Contestatie la executare. Sentința nr. 13/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 246/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.246/A
Ședința publica din 17.03.2015
PREȘEDINTE: D. J.
JUDECĂTOR: A. I.
GREFIER: N. D.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul apelant S. R. G., împotriva sentinței civile nr._/13.10.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimații M. C. M., P. C. L. și B. C. Română SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.03.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 10.03.2015, iar apoi la termenul de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând constată că:
Prin sentința civilă nr._, pronunțată de Judecătoria Timișoara la data de 13.10.2014, a fost respinsă acțiunea oblică și contestația la executare formulate de contestatorul S. R. G., în contradictoriu cu intimații M. C. M. și P. C. L. și . SA; a fost obligat contestatorul intimat la plata către intimații de ordinul 1 și 2 a sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr.2361/26.07.2012 s-a respins acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._ intitulată acțiune oblică și contestație la executare, reținându-se de către prima instanță inadmisibilitatea acțiunii, iar prin Decizia Civilă nr. 190/A/12.03.2013 pronunțată în același dosar s-a menținut hotărârea primei instanțe și s-a respins apelul formulat de reclamantul - contestator apelant la acea dată, S. R. G..
Potrivit Deciziei Civile nr.1509/12.11.2013, în speță s-a apreciat ca întemeiat recursul promovat de către reclamantul - contestator S. R. G., în calitate de recurent, și pe cale de consecință s-a dispus casarea Deciziei Civile nr.190/A/12.03.2013 atacate și a Sentinței Civile nr.2361/26.07.2012, și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Timișoara.
În rejudecare, prima instanță, în virtutea rolului activ, a administrat mijloace probatorii suplimentare, respectiv proba testimonială și cea cu expertiza tehnică judiciară evaluatoare de bunuri imobile întocmită de către expert tehnic judiciar ing.B. D..
Astfel, potrivit probei testimoniale, din declarațiile martorilor Verendean C. M., respectiv S. G. C., coroborate, a rezultat că intimatul de ordinul 1, M. C. M., este cel care a achitat integral prețul vânzării în ceea ce privește imobilul în litigiu. Martorul Verendean C. M., în calitate de vânzător, a arătat că atât inițial prin perfectarea promisiunii de vânzare cumpărare, cât și ulterior la încheierea vânzării în formă autentică a avut și și-a menținut convingerea că bunul a fost dobândit prin contribuția exclusivă a intimatului, aflând că sursa banilor oferiți ca preț provenea dintr-o vânzare a unui bun propriu a intimatului M. C. M., acesta probând în speță o contribuție exclusivă la dobândirea bunului chiar din momentul perfectării promisiunii de vânzare cumpărare. Martorul S. G. C. a subliniat de asemenea faptul că intimatul-pârât M. C. M. este cel care a plătit în totalitate prețul promisiunii de vânzare cumpărare. S-a arătat că acesta a fost martor la încheierea promisiunii de vânzare cumpărare, iar prețul plătit de către intimat a provenit din înstrăinarea de către acesta a unui bun proprietate personală.
Potrivit declarațiilor testimoniale ale martorilor B. Ș. C., respectiv N. C. I., coroborate, a rezultat că intimata de ordin 2, P. C., ar fi înstrăinat terenul ce aparținea bunicii acesteia însă martorii nu au putut indica vreo sumă concretă în acest sens sau să fi arătat modul în care s-ar fi adus vreo contribuție de către intimata P. C. la dobândirea bunului în litigiu.
S-a reținut în modul concret că prin prezenta acțiune dedusă judecății, contestatorul-reclamant, ca și simplu creditor chirografar al intimatei-pârâtă P. C. a produs doar două declarații testimoniale ca mijloace de probă directe în sprijinul dovedirii cererii principale, formulate sub dublu obiect și calificată ca atare în fața instanței.
De asemenea, s-a mai reținut că doar prin prisma probei testimoniale contestatorul a încercat să dovedească în anul 2014 împotriva unei promisiuni de vânzare cumpărare încheiată în anul 2008, împotriva unui contract de vânzare cumpărarea autentic încheiat în anul 2010, împotriva chiar a unei încheieri notariale autentificată în anul 2012 și împotriva înscrisurilor din CF, acestea însă prezumându-se a fi valide până la înscrierea în fals de către agentul instrumentator. Mai mult, s-a contrazis chiar declarația martorilor implicați direct în operațiunile translative de proprietate, încercând chiar a se trece peste voința părților care nu doreau să își împartă imobilul, asupra căruia purtând chiar o ipotecă BCR înscrisă pentru garantarea creditului intimatului de ordin 1, M. C. M.. S-a constatat mai mult că toate aceste înscrisuri se află la dosarul cauzei.
