. M., care au încasat întreaga sumă, să plătească în termen de 90 de zile de la rămânerea prezentei irevocabilă, reclamantului și succesoarei pârâtului I. I., decedat, respectiv I. R., suma de câte 51.845,045 lei fiecăruia, actualizată la 69.357,87 lei (în mai 2011 cu indicele prețurilor de consum fixat de Institutul Național de S.) corespunzător cotei succesorale de ¼ cuvenită.

A respins capătul de cerere din cererea principală privind repudierea pârâtelor P. D. și R. M. .

A respinge excepția neacceptării succesiunii invocată de pârâtele P. D. și R. M. privind pe reclamantul I. T. și pe pârâtul I. I., decedat pe parcursul procesului la 21.02.2010, reprezentat prin succesibil I. R..

A admis excepția neacceptării succesiunii invocată de pârâtele P. D. și R. M. și a constatat că ceilalți pârâți respectiv – N. Z., I. N., I. D., P. M., B. F., P. V., M. L., C. M., I. I., decedat la 24 martie 2013, prin moștenitori I. T. și Papamaci L., nu au acceptat succesiunea defunctei I.(Ș.) R. nici tacit și nici expres.

A luat act că pârâtul I. V. a renunțat expres la drepturile ce i se cuvin de pe urma defunctei I. R., conform declarației autentificată la nr.229/2012 la BNPA M. C.

A respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Roșiorii de Vede invocată de pârâtele P. D. și R. M.,.

A respins excepția inadmisibilității cererii de partaj succesoral invocată de aceleași pârâte.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 30 iunie 2010, având în vedere cererea reconvențională formulată de pârâtele P. V. și C. M. la data de 31 mai 2010, însușită și de pârâții N. Z., I. R.(pentru pârâtul I. I. decedat), I. N., I. D., P. M., B. D. și Istarte I. .

A respins cererile reconvenționale formulate de pârâtele P. V. și C. M. la 22 mai 2008 la Judecătoria sector 1 București și la 31 mai 2010 la Judecătoria Roșiorii de Vede, având ca obiect partaj succesoral, repudierea pârâtelor P. D. și R. M., obligarea la despăgubiri a pârâtelor P. D. și R. M., respectiv în subsidiar și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pentru lipsa calității procesuale pasive în cauză.

A respins cererea reconvențională formulată la 31 mai 2010 având ca obiect partaj succesoral priind pe defuncta I. R., formulată de pârâții N. Z., I. N., I. D., P. M., B. D. și I. I., decedat la 24.03.2013, prin moștenitori I. T. și P. (fostă I.) L..

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive privind Instituția P. Județului Teleorman – Comisia județeană Teleorman pentru aplicarea Lg.9/1998, formulată prin întâmpinarea depusă la 25.04.2008 la Judecătoria sector 1 București ( f.29, vol.1) și a respins cererile formulate în cauză în ce-o privește, excepție invocată și de pârâtele Părașcu D. și R. M. în rejudecare, prin cererea depusă la 19.06.2013.

A respins capătul de cerere privind obligarea la daune și la penalități a pârâtelor P. D. și R. M., a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, București.

A luat act că în rejudecare pârâtele P. D. și R. M. nu au mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului I. T., excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți persoane fizice, excepția lipsei calități de moștenitori a descendenților decedați ai defunctei I.(Ș.) R., respectiv I. V., I. C., I. P. și I. I..

A obligat pârâtele P. D. și R. M. să-i plătească reclamantului suma de câte 2.129,75 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, aferente cotei de ¼, corespunzător dreptului succesoral cules (reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert, onorariu avocat).

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În ce privește excepției necompetenței teritoriale, a motivat că, potrivit relațiilor comunicate de Arhivele Naționale, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, la data de 22.06.2001, pe tabelul locuitorilor români evacuați din ., proprietari ai recoltelor existente și neridicate, inclusiv cele muncite în dijmă cu locuitorii ce au rămas pe loc, figurează și R. I. din satul Aiorman, Comisia mixtă româno-bulgară pentru schimbul de populație, anul 1940, constatând recolta neridicată de porumb pe 3 ha, floarea soarelui pe 1 ha și 50 ari ( f.162).

În declarația dată de I. R. la 08 septembrie 1940 în fața notarului comunei Aiorman, județul Caliacra ( f.163), se reține că era văduvă la acea dată, era născută în ., în România, ca an al nașterii fiind consemnat 1886, avea ca nume de botez R., era casnică și la vârsta de 54 ani mai locuia cu I. J. (căsătorită V.), în vârstă de 20 de ani, fiind născută la 15 aprilie 1919 în N., mama pârâtelor P. D. și R. M., și cu I. C., în vârstă de 18 ani, acesta fiind născut la 28.06.1922 în . I. I., domiciliat în ., decedat pe parcursul soluționării cauzei, și M. L.. Ca proprietate în ., este consemnată suprafața de 10 ha teren arabil.

A mai reținut că, s-a făcut dovada prin certificat de naștere, certificat de deces, iar părțile au recunoscut în cauză, că I. R. a avut 5 copii, toți născuți în ., decedați la data formulării cererii în cauză – 21 martie 2008, respectiv: I. P., născută la 29.01.1915, în . de naștere NG_, părinți I. S. și I. R., căsătorită cu E. P. în ., decedată la data de 08.06.1990, fără moștenitori (conform susținerilor reclamanților)- filele 174, 180,181; I. V., născut la 16.06.1912, în . de naștere NK_, părinți I. S. (30 ani) și I. R. (30 ani), căsătorit cu O., în . la data de 16.08.1989 - filele 177,178,179; I. C., născut la 28.06.1922, în . S. și I. R., căsătorit cu E., decedat la data de 02.01.1983-fila 176; I. J., născută la 15.04.1919, în . de naștere NS_, părinți I. S. (40 ani) și I. R. (37 ani), căsătorită cu V. I., decedată la data de 30.05.1991-filele 137,182; I. I., născut la 07.02.1904, în ., părinți I. S. și I. R., căsătorit cu C., decedat la data de 16.08.1989-fila 175.

Conform actelor de stare civilă din dosar și certificatului de calitate de moștenitor nr.39/13.05.2010-fila 165, I. V. a avut 3 copii, pe reclamantul I. T., pârâta N. Z. și defunctul I. I., decedat în timpul procesului, având ca unică moștenitoare pe pârâta I. R.. I. C. a avut 2 copii, pe pârâții I. I.(decedat pe parcursul soluționării cauzei) și M. L.. I. J. a avut 2 copii, pe pârâtele P. D. și R. M.. I. P. nu a avut moștenitori.

Conform susținerilor reclamanților, I. I. a avut 5 copii toți decedați.

Popularea începând cu anul 1913 a Cadrilaterului ca urmare a recunoașterii acestuia în componența României prin Conferința de pace de la București, explică menționarea autoarei părților pe tabelul locuitorilor aflați în această zonă, respectiv ., precum și evacuarea sa, în anul 1940, ca urmare a Tratatului de la C. din 07 septembrie 1940, context în care toți românii deportați în această zonă au fost obligați să părăsească Cadrilaterul, teritoriu cedat Bulgariei.

Martora F. E., născută în 1935 (sora mamei acesteia fiind căsătorită cu I. V., fiul defunctei I. R.) a declarat că din ., I. R. cu fiii acesteia I. V., I. C. și I. I. au venit în ., unde a cunoscut-o și martora, prin anii 1941-1942. În această localitate au rămas numai I. V. și C., din xerocopiile certificatelor de deces aflate la dosar rezultând că I. V. a decedat la 16.08.1989, având ultimul domiciliu în localitatea Iecea M., județul T., iar I. C. a decedat la 02.01.1983, având ultimul domiciliu în localitatea Luncavița, județul Tulcea. Aceeași martoră a mai susținut că din localitatea C., județul Tulcea, I. R. împreună cu fiul său I. I. (născut la 07.02.1904 în ., și decedat la 11.08.1959 în localitatea Iecea M., județul T.) au revenit în ., unde I. R. a decedat, aspect rezultat și din declarația martorei B. N., audiată în rejudecare.

