Actiune in regres. Decizia nr. 1088/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1088/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 1088/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1088
APEL
Ședința publică de la 02 octombrie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – E. E. E.
Judecător – B. V.
Grefier – Ț. N.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-pârâtă ., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 291 din data de 28 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. B. SA,cu sediul în București, sector 3, Calea Victoriei, nr. 13, având ca obiect – acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic P. N. pentru intimata-reclamantă C. B. SA, iar apelanta-pârâtă . a fost reprezentată de avocat H. V. Lușu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apel timbrat cu 989 lei - taxa judiciară de timbru, achitată conform chitanței . nr._/22 iunie 2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este declarat în termen, motivat, semnat, timbrat, este primul termen de judecată, iar intimata-reclamantă C. B. SA a depus întâmpinare.
Tribunalul, pune în discuția părților prezente, competența în soluționarea cauzei.
Avocat H. V. Lușu pentru apelanta-pârâtă și consilier juridic P. N. pentru intimata-reclamantă C. B. SA declară că tribunalul este competent general, material, teritorial să soluționeze cauza.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin.(1) C.pr.civ. Tribunalul își verifică competența și constată că în temeiul dispozițiilor art.95 pct. 2 C.pr.civ. este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza de față.
Avocat H. V. Lușu pentru apelanta-pârâtă și consilier juridic P. N. pentru intimata-reclamantă C. B. SA declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat în cauză și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Tribunalul, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, conform art. 392 din C.pr.civ., constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților prezente.
Având cuvântul avocat H. V. Lușu pentru apelanta-pârâtă .,susține că instanța de fond a reținut în sarcina apelantei o culpă contractuală prin neemiterea facturilor către intimata reclamantă pentru plata sumei de 62.802,14 lei ce reprezintă costul lucrărilor de proiectare și obținerea autorizației de construcție pentru sediul din A., acesta fiind temeiul în baza cărui apreciază că datorează jumătate din această sumă, deși în cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă nu invocă în nici un fel o asemenea situație
Deși instanța a fost investită cu anumite limite, instanța a dispus ca apelanta să plătească ½ din debit, motiv pentru care apreciază că hotărârea instanței de fond este neîntemeiată.
Susține că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1459 N. C.Civ., întrucât solidaritatea apelantei și a intimatei reclamante s-a născut odată cu pronunțarea sentinței civile nr.1095 din data de 27 martie 2014 a Judecătoriei A., moment la care Noul cod civil intrase în vigoare, iar disp. art. 1459 N.C.Civ. stipulează că dacă obligația solidară este contractată în interesul exclusiv al unuia dintre codebitori, acesta este ținut singur de întreaga datorie față de ceilalți codebitori, care în acest caz, sunt considerați, în raport cu acesta fidejusori, astfel că nu înțelege de ce trebuie să plătească apelanta ½ din debit.
Cu privire la cererea reconvențională, referitor la prescripția dreptului la acțiune, consideră că în mod greșit instanța de fond a soluționat o astfel de excepție întrucât, așa cum a arătat, la momentul dezbaterilor pe fondul cauzei, cursul prescripției a fost întrerupt de promovarea cererii de chemare în judecată a . Judecătoria A., înregistrată la data de 2 noiembrie 2012 –dosar nr._, litigiu ce a avut ca obiect pretenții în legătură cu lucrările de proiectare și obținerea autorizației de construcție pentru sediul din A. al intimatei reclamante și atâta timp cât în cadrul litigiului menționat
s-a pus în discuție existența sau neexistența unui drept de creanță al . lucrărilor de amenajare a sediului din A., creanță din care a achitat suma de 20.000 lei, este evident că pentru toată creanța litigioasă a intervenit întreruperea cursului prescripției, astfel cum stipulează art.16 din Decretul nr. 167/1958.
La dosar există o adresă prin care C. B. comunică opoziția fermă de neplată a acestor lucrări, deși apelanta-reclamantă nu mai avea cum să emită facturi, aceasta nu are nicio culpă, precizând că instanța de fond în mod greșit a obligat-o pe apelanta-reclamantă să plătească.