Pe cale de consecință, din ansamblul probelor administrate, a rezultat că în mod direct că perfectarea înțelegerii din anul 2008 și achiziționarea bunului litigios printr-o contribuție exclusivă de către intimatul M. C. M., intervenită ulterior printr-un act autentic exclud în totalitate intenția fraudării intereselor vreunui terț, cu atât mai mult cu cât la acea dată nu existau creanțe asupra intimatei P. C..
De asemenea, s-a reținut că posibilitatea contractării unui împrumut ipotecar de către intimat a fost posibilă tocmai pe considerentul că în speță a primat calitatea de bun propriu al imobilului, instituindu-se în mod direct o interdicție de înstrăinare și grevare asupra imobilului, opoziție ce a produs efecte întocmai împotriva manifestării de voință a contestatorului-reclamant, S. R. G..
Prin urmare, văzând însă dispozițiile art.974 cod civil raportat la art.1191 Cod Civil văzând și dispozițiile art.33 și următoarele din Legea nr.7/1996, respectiv 1560 și următoarele Noul Cod Civil, art.30 Codul Familie și 400 ind.1 C.P.Civ., prima instanță a apreciat că în mod direct și nemijlocit contestatorul-reclamant nu a reușit să probeze în mod temeinic prezumția caracterului de bun comun al imobilului în litigiu, existând declarații testimoniale, înscrisuri notariale, CF, contract autentic, promisiune vânzare cumpărare și sarcină ipotecară din care a rezultat calitatea de bun propriu al imobilului, acesta neintrând vreodată în patrimoniul pârâtei intimată P. C.. Câtă vreme, contestatorul în calitate de creditor chirografar a înțeles să se îndrepte obligațional strict împotriva patrimoniului intimatei de ordinul 2, în speță fiind vorba de un bun proprietate exclusivă a intimatului de ordinul 1, lipsește tocmai existența în patrimoniul intimatei debitoare a unui drept real, prezumția relativă răsturnată în speță de către intimați prin ansamblul probator administrat și menționat anterior. Văzând că prezenta acțiune având dublu caracter poartă asupra unui drept ce ține de patrimoniul exclusiv al intimatului de ordin 1, nefiind menținută prezumția prevăzută de art.30 Codul Familiei, a urmat să o respingă cu această motivare.
Văzând culpa procesuală a contestatorului reclamant, față de dispozițiilor art.274 C.P.Civ., l-a obligat pe acesta la plata către intimații de ordinul 1 și 2 a sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S. R. G., solicitând schimbarea în tot, iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate dreptul de proprietate comună devălmașă a soților M. C. M. și P. C. L. asupra imobilului dobândit în timpul căsătoriei, compus din teren plus construcție, să se dispună rectificarea în mod corespunzător a înscrisrilor în cartea funciară în sensul menționării ambilor soți ca proprietari devălmași, să se dispună sistarea stării de coproprietate prin atribuirea imobilului către pârâta P. C. L. și obligarea acesteia la plata unei sulte către pârâtul M. C. M., stabilită prin expertiza efectuată în cauză, să fie intabulată pârâta P. C. L. în cartea funciară cu titlu de bun propriu, cu cheltuieli de judecată față de pârâții M. C. M. și P. C. L..
În motivare reclamantul apelant a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit normele legale invocate și a interpretat și coroborat în mod eronat probele administrate în cauză.
A arătat reclamantul apelant că prima instanță a interpretat declarația martorului S. în sensul că acesta a arătat că prețul plătit de intimat a provenit din instrăinarea de către acesta a unui bun proprietate personală, dar instanța trebuia să țină cont de faptul că martorul a aflat aceste aspecte din discuțiile purtate în timp cu Verendean C. și cu M. C. M., oricum această declarație a martorului trebuia înlăturată întrucât prin aceasta se încearcă a se dovedi peste conținutul înscrisului reprezentat de promisiunea de vânzare-cumpărare, aspect care contravine interdicției prevăzută de art.1191 Cod civil, promisiunea de vânzare-cumpărare nu cuprinde nici o mențiune privind sursa banilor, iar completarea acestui înscris prin declarații ale martorilor este nelegală.