La stabilirea ultimului domiciliu al defunctei I. R., respectiv în ., în aprilie 1953, instanța de fond a mai avut în vedere și declarația autentificată la nr.1125 din 02 iunie 2005 de Biroul Notarului Public E. I., A., dată de pârâta P. D., sub sancțiunea prev. de art.474 Cod penal, fila 117, vol.I dosar_ al Judecătoriei Roșiorii de Vede, declarația autentificată la nr.1207 din 13 septembrie 2001 de Biroul Notarului Public E. I., prin care pârâta R. M., dar și V. P. (aceasta domiciliată în .), sub sancțiunea prev. de art.292 Cod penal, ambele susținând că au cunoscut-o pe defuncta I. R., care a avut ultimul domiciliu în ., fiind decedată de peste 50 de ani (f.220, vol.1 dosar_ al Judecătoriei sector 1 București).

A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 cu adresa nr._ din 13 octombrie 2008 ( aflată la fila 219, în dosar_ al Judecătoriei sector 1, vol.1) a făcut cunoscut că validarea Hotărârii nr.195/02 noiembrie 2005 a Comisiei județene Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin Ordinul nr.6248/09.10.2006 a avut în vedere declarația notarială prin care s-a confirmat decesul lui I. R., respectiv declarația dată în formă autentică de R. M. și V. P., menționată mai sus, la dosar precizându-se că nu există certificat de deces al autoarei I. R..

S-a mai avut în vedere și sentința civilă nr._ pronunțată la 25 noiembrie 2009 de Judecătoria sector 1 București, rămasă irevocabilă, prin care a fost declinată competența teritorială a soluționării în favoarea Judecătoriei Roșiorii de Vede, la incidența dispoz. art.14 Cod procedură civilă instanța reținând și adresa nr._ din 08.07.2009 a INEP – fila 73, conform căreia I. R. a avut ultimul domiciliu în ., decesul fiind înregistrat la nr.25/1953, fotografiile efectuate la mormântul acestei defuncte, aflate la filele 67,68 din dosar, supliment, declarațiile date în formă autentică de pârâtele P. D. și R. M., menționate mai sus, în baza cărora acestea au încasat suma de 209.240,73 lei (RON) supusă partajului, prin Hotărârea nr.195 din 09.11.2005 dată de Instituția P. județului Teleorman, validată prin Ordinul nr.6248/09.10.2005 de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998.

A mai motivat instanța de fond, că pârâtele P. D. și R. M., sub incidența dispoz. art.292 Cod penal, au declarat că I. R. a avut ultimul domiciliu în ., prevederi legale care reglementează infracțiunea de fals în declarații, susțineri care, în ipoteza în care nu reflectă adevărul, pun la îndoială însăși valabilitatea Hotărârii nr.195/2005, valabilitatea Ordinului nr.6248/09.10.2005 prin care a fost validată.

Datele rezultate din adresa nr._ din 08.07.2009 a INEP, potrivit căreia I. R. a fost născută în anul 1882, în ., localitate unde a avut și ultimul domiciliu, se mai coroborează și cu datele rezultate din certificatul de naștere privind pe fiii acesteia, I. V. – născut la 16 iunie 1912 în . care vârsta mamei I. R. este consemnată de 30 de ani( fila 178, vol. III supliment Judecătoria Roșiorii de Vede) și I. J. – născută la 15 aprilie 1919, în . vârsta mamei I. R. este consemnată de 37 ani ( fila 182, vol. III, supliment Judecătoria Roșiorii de Vede).

Față de relațiile comunicate de INEP cu adresa nr._/2009, Primăria comunei N. cu adresa nr.753 din 21 iunie 2010 a înaintat cauzei certificatul de deces privind decesul înregistrat la nr.25/1953 ce-o privește pe Ș. R. (I. R. fiind cunoscută și cu acest nume înainte de căsătorie) data decesului fiind 18 aprilie 1953 în . al nașterii figurând 1882 în . vol.II dosar_ ).

Inspectoratul de Poliție Teleorman, cu adresa nr.5524 din 02 iunie 2009 ( fila 119, vol. III supliment dosar_ ) a făcut cunoscut că urmare verificărilor efectuate în evidențele Oficiului Stării Civile din cadrul Primăriei comunei N., privind decesul înregistrat la nr.25 din 18.04.1953 declarat de către I. I., privește pe mama acestuia Ș. R., născută în anul 1882, decesul având loc la 17.04.1953.

Față de datele expuse, a fost înlăturată susținerea potrivit căreia I. R. s-a mai numit și P., rezultată din adresa SPCEP Teleorman nr.1680/20.06.2011, aflată la fila 145, vol. III supliment dosar_, nici părțile și nici din relațiile comunicate de celelalte instituții nerezultând acest aspect.

În baza probelor analizate mai sus, instanța a conchis că defuncta I. R. a avut ultimul domiciliu în ., astfel că a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Roșiorii de Vede, invocată de pârâtele P. D. și R. M..

Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de aceleași pârâte, pentru lipsa dovezii datei decesului defunctei I. R. și a certificatului de deces, a fost respinsă cu motivarea că prin decizia nr.2002/2012, Curtea a reținut că lipsa certificatului de deces nu face imposibilă soluționarea litigiului în fond, ultimul domiciliu, data decesului putând fi complinite și cu alte mijloace de probă, sens în care s-a făcut dovada în cauză.

În ce privește excepția neacceptării succesiunii, invocată de pârâtele P. D. și R. M., instanța de fond a reținut că prin Legea nr. 9/1998, astfel cum a fost completată, a fost prelungit termenul pentru depunerea cererilor de despăgubire până la data de 28 ianuarie 2008.

Potrivit Hotărârii nr.195 din 09.11.2005 a Instituției P. județului Teleorman cererea pârâtelor P. D. și R. M. a fost înregistrată la nr.5972 din 07.09.2001, la aprobarea cererii fiind avut în vedere procesul verbal nr.1220 din 09.11.2005 al Comisiei județene Teleorman pentru aplicarea Legii. nr.9/1998.

În raport de data de 28 ianuarie 2008, din înscrisul aflat la fila 122 vol. II dosar_ s-a reținut că reclamantul I. T. a formulat cerere înregistrată la nr.2182 din 25 ianuarie 2008 la Prefectura Municipiului București, prin care a solicitat despăgubiri, conform, Legii nr.9/1998, completată cu Legea nr.97/2005, pentru bunurile provenind de la I. R. ( refugiată în Cadrilater).

De asemenea, potrivit adresei înaintată cu nr. II/293 din 06 februarie 2008 de Instituția P. județului Teleorman, pârâtului I. V. I., domiciliat în C., ., decedat pe parcursul soluționări cauzei, reprezentat prin succesor I. R., rezultă că acesta a formulat cerere înregistrată la nr.293/11.01.2008 privind compensațiile acordate în condițiile Legii nr.9/1998 de la autoarea sa I. R..

Prefectura județului T., cu adresa nr.8169 din 15 iulie 2010 (fila 137 vol. II dosar_ ) a comunicat că la Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a fost depus dosarul nr.282 din 13.12.2007 de către I. T. privind pe autorul său I. V., trimis spre soluționare Prefecturii Municipiului București cu adresa nr.4661 din 21.03.2008, consemnându-se că moștenitorii au domicilii în județe diferite.

Instituția P. județului C., cu adresa nr.7999 din 20.07.2010 ( fila 136, vol. II dosar_ ) a făcut cunoscut că nu există nicio cerere în baza Legii nr.9/1998, pentru defunctul I. I..

În cererea adresată de pârâta P. D., înregistrată la 12 mai 2005, la nr.3189 la Prefectura județului Teleorman, privind acordarea de despăgubiri conform Legii nr.9/1998 (aflată la fila 48 în vol. II dosar_ ), pe lângă aspectul că face mențiunea că a decedat în aprilie1953 I. R., pârâta a mai susținut că a avut copii pe mama acesteia, V. J., care a decedat la 30.05.1991 și pe I. C., iar în declarația dată la 02.06.2005 (fila 43) P. D. precizând că o mai are soră și pe R. M., despre I. C., fratele mamei acesteia, nefiindu-i cunoscute nici un fel de date.