Solicită admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii instanței de fond; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Având cuvântul, consilier juridic P. N. pentru intimata-reclamantă C. B. SA susține că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă și a reținut corect că în speță nu puteau fi aplicabile dispozițiile art. 1055 C.civ. având în vedere că aceeași hotărâre irevocabilă-sentința civilă nr. 1095/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ în care instanța a analizat atât raporturile contractuale existente între . ., cât și raporturile existente între Bancă și .. Astfel pentru a se pronunța în sensul stabilirii unei obligații solidare de plată a pârâților, Judecătoria A. a concluzionat că ambele pârâte chemate în judecată în acel dosar, deci și apelanta nu au dovedit respectarea obligațiilor contractuale asumate.
Menționează că apelanta nu a formulat o cale de atac împotriva sentinței civile nr. 1095/2014 ce a stat la baza acțiunii în regres, ceea ce înseamnă că a fost de acord, prin urmare situația de fapt și de drept dedusă judecății din cadrul dosarului nr._ se bucură de putere de lucru judecat, astfel că nu se pot pune la îndoială dispozițiile hotărârii judecătorești.
Susține că instanța de fond în mod corect a reținut că acțiunea promovată de reclamanta . contradictoriu cu Banca și . care a făcut obiectul dosarului nr._ nu a constituit un motiv care să întrerupă cursul prescripției, în sensul dispozițiilor art.16 din Decret nr. 167/1958.
Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală; fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin.(1) C.pr.civ. închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând, asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 291 din 28.04.2015, Judecătoria T. M. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea reconvențională, excepție invocată de reclamanta-pârâtă C. B. S.A.
A admis acțiunea civilă, formulată de reclamanta-pârâtă C. B. S.A, cu sediul în municipiul București, Calea Victoriei, nr.13, Sector 3, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J_ având C. RO_, prin reprezentant legal D. C., în calitate de director al Direcției contencios și L. C.-șef serviciu,împotriva pârâtei-reclamante S.C. Z. 2000 S.R.L., cu sediul în ..
A respins, ca prescrisă, cererea reconvențională, formulată de pârâta – reclamantă S.C. Z. 2000 S.R.L.
A obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 25.717,99 lei, reprezentând 1/2 din suma totală, achitată de reclamanta –pârâtă ., și dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii(19 decembrie 2014) și până la data plății.
A obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamatei-pârâte suma de 1377 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1095/27.03.2014, pronunțată de Judecătoria A., a fost admisă acțiunea civilă, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele C. B. S.A și S.C. Z. 2000 S.R.L, pârâtele fiind obligate la plata sumei de_,14 lei, reprezentând diferența de preț, neachitată, aferentă lucrărilor de proiectare și obținere a autorizației de construire pentru amenajarea sediului Sucursalei A., a C. B. S.A, la care se adaugă dobânda legală, calculată până la data plății efectivă a debitului.
Instanța a obligat ambele pârâte și la plata sumei de 4328 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sentința a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de C. B. S.A.
Conform înscrisurilor depuse de reclamanta-pârâtă (note contabile nr.1/15.05.2014, 240/27.10.2014 și 257/11.11.2014 și extrasele de cont ale .), instanța mai reține că reclamanta-pârâtă a achitat, integral, creanța deținută de creditoarea ., în două tranșe:
- suma de_,03 lei la 15.05.2014;
- suma de_,95 lei la 27.10.2014 și 11.11.2014 (aceasta din urmă sumă incluzând și cheltuielile de judecată, în cuantum de 1200 lei, la care a fost obligată reclamanta-pârâtă C. B. S.A, prin decizia civilă nr.252/19 septembrie 2014, a Tribunalului Teleorman).
Datoria solidară a părților, din prezenta cauză este de_,98 lei( după scăderea sumei 1200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, la care a fost obligată exclusiv reclamanta-pârâtă C. B. S.A, prin decizia Tribunalului Teleorman).
Instanța apreciază că aplicabile în cauză sunt dispozițiile Vechiului Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului dintre C. B. S.A și S.C. Z. 2000 S.R.L (contractul RU nr.307/18.08.2010) și a contractului încheiat între . și . ( contractul de prestări servicii nr.01/19.08 2010) și nu dispozițiile Noului Cod civil, cum au susținut părțile, dispoziții în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr.1095/27.03.2014, a Judecătoriei A..
Astfel, conform considerentelor sentinței pronunțate de Judecătoria A., obligația solidară de plată, stabilită în sarcina pârâtelor C. B. S.A și S.C. Z. 2000 S.R.L, s-a întemeiat pe încălcarea de către acestea a unor obligații contractuale, obligații ce sunt reglementate de dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractelor, așa cum prevăd dispozițiile art.6 alin.(2) din Noul Cod civil.
