Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 459/2015. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 459/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 459/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 459
Ședința publică de la 07 octombrie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – E. E. E.
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea acțiunii civile formulată de petenta O. I., domiciliată în comuna Frumosa, ., prin avocat V. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat V. C. în A., ., ., ., având ca obiect - exequator.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petenta O. I. fiind reprezentat de avocat V. C..
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, achitată potrivit chitanței . nr._/09.09.2015.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, pune în discuția părți prezente, competența în soluționarea cauzei.
Avocat V. C., apărătorul petentei, având cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, în conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă raportat la art. 95 pct. 4 Cod procedură civilă stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.
Avocat V. C., declară că nu mai are cereri noi de formulat ori înscrisuri de depus la dosarul cauzei și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Tribunalul, în baza art. 255 raportat la art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și luând act că nu mai sunt cereri prealabile, conform art. 392 Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Având cuvântul avocat V. C. pentru petenta O. I., solicită admiterea acțiunii formulată, în sensul de a se dispune recunoașterea pe teritoriul României a sentinței pronunțată de Judecătoria nr. 24 din Madrid, Spania ,la data de 14.01.2009.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin.1 Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 11.09.2015 pe rolul Tribunalului Teleorman, petenta a solicitat instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a sentinței pronunțată de Judecătoria nr. 24 din Madrid, Spania la data de 14.01.2009 în dosarul nr. 1235/2008, având ca obiect divorț prin acord.
În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 14.01.2009 prin sentința pronunțată de Judecătoria nr. 24 din Madrid în dosarul nr. 1235/2008, definitivă s-a dispus desfacerea căsătoriei între petentă și fostul soț Fernando D. C. Mena.
A menționat că sentința din 14.01.2009 îndeplinește cumulativ condițiile recunoașterii prevăzute de dispozițiile art. 1095 NCPC, iar recunoașterea acesteia îi este necesară petentei pentru eliberarea cărții de identitate la Poliția Z..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1095 C.proc.cvi și Regulamentul (C.E)2201/200.
În dovedirea cererii, petentul a depus în copie xerox, înscrisuri (filele 3- 15).
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul, va admite cererea formulată pentru considerentele care vor succede.
Potrivit art. 21 alin.3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/200 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială, orice parte interesată poate solicita pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a hotărârii pronunțate în alt stat membru.
Cum în cauză, s-a urmat procedura prevăzută în secțiunea 2 din Regulament și în raport de disp. art. 31 alin.2, neidentificându-se niciunul din motivele de respingere prevăzute de art. 22, 23, 24 din Regulament, iar condițiile prevăzute de art. 1095 Cod Procedură Civilă sunt îndeplinite, cererea fiind însoțită de documentele prevăzute de art. 1099 Cod Procedură Civilă, Tribunalul, va admite cererea și va dispune recunoașterea pe teritoriul României a sentinței pronunțată de Judecătoria nr. 24 din Madrid, Spania,la data de 14.01.2009, în dosarul nr.1235/2008,având ca obiect divorț prin acord.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta O. I., domiciliată în comuna Frumosa, ., prin avocat V. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat V. C. în A., ., ., ..
Dispune recunoașterea hotărârii străine, Sentința pronunțată de Judecătoria nr. 24 din Madrid, Spania,la data de 14.01.2009, în dosarul nr.1235/2008,având ca obiect divorț prin acord.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Teleorman.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7.10.2015.
Președinte, Grefier,
E. E. E. Ț. N.
Red.thred.EEE
26.10.2015/3 ex.
. data de
26.10.2015
← Actiune in regres. Decizia nr. 1088/2015. Tribunalul TELEORMAN | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1134/2015. Tribunalul... → |
---|