Până la 28 ianuarie 2008 nu s-a făcut dovada că au mai formulat cereri și alți moștenitori ai defunctei I. R., A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 comunicând, cu adresa nr.7774 din 10.06.2008 (fila 112, vol III supliment) că a fost înregistrată cererea la acest serviciu pe numele I. D. și I. I., în numele tuturor moștenitorilor, la nr.5933 din 23 aprilie2008.

Instituția P. județului T., cu adresa nr.9138 din 31.08.2010 (fila 114 vol.III supliment) a făcut cunoscut că în Timișoara a fost înregistrată o cerere formulată de I. I. din Timișoara și I. V. din C. prin care au solicitat despăgubiri de pe urma defunctului I. D.. Deși cererea acestora a fost aprobată de Comisia județeană T., hotărârea a fost invalidată de Comisia Centrală, prin Decizia nr.443 din 12.02.2009.

În ce-l privește pe I. T. și frații săi, moștenitori ai defunctului I. V., cererea acestuia, înregistrată la nr.282 din 13.12.2007 a fost înaintată Instituției P. Municipiului București spre competentă soluționare, cu adresa nr.4661 din 21.03.2008, întrucât moștenitorii beneficiari domiciliază în județe diferite.

Deși în dispoz. art.4 alin.2 din HG nr.753/1998 se stipulează că în ipoteza în care sunt mai mulți moștenitori legali în declarație se vor menționa numele și, eventual, adresa acestora, legiuitorul nu face nicio referire în ipoteza situației contrare.

Reținând că prin dispozițiile Legii nr.9/1998, completată ulterior, beneficiază de repunerea în termen pentru acordarea de despăgubiri numai moștenitorii care au formulat cereri în termenul prevăzut, respectiv până la 28 ianuarie 2008 și având în vedere considerentele expuse, prima instanță a reținut că se încadrează în aceste prevederi reclamantul, pentru pârâtul I. I., decedat, moștenitoarea acestuia I. R., precum și pârâtele P. D. și R. M..

Deși reclamantul a susținut în cererea introductivă la care au achiesat și pârâții persoane fizice, prin cererile depuse ulterior, că au fost mandatate pârâtele P. D. și R. M. de întreaga familie să se ocupe de formarea dosarului, iar de procurarea actelor pârâtul I. I., decedat ulterior, instanța de fond a reținut că nu s-au făcut dovezi certe în acest sens, din declarațiile martorelor audiate în rejudecare, respectiv F. E. și B. N., rezultând că singura preocupare privind formularea cererii, acordarea despăgubirilor pentru defuncta I. R. a manifestat-o I. I. din C., care, de altfel, formulase și cerere în termen, cum s-a reținut.

În temeiul prevederilor art.4 din Legea ne.9/1998 s-a admis excepția neacceptării succesiunii privind pe ceilalți pârâți, persoane fizice în cauză, pârâtul I. I., domiciliat în ., decedat la data de 24.03.2013, prin moștenitori I. T. și P. (fostă I. ) L..

În ce privește cererile olografe de renunțare la drepturile cuvenite de pe urma defunctei I. R., cereri formulate la 14 iunie 2010 ( depuse în dosar_, vol.II) de pârâții I. I., din ., în viață la acea dată, și de pârâta M. L., instanța a avut în vedere lipsa formei autentice a acestora, aspectul că în rejudecare au înțeles să-și angajeze avocat care să le apere interesele ( conform împuternicirii aflată la fila 51).

În temeiul art.247 Cod procedură civilă s-a luat act că pârâtul I. V. a renunțat expres la dreptul ce i se cuvine de pe urma defunctei I. R. (fostă Ș.) decedată la 17.04.1953 în ., prin declarația autentificată la nr.229 din 27.02.2012 la BNPA M. C. (aflată la fila 186, dosar constituit la Tribunalul Teleorman).

În temeiul art.651 Cod civil instanța a declarat deschisă succesiunea defunctei I. (Ș.) R., decedată la 17 aprilie 1953, cu ultim domiciliu în comun N., județul Teleorman, Camera Notarilor Publici - Sediul județean Teleorman comunicând, cu adresa nr.193/Arhivă din 26.04.2010, că nu a fost înregistrată procedura succesorală în ce-o privește, pe rolul niciunui notariat de Stat sau vreunui Birou Notarial Public (fila 79, vol.I dosar 792/292/ 2010).

În temeiul prevederilor art.659-669 Cod civil, art.664-665 Cod civil, ce consacră instituția reprezentării nemărginit în linie directă descendentă, date fiind și considerentele expuse mai sus în fapt și în drept, dispoz. art.7 din Legea nr.9/1998, potrivit cărora, în ipoteza în care compensația este solicitată de mai mulți moștenitori ai aceleiași persoane, precum și atunci când după adoptarea hotărârii apar și alte persoane având vocație succesorală, raporturile dintre succesori privind compensația, se soluționează potrivit dreptului comun, instanța de fond a constatat că au rămas moștenitori legali acceptanți ai defunctei reclamantul IstrateTudorel și pârâtul I. I. (domiciliat în C.), ambii în calitate de nepoți ai fiului I. V. (decedat la 16 august 1989) al defunctei I. R., precum și pârâtele P. D. și R. M., în calitate de nepoate de pe urma fiicei V. J. (decedată la 30 mai 1991) a defunctei I. R., cu cote succesorale egale de câte ¼ fiecare.

S-a constat că masa succesorală se compune din suma de 207.380,18 lei acordată cu titlul de compensații în temeiul Legii nr.9/1998, completată prin Hotărârea nr.195 din 09.11.2005 a Instituției P. județului Teleorman, validată prin Ordinul nr.6248 din 09.10.2006 emis de Cancelaria Primului Ministru, actualizată la 277.431,49 lei până în mai 2011, cu indicele prețurilor de consum fixat de Institutul Național de S., începând cu data plății efectuată pârâtelor P. D. și R. M. – 21 decembrie 2006 și 14 noiembrie 2007, conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil V. V. la prima judecată în fond, probă ce a rămas câștigată cauzei (aflat la filele 148-153, vol. III).

Întrucât pârâtele P. D. și R. M. au încasat întreaga sumă, conform raportului de expertiză cu ordinul de plată nr.5361 din 21.12.2006 suma de 82.952,07 lei, actualizată la 110.517,04 lei și cu ordinul de plată nr.941 din 14.11.2007, suma de 129.280,81 lei, actualizată la 166.914,45 lei, acestea au fost obligate să plătească reclamantului și succesoarei pârâtului I. I., decedat, suma de câte 51.845,04 lei actualizată la 69.357,87 lei ( în mai 2011) corespunzător cotei succesorale de ¼ cuvenită.

În temeiul art.728 Cod civil și art.673⁹ Cod procedură civilă s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, aflate în indiviziune potrivit considerentelor de mai sus, cu stabilirea termenului de plată în sarcina pârâtelor P. D. și R. M., conform art.673¹⁰ Cod procedură civilă.

Capătul de cerere din cererea principală și din cererile reconvenționale depuse de pârâți privind repudierea pârâtelor P. D. și R. M. a fost respins, apreciindu-se că nu s-a făcut dovada că acestea în cererea de despăgubiri au deținut informații despre ceilalți moștenitori, privind sumele, adresele lor, și cu rea-credință nu le-au precizat.

De asemenea, s-a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor P. D. și R. M. la plata de daune, și în subsidiar, a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, respectiv obligarea la penalități, de 100 lei/zi de întârziere, cu motivarea că nu s-a făcut dovada culpei acestora în obținerea despăgubirilor, nu au produs, prin fapta proprie, niciun prejudiciu, penalitățile nu sunt convenite, suma la care sunt obligate putând fi actualizată în raport de data rămânerii prezentei irevocabile și data plății efective.

Cererile reconvenționale formulate de pârâtele P. V. și C. M. la 22 mai 2008, având ca obiect partaj succesoral privind pe defuncta I. R., și la 31 mai 2010 având ca obiect tot partaj succesoral privind pe defuncta I. R. – formulate de pârâții N. Z., I. N., I. D., P. M., B. D., I. I. decedat la 24.03. 2013 prin moștenitori I. T. și P. L. au fost respinse pentru considerentele expuse mai sus.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost respinsă, având în vedere cererea reconvențională formulată de pârâtele P. V. și C. M. la 31 mai 2010.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Instituția P. Județului Teleorman prin întâmpinarea depusă la 25.04.2008 și de pârâtele P. D. și R. M. respectiv și excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției P. Municipiului București-Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 invocată de aceleași pârâte prin precizările depuse la 19 iunie 2013, a fost admisă, dat fiind obiectul cererilor în cauză, de partaj succesoral, ca urmare, cererile depuse în speță, în ce le privește, urmând să fie respinse în acest sens.

