Succesiune. Decizia nr. 482/2015. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 482/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 482/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 482
APEL
Ședința publică de la 30 aprilie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – A. L. N.
Judecător - V. M.
Grefier - P. C.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de apelanta pârâtă U. E. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C. în București, Calea Rahovei corp 60 Electromagnetica Business PA, nr. 266-268, . apelanți pârâți U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat G. I. București, Soș M. B., Business Center, nr. 510 A, ., împotriva sentinței civile nr. 1873 din 09 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimați-pârâții U. M. O. cu domiciliul în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., ., sector 5, D. A. M. cu domiciliul în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., . și U. A. M. cu domiciliul în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., ., sector 5, și intimata reclamantă I. V., cu domiciliul în ., având ca obiect-succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata reclamantă I. V. fiind reprezentată de avocat B. L., lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită.
- cererea de apel formulată de U. E. având ca obiect – succesiune este motivată, semnată, timbrată cu suma de 150 lei conform chitanței . nr._(f. 34);
- cererea de apel formulată de U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. având ca obiect – succesiune este motivată, semnată netimbrată
- în procedura prealabilă intimata s-a depus întâmpinare de către intimata reclamantă I. V. la data de 27.01.2015 și de către apelanta pârâtă U. E. la data de 03.02.2015;
- la data de 10.03.2015 apelanții pârâții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. au formulat cerere de ajutor public, cererea a fost respinsă prin încheierea din data de 02.04.2015 ce a fost comunicată la data de 08.04.2015 și primită de apelanții pârâții la data de 10.04.2015, nu s-a formulat cerere de reexaminare;
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 C., pune în discuția părți prezente, competența tribunalului în soluționarea cauzei.
Partea prezentă, având cuvântul apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială rap. la art. 95 pct. 2, art. 466 și art. 717 C. stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.
Instanța, conform art. 238 C. pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Partea prezentă având cuvântul estimează durata procesului la o zi.
Tribunalul estimează durata procesului la o zi.
Avocat B. L. pentru intimata reclamantă I. V. invocă excepția nelegalei timbrării a apelului formulat de apelanții pârâții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D..
Tribunalul luând act că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, deschide dezbaterile asupra fondului conform art. 392 Cod Procedură Civilă și acordă cuvântul pe apelul formulat de apelanta pârâtă U. E..
Avocat B. L. pentru intimata reclamantă având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și arată că nu există nici o cerere sau o întâmpinare prin care apelanta să solicite sau să conteste componența masei partajabile, mai mult nu există nici o dovadă la dosar că o parte din construcție ar fi proprietatea exclusivă a unuia dintre moștenitori sau autorului acestora.
Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede la nr._ din data de 24.10.2013 și completată ulterior, reclamanta I. V., a chemat în judecată pe pârâții U. Ș. C., P. M. G., L. P.-D., U. M.-O., D. A.-M. și U. E. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate deschisă succesiunea defunctei U. M., decedată la data de 6 decembrie 1997, cu ultimul domiciliu în ., calitatea de moștenitori a părților, stabilirea masei succesorale, cotele ce se cuvin fiecăruia, urmând a se dispune ieșirea din indiviziune prin atribuirea efectivă a bunurilor ce o compun.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 6 decembrie 1997 a decedat U. M., cu ultimul domiciliu în . vocație la succesiune și acceptanți au rămas reclamanta I. V., fiică și prin retransmitere moștenitorii lui U. C., fiu, decedat la 7 decembrie 2012; moștenitorii acestuia fiind U. E.-soție supraviețuitoare și ceilalți pârâți în calitate de fii. Cotele cuvenite, a arătat reclamanta sunt de ½ pentru aceasta și pentru urmașii lui U. C.. Masa succesorală este compusă din casă din paiantă compusă din 2 camere și sală, acoperită cu tablă situată în . terenul aferent în suprafață de 0,1673 ha în T 11, P 667,668, având ca vecini la N- M. A., E- B. C-tin, S-DS, V-D. M., înscris în Titlul de proprietate nr._/12.08.2002. Casa a fost achiziționată în timpul căsătoriei cu soțul său U. C., conform actului de vânzare cumpărare autentificat la nr. 209/1967. Succesiunea a fost dezbătută, iar conform Certificatului de moștenitor nr. 445/1970, U. M. a fost singura moștenitoare acceptantă. S-a solicitat ca ieșirea din indiviziune să se facă prin atribuirea bunurilor. Masa succesorală a fost evaluată de reclamantă în vederea timbrării la suma de 6.000 lei, având în vedre că imobilul este într-o stare avansată de degradare, fiind impropriu locuirii.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 669 Cod civil.