A mai precizat reclamantul apelant că la dosar s-au depus înscerisuri care coroborate cu declarațiile martorilor dovedesc susținerile sale, respectiv relația veche de concubinaj a soților, domiciliul comun al acestora încă din anul 2006, declarațiile privind suma de bani obținută de pârâta P. C. L. în timpul concubinajului și în epoca dobândirii imobilului din vânzarea terenului bunicii, declanșarea procedurilor judiciare împotriva acesteia pentru recuperarea sumei de 20.000 Euro, de unde rezultă interesul concubinilor (ulterior soți) în a scoate imobilul de la urmărire, ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, de unde rezultă falsul în declarații săvârșit de soțul M. C. M. la dobândirea imobilului, procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc de unde rezultă declarația soției P. C. L., în sensul că nu doar imobilul ci și toate bunurile imobile care se găsesc în el, sunt doar proprietatea soțului, deși rezultă că aceasta a realizat venituri atât în timpul căsătoriei, cât și al concubinajului.
Reclamantul apelant arată că prima instanță a ținut cont de mențiunile din contractul autentic de vânzare-cumpărare, deși P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a reținut infracțiunea de fals în legătură cu acest contract și că nu s-a reușit probarea prezumției contractului de bun comun al imobilului în litigiu, deși această prezumție nu trebuie dovedită, foind aplicabile prevederile art.30 din Codul familiei și că instanța nu a fost investită cu o cerere reconvențională prin care să se invoce existența vreunuia din cazurile prevăzute de art.31 din Codul familiei și nici cu solicitare de stabilire a unor alte cote de contribuție a soților la dobândirea imobilului, decât cea prezumată de lege de ½ pentru fiecare dintre soți.
S-a mai referit apoi reclamantul apelant, la faptul că din probele administrate rezultă faptul că pârâții P. C. L. și M. C. M., la începutul anului 2006 trăiau în concubinaj și se gospodăreau împreună și că ambii obțineau venituri atât în timpul concubinajului, cât și în timpul căsătoriei, astfel că este imposibil de stabilit cu certitudine din probele administrate de intimați, că sumele de bani cu care s-a achitat imobilul din litigiu, provin din resurse proprii ale pârâtului M. C. M., câtă vreme părțile locuiau și se gospodăreau împreună, iar faptul că suma încasată din vânzarea terenului în anul 2007, este egală cu suma achitată pentru achiziționarea imobilului, este o simplă coincidență.
În drept au fost invocate dispozițiile art.400 și art.400 alin.2 și art.282 Cod Procedură Civilă.
Pârâții intimații M. C. M. și P. C. L. nu au depus întâmpinare, însă prin concluziile scrise depuse la dosar, au solicitat respingerea apelului.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a constatat că apelul este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse.
Prin sentința civilă nr._/02.06.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._, pârâta intimată P. C. L. a fost obligată să plătească numitei M. E., reclamanta din acea cauză, suma de 20.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, plus dobânda legală calculată la suma datorată.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, autentificat sub nr.281/28.06.2011, între creditoarea M. E. și S. R. G. - reclamantul apelant din prezenta cauză, a intervenit vânzarea dreptului litigios ce făcea obiectul dosarului înainte menționat, având ca obiect recuperarea sumei de 20.000 Euro, soluționat irevocabil la data de 18.01.2012, iar reclamantul apelant a declanșat executarea silită în baza titlului executoriu obținut, ocazie cu care a constatat că imobilul înscris în CF nr._ Șag, figurează ca fiind bun propriu al pârâtului intimat M. C. M..
Critica adusă de reclamantul apelant hotărârii atacate, privind calificarea ca bun propriu a imobilului din litigiu, a fost găsită ca fiind întemeiată întrucât, pârâții s-au căsătorit la data de 03.07.2009, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 08.01.2010, ceea ce îi conferă calitatea de bun comun, potrivit dispozițiilor art.30 Codul familiei în vigoare la data perfectării vânzării, text de lege care stipulează că „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunri comune ale soților, orice convenție contrară fiind nulă, calitate de bun comun ce nu trebuie dovedită.”
Împrejurarea că anterior căsătoriei, pârâtul M. C. M. a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare privind imobilul din litigiu, nu este de natură a atrage calitatea de bun propriu a imobilului, pentru această calificare esențial fiind momentul în care a operat transferul dreptului real, operațiune care astfel cum s-a arătat, s-a realizat sun durata căsătoriei.
Dar chiar dacă nu ar fi așa, probele administrate au relevat faptul că părțile se aflau în concubinaj la data încheiarii promisiunii de vânzare-cumpărare 14.01.2008, însuși vânzătorul imobilului Verendeaș C.-M., audiat în calitate de martor, în fața primei instanțe declarând că „a construit și vândut imobilul din litigiu intimaților”.
Că pârâții se aflau în concubinaj, atestă și actele de idebtitate ale acestora, menționate în înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că cel mai târziu din luna martie 2006, aceștia aveau același domiciliu (C.I. . nr._/22.03.2006 privind pe pârâtul M. C. M. și C.I. . nr._/08.02.2005 privind pe pârâta P. C. L.).