S-a luat act că în rejudecare, pârâtele P. D. și R. M. nu au mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lisei calității de moștenitori a fiilor descendenților decedați ai defunctei I.(Ș.) R., respectiv - I. V., I. C., I. P. și I. I..

În temeiul art.276 Cod procedură civilă, pârâtele P. D. și R. M. au fost obligate să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată efectuate în cauză numai de acesta, aferente cotei de ¼ (reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert, onorariu avocat), reclamantul, nici prin cererea introductivă și nici prin cererea precizatoare, nesolicitând cheltuieli de judecată și de la celelalte părți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen, pârâta, M. L. la data de 5.11.2013 (plic f.5) și pârâtele P. D. și R. M., la data de 30.10.2013.

Prin apelul declarat, apelanta M. L. a formulat critici numai în ce privește admiterea excepției neacceptării succesiunii în termenul prevăzut de lege, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

A motivat că prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că a acceptat succesiunea autoarei I. R., atât în termenul pentru acordarea de compensații prevăzut în legile speciale, cât și prin introducerea cererii de chemare în judecată împotriva pârâtelor P. D. și R. M..

În dezvoltarea acestui motiv de apel, a arătat că din adresa nr. 9138/31.08.2010 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 rezultă că, I. T. a depus cerere de despăgubiri, înregistrată sub nr. 282/2007, în cadrul termenul stabilit de lege, 29.02.2008, fiind mandatat de ceilalți pârâți, cerere care a fost înaintată spre soluționare Instituției P. municipiului București, având în vedere că moștenitorii domiciliau în județe diferite.

Sub acest aspect, a mai menționat că în raport de dispozițiile art. 7 alin.7 din Legea nr. 9/1998, termenul de 6 luni de acceptare a succesiunii potrivit dreptului comun, începe să curgă de la data când ceilalți moștenitori au aflat că Instituția P. județului Teleorman a emis hotărârea nr. 195/2005, recomandându-le prin adresa nr. 11/293/6.02.2008 să se adreseze instanței de judecată pentru a-și recupera cotele ce li se cuvin.

A mai solicitat apelanta și obligarea pârâților la plata dobânzii legale, calculată de la data reevaluării prin expertiză până la plata efectivă.

Prin apelul declarat, apelantele P. D. și R. M. au formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care au solicitat rejudecarea cauzei și respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin primul motiv de apel, au arătat că în mod nelegal, instanța de fond a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Roșiorii de Vede.

Au precizat că această excepție este în strânsă legătură cu excepția inadmisibilității, în condițiile în care nu există un certificat de deces al defunctei I. R..

În dezvoltarea acestui motiv de apel, au menționat că după rejudecare, instanța de fond a atribuit aceiași identitate defunctei I. R. cu Ș. R., fără a se motiva care au fost argumentele pentru care s-au înlăturat aspectele privind datele de stare civilă ale celor două persoane și fără a fi coroborate cu declarația martorei U. I., fosta secretară a comunei N..

Referitor la numita Ș. R., care apare în adresa nr._/13.07.2010, au arătat că avea numele anterior ,, Păsărica”, iar în opinia instanței I. R. are numele purtat anterior căsătoriei de Ș., cu care moare, deși instanța reținut că în anul 1940 era văduvă.

Sub același aspect, au mai susținut că instanța de fond nu a lămurit contradicțiile dintre adresa nr. 1680/2011 emisă de Consiliul Județean Teleorman, din care rezultă că în evidența manuală există o persoană cu numele I. R., însă, cu data nașterii și decesului diferite, iar din adresa nr. 463/2011 emisă de Biroul Județean al Arhivelor Naționale reiese că în registrul de nașteri al comunei N. nu apare în anul 1882 înregistrată o naștere pe numele I. R. sau Ș. R..

În raport de cele prezentate, au considerat că ultimul domiciliu al defunctei este altul, motiv pentru care au apreciat că nu se poate dezbate o succesiune fără certificatul de deces în care este menționat și ultimul domiciliu, iar fără dovezi cu privire la ultimul domiciliu nu se poate stabili dacă instanța de fond este competentă.

Prin motivul doi de apel, apelantele au susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția neacceptării succesiunii față de moștenitorii I. T. și I. I..

Cu referire la acest motiv de apel, apelantele au apreciat că trebuie privit din două perspective, întrucât instanța de fond nu a făcut nicio diferențiere.

În primul rând, s-a menționat că instanța de fond nu a făcut nicio diferențiere între termenul de acceptare a succesiunii de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul civil și termenul de formulare a cererilor de acordare a despăgubirilor de 18 luni din Legea nr. 9/1998, respectiv, Legea nr. 348/2006.

În ce privește terenul de 6 luni, au susținut că începe să curgă de la ultima modificare adusă legii, astfel că acest termen se consideră împlinit la data de 24.01.2007, dată până la care, numai apelantele au formulat cerere de acordare despăgubiri.

Un al doilea termen luat în calcul de instanța de fond ca fiind termen de acceptare a succesiunii este termenul de prelungire cu 18 luni a formulării cererilor de acordare a despăgubirilor acordat prin Legea nr. 348/2006, care nu trebuie confundat cu termenul de acceptare a succesiunii care este un termen stabilit de Codul civil și nu de o lege specială.

Chiar și în aceste condiții, au precizat că, instanța de fond, nu putea stabili că I. T. și I. I. au acceptat succesiunea, întrucât nu este suficient să formulezi o cerere de despăgubiri, ci trebuie să primești o decizie că ești persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri, după care, să soliciți într-un dosar de succesiune, partajarea despăgubirilor.

În cadrul acestui motiv de apel, s-a mai arătat că niciunul dintre cei doi moștenitori pentru care instanța de fond a apreciat că sunt îndreptățiți, nu au formulat cereri în termenul de 18 luni prevăzut de Legea nr. 348/2006.

Legea nr. 348/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 25.07.2006, dată de la care începe să curgă termenul de 18 luni, și nu de la 28.07.2006 cum a reținut instanța de fond.

Întrucât I. T. a formulat cerere înregistrată sub nr. 2182/25.01.2008 la Prefectura municipiului București și reținând că termenul începe să curgă de la data de 25.07.2006, acesta s-a împlinit la data de 24.01.2008, a apreciat că I. T. a formulat cererea cu o zi întârziere.

Referitor la I. I., au apreciat că în mod eronat, instanța de fond a reținut că acesta a formulat cerere de acordare despăgubiri după I. R., din adresa nr. II/239/6.02.2008 emisă de Instituția P. județului Teleorman nu reiese că acesta a formulat cerere de acordare despăgubiri, ci doar că a formulat o petiție, prin care a solicitat informații cu privire la compensațiile bănești care au fost acordate după I. R..

Prin motivul trei de apel, apelantele au susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în baza unor probe nelegale.

Sub acest aspect, au menționat că în primul ciclu procesual s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili cuantumul despăgubirilor actualizat cu indicele de inflație la zi, soluția de casare având drept consecință directă inutilitatea probelor administrate, în condițiile în care instanța de control judiciar nu s-a pronunțat pentru păstrarea acestora.

Întrucât instanța de control judiciar nu s-a pronunțat cu privire la păstrarea probei cu expertiză, reclamantul prin apărătorul ales, trebuia să pună în discuție proba cu expertiză sau instanța de fond avea posibilitatea să pronunțe o încheiere interlocutorie în care să se pronunțe cu privire la data deschiderii succesiunii, moștenitori și masa succesorală și să stabilească în virtutea rolului activ necesitatea efectuării unei expertize.

Prin faptul că nu a fost pusă în discuție proba cu expertiză, apelantele au apreciat că hotărârea este nelegală, sumele menționate în dispozitiv nefiind actualizate la zi, astfel cum au solicitat reclamanții.

