Reziliere contract. Decizia nr. 10/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 10/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 10
RECURS
Ședința publică de la 28 ianuarie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – R. G.
Judecător – G. P.
Judecător – V. M.
Grefier – I. M.
Pe rol, judecarea recursurilor civile declarate de recurentul-reclamant . SRL, prin administrator D. E. cu sediul în Roșiorii de Vede, ., nr. 2, județ Teleorman, și de recurentul-pârât Țicmeanu I. cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., ., împotriva sentinței civile nr. 232 din 10 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, având ca obiect – reziliere contract, pretenții, evacuare.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 21 ianuarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data 28 ianuarie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Asupra cererii de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede la nr._ /11.01.2007 și precizată ulterior, la data de 2 septembrie 2013, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtul Țicmeanu I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună rezilierea contractului de închiriere nr.28/01.02.2005, evacuarea pârâtului, obligarea acestuia la plata sumei de 388,7 lei reprezentând contravaloare chirie și a majorărilor de întârziere de 1037,53 lei precum și a daunelor cominatorii de 100 lei/zi de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri până la eliberarea suprafeței de teren în litigiu; a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 28/01.02.2005 pe o perioadă de un an, urmând a fi considerat reînnoit pe încă un an dacă niciuna din părți nu face obiecții cu o lună înainte de expirarea termenului. Obiectul contractului l-a reprezentat închirierea suprafeței de 25 mp teren pentru construcție garaj iar conform art. IV din contract pârâtul este obligat să plătească lunar 29,9 lei până la data de 25 a lunii în curs, obligație pe care acesta și-a îndeplinit-o până în luna decembrie 2005, astfel că s-a acumulat o datorie de 388,7 lei pentru care s-au calculat penalități de întârziere. La art. IV pct. 4.3 și art. VII din contract s-a prevăzut că pentru neplata chiriei, contractul se reziliază de drept.
A mai arătat reclamanta în acțiune că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă însă pârâtul a refuzat să achite chiria și nici nu a eliberat terenul pe care se află amplasat garajul astfel că se impune rezilierea contractului de închiriere și obligarea pârâtului la eliberarea terenului. Pârâtul nu s-a prezentat în procedura de conciliere prevăzută de art. 720 Cod procedura civila și având în vedere că pe teren se află un garaj demontabil a apreciat întemeiată cererea de obligare la plata daunelor cominatorii de 100 lei pe zi, începând cu rămânerea definitivă a hotărârii și până la eliberarea terenului.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art..969, art. 1073 și următoarele și art. 1439 cod civil iar în dovedirea cererii a depus la dosar înscrisuri.
La data de 21 februarie 2007 pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea acțiunii, constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. 28/01.02.2005, obligarea reclamantei la restituirea sumei de 328,9 lei achitată cu titlu de chirie pe perioada anului 2005 și a cheltuielilor de judecată.
A motivat că prin Decizia 38/1971 emisă de fostul Consiliu Popular Roșiorii de Vede i s-a atribuit în folosință veșnică suprafața de 51,23 mp teren care face parte din suprafața totală de 2518,75 mp atribuită și celorlalți proprietari din blocurile C1, C2 și C.3. În baza autorizației de construcție nr. 156/22.05.1996 a construit pe suprafața de 24 mp, care face parte din suprafața de 51,23 mp, un garaj. Contractul de închiriere pe perioada 2003,2004,2005 a fost încheiat deoarece reclamanta a pretins că a dobândit proprietatea suprafeței de 25 mp teren pe care se afla garajul său, fiind în eroare asupra amplasamentului real al terenului dobândit de reclamantă și al regimului juridic al terenului folosit de el din anul 1971 sub aspectul dreptului de proprietate. Contractul de închiriere nr. 28 a fost încheiat tot din eroare întrucât a avut o reprezentare falsă asupra realității în momentul semnării acestuia, nefiind posibil să închirieze un teren proprietatea sa.