Reținându-se așadar că imobilul a fost dobândit de pârâții M. C. M. și P. C. L. sub durata căsătoriei, greșit prima instanță i-a atribuit calitatea de bun propriu al pârâtului M. C. M., acesta putând evantual pretinde o cotă majoritară, sau exclusivă la achiziționarea imobilului, ceea ce însă nu a făcut, în cauză nefiind formulată nici o pretenție în acest sens pe cale reconvențională, împrejurare față de care se va da eficiență prezumției de contribuție egală a pârâților la dobândirea imobilului, cu atât mai mult cu cât martorul verendea C. M. a declarat că imobilul a fost cumpărat cu bani proveniți din vânzarea unui teren moștenit de pârâtul M. C. M., iar martora B. Ș. a declarat că imobilul a fost achiziționat cu banii obținuți din vânzarea unor terenuri aflate în proprietatea bunicii pârâtei P. C. L. (filele 11, 12 dosar primă instanță – rejudecare).
Reținând așadar că reclamantul are o creanță certă și exigibilă împotriva pârâtei P. C. L.,, se constată că acesta este îndreptățit să exercite în condițiile art.1560 Cod civil, acțiunea având ca obiect constatarea caracterului de bun comun al imobilului din litigiu, cerere ce pentru motivele arătate, urmează a fi admisă, și-n consecință se va constata că imobilul înscris în CF nr._ Șag, a fost dobândit de pârâții intimații M. C. M. și P. C. L. sub durata căsătoriei în cote egale, urmând a se dispune înscrierea în cartea funciară sus-menționată a dreptului de proprietate al acestora, în temeiul dispozițiilor art.28 din Legea nr.7/1996.
Cum potrivit dispozițiilor art.493 alin.1 Cod Procedură Civilă, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș, nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietatea comună, ei vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora, va fi admisă cererea reclamantului creditor al pârâtei P. C. L. de partajare a imobilului situat în localitatea Șag, ., județul T., compus din teren intravilan în suprafață de 275 mp, număr top_ și construcții, înscrise în CF nr._ Șag, în valoare de 283.490 lei, prin atribuirea acestuia către pârâta P. C. L., nefiind formulată nici o solicitare de atribuire de către nici unul dintre pârâți, urmând a se dispune intabularea dreptului exclusiv de proprietate al acesteia în cartea funciară.
În baza dispozițiilor art.673 ind.5 alin.2 Cod Procedură Civilă, va fi obligată pârâta P. C. L. să-i plătească pârâtului M. C. M., o sultă în cuantum de 141.745 lei, reprezentând echivalentul valoric al cotei acestuia de proprietate.
Raportat la cele de preced, în baza dispozițiilor art.282 - 296 Cod Procedură Civilă, va fi admis apelul, va fi schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii reclamantului în modul arătat mai sus.
Se va face aplicația dispozițiilor art.274 Cod Procedură Civilă, fiind obligați pârâții intimații la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3014 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul apelant S. R. G., cu domiciliul în Timișoara, ., ., iar cu domiciliul în Timișoara, ., ., la av.Szepesy Lars Christian, împotriva sentinței civile nr._/13.10.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimații M. C. M., P. C. L., ambii cu domiciliul ales în comuna Șag, ., județul T., iar cu domiciliul procedural ales în Timișoara, ..6, parter, județul T. și B. C. Română SA, cu sediul în București, ..5, sector 3.
Schimbă în tot hotărârea atacată în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. R. G. împotriva pârâților M. C.-M. și P. C.-L..
Constată că imobilul înscris în CF_ Șag, compus din teren în suprafață de 275 mp și construcții situat în Șag, ., județul T., în valoare de 283.490 lei, a fost dobândit de pârâții-intimați M. C.-M. și P. C.-L. sub durata căsătoriei în cote egale și dispune intabularea în CF menționată a caracterului de bun comun al imobilului.
Dipune sistarea stării de coproprietate asupra imobilului prin atribuirea lui către pârâta-intimată P. C.-L., cu obligarea acesteia la plata unei sulte către pârâtul-intimat M. C.-M., în sumă de 141.745 lei.
Dispune intabularea dreptului de proprietate al pârâtei P. C.-L. asupra imobilului cu titlu de sistare coproprietate.
Obligă pârâții-intimați, în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3014 lei.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 17.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. J. A. I.
GREFIER
N. D.
Red.D.J.
Tehnored.N.D.
Ex.9
Data:20.07.2015
Primă instanță - jud.N. T.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1794/2015. Tribunalul TIMIŞ | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7291/2015.... → |
|---|