Prin motivul patru de apel, s-a susținut că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, în sensul că a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât în dispozitiv apare mențiunea că plata se va face în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în condițiile în care nimeni nu a învestit instanța cu o astfel de cerere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ.

La data de 13.01.2014, intimatul I. T. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de P. D. și R. M., cu cheltuieli de judecată.

Referitor la excepția necompetenței teritoriale, intimatul a menționat că instanța de fond a avut în vedere înscrisurile din dosar, din care rezultă că I. R. este una și aceeași persoană cu Ș. R., întrucât au aceleași date de identificare în buletinul de identitate, anul nașterii este 1882, au aceeași părinți – M. și I.-, coincide și data decesului, care rezultă atât din documente, cât și din fotografia anexată – decedată în 1953 la vârsta de 71 de ani, precum și înscrisurile din care rezultă că ultimul domiciliu al defunctei a fost în ..

A mai menționat că s-au avut în vedere declarațiile pe propria răspundere ale apelantelor pârâte, cât și cererea de acordare despăgubiri formulată de acestea.

În ceea ce privește excepția neacceptării în termen a succesiunii, a precizat că s-a susținut nefondat, faptul că termenul de 6 luni începe să curgă de la data apariției Legii nr. 9/1998, fără a se lua în considerare că această lege a suferit modificări, termenul de depunere a cererilor de despăgubiri fiind prelungit până la data de 28 februarie 2008.

A mai susținut că potrivit adresei nr. 9138/31.08.2010 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, I. I. a depus cererea înregistrată sub nr. 282/13.12.2007, înlăuntrul termenului prevăzut de lege, care a fost înaintată spre soluționare Instituției P. municipiului București. deoarece moștenitorii domiciliază în județe diferite, cererile celorlalți moștenitori fiind direcționate în același sens și pentru același motiv.

De asemenea, Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a menționat în adresa nr._/5889/. a comunicat faptul că, I. T. a formulat cerere de despăgubiri, dosarul nefiind soluționat.

Intimatul a mai motivat că Legea nr. 9/1998 i-a repus pe moștenitori în termenul de acceptare a succesiunii prin formularea cererilor de acordare a despăgubirilor, iar reclamanții au făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar că au acceptat succesiunea defunctei I. R., atât în termenul pentru acordarea de compensații, cât și prin introducerea cererii de chemare în judecată împotriva pârâtelor pentru împărțirea sumelor încasate.

În apel, apelantele P. D. și R. M. au depus ca înscrisuri noi, adresa nr. 4/2014 emisă de Primăria comunei Vărtoape, județul Teleorman.

La termenul de judecată din 13 martie 2014 s-a invocat excepția netimbrării apelului declarat de apelanta M. L..

Analizând cu prioritate excepția invocată în raport de dispozițiile art. 137 alin.1 C. proc.civ., se va admite excepția invocată.

Astfel, se constată că acestei apelantei i s-a pus în vedere prin citație (f.17 dosar apel) să timbreze cu suma de 3110 lei taxă judiciară de timbru până la termenul de judecată din 15 ianuarie 2014, însă, aceasta nu s-a conformat.

De asemenea, se observă că l-a termenul de judecată din 12 februarie 2014, apelanta M. L., prin avocat a precizat că nu timbrează apelul.

Având în vedere că apelanta nu s-a conformat dispoziției de plată a taxei judiciare de timbru, în baza art. 33 alin.1 din OUG nr. 80/2013, se va admite excepția invocată și, în consecință, se va anula ca netimbrat apelul declarat de apelanta M. L..

Verificând în limitele cererii de apel formulate P. D. și R. M. și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prima dispozițiilor legale aplicabile, se va admite apelul declarat, în limitele care vor fi arătate, pentru considerentele care vor succede.

În ce privește primul motiv de apel, care vizează greșita respingere a excepțiilor necompetenței teritoriale și a inadmisibilității acțiunii, se apreciază că nu este întemeiat.

Potrivit art. 14 pct.2 din vechiul cod de procedură civilă, incident în cauză, în materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.

În lipsa certificatului de deces privind pe defuncta I. R., instanța de fond în baza înscrisurilor existente la dosar și a declarațiilor martorilor audiați cu ocazia rejudecării, a stabilit că ultimul domiciliu al defunctei a fost în . necompetenței teritoriale invocată de pârâtele P. D. și R. M..

Cele două pârâte, au susținut atât la fond, cât și în cadrul primului motiv de apel, că ultimul domiciliu al defunctei nu a fost în ., ci în altă localitate, fără să indice acea localitate, limitându-se doar a combate susținerile reclamanților.

Din relațiile comunicate de Arhivele Naționale, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale la data de 22.06.2001 (f.162 vol. I dosar fond, primul ciclu procesual), reiese că pe tabelul locuitorilor români evacuați din ., proprietari ai recoltelor existente și neridicate, inclusiv cele muncite în dijmă cu locuitorii ce au rămas pe loc, figurează și R. I. din satul Aiorman, Comisia mixtă româno-bulgară pentru schimbul de populație, anul 1940, constatând recolta neridicată de porumb pe 3 ha, floarea soarelui pe 1 ha și 50 ari ( f.162).

În declarația dată de I. R. la 08 septembrie 1940 în fața notarului comunei Aiorman, județul Caliacra ( f.163 vol I dosar fond), atașată relațiilor de la Arhivele Naționale, se reține că era văduvă la acea dată, era născută în ., în România, ca an al nașterii fiind consemnat 1886, avea ca nume de botez R., era casnică și la vârsta de 54 ani mai locuia cu I. J. (căsătorită V.), în vârstă de 20 de ani, fiind născută la 15 aprilie 1919 în N., mama pârâtelor P. D. și R. M., și cu I. C., în vârstă de 18 ani, acesta fiind născut la 28.06.1922 în . I. I., domiciliat în ., decedat pe parcursul soluționării cauzei, și M. L.. Ca proprietate în ., este consemnată suprafața de 10 ha teren arabil.

Din actele de stare civilă existente la dosar, coroborate cu recunoașterea părților, inclusiv, cu ocazia judecării apelului, când nu a fost contestată vocația succesorală a părților, reiese că, I. R. a avut 5 copii, toți născuți în ., decedați la data formulării cererii în cauză – 21 martie 2008, respectiv: I. P., născută la 29.01.1915, în . de naștere NG_, părinți I. S. și I. R., căsătorită cu E. P. în ., decedată la data de 08.06.1990, fără moștenitori (conform susținerilor reclamanților)-filele 174, 180,181; I. V., născut la 16.06.1912, în . de naștere NK_, părinți I. S. (30 ani) și I. R. (30 ani), căsătorit cu O., în . la data de 16.08.1989 - filele 177,178,179; I. C., născut la 28.06.1922, în . S. și I. R., căsătorit cu E., decedat la data de 02.01.1983-fila 176; I. J., născută la 15.04.1919, în . de naștere NS_, părinți I. S. (40 ani) și I. R. (37 ani), căsătorită cu V. I., decedată la data de 30.05.1991-filele 137,182; I. I., născut la 07.02.1904, în ., părinți I. S. și I. R., căsătorit cu C., decedat la data de 16.08.1989-fila 175.

Conform actelor de stare civilă din dosar și certificatului de calitate de moștenitor nr.39/13.05.2010-fila 165, I. V. a avut 3 copii, pe reclamantul I. T., pârâta N. Z. și defunctul I. I., decedat în timpul procesului, având ca unică moștenitoare pe pârâta I. R.. I. C. a avut 2 copii, pe pârâții I. I.(decedat pe parcursul soluționării cauzei) și M. L.. I. J. a avut 2 copii, pe pârâtele P. D. și R. M.. I. P. nu a avut moștenitori.

Conform susținerilor reclamanților, I. I. a avut 5 copii toți decedați.

Martora F. E., născută în 1935 (sora mamei acesteia fiind căsătorită cu I. V., fiul defunctei I. R.) audiată în rejudecare, a declarat că, I. R. împreună cu fiii acesteia I. V., I. C. și I. I. au venit în ., unde a cunoscut-o și martora, prin anii 1941-1942, după plecarea din ..