Astfel, prin Ordinul nr. 88 din 14.02.2005 al Instituției Prefectului Jud. Teleorman i-a fost atribuită lui și soției sale suprafața de 51,23 mp în cota indiviză, situată în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman. În acest ordin se menționează că suprafața de teren respectiva face parte din suprafața de 2518,75 mp atribuită în folosință veșnică locatarilor blocurilor C1, C2 și C3.
A mai susținut pârâtul în întâmpinare și cererea reconvențională că, pentru anii 2005 și 2006 a achitat impozit la Primăria Roșiorii de Vede pentru suprafața de 25 mp teren care face parte din cea de 51,23 mp pentru care este proprietar. Întrucât reclamanta nu este proprietara terenului închiriat iar acesta este proprietatea sa, contractul de închiriere este nul absolut așa încât reclamanta trebuie să-i restituie chiria încasată.
În dovedire a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
La data de 28.02.2007 reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care a arătat că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3310/10.07.2003 este proprietara terenului în suprafață de 2518,75 mp, cumpărat de la C. V., susținerile pârâtului în sensul că el este proprietarul terenului fiind contrazise chiar de înscrisurile depuse de acesta la dosar din care rezultă că este proprietarului terenului în suprafață de 51,23 mp iar acest teren face parte din suprafața de 2518,785 mp proprietate comună, fără a se stabili unde este amplasată proprietatea. Totodată, susținerea pârâtului că a construit garajul în baza autorizației de construcție nr. 156/1996 pe suprafața de 24 mp, care face parte din suprafața de 51,23 mp proprietatea acestuia, nu conduce la admiterea pretenției pârâtului întrucât din acest înscris rezultă că terenul este închiriat în baza contractului de închiriere nr. 362/22.11.1995, prin licitație publică de la Primăria Roșiorii de Vede. Astfel, încă din anul 1996 pârâtul a cunoscut că terenul pe care a construit un garaj provizoriu nu este proprietatea sa.
Prin încheierea din data de 14 martie 2007 Judecătoria Roșiorii de Vede a dispus în baza art. 244 pct. 1 Cod procedura civila, suspendarea cauzei, constatând că pe rolul instanței există dosarul nr. 440/2007 în care este supus judecății dreptul de proprietate al părților cu privire terenul în litigiu iar la data de 29 iunie 2012, urmare a soluționării acestui dosar, cauza a fost repusă pe rol pentru continuarea judecății.
La data de 2 septembrie 2013, reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor pe care înțelege să le solicite de la pârât, în sensul majorării la suma de 75.525,46 lei reprezentând contravaloarea chiriei și a majorărilor de întârziere calculate în baza contractului nr. 28/01.02.2005.
În cauză s-au efectuat expertiza topografică și contabilă, rapoartele fiind întocmite și depuse la dosar de expert S. E., respectiv ( fila 157, dosar fond, vol1)
Prin sentința civilă nr. 232 din 10.02.2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede s-a admis în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect reziliere, evacuare și pretenții formulată de reclamanta pârâtă . SRL, cu sediul în Roșiorii de Vede, prin administrator D. E. în contradictoriu cu pârâtul reclamant ȚICMEANU I., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, județul Teleorman. Astfel, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.28/01.02.2005 începând cu data de 01.01.2007 și evacuarea pârâtului de pe terenul în suprafață de 28 mp, închiriat de la reclamantă, situat în mun.Roșiorii de Vede, ., jud.Teleorman, individualizat între punctele E-F-G-H pe anexa nr.2 la raportul de expertiză topografică.
S-a confirmat raportul de expertiză contabilă întocmit de expert S. E. precum și raportul de expertiză în specialitatea topografie, așa cum a fost completat, întocmit de expert G. O. G..
A fost obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 1.642,70 lei reprezentând c/val. chirie și penalități de întârziere pentru anul 2006, calculată de expert S. E. precum și a sumei totale de 14.831,88 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului menționat mai sus pentru anii 2007-2013 .
S-au respins capetele de cerere privind obligarea pârâtului reclamant la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri până la eliberarea suprafeței de teren pe care este amplasat garajul pârâtului, obligarea pârâtului la plata sumei de 73.832,76 lei reprezentând chirii și penalități de întârziere pentru anii 2007-2013.
