Contestaţie la executare. Decizia nr. 1134/2015. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 1134/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 1134/2015

ROMANIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1134

A P E L

Ședința publică de la 15 octombrie 2015

Tribunalul compus din:

Președinte – E. E. E.

Judecător - V. M.

Grefier - Ț. N.

Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-contestator I. D., domiciliat în A., ., ., ., județ Teleorman, prin mandatar I. G. D., domiciliat în comuna Nanov, ., împotriva sentinței civile nr. 2799 din 19 august 2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatele A. – DGRFP prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județ Teleorman, Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, cu sediul în A., ., județ Teleorman, I. SA, cu sediul în București, sector 6, ..7,. - G. Societe Generale SA, cu sediul în București, sector 1, ..1-7,având ca obiect - contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apel timbrat cu 120 lei taxa judiciară de timbru, achitată potrivit chitanței ., nr._/14.09.2015.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată în apel, apelul este motivat, semnat, timbrat, intimatele nu au depus întâmpinare, iar apelantu-contestator a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 C.pr. civ., instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 C.pr. civ.

Tribunalul, conform art. 238 rap. la art. 482 C.pr. civ., estimează durata procesului la o zi și față de împrejurarea că la dosar nu sunt formulate cereri prealabile, iar apelantul-contestator I. D., a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 C.pr. civ., constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL:

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2799/19.08.2015 Judecătoria A. a respins ca neîntemeiată, contestația la executare, formulată de contestatorul-debitor I. D., domiciliat în A., ., .. D, ., județul Teleorman, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., județul Teleorman, C. DE A. DE SĂNĂTATE TELEORMAN, cu sediul în A., ., județul Teleorman, I. S.A., cu sediul în București, sector 6, .. 7, . pentru opozabilitate BRD-G. SOCIETE GENERALE S.A., cu sediul în București, sector 1, .. 1.

A menținut actele de executare contestate.

Pentru a hotărî astfel,instanța de fond a reținut următoarele:Prin contestația la executare înregistrată sub nr._, la data de 11.11.2014, contestatorul-debitor I. D., prin mandatar I. G. D., în contradictoriu cu intimatele A. – D. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, BRD G. Societe Generale SA, I. SA, a formulat contestație împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr._/20.10.2014, efectuate la solicitarea intimatului creditor AJFP Teleorman, în baza titlurilor executorii nr._/4.10.2013; nr._/4.10.2013 și nr._/27.03.2014, solicitând anularea formelor de executare întocmite.

Precizează că la 28.10.2014 a primit înștiințarea de poprire prin care i s-a adus la cunoștință faptul că, în baza art. 149 alin. 5 din OG nr. 92/2003 republicată, s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile deschise la BRD, precum și orice sume reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și valută, titluri de valoare sau bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, la I. S.A..

În înștiințarea de poprire se arată că ar datora suma de 204 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, sumă stabilită prin titlul executoriu nr._/27.03.2014. Precizează că nu s-a adus la cunoștință sursa de venit pentru care nu ar fi plătit contribuția de asigurări sociale de sănătate, însă a plătit suma la 20.04.2014, astfel că s-a luat în mod eronat măsura popririi pentru această sumă.

Referitor la suma de 2967 lei datorată conform titlului executoriu nr._/4.10.2013, arată că nu a primit niciun document în acest sens și nu are cunoștință care este sursa de venit pentru care a fost reținută această contribuție.

La 27.03.2014, a primit titlul executoriu nr._/27.03.2014 prin care i s-a adus la cunoștință că datorează bugetului de stat suma de 204 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate, a arătat către AJFP Teleorman că nu are la cunoștință de debitul în sumă de 1396 lei ce ar fi stabilit prin Doc. CASS nr._/31.05.2012, document pe care contestatorul nu l-ar fi primit.

Prin adresa nr._/08.04.2014 a AJFP Teleorman, aceasta îi face cunoscut că ar fi datorat bugetului consolidat al statului suma de 3523 lei ce ar reprezenta contribuția la asigurările sociale de sănătate și accesorii aferente stabilite în cea mai mare parte de CAS Teleorman, fără a preciza însă perioada pentru care a fost calculat debitul de 1.396 lei, existând posibilitatea ca aceasta să fie dintr-o perioadă pentru care să fi intervenit prescripția.

Prin urmare, arată că nu se face dovada sursei de venit pentru care ar fi plătit contribuția la asigurările sociale de sănătate și nici perioada în care ar fi realizat acest venit pentru care a fost calculat și stabilit debitul de plată, precum și faptul că a făcut dovada că a achitat suma de 204 lei, solicită admiterea cererii și anularea tuturor formelor de executare nr._/20.10.2014, iar în subsidiar exonerarea de la plata eventualelor majorări de întârziere.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 711 N. Cod procedură civilă.

A anexat acțiunii (în copii certificate):înștiințare poprire, chitanță . nr._ din 29.04.2014, aviz de plată, adresă către AJFP Teleorman nr._ din 27.03.2014, decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii.