În această localitate au rămas numai I. V. și C., din xerocopiile certificatelor de deces aflate la dosar rezultând că I. V. a decedat la 16.08.1989, având ultimul domiciliu în localitatea Iecea M., județul T., iar I. C. a decedat la 02.01.1983, având ultimul domiciliu în localitatea Luncavița, județul Tulcea.

Aceeași martoră a mai susținut că din localitatea C., județul Tulcea, I. R. împreună cu fiul său I. I. (născut la 07.02.1904 în ., și decedat la 11.08.1959 în localitatea Iecea M., județul T.) au revenit în ., unde I. R. a decedat, aspect rezultat și din declarația martorei B. N., audiată în rejudecare.

La stabilirea ultimului domiciliu al defunctei I. R., respectiv în ., în aprilie 1953, instanța de fond a mai avut în vedere și declarația autentificată sub nr.1125 din 02 iunie 2005 la Biroul Notarului Public E. I., A., dată de pârâta P. D., sub sancțiunea prev. de art. 474 Cod penal (fila 117, vol.I dosar_ al Judecătoriei Roșiorii de Vede, declarația autentificată la nr.1207 din 13 septembrie 2001 de Biroul Notarului Public E. I. (f.144 vol. I), prin care pârâtele R. M. și V. P. (aceasta domiciliată în .), sub sancțiunea prev. de art.292 Cod penal au susținut că au cunoscut-o pe defuncta I. R., care a avut ultimul domiciliu în ., fiind decedată de peste 50 de ani.

Sub același aspect, instanța de fond a avut în vedere la apreciere și adresa nr._ din 13 octombrie 2008 (fila 219, în dosar_ al Judecătoriei sector 1, vol.1 ) a Autorității Național pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 ) din care rezultă că validarea Hotărârii nr.195/02 noiembrie 2005 a Comisiei Județene Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin Ordinul nr.6248/09.10.2006 a avut în vedere declarația notarială prin care s-a confirmat decesul lui I. R., respectiv declarația dată în formă autentică de R. M. și V. P., menționată mai sus, la dosar precizându-e că nu există certificat de deces al autoarei I. R..

Susținerea apelantelor potrivit căreia, instanța de fond după rejudecare, a atribuit aceiași identitate defunctei I. R. cu Ș. R., fără a se motiva care au fost argumentele pentru care s-au înlăturat aspectele privind datele de stare civilă ale celor două persoane și fără a fi coroborate cu declarația martorei U. I., fosta secretară a comunei N., nu este întemeiată.

Astfel, adresa nr._ din 08.07.2009 a INEP – fila 73, conform căreia I. R. a avut ultimul domiciliu în ., decesul fiind înregistrat la nr.25/1953, fotografiile efectuate la mormântul acestei defuncte, aflate la filele 67,68 din dosar, supliment, declarațiile date în formă autentică de pârâtele P. D. și R. M., menționate mai sus, în baza cărora acestea au încasat suma de 209.240,73 lei (RON) supusă partajului, prin Hotărârea nr.195 din 09.11.2005 dată de Instituția P. județului Teleorman, validată prin Ordinul nr.6248/09.10.2005 de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998, sunt înscrisuri care fac dovada că defuncta I. rada, autoarea părților a avut ultimul domiciliu în ..

Datele rezultate din adresa nr._ din 08.07.2009 a INEP, potrivit căreia I. R. a fost născută în anul 1882, în ., localitate unde a avut și ultimul domiciliu, se mai coroborează și cu datele rezultate din certificatul de naștere privind pe fiii acesteia, I. V. – născut la 16 iunie 1912 în . care vârsta mamei I. R. este consemnată de 30 de ani( fila 178, vol. III supliment Judecătoria Roșiorii de Vede) și I. J. – născută la 15 aprilie 1919, în . vârsta mamei I. R. este consemnată de 37 ani ( fila 182, vol. III, supliment Judecătoria Roșiorii de Vede).

Față de relațiile comunicate de INEP cu adresa nr._/2009, Primăria comunei N. cu adresa nr.753 din 21 iunie 2010 a înaintat la dosar, extras din registrul de deces privind decesul înregistrat la nr.25/1953 ce-o privește pe Ș. R. (I. R. fiind cunoscută și cu acest nume înainte de căsătorie) data decesului fiind 17 aprilie 1953 în . al nașterii figurând 1882 în . vol.II dosar_ ).

Inspectoratul de Poliție Teleorman cu adresa nr.5524 din 02 iunie 2009 ( fila 119, vol. III supliment dosar_ ) a făcut cunoscut că urmare verificărilor efectuate în evidențele Oficiului Stării Civile din cadrul Primăriei comunei N., privind decesul înregistrat la nr.25 din 18.04.1953 declarat de către I. I., privește pe mama acestuia Ș. R., născută în anul 1882, decesul având loc la 17.04.1953.

Față de datele expuse, instanța de fond a înlăturat justificat, susținerea potrivit căreia I. R. s-a mai numit și P., rezultată din adresa SPCEP Teleorman nr.1680/20.06.2011, aflată la fila 145, vol.III supliment dosar_, nici părțile și nici din relațiile comunicate de celelalte instituții nerezultând acest aspect, constatând că I. R. și Ș. R. sunt una și aceeași persoană.

În ce privește susținerea potrivit căreia, înscrisurile la care a făcut referire instanța de fond nu au fost coroborate cu declarația martorei U. I. audiată în primul ciclu procesual, se apreciază că nu este întemeiată.

Din declarația martorei, care a avut calitatea de secretar al comunei N., județul Teleorman în perioada 1974-2001, reiese că nu cunoaște nicio persoană cu numele de Ș. R., care să fie născută înainte de anul 1910 și că nu știe dacă I. R. care a luat numele soțului său s-a numit înainte de căsătorie Ș. R..

Același martor a declarat că din discuțiile purtate cu V. J., autoarea apelantelor a aflat că mama acesteia s-a numit I. R., era născută înainte de anul 1900 și s-a întors în comună dintr-o localitate situată în Bulgaria, iar dintr-o adresă primită la Primăria comunei N. în anul 2001 a aflat că V. J. era soră cu I. C., însă, personal știa că aceștia sunt 5 frați.

Depozițiile acestui martor, nu înlătură cele reținute de instanța de fond, având în vedere că acesta a declarat că nu cunoaște vreo persoană cu numele de Ș. R., fără ca opinia sa să se bazeze pe vreun act oficial, iar atunci când a fost întrebată cu privire la numele purtat de I. R. înainte de căsătorie nu a putut preciza dacă s-a numit Ș. sau a purtat alt nume.

Dimpotrivă acest martor, a declarat că V. J., autoarea apelantelor i-a relatat că mama acesteia s-a numit I. R., era născută înainte de anul 1900 și s-a întors în comună dintr-o localitate situată în Bulgaria.

Prin urmare, declarația acestui martor, nu contrazice cele reținute de instanța de fond, din coroborarea celorlalte probatorii, în condițiile în care a menționat că nu cunoaște o persoană cu numele de Ș. R., defuncta fiind cunoscută probabil cu numele de I. R..

Cât privește susținerea potrivit căreia instanța de fond nu a lămurit contradicțiile dintre adresa nr. 1680/2011 emisă de Consiliul Județean Teleorman, din care rezultă că în evidența manuală există o persoană cu numele I. R., însă, cu data nașterii și decesului diferite, iar din adresa nr. 463/2011 emisă de Biroul Județean al Arhivelor Naționale reiese că în registrul de nașteri al comunei N. nu apare în anul 1882 înregistrată o naștere pe numele I. R. sau Ș. R., se apreciază că este de asemenea, neîntemeiată.

Astfel, din adresa nr. 5524/2.06.2009 emisă de IPJ Teleorman (f.119 vol. III dosar_ ), urmare verificărilor efectuate în evidențele Oficiului stării civile din cadrul Primăriei comunei N. s-a comunicat numitului I. T. că în anul 1953 este înregistrat la nr. 25 din 18 aprilie 1953, decesul numitei Ș. R., născută în anul 1882, decedată la 17 aprilie 1953, decesul fiind declarat de I. I..

Această adresă emisă după verificarea înregistrărilor din evidențele Primăriei comunei N., nu face decât să confirme că Ș. R. este aceeași persoană cu I. R., având în vedere atât datele de stare civilă și faptul că decesul acesteia a fost declarat de I. I. care este unul din cei 5 copii ai defunctei.