În dovedire reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertize tehnice de specialitate. Ulterior la termenul de judecată din 13.03.2014, reclamanta și-a completat acțiunea prin cererea depusă la fila 106, în sensul că a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei U. E., ca soție supraviețuitoare a numitului U. C., fiul decedat al autoarei U. M..
La data de 23.12.2013 pârâții U. Ș. –C., P. M. G. și L. P. D., au depus la dosar întâmpinare prin care au arătat că solicită admiterea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta I. V., în sensul de a constata deschisă succesiunea defunctei U. M., decedată la data de 06.12.1997, cu ultimul domiciliu în ., să se constate că de pe urma defunctei au rămas următoarele bunuri care alcătuiesc masa partajabilă, respectiv casă și teren în suprafață de 0,1673 ha situat în ., să se constate că de pe urma defunctei au rămas ca moștenitori reclamanta în calitate de fiică și U. C. fiu decedat la data de 07.12.2012.
Să se constate că de pe urma defunctului U. C. au rămas ca moștenitori U. Ș. C., domiciliat în București, ., ., ., P. M. G., domiciliată în București,., nr. 5, .. 4, ., L. P. D., domiciliată în București, ., nr.9, sector 1, U. E. (soție supraviețuitoare), U. M. A. fiică și U. O. M., fiu, în calitate de moștenitori legali ai defunctului U. C., decedat la data de 07.12.2012, în raport de împrejurarea că bunul nu este comod partajabil.
Au solicitat pârâții prin întâmpinarea depusă ca imobilul situat în ., imobil compus din casă și teren să fie atribuit în exclusivitate în lotul pârâților U. Ș. –C., P. M. G. și L. P. D.. Să se constate că reclamantei îi revine cota de ½ din masa partajabilă, iar urmașilor defunctului U. C. le revine cota de ½. Defuncta U. M. a decedat la data de 6 decembrie 1997, iar moștenitori cu vocație la succesiune au rămas I. V. - în calitate de fiică și U. C., fiu decedat la data de 07.12.2012. Masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din casă cu două camere din paiantă și teren aferent în suprafață de 0,1673 ha situat în T11, P 667,668, cu vecini N- M. A., E- B. C., S-DS, V-D. M., situat în .. U. C., a decedat la data de 07.12.2012, urmașii acestuia cu vocație la succesiune fiind: U. Ș. –C., P. M. G., L. P. D., U. A. M., U. O. M., cu cotele de ¾ din ½ fiecare, și cota de ¼ din ½ ce îi revine soției supraviețuitoare, U. E.. Au mai menționat pârâții faptul că moștenitorii U. Ș. –C., P. M. G. și L. P. D. au acceptat expres moștenirea după urma defunctului U. C., iar la data formulării întâmpinării nu a fost dezbătută succesiunea după acesta, părțile dorind o rezolvarea pe cale amiabilă.
În apărare s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu reclamantei, proba testimonială și proba cu expertiza topo.
În cauză după administrarea probelor cu interogatoriu pârâților și înscrisuri, instanța în temeiul art. 984 Cod procedură civilă a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, stabilind conform art. 983 Cod procedură civilă bunurile supuse împărțelii după defuncta U. M., calitatea de moștenitori legali a părților și cota parte ce se cuvine fiecăruia.
Prin Încheierea de admitere în principiu instanța a stabilit că de pe urma defunctei U. M., decedată la data de 6 decembrie 1994, cu ultimul domiciliu în . ca moștenitori legali I. V., fiică cu o cotă de ½ și U. C., fiu, decedat la 7 decembrie 2012, cu o cotă de ½ ce este culeasă de succesibilii acestuia, pârâții U. E. (soție supraviețuitoare), U. M. O. (fiu), D. A.-M. (fiică), U. Ș. C. (fiu) și P. M. G. (fiică). De asemenea, a mai stabilit că în masa succesorală a defunctei au rămas următoarele bunuri imobile: casă din paiantă cu 2 camere și sală acoperită cu tablă, precum și terenul intravilan, în suprafață de 0,1673 ha, situate în . și individualizat în Titlul de proprietate nr._ din 12.08.2002 emis pe numele autoarei U. M..