Ca atare, și raportul juridic dintre C. B. S.A și Z. 2000 S.R.L, în calitate de codebitori solidari, este reglementat de dispozițiile Vechiului Cod civil, și nu de dispozițiile Noului Cod civil, în vigoare la data pronunțării sentinței, respectiv dispozițiile art.1108 pct.3 Vechiul Cod civil, ce reglementează acțiunea derivând din subrogația legală în drepturile creditorului plătit.
Așa cum prevăd dispozițiile art.1052 Vechiul Cod civil, „obligația solidară, în privința creditorului, se împarte, de drept, între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa”.
Așadar, conform dispozițiilor legale expuse mai sus, după efectuarea plății datoriei, dispare solidaritatea între codebitori iar cel care a plătit poate cere de la ceilalți codebitori ceea ce a plătit peste partea sa.
Împărțirea între codebitorii solidari a ceea ce s-a plătit se face în părți egale, în sensul că fiecare suportă câte o cotă-parte egală din datoria plătită.
Art.1055 Vechiul Cod civil prevede însă că, dacă datoria solidară a fost făcută numai în interesul unui singur codebitor, acesta va fi ținut față de ceilalți codebitori să plătească întreaga datorie. Codebitorii care nu au interes sunt considerați fidejusori.
Este adevărat, așa cum a susținut pârâta-reclamantă, că, în speță, beneficiarul lucrărilor de proiectare și obținerea autorizației de construire, prestate de creditoarea . ,este C. B. S.A.
După analizarea raporturilor juridice contractuale, existente între reclamanta . și pârâta S.C. Z. 2000 S.RL, și a raporturilor contractuale existente între pârâtele C. B. S.A și S.C. Z. 2000 S.R.L, Judecătoria A. a constatat că ambele pârâte și-au încălcat obligațiile contractuale.
Astfel, în sarcina pârâtei S.C. Z. 2000S.R.L, instanța a reținut încălcarea dispozițiilor art. 2.7 din contractul RU nr.307/18.08.2010, încheiat cu C. B. S.A, în baza căruia plata pentru proiectare urma a fi efectuată pe baza facturilor emise de prestator( S.C Z. 2000 S.R.L) și a procesului-verbal de predare-primire a proiectului încheiat între părți și a procesului-verbal de recepție preliminară a lucrărilor și obținerea autorizației de construire.
Or, după verificarea de către expert a documentelor contabile, instanța a reținut că pârâta a încălcat dispozițiile art. 2. 7 din contractul încheiat cu C. B. S.A, în sensul că nu a întocmit facturile reprezentând contravaloarea lucrărilor de proiectare pentru Sucursala A. a C. B. S.A, situație în care C. B. S.A nu putea să efectueze plata.
Astfel, instanța apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.1055 Vechiul Cod civil și că reclamanta-pârâtă este îndreptățită să primească, de la pârâta-reclamantă, ceea ce a plătit peste partea sa din creanța deținută de creditoarea ., dobânda legală aferentă și cheltuielile de judecată, fiind în culpa procesuală conform sentinței pronunțate de Judecătoria A..
Pentru aceste considerente, în temeiul art.1108 pct.3 Vechiul Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă, formulată de reclamanta-pârâtă C. B. S.A împotriva pârâtei–reclamante S.C. Z. 2000 S.R.L și a obligat pe pârâta-reclamantă să plătească suma de 25.717,99 lei, reprezentând ½, din suma totală achitată de reclamanta –pârâtă .. și dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii (19 decembrie 2014), data când pârâta-reclamantă a fost pusă în întârziere, și până la data plății.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu referire la cererea reconvențională, invocată de reclamanta-pârâtă, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, cererea reconvențională are ca obiect restituirea sumei de 20.000 lei, pe care pârâta-reclamantă a plătit-o creditoarei ., în contul lucrărilor de proiectare, prin ordinele de plată nr.110/20.06.2011 și 150/03.08.2011.
Față de data când s-a făcut plata, de către pârâta-reclamantă, și față de dispozițiile art. 201 din Legea 71/2011, potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului Cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, instanța constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Decretului 167/1958.
Instanța mai reține că, potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
În speță, prescripția a început să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune, respectiv la datele când pârâta-reclamantă a efectuat plata sumei pretinse prin cererea reconvențională, și anume 20.06.2011 (10.000 lei) și 03.08.2011(10.000 lei).