În termenul legal, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – AJFP Teleorman a formulat întâmpinare (filele 31-35), prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

A invocat disp. art. V alin. 2 din OUG nr. 125/2011 privind modificarea și completarea Codului fiscal. Astfel, Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman este emitentul deciziilor de impunere în temeiul cărora a început executarea silită și răspunzătoare în fața instanței competente să soluționeze contestația la executare.

Invocă excepția inadmisibilității contestației la executare, având în vedere faptul că, pe calea contestației la executare se pot invoca motive de fapt și de drept numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, invocând dispozițiile art. 712 C.pr..civ. și ale art. 172 alin. 3 C.pr. fisc., precum și RIL nr. XIV/2007.

Deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii sunt acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, conform art. 88 din OG nr. 92/2003, care constituie acte administrativ fiscale în conformitate cu art. 41 din OG nr. 92/2003, iar legiuitorul a insituit, pentru verificarea legalității acestui act, două proceduri distincte. Potrivit art. 205, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar potrivit art. 218 alin 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.

Pe fond, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.

La 17.12.2013, Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, în temeiul art. 257 din legea 95/2006, precum și ca urmare a depunerii declarației privind obligațiile de constituire și de plată la FNUASS datorate de I. D., a stabilit contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din activități independente desfășurate cu convenție/contracte civile în perioada 01.01._07 și a emis decizia de impunere nr._/17.12.2013 pentru suma totală de 1331 lei.

Pentru neplata la termen a obligațiilor de plată datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, CAS Teleorman a emis, la data de 17.12.2013, în temeiul art. 88 lit. c) și art. 119 OG nr. 92/2003, Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 60690B/17.12.2013 pentru suma de 2243 lei, reprezentând dobânzi și penalități pentru suma de plată individualizată prin Decizia de impunere nr._/17.12.2013 și calculate pentru perioadele mai sus menționate.

La 17.12.2013, Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, în temeiul art. 257 din legea 95/2006, precum și ca urmare a depunerii declarației privind obligațiile de constituire și de plată la FNUASS datorate de I. D., a stabilit contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din activități independente desfășurate cu convenție/contracte civile în perioada 01.01._02 și a emis decizia de impunere nr. 6069/17.12.2013 pentru suma totală de 1860 lei.

Pentru neplata la termen a obligațiilor de plată datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, CAS Teleorman a emis, la data de 17.12.2013, în temeiul art. 88 lit. c) și art. 119 OG nr. 92/2003, Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 60691B/17.12.2013 pentru suma de 920 lei, reprezentând dobânzi și penalități pentru suma de plată individualizată prin Decizia de impunere nr._/17.12.2013 și calculate pentru perioadele mai sus menționate.

Dată fiind neplata de către contestator până la termenul de plată, atât a debitului principal, cât și a accesoriilor, organul fiscal a emis titluri executorii și a procedat la 20.10.2014 la indisponibilizarea sumelor existente precum și a celor viitoare deschise pe numele debitorului, emițând adresă de înființare asupra disponibilităților bănești nr._ din 20.10.2014 pentru suma totală de 3175 lei.

Decizia de impunere din oficiu nr._/31.05.2012 a fost desființată potrivit deciziei de desființare a deciziei de impunere din oficiu nr._/17.12.2013, însă contribuția de asigurări sociale de sănătate a fost stabilită prin deciziile de impunere invocate. Nu se poate pune problema lipsei titlului de creanță care să stabilească obligațiile fiscale.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.205 N. Cod procedură civilă.

Intimata AJFP Teleorman, a comunicat actele dosarului de executare (în copii certificate).

Contestatorul-debitor a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate. Arată că documentele nu au fost comunicate către contestator, ci către I. D. din com. Trivalea Moșteni, ., în condițiile în care acesta nu a avut niciodată domiciliu în acea localitate.

De asemenea, sumele pentru perioada 2005-2008 sunt prescrise. Obligația de plată principală a fost stabilită pentru venituri anterioare datei de 1 iulie 2010, ceea ce presupune că prevederile art. 257 lit. a din Legea nr. 95/2006 au fost aplicate retroactiv.

Intimata CNAS Teleorman a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea contestației formulate.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele de la dosarul cauzei, instanța a constatat următoarele:

În dosarul de executare nr._ din 20.10.2014, instanța a reținut că intimata-creditoare AJFP Teleorman a emis, pe numele contestatorului-debitor adresă de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, în baza titlurilor executorii nr._/4.10.2013, nr._/4.10.2013 și nr._/27.03.2014, pentru suma totală de 31.175 lei, reprezentând diferențe de impozit anual de regularizat, contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care nu realizează venituri din activități independente și persoanele care nu realizează venituri.

Potrivit dispozițiilor art.172 alin.3 Cod procedură fiscală, combinat cu dispozițiile art.712 alin.2 N. Cod procedură civilă: „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca, în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură acel titlu executoriu o cale procesuală specială pentru desființarea lui”.

Or legea prevede expres că în situația prezentă este o cale de atac specială pe care contestatorul nu a folosit-o, fapt care însă nu echivalează cu inexistența acesteia.