Totodată, s-a respins ca nefondată cererea reconvențională și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.916 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Între societatea reclamantă și pârât s-a încheiat contractul de închiriere nr. 28/01.02.2005 având ca obiect închirierea terenului în suprafață de 26 mp(lungime 6,2 m, lățime 4,2 m) situat în Roșiorii de Vede, .. 28, în scopul folosirii construcției (garaj) de către pârât.
Potrivit art. 3.1 - 3.2, durata contractului este de un an, cu începere de la 1 februarie 2005 până la 31 ianuarie 2005 iar în situația în care niciuna dintre părți nu face obiecții în scris cu cel puțin o lună înainte de expirarea termenului, contractul se consideră reînnoit pe încă o perioadă de un an.
Prin însăși cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 11 ianuarie 2007, reclamanta a solicitat rezilierea acestui contract, iar pârâtul prin cererea reconvențională înregistrată la data de 21 februarie 2007 a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de închiriere, achitând ultima chirie pentru luna decembrie 2005 conform facturii nr._/18.01.2006 și chitanței nr._/18.01.2007.
Față de prevederile art. 969, art. 1439 din vechiul Cod civil aplicabil în cauză și art. VII, 7.1, 7.1.3 din contract, instanța de fond a apreciat că actul juridic încheiat de părți, respectiv contractul de închiriere este valabil, acesta prelungindu-se pentru încă un an de zile prin tacita relocațiune, în perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006, nefăcându-se dovada de către părți că au procedat potrivit art.3.2 din contract, în sensul de a notifica în scris cealaltă parte în vederea desființării contratului.
Susținerea pârâtului că refuzul său de a mai achita chiriile lunare către reclamantă începând cu 1 ianuarie 2006 reprezintă o intenție de a rezilia contractul de închiriere, nu are suport probator atâta vreme cât nu s-a respectat de către acesta clauza contractuală care impunea notificarea celeilalte părți în scris.
Cât privește capătul de cerere privind pretenții, instanța fondului a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. IV din contract chiria se achită lunar, cel mai târziu până la data de 25 a lunii în curs, la sediul social al . SRL iar neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 2% asupra sumei datorate. La art. IV pct. 4.3. părțile au prevăzut că neplata chiriei în termen autorizează pe locator să rezilieze contractul și să pretindă plata de daune, debitorul fiind de drept în întârziere fără o notificare prealabilă.
S-a mai constatat că, prin cererea precizatoare depusă la termenul din 2 septembrie 2013, reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor la suma de 75.525,46 lei, această sumă fiind compusă, conform calculului expertului contabil din: evaluarea lipsei de folosință a terenului în sumă de 15.715 lei, chirie în sumă de 2.611,10 lei și penalități în sumă de 72.864,36 lei.
Prin cererea precizatoare, deși reclamanta nu s-a referit expres la lipsa de folosință, a solicitat obligarea pârâtului și la plata contravalorii lipsei de folosință, aceasta constituind un obiectiv al expertizei, precizat prin încheierea din data de 4 martie 2013, în care s-a menționat clar acest capăt de cerere.
Asupra raportului de expertiză contabilă întocmit de către expert S. E., ce a avut ca obiective evaluarea lipsei de folosință, calculul chiriei și a penalităților datorate de pârât în perioada 1.05.2005 până în prezent, părțile nu au formulat obiecțiuni, așa încât, prima instanță a dispus față de dispoziții art. 1429 pct.2 din vechiul Cod civil și a prevederilor contractuale, obligarea pârâtului la plata chiriei și a penalităților de întârziere aferente anului 2006 în suma de 1642,70 lei, către reclamantă .
Având în vedere faptul că expertul numit a stabilit c/val. lipsei de folosință în sumă de 176,57 lei/lună iar instanța a apreciat că pârâtul datorează contravaloarea lipsei de folosință începând cu data rezilierii contractului de închiriere, respectiv pentru anii 2007-2013, a rezultat că suma datorată de pârât cu acest titlu este de 14.831,88 lei( 84 luni x 176,57 lei/lună = 14.831,88 lei), fiind obligat în consecință.