Prin raportare la aceste date, pârâta-reclamantă a învestit instanța, cu cererea sa, la data de 19 ianuarie 2015, deci după împlinirea termenului de prescripție, de 3 ani.
Instanța a respins apărarea formulată de pârâta-reclamantă, potrivit căreia cursul prescripției a fost întrerupt și că, de la rămânerea definitivă a sentinței civile nr.1095/27.03.2014, pronunțate de Judecătoria A., a început să curgă un nou termen de prescripție.
Cauzele de întrerupere a prescripției sunt limitativ prevăzute de art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Or, analizând conținutul sentinței civile nr.1095/27.03.2014, instanța observă că Judecătoria A. nu a fost sesizată și cu o cerere a S.C. Z. 2000 S.R.L prin care să pună în discuție plata sumei de 20.000 lei, de natură să constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripției.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea reconvențională, și a respins, ca prescrisă, cererea reconvențională, formulată de pârâta-reclamantă S.C. Z. 2000 S.R.L.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel apelanta-pârâtă ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat:
Instanța de fond a reținut în sarcina sa o culpă contractuală prin neemiterea facturilor către intimata reclamantă pentru plata sumei de 62.802,14 lei ce reprezintă costul lucrărilor de proiectare și obținerea autorizației de construcție pentru sediul din A., acesta fiind temeiul în baza cărui apreciază că datorează jumătate din această sumă, deși în cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă nu invocă în nici un fel o asemenea situație.
În cauza de față instanța de fond a considerat că aplicabile sunt dispozițiile Vechiului Cod civil și nu ale Noului Cod civil, cum, a apreciat atât reclamanta,cât și intimata.
Cum în speță sunt aplicabile normele Noului Cod civil, întrucât solidaritatea sa și a intimatei reclamante s-a născut odată cu pronunțarea sentinței civile nr.1095 din data de 27 martie 2014 a Judecătoriei A., moment la care Noul Cod civil intrase în vigoare, urmând a se constata că ambele coduri civile, Vechiul Cod în art. 1055, iar Noul Cod în art. 1459 stipulează că „dacă obligația solidară este contractată în interesul exclusiv al unuia dintre codebitori, acesta este ținut singur de întreaga datorie față de ceilalți codebitori, care în acest caz, sunt considerați, în raport cu acesta fidejusori”.
Referitor la prescripția dreptului său la acțiune, consideră că în mod greșit instanța de fond a soluționat o astfel de excepție întrucât, așa cum a arătat, la momentul dezbaterilor pe fondul cauzei, cursul prescripției a fost întrerupt de promovarea cererii de chemare în judecată a . Judecătoria A., înregistrată la data de 2 noiembrie 2012 –dosar nr._, litigiu ce a avut ca obiect pretenții în legătură cu lucrările de proiectare și obținerea autorizației de construcție pentru sediul din A. al intimatei reclamante.
Ori, atâta timp cât în cadrul litigiului mai sus arătat s-a pus în discuție existența sau neexistența unui drept de creanță al . lucrărilor de amenajare a sediului din A., creanță din care a achitat suma de 20.000 lei, este evident că pentru toată creanța litigioasă a intervenit întreruperea cursului prescripției, astfel cum stipulează art.16 din Decretul nr. 167/1958.
Analizând apelul din perspectiva dispozițiilor art. 479 C.pr.civ. tribunalul îl apreciază întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de prestări servicii nr.1/ 19.08.2010, având ca obiect proiectarea, obținerea autorizației de construire pentru lucrări de amenajare a sediilor C. B. SA Siliștea Nouă, Slobozia M., Piatra și A., încheiat între . ., în calitate de antreprenor, prima societate în calitate de prestator, s-a obligat să întocmească documentația de proiectare,conform cerințelor beneficiarului C. B. ,proiect tehnic și detalii de execuție, iar plata pentru proiectare urma să fie efectuată în termen de 15 zile de la emiterea facturii către antreprenorul general și primirea banilor în contul antreprenorului general de la beneficiarul C. B. București conform art. 2.2 din contract.
Lucrările de proiectare și obținerea autorizației de construcție efectuate de . pentru sediul Sucursala A., al căror cost este în sumă de 62.802,14 lei, au fost efectuate în beneficiul intimatei reclamante.