De asemenea, în extrasul din registrul de deces de la Primăria comunei N., apare mențiunea că, Ș. R., fiica lui M. și I. era văduvă la data decesului, declarația dată de I. R. la 08 septembrie 1940 în fața notarului comunei Aiorman, județul Caliacra ( f.163 vol I dosar fond) relevând aceeași stare civilă și pentru I. R..

Aceste două înscrisuri, coroborate cu celelalte înscrisuri, inclusiv depoziții de martori la care s-a făcut referire mai sus, înlătură de la apreciere cele două adrese la care au făcut referire apelantele, inadvertențele din evidențele diferitelor instituții fiind generată de durata mare de timp scursă de la data când s-au făcut respectivele mențiuni și mai ales a faptelor la care se referă.

În baza probelor analizate mai sus, instanța de fond a constat în mod just, că defuncta I. R. a avut ultimul domiciliu în ., astfel că a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Roșiorii de Vede, invocată de pârâtele P. D. și R. M..

În condițiile în care, apelantele au obținut despăgubiri prin Hotărârea nr.195/02 noiembrie 2005 a Comisiei județene Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, validată prin Ordinul nr.6248/09.10.2006 declarând ca ultim domiciliu al defunctei I. R., ., invocarea de către acestea a excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Roșiorii de Vede, fără a preciza care ar fi fost instanța competentă în raport de prevederile art. 14 C. proc. civ., nu poate fi privită decât ca o încercare de tergiversare a soluționării cauzei în scopul păstrării pentru ele a despăgubirilor primite.

Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de aceleași pârâte, pentru lipsa dovezii datei decesului defunctei I. R. și a certificatului de deces, a fost respinsă în mod corect de instanța de fond cu motivarea că prin decizia nr.2002/2012, Curtea a reținut că lipsa certificatului de deces nu face imposibilă soluționarea litigiului în fond, ultimul domiciliu, data decesului putând fi complinite și cu alte mijloace de probă, sens în care s-a făcut dovada în cauză.

Mai mult decât atât, în condițiile în care s-a conchis că I. R. și Ș. R. sunt una și aceeași persoană, în registrul de decese al Primăriei comunei N., apare înregistrat la nr. 25 din 18 aprilie 1953, decesul numitei Ș. R., născută în anul 1882, decedată la 17 aprilie 1953, decesul fiind declarat de I. I., nu e poate constata decât caracterul neîntemeiat al excepției invocate.

În ce privește motivul doi de apel, prin care apelantele au susținut că în mod greșit, instanța de fond a respins excepția neacceptării succesiunii față de moștenitorii I. T. și I. I., se apreciază, de asemenea, că este întemeiat, în parte, cu referire la I. I.

Prin decizia civilă nr. 2002/13.11.2012 a Curții de apel București, prin care s-a soluționat recursul declarat în primul ciclu procesual, s-a reținut că pentru soluționarea corectă a excepției neacceptării succesiunii trebuie să se aibă în vedere caracterul reparatoriu al Legii nr. 9/1998 și al drepturilor pe care le generează în patrimoniul beneficiarilor săi, că termenul de formulare a cererilor de acordare a despăgubirilor introdus suplimentar prin Legea nr. 348/2006 s-a împlinit la data de 28.01.2008, instanța de fond urmând să verifice pentru fiecare succesibil în parte(cu excepția pârâtelor R. M. și P. D. ale căror cerere privind acordarea de compensații a fost soluționată), dacă au formulat cereri de acordare a despăgubirilor înăuntrul termenului special prevăzut de lege.

În raport de cele reținute de instanța de control judiciar și având în vedere prevederile art. 315 C. proc. civ., este evident că pentru soluționarea excepției neacceptării succesiunii, instanța de fond trebuia să verifice pentru succesibili(cu excepția pârâtelor R. M. și P. D.) dacă au formulat cereri de despăgubiri până la data de 28.01.2008,.

Întrucât dezlegarea dată de instanța de control judiciar este obligatorie cu privire la aceste constatări, susținerea apelantelor potrivit căreia termenul de acceptare a succesiunii s-ar fi împlinit la data de 24.01.2007 este nefondată.

De asemenea, nici susținerea potrivit căreia instanța de fond nu putea stabili că I. T. și I. I. au acceptat succesiunea, întrucât nu este suficient să formulezi o cerere de despăgubiri, ci trebuie să primești o decizie că ești persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri, după care, să soliciți într-un dosar de succesiune, partajarea despăgubirilor, nu este întemeiată, având în vedere considerentele deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare.

Se cuvine menționat sub acest aspect, că formularea în cadrul termenului prevăzut de Legea nr. 9/1998, astfel cum a fost prelungit prin Legea nr. 348/2006, până la data de 28.01.2008 are ca efect repunerea în termenul de acceptare a succesiunii.

În cadrul motivului doi de apel, apelantele au mai susținut că termenul de depunere a cererilor de despăgubire s-a împlinit la data de 24.01.2008, astfel încât, cererea înregistrată sub nr. 2182/25.01.2008 la Prefectura municipiului București depusă de I. T. este tardivă, iar I. I. nu a formulat cerere pentru acordarea compensațiilor bănești.

Toată argumentația apelantelor sub acest aspect, pe lângă faptul că vine în contradicție cu considerentele deciziei instanței de control judiciar, este construită pe susținerea eronată că Legea nr. 348/2006 a intrat în vigoare la data de 25.07.2006, făcându-se confuzie între data publicării legii și data intrării acesteia în vigoare.

Potrivit art. 78 din Constituție, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare în 3 zile de la data publicării sau la o altă dată prevăzută în textul ei.

Legea nr. 348/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 25.07.2006 și a intrat în vigoare la data de 28.07.2006, dată de la care se calculează termenul de prelungire de 18 luni, care s-a împlinit la data de 28.01.2008, având în vedere că potrivit art. 101 alin.3 C. proc. civ. termenele pe luni se sfârșesc în ziua corespunzătoare zilei de plecare.

În raport de data de 28 ianuarie 2008, din înscrisul aflat la fila 122 vol. II dosar_ reiese că reclamantul I. T. a formulat cerere înregistrată la nr.2182 din 25 ianuarie 2008 la Prefectura Municipiului București, prin care a solicitat despăgubiri, conform, Legii nr.9/1998, completată cu Legea nr.97/2005, pentru bunurile provenind de la I. R. ( refugiată în Cadrilater).

În ce privește pe pârâtul I. V. I., decedat pe parcursul soluționării procesului, reprezentat prin succesor I. R., instanța de fond a considerat că acesta a formulat cererea înregistrată la nr.293/11.01.2008 privind compensațiile acordate în condițiile Legii nr.9/1998 de la autoarea sa I. R., având în vedere adresa înaintată cu nr. II/293 din 06 februarie 2008 de Instituția P. județului Teleorman.

Din conținutul adresei respective (f.118 vol. II dosar nr._ ) 239/6.02.2008 emisă de Instituția P. județului Teleorman, nu reiese că I. I. a formulat cerere de acordare despăgubiri, ci doar că a formulat o petiție, prin care a solicitat informații cu privire la compensațiile bănești care au fost acordate după I. R..

De asemenea, din răspunsurile la adresele emise de instanța de fond către Instituțiile P. din județele C. și T. și din municipiului București (f. 143, 154 și 183 vol.III dosar nr._ ), rezultă că numai I. T. a formulat cerere de acordare despăgubiri de la autoarea I. R..

Ca urmare, se apreciază că motivul doi de apel este întemeiat în parte, cu referire la defunctul I. I., prin succesor I. R., urmând a se admite excepția neacceptării succesiunii privind pe acesta, constatând că nu are calitatea de moștenitor legal acceptant de pe urma defunctei I. R., întrucât nu a formulat cerere de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 de pe urma acesteia.

În ce privește motivul trei de apel, prin care, apelantele au susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în baza unor probe nelegale, respectiv a unei expertize contabile administrată în primul ciclu procesual.

Casarea sentinței instanței de fond nu are drept consecință inutilitatea probelor administrate în condiții de legalitate, acestea rămânând câștigate judecății, nefiind necesar ca instanța de control judiciar să dispună în mod expres păstrarea acestora, astfel cum eronat au susținut apelantele.