Cât privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 73.832,76 lei reprezentând chirii și penalități de întârziere pentru anii 2007-2013, judecătorul de la fond a constatat că nu mai există temei al acordării acestora, urmare a dispoziției de reziliere a contractului de închiriere.
Instanța a mai reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 3310/ 10.07.2003 de BNP M. B., pct. c, reclamanta a cumpărat de la numita C. V. terenul intravilan în suprafața de 4.194,06 mp din acte(4.187,76 mp din măsurători), situat în mun.Roșiorii de Vede, ., jud.Teleorman, terenul fiind individualizat în planul de amplasament anexă la contract, iar în planul înregistrat la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman sunt individualizate pe acest teren anexe garaj.
Dreptul de proprietate al numitei C. V. a fost reconstituit în natură, prin Dispoziția Primarului Municipiului Roșiorii de Vede nr. 151/ 14.04.2003, pentru suprafața totală de 5.759,06 mp, situată în mun.Roșiorii de Vede, ., cu dimensiunile și vecinătățile din Planul de situație anexă.
Prin Decizia nr. 38 din 12.04.1971 emisă de Consiliul Popular al orașului Roșiorii de Vede, în urma cererilor locatarilor pentru atribuirea de teren pentru construirea blocurilor C1, C2, C3, li s-a atribuit în folosință veșnică, comună, terenul în suprafață de 2.518,75 mp, in ..
Deși schița anexă acestei decizii nu s-a mai regăsit în arhivele Primăriei Roșiorii de Vede și în Arhivele Jud. Teleorman, în decizia respectivă se arată coordonatele suprafeței de 2.518,75 mp astfel: la nord și sud pe o lungime de 32,50 m, la est și vest pe o lungime de 77,70 m. Se mai arată că acest teren cuprinde construcțiile propriu-zise în suprafață construită de 759 mp și câte o bandă lată de 6 m. spre nord, 4 m. spre sud, 9 m. spre est și 4 m. spre vest în dreptul blocului C3.
Prin Ordinul nr. 88 din 14.02.2005 emis de Prefectul jud.Teleorman, s-a atribuit în proprietate pârâtului și soției acestuia, în cotă indiviză, suprafața de teren intravilan de 51,23 mp situată în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman . La art. 2 se menționează că această suprafață face parte din suprafața totală de 2.518,75 mp atribuită în folosință veșnică locatarilor blocurilor C1, C2, C3, pârâtul fiind evidențiat pe tabelul aferent ordinului, la blocul C2, poziția 12.
Prin adresa nr._/05.04.2005, Primăria Municipiului Roșiorii de Vede îi face cunoscut pârâtului că atribuirea în proprietate a terenului aferent locuinței s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea 18/1991 și reprezintă terenul dat în folosință de la stat pe durata existenței construcțiilor, nefiind necesară o nouă punere în posesie întrucât acesta deținea folosința terenului. Tot Primăria mun. Roșiorii de Vede a explicat Asociației de Proprietari nr. 2 Izbiceanu că o parte din terenul primit în folosință este ocupat de un proprietar privat.
Art.36 al.2 din Legea nr.18/1991 prevede că „ Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
În raport de aceste dispoziții legale, prin sentința civilă nr. 1360/10.10.2007, pronunțată în dosar nr._, al Judecătoriei Roșiorii de Vede a fost obligat Primarul Municipiului Roșiorii de Vede să îi pună în posesie pe pârât și pe soția acestuia, cu suprafața de teren deținută în proprietate, de 51,23 mp din totalul de 2518,75 mp situat în Roșiorii de Vede, ., conform Ordinului Prefectului nr. 88/14.02.2005.
În hotărâre s-a reținut că pârâtul și soția acestuia dețin în proprietate locuință compusă din trei camere, situată în Roșiorii de Vede ,., . de proprietate nr. 536/22.04.1991, emis de Consiliul Popular al Jud. Teleorman.