Prin aceiași încheiere de admitere în principiu s-a dispus conform art. 948 Cod procedură civilă pentru formarea loturilor efectuarea a două expertize tehnice, respectiv topo pentru terenul intravilan și construcții pentru casa reținută în masa succesorală. Pentru a da această încheiere interlocutorie instanța a reținut următoarea situație de fapt.
Prin sentința civilă nr. 1873 din data de 09 octombrie 2014 Judecătoria Roșiorii de Vede a admis acțiunea având ca obiect succesiune, privind pe reclamanta I. V., în contradictoriu cu pârâții U. Ș. C., P. M.-G., L. P.-D., U. M.-O., D. A.-M. și U. E..
A constatat deschisă succesiunea defunctei U. M., decedată la data de 6 decembrie 1994, cu ultimul domiciliu în ., de pe urma căreia au rămas ca moștenitori legali, reclamanta I. V., fiică cu o cotă de ½ și pârâții U. C., fiu, decedat la 7 decembrie 2012, cu o cotă de ½ ce este culeasă de succesibilii acestuia, pârâții U. E. (soție supraviețuitoare), U. M. O. (fiu), D. A.-M. (fiică), U. Ș. C. (fiu) și P. M. G. (fiică).
A constat că valoarea masei partajabile rămasă în succesiunea defunctei este de 20.600 lei compusă din următoarele bunuri imobile: locuință parter în suprafață utilă de 33,80 mp în valoare de 9.400 lei, teren intravilan în suprafață de 1673 mp din acte (din măsurători 1582 mp), situat în ., în valoare de 11.200 lei.
A constat că dreptul valoric al reclamantei I. V., corespunzător cotei de ½ este de 10.300 lei, iar al pârâților, împreună de 10.300 lei, corespunzător cotei de ½.
A confirmat în parte raportul de expertiză tehnică construcții și schițele anexă, efectuat de expert T. M., numai pentru imobilul locuință, excluzând anexa 1 (fost magazin în valoare de 7.900 lei) și anexa gospodărească în valoare de 1.200 lei.
A confirmat raportul de expertiză tehnică topo și schițele întocmite de expert G. O. G..
A dispus ieșirea din indiviziune a părților.
A atribuit loturile în varianta 1 din ambele rapoarte de expertiză după cum urmează:
Lotul 1 se atribuie reclamantei I. V., în valoare de 20.600 lei compus din: locuință din paiantă în suprafață utilă de 33,80 mp și teren intravilan aferent construcțiilor în suprafață măsurată de 1582 mp (în acte 1673 mp), situat în T 11, P667, 668 în .. Reclamata având un drept valoric de 10.300 lei plătește sultă lotului 2, suma de 10.300 lei.
Lotul 2 se atribuie în indiviziune pârâților U. E., U. M. O., D. A.-M., U. Ș. C. și P. M. G., (ca moștenitori ai defunctului U. C.) compus din sultă în sumă de 10.300 lei, ce va fi plătită de către reclamantă în termen de 6 luni, cu începere de la data pronunțării prezentei hotărâri.
A obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 608 lei, proporțional cotei de ½ reprezentând taxă de timbru și onorariu expertiză.
A compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorarii avocați.
A obligat reclamanta să plătească suma de 400 lei reprezentând diferența onorariu expert T. M., în CONTUL IBAN R086CECETR01G9RON0311536, deschis la CEC Bank Sucursala A., al Biroului de Expertize Tehnice - Tribunalul Teleorman, cu sediul în A..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că U. M. a fost căsătorită cu U. C. și au avut doi copii, pe reclamanta U. V. (așa cum reiese din copiile certificate de pe Certificatul de moștenitor și Certificatul de căsătorie depuse la fila 14) și pe U. C. (decedat la data de 7 decembrie 2012 conform Certificatului de deces fila 12).
U. C. a decedat la 2 mai 1970 și de pe urma acestuia a rămas ca moștenitoare legală U. M. ca soție supraviețuitoare așa cum reiese din Certificatul de moștenitor nr. 445/27.11.1970 eliberat de fostul notariat de Stat Roșiori de Vede, depus la fila 7, renunțând la succesiunea acestuia U. C. și I. V. în calitate de fii. Cum U. M. a rămas unica moștenitoare i-a revenit întreaga masă succesorală.
