Evacuare. Decizia nr. 891/2015. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 891/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 2988/335/2014

ROMANIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 891

-APEL-

Ședința publică de la 4 septembrie 2015

Tribunalul compus din:

Președinte – V. B.

Judecător - E. E. E.

Grefier - E. Bînciu

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă C. A., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 356 din 25 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimatul-pârât P. F. domiciliat în ., având ca obiect – evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-reclamantă C. A., lipsind intimatul-pârât.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

-dosarul se află la primul termen de judecată, în apel;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

- apelul este motivat, semnat, timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, achitată cf. chitanței ., nr._ din 15.07.2015 (f. 11);

- în procedura prealabilă nu s-a depus întâmpinare;

Tribunalul, față de disp. art. 131 C. proc. civ. pune în discuția părților prezente, competența tribunalului în soluționarea cauzei.

Apelanta-reclamantă, având cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.

Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, potrivit art. 95 pct. 2 C.pr. civ. stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat tribunalul acordă cuvântul pe enunțarea probatoriului.

Apelanta-reclamantă arată că nu are înscrisuri de depus decât cele aflate la dosar.

În temeiul art. 255 rap. la disp. art. 258 C. pr. civ. încuviințează pentru apelantă proba cu înscrisurile depuse în apel, considerând-o legală, pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată, conform art. 392 C.pr.civ., terminată cercetarea procesului, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părții prezente.

Apelanta-reclamantă C. A., având cuvântul, solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 C.pr.civ., închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 356/25.02.2015 Judecătoria Z. a respins acțiunea civilă având ca obiect „evacuare”, formulată de reclamanta C. A., având CNP:_, domiciliată în . în contradictoriu cu pârâtul P. F., având CNP:_, domiciliat în comuna Botoroaga, ., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel,instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei V., județul Teleorman, la data de 19.08.2014, sub nr._, reclamanta C. A. a chemat în judecată pe pârâtul P. F. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea imediată a acestuia din imobilul proprietate comună.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul P. F. din anul 1983 până când a divorțat în data de 28.03.2013, din căsătoria lor rezultând trei copii majori.

Mai arată reclamanta că ea suporta toate facturile, iar pârâtul a devenit alcoolic, vorbește foarte urât, înjură, a dat-o afară din casă, și o amenință că-i dă foc la casă. Solicită ca instanța să-l cheme pe pârât să spună ce pretenții are, susținând că i-a expirat și buletinul de 3-4 ani și nu mai figurează la ea.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus sentința civilă de divorț nr. 378/28.03.2012 pronunțată de Judecătoria V., definitivă și irevocabilă prin nerecurare, copii facturi, adeverință nr. II/1505/12.08.2014 emisă de Primăria Botoroaga privind persoanele înscrise în registrul agricol, acte medicale, poliță de asigurare, adeverință nr. 899/27.05.2014 emisă de . de muncă al reclamantei și acte de stare civilă și filiație.

În cadrul procedurii prealabile, pârâtul nu a depus întâmpinare și deși a fost citat cu mențiunea prezentării la interogatoriu nu s-a prezentat.

La termenul de judecată din data de 10.12.2014, instanța a calificat acțiunea ca fiind de drept comun și a încuviințat reclamantei proba testimonială cu un martor.

Instanța a mai acordat 2 termene de judecată, însă reclamanta nu a putut prezenta niciun martor pentru a dovedi imposibila conviețuire cu pârâtul.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat și reținut următoarele:

Cauza acțiunii în evacuare o constituie ocuparea fără titlu a imobilului de către pârât și voința reclamantei de a face ca această ocupare să înceteze, stabilindu-se o stare corespunzătoare dreptului pretins, respectiv predarea imobilului în materialitatea lui, iar cauza cererii de chemare în judecată o reprezintă creanța reclamantei creditoare împotriva pârâtului debitor.

Este vorba deci de o obligație de a face, adică de a preda creditoarei materialmente locuința, care nu trebuie confundată cu obligația de a face, respectiv de a constitui sau transmite un drept real.

Potrivit actelor din dosar (adeverința nr. II/1505/12.08.2014 emisă de Primăria comunei Botoroaga), reclamanta figurează împreună cu pârâtul înscriși în Registrul Agricol al satului Botoroaga din anii 1993-1994, în vol. 6, poziția 25, cu una casă de locuit în suprafață de 58 mp, construită în anul 1932 și teren intravilan în suprafață de 1.000 mp.

Căsătoria părților s-a desfăcut prin sentința civilă nr. 378/28.03.2012 pronunțată de Judecătoria V., dar reclamanta nu a făcut nici un fel de dovezi că este singura proprietară a imobilului, din ., din care solicită evacuarea pârâtului.

De asemenea nu a produs dovezi nici privind imposibila conviețuire cu pârâtul, neputând prezenta niciun martor deși i s-a încuviințat această probă.

Astfel, a reținut instanța că imobilul nu este ocupat abuziv de către pârât și față de aceste considerente,a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada deplină a dreptului de proprietate privind imobilul situat în . și, pe cale de consecință, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea acesteia. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel,apelanta-reclamantă ,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .În dezvoltarea motivelor de apel,apelanta a arătat că este imposibilă conviețuirea cu intimatul întrucât acesta consumă în mod frecvent,în exces alcool,o amenință cu moartea, are probleme psihice și nu contribuie la întreținerea familiei. Analizând apelul din perspective dispozițiilor art.476 și urm.c.p.c tribunalul îl apreciază ca fiind nefondat .Astfel,art.1.033.c.p.c prevede că evacuarea se poate dispune din imobilele folosite, sau după caz ,ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane. În cauza dedusă judecății,în mod corect a apreciat instanța de fond că imobilul nu este ocupat în mod abuziv de către intimat iar apelanta nu a făcut dovada deplină a dreptului de proprietate.

Potrivit actelor din dosar (adeverința nr. II/1505/12.08.2014 emisă de Primăria comunei Botoroaga), apelanta figurează împreună cu intimatul înscriși în Registrul Agricol al satului Botoroaga din anii 1993-1994, în vol. 6, poziția 25, cu o casă de locuit în suprafață de 58 mp, construită în anul 1932 și teren intravilan în suprafață de 1.000 mp.

Căsătoria părților s-a desfăcut prin sentința civilă nr. 378/28.03.2012 pronunțată de Judecătoria V., apelanta nu a făcut dovada că este singura proprietară a imobilului, din ., din care solicită evacuarea pârâtului.

Cum nu a dovedit nici imposibilitatea de conviețuire cu intimatul ,susținerile sale rămân simple afirmații,fără suport probator,astfel că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea iar apelul apare ca nefondat urmând să fie respins ca atare în temeiul art.480 alin.1 c.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, apelul declarat de apelanta-reclamantă C. A., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 356 din 25 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimatul-pârât P. F. domiciliat în ., ca nefondat .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 septembrie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. B. E. E. E. E. Bînciu

Red. th.red. E.E./ 21.09.2015/ 4 ex.

D.f._

J.f. I. T.

./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 891/2015. Tribunalul TELEORMAN