Pentru garajul în discuție pârâtul deține autorizația de construire nr. 156 din 22.05.1996, în act făcându-se mențiune „ pentru construcție provizorie garaj, pe terenul în suprafață de 24 mp închiriat de la Municipiul Roșiorii de Vede conform contractului nr. 32/22.11.1995”.
Din raportul de expertiză topografică întocmit de către expert G. O. G., rezultă că suprafața totală de 2.518,75 mp cuprinde: suprafața construită blocuri C1, C2,. C3 - 830 mp, suprafața ocupată de trotuar protecție blocuri – 148 mp, suprafața ocupată de trotuar pietonal – 142 mp, suprafață spațiu verde dintre trotuar pietonal și carosabil – 212 mp, suprafața ocupată de carosabil . și suprafață teren zonă liberă-1048,75 mp. La stabilirea acestor suprafețe expertul menționează că a avut în vedere coordonatele descrise în Decizia nr. 38/12.04.1971.
Expertul a identificat terenul proprietatea reclamantei în suprafață de 4.194,06 mp individualizat între punctele_-_, terenul în suprafață de 2518,75 mp aferent blocurilor C1, C2, C3 din . folosit de pârât între punctele E-F-G-H și a menționat că suprafața construită aferentă blocurilor C1, C2, C3, de 759 mp( 830 mp din măsurători) este inclusă în suprafața totală de 2518,75 mp, individualizată în Planul anexă la raportul de expertiză.
De asemenea, expertul a menționat în raport că suprafața ce se suprapune din cele două terenuri măsurate în urma reconstituirii limitelor, este de 13 mp.
Față de probatoriul administrat și considerentele expuse, instanța de fond a constatat că terenul folosit de către pârât și pe care este amplasat o construcție provizorie – garaj, individualizat în raportul de expertiză între punctele E-F-G-H, în suprafață măsurată de 28 mp, face parte din terenul proprietatea reclamantei în suprafață de 4.194,06 mp., motiv pentru care cererea reconvențională formulată de pârât apare ca fiind nefondată.
Cu referire la cererea de plată a daunelor cominatorii, instanța de la fond a constatat caracterul nefondat al acesteia, în baza mijloacelor de probă administrate și față de prevederile art. 572 și urm. din vechiul Cod de procedura civila, așa încât a dispus respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat, cu motivarea că aceste daune puteau fi acordate numai în cazul în care debitorul nu își execută de bună voie obligația stabilită într-un titlu executoriu.
În baza art. 274 Cod procedura civila a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamantă a sumei de 1.916 lei reprezentând cheltuieli de judecată, calculate proporțional cu pretențiile admise.
Împotriva sentinței civile nr. 232 din 10.02.2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede au declarat apel în termen legal atât reclamanta . SRL cât și pârâtul Țicmeanu I..
Reclamanta a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și rejudecând să se dispună: rezilierea contractului de închiriere nr. 28/2005, evacuarea pârâtului de pe terenul în suprafață de 28 mp, obligarea acestuia la plata sumei de_,76 lei, cu titlu de chirie și penalități de întârziere pentru anii 2007-2013 precum și la plata de daune cominatorii de 100 lei/ zi de întârziere. A apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală prin aceea că a interpretat în mod greșit dispozițiile de la Capitolul II, pct. 3.1. și 3.2. din contractul de închiriere, prin care se stipulează că durata contractului se prelungește cu încă un an dacă nici una dintre părți nu face obiecții în scris cu cel puțin o lună înainte de expirarea contractului.
A mai arătat că a suferit un prejudiciu urmare a lipsei de folosință a terenului în litigiu, chiar și în situația în care a solicitat reziliere contractului prin cererea de chemare în judecată iar suspendarea cauzei nu-i poate fi imputabilă.
Cât privește apelul pârâtului, acesta a criticat sentința primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei, formulând următoarele critici:
- În mod greșit s-a dispus evacuarea sa de pe terenul în litigiu, atâta vreme cât prin Ordinul prefectului jud. Teleorman i s-a constituit un drept de proprietate asupra suprafeței de teren de 51,23 mp, situată în . iar terenul în cauză are suprafața de 28 mp. Prin expertiza efectuată de expert G. O. G. i s-a încălcat în mod flagrant dreptul de proprietate iar explicațiile expertului potrivit cărora în suprafața de 2518,75 mp atribuită pentru construirea elor 3 blocuri din . spații aparținând drumului public, respectiv alei, spații verzi, carosabil este cel puțin hilară.