U. M. a decedat la data de 6 decembrie 1994 cu ultimul domiciliu în . reiese din copia Certificatului de deces . 9 nr._ și a cărei succesiune nu a fost dezbătută așa cum reiese din Încheierea nr. 92 din 11.07.2013, emisă de BNP „M. B.”, cu sediul în Roșiori de Vede (depusă la fila 11).
Având în vedere că părțile nu au ajuns la o înțelegere concretizată printr-o tranzacție, instanța a pronunțat în temeiul art. 984 Cod procedură civilă, o încheiere de admitere în principiu, urmând să stabilească conform art. 983 Cod procedură civilă bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietari și cota parte ce se cuvine fiecăruia.
Astfel, instanța a constatat că de pe urma defunctei U. M., au rămas ca moștenitori legali, reclamanta I. V. ca fiică cu o cotă de ½ și U. C., fiu (decedat în prezent, respectiv la data de 7 decembrie 2012) cu cota de ½, în temeiul art. 669 cod civil (în vigoare la data deschiderii succesiunii).
C. de ½ a defunctului U. C. este culeasă împreună de succesibilii acestuia respectiv: U. M. O., D. A.-M., U. Ș. C., P. M. G., în calitate de descendenți (așa cum se face dovada cu copiile certificate de pe actele de stare civilă depuse la filele 72,75,76,81,83) și de către pârâta U. E. ca soție supraviețuitoare, așa cum reiese din copia Certificatului de căsătorie depusă la fila 84.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că în masa succesorală a defunctei au rămas următoarele bunuri imobile: terenul intravilan situat în . de 0,1673 ha în P668,667, T 11, cu vecinii la N-M. A., la E- B. C., la S-DS, la V-D. M., și pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legi nr. 18/1991 autoarei și s-a eliberat Titlul de proprietate nr._/12.08.2002 (depus la fila 5), casa din paiantă compusă din 2 camere și sală acoperită cu tablă situată în . în timpul căsătoriei cu U. C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 209/31 martie 1967 de către fostul Notariat de Stat al Raionului V. (depus la fila 9).
Referitor la imobilul casă, autoarea U. M. a moștenit de la soțul acesteia cota de ½, cealaltă cotă de ½ fiind bun comun, astfel că, de aceea, în masa succesorală rămâne casa în integralitate.
După încheierea interlocutorie în cauză s-a efectuat expertiza Construcții de către expert T. M., lucrarea fiind depusă la data de 29.08.2014 (fila 165-173) iar expertiza topo a fost efectuată de către expert G. O. Geroge și depusă la dosarul cauzei la data de 03.09.2014 (fila 179-188).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal prev de art. 468 C. proc. civ., apelanții pârâții U. E., U. Ș. C. și L. P. D. solicitând anularea sentinței civile nr. 1873/09.10.2014.
În motivare s-a arătat că instanța în mod eronat a inclus în masa partajabilă a autoarei casa și magazia aflate pe lotul nr. 1 care, de fapt, intră în masa partajabilă a fiului defunct U. C. avându-i ca succesibili acceptanți pe U. E., U. M. O., D. A. M.,U. Ș. C. și P. M., instanța a făcut împărțirea pe orizontal incluzând în lotul nr. 1 atribuit reclamantei I. V. și proprietățile exclusive ale defunctului U. C..
Împotriva aceleiași sentințe au declarat apel și U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D., aceștia solicitând admiterea apelului cu omologarea în tot a raportului de expertiză întocmit de expert T. M. și includerea în masa partajabilă a anexei 1 fostă magazie și anexa gospodărească și majorarea valorii masei partajabile cu suma de 9.100 lei.
În motivare s-a arătat că din probele administrate în cauză niciuna dintre părți nu a făcut dovada că anexa 1 magazin și anexa gospodărească ar fi bun propriu, motiv pentru care aceste corpuri de clădire trebuiau incluse în masa supusă partajării. Prin atribuirea în natură către reclamantă a imobilului compus din teren și clădire reclamanta a fost favorizată prin faptul că poate pretinde un drept exclusiv asupra anexei 1 și a anexei gospodărești, astfel valoarea lotului atribuit reclamantei se majorează exclusiv cu sumele de 7.900 lei și 1.200 lei rezultând un total de 9.100 lei. Pârâții au fost prejudiciații cu valoarea de 4500 lei valoare ce corespunde cotei de ½ deținută de aceștia din valoarea înlăturată de la masa succesorală.
