Fond funciar. Decizia nr. 20/2015. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 3385/87/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 20

RECURS

Ședința publică de la 6 februarie 2015

Tribunalul compus din:

Președinte – E. E. E.

Judecător – D. M. Nuți

Judecător – C. Doinița

Grefier – Ț. N.

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea P. L., domiciliată în București, ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 310 din data de 14 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații Ș. S., domiciliat în comuna Dobrotești, ., P. Județului Teleorman, cu sediul în A., ., ,județul Teleorman, P. comunei Dobrotești, cu sediul în ., având ca obiect - fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea P. L., au lipsit intimații Ș. S., P. Județului Teleorman și P. comunei Dobrotești.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Tribunalul, pune în discuție, competența în soluționarea cauzei.

Contestatoarea P. L., având cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.

În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 și art. 317 Cod procedură civilă.

Contestatoarea P. L. arată că are o cerere de formulat pe loc,pentru că, apreciază că a rămas fără obiect contestația,fiind vorba de o contestație în anulare la o revizuire, și având în vedere că s-au judecat celelalte două dosare astăzi,solicită să se constate că a rămas fără obiect.

Tribunalul, invocă din oficiu excepția inadmisibilității contestației în anulare și acordă cuvântul părții prezente.

Având cuvântul, contestatoarea P. L. solicită respingerea excepției inadmisibilității contestației, deoarece este admisibilă conform prevederilor Codului de procedură civilă.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 2 decembrie 2014, contestatoarea P. L. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 310/14.11.2014 a Tribunalului Teleorman prin care i s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire împotriva încheierii civile nr.28 din 14.10.2014 pronunțată de aceeași instanță.

În motivarea cererii, a arătat că în mod nelegal i s-a respins prin decizia civilă nr. 310/14.11.2014, ca inadmisibilă, cererea de revizuire din dosarul nr._ , astfel că nu s-a mai judecat fondul.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317,318,319, 320,105 alin.2, 304 pct. 5,7,8 și 9, art. 312 alin.3 C. proc. civ..

În susținere, nu s-au depus înscrisuri.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Din oficiu, s-a dispus atașarea dosarelor nr._ și_ în care s-au pronunțat deciziile nr. 278/17.10.14 și 310/14.11.2014 ale Tribunalului Teleorman.

La termenul de judecată din 06.02.2015, din oficiu, Tribunalul, a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția invocată în raport de dispozițiile art. 137 alin.1 C. proc. civ aplicabil în cauză, tribunalul, constată și reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 310/14.11.2014 a Tribunalului Teleorman s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire împotriva încheierii civile nr.28 din 14.10.2014 pronunțată de aceeași instanță.

Contestatoarea a formulat și împotriva acestei decizii, contestație în anulare, care formează obiectul prezentului dosar, indicând ca temei în drept, art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 Cod procedură civilă (necompetență sau vicii de procedură) și art. 318 Cod procedură civilă ( când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale și nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).

Contestația formulată de contestatoare nu poate fi încadrată în niciunul din cazurile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., critica acesteia vizând aspecte soluționate irevocabil în alte contestații în anulare și în privința cărora are nemulțumiri.

Întrucât contestația în anulare se poate exercita numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege și numai împotriva hotărârilor pronunțate în apel sau recurs, și nu împotriva unei decizii pronunțate într-o altă contestație în anulare, formularea unei cai de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual-civila, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare că inadmisibila în ordinea de drept.

Ca urmare, se va admite excepția inadmisibilității contestației invocate din oficiu, și în consecință, se va respinge ca inadmisibilă contestația în anulate formulată împotriva deciziei civile nr. 310/2014 a Tribunalului Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu.

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea P. L., domiciliată în București, ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 310 din data de 14 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații Ș. S., domiciliat în comuna Dobrotești, ., P. Județului Teleorman, cu sediul în A., ., ,județul Teleorman, P. comunei Dobrotești, cu sediul în .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6.02.2015.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

E. E. E. D. M. Nuți C. Doinița Ț. N.

Red.și. thred. EEE

12.02.2015/2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 20/2015. Tribunalul TELEORMAN