- În mod greșit s-a apreciat că actul încheiat între părți, respectiv contractul de închiriere este valabil și pentru anii 2006-2007, neavând loc o reînnoire a contractului prin tacita relocațiune. Or, refuzul său de a plăti chiria trebuie interpretat în mod evident ca o încetare a efectelor contractului. A solicitat ca instanța să constatate că durata contractului a fost doar de un an, așa cum s-a prevăzut în act, operând pentru anii 2005-2006. În aceste condiții nici nu există temei pentru obligarea la plata chiriei și a penalităților de întârziere pentru perioada ulterioară lui 2006.
- Instanța de fond a greșit atunci când a dispus obligarea sa la plata sumei de 14.831,88 lei cu titlu de lipsa de folosință a terenului, în condițiile în care reclamanta nu a formulat o cerere în acest sens. Cererea precizatoare formulată de reclamantă prin care a prevăzut cuantumul pretenției, constând în chirie și penalități de întârziere nu suplinește lipsa unui capăt de cerere în acest sens. Procedând astfel, instanța a acordat plus petita, încălcând prevederile art. 129 alin. 6 din vechiul Cod de procedură civilă.
Mai mult, reclamanta nu mai era în termen pentru a interveni o modificare a cererii inițiale, cererea de plată a lipsei de folosință fiind formulată abia la 2 septembrie 2013.
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, aplicabil în cauză, orice acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului pretins. Or, instanța de fond nu a ținut seama de aceasta prevedere legală, obligându-l la plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 6 ani. În situația în care se va reține că datorează o sumă de bani cu acest titlu a solicitat ca aceasta să fie stabilită începând cu data de 2 septembrie 2010.
În drept a invocat prevederile art. 282 și urm. C. proc. Civ.
Prin încheierea din 01.10.2014 Tribunalul, față de obiectul și valoarea pretenției a pus în discuția părților legal citate legalitatea căii de atac exercitate de acestea, hotărând în raport de prevederile art. 282/1 și art. 299 C. proc. Civ de la 1865 că aceasta este recursul, completul de apel fiind întregit cu judecătorul din planificarea de permanență, conform art. 99 alin. 3 din ROI.
S-a mai depus la dosar de către recurenta reclamantă note de concluzii scrise.
Analizând recursurile declarate în raport de criticile aduse de părți sentinței civile nr. 232 din 10.02.2014 a Judecătoriei Roșiorii de Vede și față de prevederile legale aplicabile, art. 299, art. 304/1 și urm. C. proc. Civ., tribunalul apreciază recursurile nefondate, pentru considerentele ce se vor succede:
Cu privire la recursul reclamantei, Tribunalul reține că acest recurent a criticat sentința judecătoriei sub aspectul interpretării eronate, din punctul său de vedere, a prevederilor contractuale –Cap. III, pct. 3.1 și 3.2 susținând că a suferit astfel un prejudiciu prin lipsa de folosință a terenului în perioada 2007-2013. Prin urmare, a apreciat că pârâtul datorează suma de 75.525,46 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului pe perioada mai sus menționată, sumă stabilită de expert în raportul de expertiză tehnică judiciară.
Motivul de recurs este nefondat.
Potrivit art. III, punctul 3.1 și 3.2 din contractul încheiat de părți cu nr. 28 din 1.02.2005, termenul de închiriere este de un an, cu începere de la data de 01.02.2005 și până la data de 31.01.2005. Dacă niciuna din părți nu face obiecții în scris cu cel putin o lună înainte de expirarea termenului, contractul se consideră reînnoit pe încă o perioadă de un an, procedura fiind valabilă și pentru următorii ani.