În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel invocate, instanța reține următoarele:
Față de excepția nelegalei timbrări a apelului declarat de apelanții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D., invocată de intimata I. V., în conformitate cu disp. art. 248 C. proc. civ., instanța va trebui să soluționeze cu prioritate această excepție care face de prisos judecata în cauză.
Potrivit art. 32, 33 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru, se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, plătindu-se anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 470 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, „lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, poate fi complinită până la primul termen de judecată, la care partea a fost legal citată”.
Văzând dovezile de comunicare – f. 22-25 dosar apel, în faza procedurii prealabile, instanța de judecată a înștiințat pe cei trei apelanți asupra obligației ce le revine cu privire la plata taxei judiciare în cuantum de 150 lei. Deși procedura de citare a fost legal îndeplinită în acord cu disp. Cap II, Citarea și comunicarea actelor de procedură al Codului de procedură civilă, nici unul dintre cei trei apelanți nu a procedat la achitarea taxei judiciare de timbru.
Formulând cerere de ajutor public judiciar ce a fost respinsă prin încheierea de la data de 02.04.2015, aceștia nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul legal, deși încheierea de respingere a cererii de ajutor a fost comunicat la data de 08.04.2014 – f. 136-137; împotriva încheierii neexercitându-se calea de atac prev. de lege.
Față de aceste considerente, excepția nelegalei timbrări invocată de intimat reclamant I. V. este apreciată ca fiind întemeiată.
Referitor la apelul declarat de apelanta U. E., instanța reține că acesta este neîntemeiat pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța apreciază asupra lipsei de fundament a nemulțumirilor apelantei care susține includerea în lotul nr. I atribuit intimatei reclamantei I. V. a unui bun ce ar aparține în exclusivitate defunctului U. C., respectiv magazie.
Prin sentința pronunțată – f. 99 verso-100 dosar fond, instanța de fond a exclus în mod expres din lotul nr. 1 atribuit intimatei I. V. anexa nr. 1 respectiv fost magazin în valoare de 7900 lei și o anexă gospodărească în valoare de 1200 lei, reținând în masa succesorală numai acele bunuri ce au fost identificate și în încheierea de admitere în principiu, respectiv locuință din paiantă în suprafață de 33,80 mp și terenul aferent în suprafață de 1582 mp din măsurători, respectiv 1673 din acte.
În atare situație, nemulțumirea apelantei este vădit nefondată, vizând o realitate contrară celei reținută de judecătorul fondului.
Instanța a dispus doar cu privire la acele bunuri care au fost reținute și în încheierea de admitere în principiu ca făcând parte din masa partajabilă, neincluzând cele două imobile la care face referire apelanta în lotul nr. I
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 C. proc. civ., va admite excepția nelegalei timbrări a apelului declarat de apelanții pârâți U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. și pe cale de consecință va anula calea de atac ca nelegal timbrată; va respinge apelul ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta pârâtă U. E..
În raport de disp. 453 C. proc. civ. va obliga apelanții în mod egal la plata către intimata-reclamantă I. V. a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat atestat de chitanța nr. 34/02.04.2015 – f. 134. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată este determinată de faptul că apelanții, cei la cererea cărora s-a format dosarul de apel și care au determinat-o pe intimată la angajarea de cheltuieli de judecată, au pierdut procesul, fiindu-le anulat, respectiv respins apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nelegalei timbrării invocată de intimata-reclamantă I. V..
Anulează ca nelegal timbrat apelul declarat de apelanții pârâții U. Ș. C., P. M. G. și L. P. D. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat G. I. București, Soș M. B., Business Center, nr. 510 A, ., împotriva sentinței civile nr. 1873 din 09 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă U. E., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C. în București, Calea Rahovei corp 60 Electromagnetica Business PA, nr. 266-268, . sentinței civile nr. 1873 din 09 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimați-pârâții U. M. O. cu domiciliul în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., ., sector 5, D. A. M. cu domiciliul în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., . și U. A. M. cu domiciliul în București, Calea Rahovei, nr. 322, ., ., sector 5, și intimata reclamantă I. V., cu domiciliul în ..
Obligă apelanții în mod egal la plata către intimata-reclamantă I. V. a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. L. N. V. M. P. C.
Red. th.red. A.L.N. 29.05.2015 4 ex.
D.f._
J.f. N. M.
..06.2015
← Pretenţii. Decizia nr. 75/2015. Tribunalul TELEORMAN | Contestaţie la executare. Decizia nr. 485/2015. Tribunalul... → |
---|