Cât privește Deciziile de impunere nr._, 60690B,_ și 660691B/17.12.2013, emise de intimata-creditoare Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, dispozițiile art.205-206 din OG nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, stabilesc o cale specială de atac, respectiv contestația la organul fiscal emitent, ce se introduce în termen de 30 de zile de la data comunicării actului fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Deciziile de impunere au fost comunicate la domiciliul contestatorului din . reiese din actele dosarului de executare (filele 54-59).

Nemulțumirile contestatorului legate de modalitatea de comunicare a acestora pot fi valorificate tot în cadrul procedurii speciale, astfel cum aceasta este reglementată de Codul de procedură fiscală. Dacă a fost sau nu înștiințat sau dacă au fost respectate dispozițiile legale privind comunicarea, este atributul exclusiv al instanței de contencios administrativ care va aprecia asupra unei eventuale cereri de repunere în termenul de exercitare a căii de atac.

În această situație instanța nu poate analiza apărările de fond ale contestatorului-debitor, cu privire la modalitatea de comunicare a deciziilor de impunere, respectiv dacă suma reținută în acest titlu de creanță fiscală este sau nu datorată și nici dacă aceasta a fost sau nu corect calculată sau dacă este prescrisă.

Față de recalificarea excepției inadmisibilității, invocată de către intimata AJFP Teleorman, ca fiind o apărare ce ține de fondul contestației la executare, pentru considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatorul-debitor I. D., în contradictoriu cu intimatele A. – D. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, BRD G. Societe Generale SA, I. SA. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel, apelantul-contestator I. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că instanța de fond se rezumă doar la a face trimitere la modalitatea de comunicare a deciziilor de impunere,nu a apreciat corect probatoriile administrate în cauză întrucât a plătit suma de 204 lei și nu s-a pronunțat cu privire la prescripție. Analizând apelul din perspectiva dispozițiilor art. 479 C.pr.civ. Tribunalul îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor expune: Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probatoriilor administrate în cauză și a reținut corect situația de fapt constând în aceea că, intimata-creditoare AJFP Teleorman a emis, pe numele contestatorului-debitor adresă de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, în baza titlurilor executorii nr._/4.10.2013; nr._/4.10.2013 și nr._/27.03.2014, pentru suma totală de 31.175 lei, reprezentând diferențe de impozit anual de regularizat, contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care nu realizează venituri din activități independente și persoanele care nu realizează venituri. Potrivit dispozițiilor art.172 alin.3 Cod procedură fiscală, combinat cu dispozițiile art.712 alin.2 N. Cod procedură civilă: „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca, în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură acel titlu executoriu o cale procesuală specială pentru desființarea lui”.

În acord cu instanța de fond ,Tribunalul apreciază că, legea prevede expres că în situația prezentă există o cale de atac specială pe care contestatorul nu a folosit-o, fapt care însă nu echivalează cu inexistența acesteia.

Cât privește Deciziile de impunere nr._, 60690B,_ și 660691B/17.12.2013, emise de intimata-creditoare Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, dispozițiile art.205-206 din OG nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, stabilesc o cale specială de atac, respectiv contestația la organul fiscal emitent, ce se introduce în termen de 30 de zile de la data comunicării actului fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Deciziile de impunere au fost comunicate la domiciliul contestatorului din . reiese din actele dosarului de executare (filele 54-59).

Nemulțumirile contestatorului legate de modalitatea de comunicare a acestora pot fi valorificate tot în cadrul procedurii speciale, astfel cum aceasta este reglementată de Codul de procedură fiscală. Dacă a fost sau nu înștiințat sau dacă au fost respectate dispozițiile legale privind comunicarea, este atributul exclusiv al instanței de contencios administrativ care va aprecia asupra unei eventuale cereri de repunere în termenul de exercitare a căii de atac.

În mod corect a apreciat instanța că în această situație nu poate analiza apărările de fond ale contestatorului-debitor, cu privire la modalitatea de comunicare a deciziilor de impunere, respectiv dacă suma reținută în acest titlu de creanță fiscală este sau nu datorată și nici dacă aceasta a fost sau nu corect calculată sau dacă este prescrisă. Cum sentința civilă este temeinică și legală, apelul apare ca nefondat urmând să fie respins ca atare în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E :

Respinge apelul declarat de apelantul-contestator I. D., domiciliat în A., ., ., ., județ Teleorman, prin mandatar I. G. D., domiciliat în comuna Nanov, ., împotriva sentinței civile nr. 2799 din 19 august 2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatele A. – DGRFP prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județ Teleorman, Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, cu sediul în A., ., județ Teleorman, I. SA, cu sediul în București, sector 6, ..7,. - G. Societe Generale SA, cu sediul în București, sector 1, ..1-7, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

E. E. E. V. M. Ț. N.

Red.thred.EEE.

6.11.2015/ 8ex.

d.f._

j.f. D. A. R.

Judecătoria A.

. data de

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1134/2015. Tribunalul TELEORMAN