Conform înscrisurilor de la dosar( fila 7, 9 și 10), necontestate de părți, pârâtul a achitat chiria pentru spațiul închiriat( garaj în suprafața de 26 mp) până în luna decembrie 2005, inclusiv, potrivit chitanței nr._ din 18.01.2006 în valoare de 29 ,90 lei.
Așa cum corect a stabilit instanța de fond, în lipsa unei „obiecții” scrise a uneia din părțile contractante cu privire la prelungirea contractului, în cauza a avut loc tacita relocațiune, contractul fiind prelungit în temeiul art. III, pct. 3.1 și 3.2 din contract. Neplata chiriei pentru luna ianuarie 2006, data la care expira durata contractului și nici ulterior, nu poate fi interpretat ca o opoziție întrucât dacă s-ar proceda astfel ar însemna să se înfrângă voința părților la momentul încheierii actului.
Prin urmare, întrucât s-a probat existența raportului locativ între părți pentru anul 2006, reclamanta, în calitate de locator este îndreptățită la încasarea chiriei de la pârât, precum și a penalităților de întârziere, suma datorată cu acest titlu fiind de 1.642,70 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert S. E., necontestat de părți.
În schimb, plata chiriei pentru anii 2007-2013 și a penalităților de întârziere nu pot fi pretinse de la pârât având în vedere că în cauză s-a dispus rezilierea contractului de închiriere începând cu luna ianuarie 2007, urmare a cererii de chemare în judecată, neexistând așa cum corect a reținut și instanța de fond, vreun temei legal în acest sens.
Întrucât probatoriul administrat a relevat că terenul închiriat nu a fost eliberat de pârât pentru perioada 2007-2013, în raport de dispozițiile art. 1075 C. civ. de la 1864 acesta datorează despăgubiri pentru prejudiciul creat reclamantei, constând în lipsa de folosință, evaluate de expert la 14.831,88 lei, așa cum întemeiat a dispus prima instanță.
În consecință, constatând că motivele de recurs formulate de reclamantă sunt nefondate, Tribunalul va pronunța o soluție de respingere a recursului promovat de această parte, ca nefondat.
Și criticile aduse sentinței de către recurentul pârât Ticmeanu I. sunt privite de instanța de recurs ca nefondate, din următoarele considerente:
Cât privește primul motiv de recurs, se constată lipsa de fundament legal și de probatoriu a acestuia.
Recurentul pârât invocă drept temei legal al folosirii terenului în suprafață de 26 mp, din măsurători 28 mp, Ordinul nr. 88 din 14 .02.2005 emis de Prefectul Jud. Teleorman, prin care i s-a atribuit în proprietate, lui și soției sale, Țîcmeanu E., în cotă indiviză suprafața de teren intravilan de 51,23 mp situată în Roșiorii de Vede, ..
Din preambulul acestui Ordin rezultă că atribuirea în proprietate s-a făcut în temeiul prevederilor art. 36 alin. 2 și 6 din Legea 18/1991 republicată.
Or, aceste dispoziții legale privesc constituirea unui drept de proprietate asupra terenului atribuit în folosință proprietarului actual al construcției pe durata construcției, în condițiile art. 35 din Legea 9/1968 privind darea în folosință de terenuri pentru construcția de locuințe proprietate personală. Așa cum rezultă din Decizia 38/12.04.1971 pârâtului, în calitate de locator al apartamentului situat în blocul C. 2 din ., Roșiorii de Vede i s-a atribuit în folosință veșnică comună, alături de locatarii blocului C.1 și C. 3 situate la aceeași adresă, o suprafață de 2518,75 cu plata unor taxe anuale de 1 leu, suportată proporțional cu suprafața apartamentului. La dosar nu există și o schiță anexă care să indice forma terenului în suprafață de 2518,75 mp iar expertul tehnic judiciar numit de instanță a concluzionat în raportul întocmit( fila 70,55, dosar fond vol. II) că suprafața de 2518,75 mp cuprinde suprafața construită blocuri C1, C2 și C3 în s de 830 mp, suprafața ocupată de trotuar protecție blocuri,, suprafața ocupată de trotuar pietonal, spațiu verde dintre trotuar și carosabil, suprafața ocupată de carosabil . teren zonă liberă și nicidecum suprafața de teren pe care este amplasat garajul aparținând pârâtului.