În cadrul acestui motiv de apel, apelantele au mai criticat sentința pentru faptul că nu a fost pusă în discuție proba cu expertiză, sumele menționate în dispozitiv nefiind actualizate la zi, astfel cum au solicitat reclamanții.

Potrivit art. 129 alin.5 ind.1 C. proc. civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ei nu le-au propus sau administrat, în condițiile legii.

Prin urmare, în raport de aceste dispoziții legale, apelantele nu pot invoca omisiunea instanței de dispune efectuare unei noi expertize contabile, în condițiile în care părțile interesate nu au solicitat încuviințarea acestei probe.

Pe de altă parte, în ce privește actualizarea la zi a sumei acordată cu titlu de despăgubiri, interes în formulare acestei critici ar fi avut reclamanții, și nu pârâtele, care în cazul actualizării sumei la data pronunțării sentinței, ar fi avut de restituit o sumă mai mare către ceilalți moștenitori.

În ce privește motivul patru de apel, prin care s-a susținut că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a acordat ceea ce nu s-a cerut în dispozitiv apărând mențiunea că plata se va face în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în condițiile în care nimeni nu a învestit instanța cu o astfel de cerere, se apreciază că este întemeiat.

Instanța de fond a dispus obligarea pârâtelor P. D. și R. M. să plătească în termen de 90 de zile de la rămânerea prezentei irevocabilă, reclamantului și succesoarei pârâtului I. I., decedat, respectiv I. R., suma de câte 51.845,045 lei fiecăruia, actualizată la 69.357,87 lei (în mai 2011 cu indicele prețurilor de consum fixat de Institutul Național de S.) corespunzător cotei succesorale de ¼ cuvenită, în temeiul art. 673 ind.10 C. proc. civ.

Potrivit art. 673 ind.10 alin.1 C. proc. civ., instanța poate stabili termenul de plată în care proprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele părți cuvenite celorlalți coproprietari.

În cauză, instanța nu a dispus atribuirea provizorie a bunului ce face obiectul partajului, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 673 ind.10 alin.1 C. proc. civ., în ce privește stabilirea unui termen de plată, suma acordată cu titlu de despăgubiri fiind în posesia pârâtelor, urmare hotărârii nr. 195 din 09.11.2005 a Instituției P. Județului Teleorman – Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998.

Așa fiind, se va înlătura din sentința apelată, mențiunea privind termenul de 90 de zile în care trebuie efectuată plata sumei stabilită în sarcina pârâtelor.

Față de considerentele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., se va anula ca netimbrat apelul declarat de apelanta M. L. și se va admite apelul declarat de apelantele P. D. și R. M., se va schimba în parte sentința atacată, în sensul că, se va admite excepția neacceptării succesiunii cu referire la defunctul I. I., prin moștenitor I. R., constatând că nu are calitatea de moștenitor legal acceptant de pe urma defunctei I. R., întrucât nu a formulat cerere de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 de pe urma acesteia, până la data de 28.01.2008.

Ca urmare, se va reține că singurii moștenitori legali acceptanți sunt reclamantul I. T. în calitate de nepot din partea fiului defunctei, respectiv I. V. (decedat la data de 16.08.1989) și pârâtele P. D. și R. M., în calitate de nepoate din partea fiicei defunctei, V. J. (decedată la data de 30.05.1991), în cote de ½ pentru reclamant și ½ pentru pârâte, cu privire la masa succesorală compusă din suma de 277.431,49 lei, prin actualizarea sumei de 207.380,18 lei până în mai 2011, încasată de pârâte.

În baza art. 728 C. civ., se va dispune ieșirea din indiviziune a părților, pârâtele P. D. și R. M. urmând a fi obligate să plătească către reclamant, suma de 138.715,75 lei, astfel cum a fost actualizată în mai 2011, restul sumei fiind în posesia acestora.

În baza art. 274 C. proc. civ. se va dispune obligarea intimatei I. R. în calitate de succesor al defunctului I. I. la plata sumei de 1555 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantele P. D. și R. M., reprezentând ½ din taxa de timbru achitate de acestea, intimatul I. T. neavând culpă procesuală, hotărârea instanței de fond nefiind schimbată cu privire la acesta.

În baza art. 38 din OUG nr. 80/2013 (art. 20 alin.5 în Legea nr. 146/1997), intimatul reclamant I. T. va fi obligat la plata sumei de 6220 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă acțiunii formulate în primă instanță, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Cu referire la timbraj, Judecătoria Roșiorii de Vede a considerat că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în raport de valoarea masei partajabile, dispozițiile art.10 din Legea nr. 9/1998 nefiind aplicabile, având în vedere obiectul acțiunii, partaj judiciar, scutirea vizând numai acțiunile formulate în temeiul Legii nr. 9/1998.

În baza art. 274 C. proc. civ. se va dispune obligarea apelantelor P. D. și R. M. la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul I. T., întrucât criticile aduse sentinței instanței de fond cu privire la acesta nu au fost apreciate ca întemeiate, acesta neavând culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării apelului declarat de apelanta M. L., invocată de apelantele pârâte P. D. și R. M..

Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta M. L. cu domiciliul în ..

Admite apelul declarat de apelantele P. D. și R. M., împotriva sentinței civile nr. 2687 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimați-pârâți N. Z. cu domiciliul în C., ., nr.66, . E, ., I. N. cu domiciliul în Timișoara, ., ., I. D. cu domiciliul în Timișoara, ., ., P. M. cu domiciliul în ., județ T., B. F. cu domiciliul în Timișoara, Splaiul T. V., nr.19, ., P. V. cu domiciliul în Timișoara, ., nr.3, ., ., I. I. cu domiciliul în ., C. M. cu domiciliul în Timișoara, ., nr.6, ., județ T., I. I. R. - moștenitoarea defunctului I. I. cu domiciliul în C., ..3, ., ., județ C., A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București Calea Floreasca, nr.202, sector 1, Instituția P. Județului Teleorman cu sediul în A., ., județ Teleorman și intimații-reclamanții I. T. cu domiciliul în Timișoara, ., județ T. și P.(fostă I.) L. cu domiciliul în ..

Schimbă în parte sentința apelată, după cum urmează:

Admite excepția neacceptării succesiunii invocată de apelantele-pârâte cu privire la I. I., decedat, prin moștenitor legal I. R., constatând că nu are calitatea de moștenitor legal acceptant de pe urma defunctei I. R..

Constată calitatea de moștenitori legali acceptanți ai defunctei I. R., a reclamantului I. T., in calitate de nepot din partea fiului I. V.(decedat la data de 16.08.1982) și pârâtele P. D. și R. M., în calitate de nepoate din partea fiicei V. J. ( decedată la data de 30.05.1991), în cote de ½ pentru reclamant și ½ pentru pârâte(câte ¼ pentru fiecare dintre acestea), cu privire la masa succesorală compusă din suma de 277.431,49 lei prin actualizarea sumei de 207.380,18 lei, până în mai 2011, încasată de pârâte.

Dispune ieșirea din indiviziune a părților și obligă pârâtele la plata către reclamantul I. T. a sumei de 138.715,75 lei, restul de ½ (câte ¼ pentru fiecare) respectiv câte 69.357,87 lei în valoare actualizată, fiind în posesia acestora.

Înlătură din cuprinsul sentinței mențiunea privind termenul de 90 de zile în care s-a dispus a se face plata sumei solicitate, în sarcina pârâtelor P. D. și R. M..

Obligă pe intimata I. R., fiica defunctului-pârât I. I., la plata sumei de 1550 cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantele P. D. și R. M., reprezentând ½ din taxa de timbru, achitată de acestea în prezentul apel.

Obligă apelantele P. D. și R. M., la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul I. T..

Dispune obligarea intimatului-reclamant I. T., la plata sumei 6220 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, pentru fond, dispozitivul prezentei decizii constituind titlu executoriu sub acest aspect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2014.

Președinte,Judecător,Grefier,

C. Doinița S. LeliaTatu S.

Red.th-red.C.D.

La 01.04.2014 – 18 ex.

D.f._

J.f. I. P.

Judecătoria Roșiorii de Vede

.