Prin sentința civilă nr. 1095/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele C. B. SA și ., pârâtele fiind obligate la plata sumei de 42.802,14 lei reprezentând diferența de preț neachitată aferentă lucrărilor de proiectare și obținere a autorizației de construire pentru amenajarea sediului Sucursalei A. a C. B. SA,la care se adaugă dobânda legală, calculată până la data plății efective a debitului.
Constată Tribunalul că, deși instanța de fond reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1055 din Vechiul Cod Civil, face o greșită interpretare a acestora.
Astfel, potrivit dispozițiilor sus menționate dacă datoria solidară a fost făcută numai în interesul unui singur codebitor, acesta va fi ținut față de ceilalți codebitori să plătească întreaga datorie. Codebitorii care nu au interes sunt considerați fidejusori.
În cauza dedusă judecății, singurul beneficiar al lucrărilor de proiectare și obținerea autorizației de construire, prestate de către creditoarea . C. B. SA.
Tribunalul nu poate primi argumentul instanței de fond în sensul că apelanta are culpă în ceea ce privește neemiterea facturilor de plată către intimata reclamantă, pe de o parte pentru că nu are relevanță acest aspect în raport de textul de lege sus citat, iar pe de altă parte că așa cum reiese din adresa cu nr. 8005 din 2 septembrie 2010 a returnat proiectul de reamenajare și modernizare pentru diferențe iar din adresa nr. 4893 din 23 septembrie 2015 rezultă că i-a comunicat apelantei că nu va deconta lucrările de proiectare pentru sediul din A..
Pentru cele expuse, Tribunalul apreciază că cererea principală este nefondată urmând să fie respinsă ca atare.
Cu referire la cererea reconvențională, Tribunalul o apreciază că fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel, cererea reconvențională are ca obiect restituire sumei de 20.000 lei, pe care apelanta a plătit-o creditoarei ., în contul lucrărilor de proiectare, așa cum rezultă din ordinele de plată nr.110/20.06.2011 și nr.150/03.08.2011.
Așa cum a reținut și instanța de fond, Tribunalul apreciază că în raport de dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-a îndrituit,fiind aplicabile în cauză dispozițiile Decret 167/1958.
Observă Tribunalul însă că instanța de fond a apreciat greșit că nu a fost întrerupt cursul prescripției.
Astfel,potrivit dispozițiilor art. 16 alin.1 din Decret 167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.
Prin acțiunea introdusă la Judecătoria A. la data de 2.11.2012, reclamanta . chemat în judecată pârâtele . și C. B. SA pentru a fi obligate la plata sumei de 42.802,14 lei ce reprezintă diferența de preț neachitată pentru lucrările de proiectare, obținere autorizație de construire pentru lucrarea de amenajare a sediului Agenției A. a C. B. SA.
Este lesne de observat faptul că obiectul litigiului îl constituia existența sau neexistența unui drept de creanță al . efectuarea unor lucrări și implicit a fost analizat și aspectul referitor la achitarea sumei de 20.000 lei astfel încât cursul prescripției a fost întrerupt și pentru această din urmă sumă.
Chiar și în considerentele sentinței civile nr. 1095/27 martie 2014,se arată că antreprenorul . a plătit reclamantei din acea cauză,suma de 20.000 lei așa cum au recunoscut părțile la interogatoriile administrate.
Cum cursul prescripției a fost întrerupt, iar apelanta a făcut dovada că a achitat suma de 20.000 lei reprezentând avans plată, cererea reconvențională se privește ca fiind întemeiată.
Pentru cele expuse, Tribunalul urmează ca în temeiul art.480 alin.2 C.pr.civ. să admită apelul declarat de apelanta-pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 291 din data de 28 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. B. SA, să schimbe în tot sentința apelată în sensul că va respinge ca nefondată cererea principală și va admite cererea reconvențională.
Va obliga intimata la plata către apelantă a sumei de 20.000 lei reprezentând avans plată și a sumei de 2093,27 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă ., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 291 din data de 28 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. B. SA,cu sediul în București, sector 3, Calea Victoriei, nr. 13.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge ca nefondată cererea principală și admite cererea reconvențională.
Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 20.000 lei reprezentând avans plată și a sumei de 2093,27 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. E. E. B. V. Ț. N.
Red.thred.EEE
4 ex/30.10.2015
d.f._
j.f. D. R.
Judecătoria Tr. M.
.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1091/2015. Tribunalul... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