Prin urmare, cum pârâtul nu a probat existența unui titlu legal cu privire la folosința terenului pe care este amplasat garajul, după anul 2006, iar reclamanta prin dovezile atașate la dosar – contract de vânzare cumpărare – fila 11, dosar fond, vol I, coroborat cu raportul de expertiză topo a dovedit că are un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 28 mp închiriat pârâtului conform contractului 28/2005, primul motiv de recurs formulat de pârât este neîntemeiat.
De altfel, anterior încheierii contractului de închiriere cu reclamanta, pârâtul a închiriat suprafata respectivă de la Primăria Roșiorii de Vede, conform contractului de închiriere prin licitație publică nr. 362/22.11.1995( fila 54, dosar fond, vol. I).
Cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârât vizează obligarea sa la plata chiriei și a penalităților de întârziere.
Așa cum s-a arătat anterior contractul de închiriere nr. 28 din 01.02.2005 și-a produs în mod valabil efectele, urmare a intervenirii tacitei relocațiuni, până în ianuarie 2007, dată la care s-a dispus rezilierea contractului, la cererea reclamantului, așa încât, față de dispozițiile art. IV din contract pârâtul datorează chirie și penalități de întârziere.
Nici motivul 3 de recurs nu este privit ca întemeiat.
Prin cererea introductivă înregistrată la instanță la 11 ianuarie 2007 reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata chiriei pentru suprafața ce a făcut obiectul contractului nr. 28/2005, începând cu anul 2006 la zi, la plata penalităților de întârziere precum și a daunelor cominatorii.
La termenul de judecată din 21 ianuarie 2013 reclamanta a învederat că va solicita de la pârât actualizarea pretențiilor, depunând în acest sens un înscris reprezentând situația majorărilor de întârziere aferente chiriei în cuantum de 72.884,24 lei, pentru perioada 2005- martie 2013, fără să existe la acel termen vreo opunere din partea pârâtului, reprezentat de avocat.( fila 94).
De asemenea, nu a existat o opunere din partea pârâtului nici la termenul din 4 martie 2013, când reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize contabile având ca obiect lipsa de folosință a terenului( fila 106, dosar fond).
Este adevărat că potrivit art. 132 alin. 1 C. proc. Civilă de la 1865 reclamantul putea să-și modifice cererea până la prima zi de înfățișare dar aceste prevederi legale nu au caracter imperativ, pârâtul putând accepta expres sau tacit, cum a fost cazul în speță, o modificare a acțiunii ulterioară primei zile de înfățișare.
Mai mult, pârâtul nu a ridicat obiecții cu privire la modificarea cererii reclamantului înaintea instanței de fond, așa încât, față de prevederile art. 316 din Vechiul Cod de procedură civilă ele nu pot fi invocate direct în recurs.
În cauză nu operează sancțiunea prescripției dreptului material la acțiune conform dispozițiilor art. 3 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit cărora „ orice acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului pretins”, pentru perioada 2007-2013, dreptul la acțiune al reclamantei ( drept personal, patrimonial) fiind exercitat în termenul legal iar pentru toată perioada în care dosarul a fost în curs de judecată a operat o întrerupere a cursului prescripției, conform art. 16 din același act normativ.
Pentru aceste motive constatând recursurile nefondate, în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. Civ. de la 1965 se va decide respingerea acestora, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Corelativ, nici cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulate de fiecare recurent nu pot fi admise, neexistând în sensul legii„ o parte căzută în pretenții”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurentul-reclamant . SRL, prin administrator D. E. cu sediul în Roșiorii de Vede, ., nr. 2, județ Teleorman, și de recurentul-pârât Țicmeanu I. cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 232 din 10 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
R. G. G. P. V. M. I. M.
Red. R.G./ 27.02.2015
Th.red. I.M. 2 ex./15.06.2015
D.f._,
J.f. D. N. F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 862/2015. Tribunalul TELEORMAN | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
